Alexandru Coţarcă

15 iunie 1889 - o zi nemărginită În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară. Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani. Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale. Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale. Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri. Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”. Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc. Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale. Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Romantismul lui Eminescu Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori. În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment. În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile. Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut. Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”. În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul. Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”. O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”. Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții. Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile. Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață. Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei. În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator. Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice. Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid. Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor! Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții. Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman. Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat. De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei. O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical. După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează. Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate. În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț. Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani. Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea. Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc. Autor text: Alexandru Coțarcă Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”

15 iunie 1889 - o zi nemărginită În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară. Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani. Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale. Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale. Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri. Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”. Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc. Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale. Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Romantismul lui Eminescu Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori. În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment. În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile. Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut. Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”. În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul. Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”. O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”. Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții. Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile. Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață. Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei. În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator. Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice. Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid. Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor! Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții. Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman. Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat. De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei. O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical. După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează. Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate. În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț. Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani. Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea. Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc. Autor text: Alexandru Coțarcă Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”

15 iunie 1889 - o zi nemărginită În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară. Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani. Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale. Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale. Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri. Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”. Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc. Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale. Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Romantismul lui Eminescu Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori. În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment. În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile. Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut. Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”. În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul. Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”. O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”. Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții. Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile. Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață. Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei. În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator. Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice. Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid. Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor! Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții. Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman. Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat. De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei. O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical. După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează. Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate. În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț. Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani. Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea. Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc. Autor text: Alexandru Coțarcă Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”

15 iunie 1889 - o zi nemărginită În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară. Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani. Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale. Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale. Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri. Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”. Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc. Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale. Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Romantismul lui Eminescu Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori. În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment. În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile. Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut. Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”. În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul. Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”. O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”. Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții. Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile. Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață. Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei. În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator. Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice. Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid. Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor! Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții. Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman. Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat. De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei. O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical. După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează. Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate. În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț. Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani. Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea. Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc. Autor text: Alexandru Coțarcă Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”

15 iunie 1889 - o zi nemărginită În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară. Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani. Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale. Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale. Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri. Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”. Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc. Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale. Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Romantismul lui Eminescu Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori. În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment. În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile. Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut. Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”. În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul. Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”. O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”. Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții. Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile. Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață. Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei. În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator. Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice. Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid. Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor! Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții. Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman. Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat. De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei. O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical. După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează. Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate. În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț. Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani. Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea. Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc. Autor text: Alexandru Coțarcă Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”

