Putin rupe tăcerea: Lumea este condusă de Reptilieni – Elita mondială nu este umană, e formată din hibrizi cu sânge rece
Următorul articol este prezentat ca o caracteristică interesantă. Unii oameni cred în aceste lucruri, alții sunt sceptici. Cu toate acestea, cu siguranță merită să ne gândim puțin la lucrurile invizibile din lume care sunt ascunse.
Potrivit unor surse, președintele rus, Vladimir Putin, a făcut o dezvăluire absolut șocantă, afirmând că “95% din clasele conducătoare ale lumii nu sunt umane, ci au sânge rece”, formate din ”hibrizi, membri ai unui cult străvechi”.
Putin declară că elita politică și financiară a lumii aparține Reptilienilor, entităților hibrid cu sânge rece.
În cadrul unei întâlniri cu ușile închise – cu reprezentanți ai celor mai înalte niveluri de guvernare, precum și oficiali din orașul său natal, Sankt Petersburg – Putin a răspuns unor întrebări cu privire la situația din Panama, evidențiind faptul că în spatele complotului se află guvernul SUA, agențiile de spionaj și OCCRP a lui George Soros.
“George Soros, dragon viclean, ăsta e război…”, ar fi spus Putin, care a promis că va spori sancțiunile împotriva Societății Deschise Soros.
Atunci când a fost chestionat cu privire la definiția termenului de “dragon” (un cuvânt neobișnuit în limba rusă), Putin – după un oftat adânc – a spus că nimic nu este ceea ce pare, mai ales în ceea ce privește modul în care este condusă lumea.
De asemenea, Putin a menționat că dovezile sunt pretutindeni și că deține personal informații despre toate aceste lucruri diabolice care se petrec.
„Nu sunt unul dintre ei, deși au încercat să mă atragă în cultul lor babilonian antic. Le este teamă de mine”, a precizat președintele rus.
“Dovezile – atât antice, cât și moderne – sunt uriașe”, a mai spus acesta.
Putin a declarat, totodată, că umanitatea a fost și este încontinuare manipulată, pentru a deveni inconștientă – prin utilizarea programării de către mass-media și clasa politică.
Clasa conducătoare a lumii deține control tiranic asupra hranei, apei și rezervelor de aer și brutalizează în mod constant masele.
Sursa: misterele com
Articol preluat și publicat: 11.01.2022
Demnitatea umană
Ce este „demnitatea”? Ce înseamnă „a fi demn”? Dar „demnitate umană”?
În măsura în care vom încerca să răspundem la aceste întrebări, vom afla foarte repede că „demnitate” exprimă onoarea, prestigiul, considerația, cinstea, stima, buna credință, probitatea, corectitudinea, onestitatea, respectul, prețuirea de care se bucură o persoană, atât din partea sa însăși, cât și din partea celorlalți, și multe altele asemănătoare.
Demnitatea apare astfel ca o valoare, dar chiar mai mult decât atât.
Orice valoare am lua în considerare, vom ajunge în cele din urmă la a sublinia importanța sa pentru calitatea de om, pentru demnitatea de a fi om.
Dacă demnitatea este atât de importantă pentru a fi oameni, înseamnă atunci că avem dreptul la aceasta? Se poate pune o astfel de întrebare?
Da, avem dreptul la demnitate, adică la a ni se recunoaște posibilitatea de a ne dezvolta în mod liber și plenar identitatea și personalitatea, indiferent de rasă, sex, vârstă, origine socială, stare materială, naționalitate, etnie, religie sau orice altceva care, devenit criteriu, poate duce la discriminare.
Mai mult, putem face acest lucru exprimând acele gânduri, idei, opțiuni sau adoptând acele atitudini și comportamente care apreciem că ne permit și că sunt benefice propriei noastre dezvoltări.
Iar de acest drept se bucură fiecare om, ceea ce înseamnă că propria mea demnitate nu poate „trăi” fără cea a oricărui alt om.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
Articolul 1 - Demnitatea umană
Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată.
Text:
Demnitatea persoanei nu constituie numai un drept fundamental în sine, ci reprezintă însuşi temeiul drepturilor fundamentale.
Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948 a inclus demnitatea umană în preambulul său: `… întrucât recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, al dreptăţii şi al păcii în lume`.
În hotărârea sa din 9 octombrie 2001 în cauza C-377/98, Ţările de Jos/Parlamentul European şi Consiliu, Rec. 2001, p. I-7079, punctele 70-77, Curtea de Justiţie a confirmat faptul că dreptul fundamental la demnitatea umană face parte din dreptul Uniunii.
Din hotărâre reiese, în special, faptul că nu se poate face uz de niciunul dintre drepturile înscrise în această cartă pentru a aduce atingere demnităţii altei persoane şi că demnitatea persoanei face parte din substanţa drepturilor înscrise în această cartă.
Carta trebuie, prin urmare, respectată, chiar în cazul restrângerii unui drept.
Text preluat
Autoritatile multor state din lume contribuie prin actiunile si legislatiile lor aberante la degradarea demnitatii umane.
Discreditarea, denigrarea, frica, exploatarea si umilirea fiintei umane, sunt tehnici ce au atins cote alarmante, fiecare regim politic implementand propriile tehnici dea-lungul istoriei.
Visul unor autoproclamati "lideri ai lumii" au creat tavalugul menit sa treaca si sa zdrobeasca demnitatea umana, avand scopuri devastatoare pentru fiinta umana.
In aceste vremuri, ce se vor moderne, omul este lipsit de valori morale, etice si mai ales de demnitate, fapte ce l-a transformat pe om intr-un robot.
Aceste intamplari nefericite trebuie sa trezeasca mintile oamenilor, sa-si redobandeasca valorile ce fac parte din viata si integritatea fiintei umane.
Imagine sugestiva
