Alexandru Coţarcă

CONDIȚIONAREA COLECTIVĂ În 1956, filozoful evreu german Günther Anders a scris această reflecție, nu știm dacă a fost premonitorie sau programatică: „Pentru a înăbuși orice revoltă în avans, este important să nu o faceți violent. Metodele arhaice precum cea a lui Hitler sunt în mod clar depășite. Este suficient să creați o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă să nu existe. Vor veni și mai multe. Pentru mintea oamenilor. Ideal ar fi formarea indivizilor de la naștere prin limitarea aptitudinilor lor biologice înnăscute… Apoi, am continua să condiționăm prin reducerea drastică a nivelului și calității educației, pentru a o readuce la o formă de integrare profesională. Un individ needucat are doar un orizont de gândire limitat și cu cât gândul lui se limitează mai mult la preocupări materiale, mediocre, cu atât se poate revolta mai puțin. Trebuie să ne asigurăm că accesul la cunoaștere devine din ce în ce mai dificil și mai elitist… …că decalajul se mărește între oameni și știință, că informațiile destinate publicului larg sunt anesteziate de orice conținut subversiv. Mai ales fără filozofie. Din nou, este necesar să folosim persuasiunea și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, divertisment uluitor, mereu măgulind emoționalul, instinctivul. Vom ocupa spiritele cu ceea ce este zadarnic și jucăuș. Este bine cu vorbărie neîncetată și muzică, pentru a împiedica mintea să se întrebe, să gândească, să reflecteze. Vom pune sexualitatea pe primul plan al intereselor umane. Ca anestezic social, nu există nimic mai bun. În general, vom avea grijă să alungăm seriozitatea din existență, să ne batem joc de tot ce are o valoare ridicată, să menținem o apologie constantă pentru lejeritate; astfel încât euforia reclamei, a consumului să devină standardul fericirii umane și modelul libertății... Condiționarea va produce o astfel de integrare a sinelui, încât singura teamă (care va trebui menținută) va fi aceea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accesa condițiile materiale necesare fericirii. Omul de masă, astfel produs, trebuie tratat ca ceea ce este: un produs, un vițel și trebuie să fie supravegheat așa cum ar trebui să fie o turmă. Orice lucru care îi permite lucidității să adoarmă, mintea lui critică este bună din punct de vedere social, ceea ce ar risca să-l trezească trebuie combătut, ridiculizat, înăbușit… Orice doctrină care contestă sistemul trebuie mai întâi catalogată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin trebuie apoi tratați ca atare”. Günther Anders – Învechirea omului, 1956 PS: Astfel de idei puse în planuri datează de foarte mult timp, cum răbdarea are limită, globaliștii au demarat tăvălugul împotriva omenirii. Și iată de ce oamenii nemulțumiți nu se revoltă, fiind ocupați tot timpul cu lucruri fără însemnătate. Text preluat, primit de un amic pe WhatsApp Imagine sugestivă Articol publicat: 23.08.2022

