"Malaxorul popoarelor"
Planul Kalergi * Distrugerea Popoarelor Europene (etnocid)
Metisarea (amestecarea) popoarelor este visul vizionarului Richard von Coudenhove-Kalergi, om politic, publicist și militant federalist european.
"Omul viitorului va fi de rasă mixtă.
Rasele și clasele de astăzi vor dispărea treptat ca urmare a eliminării spațiului și timpului.
Rasa eurasiatică-negroidă va fi rasa viitorului, similară ca aspect vechilor egipteni și va înlocui diversitatea popoarelor și diversitatea indivizilor.
Ne-am propus să transformăm europenii într-o rasă metisă."
Asta spunea și susținea în timpul vieții sale Richard von Coudenhove-Kalergi (1894-1972).
Poate că la acea vreme această ideologie nu era înțeleasă, sau poate nu s-a vrut, astfel că istoria nu menționează ceva în acest sens, poate că nici nu era cazul, planul fiind realizabil în aceste vremuri pe care le trăim acum.
Această ideologie avea să poarte denumirea de ceea ce știm astăzi "Planul Kalergi", ocazie cu care s-au scris nenumărate cărți și având loc întruniri și premii acordate unor lideri, vedeți premierea celor doi președinți ai României Emil Constantinescu și Klaus Iohannis.
Ce urmărește defapt planul Kalergi ?
După cum ne spune autorul planului, se vrea ștergerea popoarelor europene, realizarea unei rase la care cei întregi la minte nu îndrăsni să viseze.
Am să enumăr câteva din scopurile acestui plan diabolic, dacă nu chiar criminal.
Ștergerea valorilor morale și creștine, distrugerea dovezilor de civilizație și modernism, eliminarea tradițiilor și obiceiurilor.
Eliminarea identităților, suveranităților, legilor fundamentale și granițelor statelor de pe bătrânul continent și nu numai.
Cum este realizat chiar sub ochii noștri planul Kalergi ?
Cetățeni de culoare au tot venit în Europa sub diverse pretexte, cel mai răspândit fiind efectuarea studiilor superioare.
Alte motive pentru care au venit ar fi: în căutarea unui trai mai bun "mânați" de visul occidental prin probagandă și câțiva în interes de afaceri.
Cel mai mare exod este forma de refugiați, pretextând starea de război din țara natală, exemplu din perioada 2017-2018 fiind Siria, când grupuri mari de refugiați au venit în Europa.
Fiind implicați în acest plan Angela Merkel, Emmanuel Macron, Klaus Schwab și alții a dat tonul primirii de refugiați impunând cote țărilor membre U.E.
În acea perioadă Klaus Schwab a menționat într-un Summit U.E.: "nu aveți milă, nu-i primiți, unde este unitatea în diversitate ?".
Poate că nu ați uitat ce probleme au creat acei așa ziși refugiați.
Noi mișcări în acest sens vor avea loc din Afganistan, unde americanoizii pare să-și fi încheiat socotelile și plecând cu o parte din echipamentele militare.
Fostul președinte SUA Donald J. Trump declarând că s-au cheltuit 3 Trilioane $ și s-au pierdut multe vieți omenești fără un rezultat concret.
PS: Planul Kalergi, un pericol ce a fost ignorat până acum, când se pare că fenomenul este scăpat de sub control iar mașinăria infernală este de neoprit.
După umila mea părere, derularea acestui plan ar putea fi sfârșitul lent al civilizației umane, în centrul atenției fiind Europa (bătrânul continent).
Vă recomand să vizionați clipul adăugat la secțiunea comentarii.
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 20.08.2021

Drum drept spre lumină
Dumnezeu este lumină, de aceea direcția noastră trebuie să fie către El.
Așa cum ne îngrijim de trup să fie curat și aspectuos, trebuie să ne îngrijim și de suflet în același timp.
Terapia pentru suflet constă în credință, rugăciune, iubire, dragoste, bunătate, armonie, fericire, etc.
Biblia ne este ghid, cele 10 porunci sunt legile fundamentale și primordiale pentru ca omul să trăiască mulți ani pe pământ în pace și armonie.
Comunicarea omului cu Dumnezeu este posibilă oricând și oriunde prin rugăciune și meditație.
Dumnezeu fiind oriunde prezent, atotștiutor și atotputernic (omniprezent, omniscient, omnipotent).
De-a lungul timpului grupuri, organizații de oameni ce și-au dorit supremația au creat diverse forme religioase deturnând astfel creștinismul acevărat.
Viitoarele generații fiind "educate" în spiritul noilor principii și valori diferite, adaptate zonelor de pe pământ.
Nu toți oamenii au "căzut în plasele" falșilor dumnezei, nici nu și-au creat chip cioplit și/sau alte asemănări cărora să li se închine.
Rânduirile politice perindate de-a lungul istoriei au persecutat și prigonit adevărații creștini, putând controla oamenii prin formele lor realizate.
În aceste momente grele pentru omenire, când un grup restrâns de bogați vor să schimbe totul radical, oamenii se trezesc ridicându-se.
Fiecare om este creația lui Dumnezeu, înzestrând-ul cu bagaj complet și folositor oricărei situații indiferent de complexitatea ei.
Evenimentele petrecute acum pe pământ ne dovedește că revenirea lui Iisus Hristos este iminentă, suntem generațiile care vor trăi acest moment.
Până la acel moment va trebui să ne pregătim cum se cuvine, curățirea sufletului prin rugăciune, meditație, mărturisire și slujire.
PS: Frați români oriunde v-ați afla, nu mai țineți capetele plecate, e timpul să ne ridicăm.
Așa cum cartea sfântă menționează, România este grădina Maicii Domnului, deci, nu întâmplător suntem aici pe acest pământ sfânt.
