Cruce Sfântă, părăsită
Cruce Sfântă, părăsită
Lângă margine de drum
Coperișul tău se strică
Cu creștinii de acum.
Oamenii nu-și mai ridică
Pălăria-n dreptul tău
Să se-nchine și să zică
Doamne, feri-ne de rău.
Nimeni astăzi nu mai vine
Să te-așeze iar frumos
Bate vântul, te doboară
Cu icoana lui Hristos.
Dar credința mea îmi spune
Că mult nu va dăinui
Printr-o tainică minune
Crucea tot va birui.
CUM SE REPETĂ ISTORIA? Pe vremea lui Hitler a început totul așa
Pe vremea lui Hitler a început totul așa... ușor ușor.
La început un certificat că ești sănătos...
Apoi că nu ești evreu
Apoi că nu ești comunist / social democrat
Apoi că ești arian
Dacă au văzut că IDIOȚII nu zic nimic s-a apăsat din ce în ce mai tare pe pedală până ce am ajuns la exterminarea INDUSTRIALĂ a oamenilor.
S-a ajuns la această soluție pentru că au constatat că glonțul costa prea mult.
Știu! Știu! O să ziceți că nu se compară lucrurile. Nu?
Păi deja sunteți amenințați că nu mai călătoriți.
Apoi poate nu mai poți să mergi pe stradă.
Apoi poate facem niște ghetouri pentru cei care nu se vaccinează.
Apoi poate nu o să mai ai voie să te angajezi.
Și tot așa.
Adică cel vaccinat o să devină un fel de RASĂ ARIANĂ și ceilalți nu prea.
Și în final ca să nu ne mai batem capul eu zic sa-i omorâm ca să nu mai sperie lumea cu POSIBILITATEA de a infecta pe cineva.
Pe vremea lui Hitler s-a demonstrat de catre nu știu ce medici și oameni de știință că există o rasă ariană și că ceilalți sunt cei din cauza cărora nu merg lucrurile bine.
Acum se baga GROAZA în oameni vorbind despre o boala care are o rată de însănătoșire de peste 99.7%.
Și după vaccin nu e sigur că nu vei fi din nou infectat.
Nici nu e sigur că nu poți infecta pe alții.
Si atunci ?
Verificați, fraților, câți oameni au murit în 2019 și câți în 2020 și o să vedeți că în 2020 au murit MAI PUȚINI decât în 2019.
Și încă ceva - au murit în 2020 MAI PUȚINI OAMENI ÎN SPITALE decât în 2019.
Aveți informația pe site-ul Institutului National de Statistică.
ȘI ATUNCI DE UNDE ISTERIA ASTA ?
Chiar nu vi se aprinde nici un beculeț ?
Notă site: Toate informațiile din textul de mai sus sunt reale, istoria se tot repetă ... spunea cineva că cine nu își cunoaște istoria e posibil să o repete... nu vă înșelați, aveți grijă de sănătatea sufletească și trupească!
SURSA: deinteres.ro
Articol din arhiva 15.08.2020 și republicat la 05.05.2021
NU MERGE CU GÂNDUL DUPĂ RĂSPLATA FAPTEI TALE BUNE.
RĂSPLATA NU SE CAUTĂ, CI VA VENI SINGURĂ !
Să fii cu inima bună, să fii o veselie a tuturor, să fii milostiv(ă).
Milostenia e ceva mult mai frumos, mai mare decât oricare dar şi talent care-ţi aduce satisfacţii văzute aici, adică pe loc.
Să arunci măcar un zâmbet de frate/soră unui sărac, chiar dacă nu ai un ban pentru pâinea lui atât de nesigură.
Pâinea aceasta se numeşte pâinea îngerilor şi deci zâmbetul îngerilor.
Personalitatea duhovnicească înseamnă ca tu să ştii de tine.
Să ştii de ce se joacă piesa cu mustrări sau laude în faţa ta, pe seama ta.
Să nu vinzi nimic din taină (tine) nici pentru mustrări nici pentru laude.
E mai bine să nu fii nimic decât să fii eroul altora.
Ţine-te de înger şi-ţi vezi de treabă!
E bine să cobori cerul în realităţile mărunte în care păşeşti, decât să te consideri uitat(ă) pe undeva pe sus.
Dacă alții se consideră, și pe bună dreptate, vulturi, tu, deși poți avea putere și aripi de vultur, să te mulțumești, să te arăți o mică ciocârlie veselă, care zboară vertical și cântă de zor, vestind și prevestind zorile.
Nu merge cu gândul după răsplata faptei tale bune.
Răsplata nu se caută, ci va veni singură.
-> Părintele Arsenie Papacioc - Extras din „Scrisori către fiii mei duhovnicești”, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, pag. 47-48
Sursa: Apărătorul Ortodox
Articol preluat și publicat: 08.05.2021
Tribunal de tip Nürnberg
Dacă globaliștii au avut planurile realizate, nici patrioții nu au stat degeaba, punând bazele opusului globalist.
"Elitiștii" au cumpărat mulți oameni capabili să le pună în aplicare planurile diabolice, totul pentru controlul total al omenirii.
Controlând prin corporații președinți, guverne și instituții din toate statele, oculta mondială se autointitulează stăpânii lumii și ai planetei.
De-a lungul timpului "elitiștii" au comis abuzuri, dezastre și atrocități pentru a ocupa cele mai înalte poziții de conducere.
Există o veche vorbă, totul se va plătii mai devreme sau mai târziu, făcându-se pe baza legilor naturale, legi de la care omenirea s-a abătut.
Nu există acțiune să funcționeze la infinit, chiar dacă inițiatorii/coordonatorii și executanții se cred a tot puternici.
Orice regim, imperiu și dinastie s-au "construit" dar s-au și "demolat" la un momendat.