15 iunie 1889 - o zi nemărginită În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară. Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani. Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale. Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale. Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri. Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”. Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc. Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale. Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Romantismul lui Eminescu Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori. În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment. În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile. Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut. Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”. În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul. Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”. O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”. Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții. Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile. Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață. Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei. În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator. Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice. Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid. Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor! Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții. Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman. Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat. De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei. O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical. După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează. Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate. În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț. Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani. Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea. Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc. Autor text: Alexandru Coțarcă Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”

CSAT va putea să facă ce vrea printr-o hotărâre secretă Va mai aduceți aminte când în timpul stării de alerta au ieșit niște deștepți sa sustina ca parlamentarii care nu se va... sa nu mai aibă drept de vot? Eh, prin proiectul de lege privind sistemul integral al situațiilor de criza, își creaza cadrul legal ca să poată sa introducă chiar astfel de masuri. Creaza un sistem de management al situațiilor de criza (criza putând fi declarata pentru orice motiv și în orice domeniu) care va fi sub CSAT. CSAT va putea sa facă ce vrea printr-o hotărâre secreta care noua nu ne va fi adusa la cunoștință și nu o vom putea ataca. Modalitatea de redactare a acestui proiect de lege este extrem de alambicata și permite orice. La fel ca în timpul stării de alerta când invoca un articol din Legea nr 55/2020 care nu avea nicio treaba cu vreun certificat. Nu are ce sa caute în legislația romana o astfel de lege „generala" care concentrează puterea în mana unor oameni. Asta înseamnă dictatura. Si nu este singurul proiect de lege redactat in aceasta maniera. Dragi parlamentari, dacă veți vota acest proiect de lege, cel cu privire la securitatea cibernetica (care este la fel de „general") și încă vreo 2 va veți semna singuri „condamnarea" la captivitate. Sa va aduc aminte de câteva situații care vi s-au aplicat vouă, generate de legile pe care chiar voi le-ati votat: - legea nr 136/2020 cu carantina și izolarea. Cu toate ca va spuneam ca va pot „scoate" din joc carantinandu-va la domiciliu nu m-ați crezut. Va mai aduceți aminte când unul dintre voi era carantinat ilegal la domiciliu și se făcea caterinca de el la TV? - Legea nr. 55/2020: nu mai aveați acces în sediile Parlamentului dacă nu prezentați certificatul, iar la un moment dat era cât pe acia sa nu mai aveți acces dacă nu va Vac... Iar asta invocându-se in HG - uri un text „inocent" pe care l-ați votat (art 5 alin2 lit c din Legea nr 55/2020). Atașez numai câteva articole din proiectul de lege, poate înțelegeți totuși ca va veți face-o cu mana voastră, indiferent dacă credeți ca sunteți „protejați" de funcție. Noi, ailalti, Dumnezeu cu mila, dacă devine lege asa ceva. Sursa: Av. Elena Radu Foto: Av. Elena Radu Articol preluat și publicat: 06.06.2022

Av. Marina-Ioana Alexandru: ÎNTREBĂRI și RĂSPUNSURI legate de Notificare și Recensământ RĂSPUNSURI la întrebările legate de notificare și recensământ 1. Cu ce este diferit acest recensământ de altele? Sunt mai multe diferențe. În primul rând Sistemul s-a organizat mult mai bine și este mai eficient pentru propriile interese. Și nu doar în România ci în multe țări ale lumii. O altă diferență este că sistemul legislativ pe care l-au creat pentru acest recensământ este mult mai bine pus la punct și este făcut după legislația europeană în domeniu. De exemplu, art. 26 și 27 din OUG nr. 19/2020. Asta înseamnă că și sistemul de aplicare a amenzilor este mult mai eficient, din multe puncte de vedere. Plus că are în spate decizii „comune” ale țărilor europene, ceea ce înseamnă că amenzile sunt mult mai greu de contestat în instanță iar argumentele / motivele pe care le putem invoca sunt puține. 