Drepturile omului în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
În perioadele stărilor de Urgență și de Alertă, ambele fiind necontituționale, autoritățile statului Român au suspendat abuziv toate drepturile și libertățile cetățenilor.
Dar știm oare ce drepturi și libertăți aveam până acum ?
Iată prezentarea acestora în 9 pagini.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat: 02.06.2020
Drepturile omului în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
În perioadele stărilor de Urgență și de Alertă, ambele fiind necontituționale, autoritățile statului Român au suspendat abuziv toate drepturile și libertățile cetățenilor.
Dar știm oare ce drepturi și libertăți aveam până acum ?
Iată prezentarea acestora în 9 pagini.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat: 02.06.2020
Drepturile omului în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
În perioadele stărilor de Urgență și de Alertă, ambele fiind necontituționale, autoritățile statului Român au suspendat abuziv toate drepturile și libertățile cetățenilor.
Dar știm oare ce drepturi și libertăți aveam până acum ?
Iată prezentarea acestora în 9 pagini.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat: 02.06.2020
Declarația Universală a Drepturilor Omului
Să ne cunoaștem drepturile și libertățile fundamentale.
Ne naștem liberi, dar pe parcursul vieții trebuie să luptăm continu pentru libertate.
Libertatea nu este un drept, libertatea este o datorie.
Prezentare în format IMG, în 5 pagini.
Articol redactat și publicat: 11.06.2020
Declarația Universală a Drepturilor Omului
Să ne cunoaștem drepturile și libertățile fundamentale.
Ne naștem liberi, dar pe parcursul vieții trebuie să luptăm continu pentru libertate.
Libertatea nu este un drept, libertatea este o datorie.
Prezentare în format IMG, în 5 pagini.
Articol redactat și publicat: 11.06.2020
Declarația Universală a Drepturilor Omului
Să ne cunoaștem drepturile și libertățile fundamentale.
Ne naștem liberi, dar pe parcursul vieții trebuie să luptăm continu pentru libertate.
Libertatea nu este un drept, libertatea este o datorie.
Prezentare în format IMG, în 5 pagini.
Articol redactat și publicat: 11.06.2020
Declarația Universală a Drepturilor Omului
Să ne cunoaștem drepturile și libertățile fundamentale.
Ne naștem liberi, dar pe parcursul vieții trebuie să luptăm continu pentru libertate.
Libertatea nu este un drept, libertatea este o datorie.
Prezentare în format IMG, în 5 pagini.
Articol redactat și publicat: 11.06.2020
Declarația Universală a Drepturilor Omului
Să ne cunoaștem drepturile și libertățile fundamentale.
Ne naștem liberi, dar pe parcursul vieții trebuie să luptăm continu pentru libertate.
Libertatea nu este un drept, libertatea este o datorie.
Prezentare în format IMG, în 5 pagini.
Articol redactat și publicat: 11.06.2020
Lecție de Patriotism și Naționalism Românesc!
Acad. Ioan-Aurel Pop - Preşedintele Academiei Române a susținut, la data de 19 iunie 2020, o prelegere în localitatea Tăuți (comuna Florești - jud. Cluj), în cadrul căreia a făcut o amplă referire la patriotism și naționalism, și la rolul educației patriotice în familie și școală, pentru păstrarea iubirii de neam și a valorilor Românești:
[Nu am să înțeleg niciodată de ce „Patria” a ajuns să fie un subiect de persiflare și chiar de dispreț și de ce „patrioții” sunt repudiați astăzi, în anumite medii, ca fiind „naționaliști”.
Veți spune că și pe vremea lui Caragiale era așa, numai că atunci, gluma era glumă, iar țara era țară.
Generația lui Caragiale - incluzându-l aici pe dramaturgul însuși - a construit România Întregită.
Îmi vin în minte mereu, de câte ori aud astfel de remarci fără noimă, cuvintele lui Ion Creangă, din „Amintiri”: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”.
Nu numai că le-am citit și recitit mereu, dar le-am auzit și rostite de Mihail Sadoveanu, cu vocea sa inconfundabilă, păstrată în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române.
De curând, mi-a fost dat să aud - pe fondul crizei provocate de un act violent și tragic, de rasism, din Statele Unite - că nici Creangă și nici Sadoveanu, neaplicând principiile „corectitudinii politice”, nu mai sunt actuali și că ar trebui ocoliți.
Bine că, deocamdată, nu-i condamnăm post mortem!
Creangă vorbește despre bucuria copilăriei petrecute în familie și cu familia: „Și, Doamne, frumos era pe atunci, căci și părinții, și frații și surorile îmi erau sănătoși, și casa ne era îndestulată, și copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, și toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! Și eu eram vesel ca vremea cea bună și sturlubatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa. Și mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: Ieși, copile cu părul bălan, afară și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea și vremea se îndrepta după râsul meu...”.
Universul familiei era dublat de universul satului, patria cea mică, iar temeiurile educației se puneau în aceste universuri.
În familie, se învățau primele noțiuni despre viață, credința și cuviința, dar, mai presus de toate, cum să deosebești binele de rău, cum să ocolești răul, ca să faci binele.
Natural, copiii nu reușeau de la început să facă asta, dar atâta repetau până când reușeau.
În familie învățau limba, obârșia moșilor, cutuma, tradiția, rânduiala locului și multe altele.
Veți spune că lucrurile s-au schimbat mult azi, în era digitalizării, că familia și satul nu mai au aceeași coeziune, dar ce bine este pentru suflet să știm cum a fost odată!
Poate descoperim în acea atmosferă - care le poate părea unora idilică - anumite constante, potrivite să fie activate astăzi.
Școala adâncea această educație începută în familie, prin inocularea în mințile tinere a cunoștințelor sistematice despre țară și despre lume.
Între aceste cunoștințe, un loc important era rezervat datelor despre România și despre poporul român.
Școala, mai ales prin disciplinele numite identitare - limba și literatura română, istoria, latina, geografia, religia etc. - construia și înnobila conștiințe.
Și ce oameni au ieșit din aceste școli, din moment ce au onorat catedre universitare de pe toate meridianele lumii, ducând cu ei mesajul acestui popor de la Dunăre, de la Carpați, de la Crișuri și de la Nistru!
Ceva s-a rupt între timp din coarda sensibilă a națiunii române, iar pierderea aceasta s-a produs, în parte măcar, prin pervertirea educației.
Rușinea pe care o resimt mulți intelectuali subțiri și rafinați, când vine vorba de România, de identitatea românească, de unitatea noastră politică, de ideea conservării valorilor naționale, de Eminescu și de Creangă (unul ajuns „cadavru în debara”, iar celălalt prea „țărănos, regional și arhaic”), de „calofilul” Coșbuc și de „naționalistul” Goga etc., ne plasează ca entitate etnică, ca națiune și ca țară într-un loc obscur, demn de compătimire și de dispreț.
De altminteri, străinii veniți în ospeție pe la noi ne confirmă mereu răul pe care ni-l facem singuri noi, românii.
Răul acesta nu poate fi egalat de denigrările niciunui străin, de nicio altă cârtire, de niciun denunț făcut de inamicii externi pe la înaltele curți europene și euro-atlantice (cum li se zice acum).
Nu este vorba aici de critica criticii! Că ne criticăm singuri este foarte bine, numai că ne criticăm fără să punem nimic în locul relelor (reale ori imaginare) constatate și o facem cu o patimă demnă de o cauză mai bună.
Ne autoflagelăm cu sete, cu înverșunare și cu ură față de țara aceasta, față de poporul acesta, față de tot și de toate de pe la noi.
Se conturează astfel o hidoasă auto-lehamite generală față de lumea noastră românească.
Ceea ce este mai trist este că nu a fost așa mereu! Nici pe vremea când s-a făcut această țară, liderii nu se purtau cu mănuși, ci se veștejeau reciproc, se pârau, se înjoseau în limbaj colorat (la asta suntem campioni și astăzi!). Dar, dincolo de orice orientare politică și chiar grad de cultură, au pus împreună umărul pentru țară, aproape la unison, ca într-o simfonie.
Exista parcă atunci un cuvânt de ordine subînțeles: „să nu hulim cele sfinte”, iar între acestea se aflau și Ţara și Națiunea.
Nu dau decât un exemplu și nu unul din lumea laică - care se inflamează mult mai acut și se repede ușor la invective - ci din viața noastră bisericească, greu încercată și ea astăzi.
De la 1744 (când Ioan Inochentie Micu Klein a convocat la Blaj un Sinod General (un fel de congres național românesc, dincolo de orice diferență confesională), trecând prin actul fundamental al națiunii numit Supplex Libellus Valachorum (1791-1792) și semnat de Gherasim Adamovici (ortodox) și Ioan Bob (greco-catolic), prin Revoluția de la 1848-1849 (Marea Adunare Națională de la Blaj, prezidată de episcopii Andrei Șaguna, ortodox și Ioan Lemeni, greco-catolic), prin Mișcarea Memorandistă (1881-1894) și ajungând la 1918 (greco-catolicul Iuliu Hossu, viitor cardinal și ortodoxul Miron Cristea, viitor patriarh), ierarhii celor două biserici românești din Ardeal și liderii laici de ambele confesiuni - deși nu se iubeau deloc, ba, dimpotrivă, aveau dese momente încordate și chiar conflicte - au fost împreună, uniți în asumarea rolurilor de lideri ai națiunii, nelăsând să răzbată nicio fisură în exterior.
Diferendele erau normale, dar până la țară și la națiune.
Azi ne prezentăm, din păcate, lumii, drept epigoni jalnici, antagonici, gata de bârfe mărunte și de delațiuni, de minciuni și de teribilisme, de contrafaceri și de șmecherii.
Mai mult, ne mândrim cu răul făcut semenilor, ca indivizi și colectivități, ne exhibăm - sub masca dreptății și sub pretextul onestității - veninul, scoatem mereu la lumină urdori și întunecimi, combatem orice inițiativă de bine, tocăm mărunt până și ultimele instituții în care dezorientații români mai au o brumă de încredere.
„Iarna vrajbei noastre” se prelungește - prin ingeniozitate românească - sine die, încât nu mai vedem nicio salvare.
În această atmosferă încărcată de nemernicie, vin să vorbesc eu, cel din urmă menit, despre nevoia educației chibzuite, din nou.
Dar nu cred că se poate altminteri, fiindcă prea multe auzim și vedem despre hăul țării, ca să nu ne pese.