Articol redactat și publicat: 10.02.2021
PEDOFILIA - O AFACERE MONDIALĂ
Copiii României în mare PERICOL.
Trebuie să luăm atitudine, până nu va fi prea târziu.
Nu sunt luate măsuri la nivel administrativ în acest sens, din motive doar de "ei" știute, și de noi bănuite.
Președinte, Guvern, Parlament și servicii secrete, vă implicați sau nu?
Dacă nu, cărați-vă, ne vom apăra singuri.
"Vârfuri" sunt complici și făptași prin legi și măsuri aberante.
Sunt suspiciuni că persoane publice și oameni de afaceri ar participa la ritualuri greu de imaginat și procesat de mintea umană.
În această perioadă de "plandemie" fenomenul a luat amploare, un motiv în plus să acționeze conform planului.
Ce știu autoritățile și funcționarii statului, că noi nu știm!
Puneți-vă "centurile de siguranță", urmează anchete, concluzii, rapoarte, dezvăluiri și realitatea din spatele "ușilor închise".
Sursa: O.C.H.R. - ORGANIZED CRIME HARM REDUCTION
Articol redactat și republicat: 13.02.2021
Educația sexuală a copiilor, un act diabolic, dacă nu chiar criminal
Aceaste diabolice idei proiectate și transformate în lege, cu siguranță aparțin unor persoane cu probleme de umanitate și interese ascunse.
Aspectul educației sexuale a copiilor este un act pervers și chiar distrugător pentru viitoarele generații.
La o studiere mai atentă a proiectului și a legii, vom constata că toate textele sunt aberante și diabolice.
Cum este posibil ca această materie să se adreseze copiilor de vârste foarte mici ?
Puținele sesizări făcute cu privire la această lege a dus doar la schimbarea denumirii, din Educație sexuală în Educație sanitară.
De cel puțin 20 de ani au loc atacuri sistematice asupra minorilor din România, autoritățile statului se fac că nu observă.
Singurul parlamentar care a contestat cu argumente și pe baza drepturilor omului a fost Senator Diana Iovanovici Şoşoacă.
O poziție de critică în acest sens a avut și Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi în multe interviuri acordate presei.
Această lege este un atac la inocența copiilor, în acest timp sunt încalcate drepturile copiilor cât și drepturile părinților.
Texte din lege, vrea să satisfacă niște false nevoi importate din occident, făcând trimitere la noua revoluție sexuală.
Scopurile precise ale legii fiind interese ascunse din partea unora, având "apucături" ce sunt în afara cadrului moral românesc.
În România există legislație ce stabiliște clar protecția minorilor, până la vârsta de 14 ani minorul este prezumat fără discernământ.
Între 14 și 16 ani, legiuitorul il protejeaza pe minor, fiind analizate discernământul și faptele.
De-asemenea, minorul se bucură de protecția legislației până la vârsta de 18 ani.
Cu această ocazie, societatea civilă va iniția petiții adresate instituțiilor:
- comisia specială pentru drepturile și protecția minorilor;
- avocatul poporului;
- parchetul general;
- parlamentul României;
- guvernul României;
- președenția României.
Solicităm anchetarea inițiatorilor și colaboratorilor ce au realizat proiectul legii educației sexuale în școli.
Cu siguranță vom descoperii lucruri greu, chiar inposibil de imaginat și acceptat.
La o simplă căutare pe internet, am constatat că inițiatorii acestei diabolice legi, este un grup de tineri din USR
Mai mult de atât, constatăm ca majoritatea tinerilor din politica zilelor noastre sunt educați în spiritul depravării și dezordinii sociale.
Nu întâmplator sunt în România fundații și organizații aparținând controversatului om de afaceri George Soros.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 14.02.2021
Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi – "Jos labele de pe copii, ticăloşilor!"
https://youtu.be/FXWvE2YxPq0
Manipularea resemnării
În 30 de ani, noua rânduire "socialistă" instalată după "lovituția" din 1989 a inoculat prin manipulare poporului român ideologii de neputința, neșansa, iremediabilul, pierderea, asta este, etc.
Astfel s-au creat situații și probleme puse în șcenariul deja stabilit prin care s-a realizat fenomenul de "inutilitate", cu această ideologie s-a renunțat și distrus industria românească.
Distrugeri ce erau menite să deschidă porțile României în economie corporațiilor din întreaga lume.
Corporații ce s-au instalat confortabil cu complicitatea trădătorilor aflați în pozițiile cheie ale statului, având misiunile de exploatarea resurselor, comerț și prestări servicii.
Ne întrebăm, cum de s-a putut întâmpla asemenea dezastru ? Cât de naivi au fost românii să accepte și chiar să participe la jaful de mai proporții.
Mass-media este cel mai diabolic instrument de manipulare a omului, în acest sens s-au înființat multe grupuri de presă, fiecare având modalitățile proprii de captare a atenției publicului, bineînțeles toate fiind în slujba stăpânilor din umbră.
Suntem "indopați" cu ideologiile de: nu se mai poate, nu mai sunt șanse, trebuie să renunțăm, ne batem cu morile de vânt, am pierdut tot, etc.
În acest fel oamenii au renunțat să lupte pentru a păstra ceea ce aveau, dar mai ales au renunțat a gândii.
Inocularea ideologiei de neșansă a determinat oamenii să renunțe și să accepte ceea ce se întâmplă.
Iremediabilul a fost ridicat la "rang de artă", sistemul arătându-ne ce au distrus și că nimic nu se mai poate face.
Renunțarea la orice, că totul s-a pierdut, asta e și mergem mai departe.
Această ideologie a reușit să convingă omul că aceasta e normalitatea și să se mulțumească cu ce are totuși.
Tot ce ne spun "ei" prin intermediul multor instrumente, sunt miciuni, dar bine împachetate.