În calitate de frate român vă spun -> Drum drept spre lumină <-, doar uniți vom învinge.
Cu Dumnezeu înainte!
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 23.08.2021
Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi – "Jos labele de pe copii, ticăloşilor!" (versiunea completă)
Reacţia integrală a prof. univ. Dr. Tudorel Butoi cu privire la obligativitatea educaţiei sexuale în şcoli, introdusă prin Legea nr. 45 din 3 aprilie 2020.
Versiunea scurtă aici https://youtu.
Copiii chinuiți de autorități
În numele brendului Covrig, începând cu 11 martie 2020 copiii din întreaga lume sunt terorizați de autoritățile tuturor statelor, România nu putea face excepție de la "plan".
La declanșarea tăvălugului globalist totul s-a închis cât ai spune "lockdown", peste 7 mild. de oameni fiind arestați în propriile locuințe sub amenințarea armelor la vedere.
Mișcarea oamenilor făcându-se doar pentru a merge la muncă și achiziția bunurilor de strictă necesitate, toate acestea doar în baza declarației pe propria răspundere impusă prin ordin de ministru.
Educația și formarea profesională s-au realizat într-un sistem așa zis online fiind utilizate platforme improvizate și adaptate din mers, actele didactice realizându-se cu dificultate.
Discutând cu specialiști în tele și radio, comunicații pe tema improvizărilor exercitării actului educațional, am constatat numeroase nereguli și vulnerabilități.
Nu puține sunt cazurile când infractori cibernetici pătrund în sisteme improvizate pentru învățământul online, astfel intrând în legătură cu copiii.
Anchete ample realizate de O.C.H.R. (ORGANIZED CRIME HARM REDUCTION) cu privire la pericolele în care se află copiii, au descoperit grave probleme în acest sens.
Numai pe parcursul anului trecut în timpul stărilor de urgență și alertă au dispărut peste 3000 de copii, în general au dispărut din instituțiile de specialitate ale statului.
În toamna anului trecut autoritățile au simulat că s-ar putea începe cursurile cu prezență fizică în școli, bineînțeles nu pentru mult timp și condiționate.
Tot personalul din educație cât și elevii fiind obligați să poarte așa zisa mască de protecție, un accesoriu artificial și total inutil.
Imagini odioase au făcut înconjurul planetei prin intermediul presei și al internetului cu copii legați simbolic, păstrând distanța de 1,5...2 m
O altă tortură la care sunt supuși copiii sunt așa zisele teste Covrig, făcute atât de cei neîn^țepați cât și de cei în^țepați.
De câteva luni autoritățile ne spun că și copiii vor trebui în^țepați cu lichidele minune ce fac parte din noua normalitate.
Ăștia vor cu orice preț să insereze în corpurile copiilor noștri lichidele lor experimentale și dăunătoare.
Specialiști psihologi spun că lipsa se mișcare și socializare/interacționare, dar mai ales actele de turtură prin diverse metode a copiilor și chiar a adulților vor crea în timp probleme severe, multe fiind ireversibile.
PS: Jos labele de pe copii, ticăloşilor, nu vă permitem să vă apropiați și să le aplicați mizeriile voastre.
Destul au suferit peste un an și jumătate, voi neterminații acționând în numele falsei pandemii, făcând bani și îndeplinind un plan diabolic.
Nu mai vreau să mai știu și să văd copii plângând și suferind datorită acțiunilor voastre aberante și chiar criminale.
Imagine sugestivă
Vizionați clipurile atașate
Articol redactat și publicat: 26.08.2021
Domnia golăniei din România
-> Golănia de ieri
De 32 de ani România este condusă golănește de către grupuri infracționale numite partide, acestea fiind făcute dincolo de paravanul trâmbițatei democrații.
După ce golanii au lichidat regimul Ceaușescu s-au "spălat pe mâini" și au pus-o de un capitalism "rețetă proprie".
Simulând desființarea fostei securități a creat o ușurare psihică românilor, în realitate securitatea a fost pitiă sub mantaua armatei, că și noua putere avea nevoie de "liniște".
"Decret Nr. 33 din 30.12.1989, Art. unic - Departamentul securității statului se desființează. Semnează președintele C.F.S.N. Ion Iliescu."
Cu această ocazie face să-l cităm pe Silviu Brucan, care spunea: Securitatea este problema nerezolvată a revoluției din România.
O fi singura, întreb și eu ?
Nemernicii din fruntea statului instalați cu japca în anul 1990 îi numea pe protestatarii din piața Universității golani.
Chiar președintele Ion Iliescu de la acea vreme spunea: "sunt unii care le plâng de milă câtor-va golani care provoacă dezordine în centrul orașului".
Între timp "băieții destepți" au început să devalizeze România, distrugând industria, acaparând resuse, active interne și internaționale pe care țara noastră le deținea.
Socialismul avea să meargă înainte prin Comunismul cu față umană așa cum ne spunea de la balcon Iliescu în seara zilei de 22 decembrie 1989.
Să pară credibilă democrația trâmbițată, pe 20 mai 1990 (duminica orbului) au avut loc alegeri în care câștigătorii fiind foști comuniși și securiși.
-> Golănia de azi
Așa ziși liberali sunt în conducerea statului român încă din 20 mai 1990, prin rotație cu "rivalii" la putere dar și în opoziție.
Mă tot gândesc la spusele unor mineri veniți în București pe 13, 14 și 15 iunie 1990, care spuneau că au găsit lucruri ciudate la "peneleu" și "penețeu".
În acest sens există o veche vorbă românească, "nu poate ieși fum fără foc".