Devalizarea României, prosperitatea țărilor occidentale și nu numai Cine controlează din afară PSD, PNL, USR, PMP, ALDE și UDMR? 90% din activitățile comerciale din România aparține azi străinilor. Iată mai jos cifrele adevărului. În spatele perdelei groase de fum politic România a devenit Colonie. Iată cine sunt cu adevărat stăpânii noștri (nu, nu sunt americanii…) și ce trebuie să facem pentru a dăinui ca neam. Suveranitatea României s-a topit în focul care a ars capitalul privat autohton. Imperiul Corporatist trece prin foc și sabie Lumea Veche. Istorie, eroi, legende, culturi și destine, toate se prăbușesc în genunea ciclonului globalist hrănit de zeul BAN. Pentru cei care încă admiră ”investitorii străini” care ”plătesc bine” am o veste proastă: profiturile nu rămân în țară iar taxele sunt minime sau neplătite cu anii. Cei care-mi urmăresc analizele și comentariile știu că mă limitez la date concrete, nu polemizez pe teme generale și nu citesc în globul viitorului politic al României. Iată cine controlează astăzi imensa majoritate a Produsului Intern Brut al Coloniei România: TOP 10 AUTO (Producție, Distribuție, Comerț) 1. Dacia. Capital Francez 2. Ford. Capital SUA 3. Continental. Capital Germania 4. Autoliv. Capital Suedia 5. Takata. Capital Japonia 6. Renault. Capital Franța 7. Porsche. Capital Austria 8. Hella. Capital Germania 9. Michelin. Capital Franța 10. Mercedes. Capital Germania TOP 10 COMERȚ (Alimentar și Bricolaj) 1. Kaufland. Capital Germania 2. Carrefour. Capital Franța 3. LIDL. Capital Germania 4. Dedeman. Capital România 5. Auchan. Capital Franța 6. Metro. Capital Germania 7. Mega Image. Capital Olanda/Belgia 8. Profi Rom. Capital fond de investiții 9. Selgros. Capital Elveția 10. Rewe. Capital Germania TOP 10 ENERGIE (energie, petrol, gaze) 1. OMV Petrom. Capital Austria 2. Rompetrol Rafinare. Capital China 3. E. ON. Capital Germania 4. MOL. Capital Ungaria 5. Engie. Capital Franța 6. Electrica Furnizare. Capital de Stat 7. Electrica. Capital de Stat 8. Romgaz. Capital de Stat 9. Hidroelectrica. Capital de Stat 10. Transelectrica. Capital de Stat TOP 10 INDUSTRIE (Metalurgie, Siderurgie, Chimie) 1. ArcelorMittal. Capital Marea Britanie 2. ALRO. Capital Rusia 3. Daewoo-Mangalia. Capital Olanda 4. Arctic. Capital Turcia 5. Azomureș. Capital Elveția 6. Silcotub. Capital Luxemburg 7. TMK-Artrom. Capital Rusia 8. Oltchim. Capital majoritar de Stat 9 De Longhi. Capital Italia 10. Astra. Capital Germania TOP 10 INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI BĂUTURI 1. Coca-Cola HBC. Capital Grecia 2. Ursus. Capital Japonia 3. BUNGE. Capital SUA 4. Heineken. Capital Olanda 5. Expur. Capital Franța 6. Smithfield. Capital China 7. Agrana. Capital Austria 8. Nestle. Capital Elveția 9. Quadrant. Capital SUA 10. Prutul. Capital-antreprenor TOP 10 TELECOMUNICAȚII ȘI IT 1. Orange. Capital Franța 2. Vodafone. Capital Marea Britanie 3. RCS & RDS. Capital România 4. Telekom. Capital Grecia 5. Oracle. Capital SUA 6. IBM. Capital SUA 7. Ericsson. Capital străin 8. UPC. Capital străin 9. Bitdefender. Capital România 10. Endava. Capital străin TOP 10 BĂNCI 