2. Putem să evităm recensământul dacă nu suntem acasă când vine recenzorul sau dacă nu-i deschidem ușa? Nu putem pleca de la premisa ca Sistemul nu știe că unii vor încerca să evite recensământul. Iar pentru asta și-au luat măsuri suplimentare, legislative și procedurale. De exemplu, prin faptul că chestionarul se completează numai electronic și nu se poate trece la întrebarea următoare până nu răspunzi la întrebarea în lucru. Acest recensământ a avut o perioadă prealabilă de colectare a datelor statistice. Puteți citi în OUG nr. 19/2020, care se referă la recensământ (de ex. la art. 28), despre foarte multe instituții care au baze de date cu informații despre noi și sunt obligate să le pună la dispoziția Institutului Național de Statistică (INS). De exemplu, se colectează date de la Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, de la Cadastru etc. Informațiile colectate sunt multe și foarte detaliate, despre noi și diverse aspecte din viața noastră. Asta face ca INS-ul, cel care organizează recensământul să aibă deja multe informații despre noi, ceea ce reduce posibilitățile de a evita să răspundem la chestionarul de recensământ. De exemplu, ei știu despre: prezența noastră la locul de muncă, primirea pensiei, interacțiuni cu sistemul (cu instituțiile publice, cu sistemul medical etc.), amenzile primite, de circulație sau altele, facturile la utilități sau modificarea contractelor de utilități, orice semnătură pe care o dăm, plățile online, activitățile bancare, inclusiv scoaterea de bani de la bancomat, prezențele publice, activitățile de pe rețelele sociale (monitorizate de MAI, pentru care deja s-au dat câteva amenzi) etc. În linii mari, conform prevederilor abuzive din OUG nr. 19/2020 care este în vigoare, avem motiv să nu răspundem la chestionarul de recensământ numai dacă suntem plecați din țară de mai mult de 12 luni (înainte de data de 1.12.2021) sau dacă cineva e atât de grav bolnav încât nici măcar nu poate vorbi. Observăm că sunt puțini care se încadrează în aceste categorii. Dacă recenzorul a căutat să intre în legătură cu tine de mai multe ori și nu a reușit, el recurge la „interviul proxy”. Conform prevederilor OUG nr. 19/2020, interviul proxy este o „metodă de colectare a datelor statistice prin care acestea se colectează de către un operator statistic, în cazul recensământului de către un recenzor, despre o anumită persoană, prin interviu cu o altă persoană din aceeași gospodărie, în măsura în care aceasta deține informații despre situația persoanei care ar trebui să fie intervievată, respectiv recenzată. Interviurile proxy se desfășoară doar în cazuri excepționale, după ce încercările repetate ale recenzorului de a contacta persoana ce trebuie recenzată au eșuat.” Să nu uităm că turnătoria a ajuns să fie încurajată oficial sub diverse forme. Am auzit acest îndemn făcut public de multe ori în ultimii 2 ani. Ca să nu mai vorbim de „antrenamentul” la învrăjbire dobândit de unii dintre semenii noștri, încă de la „primul val". REȚINE!!! Amenda o primești oricum, dacă faci altfel decât este prevăzut cu titlu de „obligatoriu” în textul de act normativ. Mai cu seamă că, Sistemul este pus pe strâns bani de la cetățeni prin orice mijloace. Excepție poate face împrejurarea în care alegem să abordăm legal și motivat situația și ne apărăm drepturile prin metoda prezentată. Ideea că îi putem evita pe recenzori nu este viabilă deoarece ei pot veni și la locul de muncă sau o dată cu poștașul, când aduce pensia etc. Mai mult, în legislație este prevăzut sistemul de interviu proxy, prin care recenzorul poate să-i întrebe pe vecini, pe administratorul sau pe președintele de bloc despre tine. Sau poate pur și simplu să vadă lumină la geam sau să te vadă prin curte și să consemneze că persoana este acasă, dar că nu vrea să deschidă ușa. Pe undeva, e ca și cum poliția caută pe cineva acasă, iar el crede că poate scăpa doar pentru că nu le deschide ușa! Suplimentar, după încheierea perioadei de recenzare, primăria va putea să-i notifice pe cei care n-au răspuns la chestionar și să-i amenințe că vor primi amendă dacă nu se recenzează imediat. E suficient să primești scrisoarea de notificare și deja nu mai poți spune că te-ai ascuns de sistem. Refuzul înseamnă orice modalitate prin care nu răspunzi. În așa fel au scris legislația referitoare la recensământ ca ei să aibă „dreptate”, respectiv să nu trebuiască să se demonstreze nimic ca să te amendeze, ci doar să arate că nu ai răspuns. Și mai au în spate și legislația europeană legată de recensământ, adică sunt și mai mult acoperiți. Sfaturi și idei precum: „nu deschid ușa”, „nu primesc în casă”, „nu răspund la telefon”, „plec de acasă atâtea luni”, „plătesc amenda și apoi o contest în instanță” etc., noi personal nu le îmbrățișăm și nici nu le recomandăm, pentru motivele pe care le-am explicat. Ele reprezintă o opțiune total ineficientă și nesigură. Dacă ar fi fost atât de simplu, asta am fi făcut și noi și, implicit, am fi recomandat și altora. Dar există riscul să primiți amendă și să nu aveți argumente ca s-o puteți anula în instanță. Așadar, a nu le deschide ușa recenzorilor nu este o soluție. Pentru că la finalul perioadei de recenzare, cine nu apare în sistemul lor că a răspuns la chestionar va fi amendat. Problema este că dacă nu răspundem deloc la chestionarul de recensământ, va fi mult mai greu să câștigăm anularea amenzilor în instanță pentru că nu putem proba buna noastră credință. În plus, până la obținerea unei hotărâri definitive a instanței cu privire la anularea OUG nr. 19/2020 și o eventuală decizie de neconstituționalitate dată de CCR, dispozițiile acestui act normativ sunt în vigoare - așa neconstituțional, nelegal și abuziv cum este, iar magistrații trebuie să se pronunțe raportat la un act normativ în vigoare. Atunci ce avem de făcut? Să facem dovada că suntem de bună-credință și că ne apărăm legal drepturile. Mai mult decât atât, arătăm că suntem liberi, titulari naturali și de drept ai puterii politice împreună cu toți cetățenii României - conform art. 2 alin. (1) din Constituția