Olteanul-şef de gară care a oprit de două ori trenul NATO, la Pieleşti, şi i-a scos din minţi pe americani: „Băsescu a zis că mă dă personal afară, dar eu n-am cedat”
Florin Pătrăchioiu a devenit cunoscut în toată ţara, dar şi peste hotare după ce, în 1999, a stârnit un scandal de proporţii la nivelul şefilor statului, oprind în gara Pieleşti, atât la dus, cât şi la întors, trenul NATO, pentru că nu avea actele în regulă.
Garnitura era încărcată cu echipament militar.
După ani de la eveniment, spune că, în ciuda scandalurilor, ar proceda la fel, ştiind că ce a făcut a fost legal.
Florin Pătrăchioiu (64 de ani) povesteşte că, în anul 1999, mai exact în timpul războiului din Iugoslavia, un tren NATO format din 20 de vagoane, toate încărcate cu armament militar, se îndrepta spre o unitate militară din Craiova.
Garnitura a oprit în gara Pieleşti, din judeţul Dolj, iar în momentul în care a văzut că nu avea toate actele în regulă a decis, în calitate de şef de gară, să ţină transportul pe loc timp de patru ore.
Traian Băsescu era, în perioada respectivă, ministru al Transporturilor şi a fost extrem de supărat de cele întâmplate la Dolj.
„Băsescu m-a ameninţat că, dacă nu dau drumul trenului încărcat cu armament militar, o să îmi pierd funcţia.
Toată lumea a zis că sunt nebun, dar eu nu am cedat presiunilor. Trenul NATO nu a plecat din gara Pieleşti decât în momentul în care toate documentele au fost în regulă.
Am văzut clar că transportul militar nu era vămuit. Patru ore a staţionat în gara Pieleşti, iar toată lumea era disperată.
Mulţi au crezut că o să fiu omorât, dar mie nu mi-a fost frică de absolut nimic. Eu mi-am făcut datoria şi am respectat legea.
Chiar dacă au trecut 16 ani de atunci, cu mâna pe inimă vă spun că nu îmi pare rău pentru cum am acţionat pe data de 3 iunie 1999.
Nimeni nu ar fi avut curajul meu“, a povestit, pentru „Adevărul”, fostul şef de gară din Pieleşti.
Bărbatul povesteşte acum că, exact la o lună de la incident, s-a terminat războiul în Iugoslavia, iar americanii au fost nevoiţi să treacă cu trenul, la întoarcere, prin aceeaşi gară.
Au avut neşansa să treacă chiar în ziua în care Florin Pătrăchioiu era la muncă.
De această dată, tot din ordinul olteanului, convoiul de vagoane a staţionat două săptămâni.
Motivul a fost acelaşi: trenul nu avea documentele în regulă.
„Le-am spus americanilor că trebuie să plătească taxe de transport de 20.000 de dolari şi 37.100 de lei.
Au refuzat categoric, iar eu le-am spus clar: de aici nu plecaţi decât când sunteţi în regulă cu toate documentele.
În anul 1999, preşedintele României era Emil Constantinescu, care a fost mai supărat decât Traian Băsescu că nu am lăsat, a doua oară, trenul NATO să plece din gara Pieleşti.
Până nu au plătit toţi banii, nu le-am dat voie să plece. Au stat 14 zile în gară. Telefonul şefilor suna încontinuu, dar nimeni nu a avut ce să îmi facă.
Nici măcar ameninţările cu moartea nu m-au speriat. Eu sunt un om puternic şi niciodată nu m-am dat bătut.
Recunosc că mi-a fost frică, dar nu pentru mine, ci pentru familia mea. Nu ştiam ce o să se întâmple cu adevărat.
A fost un act de curaj pentru care puteam plăti scump“, a mai povestit Florin Pătrăchioiu.
Olteanul care a oprit în anul 1999 trenul NATO a mai povestit că şefii lui au demarat o anchetă, însă la final s-a dovedit că şi-a făcut treaba.
Ba, mai mult, a fost recompensat cu trei salarii.
„Traian Băsescu mi-a spus că o să vină personal la gara din Pieleşti pentru a mă da afară.
Nu mai ştiu exact ziua în care a spus că o să sosească, dar l-am aşteptat până la ora 21.00.
După trei zile, am aflat că o să fiu premiat pentru că mi-am făcut datoria. În anul 2003 m-am întâlnit cu Traian Băsescu, el era primarul Capitalei.
M-am dus direct la el, iar când a aflat cine sunt a început să râdă. Mi-a spus verde în faţă următoarele cuvinte: «Ştii câte dureri de cap mi-ai dat?
Am zis că eşti nebun de legat şi am vrut să te dau afară personal.
Am aflat că ţi-ai făcut datoria, iar de oameni ca tine ţara are nevoie»“, a mai precizat şeful de gară din Pieleşti, care a oprit trenul NATO în anul 1999.
Cum a ajuns subiect de film
Povestea fostului şef de gară din Pieleşti a devenit subiect de film pentru regretatul regizor Cristian Nemescu.
Acesta a venit personal în localitatea doljeană pentru a-l cunoaşte pe olteanul care s-a pus în calea trenului NATO.
Imediat, a pus la cale să realizeze un film, iar personajul principal (Florin Pătrăchioiu) a obţinut şi un rol.
„Pelicula realizată se numeşte «California Dreamin’», iar în film a jucat şi celebrul actor Armand Assante.
Răzvan Vasilescu este cel care a jucat rolul impiegatului în filmul lui Cristian Nemescu.
Când au aflat povestea din gura mea, toţi au rămas uimiţi.
Mi-au spus că am avut mare curaj şi că oameni ca mine există mai rar.
Filmul putea fi făcut în Pieleşti, dar aceasta este situaţia.
Decizia i-a aparţinut regretatului regizor Cristain Nemescu.
Eu le-am povestit absolut totul, iar filmul a fost extrem de bine realizat.
Chiar mi-a plăcut ce am văzut“, a mai declarat olteanul.
Filmul a câştigat, în 2007, premiul „Un Certain Regard” la Festivalul de la Cannes.
Cristian Nemescu şi-a pierdut viaţa în 2006, alături de inginerul său de sunet, Andrei Toncu, într-un accident rutier.
„California dreamin” a rămas aşa cum fusese aranjat de Nemescu înainte de accident şi, implicit, fără sfârşitul pe care l-ar fi dorit regizorul.
Pelicula a mai fost premiată şi la ediţia a II-a a galei Gopo din 2008, când a obţinut patru distincţii.
„Am plâns când am aflat că regizorul care s-a inspirat din povestea mea de viaţă şi a realizat un film a murit.
Cristian Nemescu era un om minunat, iar pe platoul de filmare tot timpul m-a întrebat dacă sunt bine.
Mă bucur că am reuşit să las ceva în urma prin realizarea acestei pelicule.
Este bine ca oamenii să înveţe ceva din povestea mea de viaţă.
Chiar dacă au trecut 16 ani de atunci pentru mine este ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri.
Nu ai cum să uiţi aşa ceva.
Eu m-am pensionat pe caz de boală, dar nu am uitat niciodată de locul de muncă.
Mai sunt zile în care trec prin gara din Pieleşti doar să îmi aduc aminte de ce a fost odată”, a mai precizat olteanul.