1. BCR. Capital Austria 2. Transilvania. Capital România 3. BRD. Capital Franța 4. Raiffeisen. Capital Austria 5. Unicredit. Capital Italia 6. CEC. Capital de Stat 7. ING Bank. CAPITAL Olanda 8. Alpha Bank. Capital Grecia 9. BancPost. A fuzionat cu Banca Transilvania. Capital România 10. Garanti Bank. Capital Turcia Se observă acum clar cum America Republicană a lui Trump sau cea Democrată a lui Clinton nu prea există din punct de vedere al mizei economice de la noi din țară. În schimb există MASIV capitalul German, Francez, Austriac și Olandez. Concluziile mele: – Capitalul privat autohton a dispărut, Românii nu mai au puterea de a-și decide soarta, de a se dezvolta independent și de a supraviețui suveran în hotarele istorice. – „Partenerul nostru strategic” se stinge. Imperiul American apune, Dolarul pierde teren și curând nu va mai avea statutul de „Reserve Currency”, secând astfel perena fântână a bunăstării americane. Preţul combustibilului a explodat, iar sistemul de sănătate – cel care mai există – e privat. N-ai bani, suferi! Despre învăţământ nu mai amintesc. Se face pe unde-apuci, dacă-ţi mai arde întrucât prima luptă care se să e cea cu foametea. Probabil şi libienii se întreabă acum cu disperare, cum de au fost toate acestea posibile? Uite-aşa, luând de bun tot ce vine de la criminalii profesionişti. Naivitatea – ca să nu-i spun prostia – se plăteşte greu. Dacă faceţi paralele între noi şi ei, sunteţi tentaţi să staţi liniştiţi pe moment. La noi abia acum se creionează întreg genocidul asupra ţării. Ne îndatorăm fără nicio justificare, cumpărăm arme nefuncţionale şi depăşite tehnic plătind ca la curve, cu banii înainte, vedem toate aceste abuzuri, dar luăm poziţia ghiocelului. Tocmai ce s-a statutat că singurul serviciu medical pe care-l veţi primi gratuit este cel de urgenţă. Adică acolo unde-ţi fac un calmant şi-ţi dau o trimitere. Pentru restul va trebui să plătiţi. Petrolul nu vă mai aparţine, gazele din Marea Neagră au fosta date pe gratis. V-a mai rămas şi vouă ceva: lista infinită de taxe pe care trebuie să le plătiţi statului sau monopoliştilor cărora statul le-a dat liber la jaf(societăţi de asigurări, bănci, tutun, etc.). În timpul ăsta ardelenilor li se suflă dulce în urechi „gând de autonomie”. De ce? Ca să stârnească haosul, să declanşeze nebunia. Deoarece din nebunia popoarelor profită ei. Ăsta e abia începutul. Nu vă culcaţi pe-o ureche: va fi şi mai rău. Vă vor introduce taxe insuportabile pe case, în timp ce „din raţiuni sociale” vor proteja marii proprietari de imobile. Vă vor zdrobi şi nu se vor opri nici atunci. Nici când veţi dispărea fizic nu le va fi îndeajuns. Se vor zbate să vă şteargă şi din memoria omenirii. Vă reamintesc un lucru simplu: la 1 Decembrie doar un singur om a avut curajul să-i strige Plăvanului ce-a avut de strigat. Restul s-au limitat la a-l privi bovin. Dacă nu cumva l-or fi dat pe bietul om pe mâna securiştilor. Asta e atitudinea care vă inculpă, care vă va condamana până la urmă la fel ca pe libieni. Treziţi-vă până nu va fi prea târziu! Text preluat, autor: Dan DIACONU Imagine sugestivă Articol publicat: 28.07.2022