Cunoaștem această tehnică, când o minciună spusă în mod repetat și însoțită de argumente, devine adevăr.
Ne folosim discernământul și raționamentul căutând calea cea dreaptă și adevărul.
Cortina se poate îndepărta, "șandramaua" va fi demolată, oameni au trecut la acțiune, lumea se va schimba.
Avem puterea necesară, șanse sunt nenumărate, prin muncă reconstruim, căutăm lucrurile pierdute și nu acceptăm ce ni se spune de catre "ei".
Urmează articolul: Războiul psihotronic și psihologic
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 18.02.2021
Războiul psihotronic și psihologic
Românii, atacați sistematic cu arme psihotronice - tehnologii folosite pentru subjugarea maselor.
De 30 de ani românii sunt ținta permanentă a războiului psihotronic.
Echipamente performante au intrat în dotarea armatei române în mare secret.
Cele pentru dispersarea mulțimii sunt montate în zonele de interes, cum ar fi: piețe centrale de promenadă, bulevarde, străzi, etc.
Pregatite din timp și pentru această artificială Pandemie, armele psihotronice sunt diversificate, răspândite și mai ofensive.
Războiul psihologic purtat în mare parte prin intermediul mass-media, cel mai mare impact fiind realizat prin televiziune.
În clipul spre care vă directionez să-l vizionați, sunt prezentate și descrise situațiile în care ne aflăm.
Imagine sugestivă
Text introductiv în subiect, redactat și publicat: 21.02.2021
Un material realizat de Cristian Alexandrescu
Romanii, Atacati Sistematic Cu Arme Psihotronice - Tehnologii Folosite Pentru Subjugarea Maselor
Nu copia sau reposta videoclipul, dacă îți place te rog să-l distribui și/sau să-l adaugi în playlist!
Investigație criminalistică
O anchetă fără precendent în România, în cartierul Pantelimon, București a fost găsit corp uman scheletizat, fără nici-un țesut moale.
Localnicii din zonă spun că nu își explică cum a apărut acolo și că nu l-a văzut nimeni. Anchetă realizată de O.C.H.R.
Referitor la decesul suspect, corpul ajungând sa fie "scheletizat" într-un timp foarte scurt.
Să presupunem că a fost vorba de recoltarea organelor, având în vedere vârsta acceptabilă pentru acest gen de acțiune.
Sau ipoteza că a fost găsit în câmp, fapt ce ar pune în discuție devorarea trupului neînsuflețit de către animalele sălbatice.
În urma unor studii efectuate cade și această variantă, mai ales că s-a menționat lipsa măcar a unui țesut moale.
Mai departe...
O altă ipoteză, identificarea în baza ADN-ului chiar și de pe structura osoasă.
În ideea că osemintele ar aparține acelei persoane care face obictul anchetei.
Să vorbim despre o dispariție misterioasă, sau un incident ciudat.
Îmi vine în minte o idee bazată pe minime cunoștințe opținute în urma unor studii, având sprijinul unui medic specialist I.N.M.L.
Referitor la o armă biologică, gândită să acționeze la un anumit interval de timp.
Acest caz este fără precedent, cel puțin în România, fapt ce îngreunează cercetarile.
Scenariu ar fi următorul: realizarea în urma cercetării o substanță, odată ijectată în corpul uman provoacă descompunerea rapidă.
Mai mult de atât...
...acea substanță ar putea elimina ADN-ul, în această situație cercetările criminalistice fiind mult îngreunate.
Poate veți spune că aberez, că prind fluturi, dar gândiți-vă că s-ar putea întâmpla așa ceva, știința făcând progrese uriașe.
Concluzie:
Dacă eu ca om simplu mă gândesc la ața ceva, oare cât de avansat este acest domeniu ?
În măsură să ne ofere lămuriri și ceva explicații este Prof. Dr. Univ. Tudorel Butoi, fiind specialist în cercetare criminalistică.
Va fi o anchetă grea, chiar foarte grea, dar cu toate astea, urez succes specialiștilor achetatori.
Imagine sugestivă
Parte din text este preluat.
Articol redactat și publicat: 25.02.2021
Discurs - Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia-Mare, Cătălin Cherecheș, a ținut un discurs memorabil cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea primelor unități ale Jandarmeriei Române în partea de vest a țării.
Cei care conduc instituții precum Jandarmeria, Poliția, SRI, SIE și Armata poartă uniforma altor state pe sub uniforma statului român.
Ei își iau salariile și gradele din altă parte.
Această țară nu mai este țară, această țara, este o țară de slugi servili și umili în fața superiorilor care servesc interesul altor state.
Astfel ca la ordine venite din exterior, acționează de cele mai multe ori împotriva poporului român și a României.
Eveniment desfășurat la data de 08 iulie 2019
Sursa video: youtube
https://youtu.be/8NFsDenmgcw
Imagine suvestivă
Text introductiv în subiect, redactat și publicat: 06.03.2021
„Ca să înțelegem rostul botniței medicale și obsesia dictatorială de a le impune trebuie să ne uităm spre structurile nedemocratice”
Ca să înțelegem rostul botniței medicale și obsesia dictatorială de a le impune și menține, nu trebuie să ne uităm spre medicină.
Trebuie să ne uităm spre structurile nedemocratice.
De exemplu, spre armată.
Care e scopul armatei atunci când primește un recrut nou?
Să îl transforme într-un soldat obedient și disciplinat.
Atât de obedient și de disciplinat încât să fie gata să se ducă să moară dacă acesta este ordinul direct, chiar dacă ordinul e evident ilogic și comandantul care îl rostește este indubitabil un imbecil.
Pentru o astfel de obediență necesară în timp de război, de-a lungul timpului armata a dezvoltat o întreagă cultură a dresajului pe timp de pace.
Recrutul este supus unui regim de instrucție care are un singur scop intelectual: omul să reacționeze fără să gândească la ordine.