Florin Pătrăchioiu şi-a propus, în anul 2008, să ocupe fotoliul de primar în localitatea unde a oprit trenul NATO.
A pierdut, însă, alegerile şi, deocamdată, s-a retras din viaţa publică şi vrea să se cuteriere lumea în lung şi în lat: „Nu ştiu ce o să fac peste un an sau doi.
Deocamdată nu am un plan, dar viaţa ne poate rezerva multe lucruri.
Pot oricând să demarez un proiect important pentru comunitate şi să mă implic mai mult în viaţa oamenilor”.
Sursa: publicația adevărul
Articol preluat și publicat: 04.05.2022

Civic Media prezintă subiectele zilei – 30.04.2022
1. Vizita câtorva „demnitari” din capul satului, pardon, din capul statului în Ucraina.
Zilele trecute premierul Nicolae Ciucă, șeful PSD Marcel Ciolacu, ministrul de externe Bogdan Aurescu, ministru apărării Vasile Dîncu și Florin Cîțu au mers în Ucraina la invitația președintelui Volodimir Zelenski.
Principalele discuții au fost cu privire la sprijinul logistic și uman militar împotriva Federației Ruse.
Deja soldați români angajați au plecat pe cont propriu să lupte alături de militari ucrainieni.
Pe ascuns, sub pretextul ajutoarelor umanitare, autoritățile statului român au trimis ucrainienilor arme și muniție.
2. Un nou virus, un nou pretext de control și eugenie mondială.
De data asta molima se adresează copiilor de până în 15 ani, fiind vorba de o boală teribilă numită hepatită.
Încă un pretext de a bloca societatea cu instrumentul de tortură denumit carantină, izolare.
Ocazie ideală pentru autorități să extragă copiii din familii, motivând că-i va duce în locuri sigure pentru a fi tratați, asta că tot există un proiect de lege în acest sens.
Iată „găselnița” șceleraților de a pune „labele” pe copiii noștri, folosindu-i în diverse scopuri, dar mai ales în ritualuri satanice și acte sexuale.
3. România la pachet cu Republica Moldova, două state înfrățite artificial pentru a fi aruncate în războiul realizat de globaliști.
Cum Republica Moldova nu este acum membră NATO și UE, deci nu ar putea face parte din hora globaliștilor.
Că tot există dorința a unor avizi de afirmare cu ideologia de unire a Moldovei cu țara mamă România, ocazie numai bună pentru globaliști în planul cu războiul.
Alipirea Republicii Moldova la țara mamă, face ca granițele NATO și UE să înainteze spre est, acest fapt ne fiind acceptat de Federația Rusă, existând document scris și semnat în acest sens.
4. Alegeri prezidențiale furate și în Franța după rețetă americană.
Așa cum era de așteptat, alegerile din Franța au fost furate, câștigând Emmanuel Macron al II-lea mandat.
Marine Le Pen părea mulțumită în fața presei de rezultatele obținute, chiar dacă nu a câștigat a spus că salută progresul naționaliștilor, poate că nici nu și-ar fi dorit să câștige, făcând totuși niște jocuri.
Încă 5 ani la conducerea Franței cu omul globaliștilor, cu „brațele de fier” va împinge tăvălugul marei resetări pe bătrânul continent.
Protestatari din nou în stradă, mai ales vestitele „veste galbene”, nemulțumiți de rezultate, dar fără a putea schimba ceva.
5. Înstrăinarea resurselor, planul terorismului de stat.
N-au stat mult pe gânduri „aleșii neamului” să pună și Hidroelectrica pe lista înstrăinării, făcând primii pași prin listarea la bursă.
O altă resursă oferită ca tribut globaliștilor sunt gazele din Marea Neagră, resurse ce vor fi exploatate de companii americane.
În sertarul legilor din parlament se află și proiectul de privatizare a sistemului de sănătate, fiind oferit pe lucru de nimic companiilor străine, astfel românii care au contribuit la CNAS de 32 de ani sunt din nou „trași pe sfoară”.
Numai în doi ani de PLANdemie au fost sifonați prin sistemul de „nesănătate” cca 30 miliarde Euro, bani împrumutați de la șacalii ce dețin tiparnița.
6. Ieșirea României din UE, păreri pro și contra.
Poate că nu am știut, dar am simțit cu toții efectele clauzelor de contrat pentru aderarea României la Uniunea Europeană.
Închiderea și distrugerea industeriei au fost printre primele condiții, retehnologizarea lor ar fi devenit un concurent periculos pentru companiile occidentale.
Căpușele statului român importă de 32 de ani mărfuri de calitate îndoielnică și chiar periculoase.
Devenind în același timp campioni la importul de obiceiuri și stiluri de viață cum sunt: dezumanizarea și depravarea.
Ștergerea, distrugerea valorilor morale și materiale, diluarea națiunii române, renunțarea la suveranitate și independență, pierderea identității și bogățiilor de tot felul.
7. Suveranitatea României, o formă fără fond cu proiect de lege irealizabil.
Câțiva activiști civici vorbesc despre suveranitatea României, fluturând acest aspect ca o strategie de campanie.
E drept că suveranitatea este menționată de Constituție, dar cine mai apără și reprezintă legea fundamentală ?
CCR-ul nu a reacționat niciodată ferm în cei 31 de ani de existență a Constituției post-decembriste.
Zilele trecute găsesc un material de prezentare audio, realizat de cunoscutul Cristian Alexandrescu, cu tema suveranității.
Epopeea Trista A Suveranitatii Romaniei De Dupa 1989 * Romania Si-a Cedat Suveranitatea - https://youtu.be/JRZVjwqkH5Y
Am distribuit acest material pe câteva platforme social-media, chiar și unui activist cu „suveranitatea-n gură” prin media, care îmi și răspunde scurt și realist.
Eu: Are sau nu dreptate, dar parcă mă trec fiorii...
Eu: Totodată îmi creează sentimentul de furie.
Dacă lucrurile stau chiar așa, suntem ai nimănui și sortiți sfârșitului.
El: Are dreptate, da.
El: România este o entitate comercială.
Cam așa stau lucruile cu suveranitatea României, așa se explică toate mizeriile petrecute în cei 32 de ani scurși de la așa zisa revoluție, care de fapt a fost o lovitură de stat.
8. Constituția României, o carte de lecturat în vânt.
Am citit de câteva ori Constituția României, mai ales partea de drepturi și libertăți, interesat fiind.
Din curiozitate am studiat textul Constituției scrisă și publicată în anul 1991, totodată am studiat și textul Constituției modificate în anul 2003
Nu mică mi-a fost mirarea observând modificările și diferențele realizate în defavoarea statului român și a poporului.
Cu atenția necesară se poate observa și înțelege dezastrul care s-a produs.
Multe din mudificările Constituției s-au realizat la solicitarea Comisiei Europene, reprezentând condițiile necesare pentru aderarea României la Uniunea Europeană.
Experți ai UE aflați în România pentru studiul Constituției și a legilor comandă atunci când este necesar modificarea lor conform condițiilor impuse.
Nu întâmplător a fost realizată Legea Nr. 28 din 15 martie 1991, lege prin care România a devenit Corporație Financiară Internațională.