Aflăm în fiecare zi lucruri năucitoare, de genul: trecutul ne este maculat și mincinos redat; provinciile istorice ne despart și nu ne unesc; diferențele regionale dintre români sunt și genetice (bazate pe A.D.N.!); prezentul este catastrofic; tinerii nu pot studia și nu se pot realiza decât afară; a te pune în serviciul acestei țări este o crimă; în România, doar hoții prosperă; imnul național este prost; ziua națională este nepotrivită; limba română este bună numai pentru înjurături; viitorul devine pe zi ce trece tot mai sumbru etc.
În acest cadru, a îndemna la luciditate și la schimbări în bine apare, pentru unii falși profeți, drept dovadă de ramolisment și de sechele comuniste.
Din toate acestea, spectatorii atenți, subiecții, adică românii de rând, nu pot înțelege decât un singur lucru: că vine apocalipsa și nu avem altceva mai bun de făcut decât să lăsăm totul baltă, să ne luăm lumea în cap, „să ne mutăm în altă țară” (ca-n „Oltul”, de Octavian Goga).
Cu alte cuvinte, lumea noastră românească este iremediabil rea, atât de rea încât - vorba unei femei simple, de la țară, evocate de un mare actor - „mă mir că dimineața se mai face ziuă”!
Poate nu suntem demni decât de veșnicul întuneric care va să ne lovească nu peste mult.
Cu toate acestea, dacă mai există educație (educație vie și nu făcută prin aparate) pe lumea aceasta, popoarele și patriile trebuie să fie cunoscute și prețuite.
Aceasta înseamnă că „treaba” patrioților este încă de mare actualitate.
Ce poate să însemne concret aceasta? Înseamnă că, în școală, cunoștințele generale nu se pot opune spiritului național și că cele două principii de completează și se armonizează.
De unde vine atunci marea adversitate și chiar ură a unora față de națiune și față de spiritul național?
Cred că vine, dincolo de anumite interese apărate deloc dezinteresat, din cel puțin două confuzii, pe care mulți le promovează din ignoranță și inconsistență logică.
Prima confuzie se leagă de considerarea națiunilor drept cauze ale conflictelor sângeroase care au brăzdat omenirea.
Or, cauzele acestor războaie sunt interesele unor elite restrânse care au ajuns să domine scena mondială.
Nu națiunile au declanșat războaiele, ci ele au fost folosite drept pretexte și apoi drept „carne de tun”.
Și chiar dacă anumite națiuni ar fi fost convinse că războiul este absolut necesar și ar fi agreat declanșarea acestuia, națiunea, ca entitate, nu este blamabilă.
Războaie s-au purtat pe lumea asta și în numele dragostei, al familiei, al credinței religioase, al libertății, al democrației etc.
Oare se cuvine ca, pentru asta, să blamăm dragostea, familia, credința, libertatea sau democrația?
A doua confuzie se referă la suprapunerea voită dintre naționalism (ca sentiment de dragoste față de propria națiune) și xenofobie (ideologie axată pe ura față de străini), pe de o parte și la congruența dintre naționalism și șovinism (ideologie care cultivă ura și dușmănia între popoare și națiuni, precum și ideea superiorității unei națiuni în raport cu altele), pe de altă parte.
Din această pricină, noțiunea de naționalism, care era foarte onorabilă până în prima parte a secolului al XX-lea, a ajuns să aibă azi sens negativ.
Un naționalist nu mai este (pentru unii) un iubitor de națiune și de națiuni, ci un egoist mânat de ură față de alții.
Cum naționalismul a devenit ciumat, nici națiunile nu au avut, în ochii multor formatori de opinie, o soartă mai bună.
Asta până de curând, când valorile unor națiuni - valori intrate în cotidian și considerate eterne - au fost periclitate, atacate, diminuate și chiar distruse.
Azi, globalismul artificial și gândit ca armă împotriva națiunilor este pus tot mai serios la îndoială, iar spiritul național - considerat de către mulți învechit sau relicvă a istoriei - a reînviat în locuri unde părea inexistent, adică în Occident, în Anglia, Franța, Olanda, Spania, Italia sau, mai aproape de noi, în Polonia, Ungaria, Cehia etc.
Eu nu laud neapărat aceste „reînvieri”, pentru că ele, dacă nu există vigilența instituțiilor democrației, pot deveni primejdioase.
Dar sunt dator să constat că națiunile nu sunt (ca și popoarele care le stau la bază) realități temporare, create prin decizia omului sau a unor instituții omenești, ci sunt comunități organice, create de Dumnezeu, de istorie, de cutumă, de acumulări îndelungate.
Dar nici ideea globală nu este străină spiritului omenesc, pentru că oamenii au visat mereu să frângă barierele și granițele, să comunice liber și continuu, să se simtă egali și cetățeni ai universului.
Cea mai mare eroare este contrapunerea celor două principii, național și universal. Ele nu pot exista unul fără altul.
În consecință, suntem obligați să reținem un lucru tulburător: școala cea bună unește și armonizează cele două principii - universal și național -, ferindu-le de exagerări, de confuzii și de contradicții artificiale.
Școala cea bună și autentică este a universului și a națiunii (națiunilor) în mijlocul căreia funcționează.
Apărarea spiritului românesc în școlile românești este o garanție a înțelegerii, acceptării și prețuirii tuturor celorlalte națiuni în cadrul concertului - destul de distonant în acest moment - al Europei și al lumii.
Servind națiunea română și limba română, liceul are privilegiul de la sluji și alte națiuni, grupuri etnice mai mari ori mai mici, limbi și dialecte, de circulație mai largă ori mai restrânsă, într-o armonie universală și într-o comuniune globală.
Sunt oameni care se feresc să recunoască rolul fundamental al educației și care cred că prin matematică, fizică și chimie, biologie, muzică și astronomie nu se face educație, ci că se transmit doar cunoștințe.
Fals! Orice profesor, prin orice disciplină școlară, face educație, chiar dacă nu știe sau nu vrea asta.
Dacă este așa - și așa este - oare nu ar fi mai bine să fim conștienți de acest lucru și să facem educație bună, responsabilă, utilă pentru țară și pentru lume?
Din păcate, mesajele proaste se receptează mai repede și mai ușor decât cele bune.
Disciplinele școlare clasice sunt valabile, pentru că sunt verificate de experiența istorică.
Nu este nevoie de discipline noi, din cel puțin câteva motive: vechile materii școlare acoperă cam toată paleta cunoașterii; introducerea de noi discipline presupune eliminarea unora dintre cele vechi sau trecerea, mai peste tot, la câte o oră pe săptămână, ceea ce ar fi catastrofal; noile cunoștințe sau domenii necesare (educația igienică, economică, bancară, de nutriție sănătoasă, ecologia, protecția mediului, politețea etc.) nu au cum să devină materii școlare și nu este nevoie de acest lucru; este de ajuns să fie conținuturi în materiile existente.
De când este lumea, educatorii i-au învățat pe elevi cum să se poarte în viață, cum să circule, cum să vorbească, cum să se primenească, cum să respecte natura și pe aproapele lor, ce să mănânce și cum să mănânce etc., fără ca pentru aceasta elevii să aibă nevoie de note, de teze și de alte discipline decât cele consacrate.
Disciplinele de științe exacte, naturale și tehnice rămân esențiale.
Fără ele nu se poate face școală, adică pregătire pentru viață.
Dar haideți să nu renunțăm la umanioare și să nu acuzăm științele sociale de toate relele de pe lume, să nu reducem orele de română, de istorie, de latină, de geografie, de filosofie etc.!
Pe lângă alternativa și pe lângă exercițiul minții pe care ni le oferă, disciplinele acestea ne ajută să nu devenim pietre peste pietre.
Limba română este cea mai frumoasă creație spirituală a poporului român, este o construcție pe care numai noi, oamenii, o putem distruge, nu timpul, nu vântul, nu intemperiile și nici catastrofele naturale.
Iar istoria este viața noastră, fiindcă în viața noastră se cuprinde tot prezentul celor care au trăit în trecut.
Ca sămânța plantei, viața noastră are în ea toată zestrea lăsată de înaintași.
De ce s-o acoperim de ignoranță?
Azi, când ne ducem la Roma, la Paris și la Londra și vedem un capitel corintic, o ogivă gotică ori o statuie de rege, împărat, politician sau om de litere ori de știință, avem șansa să nu ne simțim ca vițelul la poarta nouă, ci să recunoaștem, să prețuim, să știm.
Cum să conștientizăm ceea ce avem șansa să vedem, dacă nu facem școală serioasă?
Omenirea are o experiență în privința educației, iar aceasta trebuie continuată și valorificată.
Să-i prețuim mai întâi pe elevi, pentru că fără ei profesorii ar fi de prisos și pentru că ei sunt profesorii de mâine.
O să ziceți că nu toți elevii se fac profesori!
E drept și nici nu trebuie, dar cei mai buni absolvenți trebuie să fie, măcar pentru o vreme, și profesori, fiindcă numai din profesori buni ies elevi buni.
Elevul este o mlădiță, iar mlădițele trebuie ocrotite.
Cel mai ușor lucru pentru un șef (iar profesorul este un fel de șef, fiindcă dirijează un grup) este ispita de a fi ironic, orgolios, rău, vindicativ.
Evident, la școală, neștiința ori alte abateri se cuvin sancționate, dar cu generozitate, seninătate și blândețe.
Elevul este maturul in nuce și de el trebuie să avem grijă.
Jignirea unui elev de către un profesor poate să aibă urmări psihice pentru întreaga viață a celui aflat în formare în momentul agresiunii verbale.
Trebuie, firește, să-i cinstim și pe părinții elevilor, deoarece ei le-au dat naștere elevilor noștri, ei sunt foști elevi și ei veghează ca răsadul să devină ființă matură în întreagă.
Să avem grijă și de profesori, care nu au nevoie de mare lucru, nu cer pensii speciale (cine le-ar da?) și nici averi materiale.
Unde ați văzut profesor bogat, bogat în sens propriu, nu cu niște bani puși deoparte pentru bătrânețe?
Profesorii nu pot deranja pe nimeni pe lumea asta, din moment ce se mulțumesc cu un „Bună ziua!”, cu binețea firească.
Iar dacă cel care dă binețe mai adaugă și vorba magică „Mi-ați fost profesoară!” ori „Mi-ați fost profesor!”, atunci omul de la catedră nu mai are nevoie de nimic.
Își oprește un nod în gât și merge mai departe, poate adus ușor de spate, dar cu o lumină în ochi care face să fie înnobilat ca de o aură cerească.
Dascălii și elevii sunt ecuația școlii, iar aceia care au fost și sunt la școli de mare tradiție pot spune Et in Arcadia ego!, pentru că sunt privilegiații sorții.
Clădirile au rostul lor, au valoarea și au farmecul lor, dar sufletele contează cel mai mult.