Acesta fiind militarul ideal….
De aceea e uniforma.
De aceea e obsesia uniformei impecabile, fără vreun nasture lipsă.
De aceea e instructajul inutil și repetitiv.
Culcatul și sculatul de o mie de ori.
Nu există dictatură care să nu aibă fascinație pentru armată.
Pentru că toate dictaturile visează la societăți în care populația să fie disciplinată ca o armată.
Și să nu pună în discuție ordinele de sus.
De aceea dictaturile au obsesia uniformei.
De aceea dictaturile au obsesia proiectelor absurde dacă le privim rațional practic, dar eficiente în zdrobirea rațiunii independente, dacă le înțelegem scopul pervers.
De aceea, ca dictatura sanitară să nu aibă succes de cauză, trebuie să repetăm și noi, chiar și de plictisitor de multe ori, întrebarea: ”Dar de ce să facem asta sau să nu facem aia ?”
Întrebarea ”De ce ?” poate distruge o armată.
Sigur învinge o dictatură.
Sursa: gandeste.org
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Imagine sugestivă
Articol preluat și publicat: 10.03.2021
Plângeri penale împotriva funcționarilor publici
În această perioadă de "plandemie", la recomandările O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății), autoritățile statului român au încalcat Constituția și legile țării, abuzând românii prin hărțuiri și sancțiuni.
Profitând de stările de Urgență și Alertă aplicate pe teritoriul României, funcționarii publici au făcut achiziții de materiale sanitare și nu numai, fără licitații și consultări publice.
Totodată a fost blocat întregul sistem de sănătate, devenind inaccesibil românilor, nici chiar în cazurile de urgență.
Numărul testelor Sars-Cov2 de tip RT-PCR chiar neconforme au generat legi și ordonanțe impunând restricții populației, toate acestea fiind neconstutuționale și în afara cadrului legal.
Această mascaradă ne-a costat enorm de mult, pierderi de vieți omenești, pagube materiale și financiare.
Numai până la data de 31 Decembrie 2020, au decedat un număr de 15.767 persoane, fiind declarate de Covid, dar fără efectuarea autopsiilor conform Art. 185 din Noul Cod de Pocedură Penală.
Peste 100.000 de persoane au decedat în condiții suspecte, dosarele acestor cazuri zac în rastelele unor funcționari publici.
Bugetul Casei de Sănătate, însumând 9 mild. euro s-a dovedit insuficient, funcționarii din sistem solicitând suplimentarea acestuia.
Carantinarea fără efect, dar la costuri amețitoare, au creeat creșteri econimice "băieților deștepți".
Restricțiile impuse în contextul virusului dovedit de mulți specialiști a fi inofensiv, au blocat toate activitățile, mai ales cele economice.
Am menționat câteva motive pentru care românii trebuie să facă plângeri penale împotriva funcționarilor publici ce au contribuit la mascarada ce a dus la dezastru.
Totodată românii au dreptul Constituțional la petiționare, se pot trimite prin corespondență, atât clasică, cât și electronică.
Funcționarii statului au obligația să ofere răspuns în termenul legal, prin: motivări, argumente, soluționări, invocănd legi și ordonanțe Constituționale, etc.
Sfătuiesc romănii care se simt nedreptățiți să facă sesizări, petiționări și chiar plângeri penale bine formulate împotriva celor ce le-au creat prejudicii morale și materiale.
Dreptul la petiționare este garantat de Constituție, vezi Art. 51, alin. (1, 2, 3 și 4).
Nimeni nu este mai presus de lege, ne spune chiar Constituția României, mai exact Art. 16, alin. (2), de aceea, cei vinovați trebuie să răspundă în fața legiuitorului.
Este dreptul cetățeanului să conteste sancțiunile, mai ales cele aplicate în această perioadă, totodată faceți plângeri penale agenților constatatori, invocând Art. 296 Codul Penal - Purtarea abuzivă, Art 297 Codul Penal - Abuzul in serviciu, Art. 298 Codul Penal - Neglijenţa în serviciu, etc. din Noul Cod Penal.
Sunt avocați dispuși să ofere gratuit consultanță și documente oamenilor care vor iniția astfel de acțiuni împotriva autorităților, funcționarilor și responsabililor statului.
Dragi români, aveți demnitate, fiți raționali, apărați-vă drepturile.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 12.03.2021
Jos Dictatura
Decembrie 1989, o scurtă perioadă în care românii, prin eforturile lor au putut zării lumina libertatii și dezlegării de sub jugul fascist.
Până la acest moment, era totul gri și frig, era o vreme de murit.
Pentru libertate și nu numai, românii au ieșit masiv în stradă într-o revoltă populară, transformată în revoluție.
Și ce să vezi, niște "băieți destepți" au cunoscut "mersul trenurilor", confiscând subtil această revoluție, punând mâna pe putere.
Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu temuta securitate? O fi pierdut "trenul"? Evident că nu.
Decret Nr. 33 din 30.12.1989 Art. unic - Departamentul securității statului se desființează. Semnează președintele C.F.S.N. Ion Iliescu.
În realitate securitatea a fost pitită sub mantaua armatei, că și noua putere instalată avea nevoie de "liniste".
Face să-l cităm pe Silviu Brucan care spunea: "Securitatea este problema nerezolvată a revoluției din România".
O fi singura ?
"Cerul" din nou s-a întunecat, speranțele s-au năruit, libertățile abia opținute s-au și pierdut.
Noua conducere instalată abuziv avea să folosească vechile șabloane comuniste, doar puțin cosmetizate.
Distrugerile repede au început, nemulțumirile oamenilor au generat revolte, forțele de ordine au reprimat manifestanții.