Puteți citi: LEGE Nr. 28 din 15 martie 1991 https://vk.com/wall658991544_7
9. Structura americană FEMA a preluat în întregime IGSU România.
Despre acest aspect am scris trei articole pe care le puteți citi:
Protocol FEMA, și în România de ceva timp - https://vk.com/wall658991544_827
Dacă vreți pe scrut să spun, situația este gravă, vedeți experimentele sociale din Australia și China.
Imagine: Sigla Civic Media
Text redactat sâmbătă, 30 aprilie 2022
Drepturi rezervate - Ⓒ - Pastila Civică
Autor: Alexandru Coțarcă
Articol publicat: 01.05.2022
Protocol FEMA, și în România de ceva timp
S-a întâmplat și s-a dat uitării, în data de 15 noiembrie 2017 DSU și FEMA au devenit parteneri oficiali pentru reducerea riscului la dezastre.
Vocile unor colegi din presă s-au auzit spunând că documentele au fost semnate într-un cadru restrâns, chiar la ambasada SUA de la București.
-> Iată comunicatul de presă făcut de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) la acea dată:
"Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență (FEMA) din Statele Unite ale Americii au pus bazele astăzi, 15 noiembrie, la Bruxelles, unei colaborări pe termen lung, prin semnarea unui protocol de colaborare care prevede, printre altele, creșterea rezilienței și pregătirii celor două țări pentru a face față dezastrelor.
Protocolul a fost semnat la sediul Delegației Permanente a SUA la NATO de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat și administratorul adjunct pentru protecție și pregătire națională din cadrul FEMA, prof. dr. Daniel Kaniewski.
Scopul protocolului este acela de a crește nivelul de reziliență și de a reduce riscul de dezastre atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii, de a facilita colaborarea în caz de dezastre și de a face schimb de experiență în domeniul pregătirii pentru situațiile de urgență.
Pentru a pune în aplicare acest protocol, DSU și FEMA vor crea un punct de contact care să permită schimbul de informații non-stop și care să faciliteze coordonarea.
De asemenea, cele două instituții vor face schimb de experiență pe baza situațiilor de urgență pe care au trebuit să le gestioneze și vor organiza seminarii și conferințe pentru pregătirea personalului din serviciile de urgență.
Acordul semnat între DSU și FEMA are o valabilitate de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire.
Colaborarea dintre DSU și FEMA a început în 2016 când a fost semnat un memorandum privind organizarea unor cursuri de instruire pe partea de reziliență și asigurarea continuității în cazul unor dezastre.
Protocolul dintre DSU și FEMA a avut drept scop dezvoltarea unor programe de pregătire pentru personalul care lucrează în serviciile de urgență și răspuns la dezastre.
Continuitatea operațiunilor este efortul organizațiilor individuale de a asigura funcționarea continuă a serviciilor esențiale în timpul dezastrelor sau a altor urgențe care pot întrerupe funcționarea normală a operațiunilor.
Primul curs a avut loc în luna noiembrie 2016 cu reprezentanți din cadrul DSU, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Serviciului Român de Informații, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, ai unităților de primiri urgențe, urmând ca în anii următori să se desfășoare și alte cursuri.
Aceste cursuri sunt menite să asigure și să îmbunătățească capacitățile și cunoștințele participanților în privința continuității operațiunilor."
Aparent această colaborare ar fi în favoarea noastră, menit a ne salva în caz de dezastre.
Adevărul este cu totul altul și pregătit până în cele mai mici detalii pentru aceste vremuri.
Despre agenția americană FEMA am scris trei articole, de prea puțini citite conform impactului măsurat de social-media.
-> Campuri de tip FEMA - https://vk.com/wall658991544_74
-> Au început să funcționeze lagărele de tip FEMA - https://vk.com/wall658991544_159
-> Spitale modulare cu destinație numai de "ei" știută - https://vk.com/wall658991544_426
Nu a trecut mult timp de atunci, și iată că spusele mele de adeveresc., deși nu mi-aș fi dorit acest lucru.
Cu bani de la UE, autoritățile statului român au comandat demararea lucrărilor de recondiționare și modernizare a fostelor închisori comuniste.
Ce coincidență, chiar și centrele de detenție a dizidenților politici intră în reabilitare.
Apropo, vă mai amintiți de "Experimentul Pitești" ?
Istoria s-ar putea repeta, și asta recent, "proprietarii" planetei nu ne mai suportă și nu mai au răbdare cu noi.
"Firmele de casă" a le "băieților deștepți" munesc la din greu confecționând containere cu care vor fi realizate centre de detenție pentru "neastâmpărați".
Containerele echipare cu instalații de aparentă climatizare vor fi adevărate încăperi de gazare, menite să curme rapid viețile oamenilor.
Amplasate în zone pustii și protejate de armată, centrele FEMA sunt faza finală, strigătele de disperare și durere ale oamenilor nu vor fi auzite.
Și iată cum scrierile din cartea Noua Ordine Mondială se împlinesc, iar noi nu schițăm nici măcar un gest spre a ne opune.
Imagine preluată: Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)
Text redactat, articol publicat: 28.04.2022
[user=4076]Violeta Balog[/user] Bună întrebare și de bun simț, numai că acești șcelerați fac orice, mai ales la ordine din afară.
Ca la un semn, toate guvernele statelor au suspendat drepturile omului, legislațiile și chiar constituțiile, toate astea sub pretextul unei pandemii.
Dragi Români !
În prag de marea sărbătoare a învierii domnului Iisus Hristos, urez tuturor sănătate, înțelepciune și prosperitate alături de cei dragi.
Dar nu ne ascundem de semenii noștri nevoiași, astfel că facem fapte bune, oferim daruri și zâmbete.
În aceste momente grele pentru națiunea română și pentru întreaga lume, momente grele datorate problemelor medicale și geo-politice.
Trebuie fim UNIȚI mai mult ca oricând, și împreună mergând în sprijinul celor nevoiași.
Orice mic efort material va fi bine venit pentru ei.
Trebuie să renunțăm la orgolii și rivalități de orice fel pentru totdeauna.
Lumina vine din oameni !
Mesaje dedicate sărbătorii pascale:
- Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!
- E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Hristos a înviat!
- Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii! Hristos a înviat!
Articol dedicat sărbătorii pascale
Paștele Ortodox anul acesta: Duminică, 24 aprilie 2022
Imagini sugestive
Publicare: 22.04.2022

Salutare vă spun vouă frați români!
M-am gândit să realizez pe platforma social-media Telegram grupul -> 41 pentru România <-
Ideea grupului este pentru comunicare cu scopurile de trezire, conștientizare, unitate, implicare și luptă pentru România, țara noastră lăsată moștenire de străbunii noștri.
Având în vedere că multe platforme social-media au început să cenzureze și să restricționeze activitățile patrioților cu adevărat naționaliști, va trebui să căutăm alternative, astfel românii să comunice și să se informeze încontinuare.
Marian Motocu, inițiatorul Mișcării 41 pentru România ne cheamă la unitate de mai bine de 6 ani, colindând prin toată țara pentru a se întâlni cu oamenii la dialog și înformare despre ceea ce se întâmplă.
Trebuia să vină un eveniment dramatic și major ca să ne trezească precum un duș rece, dar chiar și așa, dușul rece a trezit prea puțini români, asta arată cât de sofisticate sunt armele sistemului, prin care am fost manipulați, reduși la tăcere și controlați în cei 32 de ani trecuți de la lovitura de stat numită pompos "Revoliție".