Români uniți pentru tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețuiesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți pentru tricolor Inițiativa organizării evenimentului „Români PENTRU tricoloR" de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Români uniți sub tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți sub tricolor Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Români uniți sub tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți sub tricolor Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Români uniți sub tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți sub tricolor Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Români uniți sub tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți sub tricolor Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Români uniți sub tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți sub tricolor Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Români uniți sub tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți sub tricolor Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Români uniți sub tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți sub tricolor Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Români uniți sub tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți sub tricolor Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Români uniți sub tricolor la Mărășești În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național. Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute. Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine. Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc. Scurtă prezentare Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor. Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu. Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc. Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Români uniți sub tricolor Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”. Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc. Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români. Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română. Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu Text redactat, articol publicat: 27.06.2022

Ziua drapelului național al României Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii" Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc. O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa. În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional. Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“. În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române. Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia. Articol publicat cu prilejul zilei naționale a drapelului României, 26 iunie

Ziua drapelului național al României Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii" Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc. O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa. În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional. Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“. În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române. Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia. Articol publicat cu prilejul zilei naționale a drapelului României, 26 iunie

Ziua drapelului național al României Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii" Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc. O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa. În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional. Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“. În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române. Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia. Articol publicat cu prilejul zilei naționale a drapelului României, 26 iunie

Academia Română, emblema intelectualității românești Scurt istoric: Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale - la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava. Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România. Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură. Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862). Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române. Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română - care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română. Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă. A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc. Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică). În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română - „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română. Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin. Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist. Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei. Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării. Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989. În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară. Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri. Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.). În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială. Sursa: website-ul Academiei Române Material de arhivă Caracter de prezentare și informare Articol preluat și publicat: 23.06.2022

Academia Română, emblema intelectualității românești Scurt istoric: Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale - la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava. Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România. Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură. Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862). Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române. Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română - care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română. Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă. A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc. Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică). În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română - „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română. Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin. Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist. Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei. Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării. Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989. În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară. Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri. Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.). În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială. Sursa: website-ul Academiei Române Material de arhivă Caracter de prezentare și informare Articol preluat și publicat: 23.06.2022

Academia Română, emblema intelectualității românești Scurt istoric: Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale - la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava. Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România. Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură. Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862). Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române. Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română - care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română. Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă. A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc. Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică). În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română - „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română. Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin. Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist. Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei. Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării. Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989. În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară. Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri. Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.). În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială. Sursa: website-ul Academiei Române Material de arhivă Caracter de prezentare și informare Articol preluat și publicat: 23.06.2022

Români uniți sub tricolor 41 pentru ROMÂNIA este un concept civic, o mișcare cu adevărat a patrioților și naționaliștilor români. Prima deviză a mișcării este UNITATEA, români laolaltă având ca prioritate patria mamă România. Această minunată și bogată așezare în care dăinuim de veacuri prin rădăcinile înfipte bine în ogor. De-a lungul timpului pe la noi au vântuit mii de păgâni, însă am rezistat și am rămas aici pe veci stăpâni. Nu a fost de ajuns faptul că suntem locuitori de drept în „Grădina Maicii Domnului”, străbunii noștri au trebuit să lupte cu hoardele de vrăjmași. Cu spirit patriotic și naționalist ostașii români și-au dat cel mai de preț lucru, viața. Prin jertfa ostașilor români a fost sfințit și mai mult pământul românesc cu sângele lor vărsat. Din nou se aude strigăt de război și ochi păgâni se-îndreapă către noi. Fără culoare, cu arme de temut din multe direcții vrăjmași se năpustesc asupra noastră. Pe toți cei ce vor venii, noi îi vom goni, n-avem pământ a dărui. Țara noatră e un colț de rai, tricolorul este grai. Să ne ierți nenea Iancule că ne-am trezit mai greu. Nu suntem mulți, dar vom lupta până la capăt. Aveam o țară scumpă și mândră, avem și iarăși vom avea. Dușmanul care astăzi râde curând va tremura privind la ea. Articol manifest Imagine: Drapelul României cu sigla mișcării „41 pentru ROMÂNIA” Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media Autor: Alexandru Coțarcă Text redactat, articol publicat: 23.06.2022