Prin diverse alianțe și protocoale liberalii ocupă din totdeauna poziții cheie, în funcție de interese traseismul politic este necesar și permis.
Această perioadă de mare criză mondială le vine ca o "mănușă" celor ce se cred de "dreapta", ai spune că sunt născuți pentru aceste vremuri.
Ăștia nu puteau fi proști să nu profite de "cozonacul pufos" numit România, țara asta fiind un izvor nesecat de bogății.
Se vând resurse, români sunt determinați să plece în străinătate, pe zi ce trece devenim tot mai datori, români sunt omorâți datorită unor planuri, ETC.
În numele unui brend creat pe platforma sănătății, la adăpostul plandemiei se întâmplă atrocități greu de imaginat, toate fiind plănuite cu mult timp înainte.
Distrugerea sistemului de sănătate a început pe parcursul celor doua mandate de președinte a lui Traian Băsescu, când s-au sifonat sume imense pe suferințele multor români.
În această perioadă liberalii au sifonat peste 50 mild. euro la adăpostul plandemiei, dezastrul și mai mare constă în moartea suspectă a peste 300.000 de români.
Dezastrul continuă prin îndatorarea României trecând de pragul insolvenței, moment bun pentru șacali să declare falimentul.
Experți executori ne dau târcoale pentru a prelua creanțe în schimbul exploatării de resurse și achiziții teritoriale.
-> Golănia de mâine
Era imperios necesar ca cineva să ne salveze, așa cum sunt realizate filmele de la Hollywood, spre final cineva vine pe neașteptate și salvează omenirea.
Cu mare alai apărea noua formațiune politică ce se intitula "salvatorul Bucureștiului", toți membri școliți de multinaționale și rezistenți la intemperii.
"Tinerii frumoși și liberi" ce urlau din toți borjocii scandând către "golanii de ieri" în stradă, fiind mânați și încurajați de "Fiurărul" fals românesc Guwrner Jo-Hunnes.
Amețiți de aburii puterii și-au zis că pot și vor mai mult, așa s-a născut proiectul "salvarea României", pe principiul "totul sau nimic".
Noua generație care se intitulează progresiști sunt produsele fabricilor Soros & CO, totul pe ideologia "creștem generații", la maturitate să servească conform "setărilor".
Acești neterminați ne vor impune mizeria învățată în școlile șceleraților, primele mișcări vor fi:
- abolirea proprietății private, confiscarea bunurilor de la cetățeni și trecerea lor în proprietatea corporațiilor, pe ideea "nu ai nimic, dar esti fericit";
- realizarea unui venit minim garantat pentru obedienții noului regim socialist;
- desființarea familiei, traiul la comun oricum și oriunde;
- ștergerea drepturilor, libertăților, identității și suveranității;
- amestecarea popoarelor, realizarea rasei metise, vezi planul Kalergi;
- realizarea unei religii unice, una a depravării, dezordinii și dezastrului;
- reducerea drastică a populației, exterminarea celor ce se împotrivesc regimului.
Lista ar putea continua, cu siguranță mai sunt multe de spus, o parte le veți putea găsi în articolele mele scrise în ultimul an și jumătate.
După mii de ani de existență prin atâtea greutăți, România și românii sunt în pragul dispariției.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 31.08.2021
-> Pare lung, dar este un articol pe înțelesul tuturor, însoțit de argumente și cifrele "lor oficiale".
-> A fost o perioadă de petiționare către MApN, câți ați făcut-o ? (Era ceva decât nimic)
-> Bă deștepților, prin această mișcare se trece la planul B, execuția civililor prin intermediul armatelor.
-> Ce credeați, că vă salvează Anunachi, Trumpalău și alte entități galactice ?
-> Nu vă salvează nimeni fraților, oamenii se salvează singuri prin >Unitatea este Puterea Poporului<
-> Trezirea, săriți din papuci, a trecut vara, neterminații din fruntea statului vin cu coasa, și e chiar pe bune.
-> Dacă nu reacționați la mizeriile ăstora, măcar încetati să mai deranjați, încetați să mai respirați, asezați-vă jos și muriți.
-> Citiți articolele mele despre FEMA, În-țepare, Kalergi, Mierleala 5Je, ETC
Se pregătește dictatura sanitaro-militară.
Raed Arafat angajează soldați la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
În același interval au murit de peste două ori mai mulți români de cancer decât de Covid.
Pentru ei nu s-a produs nici o isterie. Documente oficiale. Ministerul Sănătății a recunoscut oficial că, de la începutul „pandemiei de coronavirus” și până în prezent, s-au înregistrat 34.453 de decese cu Covid, dintre care 18.000 decese cu Covid în 2020.
Același Minister al Sănătății recunoaște că în 2020, conform International Agency for Research on Cancer, în România s-au înregistrat 54.486 decese provocate de cancer.
Dacă mai adăugăm o jumătate din acest ultim număr pentru decesele de cancer din prima jumătate a anului 2021, vom avea aproximativ 81.729 decese de cancer pe întreaga perioadă a „pandemiei de coronavirus”.
Adică cu 47.276 mai multe decese de cancer decât de coronavirus. Ceea ce ne face să concluzionăm că morții de cancer au fost de două spre trei ori mai numeroși decât morții de Covid într-un an și jumătate de „corona-pandemie”.
Avem, prin urmare, o „pandemie” reală dar nedeclarată de cancer și o modestă pandemie de coronavirus, exacerbată politic și mediatic.
Oare câte alte boli au făcut mai multe victime decât mult-trâmbițatul virus ucigaș dar căruia îi vine de hac imediat banala ivermectină?