Timpul trece cu mare repeziciune, lucruri se întâmplă în același ritm, de multe ori ne scapă încât nici nu înțelegem ce se întâmplă, aceasta fiind ultima armă teribilă cu care se "trage" asupra noastră.
Nu este o joacă, nu este un film S.F., ci este teribila realitate în care trăim, în care direcția este una singură, exterminarea.
În multe țări se dezvoltă "curentul" naționalist, popoare simt marele pericol creat și amplificat de autointitulați și nevăzuți "stăpâni ai lumii".
Așa a luat "naștere" lupta între globaliști și suveraniști.
Chiar dacă sunt puțini, suveraniștii au cel mai mare și puternic aliat, acela este Dumnezeu.
Dumnezeu este lumină, iubire, înțelepciune, creație, cunoaștere și putere.
Mai multe se va discuta pe noul grup de Telegram, acolo unde fiecare poate să-și împărtășească cunoștințele și ideile.
De asemenea, se vor organiza chat-uri audio și video, unde românii patrioți au cuvântul.
Join group Telegram: https://t.me/+1ZWuIwjwg_FmMDlk
Imagine: Sigla Mișcării Naționaliste 41 pentru România
Articol de promovare
Text redactat, articol publicat: 20.04.2022
[user=2826]Boba Fett[/user] 41 reprezintă numărul județelor, fiind o mișcare pentru toți românii.
Și pe Telegram, platformă destul de popularizată.
Ce-i drept, până mai acum ceva timp ne-am concentrat pe Facebook, unde sunt cei mai mulți oameni, dar cenzura a atuns cote alarmante.
În curând și pe Signal.
Civic Media prezintă subiectele zilei – 17.04.2022
1) România este prioritatea românilor:
Trebuia să se întâmple evenimente nefericite pentru a ne unii, mobiliza să ne apărăm viețile, bunurile, drepturile și interesele,
Timid, curentul naționalist se dezvoltă și în România,
Mișcarea “41 pentru România” este chemarea la unitate, acțiune și solidaritate,
Numai iubirea de familie, de conaționali și de patrie va putea contribui la independența, păstrarea identității și suveranității României.
2) Criza economică și politică:
Datoria publică a depășit procentul de 50% din PIB, situație critică ce va duce curând la falimentul României,
Agricultura românească se află în mare pericol, seceta anunță recolte foarte slabe, fapt ce va genera criza alimentară,
Autoritățile refuză să stopeze exportul de cereale, legume și fructe,
Prin comerțul din România al multi-naționalelor sunt externalizate sume imense din economia românească,
Întreaga clasă politică, cu mici excepții, a dus România în pragul dezastrului,
Grupuri mari de interese au acaparat bogățiile țării și românii au fost determinați să nu aibă nici-o reacție.
3) Tensiunile din Ucraina și criza refugiaților:
În Ucraina au loc conflicte cu tentă de război, despre care presa centrală ne vorbește într-un mod apocaliptic,
Politicieni fac și semneză declarații instigatoare la război,
SUA pune presiune pe statele europene să intervină în sprijinul Ucrainei,
Oficiali ai Federației Ruse vorbesc despre descoperirile din Ucraina, cu privire la baze militare Americane și Laboratoare de arme biologice,
Cetățeni ucrainieni fac declarații șoc despre ceea ce se întâmplă cu adevărat,
Criza refugiaților scoate la iveală mișcarea unor cetățeni non-ucrainieni, scopul fiind o nouă etapă din “Planul Kalergi”,
Le plângem de milă refugiaților ucrainieni și îi prigonim pe conaționalii noștri,
Poliția română îi face dosar penal unei femei românce care a mers împreună cu copii săi să ceară de mâncare la unul din centrele pentru refugiați.
4) Criza climatică, un fapt sau un pretext ?
Mai nou, autoritățile ne vorbesc prin intermediul presei despre criza climatică,
O nouă escrocherie cu care sunt șantajați oamenii pentru a accepta măsuri aberante,
Chiar forțele speciale cu logistica din dotare contribuie la tulburări climaterice,
Încălzirea globală, un subiect pe care nu-l mai acceptă nici copii de grădiniță,
După sute de ani, a nins în sudul extrem al Europei, vezi Grecia și pe continentul African,
Angajați ai unor companii sunt premiați pentru “dârele morții” și “otrăvirea solului” sub diverse pretexte,
Forța naturii se arată din ce în ce mai mult și își revendică ceea ce i-a aparținut.
5) Se întoarce covidul ?
Din ce în ce mai multe voci din lumea medicală ne vorbește despre revenirea covidului, pretextând mutații datorate ridicării restricțiilor în majoritatea statelor,
În acest sens, China a dat din nou tonul prin reinstaurarea stării de urgență, închiderea multor regiuni, carantinarea și celelalte măsuri specifice,
Chinezii din regiunile în care s-a decretat din nou starea de urgență au fost blocați în locuințele lor pe perioadă nedeterminată,
Situația este atât de gravă încât mulți își pun capăt zilelor în diverse moduri, cele mai frecvente acte, fiind aruncarea de la ferestrele cladirilor,
O altă mare problemă în China, este importul, dar mai ales exportul de mărfuri,
Oficiali chinezi vorbesc tot mai mult de intervenții în Taiwan.
6) Împreună ajutăm Nașul TV, televiziunea liberă:
Dacă mare parte din presa centrală se află sub comanda globaliștilor prin multi-naționale și finanțări de la guvern sub diverse pretexte,
Presa liberă și independentă este ținta globaliștilor prin instrumentele de forță ala cum sunt CNA, servicii și lacheii sistemului,
Cu toate presiunile care s-au făcut până acum din partea autorităților române, Nașul Tv a continuat să fie echidistant, echilibrat, conservator și mai ales realist,
Pentru ca a îndrăznit să fie altfel, Nașul Tv este cea mai amendată televiziune, sumele cumulate au ajuns la 375.000 Lei
Echipa Nașul Tv, condusă de Radu Moraru ne-a oferit și continuă să o facă, cele mai bune și verificate informații,
Astfel nu am căzut pradă fricii și terorii „pulverizate” de autorități prin “vuvuzelele lor de casă”,
A sosit momentul să fim solidari și să ajutăm Nașul Tv, fiecare după posibilitățile financiare,
Să nu uităm, că Nașul Tv a rămas singura televiziune națională ce emite prin Cablu și celelalte rețele.
7) Mare parte din presa centrală comit fapte prevăzute de Codul Penal:
Pentru că lacheii trusturilor de presă și-au făcut de cap la ordinele stăpânilor din umbră, terorizând oamenii prin stiri false și regizate, ei trebuie pedepsiți conform Codului Penal după cum urmează:
Art. 404 – Comunicarea de informații false.
Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 405 – Probaganda pentru război.
Alin. (1) – Probaganda pentru război de agresiune, precum și răspândirea de știri tendențioase sau inventate, în scopul provocării unui război de agresiune, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Alin. (2) – Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele prevăzute în alin. (1), săvârșite în scopul provocării unui război de agresiune împotriva României sau a unui conflict armat intern.
Constituția României prevede libera exprimare prin Art. 30, dar nu cum procedează unii,
De aceea, nu poate fi încălcat nici Art. 368 Cod Penal, care spune:
Art. 368 – Instigarea publică.