De această dată "mașinăria infernală" a globalismului trebuie demontată și distrusă complet, astfel omenirea își va redobândii instrumentele fundamentale.
Făptașii și elementele dezumanizate trebuie extrase din "bârlogurile" lor, fiind judecați și aruncați în cele mai grele închisori pentru tot restul vieții, sau pedeapsa capitală după caz.
Pentru aceste scopuri nobile, se înființează și se pun la punct tribunale internaționale, de timpul celui care a fost numit Tribunalul de la Nürnberg.
PS: Este una din puținele ocazii de care umanitatea a avut parte, să scape de globalism.
În caz că nu se va reuși "demolarea șandramalei", omenirea este sortită transformării radicale și chiar a dispariției.
Învinge binele cum e firesc, sau va învinge răul așa cum își doresc "bolnavii planetei".
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 13.05.2021
"Sistemul" nu acceptă ca omul să aibă demnitate, ar face orice să o șteargă
Nici o societate nu doreste ca tu sa devii intelept!
Aceasta este impotriva "investitiei" oricarei societati.
Daca oamenii ar fi intelepti, nu ar mai putea fi exploatati.
Daca sunt inteligenti, nu mai pot fi subjugati.
Nu mai pot fi fortati sa participe intr-o viata "mecanica"...
...traind ca niste roboti.
Se vor manifesta.
Isi vor manifesta individualitatea.
Vor fi permanent inconjurati de un spectacol al rebeliunii.
Vor dori sa traiasca in liberate.
Libertatea vine odata cu intelepciunea.
DAR NICI O SOCIETATE NU DORESTE CA OAMENII SA FIE LIBERI!!!
Societatile comuniste, societatile fasciste, societatile capitaliste, hinduse, musulmane, crestine...
...NICI O SOCIETATE!!!
In momentul in care oamenii vor incepe sa-si foloseasca inteligenta, vor deveni periculosi...
Periculosi pentru stabiliment;
Periculosi pentru cei aflati la putere;
Periculosi pentru cei care au;
Periculosi pentru toate tipurile de orpimari, exploatari sau suprimari;
Periculosi pentru biserica;
Periculosi pentru stat;
Periculosi pentru natiuni.
De fapt, un om intelept este precum un foc, precum un leu...
... O FLACARA !
Nu-si va putea vinde viata.
Nu-i va putea servii.
VA PREFERA SA MOARA DE CAT SA FIE UN SCLAV !
Text extras pentru a putea fi copiat și/sau distribuit.
Imagine, creație proprie
Articol republicat: 05.05.2021
După manual... cum poți manipula un popor întreg sau întreaga omenire:
CELE 8 CRITERII ALE TORTURII PSIHOLOGICE DIN TABELUL LUI BIDERMAN ȘI CELE ZECE PRINCIPII PENTRU MANIPULAREA MASELOR DUPĂ NOAM CHOMSKY
1. Izolarea victimei: privarea persoanei de sprijinul și legăturile sociale care i-ar da capacitatea de a rezista. Dezvoltarea unei anxietăți intense față de propria persoană în cazul victimei. A face victima dependentă de autoritate.
2. Monopolizarea percepției: concentrarea atenției victimei asupra unei situații dificile și urgente, forțarea introspecției. Eliminarea informațiilor care le contrazic pe cele ale autorității. Sancționarea tuturor acțiunilor insubordonate.
3. Inducerea epuizării: slăbirea voinței de a rezista, fie ea fizică sau mentală.
4. Prezentarea amenințărilor: cultivarea anxietății, a stresului și a disperării.
5. Arătarea indulgențelor ocazionale: oferirea unei motivații pentru a respecta ordinele, a asculta și a se supune. Evitarea, de asemenea, a dependenței de privațiunile impuse.
6. Demonstrarea omnipotenței puterii: sugerarea inutilității și zădărniciei rezistenței la autoritate.
7. Degradarea victimei: a face ca prețul rezistenței să pară mai dăunător pentru stima de sine decât capitularea. Reducerea victimei la nivelul de supraviețuire a animalelor.
8. Cererea de acțiuni stupide și fără sens: dezvoltarea obiceiurilor de supunere față de autoritate, chiar și în cazul unor ordine total stupide, inutile și nefondate. Distrugerea liberului arbitru și a capacității de judecată a victimei.
-> Recapitularea celor 10 tehnici și principii de manipulare pe care fiecare om ar trebui să le cunoască:
CELE 10 PRINCIPII PENTRU MANIPULAREA MASELOR
1. Să distragi permanent atenția de la problemele sociale reale, indreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoțional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui reale.
2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia publică și tot tu să vii cu soluții. Un exemplu: să favorizezi violența urbană și apoi să vii tot tu cu soluția, cu o guvernare providențială care salvează națiunea in temeiul legilor represive cerute de popor, cu prețul limitării libertăților democratice.
3. Să aplici treptat toate măsurile dure. Ceea ce ar duce la mișcări populare, dacă s-ar aplica deodată, devine suportabil dacă ar fi aplicat treptat și progresiv, conform unui program anunțat.
4. Să obții acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obișnuiește cu ideea si acceptă tot, dacă e prevenit și amânat.
5. Să te adresezi mulțimilor ca și cum toți oamenii au o gândire infantilă. In felul acesta, indrepți mulțimile spre o gândire minimalistă, atrofiind discernământul pentru a nu face legărura dintre cauză și efect.
6. Să faci tot timpul apel la sentimente și la reacții viscerale, instinctuale nu la rațiune. Să incurajezi reacțiile emoționale, pentru că sunt cel mai ușor de manevrat.
7. Să ții poporul în ignoranță și in preocupări superficiale, dar multe. Un sistem de invățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a duce lumea in ignoranță si a o controla.
8. Să incurajezi financiar media, aceea care indobitocește publicul și-l ține legat de emisiuni și de seriale vulgare care trag inteligența in jos.