Articolul continuă după Infografia care atestă cele 54.486 decese de cancer din România, numai în 2020: Alexandru Rafila a afirmat luni, 23 august 2021 la B1TV că, „din totalul de 34.000 de decese înregistrate în România datorită acestei boli (Covid-19,n.r.), 16.400 au fost înregistrate după data de 1 ianuarie 2021” (în realitate, conform M.S., cifra este de 16.792).
Cea mai recentă situație, publicată miercuri, 25 august 2021, pe pagina web cu nume de „1984” Șriri oficiale.ro, arată că „până astăzi, 34.453 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS–CoV–2 au decedat”.
Un Raport al Ministerului Sănătății din mai 2021 dădea numărul de 17.991 decese cu Covid până la data de 26.04.2021.
În anul 2020, s-ar fi înregistrat 16.792 decese cu diagnostic principal Covid-19 cu virus identificat și 3.590 decese din alte cauze, la care s-a asociat și un diagnostic secundar Covid-19 cu virus identificat.
Adică 20.382 decese „cu Covid” în 2020, potrivit Ministerului Sănătății. Și doar 227 decese de Covid, potrivit aceluiași raport.
De asemenea, Ministerul Sănătății a recunoscut că numai 227 de oameni au murit cu adevărat de Covid-19 în România pe durata „pandemiei” ilegale, iar Raportul O.M.S. precizează că diagnosticele codificate ca principale cauze a deceselor nu au fost de Covid-19, ci de infarct, ulcer, hernii, fracturi.
Nici o isterie pentru bolnavii și morții de cancer
Pe de altă parte, în 2020 au murit de cancer în România 50.902 bolnavi (cu 34.110 mai mulți morți de cancer decât cu Covid).
Ceea ce confirmă că decesele cauzate de cancer în 2020 au fost de două spre trei ori mai multe decât cele puse pe seama coronavirusului.
Și n-am avut parte de nici o stare de alertă privind cancerul, deși poate în acest caz s-ar fi cuvenit.
În 2020 au murit de cancer „o medie de 140 de români zilnic, din cauza diagnosticării în stadiu avansat a bolii.
Decesele prin cancer s-au dublat în România din 2009 până anul trecut.
Lipsa programelor de screening și informare sunt cauzele principale ale depistării tardive a cancerului.
În anul 2018, ca an de referință, s-au înregistrat 83.461 de noi cazuri de cancer”, potrivit Institutului Național de Statistică, citat într-un articol emoționant scris de Cristian Botez.
În 2021, numărul cazurilor de cancer la români s-a ridicat la 98.886.
Conform prognozelor, jumătate din ei vor muri până la sfârșitul anului.
Dar nici o isterie nu s-a creat pentru ei. Cele peste 50.000.000 de Euro folosite de Guvernele Orban și Cîțu pentru injectarea presei cu virusul corupției Covid ar fi salvat cu siguranță viețile a mii și mii de bolnavi de cancer.
Sifiliticii și bolnavii de hepatite virale pot circula liber.
De asemenea, potrivit unui Raport din 2019 pentru anul 2018 al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (C.N.S.C.B.T.), rezultă că România are încă mari probleme cu boli transmisibile ca rujeola, rubeola, varicelea, tusea convulsivă, gripa, hepatitele virale A, B și C, meningita, botulismul, diareea acută, rabia, antraxul, scarlatina, gonoreea și sifilisul, între altele.
Conform raportului citat, „din punct de vedere al comportamentului sexual, în rândul cazurilor diagnosticate cu sifilis au fost identificate 10 cazuri cu parteneri multipli, 16 cazuri de homosexuali”.
Toți bolnavii de mai sus pot circula liber și intra în săli de spectacole sau restaurante fără „pașapoarte” de sănătate.
– „Armata Roșie” a lui Arafat cu soldați I.G.S.U. va acționa intern. Pentru cine?
– În S.U.A. au fost făcute angajări în Garda Națională, ai cărei militari însoțesc caravana vaccinării.
– Canada și Australia construiesc lagăre de „sănătate”
Ministerul de Interne al României va angaja în următoarea perioadă peste 8.500 de oameni, prevede o hotărâre de guvern adoptată miercuri, 25 august a.c. de Executiv.
Potrivit proiectului de HG, se vor crea 8.546 de posturi la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), în care vor fi angajați militari, ofițeri, maiștri militari și soldați.
Șeful D.S.U. din cadrul M.A.I., Raed Arafat, a descris această decizie ca fiind o „hotărâre istorică” (mai ales că a fost propusă de el), înaintată ministrului Bode, încuviințată de premierul Cîțu și aprobată de C.S.A.T., potrivit televiziunii A3: „Vreau să prezint o hotărâre de guvern care a fost adoptată. Cel puțin pe linia protecției civile și a situațiilor de urgență, fără exagerare, o considerăm o hotărâre istorică, pentru că ne corectează o problemă foarte mare, din punctul de vedere al resursei umane”.
Deci, „hotărârea de guvern, care vine în urma unui memorandum care a fost aprobat în Guvern, aduce 8.546 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), din care 121 de posturi de ofițeri, 25 de maiștri militari și subofițeri și 8.400 de soldați și gradați profesioniști, care va fi o premieră când o să avem această categorie de personal în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și care va reprezenta o pondere importantă în cadrul Inspectoratului”, a spus Arafat.
Vor fi toți acești 8.400 de soldați și gradați roșii pompieri?
E o întrebare care se naște natural din simpla urmărire a evoluției personajului Arafat, care gestionează acum „urgențele” României.
Să nu uităm că la începutul anului o altă forță polițienească se năștea, brusc:
„Mai vreau să explic un lucru foarte important, despre noua categorie care se angajează, adică militarii, cum spuneam înainte, deci soldații și gradații profesioniști, deci asta e denumirea oficială.