Să le spunem tinerilor că locul românilor este în România, că avem și noi școli bine, în care trebuie să învețe.
Corifeii generației Marii Uniri aveau locuri de muncă extraordinare (plătite regește) la Paris sau în alte centre din Occident și, totuși, au venit la Cluj, ori la București, ori la Iași, ca să construiască pe solul părinților și bunicilor lor.
Ei ne-au învățat - cum ar fi spus Vasile Pârvan - „datoria vieții noastre”. Școala transmite virtuți și valori - dincolo de cunoștințe - dar transmite mai ales încredere și speranță.
Un dascăl nu are voie să ucidă speranța și să zdruncine încrederea.
Iar cei care, acum un secol, au făcut România Întregită au avut, se pare, mai multe cunoștințe decât noi, dar au avut, cu siguranță, și mai multă speranță și mai mare încredere, chiar și atunci când totul părea pierdut.
Secretul reușitei lor a fost munca, în acord cu vechiul adagiu latin, uitat astăzi: „Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință” (Nihil homini natura, sine magno labore, dat).
Ar fi bine să le urmăm pilda întru toate cele de bine, să ne învăluim de setea cunoașterii și să construim, nu să dărâmăm.
Construcția înseamnă a-i învăța pe copii și pe tineri că educația, școala, cultura, credința sunt cheia succesului, nu averea, învârteala, șmecheria și minciuna.
Înaintea plăcerii și a confortului trebuie puse munca și stăruința, iar înaintea egoismului trebuie să stea dăruirea pentru aproapele nostru.
Numai că, din această dăruire generală, nu ne putem exclude valorile noastre de români, fiindcă, dacă nu mai suntem români, nu vom fi nimic decât frunze în bătaia vântului.
Părinții și dascălii trebuie să-i învețe pe copii enorm de multe lucruri care țin de esența noastră umană, dar unul nu poate lipsi dintre ele: iubirea de neam, de strămoși de valori, fără de care nu avem cum să înțelegem și să iubim alte neamuri și alte valori și nici omenirea în ansamblul ei.
Orice pădure trăiește prin arborii ei, așa cum lumea globală există prin concertul națiunilor sale.
Să facem ca „muzica” acestui concert să aibă acorduri divine, capabile să exprime „Oda bucuriei”!]
Notă: Conferința a avut loc în prezența I.P.S. Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în aer liber, cu respectarea regulilor de distanțare fizică.
Articol preluat și publicat: 05.07.2020
Din profețiile lui Bertrand Russel
Vă prezint un set de idei scrise de un "bolnav" al planetei, care culmea a fost laureat al Premiului Nobel, în "Împăratul științei și societate", 1953
Ideile "lui" expuse într-o carte, azi au devenit cruda realitate.
Gândiți, că nu doare, cât încă se mai poate.
Capturi de imagini din carți
Articol publicat: 09.10.2020
Din profețiile lui Bertrand Russel
Vă prezint un set de idei scrise de un "bolnav" al planetei, care culmea a fost laureat al Premiului Nobel, în "Împăratul științei și societate", 1953
Ideile "lui" expuse într-o carte, azi au devenit cruda realitate.
Gândiți, că nu doare, cât încă se mai poate.
Capturi de imagini din carți
Articol publicat: 09.10.2020
Autorități în instanță
De 31 de ani, poporul Roman este batjocorit de autoritatile statului instalate cu forta prin asa zisele "alegeri libere" sub sloganul "capitalismului.
Dupa revolutie Romania a fost devalizata si distrusa:
- distrugerea industriei, vanzarea de resurse, externalizarea de bunuri, depopularea prin diverse metode, otravirea prin diverse metode, ETC;
- Degradarea nivelului de trai al populatiei prin scaderea remuneratiilor in urma muncii, desfiintarea multor locuri de munca prin inchiderea de intreprinderi, fabrici, uzine si ateliere,
fapt ce a determinat plecarea multor cetateni in strainatate pentru a muncii, avand in mare parte calitatea de sclavi, cu toate ca aparent se observa multumire din partea lor;
- Degradarea in mod voit si constant a Educatiei, Sanatatii, Economiei, Justitiei, Apararii si ordinii publice, Culturii, Istoriei, identitatii si suveranitatii nationale.
In baza problemelor create de "liderii lumii" la nivel global, autoritatile statului Roman au ingradit prin decrete, ordonante si legi neconstitutionale drepturile si libertatile cetatenilor blocand in totalitate tara.
In ultimul timp au aparut masuri dictatoriale, fapt ce genereaza tensiuni in societate si multe alte probleme.
Cel mai mare fenomen este moartea suspecta a multor cetateni sub diverse forme, cum ar fi: otravirea prin diverse metode, inaccesibilitate la actul medical si medicamente, Malpraxis, evenimente create, ETC.
Anchetele trebuie realizate in baza suportului legislativ, exemple:
- Art. 394 Trădarea - Codul Penal;
- Art. 438 Genocidul - Codul Penal;
- Art. 439 Infracțiuni contra umanității - Cdul Penal;
- Art. 295 Acte de terorism - Codul Penal;
- Art. 189 Omorul calificat - Codul Penal;
- Art. 185 Autopsia medico-legală - Codul de Procedură Penală;
- Art. 229 Furtul calificat - Codul Penal;
- Art. 296 Purtarea abuzivă - Codul Penal;
- Art. 297 Abuzul în serviciu - Codul Penal;
- Art. 298 Neglijența în serviciu - Codul Penal; ETC
Specialistii in domeniu juridic ar putea utiliza intreg Codul Penal, faptele infractorilor incadrandu-se la mai toate Articolele.
In acest sens este necesara realizarea unu Tribunal Superior reprezentant al Societatii Civile pentru actionarea in judecata a functionarilor statului, ce se fac vinovati de cele mentionate mai sus si nu numai.
Va Urma...
Imagine sugestiva
Articol redactat si publicat: 15.10.2020
Îl căutăm în cărți, muzee, în cultură, pe Eminescu în găsim cu adevărat în noi, în fiecare român ce simte și trăiește românește.
Niciodată nu vor fi de ajuns acțiunile culturale, să cinstim memoria marelui om, geniu și poet divin Mihai Eminescu.
Trăiască nația!
Sus cu dânsa!
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Prezentare pliant
EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN
În fiecare an, la 15 ianuarie cinstim memoria marelui om, geniu și poet divin Mihai Eminescu.
De un veac și jumătate ne întrebăm cum ar fi fost cultura românească fără excelența sa Eminescu.
Evident, ar fi fost mai săracă și lipsită de un fundament trainic.
La 15 ianuarie 1850 se năștea Mihai Eminescu, denumit pe bună-dreptate „Soarele României”.
Cel ce avea să pună în lumina ochilor românilor scrieri ce au devenit ghid de-a lungul generațiilor ce l-au urmat.
Fiind iubitor de neam și țară, Eminescu a consolidat românilor prin scrierile sale idealurile de patriotism și naționalism.
PS:
„Acum am și eu pe lume parte,
Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,
Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule tu, floarea mea albastră.”
Cu prilejul evenimentului cultural dedicat lui Mihai Eminescu am realizat un pliant pe care îl voi distribui oamenilor prezenți vineri, 13 ianuarie 2023, ora 11:00, la Muzeul Județean Ialomița.
Manifestările culturale vor continua duminică, 15 ianuarie 2023, ora 09:00, la statuia Mihai Eminescu, amplasată în parcul din zona MB-uri (vis-a-vis complexul Paradis, Bioterra).
Imagini: prezentare pliant
Articol de promovare eveniment cultural
Comentariu, text redactat: Alexandru Coțarcă, activist civic
Un proiect denumit „Doar eu”
Publicare: 11.01.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Pliant spate - 15 ianuarie 2023
EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN
În fiecare an, la 15 ianuarie cinstim memoria marelui om, geniu și poet divin Mihai Eminescu.
De un veac și jumătate ne întrebăm cum ar fi fost cultura românească fără excelența sa Eminescu.
Evident, ar fi fost mai săracă și lipsită de un fundament trainic.
La 15 ianuarie 1850 se năștea Mihai Eminescu, denumit pe bună-dreptate „Soarele României”.
Cel ce avea să pună în lumina ochilor românilor scrieri ce au devenit ghid de-a lungul generațiilor ce l-au urmat.
Fiind iubitor de neam și țară, Eminescu a consolidat românilor prin scrierile sale idealurile de patriotism și naționalism.
PS:
„Acum am și eu pe lume parte,
Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,
Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule tu, floarea mea albastră.”
Cu prilejul evenimentului cultural dedicat lui Mihai Eminescu am realizat un pliant pe care îl voi distribui oamenilor prezenți vineri, 13 ianuarie 2023, ora 11:00, la Muzeul Județean Ialomița.
Manifestările culturale vor continua duminică, 15 ianuarie 2023, ora 09:00, la statuia Mihai Eminescu, amplasată în parcul din zona MB-uri (vis-a-vis complexul Paradis, Bioterra).
Imagini: prezentare pliant
Articol de promovare eveniment cultural
Comentariu, text redactat: Alexandru Coțarcă, activist civic
Un proiect denumit „Doar eu”
Publicare: 11.01.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Pliant față - 15 ianuarie 2023
EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN
În fiecare an, la 15 ianuarie cinstim memoria marelui om, geniu și poet divin Mihai Eminescu.
De un veac și jumătate ne întrebăm cum ar fi fost cultura românească fără excelența sa Eminescu.
Evident, ar fi fost mai săracă și lipsită de un fundament trainic.
La 15 ianuarie 1850 se năștea Mihai Eminescu, denumit pe bună-dreptate „Soarele României”.
Cel ce avea să pună în lumina ochilor românilor scrieri ce au devenit ghid de-a lungul generațiilor ce l-au urmat.
Fiind iubitor de neam și țară, Eminescu a consolidat românilor prin scrierile sale idealurile de patriotism și naționalism.
PS:
„Acum am și eu pe lume parte,
Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,
Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule tu, floarea mea albastră.”
Cu prilejul evenimentului cultural dedicat lui Mihai Eminescu am realizat un pliant pe care îl voi distribui oamenilor prezenți vineri, 13 ianuarie 2023, ora 11:00, la Muzeul Județean Ialomița.
Manifestările culturale vor continua duminică, 15 ianuarie 2023, ora 09:00, la statuia Mihai Eminescu, amplasată în parcul din zona MB-uri (vis-a-vis complexul Paradis, Bioterra).