Din noua securitate formată și numită pompos SRI (Serviciul Român de Informații) s-a "născut" instituția de forță și ordine publică denumită Jandarmerie.
O instituție realizată doar pentru protecția demnitarilor statului și reprimarea manifestanților, ca noua generație de hoți îmbrăcați la costume să fure în "liniște".
Beneficiind de remunerații satisfăcătoare, pregătire specială și logistică de actualitate, își fac treaba "ca la carte".
Dacă până în 2019 s-a distrus industrie, vândut resurse, români goniți de sărăcie în strainătate și alte nemernicii.
În această perioadă, cu planul din timp și intenționat creat, au trecut la execuția oamenilor în toate modurile posibile.
Nu întâmplator spun ca România este un experiment social, dictat de "elitiștii" lumii, având interese uriașe.
E un moment gri și urat, e frig ce nu s-a pomenit, este o vreme de murit.
Libertate te iubim, ori învingem, ori murim.
Jos dictatura, pedepsirea călăilor, liberate și suveranitate.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 14.03.2021
Solicităm punerea în aplicare conform prevederilor art. 95 şi ale art. 146 lit. g) din Constituţia României suspendarea președintelui Klaus Werner Iohannis
În acest sens, societatea civilă face o expunere de motive:
1. Încălcarea în mod repetat a Constituției și Legilor țării.
2. Privarea de drepturi și libertăți a romînilor prin decrete și ordonanțe militare neconstituționale.
3. Apartenența la grupuri și organizații străine în defavoarea României.
4. Fraudarea alegerilor prezidențiale prin fals în declarații a calității de candidat, fapt dovedit de CCR.
Fals în strângerea de semnături necesare dosarului de candidat, fapt dovedit de CCR.
5. Favorizarea și chiar colaborarea la înstrăinarea de bunuri din patrimoniul național.
6. Trădare ți înaltă trădare a României și a poporului român, fapt semnalat de avocatul poporului.
7. Subminarea economiei naționale.
8. Militarizarea unor instituții aflate în afara M.A.P.N. (Ministerul Apărării Naționale).
9. Promulgarea de legi, ce degradează valorile morale, creștine, culturale, istoria și identitatea națională.
10. Jignirea și umilirea morală a poporului român, prin atitudine, declarații publice și legislații.
Lista poate continua.
Cu argumente ce se pot verifica, puteți adăuga și alte motive pentru care solicităm suspendarea președintelui.
PS: Priviți la cum ține mâinile, în acest fel le transmite stăpânilor că totul este sub control.
Iohann este sclavul obedient al ocultei mondiale, acest gen de sclavi se nasc, iar specialiștii îi racolează.
Imagine cu personajul sinistru
Articol redactat și publicat: 14.03.2021
Ținerea degetelor alipite prin burice, este o practică yoga. Se foloseste cand constipatia e pe punctul de a exploda. În felul ãsta, dl președinte își canalizează energia către popor.
si Vadim Tudor statea asa. e semnul ca gandeste adanc. E o preocupare transpirică a raspunsului care n-o să vină. Pe cine să punem in loc? Toate ofertele "sistemului" au fost bune de lipit asfaltul de pantof. Pe viitor rugăm Statul dă Drept să vină cu oferte mai serioase. Preferabil un OM.
"Zombificarea speciei umane"
ATENȚIE: text, video și imagini cu puternic impact emoţional
Transformarea speciei umane sunt visele dinastiilor autointitulați "stăpânii lumii".
Nu întâmplător s-au investit sume uriașe în cercetarea biologiei, microbiologiei, chimiei organice și industriale.
Aparent toată evoluția tehnologică a vrut să dovedească progresul umanității pentru îmbunătățirea calității vieții.
Încă de la experimentele medicului german Josef Mengele s-au pus bazele inventării unor substanțe care să transforme ființa umană cum își doresc "stăpânii lumii".
După decenii de cercetare și experimente, "specialiștii" au creat mult așteptatele soluții ce vor duce la îndeplinirea planurilor.
Zombificarea făpturii umane poate fi azi realizată prin introducerea etapizată în corp a unor substanțe.
La început ca omul să accepte în^țeparea s-a creat un plan credibil și greu de contestat, apariția unei molime ce necesită intervenții medicale dinainte stabilite.
Iată plandemia numită Cov*d-19, eveniment ce a adus în mod automat nevoia de vaxinare.
Această vaxinare își propune: reducerea populației, grave probleme de sănătate, experimente și transformarea ființei umane.
Poate că nu întâmplător au fost realizate filmele cu oameni zombificați, totodată ar trebui să ne pună pe gânduri înarmarea forțelor de apărare, pază și ordine publică.
Dacă în anii 40 medicul german Josef Mengele era supranumit "îngerul morții"...
...azi această titulatură odioasă o poartă Kill Bill (Bill Gates), cel care declara public în urmă cu câțiva ani: "dacă vom face treabă bună cu vaxinarea, populația planetei s-au putea reduce considerabil".
S-a început în^țeparea oamenilor, iar rezultatele negative nu au întârziat să apară, decese, complicații, paralizii, etc.
Specialiști din lumea medicală rup tăcerea și spun că acest cumul de substanțe numite pompos vaxinuri va modifica ireversibil ființa umană.
Când va începe transformarea oamenilor, comportamentul lor va fi violent și sălbatic, forțele de apărare și ordine publică vor executa foc asupra "turbulenților".
Vor muri atât de mulți oameni încât trupurile lor vor fi lăsate să putrezească pe străzi, în orice loc.
Aerul va fi irespirabil, apa potabilă și hrana vor fi greu de găsit, pe timp de zi soarele nu va mai putea fi văzut, totul va fi un Gri sinistru.
Articol redactat și publicat: 21.06.2021
https://youtu.be/nsZObkD1dog
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
The Dead Don't Die - 4