Deci […] până la sfârșitul acestui an, din cele 8.546 de posturi, cum am zis, urmează să fie angajate primele 1.479 de posturi, astfel încât între 2021-2025 să angajăm toate posturile care vi le-am zis și, paralel, să recuperăm posturile finanțate prin angajare din sursa externă a celor care pleacă prin pensie sau din motive de boală sau alte motive”, a declarat secretarul de stat în M.A.I., Raed Arafat, la finalul ședinței de guvern de miercuri, 25 august 2021.
Și America lui Biden a început angajările de personal militar pentru Garda Națională
Situația din România progresiștilor Cîțu, Barna și Iohannis nu este unică în lume.
În America „democratului” (socialist) Biden, Garda Națională angaja în 16 august specialiști în internare/relocare, posturi care s-au ocupat sau au fost șterse între timp, care citează „The Organic Prepper”,
Specialiștii în internare/relocare sunt responsabili în principal de operațiunile zilnice dintr-o unitate militară de recluziune/corecție sau dintr-o unitate de detenție/internare.
Potrivit fișei postului, ei au îndatorirea să supravegheze operațiunile de internare și de detenție; să asigure securitatea externă a unităților respective; să ofere consiliere/orientare deținuților individuali în cadrul unui program de reabilitare; să se ocupe de gestionarea și menținerea deținuților/interniților și a programelor acestora.
Specialiștilor li se cere să stăpânească noțiuni de legislație și jurisdicție militară; practici de autoapărare și utilizare a armelor de foc; abilități de comunicare interpersonală; proceduri de percheziție/reținere și de custodie/control.
Listele de locuri de muncă pentru astfel de posturi au fost publicate (apoi retrase) pentru următoarele locuri din S.U.A.: Lancaster, California; Washington DC; Denver, Colorado; Edinburgh, Indiana; Monticello, Minnesota; Parkville, Maryland; Asheville, North Carolina; Auburn, New York; Sioux Falls, South Dakota; Rapid City, South Dakota.
Așadar, de ce oare o ramură militară concepută în primul rând pentru a rămâne în interiorul granițelor S.U.A. ar avea nevoie să angajeze specialiști în materie de internare/relocare? se întreabă jurnaliștii americani.
Pentru a răspunde acestei întrebări, ei rememorează câteva evenimente istorice recente: creșterea exponențială a supravegherii de tip Big Brother în întreaga lume în ultimii doi ani.
O parte din acest proces a inclus crearea unor liste cu cei care sunt dispuși să obțină documente specifice și cei care nu vor.
Demonizarea celor care se opun pașapoartelor de vaccinare este în curs de desfășurare la această oră.
Se discută posibilitatea din ce în ce mai reală a unui nou lockdown la toamnă.
Mulți nu s-au conformat ultimei închideri și, probabil, chiar mai mulți nu se vor conforma nici celor viitoare.
Este suficient să ne uităm la protestele masive care au loc în Franța, Anglia și în alte țări din întreaga lume.
Nu în cele din urmă, guvernul american a creat un curs despre cum se pot carantina masiv și eficient americanii din mediul rural.
Să nu uităm că Garda Națională a S.U.A. a început să meargă din ușă în ușă însoțită de lucrătorii din domeniul sănătății publice pentru a-i „convinge” pe oameni să se vaccineze.
Sunt acestea suficiente motive pentru a părea suspecte angajările masive în cadrul Gărzii Naționale, o structură militară menită să activeze în interiorul granițelor S.U.A.?
Canada și Australia au început construcția de lagăre de concentrare
Jurnalistul Tucker Carlson de la „Fox News” avertiza în martie că în Canada se pregătește construcția de „lagăre de concentrare”.
Același lucru se petrece în acest moment în Australia, după cum a anunțat azi premierul din Queensland, Annastacia Palaszczuk. „Totul pentru „sănătatea” noastră!”.
Notă – textul prezentat este o asociere adaptată a două articole preluate din portalul „Active News” și semnate de Vlad Pârâu, (Redacția ART-EMIS).
Foto lagăre de concentrare 2021 – „Alt Market.US”
Aranjament grafic – I.M.
Sursa: Incorect Politic
Articol preluat și publicat: 03.09.2021

Greva fiscală, cea mai eficientă mișcare
Ce este bugetul statului ?
Este cumulul de bani colectați de la cetățeni prin instituții cu profil financiar, făcând asta prin taxe, impozite, accize și alte forme de contribuții.
Statul mai colectează bani din activele pe care le mai deține, ceva redevențe din exploatarea de resurse, etc.
Știm cu toții că cetățenii nu ar fi dus de bunăvoie bani la buget, așa că s-a creat cadru legal pentru colectarea banilor "cu forța".
Aici putem vorbi de tâlhărie legalizată, așa cum s-au legalizat multe acte împotriva cetățenilor.
Cele mai numeroase taxe sunt pe salarizare, cu alte cuvinte munca este impozitată, în acest segment fiind cei mai multi contribuabili.
Taxarea cifrei de afaceri, antreprenorii români sunt "jupuiți" pănâ la distrugere, în schimb companiile multi-naționale sunt scutite de povara taxării.
O altă formă abuzivă de colectare a banilor la buget este planificarea amenzilor, agenții de pază și ordine publică din cadrul MAI având de realizat "planul la hectar".
Însă cea mai odioasă modalitate de a aduce bani la buget este îndatorarea statului, a cetățenilor, autoritățile garantând cu resurse, teritorii și chiar viețile oamenilor.
-> Partea buna a acestui sistem, (rar întâlnită):
În teorie, mare parte din contribuțiile la bugetul de stat ar trebuie să se întoarcă la cetățean prin prestări servicii cum ar fi sănătate, educație, infrastructură, apărare, modernizare, întreținere, etc.
