Alexandru Coţarcă

Lumea Liberă!

Necesitatea de libertate a omului este din ce în ce mai mare.
Nu puțini au auzit de faimoasa „declarație universală a drepturilor omului”, însă guvernele statelor au creat legislații prin care au îngrădit drepturile și libertățile omului sub diverse pretexte.
Și culmea, cheltuielile pentru aceste planuri guvernamentale făcându-se din contribuțiile obținute cu japca de la oameni sub formă de taxe, impozite și accize.
Zicala apărută spune totul despre starea omenirii, „cine vrea să fie liber dar în siguranță” în realitate va fi înlănțuit.
La ordinele unor minți diabolice care conduc lumea din umbră guvernele statelor au amplificat măsurile de securitate în detrimentul legilor naturale.

V-ați întrebat vre-o dată ce înseamnă libertate vs autoritate?
Într-o zi, pe 16 aprilie 2021 redactam un mic articol unde scriam o bună definiție a libertății, poate că nu ar fi mult să recitiți.

Libertate - autoritate

Unii filozofi arătau că oamenii, în stare naturală, sunt liberi.
Trăind în societate, individul uman trebuie să admită regulile majorității și ale statului.
De asemenea, individul uman posedă însă și spații, lucruri care-i aparțin în mod exclusiv și integral.
Astfel, el e liber să facă cum dorește, fiind stăpân pe el însuși.
Libertățile individuale sunt expresia acestor zone private. Altfel spus, societatea poate să intervină în viața individului în acele zone publice, dar nu poate să intevină în zonele private ale vieții lui.
Societatea nu se poate amesteca în viața individului atâta timp cât el este o persoană rațională și corectă.
Societatea poate intervenii în viața individului dacă acesta încalcă normele și regulile de conviețuire socială.
Puterea guvernanților însă trebuie limitată în așa măsură în cât aceștia să nu poată abuza de ea, să devină tocmai ei cei care încalcă libertățile oamenilor.
Guvernanții trebuie să protejeze libertățile naturale, ca și pe cele convenționale.
Puterea statului nu are dreptul să se interfereze cu libertățile tale atâta timp cât exercitându-le nu încalci, nu limitezi drepturile celorlalți.
Guvernanții trebuie să reprezinte și să servescă oamenii, nu să fie stapânii lor.

PS: Așadar, vă spun din nou să gândiți că nu doare, cât încă se mai poate.

Text redactat: Alexandru Coțarcă, Civic Slobozia
Imagine sugestivă
Publicare: 25 Iunie 2025

15 Iunie 1889 - o zi nemărginită

În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.

Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).

Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.

În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.

O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.

Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.

Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.

O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.

Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
O producție Civic Slobozia
Republicare: 15 Iunie 2025