The Dead Don't Die - 1

The Dead Don't Die - 2

The Dead Don't Die - 3

Omul transformat, controlat

Fațada multi-media COCOR

Un miliardar a întâlnit un biet bătrân
Un miliardar a întâlnit un biet bătrân
Într-o noapte rece, un miliardar a întâlnit un biet bătrân, afară.
L-a întrebat: "nu simți că este frig afară și nu porți niciun palton" ?
Bătrânul a răspuns: "Nu am, dar m-am obișnuit cu asta".
Miliardarul i-a răspuns: "Așteaptă-mă. Am să intru acum în casa mea și am să-ți aduc unul".
Bietul bătrân a fost atât de fericit și a spus că îl va aștepta.
Miliardarul a intrat în casă și l-a uitat pe bătrân.
Dimineața, și-a amintit de acel biet bătrân și a ieșit să-l caute, dar l-a găsit mort din cauza frigului, dar a lăsat o NOTĂ: "Când nu aveam haine calde, am avut puterea de a lupta cu timpul rece, pentru că eram obișnuit cu asta, dar când mi-ai promis că mă vei ajuta, m-am atașat de promisiunea ta și asta mi-a luat puterea de a rezista."
MORALA : Nu promite nimic, dacă nu-ți poți păstra promisiunea. S-ar putea să nu însemne nimic pentru tine, dar ar putea însemna totul pentru altcineva! ☝
Sursa: Lena Shirley, platforma VK
Imagine sugestivă
Articol preluat și publicat: 12.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Proprietatea privată - 3
Proprietatea privată în mare pericol
Am îndrăsnit să spun și să susțin cu câteva argumente încă din anul 2002, că noua rânduire socialistă va ajunge prin legi aberante să confiște proprietățile românilor.
La acea vreme oamenii mă catalogau în diverse moduri negative, numai că eu am continuat să-mi sisțin punctul de vedere ca un semnal de alarmă.
Anii au trecut și executanții noului regim pun bazele deposedării românilor de bunuri aflate în proprietatea privată.
În această perioadă o gașcă de neo-marxiști aflați sub umbrela USR și nu numai, au creat proiecte de legi cu privire la proprietatea privată.
Fundamentul ideologiilor neo-marxiste în Romania cu privire la abolirea proprietății private stă LEGE nr. 132 din 15 iulie 1997, pregătită încă de pe vremea președintelui Emil Constantinescu.
Le stă în gât globaliștilor faptul că românii dețin proprietăți în proporție de 97%, proprietatea însemnând: libertate, încredere, stabilitate, independență, demnitate, responsabilitate, etc.
Dacă vechea rânduire comunistă a confiscat proprietățile românilor prin naționalizare, noua rânduire capitalist-neo^marxistă va internaționaliza proprietățile românilor.
Mai exact, proprietățile vor trece în gestiunea companiilor multi^naționale (corporațiilor), aduse în România de către trădătorii neamului și ai țării.
După muncă, eforturi substanțiale, sacrificii, compromisuri, îndatoriri românii au ajuns în situația de a-și pierde proprietățile din cauza unor șcelerați care s-au "cocoțat" abuziv în administrația statului român.
Trebuie menționat și pericolul românilor care muncesc în străinătate, investind banii în bunuri mobile și imobile, aflați acum în pericolul de a pierde totul.
<Indubitabil, useriștii nu sunt sănătoși!
Lăsați vrăjeală, ăsta e următorul pas spre confiscarea proprietății?
Dacă tot vă preocupă sărmanii fără domiciliu, de ce nu dați o lege care să-i favorizeze explicit pe ei...
Despre alegeri, aia e altă poveste, despre "diaspora", alta...
Lăsați vrăjeala, vă doare că 97% dintre români sunt proprietari, de fapt pe stăpânii voștri îi doare cel mai tare!
Tu-vă sângele ăla de vipere ce sunteți!>
Textul încadrat este preluat de la: Norbert L. Anderka, facebook
PS: Cel mai mare "tun" al globaliștilor, furtul proprietății românilor.
Astfel românii vor devenii chiriași sau nici măcar atât pe proprietățile lor.
Treziți-vă români, ăștia ne omoară, ăsta fiind scopul lor final.
România este promisă perciunaților, celor autointitulați "poporul ales".
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 24.06.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Proprietatea privată - 2