Imagini: prezentare pliant
Articol de promovare eveniment cultural
Comentariu, text redactat: Alexandru Coțarcă, activist civic
Un proiect denumit „Doar eu”
Publicare: 11.01.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Eveniment cultural, Slobozia, 13 Ian. 2023
15 IANUARIE - ZIUA CULTURII NAȚIONALE!
Această zi, când în anul 1850 se năștea, la Ipoteștii Botoșanilor, MIHAI EMINESCU, este, începând din anul 2011, Ziua Culturii Naționale, momentul la care sărbătorim valorile autentice ale acestui neam, personalitățile și trăirile care au definit în timp evoluția spirituală a fiecăruia dintre noi, dar și a colectivității la care ne raportăm.
Cu acest prilej, Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Asociația Culturală HELIS, Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, organizează o întâlnire de suflet cu scriitorii ialomițeni, în ceea ce se dorește a fi o adevărată sărbătoare a fenomenului cultural-artistic.
Evenimentul are loc VINERI, 13 IANUARIE, ora 11:00, la sediul Muzeului Județean Ialomița, Bdul Matei Basarab nr. 30, Slobozia.
Articol de promovare eveniment cultural preluat,
Sursa: pagina oficială a Muzeului Județean Ialomița
Publicare: 11.01.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
La multi ani 2023
Mesaj de anul nou!
A mai trecut un an prin noi,
A fost soare, au fost si ploi,
Dar important, c-am rezistat,
Și viața o trăim din plin,
Darul divin îl prețuim.
Spunem la revedere anului ce se încheie,
Și bun venit noului an,
Cu sănătate, gânduri și fapte bune,
Vom fi cei ce biruim.
Precum familia să fim uniți,
Ca niște copii în jurul mamei,
România s-o iubim,
Și neamul românesc din plin.
La mulți ani români!
La mulți ani România!
Trăiască nația, sus cu dânsa!
Alexandru Coțarcă, Civic Media
Lumina vine din oameni!
Crăciunul este despre conștiință, bunătate, creație și credința, lucruri pe care trebuie sa le avem în fiecare zi.
Suntem ceea ce gândim și ceea ce facem.
Crăciunul este așa cum noi facem sa fie.
Colindăm din casă-n casă, luminând cărările vă aducem gânduri și fapte bune.
Crăciun cu bine, pace și lumină în suflet.
La mulți ani români!
La mulți ani România!
Trăiască nația, sus cu dânsa!
Alexandru Coțarcă, Civic Media
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
10 Decembrie - Ziua internațională a drepturilor omului
10 Decembrie - Ziua internațională a drepturilor omului
Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la data de 10 decembrie 1948 de către Organizația Națiunilor Unite, reprezintă un reper major în istoria umanității.
Acest angajament global a stabilit pentru prima dată standarde comune de promovare și protecție a drepturilor omului la nivel internațional.
Recunoașterea demnității umane, a drepturilor inalienabile și a importanței acestora reprezintă fundamentul libertății, justiției și păcii între popoarele lumii.
Cea de-a doua conflagrație mondială a arătat că, fără mecanisme universale clare de protecție, fără reguli agreate la nivel internațional, drepturile omului sunt vulnerabile, iar libertatea poate fi strivită în fața tiraniei.
Consacrarea drepturilor și libertăților în legi fundamentale și în numeroase tratate internaționale dă substanță acestui ideal, al protecției universale a drepturilor omului.
Sunt eforturi permanente, o continuă dedicare pentru a face lumea un loc mai bun, în care demnitatea umană și libertățile cetățenilor să fie promovate, respectate, înțelese.
Idealurile consacrate în Declarația Universală a Drepturilor Omului prind viață în realitatea noastră cotidiană odată cu valorile pe care ni le asumăm și pe care le promovăm, cu atitudinile și comportamentele noastre, în deplin respect față de demnitatea umană.
Pentru a trăi armonios în societate, este nevoie de echilibru, iar această zi este un bun prilej de a ne cunoaște mai bine drepturile, libertățile, dar și îndatoririle, de a reflecta asupra lor și de a face tot ce stă în putința noastră pentru ca drepturile celorlalți să fie respectate și protejate.
Informaţii suplimentare:
În fiecare an, la 10 decembrie, în lumea întreagă este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.
Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat la 10 decembrie 1948 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, completată ulterior cu alte documente adoptate: Convenţia privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (1965), Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Politice şi Civile (1966), Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (1979), Convenţia Împotriva Torturii (1984), Convenţia împotriva Apartheid-ului (1985), Convenţia Drepturilor Copilului (1989) etc.
La nivelul ONU, ca organism specializat în domeniul drepturilor omului, funcţionează Consiliul Drepturilor Omului (CDO), care a fost înfiinţat în baza rezoluţiei Adunării Generale a ONU nr. 60/251 (adoptată la 15 martie 2006) şi a început să funcţioneze efectiv la data de 19 iunie 2006, înlocuind Comisia Drepturilor Omului, după 60 de ani de activitate.
România candidează pentru un nou mandat de membru în Consiliul Drepturilor Omului, pentru perioada 2023-2025.
Consiliul Drepturilor Omului (CDO) este organismul ONU responsabil de consolidarea, promovarea și protejarea drepturilor omului la nivel global, având sediul la Geneva.
România a mai fost membru al CDO între 2006-2008, respectiv 2011-2014 și a deținut președinția forului în perioada iunie 2007-iunie 2008.
Vă invit să citiți și articolul:
https://vk.com/wall658991544_9
Declarația Universală a Drepturilor Omului
Imagine sugestivă
Articol dedicat zilei internaționale a drepturilor omului
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Text parțial preluat, articol publicat: 10.12.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Peisaj de iarnă
Decembre
Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte --
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele -- totuna --
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, --
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, --
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa --
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
de George Bacovia
Poezia a fost pusă pe muzică de Nicu Alifantis
Imagine sugestivă
Articol preluat și publicat: 09.12.2022
În căutarea conștiinței ! Temă politică
Mă tot întreb de ce oamenii nu mai reacționează la nedreptățile făcute de funcționarii statului.
Au trecut 33 de ani de când în România s-a schimbat regimul Comunist cu cel Capitalist, speranțele fiind de liberate și prosperitate.
Probaganda schimbării s-a bazat pe implementarea Democrației „veritabile”, românilor li se vorbea pe „calea undelor”, așa cum era Europa Liberă și Vocea Americii.
Nimic din ce se prezenta prin probaganda capitalistă nu s-a concretizat, în schimb a fost absorbită precum buretele parte negativă a sistemului la care românii râvneau.
Democrația despre care se vorbea pe „calea undelor” nu era un concept al Capitalismului, chiar și Socialismul avea și aplica doctrină democratică.
-> România, de la Comunism la Capitalism
Cu toate defectele și judecățile punctate ale comunismului, se poate spune că România s-a dezvoltat ridicându-se de la „feudalism” la civilizația acelor vremuri.
Nu s-a putut întreține ceea ce s-a realizat atunci, mai mult de atât, s-a distrus cu forță și viteză uluitoare, încât nici „șacalilor” din exterior nu le-a venit să creadă.
Poate că nu întâmplător Nicolae Ceaușescu a spus fraza: „capitalismul este sistemul jafului, al asupririi și al inechității sociale”.
-> Îndrăzneala de a fi independent
Puțini știu și realizează că România a fost singura țară din lume care și-a plătit integral datoria avută către instituțiile financiare internaționale.
Cum membri „piramidei puterii” nu și-ar fi dorit precedent în acest sens, au pus de o lovitură de stat, astfel avertizând statele care ar mai îndrăzni să procedeze precum România.
Nimeni nu se întreabă cui datorează statele lumii banii împrumutați, majoritatea statelor au ajuns în incapacitatea de plată a datoriilor, creanțele devenind titluri executorii.
Pe lucru de nimic, adică pe bani tipăriți la „metru cub”, sau doar cifre din „tastatură”, entități nevăzute vor intra în posesia tuturor statelor lumii, de aceea și existența planului „marei resetări”.
-> Să revenim la conștiință
Nu a fost prea prietenos regimul Comunist cu ființa umană, mulți spun că acel regim a fost unul experimental.
Însă, regimul Capitalist ce părea să fie unul ce oferă libertate și ar fi redat demnitatea umană s-a dovedit a fi o escrocherie, adică „lupul în blană de oaie”.
Și te întrebi, în ce regim omul poate avea și să-și manifeste conștiința, rațiunea și demnitatea !
Oare de ce i s-au ascuns omului legile și valorile identitare ?
A cunoscut vreodată omul adevărata libertate ?
-> În căutarea bunurilor pierdute
Odată ce imperialiștii capitaliști au pus „ghiarele” pe România și pe națiunea română au început să „amputeze” din valorile ce le aveam, multe moștenite de la străbuni.
Valorile morale, creștine și identitare au fost îngropate pentru eternitate, să vrem, să dezgropăm nu mai suntem lăsați.
În schimb primim mănuși să putem căuta în gunoaiele occidentului, nu acesta este ajutorul la care au sperat mulți români să vină din partea „vestului”.
Dacă de la est răsare soarele și iarna cu frigul ei specific, la vest apune soarele și totul se scufundă-n întuneric, totodată se varsă levigatul gunoiului numit civilizație occidentală.
-> Ce este de fapt conștiința ?
Text extras din DEX:
1. Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său.
2. Faptul de a-și da seama; înțelegere.
3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit.
4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită.
Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat.
Mustrare de conștiință = remușcare, regret. Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice.
A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule.
Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea.
5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc.
Va urma...
Imagine sugestivă
Redactor: Alexandru Coțarcă
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Articol publicat: 07.12.2022
1 Decembrie este Ziua Naţională a României şi marchează un eveniment istoric: Unirea Transilvaniei cu România.
-> Scurt istoric
1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional.
Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie – 4 decembrie 1918.
Când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească.
Apoi, la 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă.
Adunarea Naţională de la Alba Iulie a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România.
La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii:
Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.
Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.
Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.
-> 1 decembrie nu este prima zi naţională a României
1 decembrie nu a fost singura zi naţională. România a mai schimbat două astfel de sărbători în trecut.
Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziua naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.
În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României.
După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română.
Astfel, ziua de 23 august a fost adoptată drept ziua naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
-> Morala vremurilor noastre
La 104 ani de la marea unire românii trăiesc vremuri tulburi atât în România cât și în afara granițelor.
De-a lungul istoriei români pe această așezare minunată au adăpostit și hrănit nenumărați străini de toate naționalitățile.
Oferind ospitalitate și atenție străinilor veniți în România, la schimb am primit dușmănie și invidie.
-> Uniți pentru tricolor
1 Decembrie este despre unitate, despre oameni demni și viteji ce au luptat pentru mărețul ideal.
Pentru această înfăptuire mulți români au plătit cel mai scump preț, al vieții.