Români pentru Tricolor! Tabără de Muncă la Mărășești 24-26 Iunie 2022 Marian Motocu anunță o amplă tabără de muncă la Mărașești în perioada 24-26 iunie 2022, cu scopul revopsirii tricolorului profanat în culorile Ucrainei, dar și cu scopul de a consolida rețeaua de naționaliști militanți. La această acțiune sunt bineveniți toți cei care gândesc și simt românește. Acesta anunță prezența unor nume mari precum Generalul Radu Theodoru, Nicolae Roman, Văduva, Gigă Manole și alții. Un popor unit, o credință vie, o ocazie istorică. Suntem ceea ce suntem! „41 pentru România” A venit timpul ca cei ce au uitat, să-și aducă aminte că aici este ROMÂNIA și că “PE AICI NU SE (mai) TRECE !!! Vă invit să vă oferiți două zile la cort, unde străbunii noștrii și-au dat viata că noi să ne putem bucura de liniște, libertate și românism, împreună cu frati români din toate colțurile țării, unde, împreună vom restabili culorile tricolorului. În data de 26, vom asista la încununarea muncii noastre cu salve de focuri de armă și fanfară militară. Vor fi corturi și locuri umbroase amenajate, evenimentul este oficial, legal, multă muncă a fost investită în organizare. Demersul lui Marian urmărește să sfințească țara prin muncă și să-i apropie pe naționaliștii dispuși să facă deplasarea. Invitația este deschisă pentru toată lumea. La eveniment va fi prezent și un magazin naționalist. Marian Motocu: Dacă se îndură bunul Dumnezeu, reușim să trezim nația. Și de-o fi așa, atunci…. voi putea spune că mi-am făcut datoria și mă pot întoarce la munca mea de alpinist și la casa mea de la țară, unde bălăriile au năpădit și pământul așteaptă să fie muncit. Putem să dăm înainte dacă vrem. Să facem ceva pentru țara asta, nu pentru noi și gloria noastră, ci pentru urmașii noștri și slava lui Dumnezeu. Sistemul vrea să lase o țară depopulată pentru a fi jefuită și locuită de oameni străini credinței noastre și locului ăstuia. Noi începem o altă lucrare. O lucrare la sfârșitul căreia să lăsăm în urmă o țară ca soarele sfânt de pe cer. PS: Eveniment inițiat și organizat de români patrioți și naționaliști uniți sub tricolor. Mișcarea naționalistă „41 pentru România”, concept civic. prin reprezentanții săi ne cheamă la Unire. Străbunii ne strigă din morminte să recuperăm țara din mâinile hoardelor de păgâni, o țară pentru care ei au luptat și și-au dat cel mai de preț lucru, viața. Nu uita că ești român, Pe la noi au vântuit mii de păgâni, Dar am rămas aici pe veci stăpâni, Rădăcina noastră stă de veacuri înfiptă în ogor. Imagine: Sigla mișcării naționaliste „41 pentru România” Foto: Marian Motocu primind binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru Foto: Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece Autor text: Sterie Ciumetti, Incorect Politic Articol preluat și publicat: 20.06.2022

Români pentru Tricolor! Tabără de Muncă la Mărășești 24-26 Iunie 2022 Marian Motocu anunță o amplă tabără de muncă la Mărașești în perioada 24-26 iunie 2022, cu scopul revopsirii tricolorului profanat în culorile Ucrainei, dar și cu scopul de a consolida rețeaua de naționaliști militanți. La această acțiune sunt bineveniți toți cei care gândesc și simt românește. Acesta anunță prezența unor nume mari precum Generalul Radu Theodoru, Nicolae Roman, Văduva, Gigă Manole și alții. Un popor unit, o credință vie, o ocazie istorică. Suntem ceea ce suntem! „41 pentru România” A venit timpul ca cei ce au uitat, să-și aducă aminte că aici este ROMÂNIA și că “PE AICI NU SE (mai) TRECE !!! Vă invit să vă oferiți două zile la cort, unde străbunii noștrii și-au dat viata că noi să ne putem bucura de liniște, libertate și românism, împreună cu frati români din toate colțurile țării, unde, împreună vom restabili culorile tricolorului. În data de 26, vom asista la încununarea muncii noastre cu salve de focuri de armă și fanfară militară. Vor fi corturi și locuri umbroase amenajate, evenimentul este oficial, legal, multă muncă a fost investită în organizare. Demersul lui Marian urmărește să sfințească țara prin muncă și să-i apropie pe naționaliștii dispuși să facă deplasarea. Invitația este deschisă pentru toată lumea. La eveniment va fi prezent și un magazin naționalist. Marian Motocu: Dacă se îndură bunul Dumnezeu, reușim să trezim nația. Și de-o fi așa, atunci…. voi putea spune că mi-am făcut datoria și mă pot întoarce la munca mea de alpinist și la casa mea de la țară, unde bălăriile au năpădit și pământul așteaptă să fie muncit. Putem să dăm înainte dacă vrem. Să facem ceva pentru țara asta, nu pentru noi și gloria noastră, ci pentru urmașii noștri și slava lui Dumnezeu. Sistemul vrea să lase o țară depopulată pentru a fi jefuită și locuită de oameni străini credinței noastre și locului ăstuia. Noi începem o altă lucrare. O lucrare la sfârșitul căreia să lăsăm în urmă o țară ca soarele sfânt de pe cer. Imagine: Sigla mișcării naționaliste „41 pentru România” Foto: Marian Motocu primind binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru Foto: Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece Autor text: Sterie Ciumetti, Incorect Politic Articol preluat și publicat: 20.06.2022