Alin. (1) – Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
Alin. (2) – Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
Alin. (3) – Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.
Constituția României, Art. 30, Alin (7)
Sunt interzise de lege defăimarea tării si a natiunii, indemnul la război de agresiune, la ură natională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violentă publică, precum si manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
8) Francezii își aleg președintele, Le Pen sau Macron ?
Curentul naționalist este și în Franța, unde în ultimul timp a luat o și mai mare amploare,
După doi ani de exercițiu globalist sub pretextul pandemiei, francezii își manifestă nemulțumirile față de măsurile impuse de autorități, cele mai mari mișcări sunt făcuite de celebrele “veste galbene”,
Pe 24 aprilie în Franța are loc al 2-lea tur de scrutin, în cursa pentru funcția de președinte au rămas Emmanuel Macron și Marine Le Pen,
Dacă funturile voturilor nu vor fi ca în America, când Donald Trump a pierdut în fața lui Joe Biden, Le Pen ar putea fi președintele Franței, o susținătoare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,
La o întâlnire publică, Le Pen a fost felicitată de Vladimir Putin, președintele Federației Ruse pentru inițiativele și implicările în viața civică.
9) La mulți ani tuturor de ziua floriilor:
Cu ocazia zilei de florii, urez un sincer și prietenos La Mulți Ani tuturor ce poartă nume de floare.
Cu o săptămână înainte de Paște mă adresez românilor și fac apel la înțelepciune, unitate, tărie de caracter, implicare și sănătate.
Text redactat duminică, 17 aprilie 2022
Drepturi rezervate - Ⓒ - Pastila Civică
Autor: Alexandru Coțarcă
"De ce avem CNP - codul de sclav și cine l-a impus!
Cronologic:
- 1972 - primirea României în FMI
- 1972 - 1980 -> România a contractat, sub Ceaușescu, împrumuturi de 11 miliarde de dolari de la Banca Mondială și FMI, pentru care a achitat, până în martie 1989, 21 de miliarde de dolari!
- 2 martie 1978 introducerea CNP fortat de FMI - decretul nr. 59 al Consiliului de Stat, semnat de preşedintele Republicii Socialiste România.
Fără CNP, nu primeam bani pentru dezvoltare.
Prin CNP, fiecare cetățean devenea girant al împrumutului.
După plata datoriei CNP-ul devenea nul, adică sclav, martie 1989, Ceaușescu a anunțat lichidarea datoriei externe, reușită, în principal, prin exportarea ani la rândul a celei mai mari părți a producției alimentare.
Vedeți legătura dintre CNP şi împrumuturile contractate la FMI (Fondul Monetar International) şi BIRD (Banca Mondială)!?
Aleșii trădători fac împrumuturi, fură banii, iar gloata moare datoare.
La asta se rezumă TOTUL în lupta politică pentru putere.
De aceea noi v-am zis mereu: nu votați, stați dracu' acasă, ca nu știți pe ce lume trăiți!
Decretul nr. 59/1978 pentru modificarea Legii nr. 5/1971 cu privire la actele de identitate ale cetățenilor români, precum și la procedura schimbării domiciliului și a reședinței Art. 301.
- Ministerul de Interne, Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare și Direcția Centrală de Statistică vor stabili un cod numeric personal pentru toți cetățenii români, precum și pentru străinii cu domiciliul în România.
Codul numeric personal va fi înscris în actele de identitate, de stare civilă și în alte acte personale."
Consiliul de Stat - Text publicat în M.Of. al României.
În vigoare de la 03 mai 1978.
CNP-ul este modul în care noi, oamenii devenim doar o marfa cu care se gireaza!
Țările când se îndatorează, girează cu oamenii, transformați în mijloace de muncă care produc plus-valoare.
Devenim o investiție, nu prin faptul că evoluam, ci prin taxele pe care le plătim, și faptul că suntem transformați în mijloc de producție în sine, ca și utilajele un fel de mijloace fixe ale unui țări, devenim obiecte de inventar în patrimoniul unui stat!
Devenim elemente patrimoniale de pasiv dpdv statistic, și active, din perspectiva contabilă și avem și perioadă de amortizare... forurile mondiale la care ne îndatorăm cer GIRAREA CU POPULATIA!
Ceaușescu a plătit datoria externă a României și a dispus LEGAL de subjugarea populației în folosul obținerii independenței și suveranității NAȚIONALE.
După acest interval individul român era LIBER și SUVERAN în "suveranitatea României".
Notă, deci a făcut bine și rău că nu a anunuțat populația... poporul ce înseamnă CNP-ul, nu a spus poprului că banca BNR nu a fost niciodată naționalizată pentru că este propietatea lui Rothschild.
Ceaușescu a făcut înțelegere cu ei să aibă un procent mai mare în economie, și acum inapoi la Cuza, ce a făcut Ceaușescu, la copiat pe Cuza, amandoi in masonerie.
Cuza masonul patriot a obținut unirea mică la schimbul înființării pe teritoriul României așa numitei case federale, care ghiciți ce este azi, banca BNR, care nu se numește Banca Națională a României.
Această bancă este o firmă înființată în 1880 și nu aparține nicidecum României, ci familiei Rothschild.
Numele adevărat al acestei bănci este „Nathan Rothschild Bank” (NRB).
Privește sigla acestei băncii!
Pe siglă vei vedea inițialele NRB, care înseamnă „Nathan Rothschild Bank”.
Rothschild înseamnă „scut roșu”.
În interiorul siglei acestei bănci se află un scut care este în fapt simbolul familiei Rothschild.
Atunci francomasonii au îngropat românul 2m sub pământ.
Cuza a crezut că îi păcălește fix ca Ceușescu, nu le-a mai plătit franciza și gata, i-au luat capul.
Ceaușescu a făcut același lucru, plus că a consimțit că vaccinul de hepatită să fie adus și finanțat de Clubul Rotari de la roma, unde și azi sunt membri Mugur Isărescu și Călin Georgescu.
Și ce credeți că era în vaccin ? nimic altceva decât ruleta rusească, HIV, adică au infestați cca 6000 mii de copii.
Când spitalul Victor Babeș l-a anunuțat pe Ceaușescu de primele cazuri, s-a dat ordin imediat de inchidere a secției și tăcere de mormânt.
Text preluat și parțial corectat
Imagine sugestivă
Articol publicat: 14.04.2022
La data de 12 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu a anunțat că a plătit toată datoria externă a României
„Data de 12 aprilie 1989 a rămas cunoscută pentru faptul că Nicolae Ceaușescu a făcut publică încheierea plății datoriei externe, ce se ridica la 21 miliarde de dolari, ba chiar mai avea de recuperat 2,5 miliarde de dolari.
„România nu mai plătește tribut nimănui”, a spus atunci Nicolae Ceaușescu.
„Singura țară care și-a plătit datoria a fost România, în anii ’80.
Atât. Este singura excepție pe care am găsit-o!”, a declarat Martin Armstrong, fostul președinte al Princeton Economics International Ltd.
În continuare vom cita o parte din discursul de-atunci al lui Nicolae Ceaușescu:
„Zilele de 12-14 aprilie marchează, se poate spune, o deplină independență economică și politică a României!