-> Partea proastă a acestui sistem, (foarte des întâlnită):
Funcționarii în echipă cu securitatea, justiția și alte entități responsabile sifonează mare parte din banii bugetului de stat prin "inginerii financiare".
Suntem cunoscuți la nivel planetar prin "capitalismul rețetă proprie".
Din totdeauna autoritățile statelor din întreaga lume au funcționat prin colectarea cu "japca" de la cetățeni a banilor.
Așa ziși funcționari publici, în realitate "grupări infracționale" au prosperat din "muntele de bani" realizat prin instrumente psihologice.
Azi, majoritatea bogaților sunt actuali sau foști "funcționari ai statului", ori colaboratori abonați prin contracte la banul public.
Administrația publică este formată din rude directe și prin alianțe, chiar dacă nu au pregătire și experiență pentru postul ocupat, lunar ei trec pe la casierie.
Fiscul, o instituție de temut încă de la înființare, mereu călare în spinarea omului.
În general funcționari burtoși, plictisiți și aroganți fac pe "stăpânii inelelor".
Adevăratele grupări mafiote sunt instituțiile statului, restu denumiți în acest fel sunt doar găinari și pungași.
Caz unic în lume "Made By Roumania", taxarea, impozitarea și accizarea remunerației depășește procentul 50%, cu alte cuvinte omul muncește mai mult pentru stat decât pentru el.
Și dacă tot lucrurile stau așa, de ce nu ne-am unii pentru realizarea celei mai eficiente greve, nesupunerea fiscală.
Cel mai de succes PROTEST este greva fiscală, să NU mai plătim taxe, accize și impozite, făcând acest lucru toți în același timp. Astfel "conducătorii" nu vor avea ce să facă, ne mai putând plătii instrumentele represive, cum sunt: Justiția, Fortele, "mercenarii" și sitemele de ordine publică.
Imagine preluată cu mesaj sugestiv
Articol redactat și publicat: 05.09.2021
-> În multe articole și comentarii am menționat neo-marxismul cu instrumentele lui diabolice și anti-umane.
-> Compar acest regim numit fals capitalism cu neo-marxismul, iată cum se simt și se trăiesc ideologiile unor bolnavi ai planetei.
-> Nu am făcut această scurtă prezentare a neo-marxismului pentru a justifica mențiunile, dar a facut-o azi 6 septembrie 2021 d-nu Prof. Univ. Av. Gheorghe Piperea.
-> Dezastrul planetar implementat prin noua rânduire socialistă realizată pe vechea platformă a cărei părinți ideologici sunt Karl Marx și Friedrich Engels.
Marxismul practic, care depășește simpla teorie, înseamnă (I) lupta de clasă, (II) inevitabila cădere a capitalismului și (III) dictatura proletariatului.
(apud Manifestul Partidului Comunist, 1848, Marx și Engels)
Neo-marxismul înseamnă:
(I) uniformizarea/stereotipia omului „nou”, trăitor în comunități non-familiale, desprinse total de trecutul identitar și viitorul auto-definitoriu,
(II) segregarea socială prin ratingul de cetățean, prin „corectitudinea” politică și prin “valorile/standardele comunității”, contrare naturii și spiritului uman ancestral,
(III) exproprierea și legarea de locul de muncă a omului obișnuit, prin îndatorare și contracte adictive, anaționale, impuse dincolo de rațiune și conștiință,
(IV) dependența totală de stat a lucrătorilor stupului și a „inutililor social”, dublată de dependența statului de oligarhia economică globală și de serviciile secrete,
(V) dezrădăcinare și inutilitatea socială și prin
(VI) dictatura minorității asupra majorității.
Controlul prin frică (generată de crize artificial create, repetate), prin datorie, prin permanenta monitorizare și obligarea la semnalizarea virtuții și la transparența tuturor aspectelor vieții particularului (dublată de secretul absolut al acțiunii serviciilor secrete, al afacerilor și tehnologiilor marilor corporații, al patentelor, monopolurilor și exclusivităților lor) permite și dezvoltă exponențial capitalismul de supraveghere, care merge în tandem cu neo-marxismul.
Capitalismul de supraveghere este un neo-feudalism, o involuție galopantă a condiției umane și un regres cognitiv și democratic programatic urmărit, pentru a face saltul la transhumanism.
Inutilii social, generați de “revoluția” tehnologică, vor deveni rapid inutili din punct de vedere vital, iar acest risc pune în pericol însăși condiția umană, așa cum ea a dăinuit în ultimii 70 de mii de ani.
Nu e o teorie, ci un adevăr faptic al conspirației - de aceea trebuie să luptăm pentru prezervarea condiției umane.
Autor: Prof. Univ. Av. Gheorghe Piperea
Fotofrafia cu cele două personaje Karl Marx și Friedrich Engels
Articol preluat și publicat: 06.09.2021
Maestrul Eugen Doga a plecat dintre noi
Compozitorul și academicianul moldovean Eugen Doga a încetat din viață marți, 3 iunie 2025, la vârsta de 88 de ani.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook.
Eugen Doga a fost autorul valsului recunoscut de către UNESCO drept a patra capodoperă muzicală a secolului XX.
Eugen Doga s-a născut la data de 1 martie 1937 în satul Mocra din Transnistria.
În copilărie, a fost familiarizat cu muzica lui Gheorghe Murga.
A studiat la Școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1951-1955), apoi la Conservatorul de stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov și la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel.
Creațiile sale a încântat inimile a milioane de oameni din întreaga lume.
Muzica maestrului Eugen Doga rămâne pentru totdeauna mărturie a talentului său uriaș, a unui destin închinat artei.