României și că nu legitimăm punerea în aplicare a unor legi abuzive și supunerea noastră prin obligare sau constrângere de vreun fel. Toate acestea le facem prin proceduri legale și corecte (notificări, petiții, cereri, somații, acțiuni în instanță etc.). Astfel, prin aceste acțiuni limităm, până la blocare, posibilitatea săvârșirii de abuzuri asupra fiecăruia dintre noi, prin acte normative și legi nelegal emise și anticonstituționale. Referitor la acceptarea plății unei amenzii, indiferent de cuantumul ei, menționăm că asta NU ESTE O SOLUȚIE, din mai multe motive: a) Pentru că, dincolo de bani, înseamnă că acceptăm să ne supunem unui sistem tot mai abuziv. Care apoi se va impune împotriva noastră, prin tot mai multe abuzuri și acte anticonstituționale, sub amenințarea amenzilor. b) Majoritatea românilor nu au posibilitatea să plătească amenzi. De exemplu, dacă unei familii cu mai mulți membrii îi vin 3-4 amenzi, ce face? În schimb, dacă suficient de mulți români își vor apăra drepturile și libertatea, Sistemul va fi obligat să țină cont de ei. 3. Dacă folosesc notificarea și nu răspund la unele întrebări din chestionar, pot fi amendat? În mod normal nu. Pentru că cei care aleg să nu răspundă la întrebările incorecte, nelegale și neconstituționale din chestionarul de recensământ fac asta legal. Noi menționăm clar în notificare că suntem de bună-credință, că suntem de acord cu ideea de recensământ al numărului populației și a unor aspecte strict statistice și că răspundem la toate întrebările din chestionar. Doar că n-o facem în felul cum vor funcționarii care au scris greșit / eronat acele întrebări, ci într-un mod normal, legal și în conformitate cu drepturile noastre fundamentale la intimitate și viață privată, cu dreptul la opinie etc. Practic, așa cum este menționat și în notificare, răspundem conform răspunsurilor din chestionar la întrebările pe care le considerăm corecte, iar la celelalte răspundem, în mod argumentat legal, cu răspunsul: „întrebarea o consider nelegală, abuzivă și o intruziune în viața mea intimă și privată”. Așadar, noi răspundem la toate întrebările din chestionar. Dar nu cum vor ei, adică abuziv, ci cum e corect și legal. Unii se întreabă dacă nu cumva prin folosirea acestei notificări, chiar eu, cetățeanul, fac dovada că mă încadrez la art. 54 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 19/2020, dând posibilitatea Primăriei să mă amendeze. Răspunsul este NU. Dat fiind că avem bună-voință să răspundem la toate întrebările, ar fi un mare abuz să fim amendați. Legislația legată de recensământ, atât cea națională cât și cea europeană prevede obligația de a participa și de a răspunde la recensământ, dar nu impune ce răspunsuri să dăm sau că am fi obligați în vreun fel să răspundem la întrebările incorecte, nelegale, prea intime și intruzive în viața noastră privată. Dacă vreun funcționar public dă o amendă din aceste motive este, în mod vădit în culpă și va trebui să răspundă în fața legii, atât în cadrul instituției cât și în nume propriu. În cazul în care, funcționarii din primărie sau din prefectură nu vor respecta legea și constituția și vor face un abuz împotriva celor care aleg în mod legal să nu răspundă la întrebările nelegale din chestionar, atunci amenzile vor fi anulate în instanță, iar respectivii vor fi trași la răspundere în fața legii. Noi avem toate argumentele legale, deoarece ne demonstrăm buna-credință și intenția de a răspunde la toate întrebările, exceptând, bineînțeles, pe cele care nu sunt normale pentru un recensământ corect, care nu au legătură cu scopul declarat al recensământului, acela de a aduna date statistice, întrebări care încalcă legea și drepturile individuale. În concluzie, românii au de ales între 2 variante: - ori completează integral chestionarul de recensământ, fără comentarii, ceea ce înseamnă acceptarea, recunoașterea și subordonarea în fața unor prevederi nelegale și neconstituționale. Asta înseamnă ca cel în cauză să fie de acord ca drepturile și libertățile să îi fie încălcate permanent, de oricine și în orice condiții, iar consimțământul cetățeanului să nu mai conteze pentru nimeni; - ori ne asumăm cu curaj și alegem să ne păstrăm demnitatea și să ne apărăm dreptul de a fi stăpâni pe propria noastră ființă și viață. În această situație, căutăm soluții și le manifestăm. Notificarea reprezintă manifestarea dreptului și a libertății fiecăruia de a dispune de el însuși. Notificarea este o soluție cu acoperire juridică, care nouă ne va fi foarte necesară ca probatoriu în eventualitatea unui litigiu. Notificarea este pe de o parte o atenționare a celor care au pus în practică un act normativ neconstituțional, deci nelegal și abuziv (OUG nr. 19/2020), iar pe de altă parte, înștiințarea instituțiilor desemnate de a înfăptui recensământul, că eu, cetățeanul, NU legitimez și nici NU îmi este opozabil un act normativ neconstituțional, respectiv OUG nr. 19/2020 cu completările și modificările ulterioare. La un număr semnificativ de mare de notificări individuale expediate, Notificarea devine un act juridic colectiv, care reprezintă voința poporului și atenționarea adresată instituțiilor administrației de stat și a funcționarilor acestora cu privire la interdicția de a fi încălcate drepturile și libertățile cetățenilor. Notificarea reprezintă buna-credință și disponibilitatea fiecăruia de a conlucra și coopera, în limita firescului și a legalității constituționale, pentru efectuarea recensământului, atâta vreme cât nu se încalcă drepturile și libertățile fundamentale. (Răspunsurile la întrebări vor continua) Avocat Marina-Ioana Alexandru & Adrian Aciu Imagine de prezentare Articol preluat și publicat: 02.06.2022