Pentru prima dată în istoria sa îndelungată, România nu mai are nici-o datorie externă, nu mai plătește tribut nimănui și este cu adevărat independentă și economic, și politic!
La sfârșitul lunii martie am lichidat datoria externă a țării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari.
În total, din 1975 până în martie 1989, am plătit circa 21 de miliarde de dolari, din care dobânda reprezintă peste 7 miliarde de dolari.
În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble și care, de asemenea, au fost de mult achitate.
În prezent, țara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde de dolari.”
Sursa: https://www.dir.org.ro/
Foto: Nicolae Ceaușescu
Articol preluat și publicat: 12.04.2022
Pastila Civică - Să ne cunoaștem drepturile
A fost nevoie să se întâmple un mare eveniment, să simțim "biciul" autorităților statului ca să ne trezim și să realizăm dezastrul
-> Treziți-vă români <-
Și de-o fi să fiu blocat,
Mă apuc de colindat,
Vin la tine în Banat,
Sau în Sighet la strigăt
Vin cum se venea odată,
Cu arcanul strâng o ceată,
Să unesc tot 41
Să trezesc pe tot românul
Vin, că-i vremea de venit,
Că prea mult am suferit,
Că de trei decenii încoace,
Străinii, ne fură-n pace
Acu' de mi-ați înțeles strigarea,
Hai să facem adunarea,
Să chemăm tot ce-i rumân,
S-apărăm acest pământ!
N-așteptați ca să v-ajute,
Cei care ne-au tot furat,
Căci urgia ce ne apasă,
Tot de la ei a plecat
Autor: Marian Motocu
Poezie preluată și publicată: 06.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
3 Depozit sicrie FEMA
Campusuri de tip FEMA
Ce este FEMA ? Este o agenție civilă din Statele Unite ale Americii, care se ocupă cu gestionarea situațiilor de criză așa cum sunt stări de necesitate, războaie, calamități, pandemi, etc.
În aceste situații drepturile și libertățile cetățenilor sunt suspendate, constituția statului este anulată, totul funcționând în baza ordonanțelor de urgență militare și guvernamentale.
Astfel cetățenii pot fi ridicați de pe străzi, extrași cu forța din locuințe, de oriunde, fiind "depozitați" în centrele special amenajate.
Totodată sunt confiscate bunurile, iar unele locuințe și alte spații trec automat în proprietatea statului, fiind folosite în diverse scopuri.
Lagărele FEMA sunt centre de detenție, reeducare, tortur@ și extermin@re a celor ce se împotrivesc noii rânduiri socialiste New World Order (N.W.O.)
Conceptul lagărelor de tip FEMA există și în România încă din secolul al XIX-lea, renumetele centre de detenție, reeducare, tortură și exterminare, exemplu fiind experimentul Pitești din perioada anilor 1949-1952
Sclavii globaliștilor au primit ordin să pregătească aceste centre până în cele mai mici detalii, fiind modernizate și adaptate vremurilor.
Chiar în această perioadă planurile lor se derulează pas cu pas sub pretextul acțiunii incontestabile din domeniul s@n@t@ții.
Nu întâmplător autoritățile statului român au achiziționat camioane morgă, incineratoare, containere speciale, sicrie, substante periculoase, etc.
Pregătiri de acest gen au loc în aproape toate statele lumii, lupta e pe viață și pe moarte.
Și iată pretextul perfect pentru a extermin@ mare parte din populația planetei, visul dinastiilor ce dețin peste 80% din averile lumii.
De 31 de ani, în România presa și celelalte instrumente promovează subtil formele de administrare planetară și condițiile impuse omenirii.
PS: A început lupta popoarelor împotriva "stăpânilor lumii", totul sau nimic.
Românii încă dorm și nu par a se trezi curând, deși zgomotul este infernal la nivel global.
Trezirea români, sau vom pieri.
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 05.06.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
4 Camion FEMA

1 Emblema FEMA

2 Sicriu FEMA

Lagăr de tortură și exterminare
Au început să funcționeze lagărele de tip FEMA
Recent, av. Dan MV Chitic a avut publicat pe pagina sa de facebook un scurt articol ce făcea referire la situația gravă în care se află un avocat renumit din Germania, apărător al drepturilor și libertăților.
Interesant este că acel articol a dispărut, doar am apucat să-l citesc, la scurt timp am revenit pentru a îl prelua, și ce să vezi, i-al de unde nu-i.
Avocatul și activistul civic Dan Chitic spunea în acel articol că avocatul a ajuns să fie internat cu forța într-un spital de psihiatrie, pe modelul celui din jud. Timiș, de la Jebel.
Așa dar, "bolnavii" planetei au trecut la artileria grea, arestează persoane din domeniul juridic și nu numai.
Poate că nu întâmplător s-au construit în mare grabă centre sub denumirea de spitale de campanie, ele fiind rapid transformate în lagăre de tortură, "reeducare", experimente și exterminare.
PS: Oare cât mai îndurăm aceste mizerii globaliste ?
Poate că așteptăm cuminți moartea subită cauzată de malaxorul sataniștilor autointitulați "stăpânii" lumii.
Trecem la luptă ? Dacă nu, e cazul să ne cântăm "veșnica pomenire", în locul nostru nu va avea cine s-o facă.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 07.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Starea de alertă se prelungește
Crimă organizată și terorism
Șeful CNSU Raed Arafat ne anunță prin intermediul presei globaliste, că starea de alertă se prelungește pentru încă o lună.
Împreună cu liderul acțiunii covidoșilor Florin Vasile Cîțu, ne-a prezentat noul set de așa zisele relaxări în anumite condiții.
Deși aceste stări de "demență" au fost declarate neconstituționale, ăștia din aparatul guvernamental afiliat "stazi" le prelungește la infinit, și asta pentru că "pot".
"Bolnavii" de la grupul de comunicare strategică raportează zilnic așa zisele infectări, cu toate că cifrele sunt nesemnificative, astfel păstrând mentalul colectiv în teroare.
Ne-a promis fiurăru că vom redevenii liberi "ca pasarea cerului" numai când majoritatea vom fi în^țepați de câte ori și cu ce vor ei.
Pe de altă parte, cei ce refuză categoric în^țeparea vor fi internați în lagăre de tip FEMA pentru "reeducare", tortură și chiar exterminare.
De ce se mențin restricțiile și se tot prelungesc aceste stări de "demență" ?
- achiziții de materiale și servicii prin încredințare directă, fără licitații publice;
- suplimentarea bugetului sănătății doar prin OUG, fără dezbatere parlamentară și rectificare bugetară;
- impunerea de restricții populației așa cum solicită "stăpânii", totul pentru terorism psihologic;
- arestarea unor oameni și internarea în centre de detenție ce rulează sub numele spitalelor de psihiatrie;
- închiderea activităților antreprenorilor locali, în favoarea multinaționalelor;
- confiscarea de bunuri mobile și imobile, pe proiectul numit "nu deții nimic, dar esti fericit";
- asasinarea oamenilor în diverse moduri, fără implicarea autorităților competente;
PS: Mă tot întreb așa, cât mai suportă națiunea română aceste mizerii ?
Ce trebuie să se mai întâmple ca românul să se revolte împotriva acestor neterminați ce s-au "cocoțat" la conducerea țării ?