De pe front, cei rămași în viață, români demni, cu conștiință și rațiune au scris istorie la Alba Iulia.
De atunci se spune: PE-AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE.
PS:
Nu uita că ești român,
Că rădăcina ta de veacuri stă înfiptă în ogor,
Și nu o poate smulge-un viscol trecător,
Pe la noi au viscolit mii de păgâni, dar am rămas totuși aici pe veci stăpâni,
A mai venit o vreme rea, nu e nimic vom aștepta, că vine soare după ea.
La mulți ani România
La mulți ani frați români
Trăiască nația! Sus cu dânsa!
Dumnezeu să binecuvinteze România
România este prioritatea românilor
Imagine istorică
Redactor: Alexandru Coțarcă
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Articol dedicat Zilei Naționale a României, 1 Decembrie
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
1 decembrie 1918
1 Decembrie este Ziua Naţională a României şi marchează un eveniment istoric: Unirea Transilvaniei cu România.
-> Scurt istoric
1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional.
Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie – 4 decembrie 1918.
Când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească.
Apoi, la 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă.
Adunarea Naţională de la Alba Iulie a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România.
La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii:
Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.
Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.
Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.
-> 1 decembrie nu este prima zi naţională a României
1 decembrie nu a fost singura zi naţională. România a mai schimbat două astfel de sărbători în trecut.
Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziua naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.
În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României.
După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română.
Astfel, ziua de 23 august a fost adoptată drept ziua naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
-> Morala vremurilor noastre
La 104 ani de la marea unire românii trăiesc vremuri tulburi atât în România cât și în afara granițelor.
De-a lungul istoriei români pe această așezare minunată au adăpostit și hrănit nenumărați străini de toate naționalitățile.
Oferind ospitalitate și atenție străinilor veniți în România, la schimb am primit dușmănie și invidie.
-> Uniți pentru tricolor
1 Decembrie este despre unitate, despre oameni demni și viteji ce au luptat pentru mărețul ideal.
Pentru această înfăptuire mulți români au plătit cel mai scump preț, al vieții.
De pe front, cei rămași în viață, români demni, cu conștiință și rațiune au scris istorie la Alba Iulia.
De atunci se spune: PE-AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE.
PS:
Nu uita că ești român,
Că rădăcina ta de veacuri stă înfiptă în ogor,
Și nu o poate smulge-un viscol trecător,
Pe la noi au viscolit mii de păgâni, dar am rămas totuși aici pe veci stăpâni,
A mai venit o vreme rea, nu e nimic vom aștepta, că vine soare după ea.
La mulți ani România
La mulți ani frați români
Trăiască nația! Sus cu dânsa!
Dumnezeu să binecuvinteze România
România este prioritatea românilor
Imagine istorică
Redactor: Alexandru Coțarcă
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Articol dedicat Zilei Naționale a României, 1 Decembrie
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Petre Țuțea despre Ceaușescu
Petre Țuțea despre Ceaușescu
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
CUM FUNCȚIONEAZĂ STATUL ROMAN
CUM FUNCȚIONEAZĂ STATUL ROMAN?
(pentru ca am văzut ca mulți dintre voi habar nu aveți și nici de ce plătiți impozite și taxe, va desenez)
Statul roman exista pentru ca exista Poporul Român.
Fără popor, statul nu există.
Fără Constituție, statul nu exista pentru ca nu are reguli de funcționare.
Regulile de funcționare a statului roman au fost stabilite de popor prin adoptarea Constituției.
Ce zice Constituția - cea care stabilește regulile de funcționare?
Constituția stabilește principiile și regulile generale (drepturi, obligații), precum și competentele fiecărei autorități în stat.
Fiecare autoritate este compusa din oameni - tot cetățeni care sunt aleși sau desemnați de către ceilalți cetățeni.
CCR veghează ca să fie respectata Constituția și regulile ei.
Dacă constata ca nu sunt respectate principiile și regulile generale stabilite de Constituție sancționează actele emise de cei de sub ea.
Cum?
Legile și OUG urile le declara neconstituționale.
Dacă o putere întra peste competentele altei puteri, declara ca e conflict juridic de natura constituțională și trage de urechi puterea care și-a depășit competentele.
Constituția prevede 3 puteri cărora poporul trebuie sa li se supună:
- legislativă (Parlamentul)
- executiva (Guvernul)
- judecătorească (instanțele de judecata)
PARLAMENTUL este cel care da legi prin care detaliază (dezvolta) principiile și regulile din Constituție.
NU poate sa încalce Constituția, ca e sub ea. Ea prevede existenta lui si ce competente are.
GUVERNUL este cel care pune în practica ce a zis Parlamentul, adică da HG uri prin care stabilește procedura de aplicare.
Nu poate sa încalce nici ce zice Constituția pentru ca ea prevede existenta lui și ce competente are și nici ce a zis Parlamentul pentru ca e deasupra lui și ii e șef, Guvernul poate numai sa execute.
Sub Guvern sunt MINISTERELE SI INSTITUȚIILE PUBLICE care trebuie sa pună în practica ce a zis Parlamentul, conform procedurii stabilite de Guvern.
Mai dezvolta unele proceduri prin Ordine, dar nu pot sa încalce ce au zis cei de deasupra lor, adică Constituția, Parlamentul, Guvernul.
În situații excepționale, Guvernul poate sa stabilească el regulile, adică sa emită acte cu putere de lege numite Ordonanțe de Urgență.
Sau, în perioada vacantei parlamentare poate sa dea ordonanțe simple în domeniile și în limitele pe care Parlamentul l-a împuternicit sa ii facă treaba cât se relaxează el.
Ținându-i locul Parlamentului, Guvernul trebuie sa respecte obligațiile pe care Parlamentul le are (sa respecte Constituția).
Însă, și ordonanțele de urgenta și ordonanțele simple se verifica de către Parlament sa vadă dacă Guvernul le-a dat cu respectarea obligațiilor pe care Parlamentul le avea sau cu respectarea imputernicirii pe care Parlamentul i le-a dat.
În cazul în care Parlamentul constata ca Guvernul și-a încălcat obligațiile, ii sancționează actele pe care le-a emis (ordonanțele de urgenta și ordonanțele simple): ori le modifica, dacă încălcările nu sunt foarte grave, ori le anulează de tot (le respinge) dacă încălcările sunt foarte grave.
Mai mult, dacă Parlamentul constată că Guvernul nu execută ce a decis el sau își depășește competențele, il poate sancționa prin retragerea încrederii (demitere prin moțiune de cenzura).
POPORUL (TOȚI Cetățenii) trebuie sa respecte ce au zis cei de deasupra lor sau chiar ei (daca ei au funcții în "structurile" statului român).
INSTANTELE JUDECĂTOREȘTI sunt cele care sancționează, prin hotararile judecătorești) toate abaterile de la regulile de mai sus, anulând actele si obligând la despăgubiri pe toți cei care au obligatia de a RESPECTA SI Executa regulile stabilite de Parlament, atâta timp cât sunt constitutionale:
- anulează HG urile Guvernului, Ordinele Miniștrilor, actele administrative ale celorlalte instituții publice, dacă incalca: legea si ordonanțele de urgenta (care se prezuma ca sunt constitutionale pana când CCR ul zice ca nu sunt) sau actele celor de deasupra lor.
- dacă CCR ul spune ca o lege sau o ordonanta de urgenta este neconstitutionala, instantele nu mai pot tine cont de ea pentru ca nu respecta legea de baza, fundamentala, Constitutia pe care poporul a adoptat-o.
In aceasta situație anulează și toate actele de execuție (administrative) care au fost emise în baza legii declarate neconstitutionala (chiar dacă la momentul emiterii lor legea se prezuma ca este constituțională, dovedindu-se ulterior ca nu era).
Astea sunt regulile de funcționare a statului roman pe care le-a stabilit poporul când a votat Constitutia.
Pentru ca ele sa poată sa fie puse în practica, toți omuleții (cetățenii) care sunt angajați ai tuturor autorităților și instituțiilor create conform legii de baza, Constitutia sunt plătiți.
De cine sunt PLĂTIȚI omuleții ?
De popor care s-a obligat sa plătească impozite, taxe și contribuții astfel încât sa se creeze bugetul de stat din care sa se plătească omuleții.
Deci, asta este structura statului roman și regulile ei de funcționare.
CINE A DECIS ASTA?
POPORUL CAND A VOTAT CONSTITUȚIA.
Vedeti verdele ala deschis din schiță, care este peste tot?
EL REPREZINTA POPORUL PENTRU CA EL ESTE DEASUPRA TUTUROR.
POPORUL A CREAT CONSTITUȚIA CARE PREVEDE CREAREA TUTUROR CELORLALTE AUTORITĂȚI SI INSTITUȚII, PRECUM ȘI PRINCIPIILE SI REGULILE.
Cum funcționează toate aceste autorități și instituții publice?
Prin intermediul unor omuleți (niște cetățeni) care au funcții și pe care poporul ii plătește.
Ce se intampla acum?
Toți omuleții de prin autoritățile și instituțiile create de popor și plătiți de popor nu mai respecta legea de baza, Constitutia, regulile de baza și principiile prevazute de ea.
Omuleții din Parlament nu mai respecta Constitutia = nu raspund, poporul nu ii poate trage la răspundere direct.
Singurii care ii puteau trage la răspundere, conform împuternicirii date de popor prin Constituție, erau omuleții din CCR pe care poporul i-a împuternicit ca să sancționeze legile Parlamentului și ordonanțele de urgenta ale Guvernului, dacă nu respecta Constitutia.
Insa, pe omuleții din CCR chiar ei nu mai respecta ce zice Constitutia.
Omuleții din Guvern nu mai respecta Constitutia și nici legile = nu răspund, poporul nu ii poate trage la răspundere direct.
Cine era împuternicit sa ii tragă la răspundere?
Omuleții din Parlament prin demiterea omuleți lor din Guvern.
Omuleții din instantele judecătorești prin anularea actelor emise de omuleții din Guvern și a celor de sub ei și obligarea plății unor despăgubiri bănești pentru ca au creat prejudicii.
Omuleții din instantele judecătorești nu mai respecta deciziile CCR si implicit Constitutia = nu răspund pentru ca a dat Parlamentul lege in sensul asta și a zis CCR ca asa e bine, contrar Constitutiei.
Poporul nu ii poate trage la răspundere direct pe omuleții din instantele judecătorești.
Cine ii putea trage la răspundere? Omuleții din CSM- Inspecția judiciară.
Insa, nu o mai pot face pentru ca legea zice ca nu trebuie trași la răspundere.