9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Omul care nu mai are indemnul să se revolte, se identifică cu turma și e ușor de controlat.
10. Să apelezi la toate cuceririle științelor pentru a cunoaște punctele slabe din psihologia individului și a mulțimilor. In același timp să le discreditezi prin media, astfel ca poporul să nu creadă in mijloacele și in strategiile statale de manipulare.
Toate, dar toate cele zece principii formulate de Chomsky și de Biderman le-ați simțit și le simțiți prezente in fiecare zi, in orice colț de lume sau de societate ați trăi, insinuîndu-se, actionând impotriva noastră, făcându-ne mai nesiguri, mai temători pentru ziua de mâine, mai puțini liberi și mai incapabili să ne construim o viață demnă.
Text preluat
Imagine sugestivă
Articol publicat: 09.01.2022
Dezvăluiri: cele 10 strategii de manipulare a maselor
A cunoaște adversarul, a-i cunoaște tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie!!!
Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor "Zece strategii de Manipulare" prin mediile de informare în masă.
Evreu și de sensibilitate anarhistă, semnase o petiție pentru a apăra libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson.
Pentru Chomsky, "libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susținute de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreține cu adevărul faptelor în sine”.
Chomsky evocă diferitele tehnici de manipulare, în primul rând, strategia diversiunii.
Strategia diversiunii constă în deturnarea atenției publicului de la problemele importante și de la schimbările hotărâte de elitele politice și economice, printr-un potop continuu de distracții și de informații neînsemnate.
Chomsky analizează diferitele tehnici de spălare a creierului, pe care o îndură poporul nostru.
Zece strategii de manipulare a poporului nostru
1. A distrage în permanență atenția publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanță adevărată.
A ține mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici "un timp pentru gândire", scrie Chomsky.
2. A cauza probleme și apoi, a oferi soluții.
Această metodă se mai numețte și "problema – reactie – solutie".
La început, se creează problema, sau „situația”, prevăzuta pentru a suscita o anume reacție a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate.
De exemplu: dezvoltarea intenționată a violenței urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentrul libertății.
3. Strategia „în degrade”.
Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în "degradeu", pe o durată de zece ani.
În acest fel, au fost impuse condiții sociale și economice absolut noi din 1980 până în 1990.
Somaj masiv, imigrație – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluție dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.
4. Strategia acțiunii cu date diferite.
O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezență ca "dureroasă, dar necesară", obținând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor.
Este mult mai usoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat.
În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendința de a nădăjdui "totul va merge mai bine mâine" și că sacrificiul cerut va putea fi evitat.
În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obișnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit.
Exemplu recent: trecerea la Euro și pierderea suveranității monetare și economice, acceptate de țările europene între 1992 – 1995 și aplicate în 2002.
5. A se adresa publicului ca unor copii mici.
Cea mai mare parte a publicațiilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje și tonuri absolut copilărești, aproape debile, ca și cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mintal.
De ce oare ? "de 12 ani". Dacă ne adresăm unei persoane ca și cum ar avea 12 ani, atunci acesta, prin sugestibilitate și cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacție tot atât de lipsită de simt critic ca a unui copil de 12 ani”, analizeaza Chomsky.
6. A face apel mai mult la partea emoțională decât la gândire.
Este o tehnică clasică pentru a opri analiza rațională și, deci, simțul critic al oamenilor.
În plus, folosirea emoționalului deschide accesul la subconștient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.
7. Menținerea poporului în neștiință și prostie.
A face în așa fel ca poporul să nu înțeleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlarea și robirea lui.
Calitatea educației dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neștiință care separă clasele de jos de cele de sus să fie și să rămână de neînteles de cele dintâi.
8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.
A încuraja publicul să creadă că e "bine" de a fi prost, vulgar și incult.
A-l îndopa cu seriale americane și emisiuni de tele-realitate, niște dobitocenii monstruoase.
9. A înlocui revolta cu învinovățirea.
A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligențe insuficiente, sau a capacităților și eforturilor necorespunzătoare.
Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează și se învinovățeste, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abținerea de la acțiune.
Și, fără acțiune, nu există revoluție !
10. Si, ultimul punct, a cunoaște oamenii mai bine decât se cunosc ei înșiși.
În ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale științei au săpat o prăpastie crescândă între cunoștințele publicului și acelea deținute și folosite de elitele conducătoare.
Multumită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoașterea avansată a făpturii omenești, fizic și psihic.
Sistemul cunoaște individul mediu mai bine decât el însuși.
Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deține un control mai mare și o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înșiși.
Text preluat
Imagine sugestivă
Articol din arhivă
[user=2625]Flavius Zuzu[/user] Bună observație. Se pare că a căzut în plasa globaliștilor. Fie îl are la mână cu ceva, fie a cedat din alte motive. Cert e că a lăsat totuși ceva bun.
"Bine ați venit în secolul 21"
Bine ați venit în secolul 21, unde sexul este gratuit, iar dragostea este un buzunar plin de note, în care pierderea telefonului este mai gravă decât pierderea valorilor.
Unde se fumează și se bea este modern și, dacă nu, atunci ești învechit.
Unde bărbații își înșală femeile cu un zâmbet.
Secolul XXI unde femeile se tem de sarcină mai mult decât de HIV ...
Unde serviciul de livrare a pizza ajunge mai repede decât ambulanța.
Unde oamenii mor de frică de terorism și criminali ... unde hainele decid valoarea unei persoane și a avea bani este mai important decât să ai prieteni sau chiar familie.
Secolul XXI în care copiii pot renunța la părinți pentru dragostea lor virtuală.
Unde bărbații și femeile își doresc doar relații fără obligații ... unde iubirea nu este nimic.