La Mulți Ani copiilor din lumea întreagă! 1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţă. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, conform adoptării Declarației pentru Protecția Copilului. Ziua Internaţională a Copilului are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei, dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă acest concept, precum şi iniţierea unei acţiuni de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea. Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi. Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să se simtă copil şi chiar este necesar ca macăr o dată pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi. Nu se ştie exact de ce ziua de 1 Iunie a fost aleasă ca Ziua Internaţională a Copilului, însă există o teorie potrivit căreia, consulul general chinez de la San Francisco a strâns un număr de copii orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care s-a întâmplat să fie chiar pe 1 iunie, dată care a coincis, de asemenea, cu Conferinţa de la Geneva. Textul de mai sus este preluat În această zi deosebită sunt organizate evenimente prin care copiii sunt centrul atenției. Fie și numai pentru o zi, adulții simt și trăiesc copilărește, astfel cumulul de amintiri din perioada copilăriei se redeschid. Copiii din întreaga lume trebuie să se bucure de un trai decent, beneficiind de educație, sănătate, resursele necesare, dar mai ales protecție. Dacă vorbim de viitor, copiii sunt fundamentul omenirii, formarea lor se va reflecta în „sănătatea morală și materială” a societății. Articol dedicat zilei internaționale a copilului Imagine sugestivă, gen desen 1 Iunie 2022

Civic Media prezintă subiectele zilei – 17.05.2022 1. Unitatea, implicarea și solidaritatea poartă o denumire, Mișcarea 41 pentru România Civic Media a lansat provocarea „fi activ și implică-te”. Ieșirea în public la dialog cu oamenii în căutarea de soluții pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm de 32 de ani, mai ales cele din ultimii doi ani. Se spune că la început a fost cuvâmtul, prin care s-au format legile fundamentale, ghidul omenirii așa cum a fost creată. Rezultatele se obțin prin fapte, faptele se fac prin muncă, implicare și dăruire. 2. Constituția României, o „căprioară” firavă aflată în ținta precisă a globalismului. Dacă textul Constituției scris și publicat în anul 1991 era realizat să ne reprezinte și să ne apere drepturile și interesele, modificarea din anul 2003 avea să facă din România și națiunea română victime ale jafului și distrugerii. Pentru a numai exista piedici în calea aplicării planurilor globaliste, de doi ani funcționarii statului pregătesc o nouă modificare a Constituției, modificări care să facă și mai permisivă legea fundamentală a statului de drept. De această dată jefuirea de resursele ce au mai rămas vine la pachet cu exterminarea la propriu a națiunii române, așa cum am mai spus, deranjează teriobil că aici la gurile Dunării se încăpățânează să reziste națiunea română de mii de ani. 3. Legea Suveranității, o consolidate pentru România, un ghimpe pentru globalism A trecut deja un an de când societatea civilă a pus bazele unui proiect de lege menit să definească și să stabilească suveranitatea României. Constituția României menționează suveranitatea în Art. 2, Art. 8 alin 2, și Art. 82 alin 2 în jurământul depus de funcționarii statului numiți sau aleși. Instituția ce trebuie să vegheze la respectarea Constituției este formată din funcționari judecători numiți de partidele politice aflate la putere și în opoziție. CCR (Curtea Constituțională a României) a „întors spatele” la încălcarea Constituției de către funcționarii, astfel defavorizându-i pe români. În ultimii doi ani de așa zisă PLANdemie funcționarii statului au încălcat Constituția și a asuprit poporul român, abuzurile forțelor de ordine a creat prejudicii morale, materiale și chiar pierderi de vieți omenești. Mare parte din instituții au restricționat accesul românilor la serviciile de utilitate publică, cum sunt: educația, sănătatea, accesul la muncă, siguranța, etc. 4. Siguranța națională pusă în pericol de unii funcționari ai statului După criza PLANdemică oprită parcă la un semn, a venit imediat criza de război ce se află la granița de nord a României. Președintele și miniștri din guvern și-au oferit sprijinul Ucrainei pe „spatele” nostru, al românilor, prin acest fapt declarând război Federației Ruse. Primind o șapcă, președintele României a promis și a semnat documente de colaborare cu forțele militare americane venind în sprijinul Ucrainei aflată în conflict cu Rusia. Fără o consultare publică funcționarii statului au trimis români și logistică militară în Ucraina. Totodată americanii au făcut un „brend” din Ucraina, foarte mediatizat, folosind șcenarii care să determine milă și compasiune din partea întregii lumi, mașinăria cinematografică de la Hollywood și-a dovedit din nou eficiența. 5. Recensământul populației și al bunurilor, o lamă cu două tâișuri Autoritățile statului au demarat campania de recenzare „pășind cu stângul” în această acțiune, a ținut să anunțe românii că vor fi sancționați dacă se sustrag sau nu oferă toate datele solicitate. Voci din domeniul juridic spun că formularul de recenzare conțin întrebări care nu fac obiectul recensământului, multitudinea de solicitări având cu totul alte scopuri. Lipsește cu desăvârsire prezentarea și argumentarea punctelor menționate în formularul de recenzare, oamenii neștiind dacă să răspundă sau nu întrebărilor. Cert este că oamenii trebuie să se informeze din cât mai multe surse și să accepte recenzarea numai în cunoștință de cauză. Imagine: Sigla Civic Media Drepturi rezervate - Ⓒ - Pastila Civică Autor: Alexandru Coțarcă Text redactat, articol publicat: 17.05.2022