Acum sa revenim: POPORUL, adică omuleții ăia mulți, câta frunză câtă iarba (verde deschis din poza) este în situația în care trebuie sa ii plătească în continuare pe toți OMULEȚII AIA PUTINI care au funcții în autoritățile și instituțiile publice și care trebuie sa pună în aplicare principiile și regulile stabilite DE POPOR prin Constituție.
Adică CÂȚIVA OMULEȚI s-au așezat deasupra Constitutiei, nu o mai respecta, iar ăia mulți îi și plătesc pentru asta.
CINE POATE REMEDIA SITUAȚIA?
OMULEȚII AIA PUTINI nu își vor anula ei singuri propriile avantaje pe care și le-au creat fiind mână în mână unii cu alții și acoperind-se unii pe alții astfel încât să fie deasupra tuturor.
Cine este deasupra tuturor so poate sa remedieze aberația la care s-a ajun?
OMULEȚII AIA MULȚI (POPORUL), care a ajuns captiv și la mana omuleților putini care și-au constituit propriul stat în Statul Roman.
Cum?
Nu avem pârghii legale pentru ca și-au creat legile astfel încât sa își creeze propriul stat și sa ne lipsească pe cei mulți de vreo pârghie pe care sa o putem folosi și sa reacționam.
Sa negam Constitutia ar însemna să negam existenta Statului Roman.
Un stat fără Constituție nu există, cum nu exista nici Constituție fără stat, pentru ca ai anula regulile de funcționare a statului care țin chiar de existenta lui.
Atunci ce putem face?
Aia mulți sa aratam ca existam și sa ii dam jos pe aia putini, sa stam pe capul lor pana își dau demisia sau li se ia puterea pe care și-au arogat-o când au ocupat funcția.
Articol preluat, autor: Av. Elena Radu
Imagine realizată pentru exemplificare
Publicare: 10.11.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
MEMORIU PENTRU PACE
MEMORIU PENTRU PACE
“Excelentei Sale, Domnului Presedinte Klaus Werner Johannis
Domnului Prim-ministru, Nicolae Ionel Ciucă
Domnului Angel Tilvar, ministrul apararii naționale
Domnului Bogdan-Lucian Aurescu, ministrul afacerilor externe
Domnului Lucian-Nicolae Bode, ministrul afacerilor interne
Domnului Eduard Raul Hellvig,
Director Serviciul Român de Informaţii
Domnului Gabriel Vlase — Director Serviciul de Informaţii Externe
Grupul de parlamentari români alcătuit din:
Senator – Doamna Diana IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ,
Deputat — Domnul Francisc TOBĂ,
Deputat — Domnul Dumitru COARNĂ,
Deputat — Ciprian CIUBUC
În calitate de parlamentari români, care au obligaţia să reprezinte interesele poporului român în ansamblul său şi ale României, astfel cum este prevăzut în art. 61 şi 69 din ConstituţiaRomâniei.
Art. 61 — Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
Art. 69 Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
Facem prezentul demers, având în vedere
– contextul international conflictual, generat de războiul dintre Ucraina si Federaţia Rusă, care poate oricând să degenereze într-un conflict, ce ar putea depăşi amploarea celui de-al doilea război mondial, cu atât mai mult cu cât în sprijinirea militară a Ucrainei sunt implicate 40 de state,
– prezenţa pe teritoriul României a unor unităţi militare din mai multe state ale NATO, inclusiv o unitate militară de atac a SUA, situaţie care a generat nemulțumiri ale Federaţiei Ruse şi a condus la formularea de amenințări fățişe la adresa României,
– acuzaţiile Federaţiei Ruse că România s-ar fi implicat în acest conflict prin tranzit de armament către Ucraina, trimiterea în Ucraina de armament produs în România, primirea pe teritoriul României a unor aeronave militare ucrainene care s-au refugiat și au aterizat pe aeroporturi din România,
– faptul că România nu are obligaţii faţă de niciuna dintre cele două țări beligerante, care nu sunt nici aliate, nici în stare de dispută sau conflict cu România și cu care poporul român doreşte să aibă bune relații deopotrivă,
– experienţa istorică a poporului român care a mai fost împins în războaie de către aliaţii României, inclusiv recent, în Orientul Mijlociu, tăzboaie care, în anul 2018 au fost catalogate de preşedintele SUA, Donald Trump, ca fiind „mari greşeli”,
– nevoia de neutralitate declarată a României, precum şi dorința exprimată în spaţiul public a poporului român, într-un procent covârșitor, pentru ca România să nu se implice în război,
– trecutul nostru istoric comun cu aceste țări beligerante, Ucraina şi Federaţia Rusă.
– nevoia României de a întreţine relaţii de bună vecinătate cu toate țările vecine, dar şi cu partenerii noştri strategici,
– lipsa comunicării autorităţilor române cu poporul român,
– lipsa comunicării autorităţilor române cu Parlamentul României, având în vedere prevederile art. 92 Constituție care dispun că numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, Preşedintele României poate declara mobilizarea parţială sau totală a forțelor armate şi implicarea țării într-un conflict armat,
De asemenea, suntem preocupaţi de escaladarea conflictului armat dintre două ţări vecine şi conștienți de riscul extinderii acestuia la nivel european, având în vedere că încercările timide de până acum ale delegaţiilor de reprezentanţi ale celor două țări de a se ajunge la încetarea ostilităţilor și la un acord de pace, au eșuat, războiul continuând, ducând la pierderi de vieţi omeneşti și afectând grav economia, în primul rând a României, dar și europeană şi mondială,
Ca urmare a celor expuse mai sus, am luat inițiativa declanşării unor demersuri pentru apărarea securităţii naționale şi teritoriale a României şi a poporului român, solicitându-vă implicarea în calitate de instituții ale Statului român cu prerogative pe această linie.
În acest sens vă solicităm primirea în audienţă pentru a vă expune planurile care pot salva România de la implicarea directă și fățișă în război, cu respectarea tuturor tratatelor şi acordurilor internaționale pe care și le-a asumat România.
Având în vedere statutul României de țară neimplicată în război, sperăm noi, este extrem de important ca România să fie țara care să iniţieze demersuri pentru încheierea de urgență a păcii, mai ales că avem poziția geostrategică perfectă pentru medierea conflictului. Ceea ce se întâmplă aproape de graniţele României reprezintă un grav pericol la adresa securității naționale a României şi trebuie oprit de îndată. Poporul român deplânge declanșarea ostilităţilor militare pe teritoriul Ucrainei, iar singura implicare a României în acest conflict trebuie să fie de ordin umanitar, ceea ce poporul român a făcut si face încă de la declanşarea conflictului.
În sensul celor menţionate mai sus, Grupul de parlamentari subsemnat vă solicită o întâlnire la sediul instituției. Aşteptăm cu mult interes acceptul pentru această întâlnire şi vă asigurăm de cea mai înaltă stimă şi consideraţie.
Senator – Doamna Diana IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ,
Deputat — Domnul Francise TOBĂ
Deputat — Domnul Dumitru COARNĂ
1 noiembrie 2022″, se arată în memoriul pentru pace formulat de către parlamentarii români.
Articol preluat de pe SITE-ul glasul.info
Publicare: 01.11.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
TAXE
„Jumulirea oamenilor” prin Taxe, impozite și accize
Funcționarii statului ne-au vrut tot binele, drept urmare ni l-au luat pe tot.
Acum că ne-a deposedat de mai tot, s-au apucat să ne extermine prin diverse metode.
Ăsta e adevărul pe care puțini îl rostesc.
Funcționarii statului nu sunt altceva decât grupări mafiote și teroriste, culmea, aceste organizații sunt plătite cu japca de noi.
Actualele taxe, accize și impozite sunt drepturi de șmecherie colectate prin instituții fără acte de înființare și așa zise legi.
Diferența între interlopii banali și funcționarii statului, este că cei din urmă au legislație și instituții de forță, instrumente utilizate împotriva oamenilor.
Nu mai este mult până clanurile mafiote clasice se vor „legaliza” și va concura cu ăștia, cu „autoritatea statului”.
Se solicită soluții, una din soluții este NESUPUNEREA, dar acest act de împotrivire să fie al unei mase imense de oameni, nu a cătorva „plibători de steaguri” ghidați de așa ziși activiști civici plătiți de corporații să detensioneze societatea civilă, vedeți exemplu clanului „Rezist”, cei 140.000 de indivizi antrenați și plătiți bine de ONG-urile lu Soros.
Fiți atenți articol de lege:
NOI PLĂTIM TAXELE VOLUNTAR!
Citiți legile!
ADICĂ FACEM MUNCĂ VOLUNTARĂ PENTRU UNII.
Verificați!
"ca obiectiv"...conform articolului de lege să îmi explice cineva de ce as mai plati eu ceva.
cititi cu atentie!
Art. 4, alin. 1, lit. a din HG nr. 109 din 2009
Articolul 4 (1) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are următoarele obiective generale:
a) realizarea veniturilor bugetului general consolidat din impozite, taxe, contribuţii sociale şi din orice alte sume datorate bugetului de stat, prin îmbunătăţirea continuă a nivelului conformării VOLUNTARE a contribuabililor.
Imagine sugestivă
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Text redactat, articol publicat: 21.10.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Din puținul care-l ai hrănește și aproapele
Din puținul care-l ai hrănește și aproapele
- Ești sătul ?
Ghiftuit ?
E bine... Lumea ta mică este fericită !
Încă se moare de foame, de ignoranță, aroganță... Neghiobie !
Unde ?!... Chiar lângă tine..., dacă ai avea ochi, ochiul Luminii !
Dacă ai avea inimă, Inima iubirii...! Ai vedea... Dar lumea ta mică iți ocupă, Viața, sau ce numești tu viață !
Invit maeștrii spirituali, preafericitii, iubitoarele si iubitorii de cotlete, de puf si trandafiri glazurati, prea orbii, să hrănească chiar și un pui de mâță, dar mai ales un pui de Om !
Imagine sugestivă
Comentariu și imagine preluate de la un amic virtual
Publicare: 05.10.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Anunț - Banner
ANUNȚ DE INTERES:
Când am creat canalul „41 pentru România” pe Telegram am sperat că va fi unul dedicat în întregime mișcării naționaliste „41 pentru România”.
Totodată am sperat că ne vom aduna cât mai mulți devenind o mare familie.
Am mai sperat că inițiatorul mișcării naționaliste „41 pentru România” Marian Motocu va promova și va gestiona acest canal.
Nu au fost mulți, dar și din aceștia au început să plece.
Plus că și-a pierdut complet scopul pentru care a fost creeat, postările fiind printre cele mai diverse.