Mare secol XXI în care social media vă spune cum să vă trăiți viața și vă oferă o perspectivă falsă a vieții.
Secolul 21, unde societatea este falsă, crezând că este perfectă.
Trist dar adevărat...
Autor: publicația Jos Botnița
Imagini sugestive
Articol preluat și publicat: 28.05.2021

Locul infractorilor e la pușcărie
În general legile realizate de oameni au la bază ca fundament legile naturii, sau cel puțin așa ar trebui să fie.
De-a lungul timpului instrumentul administrativ numit politică, a "remodelat" legile, încât să conțină breșe care i-ar favoriza și proteja pe politicieni în caz că ar intra sub incidența legilor.
Cei mai mari infractori sunt politicienii și apărătorii patriei din toate structurile, prin cele mai diverse metode furtul se face din banii publici.
Știm cu toții că banii publici sunt cei colectați din taxe, impozite și accize prin intermediul legislației și instituțiilor fiscale.
Cum politica a devenit o golănie în cel puțin ultima sută de ani, politicienii dând cele mai mari "tunuri" financiare, fapte parțial dovedite, dar prea puțin pedepsite.
În această perioadă de plandemie, administratorii au putut fura cu lejeritate, dat fiind faptul că imprumuturile și achizițiile s-au facut cu rapiditate, fără consultări și licitații publice.
În acest sens, putem vorbii de furt calificat în dauna cetățenilor, culmea golăniei, tot ei strigă hoții.
Și ca golănia să fie mai mare, ei vin cu sloganuri "fără penali în funcții publice, corupția ucide, în democrație hoții sunt la pușcărie", etc.
În 31 de ani politicienii și apărătorii patriei au păgubit România și națiunea română cât au putut păgubii toate regimurile politice și imperiile care au asuprit această țară.
Articolul 16 din Constituția României numit Egalitatea în drepturi, spune că suntem egali în fața legii:
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
Cu toate acestea, legile sunt respectate doar de către simpli cetățeni, nu și de cei din aparatul de stat.
Unde mai este dreptatea ? În aceste vremuri cuvântul DREPTATE este pe cale de dispariție, o simplă vorbă-n vânt.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 28.05.2021
Opriți caruselul, vreau să cobor
De prea mulți ani omenirea este un experiment, suntem jucările unor scelerați ce se cred stăpânii lumii.
Nu a fost greu dar nici ușor pentru a deveni "valoare" egoul omenesc.
Orgoliile și rivalitățile azi sunt elemente primordiale în viețile oamenilor.
"Stăpânii" lumii au alterat și chiar eliminat legile naturii, realizând legi doar în favoarea lor, cu falsul slogan "egali în fața legii".
Se "șterg" valorile morale și creștine, fiind înlocuite cu depravarea având scopul dezumanizării, astfel omenirea este controlată ca pe o mașinărie.
Totul se întâmplă cu rapiditate, fără să realizăm și să reacționăm, nevoiți fiind să mergem mai departe, trăind precum roboții.
E amețitor ce se întamplă, oamenii trăiesc cu stări de rau, sunt gata ca să-și verse amarul adunat.
Imperii și regimuri au subjugat popoare, ca să prospere unii spre a conduce lumea.
Regate, dinastii și corporații trag "sforile" ca niște păpușari, sunt "cocoțați" în vârful "piramidei" și astfel având puterea.
"Stăpânii" lumii ne-au încărcat ca pe o marfă într-o mașinărie infernală, pusă în mișcare spre unica direcție, autodistrugere.
Opriți caruselul, vreau să cobor
Mișcările sunt prea haotice
Nu pare a se putea opri,
Având o singură direcție
Spre autodistrugere
Cu tot cu pasagerii lui,
Nu pot coborî din mers
Viteza e prea mare
N-aș încerca așa ceva,
Opriți mașinăria infernală
Opriți vă rog, vreau să cobor
Vă rog, vreau să trăiesc.
Am realizat acest articol fiind inspirat de o lectură a d-lui George Hodorogea
Sunt mândru cu astfel de valori, pe care România încă le mai are.
Imagine sugestivă
Autor: Alexandru Coțarcă
Articol redactat și publicat: 29.05.2021
Cifre în numele molimei
Cum deja era de așteptat, autoritățile ne-au anunțat din timp că urmează Valul 4 al pandemiei.
Fix de la 1 septembrie molima s-a întors din vacanță, cu modele noi și forțe proaspete face contorizarea cifrelor să "duduie".
Toate instituțiile DSP și DSU din țară au primit prin corespondență secretă noile instrucțiuni, fiind venite de la Comitetul Central (MAI).
Șefii DSP-urilor obligă subordonații să realizeze cifre pe propria lor răspundere, cifre bine așezate în pagină sunt prezentate presei având scopul panicării oamenilor.
Persoane din interiorul acestor instituții spun că nu se fac teste, nu sunt efectuate activități de teren, astfel că cifrele alarmante sunt realizate în birouri.
Se profită că aceste activități nu sunt verificabile, ne existând entități superioare în acest sens.
Cifrele cresc precum cozonacul în localitățile unde neterminații din fruntea statului au oamenii potriviți la locurile potrivite.
Panicarea oamenilor au următoarele scopuri:
- amplificarea fricii de boală și moarte;
- acceptarea în^țepării pentru îndeplinirea "planului la hectar";
- descurajarea de la investigațiile medicale;
- renunțarea la manifestările de nemulțumire;
- acceptarea noilor restricții și condiții de viață, ETC
Este timpul să oprim această mascaradă sanitară, un act de dictatură aparent incontestabilă, impusă de la Bruxelles și Washington.
Specialiști în drept civil și administrativ au pus la punct documentele în vederea plângerilor penale împotriva funcționarilor "angajași" în această cursă infernală.
Situația medicală din această perioadă prezentată de experți NU justifică măsurile aplicate și impuse de autorități.