Cancerul politic românesc este în fază metastazică, lichidul ce curge pârjolește tot în calea lui.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 09.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu - semnatura
CIOCLII APOCALIPSEI
Voi ce stați pe la tribune și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți orgolii doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute altor neamuri, cioclii veacului ce moare,
Zornăiți în pungi arginții, îmbuibați pe-a noastră jale.
Răsfoind prin cartea lumii, citesc pagini de milenii
Strâng în tolbă adevăruri de prin cronicile vremii,
Văd tirani ce varsă sânge, voievozi ce-adus-au pace,
Dar prin voi, ca niciodată, răul firele își toarce.
Ne-ați vândut pământ și codrii, toată zestrea milenară,
Ne-ați ucis și bucuria, ați pus doliu peste Țară.
Pleacă fiarele din codru, de durere toate gem,
Și asupra voastră cade al străbunilor blestem.
Căci în cugetele voastre numai e nimica sfânt,
Pervertire și minciuna și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe, pe sub hainele cu ștaif,
Ochii voștri n-au lumină, sufletul vă e bolnav.
Iar din sufletele pure, astăzi vreți să smulgeți crinii,
Și în templul curăției, să-nflorească mărăcinii.
Să pătați tot ce-i candoare, toate florile de Har
Însă nu puteți Luminii, voi să puneți stăvilar!
Cioclilor apocaliptici, plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți CREDINȚA și CHIVOTUL din ALTARE!
Ne-ați ucis cu nepăsare și bunicii și părinții,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri și ne-ați pus sub pază sfinții.
Trădători de Neam și Țară, ca păduchii stând în frunte,
N-auziți pe Mihai-Vodă, greaua-și bardă cum ascute?
Ascultați cum cântă lemnul! Vlad Drăculea vine-acușa,
Nu simțiți pe sub izmene, cum vă gâdilă țepușa?
Bravi cârmaci aveam pe vremuri, însă azi domnesc mișeii,
Rup bucăți din trupul Țării, precum hienele și leii,
Însă va-nvia dreptatea, Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă, oasele le-or putrezi!
Vreau ca pana mea săracă, cântul lui Tirteu să fie,
Sufletul acestei Nații să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să mă doboare, brațul fiarei de ATEU,
Iau cu mine plânsul țării și îl duc lui DUMNEZEU.
Autor: Mihai Eminescu
Poezie preluata și publicată: 13.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Amintiri din copilărie - 7
Amintiri din copilărie
Am realizat acest articol povestind pe scurt copilăria pe care am trait-o eu în perioada anilor 1979-1997, poate că primi 2...3 ani din viață ar intra în altă categorie.
Primi ani din copilăria mea, adică până în toamna anului 1988 i-am petrecut la curte, la casa bătrânească a bunicilor, printre pomi, animale gospodărești și pe străzile prăfuite de la acea vreme.
După perioada menționată copilăria mea a continuat într-un cartier de blocuri, comuniștii de la acea vreme demolau casele fiind în derulare proiecte de sistematizare.
Ceva diferită desfășurarea copilariei "la bloc", dar totuș a fost frumoasă acea perioadă.
În perioada școlii timpul alocat jocurilor copilăriei era redus, dar în vacanțe mă bucuram alături de alți copii cât era ziua de lungă, mai ales vara.
Nu existau jucării prea sofisticate, dar cele la care aveam acces ne făceau fericiți, de multe ori chiar noi ne realizam jocuri și condiții.
Deci, pot spune că am simțit cu adevărat copilăria și jocurile ei specifice vârstei, m-am bucurat de tot ce a însemnat această etapă din viața mea.
Azi, copilăria este doar o formă fără fond, chiar prin educație se șterge această etapă, copilăria, din viața omului.
Mass-media are mare contribuție în alterarea, degradarea și eliminarea acestei etape atât de importante din viața omului.
Aparatura ce a invadat piața în ultimii 20...25 de ani, așa cum sunt calculatoarele, tabletele, telefoanele și alte device-uri au contribuția lor negativă în acest sens.
"Otrăvirea sufletului" omului se face încă din primii ani de viață, astfel că la maturitate omul ajunge să fie precum un robot, un sclav obedient al sistemului.
PS: Dragi români, care sunteți părinții copiilor aflați în perioada menționată, îndrumați copii să-și petreacă această perioadă într-un mod plăcut, în natură, în preajma altor copii, jucându-se.
Ține-ți copiii pe cât posibil la distanță de aceste intrumente diabolice și chiar nocive, minimaliza-ți întrebuințarea echipamentelor conectate și extra-conectate.
Imagini sugestive
Articol redactat șu publicat: 17.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Amintiri din copilărie - 5

Amintiri din copilărie - 6

Amintiri din copilărie - 4

Amintiri din copilărie - 2

Amintiri din copilărie - 3

Amintiri din copilărie - 1

Miluește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta
Terapie pentru suflet -> Psalmul 50 <-
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Imagine sugestivă
Sursa: Biblia Ortodoxă
Articol preluat și publicat: 23.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Marian Motocu - foto 2
Marian Motocu, un oltean încăpățânat
Despre Marian și faptele lui bune ca patriot, naționalist și creștin am auzit la un prieten care il urmărea de ceva timp.
De atunci urmăresc cu interes acțiunile sale civice realizate, trezirea patriotismului, naționalismului și creștinismului în conștientul oamenilor.
Națiunea română și România sunt acum în mare pericol, cum nu a mai fost vreodată, în ultimii 32 de ani au avut loc cele mai mari jafuri și cele mai mari distrugeri din întreaga istorie.
Marian Motocu, este printre puținele voci adevărate care de peste 5 ani vorbește despre ceea ce se întâmplă, tot de atât timp merge prin țară pentru a discuta cu oamenii.
Documentat, cu informații verificate, realizează articole scrise și emisiuni video pe internet pentru a spune românilor ceea ce s-a întâmplat și ce ar fi de făcut.
Pentru acțiunile lui presa și rețelele de socializare îl cenzurează, mai mult de atăt, autoritățile îl hărțuiesc în diverse moduri, dar cu toate acestea Marian merge mai departe.
De ceva timp s-au pus bazele unei mișcări civice, care se numește -> 41 pentru România <-, 41 reprezentând numărul județelor din România.
Marian nu se consideră lider, nici nu și-ar dori acest lucru, fiecare om ce se alătură cu adevărat mișcării naționaliste Contează.
În fiecare municipiu, oraș, comună și sat trebuie să existe grupuri de români uniți pentru a devenii o forță împotriva șceleraților ce se autointitulează proprietarii Romțniei și stăpânii românilor.
Poate vă întrebați ce fac eu în ceea ce privește patriotismul, naționalismul și creștinismul, valori ce fac parte din fundamentul existenței națiunii române.
În primul rănd respect și păstrez valorile națiunii române, discut cu oamenii, sunt util acolo unde mă pricep și pot să realizez ceva.
În lumea virtuală numită internet, discut cu oamenii, scriu, preiau și public articole, informații, comentarii, notificări, etc.
PS: Cum să nu respecți un astfel de om ?
Cum să nu te alături acțiunii civice pentru a ne lua țara înapoi ?
Români treziți-vă că acești neterminați ce se intitulează autorități, ne vor omorâ.