Ce scriu eu, ce și cum preiau alții cu alt scop decât cel punctat de mine Pentru cei de la știripesurse.ro, in special pentru Cristi Selaru care a preluat o postare a mea, publicând-o sub un titlu băgat de la el din burta și face aprecieri care sunt în contradicție cu informațiile comunicate de mine pe pagina mea de Facebook: Dacă ești jurnalist, nu denaturezi informația punând un titlu care nu are legătură cu ce este în conținutul așa-zisului articol. Asa-zisul "articol" publicat de știripesurse.ro sub denumirea "Avocata care milita împotriva recensământului s-a convins: Îndeamnă românii să se autorecenzeze" nu are nici in clin, nici în maneca cu jurnalismul sau cu ceea ce am postat eu. Titlul și conținutul articolului sunt simple manipulari ale populației și nimic mai mult. Ca să tranșez lucrurile, pe scurt, situația este următoarea: 1. Opinia mea nu s-a schimbat. Este aceeași. 2. OUG nr. 19/2020 este un act normativ neconstitutional prin care Guvernul, împreună cu cei de la INS (pentru ca ei au redactat proiectul de OUG conform declarațiilor președintelui INS) au făcut o mare mizerie. Au încălcat dreptul la viata privata a cetățenilor, prin adoptarea unui OUG, contrar dispozițiilor art. 115 alin 6 din Constituția Romaniei care prevede ca OUG-ul nu poate conține norme care sa afecteze drepturile și libertățile cetățenilor. Or, OUG nr. 19/2020 afectează dreptul la viata privata a cetățenilor. Art 28 din OUG nr. 19/2020 care are ca scop crearea unei baze de date unice prin obligarea a numeroase instituții și autorități publice sa comunice către INS bazele lor de date NEANONIMIZATE, inclusiv locațiile GPS ale locuințelor, reprezinta un mare pericol pentru cetățeni. Astfel, modalitatea de redactare a acelui articol creaza o falsă impresie de anonimizare a bazelor de date care în fapt nu exista. Baza de date astfel creata permite extragerea din ea, în orice moment, a profilului "social" al oricărui cetățean (adică se pot cunoaște numeroase informații despre viata privata a unui anumit cetățean). Existența acestei baze de date este un pericol pentru noi toți, mai ales în contextul legilor române și europene deja adoptate sau aflate în procedură de adoptare. Ea creează un pericol la nivelul cetățenilor din partea statului și nu numai. Am tras semnale de alarma în aceasta privința, dar reacția statului nu a fost de încercare a diminuării pericolului prin modificarea OUG astfel încât baza de date sa fie cu adevărat anonimizată și să nu poată fi folosită de nimeni în contra cetățenilor la un moment dat. Statul și-a continuat activitatea care poate să pună în pericol cetățenii la un moment dat și duce o campanie de manipulare în acest sens, folosindu-se și de mass-media. Vedem ca sunt destul de mulți jurnaliști obedienți. 3. Nu am îndemnat cetățenii sa participe la recensământ. Din contra, le-am spus ca fiecare sa facă ce consideră necesar. Indiferent de ceea ce consider eu și indiferent de pericole, cetățenii trebuie să ia propria decizie, în cunostință de cauză. Nu pot eu să le impun ce să facă. Dacă aș proceda astfel, nu aș fi cu nimic diferită de cei pe care îi critic: persoanele cu funcții publice înalte care au confiscat statul pe persoană fizică și care nu mai țin cont de niciun principiu de baza al democrației și al statului de drept. Aceste persoane fac tot ce vor în exercitarea mandatului, ignorând Constituția cu desăvârșire, inclusiv normele care conțin interdicții exprese. 4. În postarea mea le-am transmis cetățenilor că nu exista jumătăți de măsură. Ori se autorecenzează. Ori nu se autorecenzează. Văzând multe "sfaturi" potrivit cărora erau îndemnați să se autorecenzeze, dar să nu comunice toate datele din chestionar sau să refuze explicit recenzarea în fața recenzorului, le-am comunicat că procedând în această modalitate oferă singuri dovada aplicării amenzii, comunicându-le totodată și dispozițiile din OUG nr 19/2020 referitoare la ce fapte pot fi considerate contravenții pentru care le pot fi aplicate amenzile. Cum în postarea respectivă le atrăgeam atenția cetățenilor să nu procedeze într-o maniera care să ducă la amendarea lor aproape sigură, pe această cale le voi transmite un sfat: Viata este stresantă oricum. Zilnic se generează "știri" care au ca scop numai crearea isteriei și a spaimei în mintea dvs., inclusiv prin știrile reprezentate de amenda pe care puteți să o luați cu privire la recensământ. Nu vă mai lăsati angrenați în aceste isterii care se creaza în mod voit. Dacă nu vreți sa participați la recensământ, nu o faceți. Nu este nicio norma în OUG care să vă amendeze ca urmare a unei acțiuni, de a nu răspunde la întrebările din chestionar. Puteți lua amenda numai în urma unei acțiuni: împiedicați recenzorul, îi spuneți că refuzați să răspundeți, dați date incomplete sau nereale. Așa că dacă nu vreți să participați la recensământ, uitați de el și vedeți-vă de viata fără stres! Nu are nimeni pe ce baza să vă amendeze dacă nu intrați în contact cu recenzorul. PS: această postare intră în categoria drept la replică. Sunt curioasă dacă cei de la știripesurse.ro o vor publica, dacă tot îmi urmăresc pagina de Facebook și publică selectiv ce doresc sub un titlu stabilit de ei și un conținut care nu are legătură cu conținutul celor scrise de mine. Autor: Av. Elena Radu Fotografie: Av. Elena Radu Articol preluat și publicat: 17.05.2022