Invocăm încălcarea următoarelor acte: Constituția, drepturile omului, legea pacientului, convenția de la Oviedo și Codul de la Nürnberg.
Imagini sugestive (Print Screan)
Articol redactat și publicat: 10.09.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Familia - foto 4
Familia în mare pericol
"Iluminații nu iubesc familia"
Știm cu toții ce înseamnă familia, dar vă prezint totuși o definiție pe scurt:
-> În primul rând, familia este ceva ce nu poți alege; odată născut, vei face parte dintr-un grup restrâns ce poartă același nume cu tine, tu fiind un memrbu cu drepturi depline.
Baza unei familii fericite este iubirea, respectul, toleranța, pacea și acceptarea.
Deținând aceste calități, membrii unei familii pot avea o relație caldă și o casă luminoasă, în care oamenii se împacă și tind să facă numai bine celor din jur.
-> În al doilea rând, rolul familiei este primordial. Din fragedă copilărie, individul preia cunoștințe teoretice și practice de la membrii familiei.
Ce-i drept, o mare influiență asupra individului o are societatea, impactul acesteia asupra persoanei în clipele în care familia nu este alături.
Totuși, cea mai mare răspundere pentru dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală și morală a individului o are familia.
Aceasta trebuie să își educe copilul corect, să-l învețe multe lucruri, deosebirea între bine și rău, să-l pregătească pentru viața de adult, introducându-l cât mai mult în cursul lucrurilor.
În concluzie, familia este un grup necesar oricărui individ, cu rol de formare și dezvoltare, cât și prin oferirea unui loc în care omul să se simtă protejat, așteptat și iubit.
Implicit, termenul de ”acasă” este legat de ”familie”, unul fără celălalt fiind o încăpere pustie sau un grup de oameni străini.
Astfel, familia este un lucru spre care tinde orice om ce-și dorește iubire și înțelegere, fără a ezita să ofere în schimb același lucru.
Iată de ce "iluminații nu iubesc familia", făcând orice s-o discrediteze pentru a o distruge.
Familia fiind o mare piedică în calea noii rânduiri socialiste neo-marxiste, rânduire ce în acest caz are la bază individualismul.
Așa cum am menționat în scurta definiție a familiei, însemnând tot ce este mai bun și curat în lume.
Familia se definește și prin: unitate, încredere, loialitate, credință și dragoste.
Așa dar, familia nu poate fi ușor manipulată și controlată.
Astfel înțelegem de ce autointitulații "stăpâni" ai lumii promovează individualismul.
Individul poate fi ușor racolat, manipulat și controlat.
Individualismul urmărește mai ales lipsa de: unitate, comunicare, schimbului de idei, analize, întrebări și răspunsuri, ETC
PS: Să nu uităm că familia este celula de bază a societății.
Familia este compusă în primul rănd din bărbat, femeie și copii, așa cum Dumnezeu a creat lumea.
Sub nici-o formă nu trebuie să permitem apropierea șceleraților de conceptul primordial, familia.
Imagini sugestive
Mențiune: prima parte a textului este preluat
Articol redactat și publicat: 16.09.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Globalistii nu iubesc familia

Familia - foto 2

Familia - foto 3

Familia - foto 1

Mihai Ioan Lasca - foto 2
O declarație politică ce ar trebui să trezească românii, precum un DUȘ RECE
-> deputatul neafiliat politic Mihai Ioan Lasca prezintă românilor de la tribuna camerei deputaților planurile guvernului împotriva copiilor
-> pe scara ierarhică Guvernul este instituție executivă, Parlamentul fiind corpul legislativ într-un stat democratic
-> în cazul României, poate unic în lume, Președintele, Guvernul și Secretarii de Stat acționează ilegal și neconstituțional
-> românii trebuie să respingă ideea că prețul libertății ar putea fi libertatea însăși.
Declarația politică din data de 15 septembrie 2021
Titlul: Opriți șantajul asupra copiilor
Deputat: Mihai Ioan Lasca - neafiliat politic
Se spune despre copii că ei se adaptează cel mai repede și pe bună dreptate chiar așa este.
Dar ei au nevoie de protecție pentru a se dezvolta armonios și a se adapta schimbărilor cu care se întâlnesc în viață.
Sub nici o formă nu putem accepta că tortura face parte din schimbare!
Sub nici o formă nu putem să acceptăm că respiratul în fiecare zi printr-o cârpă cu rol de botniță ar reprezenta o "schimbare" în viața copiilor.
Impunerea cârpei pe față în școli este o aberație din toate punctele de vedere și nu are nici cea mai mică legătură cu vreo protecție medicală.
Prin această măsură se urmărește doar inducerea obedienței de turmă.
Ba mai mult, pentru justificarea măsurilor abuzive, se urmărește chiar îmbolnăvirea copiilor.
Săptămâna trecută, unul din foștii miniștrii ai educației, a afirmat în cadrul unei emisiuni faptul că în România există colective de cercetători care depun pe măști "substanțe antivirale".
Se pare că mai nou ni se spune pe față că suntem tratați ca și cobai.
Cine răspunde pentru posibilele efecte periculoase ale substanțelor cu care sunt impregnate măștile?
Cine răspunde dacă acele substanțe vor provoca alergii copiilor?
De ce părinților li se interzice accesul în școli și astfel aceștia nu pot să cunoască mediul în care copiii lor sunt educați?
Părinții au dreptul să decidă în privința alegerii celor mai bune condiții pe care aceștia le consideră!
Respectați dreptul părinților de a-și educa copiii în spiritul propriilor convingeri.
Sau oare îmbolnăvirea copiilor cu substanțe numai de ei știute este pretextul pe care îl creează pentru a închide din nou oamenii în case?