Foto: Marian Motocu
Articol redactat și publicat: 23.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Sigla mișcării 41 pentru România
41 pentru ROMÂNIA (Mișcare Naționalistă)
Această mișcare a fost creată pentru toți românii patrioți, naționaliști și creștini.
Numele ce-l poartă această mișcare se leagă de numărul județelor din România, simbolurile prin care se identifică sunt crucea ortodoxă și Lupul Dacic.
În fiecare municipiu, oraș, comună și sat trebuie să existe grupuri de români uniți pentru a devenii o forță.
Românii plecați în străinătate sunt incluși în mod automat, ei provenind din cele 41 de județe.
Apelativul "Diaspora" a fost atribuit românilor din străinătate, "botezătorii" acestei categorii urmărind scopuri defavorizabile.
Poate că se știe, nu voi da exemple, dar românii din străinătate nu sunt reprezentanți și protejați de autorități prin intermediul ambasadelor și consulatelor.
Așa dar, mișcarea 41 pentru ROMÂNIA se adresează tuturor românilor oriunde s-ar afla.
Totul pentru România și neamul românesc, aceasta-i țara noatră, noi nu stăm în gazdă.
Inițiatorul mișcării este Marian Motocu, un oltean încăpățânat, așa cum se intitulează.
Marian nu se consideră lider, nici nu și-ar dori acest lucru, fiecare om ce se alătură cu adevărat mișcării naționaliste Contează.
Și în acest articol țin să-i mulțumesc lui Marian pentru tot ceea ce face în beneficiul României și pentru trezirea românilor.
Imagini preluate de la Marian Motocu
Articol redactat și publicat: 28.07.2021
Vă invit să citiți și articolul -> Marian Motocu, un oltean încăpățânat <-
[user=2625]Flavius Zuzu[/user] Pe feisbuc și pe platforma VK
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
41 pentru România vă cheamă la unire 3

41 pentru România vă cheamă la unire 2

41 pentru România vă cheamă la unire 1

O imagine cat o mie de cuvinte
Creștinismul în mare pericol
Dacă românul ce purta pe umăr crucea mergând prin ploaie la unul din protestele din București, fără ca forțele de ordine să-l rețină și să-i interzică acest lucru...
Făcând acelaș lucru, tot prin ploaie, un francez care și el purta crucea pe umăr mergând pe străzile Parisului a fost arestat de slugile obediente ale ocultei mondiale.
Încă din anul 1953 Bertrand Russel laureat al Premiului Nobel, în "Impăratul științei și societate" spunea într-o carte:
- pentru o societate științifică înfăptuirea guvernului mondial este necesară, dar ar mai avea două mari piedici de trecut, creștinismul și patriotismul.
Dacă atunci se analizau în detaliu aceste aspecte, bolnavii planetei în tot acest timp au lucrat direct și prin intermediari spre indeplinirea viselor păgâne.
Azi, printr-un plan bine pus la punct bazat pe dictatura medicală lumea se schimbă radical și ireversibil.
Mai mult ca niciodată are loc prigonirea creștinilor, guvernele crează legi și forțele de oridine acționează împotriva creștinismului.
La fel se întâmplă și cu patriotismul, guvernele prin acțiunile lor șterg, distrug și chiar interzic acțiuni patriotice, naționaliste și creștine.
Și iată cum dorințele bolnavilor planetei "așternute" pe hartie devin realitate prin proiectele "grandioase" de globalizare.
PS: Nu întâmplator am ajuns aici, prin armele psihologice și chiar psihotronice "stăpânii lumii" au lucrat la dezumanizare.
Privind imaginile și analizând situația în care a ajuns omenirea, te cuprinde furia, disperarea și durerea.
Ne trezim să reacționăm împotriva șceleraților "cocoțați" în administrarea statului ? Sau suntem sortiți pierzaniei în cea mai mare dictatură pe care a trăit-o omenirea vreodată.
ATENȚIE: Imagini cu puternic impact emoțional
Articol redactat și publicat: 31.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Alexandru Petria
Jurnalistul Alexandru Petria: 10 paşi eficienţi de luptă împotriva dictaturii sanitare instaurate în România
Segregarea pe principiul paşaportului sanitar este o măsură fasc*stă.
Am mai spus-o, sunt contra ei.
Nu este moral să obligi lumea să se vaxineze cu nişte substanţe aflate încă în faza de experimentare.
Dar cum e posibil să ne împotrivim, să întoarcem situaţia în favoarea noastră?
M-am gândit la câteva lucruri, pe care o să le înşir succint.
E ca o ciornă, la care fiecare are ocazia să vină cu completări.
1. Boicotarea tuturor instituţiilor şi firmelor, unde este permisă intrarea pe baza vaxinului sau a testării. Să nu mai cumpărăm din supermarketurile care cer aşa ceva, să nu mai mergem la restaurante, la spectacole, să-i facem să piardă bani şi să fie ei înşişi nemulţumiţi.
2. Puneţi mâna pe telefoane. Sunaţi firma X sau Y şi întrebaţi dacă condiţionează accesul pe baza green pass. Dacă da, comunicaţi-le că aţi avut de gând să petreceţi o seară plăcută în frumosul lor restaurant sau un sejur de câteva zile în elegantul lor hotel, dar sunteţi nevoit să contramandaţi din cauza solicitării adeverinţei de vaxinare. Este important să-i stresaţi cu diplomaţie, ca să conştientizeze că ies în pierdere. Cu cât mai multe telefoane, cu atât mai bine. De dat fiecare câteva telefoane în zonele apropiate nu e un efort peste măsură. Patronii trebuie stresaţi psihologic, pe principiul picăturii chinezeşti, ca să-i determinăm să protesteze şi ei contra măsurii, cu cât intră mai profund pe spirala terorii că pass green le sapă groapa financiară.
3. Diseminarea informaţiilor despre victimele vaxinării şi arătarea vinovaţilor. Cazurile temeinic documentate, nu dezinformări stupide.
4. Mitinguri, greve, nesupunere civică.
5. Stesarea politicienilor cu telefoane şi mailuri. Unde este posibil, abordarea lor fizică şi punerea în poziţii delicate. Filmaţi fazele şi postaţi-le pe reţelele sociale.
6. Sesizări penale pe numele artizanilor green pass, a celor care pretind testarea. Raportarea lor pentru discriminare. Să vedeţi cum o să reacţioneze când o să se vadă pe cap cu mii de sesizări penale, venite din mii de localităţi, cu mii de raportări.
7. Postaţi informaţii despre abordarea pandemiei în Suedia, ca se vadă că este o alternativă valabilă. Că normalitatea e posibilă şi în timpurile covrigului.
8. Amplificaţi nemulţumirea şi în rândul celor care s-au vaxinat de teama restricţiilor, nu a bolii.
9. Faceţi cunoscută tuturor definiţia sănătăţii, după OMS: „Bunăstarea completă fizică, psihică şi socială şi doar absenţa bolii sau a handicapului”. E un mod de-a arăta că guvernanţii nu procedează corect.
10. Încercaţi să vă păstraţi calmul, să fiţi non-violenţi. Dar nu e obligatoriu.
Autor: Alexandru Petria, scriitor
Sursa: Știri pe surse
În mod intenționat am distorsionat anumite cuvinte, sau folosirea unor apelative.
Cenzura feisbuc a atins cote alarmante.
Articol preluat și publicat: 02.08.2021
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
nu este nul?