Români pentru Tricolor! Tabără de Muncă la Mărășești 24-26 Iunie 2022 Marian Motocu anunță o amplă tabără de muncă la Mărașești în perioada 24-26 iunie 2022, cu scopul revopsirii tricolorului profanat în culorile Ucrainei, dar și cu scopul de a consolida rețeaua de naționaliști militanți. La această acțiune sunt bineveniți toți cei care gândesc și simt românește. Acesta anunță prezența unor nume mari precum Generalul Radu Theodoru, Nicolae Roman, Văduva, Gigă Manole și alții. Un popor unit, o credință vie, o ocazie istorică. Suntem ceea ce suntem! „41 pentru România” A venit timpul ca cei ce au uitat, să-și aducă aminte că aici este ROMÂNIA și că “PE AICI NU SE (mai) TRECE !!! Vă invit să vă oferiți două zile la cort, unde străbunii noștrii și-au dat viata că noi să ne putem bucura de liniște, libertate și românism, împreună cu frati români din toate colțurile țării, unde, împreună vom restabili culorile tricolorului. În data de 26, vom asista la încununarea muncii noastre cu salve de focuri de armă și fanfară militară. Vor fi corturi și locuri umbroase amenajate, evenimentul este oficial, legal, multă muncă a fost investită în organizare. Demersul lui Marian urmărește să sfințească țara prin muncă și să-i apropie pe naționaliștii dispuși să facă deplasarea. Invitația este deschisă pentru toată lumea. La eveniment va fi prezent și un magazin naționalist. Marian Motocu: Dacă se îndură bunul Dumnezeu, reușim să trezim nația. Și de-o fi așa, atunci…. voi putea spune că mi-am făcut datoria și mă pot întoarce la munca mea de alpinist și la casa mea de la țară, unde bălăriile au năpădit și pământul așteaptă să fie muncit. Putem să dăm înainte dacă vrem. Să facem ceva pentru țara asta, nu pentru noi și gloria noastră, ci pentru urmașii noștri și slava lui Dumnezeu. Sistemul vrea să lase o țară depopulată pentru a fi jefuită și locuită de oameni străini credinței noastre și locului ăstuia. Noi începem o altă lucrare. O lucrare la sfârșitul căreia să lăsăm în urmă o țară ca soarele sfânt de pe cer. Imagine: Sigla mișcării naționaliste „41 pentru România” Foto: Marian Motocu primind binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru Foto: Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece Autor text: Sterie Ciumetti, Incorect Politic Articol preluat și publicat: 20.06.2022

15 iunie 1889 - o zi nemărginită În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară. Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani. Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale. Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale. Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri. Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”. Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc. Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale. Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Romantismul lui Eminescu Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori. În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment. În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile. Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut. Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”. În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul. Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”. O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”. Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții. Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile. Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață. Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei. În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator. Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice. Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid. Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor! Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții. Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman. Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat. De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei. O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical. După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează. Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate. În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț. Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani. Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea. Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc. Autor text: Alexandru Coțarcă Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”

15 iunie 1889 - o zi nemărginită În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară. Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani. Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale. Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale. Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri. Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”. Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc. Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale. Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Romantismul lui Eminescu Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori. În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment. În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile. Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut. Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”. În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul. Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”. O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”. Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții. Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile. Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață. Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei. În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator. Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice. Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid. Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor! Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții. Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman. Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat. De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei. O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical. După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează. Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate. În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț. Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani. Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea. Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc. Autor text: Alexandru Coțarcă Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”