Dureros este că prevestitori ai morții în halate albe se laudă că au pregătit paturi la secțiile ATI pentru copii.
Colegi parlamentari, cum se face că în perioada de vârf a pandemiei false mereu se afirma că virusul covid nu afectează copiii, iar acum acest covid îi va infecta în mod special?
Din nou se apelează la panică pentru ca injectarea copiilor cu seruri experimentale să fie acceptată de părinți!
Dar nu uitați că părinții și-ar da și viața pentru copiii lor!
Nu declanșați furia părinților! Lăsați copiii în pace profitorilor!
Doresc să supun unei atenții extraordinare din partea dvs. faptul că Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care se poate include fără greș în sfera totalitarismului, proiect prin care se dorește înființarea unei Agenții Naționale pentru Situații de Urgență cu statut de, citez: "instituție civilă militarizată", un fel de struțo-cămilă, și acordarea unor puteri demne de celebrul roman "1984".
De exemplu, președintele acestei Agenții să facă parte din Consiliul Suprem de Apărare al Țării.
De asemenea, acesta să aibă în subordine un număr de aproape 90.000 de oameni, serviciul de apeluri de urgență 112 și secțiile de primiri urgențe să fie subordonate, și alte asemenea aberații, dar cel mai grav dintre toate e că riști să faci închisoare de la 3 la 7 ani dacă, ATENȚIE, timorați (adică "speriați" conform DEX-ului) agenții de urgențe sau luați în derâdere ori în derizoriu pe aceștia sau activitatea lor.
Puteți verifica acest fapt la art. 24 din Proiect.
Vă puteți imagina, colegi parlamentari, mârlănia de a înființa o astfel de Agenție cu puteri și sancțiuni penale incredibile?
Noi parlamentarii, suntem dați la o parte în mod mișelesc de către Guvern tocmai de la lucrul principal pentru care suntem plătiți de popor, acela de a legifera, de a face legi PENTRU cetățeni și nu împotriva cetățenilor.
Am fost aleși în cadrul unui proces de vot democratic și avem o obligație de serviciu permanentă de a apăra democrația și principiile ce decurg din aceasta.
Nu permiteți ca Guvernul să acorde atât de multe puteri unei singure persoane pentru că asta este esența totalitarismului.
Nu doresc ca viitorul României, COPIII, să trăiască cu cârpe pe față, să fie folosiți pe post de cobai și să le fie frică de a gândi liber.
Fiți alături de mine pentru apărarea copiilor! Așa să ne ajute Dumnezeu!
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Culegător de litere
"Culegător de litere"
-> "Eu, litere, coală și cerneală"
Din pasiune, de aproape doi ani "culeg litere", le așez cu grijă în pagină oferind viață articolelor pe care le pun la dispoziția publicului prin rețele de socializare.
Articolele sunt realizate cu scopul informării oamenilor, informația fiind necesară, mai ales în aceste vremuri.
Activismul civic este un motiv important pentru care realizez articole, oamenii cu adevărat informați aleg drumul corect în viață.
În această perioadă tulbure autoritățile statului dezinformează și manipulează publicul prin instrumentele presei plătite să le servească interesele.
Discernământul face diferența, nu întâmplător se spune că; "cine deține informația, deține puterea".
Culegerea, documentarea și sortarea informațiilor fac parte din metodologia jurnalistică.
Compresia articolelor este o metodă eficientă de realizare și prezentare a informației, încât cititul să fie atractiv și plăcut.
Realizările muncii mele ca redactor și publicist sunt în format digital deocamdată, lucru ce-mi oferă posibilitatea să monitorizez accesările, impactul, reacții și comentarii.
Un alt aspect pozitiv este multiplicarea prin distribuire pe grupuri, profile personale și alte platforme.
Ca la orice început, a fost mai greu, acum pot spune că mă bucur de o popularitate într-o continuă creștere, fapt ce mă determină să continui.
Recunosc, nu sunt pe placul tuturor, și nu de puține ori m-au restricționat, blocat și chiar mi-au fost șterse articole.
Dar un lucru este cert, nici Iisus nu a fost pe placul tuturor, ca urmare știm cu toții ce s-a întâmplat, exemplu ce mă determină să merg mai departe.
-> "Jurnalismul, o piesă de rezistență"
Din exterior munca de jurnalist pare una ușoară, intrând în contact cu acest domeniu am constatat că nu este așa cum se spune.
Munca de jurnalist este una greoaie, cu dificultăți, probleme și chiar neplăceri, dar cu toate acestea misiunea merge mai departe.
Rezultatul final în urma muncii efectuate este informația prezentată ce poate fi ghidul omului în viața de zi cu zi.
Această activitate implică responsabilitatea ce apasă pe "umerii" lucrătorilor din acest domeniu.
Jurnalistul în activitatea sa este într-o continuă căutare de subiecte și în mișcare la evenimentele care se petrec.
Urmăresc și apreciez presa cu adevărat liberă, a căror lucrători nu sunt obedienți ai sistemului.
-> Libertatea de exprimare
Dreptul la exprimare este garantat de Constituție și reglementat de legislația în domeniu
Cu această ocazie vă reamintesc acest drept Constituțional
Constituția României - Art. 30 – Libertatea de exprimare
https://www.constitutiaromaniei.ro/art-30-libertatea-de-exprimare/
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 18.09.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Experimentul șoarecele
Aviz amatorilor!...
Pentru cine are ochi să vadă, urechi să audă și minte să priceapă!
"Un șoarece a fost pus în vârful unui borcan umplut cu boabe.
A fost atât de fericit să găsesc atât de multă mâncare în jurul său încât nu mai simțea nevoia să alerge în căutarea hranei.
Acum ar putea să-și trăiască viața fericit.
După câteva zile de savurat grăunțele, a ajuns la capătul borcanului.
Brusc, își dă seama că era prins și nu mai putea ieși.