Proprietatea privată - 1

Eliberarea de sub jugul fascist
Eliberarea de sub jugul fascist
A fost nevoie ca globaliștii să forțeze nota prin sclavii lor guvernanți și președinți să instaureze dictatura neo-marxistă.
"Zgomotul" infernal produs de tăvălugul restricțiilor, războaielor, pandemiilor, crizelor economice, etc au trezit o parte din oameni care luptă pentru eliberarea de sub jugul fascist-neo^marxist.
Oamenii care s-au trezit la realitate își manifestă nemulțumirile prin a protesta spontan și/sau programat împotriva autorităților.
De-a lungul istoriei formele de manifestare și luptă a oamenilor pentru schimbarea regimului au fost, sunt și vor fi revoluțiile.
Au început oamenii să "rupă lanțurile" robiei globaliste, să lupte pentru ieșirea de sub jugul neo-fascist.
"Ațele" păpușarilor au început să se subțieze spre a se rupe, astfel aurointitulații "stăpînii lumii" vor pierde controlul, urmând prabușirea lor.
Ființa umană se naște liberă, dar pe parcursul vieții menținerea libertății se face prin vigilență, implicare și chiar luptă, dacă până acolo se ajunge.
Libertatea nu este un drept, libertatea este o datorie continuă.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 26.06.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Ro Exit edit
Uniunea Europeană, o șandrama aflată în faza demolării
Marea criză a Uniunii Europene.
Să fie Covid-19 motivul pentru marile schimbări în Europa ?
Sunt din ce în ce mai multe voci care spun că U.E. se va destrăma.
S-a spart buba în China, dar mare parte din infecție a ajuns în Europa.
Pe zicala, "unde lovești și unde crapă"
Din nou oficiali europeni vorbesc despre așa zisul "exit".
Germania și Franța, motoarele principale U.E. cam tremură și dă semne de gripare.
Liderii U.E. au pornit tiparnița de bani, producând la metru cub, oferind sume mari unora și altora frimituri.
Ca și ex: Franța va primii 350 mild. Germania 350 mild. Austria 150 mild. Romania doar 1 mild. Euro, ETC.
Unde este unitatea în diversitate ?
Parcă era vorba de egalitate și fraternitate.
Uniunea Europeană, este poate cea mai mare escrocherie din istoria umanității.
Planul globaliștilor cuprinde ștergerea granițelor, identităților, suveranităților, culturilor, valorilor morale și creștine.
Făcând din bătrânul continent mixtura ordinară ce poartă numele "Marea resetare".
Planul Kalergi, visul unui vizionar de amestecare a raselor, realizarea rasei metise.
Internaționalizarea proprietăților, prin acest plan se aplică abolirea proprietăţii private.
Monedă unică, controlată dintr-un singur loc, astfel suveranitățile monetare dispar.
În teorie, România ar mai avea suveranitate monetară până în anul 2024, moment în care ar intra pe piață ca monedă principală Euro.
Urmând ca moneda LEU să fie scoasă de finitiv în maxim doi ani de la data aderării la "noua" monedă.
PS: Pe când Ro-exit ?
Cât de mari vor fi costurile, dar mai ales pierderile ?
Imagine sugestivă, editată
Link video, sursa: youtube
Articol redactat și publicat: 29.06.2021
Vaxinarea care distruge
„Nu a mai existat niciodată un astfel de vaxin.
Este un vaxin ARN.
Este ceea ce se numește o trans infecție.
Acesta va schimba fundamental ADN-ul oamenilor...
Acesta are ADN non-uman neobișnuit, așa dupa cum știți, de maimuțe, celule fetale, porci...
Deci, a început să facă ceea ce se numește "chimers" (himere / c - h - i - m - e - r) - adica se va introduce ADN nonuman în corpul nostru.
Totuși, ceea ce este mai rău este că există un brevet (patent) și o lucrare pe care au făcut-o la MIT pentru a face un colorant cu patent, colorantul se numește "luciferase/lucifereaza" ("Luciferaza" este un termen generic pentru clasa enzimelor oxidative care produc bioluminiscență și, de obicei, se distinge de o fotoproteină.
Numele a fost folosit pentru prima dată de Raphaël Dubois, care a inventat cuvintele luciferină și luciferază, respectiv pentru substrat și enzimă.
Ambele cuvinte sunt derivate din cuvântul latin Lucifer (Ingerul cazut/Satan - adică purtător de lumină.) și cu ajutorul unei lumini, se va putea vedea cine a fost vaxinat, si cine nu.
Iar scopul acestei lucrari este de a stoca informațiile voasre biometrice, deoarece acest vaxin va avea nano particule, particule nanocristaline care sunt de fapt mici roboți care au un fel de antene mici - și ei au capacitatea de a vă lua datele biometrice - nu numai dosarul vaccinului, ci și respirația, ritmul cardiac, activitatea dvs. ... medicamentele pe care le luați, unde călătoriți, etc... și apoi se vor lua aceste date și le vor stoca în "cloud " ”.
Text preluat și tradus
Imagini sugestive
Articol din arhivă și publicat: 30.06.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
2