Suntem, toți cei ce am avut onoarea să îi ascultăm muzica pe viu, privilegiați, la fel cum vor fi și cei de după noi, generații după generații, care vor descoperi „Gingașa și tandra mea fiară”, „Codrii mei frumoși” și toate celelalte opere emblematice.
Nu îl vom uita niciodată pe maestrul Eugen Doga, ceea ce a rămas este zestrea muzicală impresionantă care va dăinui mult timp de acum înainte.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Text redactat: Alexandru Coțarcă, Civic Slobozia
Fotografie: Eugen Doga, (preluată de pe internet)
Publicare: 4 Iunie 2025
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
Românii au votat fără schimbare
Românii au votat: fără schimbare
De ieri, s-au tranșat lucrurile: avem un nou președinte.
Nicușor Dan a răsturnat rezultatul din primul tur și a devenit președinte.
Nu că ar fi riscat ceva: alegerile s-ar fi repetat pînă ieșea cine trebuie.
Important e că democrația mioritică a fost salvată. Românii au votat împotriva schimbării.
Au votat pentru menținerea la butoane a foștilor.
Semn că țara a fost bine administrată în ultimii 20 de ani, iar votanții au fost recunoscători pentru asta.
Au cîștigat Ucraina și Moldova, Zelenski și Maia Sandu.
Au cîștigat toți cei care au guvernat România în ultimii 20 de ani.
A cîștigat primarul care conduce de 5 ani Bucureștiul, și toți locuitorii sunt încîntați de administrația sa.
Au cîștigat Traian Băsescu, Klaus Iohannis, Ciolacu, Ciucă, Orban, Cîțu, Blaga, Predoiu, Boc, Virgil Popescu, Marcel Ciolacu, Stănescu, Simonis, Tudose, Neacșu, Bode, Gorghiu, Turcan, Boloș. A cîștigat eternul UDMR.
Au cîștigat useriștii, Fritz, Cioloș, Năsui, Ghinea, Prună, Drulă, Stelian Ion, Clotilde Armand, Barna, Voiculescu.
Revin în forță la butoane.
Au cîștigat Pahonțu, Coldea, Dumbravă, Kovesi.
A cîștigat mișcarea LGBTQ și ONG-urile pro green deal.
Au cîștigat judecătorii CCR, cărora noul președinte le va ridica statui.
Au cîștigat toți influencerii, artiștii, afaceriștii care au susținut la putere regimurile Băsescu și Iohannis.
A cîștigat familia Soros.
A cîștigat Alina Mungiu, care s-a repezit să trîmbițeze victoria ”societății deschise”, ca să nu existe dubii.
Și-au recăpătat demnitatea institutele de sondare care, pentru prima dată, au nimerit la mare fix procentele învingătorului.
De parcă ar fi știut…
A cîștigat progresismul în dauna suveranismului.
A cîștigat economia, care își va reveni miraculos în următoarele luni sub bagheta cuplului Nicușor-Bolojan.
Blugii și bananele au dat lovitura.
Macron i-a rîs în față lui Trump. La fel i-a rîs și Ursula.
Românii s-au pronunțat limpede ce vor, iar poporul votează întotdeauna cum trebuie.
Nu s-a vrut schimbarea, iar asta arată un singur lucru: românii sunt mulțumiți de cum a fost condusă România și au votat pentru păstrarea direcției.
Am inventariat marii cîștigători, în linii mari. Vor mai fi fiind și alții.
Cine a pierdut?
Viața va arăta curînd, probabil.
Chiar foarte curînd.
Autor text: Bogdan Tiberiu Iacob (publicația inPolitics)
Imagine sugestivă
Articol preluat: sursa inPolitics ro
Publicare: 20 Mai 2025
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
Lumina vine din oameni - Edit
Lumina vine din oameni!
Sărbătoarea pascală este despre patimi, suferință și jertfă.
Totodată acest mare eveniment este despre credință, recunoaștere și iertare.
Credința omului generează lumină, fi și tu lumină pentru aproapele tau.
O lume întreagă trebuie să știe, El a înviat cu adevărat.
Comemorăm patimile și jertfa lui Isus Hristos
În semn de respect și recunoștință ne reamintim și cugetăm.
Să primim cu bucurie vestea învierii domnului noastru Isus Hristos
Hristos a înviat din morți,
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le.
Alexandru Coțarcă vă urează sănătate și să fiți fericiți alături de cei dragi.
E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Hristos a înviat!
Text redactat: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Imagine sugestivă, sursa internet
Publicare: 18 Aprilie 2025
Boicotarea companiilor multinaționale, o revoluție a conștiinței
Fragment din emisiunea „Subiectele zilei de 15 Noiembrie 2024”
Text redactat, cameraman, editor și montaj: Alexandru Coțarcă
Mod transmisie: În direct, Format video: 16:9
https://youtu.be/ilILhGRu3PE
O producție Civic Slobozia
Publicare: 15 Noiembrie 2024
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
20 de motive să cumperi românește - Pag. 1
Boicotarea companiilor multinaționale, o revoluție a conștiinței
Fragment din emisiunea „Subiectele zilei de 15 Noiembrie 2024”
Text redactat, cameraman, editor și montaj: Alexandru Coțarcă
Mod transmisie: În direct, Format video: 16:9
https://youtu.be/ilILhGRu3PE
O producție Civic Slobozia
Publicare: 15 Noiembrie 2024
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
La mulți ani - 2025
E cumpăna dintre ani! Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă! Speranţa să vă deschidă poarta spre un An Nou plin de bucurii şi împliniri.
La mulţi ani cu sănătate. Domnul să vă dea de toate. Poate un strop de fericire, poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate la un loc.