Acum trebuie să depindă complet de cineva care să pună boabe în borcan pentru ca el să supraviețuiască.
Acum nu are de ales decât să mănânce ce i s-a dat.
Un sclav al situației sale.
Câteva lecții de învățat din asta:
1) Plăcerea pe termen scurt poate duce la capcane pe termen lung.
2) Dacă lucrurile devin ușoare și te simți confortabil, ești prins în dependență.
3) Când nu îți folosești abilitățile, vei pierde mai mult decât abilitățile tale. Îți pierzi ALEGERILE și LIBERTATEA.
4) Libertatea nu vine ușor, dar se poate pierde rapid. NIMIC nu vine ușor în viață și dacă vine ușor, poate nu merită...
Nu-ți blestema luptele, îmbrățișează-le. Sunt binecuvântările tale deghizate."
Sursa: Oameni Arbori Carti
Imagine sugestivă
Articol preluat și publicat: 28.09.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Cosmin Prelipceanu și Sorin Cîmpeanu
Afirmație Șoc !!!
Prelipceanu: Asta ar trebui să facă școala. Să-i scăpăm pe copii de părinții lor / Cîmpeanu: Nu pot să fiu părtaș la această afirmație
O discuție despre situația școlilor în pandemie a luat o cu totul altă turnură în emisiunea Digi 24, moderată de Cosmin Prelipceanu, în care era invitat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
În momentul în care ministrul vorbea despre promovarea campaniei de vaccinare în rândul părinților, Cosmin Prelipceanu l-a întrerupt susținând că școala ar trebui „să-i scape pe copii de părinții lor”. În momentul în care Cîmpeanu a spus că nu poate fi „părtaș la o astfel de afirmație”, moderatorul a insistat spunând „ba da, vă spun eu, asta ar trebui să se întâmple”.
Mai jos dialogul:
Prelipceanu: Dacă suntem în țara în care o treime sunt vaccinați în condițiile în care oamenii mor în spitale, este absolut clar că avem o problemă de educație. Oamenii în țara asta nu reușesc să înțeleagă că sunt în pericol de moarte
Cîmpeanu: Din păcate...
Prelipceanu: N-ar fi bine ca măcar de copiii lor să avem grijă? Măcar copiii lor să înțeleagă asta. Asta ar trebui să facă școala. Să-i scăpăm pe copii de părinții lor. Asta trebuie să facă școala
Cîmpeanu: Nu pot să fiu părtaș la această afirmație
Prelipceanu: Ba da, vă spun eu, asta ar trebui să se întâmple.
https://www.facebook.com/watch/?v=2494123657389494
PS: Așa ceva se discută în Unitatea Militară Digi24 (Soros, Open Society Foundations)
Bineînțeles că lucrătorii, "jurnaliștii" sunt pregătiți și educați de aceste organizații t3roris3.
Dragi români, renunțați la presa controlată de bolnavii planetei, plandemia distruge omenirea.
Ce părere aveți ?
Sursa: HotNews
Articol preluat și publicat: 28.09.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Adevărul despre vaccinul Covid - pag. 8
-> Adevărul despre vaxinul Cov|d
Pe scurt, în această broșură de 8 pagini specialiști în domeniul medical din întreaga lume prezintă gravele problemele ale acestei campanii de vaxinare împotriva unui virus necunoscut.
Acest virus denumit într-o modalitate psihologică de "stăpânii" guvernelor din întraga lume nu a fost izolat și cercetat în laboratoare de specialitate.
Astfel că problema medicală generată de minți diabolice a devenit problemă politică, având scopul unor puternice instrumente de subjugare și control al omenirii.
Nu vei fi informat din presa ce în mare parte le aparține autointitulaților "stăpâni" ai lumii, ei având interesul de a manipula și controla prin FRICĂ.
-> Gândiți, că nu doare.
Imagini scanate de pe broșura numită - Adevărul despre vaxinul Cov|d
Text redactat, articol publicat: 03.10.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Adevărul despre vaccinul Covid - pag. 7

Adevărul despre vaccinul Covid - pag. 6

Adevărul despre vaccinul Covid - pag. 5

Adevărul despre vaccinul Covid - pag. 4

Adevărul despre vaccinul Covid - pag. 3

Adevărul despre vaccinul Covid - pag. 1

Adevărul despre vaccinul Covid - pag. 2

Viața omului trăită pe hârtie - pag. 3
Viața omului trăită pe hârtie
Așa te fac la psihic, cu hârtia, cu formularu', completezi pănâ te tâmpești.
E noua forma de atac psihic, îți pun în față hârtia cu pricina, bine gândită de specialiști, cu chenare elaborate, cu un conținut prestabilit, iar tu stai ca tampu, cu pixul în mână, sub atenta supraveghere a funcționarului și cedezi din timpul vieții tale, din inteligența ta, ești nevoit să justifici totul, ce mănânci, ce îmbraci, ce înveți, ce cumperi, de unde, cu ce, de ce cu lemne și nu cu gaz, de ce ți-ai luat pantofi și nu sandale.
Dai la declarații chenarizate până nu mai știi cine ești, de ce ești.
Asta se numește lucrătură de stat, cu acte în regulă, te așezi cuminte în formularul cu care statul îți fură viața, omule!
De cand statu-palmă-barbă-cot are dreptul asupra ta?
De cand îi permiți tu, cuminte, la ghișeu, cu pixu', pe hârtii aberante, halucinante, cu care te prinde ca prostu și-ți fură viața.
Esti amenințat cu fals în declarații că nu știe statul tot ce faci.
E ca și cum ai primit pe unu' în casa ta, iar el îți spune când mănânci, ce să faci, când să aprinzi lumina, dacă ai voie să ieși și când să vii prin casa ta.