Proteste Romania
Iată de ce românii trebuie URGENT să protesteze masiv în stradă, expunerea câtorva motive:
1. Suspendarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
2. Înlocuirea legii fundamentale, Constituția, cu cea globalistă;
3. Desființarea Curții Constituționale și a instituțiilor conexe;
4. Modificarea codurilor Civil și Penal, cât și a legilor favorabile românilor;
5. Schimbarea totală a sistemului de Justiție cu cel al "Justiției Internaționale";
6. Desființarea suveranității, indentității și granițelor naționale;
7. Resursele României devin bunuri accesibile gratuite tuturor corporațiilor din lumea întreaga;
8. Instaurarea "stării de urgență", adică LOCKDOWN, în numele "încornoratului" cov*d;
9. Blocarea economiei și generarea de șomaj, până acum 1 mil. de șomeri;
10. Închiderea instituțiilor de învățământ, înlocuit cu sistem online, dovedit ineficient;
11. Sistem medical blocat, inaccesibil, lipsa multor medicamente și a testelor rapide dedicate;
12. Moartea suspecta a peste 100.000 de persoane, în numele "încornoratului" cov*d;
13. Batjocorirea trupurilor neînsuflețite în morgile spitalelor;
14. Amenințări adresate românilor prin intermediul presei și al autorităților;
15. Promovarea ilegală de medicamente prin intermediul presei plătite de guvern;
16. Supunerea la torturi, tratamente crude, inumane și degradante a oamenilor;
17. Sancționarea românilor cu amenzi uriașe și chiar arestări;
18. Otrăvirea populației prin aer, apa, alimente, medicamente, ETC;
19. "Accidente" ciudate, prin ritualuri satanice, vezi cazul recent spitalul Matei Balș;
20. Dispariția a peste 30.000 de copii pe parcursul anului 2020;
21. Fraude financiare, numai în anul 2020 sumele s-au ridicat la peste 50 mild. Euro;
22. Confiscarea proprietăților de orice fel, devenind bunurile "globaliștilor",
...(Concept promovat în acest fel: "Nu ai nimic și esti fericit");
23. Înstrăinarea de bunuri mobile, imobile și chiar ființe umane sub formă de sclavi;
24. Închiderea lăcașelor de cult și umilirea creștinilor;
25. Desființarea cultelor religioase, fiind înlocuite cu noua "religie" de tip New-Age;
26. Împărțirea românilor în mai multe "tabere" prin manipulare și îndobitocire, determinând ura și dezbinare;
27. Trădarea poporului român de catre Armată, Poliție, Jandarmerie și Servicii secrete;
28. Promovarea și "injectarea" prin legi, hotărâri și ordonanțe a depravării și dezumanizării;
29. Purtarea abuzivă, Abuzul în serviciu și Neglijență în serviciu a autorităților statului;
30. Distrugerea conceptului de familie și degradarea celor existente;
31. Instituționalizarea majorității copiilor în centrele de "ocrotire" ale statului,
...(încă de la naștere, copilul aparține statului, nu ca până acum familiei);
32. Depravarea, dezumanizarea, incultura, dezordinea, actele păgâne vor devenii normalitate;
33. Arestarea și internarea în lagăre de detenție, muncă și exterminare a celor ce se opun noului "sistem";
34. Scoaterea din circulație a banilor fizici și înlocuirea cu sistem electronic, gen "puncte",
...(vezi filmul >Time<, ca idee);
35. Vaxinarea și marcarea oamenilor cu sistemul codului QR;
36. Organizare administrativă de tip militar, prin legislație marțială;
37. Armata și forțele de ordine publică vor exercita și mai multă presiune pe cetățeni,
...eventualele proteste ale românilor vor fi reprimate cu echipamentele din dotare și chiar uzul armelor de război.
Imagine sugestivă
Redactat la 05.05.2021 și publicat la 01.07.2021
Propune-ți modificări și/sau adăugări
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Lockdown - Foto 6
-> L O C K D O W N <-
"Cuvîntul nou apărut în limbajul tuturor este Lockdown!
Acest cuvînt se folosește doar în închisorile de maximă securitate din Statele Unite și este comanda pe care gardienii o dau deținuților înainte de a începe să împuște.
Lockdown se referă la momentul în care izbucnește vreo bătaie sau altercație între deținuți, iar gardienii intervin în forță pentru calmarea situației.
Deținuții sunt obligați să se arunce pe burtă, cu frunte lipită de pămînt și picioarele desfăcute larg, iar mîinile pe ceafă.
Cine nu se conformează, este împușcat fără prea multe regrete.
Într-o astfel de situație toate căile de acces ale închisorii sunt închise automat.
Controlul gardienilor asupra pușcăriașilor este total și strict!
Cine nu se conformează, este rapid împușcat!
Vă rog să comparați situația descrisă cu ceea ce se dorește a fi implementat la nivel internațional sub pretextul combaterii unei gripe."
PS: Perioada 16 martie - 15 mai 2020 a fost un execițiu bine plănuit de globaliști și pus în aplicare de sclaveții din guverne și președențiile tuturor statelor lumii.
Cum totul a funcționat conform planului, viermii ce conduc lumea vor trece la nivelul următor, că nu întâmplător a fost creat proiectul "Noua Ordine Mondială", mai nou redenumit "Marea Resetare".
În numele unor noi forme și mutații "virusologice" se poate oricând instaura stările de necesitate, urgență, asediu, etc.
Imagini sugestive
Articol preluat și republicat: 06.07.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Lockdown - Foto 4

Lockdown - Foto 5

Lockdown - Foto 3

Lockdown - Foto 2

LOCKDOWN - 2

Lockdown - Foto 1

LOCKDOWN - 1

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.