Încerc să salvez acest canal de la închidere și împreună cu voi să-l dezvoltăm.
De aceea vă solicit să ne concentrăm doar asupra mișcării naționaliste „41 pentru România”.
Vă mulțumesc pentru înțelegere.
Cu stimă și respect.
Un proiect Civic Media
Join Channel Telegram: https://t.me/+1ZWuIwjwg_FmMDlk
Imagine sugestivă
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Autor: Alexandru Coțarcă
Text redactat, articol publicat: 02.10.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
wc-scoli
ARACIP, unul din „groparii învățământului românesc”
Puțini români au auzit de ARACIP, doar cei ce lucrează în educație și formare profesională cunosc acest aspect.
Ce este ARACIP ?
Denumirea completă este: Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
Instituţie publică de interes naţional, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată prin Legea nr. 87/2006.
- realizează activitatea de evaluare externă a calității educației (în vederea autorizării, acreditării, evaluării periodice și monitorizării) din învăţământul preuniversitar;
- efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului educaţiei, evaluarea calităţii educaţiei din învăţământul preuniversitar;
- se implică, împreună cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerul Educaţiei și Cercetării, în activitatea de monitorizare şi control al calităţii;
- propune Ministerului Educatiei și Cercetării înfiinţarea şi acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz;
- elaborează standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, manuale de evaluare internă a calităţii, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calităţii învăţământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătăţire a calităţii invăţământului preuniversitar, codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare.
Revoltat și de această dată:
Cu siguranță vă întrebați de ce am realizat articol cu această temă și care ar fi problemele.
Evident că nu întâmplător prezint acest aspect deosebit.
Într-un dialog cu doi amici de profesie cadre didactice discutând diverse, că tot era week-end.
La un momendat cei doi au deschis discuția despre comisia ce va verifica unitățile de învățământ pe parcursul lunii Octombrie, subiect aflat în interes de servici.
Ascultând cu atenție am remarcat grave probleme generate de acestă comisie anuală.
Printre altele aflu că primăriile au în administrare și întreținere unitățile de învățământ și plătesc sume uriașe acestor comisii ARACIP, sumele încep de la zeci de mii până la sute de mii Lei.
Dacă primăriile orașelor mai mari și a municipiilor fac față acestor cheltuieli, bugetele celor mai multe primării de comune sunt secătuite, de cele mai multe ori ne mai fiind fonduri pentru întreținerea unităților din subordine.
Ce m-a iritat cel mai tare, a fost faptul că pentru multe unități de învățământ din mediul rural nu se mai pot achiziționa materiale necesare întreținerii, dar mai ales nu se mai pot achiziționa lemne pentru foc necesare încălzirii clădirilor.
La o scurtă analiză constatăm grave probleme, și aceste comisii plătite „regește” au contribuit la închiderea multor unități de învățământ, fapt ce a amplificat și mai mult abandonul școlar.
Și totuși vă gândiți că cineva trebie să verifice și să vegheze la buna funcționate a unităților de învățământ conform legislației și a normelor.
Verificarea clădirilor și a utilităților putea fi activitatea celor de la departamentul urbanism din cadrul primăriilor.
Iar verificarea calității educaționale ar putea fi făcută de comisii formate din cadre didactice atent selecționate pe criteriul meritocratic pentru toate materiile din programa școlară.
Astfel nu s-ar mai cheltui aceste sume uriașe, membri comisiilor ar beneficia de transport inter/extra județean, după caz.
Întrebări de bun-simț, zic:
Dar de ce trebuie plătite „regește” aceste comisii ?
Aveți idee căte unități de învățământ funcționează fără a avea avizele pozitive ? și nu mă refer doar la cele din mediul rural, chiar în presa centrală s-au spus aceste lucruri.
Cum s-au format aceste comisii ?
Unde se duc sumele uriașe acumulate de la toate unitățile de învățământ din toata țara „verificate” ?
Pe 13 ianuarie 2021 scriam un articol în care spuneam că școala devine doar o amintire, și nu doar din cauza restricțiilor pandemice de la acea vreme, ci având în vedere schemele legislative și guvernamentale avute în dezbatere tacită.
Cu această ocazie vă invit să-l citiți:
Școala, posibil doar o amintire - https://vk.com/wall658991544_25
Acest articol este o simplă anchetă jurnalistică, puteți veni să completați și/sau să modificați aspectele menționate.
PS: Încet și sigur învățământul românesc se prăbușește făcând loc sistemului privat, unde vor fi educați și formați profesional doar cei din familii cu stare și cu „origini sănătoase”.
Ne întoarcem în secolele XVIII, XIX
Imagini preluate de pe internet
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Text redactat, articol publicat: 29.09.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
scoli-dezastru-620x400
ARACIP, unul din „groparii învățământului românesc”
Puțini români au auzit de ARACIP, doar cei ce lucrează în educație și formare profesională cunosc acest aspect.
Ce este ARACIP ?
Denumirea completă este: Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
Instituţie publică de interes naţional, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată prin Legea nr. 87/2006.
- realizează activitatea de evaluare externă a calității educației (în vederea autorizării, acreditării, evaluării periodice și monitorizării) din învăţământul preuniversitar;
- efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului educaţiei, evaluarea calităţii educaţiei din învăţământul preuniversitar;
- se implică, împreună cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerul Educaţiei și Cercetării, în activitatea de monitorizare şi control al calităţii;
- propune Ministerului Educatiei și Cercetării înfiinţarea şi acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz;
- elaborează standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, manuale de evaluare internă a calităţii, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calităţii învăţământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătăţire a calităţii invăţământului preuniversitar, codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare.
Revoltat și de această dată:
Cu siguranță vă întrebați de ce am realizat articol cu această temă și care ar fi problemele.
Evident că nu întâmplător prezint acest aspect deosebit.
Într-un dialog cu doi amici de profesie cadre didactice discutând diverse, că tot era week-end.
La un momendat cei doi au deschis discuția despre comisia ce va verifica unitățile de învățământ pe parcursul lunii Octombrie, subiect aflat în interes de servici.
Ascultând cu atenție am remarcat grave probleme generate de acestă comisie anuală.
Printre altele aflu că primăriile au în administrare și întreținere unitățile de învățământ și plătesc sume uriașe acestor comisii ARACIP, sumele încep de la zeci de mii până la sute de mii Lei.
Dacă primăriile orașelor mai mari și a municipiilor fac față acestor cheltuieli, bugetele celor mai multe primării de comune sunt secătuite, de cele mai multe ori ne mai fiind fonduri pentru întreținerea unităților din subordine.
Ce m-a iritat cel mai tare, a fost faptul că pentru multe unități de învățământ din mediul rural nu se mai pot achiziționa materiale necesare întreținerii, dar mai ales nu se mai pot achiziționa lemne pentru foc necesare încălzirii clădirilor.
La o scurtă analiză constatăm grave probleme, și aceste comisii plătite „regește” au contribuit la închiderea multor unități de învățământ, fapt ce a amplificat și mai mult abandonul școlar.
Și totuși vă gândiți că cineva trebie să verifice și să vegheze la buna funcționate a unităților de învățământ conform legislației și a normelor.
Verificarea clădirilor și a utilităților putea fi activitatea celor de la departamentul urbanism din cadrul primăriilor.
Iar verificarea calității educaționale ar putea fi făcută de comisii formate din cadre didactice atent selecționate pe criteriul meritocratic pentru toate materiile din programa școlară.
Astfel nu s-ar mai cheltui aceste sume uriașe, membri comisiilor ar beneficia de transport inter/extra județean, după caz.
Întrebări de bun-simț, zic:
Dar de ce trebuie plătite „regește” aceste comisii ?
Aveți idee căte unități de învățământ funcționează fără a avea avizele pozitive ? și nu mă refer doar la cele din mediul rural, chiar în presa centrală s-au spus aceste lucruri.
Cum s-au format aceste comisii ?
Unde se duc sumele uriașe acumulate de la toate unitățile de învățământ din toata țara „verificate” ?
Pe 13 ianuarie 2021 scriam un articol în care spuneam că școala devine doar o amintire, și nu doar din cauza restricțiilor pandemice de la acea vreme, ci având în vedere schemele legislative și guvernamentale avute în dezbatere tacită.
Cu această ocazie vă invit să-l citiți:
Școala, posibil doar o amintire - https://vk.com/wall658991544_25
Acest articol este o simplă anchetă jurnalistică, puteți veni să completați și/sau să modificați aspectele menționate.
PS: Încet și sigur învățământul românesc se prăbușește făcând loc sistemului privat, unde vor fi educați și formați profesional doar cei din familii cu stare și cu „origini sănătoase”.
Ne întoarcem în secolele XVIII, XIX
Imagini preluate de pe internet
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Text redactat, articol publicat: 29.09.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Unitate de învățământ degradată
ARACIP, unul din „groparii învățământului românesc”
Puțini români au auzit de ARACIP, doar cei ce lucrează în educație și formare profesională cunosc acest aspect.
Ce este ARACIP ?
Denumirea completă este: Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
Instituţie publică de interes naţional, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată prin Legea nr. 87/2006.
- realizează activitatea de evaluare externă a calității educației (în vederea autorizării, acreditării, evaluării periodice și monitorizării) din învăţământul preuniversitar;
- efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului educaţiei, evaluarea calităţii educaţiei din învăţământul preuniversitar;
- se implică, împreună cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerul Educaţiei și Cercetării, în activitatea de monitorizare şi control al calităţii;
- propune Ministerului Educatiei și Cercetării înfiinţarea şi acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz;
- elaborează standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, manuale de evaluare internă a calităţii, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calităţii învăţământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătăţire a calităţii invăţământului preuniversitar, codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare.
Revoltat și de această dată:
Cu siguranță vă întrebați de ce am realizat articol cu această temă și care ar fi problemele.
Evident că nu întâmplător prezint acest aspect deosebit.
Într-un dialog cu doi amici de profesie cadre didactice discutând diverse, că tot era week-end.
La un momendat cei doi au deschis discuția despre comisia ce va verifica unitățile de învățământ pe parcursul lunii Octombrie, subiect aflat în interes de servici.
Ascultând cu atenție am remarcat grave probleme generate de acestă comisie anuală.
Printre altele aflu că primăriile au în administrare și întreținere unitățile de învățământ și plătesc sume uriașe acestor comisii ARACIP, sumele încep de la zeci de mii până la sute de mii Lei.
Dacă primăriile orașelor mai mari și a municipiilor fac față acestor cheltuieli, bugetele celor mai multe primării de comune sunt secătuite, de cele mai multe ori ne mai fiind fonduri pentru întreținerea unităților din subordine.