E minciuna pe care ți-o servește statul paralel, te fură pe față, e un fals grosolan, nu mai ceda omule, îți va lua tot, te va scoate și dator!
Îți cere tot și nu îți dă nimic.
Hârtii goale, cu asta te mint!
Imagini sugestive
Autor: Av. Iulia Medeleanu
Articol preluat și publicat: 08.10.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Viața omului trăită pe hârtie - pag. 2

Viața omului trăită pe hârtie - pag. 1

Copiii vor aparține statului, nu familiilor ca până acum
Marele pericol în care ne aflăm
"Copiii vor aparține statului, nu familiilor ca până acum"
Această afirmație a fost făcută de către un funcționar al statului român la o ședință, evenimentul putând fi filmat, din care nu lipsește momentul în cauză.
Astfel că șcelerații din fruntea statului au o plăcere nebună de a pune mâinile lor infecte pe copiii noștri.
Nu întâmplător există undeva bine ascuns deocamdată un proiect de lege în care statul solicită să dețină autoritate tutelară integrală asupra copiilor.
Prin această lege, când va devenii operativă, statul prin instituțiile de forță va extrage copii din familii sub diverse pretexte.
Părinții nu se pot opune, dacă totuși o fac riscă să fie închiși/internați în centre speciale, așa cum sunt Campurile de tip FEMA.
Așa zisa educație sexuală, redenumită și puțin modificată la presiunea societății civile constituie un instrument diabolic, dacă nu chiar criminal.
Noua materie introdusă în instituțiile de îvățământ are ca scop final trezirea și punerea în funcțiune a hedonismului sexual și atacul direct la inocența copiilor.
Un al act diabolic implementat și susținut de autorități este mișcarea LGBT, un concept menit să ducă la depravarea societății civile, ținta preciză fiind copiii.
De cel puțin 20 de ani copiii români sunt atacați sistematic de către presă, fundații, ONG-uri și chiar de către autoritățile statului prin diverse forme.
Copiii sunt manipulați prin intermediul presei și al internetului, autoritățile statului ne fiind interesate să protejeze această categorie sensibilă a națiunii.
Atacurile sunt din toate direcțiile și structurile, atât din interior cât și din exterior.
De 32 de ani dispar copii fără urmă, autoritățile simulează un timp căutarea, apoi clasează dosarele, cazuri nerezolvate.
Traficul de copii și organe din România către străinătate au devenit subiecte de știri ca într-un serial, cum sunt cele de la "ora 5".
Copiii sunt de mult timp o marfă pentru "bolnavii" planetei, folosindu-i în actele lor satanice.
Degradarea educației pare să fie chiar un plan bine pus la punct, astfel că după terminarea studiilor majoritatea tinerilor constată că și-au pierdut timpul, de cele mai multe ori ajung "sclavi" în străinătate.
Această situație ne arată clar că este necesară și urgentă reformarea sistemului educațional.
Atacurile asupra copiilor reprezintă atacuri grave asupra națiunii, indentității și suveranității.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 12.10.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
România, leagănul civilizației umane
România, leagănul civilizației umane
Nenumărate personalități ce au contribuit de-a lungul istoriei la dezvoltarea și modernizarea civilizației umane provin din România.
Cu toate reținerile și orgoliile străinilor, românilor le sunt recunoscute meritele deosebite.
Majoritatea marilor savanți, cercetători, inventatori și exploratori sunt născuți pe pământul sfânt Grădina Maicii Domnului.
De aceea nu întâmplător se duc lupte împotriva neamului românesc, România fiind sfâșiată din toate părțile.
Vaticanul, entitatea ce ține în mare secret dovezile, originile și istoria adevărată a României și a poporului român.
Publicistul Cristian Alexandrescu prezintă pe scurt într-un material video românii ce au adus mari contribuții umanității.
Valori incontestabile chiar și de cei mai orgolioși și aroganți globaliști.
Imagine sugestivă
Text redactat, articol publicat: 14.10.2021
Fața Nevăzută A Lumii * Românii Celebrii... Dar Necunoscuți Încă
https://youtu.be/KLdRoEMub0I
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Manifest pentru viață și libertate - pag. 1
Manifest pentru Viață și Libertate
#Stop_5G_România. #Viața_are_prioritate
Implicați-vă activ, nu doar cu like-uri ! Împreună îi putem învinge !
Scoateți la imprimantă fluturașul din imaginile de mai jos și distribuiți-l pe stradă , distribuiți pe Facebook, trimiteți-l prietenilor pe WatsApp, sms, mail, Signal, Telegram, Messenger,..., prezentați-l Președintelui Asociației de proprietari dacă locuiți la bolc și cereți-i să se opună implementării 5G pentru apărarea sănătății, dreptului la proprietate și a tuturor celorlalte drepturi fundamentale care ar urma să fie călcate în picioare, lipiți-l la Avizier,...
Semnați petiția, confirmați semnătura pe e-mail și distribuiți-o pe toate rețelele de socializare : ???
https://www.petitieonline.com/cerem_interzicerea_implementrii_i_dezvoltrii_reelei_5g_in_romania
Apreciați pagina Stop 5G România ! Astfel vă vei informa corect, veți fi la curent cu acțiunile noastre în care vă puteți implica concret: ???
https://www.facebook.com/stop5gromania/
Îndemnați Asociațiile civice, asociațiile de proprietari, Primăriile, Bisericile să se înscrie în Coaliția Stop 5G România.
Doar informați și implicându-ne concret putem stopa toate ilegalitățile și abuzurile la care suntem supuși sau la care vor să ne supună cei ce se cred stăpâni peste viețile noastre.
Cititi și distribuiți link-ul de mai jos :???
https://www.facebook.com/2351186451825071/posts/3053895288220847/
Autor: Angela Negrotă
Articol preluat și publicat: 15.10.2021
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.