Ce m-a iritat cel mai tare, a fost faptul că pentru multe unități de învățământ din mediul rural nu se mai pot achiziționa materiale necesare întreținerii, dar mai ales nu se mai pot achiziționa lemne pentru foc necesare încălzirii clădirilor.
La o scurtă analiză constatăm grave probleme, și aceste comisii plătite „regește” au contribuit la închiderea multor unități de învățământ, fapt ce a amplificat și mai mult abandonul școlar.
Și totuși vă gândiți că cineva trebie să verifice și să vegheze la buna funcționate a unităților de învățământ conform legislației și a normelor.
Verificarea clădirilor și a utilităților putea fi activitatea celor de la departamentul urbanism din cadrul primăriilor.
Iar verificarea calității educaționale ar putea fi făcută de comisii formate din cadre didactice atent selecționate pe criteriul meritocratic pentru toate materiile din programa școlară.
Astfel nu s-ar mai cheltui aceste sume uriașe, membri comisiilor ar beneficia de transport inter/extra județean, după caz.
Întrebări de bun-simț, zic:
Dar de ce trebuie plătite „regește” aceste comisii ?
Aveți idee căte unități de învățământ funcționează fără a avea avizele pozitive ? și nu mă refer doar la cele din mediul rural, chiar în presa centrală s-au spus aceste lucruri.
Cum s-au format aceste comisii ?
Unde se duc sumele uriașe acumulate de la toate unitățile de învățământ din toata țara „verificate” ?
Pe 13 ianuarie 2021 scriam un articol în care spuneam că școala devine doar o amintire, și nu doar din cauza restricțiilor pandemice de la acea vreme, ci având în vedere schemele legislative și guvernamentale avute în dezbatere tacită.
Cu această ocazie vă invit să-l citiți:
Școala, posibil doar o amintire - https://vk.com/wall658991544_25
Acest articol este o simplă anchetă jurnalistică, puteți veni să completați și/sau să modificați aspectele menționate.
PS: Încet și sigur învățământul românesc se prăbușește făcând loc sistemului privat, unde vor fi educați și formați profesional doar cei din familii cu stare și cu „origini sănătoase”.
Ne întoarcem în secolele XVIII, XIX
Imagini preluate de pe internet
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Text redactat, articol publicat: 29.09.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Foto
ARACIP, unul din „groparii învățământului românesc”
Puțini români au auzit de ARACIP, doar cei ce lucrează în educație și formare profesională cunosc acest aspect.
Ce este ARACIP ?
Denumirea completă este: Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
Instituţie publică de interes naţional, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată prin Legea nr. 87/2006.
- realizează activitatea de evaluare externă a calității educației (în vederea autorizării, acreditării, evaluării periodice și monitorizării) din învăţământul preuniversitar;
- efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului educaţiei, evaluarea calităţii educaţiei din învăţământul preuniversitar;
- se implică, împreună cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerul Educaţiei și Cercetării, în activitatea de monitorizare şi control al calităţii;
- propune Ministerului Educatiei și Cercetării înfiinţarea şi acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz;
- elaborează standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, manuale de evaluare internă a calităţii, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calităţii învăţământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătăţire a calităţii invăţământului preuniversitar, codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare.
Revoltat și de această dată:
Cu siguranță vă întrebați de ce am realizat articol cu această temă și care ar fi problemele.
Evident că nu întâmplător prezint acest aspect deosebit.
Într-un dialog cu doi amici de profesie cadre didactice discutând diverse, că tot era week-end.
La un momendat cei doi au deschis discuția despre comisia ce va verifica unitățile de învățământ pe parcursul lunii Octombrie, subiect aflat în interes de servici.
Ascultând cu atenție am remarcat grave probleme generate de acestă comisie anuală.
Printre altele aflu că primăriile au în administrare și întreținere unitățile de învățământ și plătesc sume uriașe acestor comisii ARACIP, sumele încep de la zeci de mii până la sute de mii Lei.
Dacă primăriile orașelor mai mari și a municipiilor fac față acestor cheltuieli, bugetele celor mai multe primării de comune sunt secătuite, de cele mai multe ori ne mai fiind fonduri pentru întreținerea unităților din subordine.
Ce m-a iritat cel mai tare, a fost faptul că pentru multe unități de învățământ din mediul rural nu se mai pot achiziționa materiale necesare întreținerii, dar mai ales nu se mai pot achiziționa lemne pentru foc necesare încălzirii clădirilor.
La o scurtă analiză constatăm grave probleme, și aceste comisii plătite „regește” au contribuit la închiderea multor unități de învățământ, fapt ce a amplificat și mai mult abandonul școlar.
Și totuși vă gândiți că cineva trebie să verifice și să vegheze la buna funcționate a unităților de învățământ conform legislației și a normelor.
Verificarea clădirilor și a utilităților putea fi activitatea celor de la departamentul urbanism din cadrul primăriilor.
Iar verificarea calității educaționale ar putea fi făcută de comisii formate din cadre didactice atent selecționate pe criteriul meritocratic pentru toate materiile din programa școlară.
Astfel nu s-ar mai cheltui aceste sume uriașe, membri comisiilor ar beneficia de transport inter/extra județean, după caz.
Întrebări de bun-simț, zic:
Dar de ce trebuie plătite „regește” aceste comisii ?
Aveți idee căte unități de învățământ funcționează fără a avea avizele pozitive ? și nu mă refer doar la cele din mediul rural, chiar în presa centrală s-au spus aceste lucruri.
Cum s-au format aceste comisii ?
Unde se duc sumele uriașe acumulate de la toate unitățile de învățământ din toata țara „verificate” ?
Pe 13 ianuarie 2021 scriam un articol în care spuneam că școala devine doar o amintire, și nu doar din cauza restricțiilor pandemice de la acea vreme, ci având în vedere schemele legislative și guvernamentale avute în dezbatere tacită.
Cu această ocazie vă invit să-l citiți:
Școala, posibil doar o amintire - https://vk.com/wall658991544_25
Acest articol este o simplă anchetă jurnalistică, puteți veni să completați și/sau să modificați aspectele menționate.
PS: Încet și sigur învățământul românesc se prăbușește făcând loc sistemului privat, unde vor fi educați și formați profesional doar cei din familii cu stare și cu „origini sănătoase”.
Ne întoarcem în secolele XVIII, XIX
Imagini preluate de pe internet
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Text redactat, articol publicat: 29.09.2022
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Lemne pentru foc depozitate pe holul școlii
ARACIP, unul din „groparii învățământului românesc”
Puțini români au auzit de ARACIP, doar cei ce lucrează în educație și formare profesională cunosc acest aspect.
Ce este ARACIP ?
Denumirea completă este: Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
Instituţie publică de interes naţional, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată prin Legea nr. 87/2006.
- realizează activitatea de evaluare externă a calității educației (în vederea autorizării, acreditării, evaluării periodice și monitorizării) din învăţământul preuniversitar;
- efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului educaţiei, evaluarea calităţii educaţiei din învăţământul preuniversitar;
- se implică, împreună cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerul Educaţiei și Cercetării, în activitatea de monitorizare şi control al calităţii;
- propune Ministerului Educatiei și Cercetării înfiinţarea şi acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz;
- elaborează standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, manuale de evaluare internă a calităţii, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calităţii învăţământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătăţire a calităţii invăţământului preuniversitar, codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare.
Revoltat și de această dată:
Cu siguranță vă întrebați de ce am realizat articol cu această temă și care ar fi problemele.
Evident că nu întâmplător prezint acest aspect deosebit.
Într-un dialog cu doi amici de profesie cadre didactice discutând diverse, că tot era week-end.
La un momendat cei doi au deschis discuția despre comisia ce va verifica unitățile de învățământ pe parcursul lunii Octombrie, subiect aflat în interes de servici.
Ascultând cu atenție am remarcat grave probleme generate de acestă comisie anuală.
Printre altele aflu că primăriile au în administrare și întreținere unitățile de învățământ și plătesc sume uriașe acestor comisii ARACIP, sumele încep de la zeci de mii până la sute de mii Lei.
Dacă primăriile orașelor mai mari și a municipiilor fac față acestor cheltuieli, bugetele celor mai multe primării de comune sunt secătuite, de cele mai multe ori ne mai fiind fonduri pentru întreținerea unităților din subordine.
Ce m-a iritat cel mai tare, a fost faptul că pentru multe unități de învățământ din mediul rural nu se mai pot achiziționa materiale necesare întreținerii, dar mai ales nu se mai pot achiziționa lemne pentru foc necesare încălzirii clădirilor.
La o scurtă analiză constatăm grave probleme, și aceste comisii plătite „regește” au contribuit la închiderea multor unități de învățământ, fapt ce a amplificat și mai mult abandonul școlar.
Și totuși vă gândiți că cineva trebie să verifice și să vegheze la buna funcționate a unităților de învățământ conform legislației și a normelor.
Verificarea clădirilor și a utilităților putea fi activitatea celor de la departamentul urbanism din cadrul primăriilor.
Iar verificarea calității educaționale ar putea fi făcută de comisii formate din cadre didactice atent selecționate pe criteriul meritocratic pentru toate materiile din programa școlară.
Astfel nu s-ar mai cheltui aceste sume uriașe, membri comisiilor ar beneficia de transport inter/extra județean, după caz.
Întrebări de bun-simț, zic:
Dar de ce trebuie plătite „regește” aceste comisii ?
Aveți idee căte unități de învățământ funcționează fără a avea avizele pozitive ? și nu mă refer doar la cele din mediul rural, chiar în presa centrală s-au spus aceste lucruri.
Cum s-au format aceste comisii ?
Unde se duc sumele uriașe acumulate de la toate unitățile de învățământ din toata țara „verificate” ?
Pe 13 ianuarie 2021 scriam un articol în care spuneam că școala devine doar o amintire, și nu doar din cauza restricțiilor pandemice de la acea vreme, ci având în vedere schemele legislative și guvernamentale avute în dezbatere tacită.
Cu această ocazie vă invit să-l citiți:
Școala, posibil doar o amintire - https://vk.com/wall658991544_25
Acest articol este o simplă anchetă jurnalistică, puteți veni să completați și/sau să modificați aspectele menționate.
PS: Încet și sigur învățământul românesc se prăbușește făcând loc sistemului privat, unde vor fi educați și formați profesional doar cei din familii cu stare și cu „origini sănătoase”.
Ne întoarcem în secolele XVIII, XIX
Imagini preluate de pe internet
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Text redactat, articol publicat: 29.09.2022
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.