Alexandru Coțarcă și Civic Slobozia vă urează LA MULȚI ANI!
Mult respect, frățior prețios sufletului nostru, mă bucur foarte mult că te-am regăsit iarăși aici, prezent la datorie împreună cu frații și surorile de bun suflet... ✓
La mulți ani pentru noul an și ținem legătura și mai bine ✓
Mă bucur mult de proiectele tale jurnalistice private și curajul cu care spui lucrurilor pe nume ✓
Ținem legătura și în noul an ✓
La multi ani 2025 cu multa sănătate și să nu ne uiți niciodată, frățior drag ✓
Niciodată, nici noi pe tine ✓
1 an în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
nasterea domnului sau craciunul
Celebrăm nașterea mantuitorului Isus Hristos. Cu această ocazie ne primenim din nou sufletul, trupul și casa. Conștiința ne face mai buni, mai iubitori și mai responsabili. Această sărbătoare este despre un nou început. Hristos se naște, domnul coboară.
Alexandru Coțarcă și Civic Slobozia vă urează sărbători cu bine, pace, liniște și belșug.
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
Bună dimineața la Moș Ajun
Bună dimineața la Moș Ajun!
Am venit cu moș ajunul, ca să vă urăm Crăciunul
Fericire, numai bine
Hai ne daţi, ne dați ori nu ne daţi
Că această dimineață este pentru noi, cea mai frumoasă dintre sărbători
Hai ne daţi, ne dați ori nu ne daţi
La anul și la mulți ani!
Comentariu:
Colindul copilăriei mele, cu această ocazie a ajunului de Crăciun.
Cu acest mesaj rostit din suflet colindam pe la case, anunțând marea sărbătoare sfântă.
Au trecut peste 30 de ani de când glasurile copiilor răsunau pe aceste versuri.
Mesaj:
Alungând răul și gătind sufletul cu bunătate întâmpinâm nașterea lui Iisus Hristos.
Făcând pace mai întâi cu nou înșine vom reuși să menținem pacea pe pământ.
Bunăstarea este construită pe fundamentul gândurilor și faptelor noastre.
La mulți ani binecuvântați vă urează Alexandru Coțarcă și Civic Slobozia
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
RAZBOI ASIMETRIC
Iată cine controlează astăzi PIB-ul României:
TOP 10 COMERȚ (Alimentar și Bricolaj)
1. Kaufland. Capital Germania
2. Carrefour. Capital Franța
3. LIDL. Capital Germania
4. Dedeman. Capital România
5. Auchan. Capital Franța
6. Metro. Capital Germania
7. Mega Image. Capital Olanda/Belgia
8. Profi Rom. Capital fond de investiții
9. Selgros. Capital Elveția
10. Rewe. Capital Germania
TOP 10 ENERGIE (energie, petrol, gaze)
1. OMV Petrom. Capital Austria
2. Rompetrol Rafinare. Capital China
3. E. ON. Capital Germania
4. MOL. Capital Ungaria
5. Engie. Capital Franța
6. Electrica Furnizare. Capital de Stat
7. Electrica. Capital de Stat
8. Romgaz. Capital de Stat
9. Hidroelectrica. Capital de Stat
10. Transelectrica. Capital de Stat
TOP 10 INDUSTRIE (Metalurgie, Siderurgie, Chimie)
1. ArcelorMittal. Capital Marea Britanie
2. ALRO. Capital Rusia
3. Daewoo-Mangalia. Capital Olanda
4. Arctic. Capital Turcia
5. Azomureș. Capital Elveția
6. Silcotub. Capital Luxemburg
7. TMK-Artrom. Capital Rusia
8. Oltchim. Capital majoritar de Stat
9 De Longhi. Capital Italia
10. Astra. Capital Germania
TOP 10 INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI BĂUTURI
1. Coca-Cola HBC. Capital Grecia
2. Ursus. Capital Japonia
3. BUNGE. Capital SUA
4. Heineken. Capital Olanda
5. Expur. Capital Franța
6. Smithfield. Capital China
7. Agrana. Capital Austria
8. Nestle. Capital Elveția
9. Quadrant. Capital SUA
10. Prutul. Capital-antreprenor
TOP 10 TELECOMUNICAȚII ȘI IT
1. Orange. Capital Franța
2. Vodafone. Capital Marea Britanie
3. RCS & RDS. Capital România
4. Telekom. Capital Grecia
5. Oracle. Capital SUA
6. IBM. Capital SUA
7. Ericsson. Capital străin
8. UPC. Capital străin
9. Bitdefender. Capital România
10. Endava. Capital străin
TOP 10 BĂNCI
1. BCR. Capital Austria
2. Transilvania. Capital România
3. BRD. Capital Franța
4. Raiffeisen. Capital Austria
5. Unicredit. Capital Italia
6. CEC. Capital de Stat
7. ING Bank. CAPITAL Olanda
8. Alpha Bank. Capital Grecia
9. BancPost. A fuzionat cu Banca Transilvania. Capital România
10. Garanti Bank. Capital Turcia
ORi Ei, ORi NOi.
Text preluat și republicat, sursa: Telegram, Adrian Robertin Dinu
Imagine sugestivă
Publicare: 11 Decembrie 2024
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
1 Decembrie 2024
1 Decembrie 2024, România renaște
Duminică, 1 Decembrie 2024, o zi importantă pentru românii din țară și de pretutindeni.
-> Scurt istoric
1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional.
Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie – 4 decembrie 1918.
Când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească.
Apoi, la 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă.
Adunarea Naţională de la Alba Iulie a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România.
La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii:
Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.
Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.
Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.
-> 1 decembrie nu este prima zi naţională a României
1 decembrie nu a fost singura zi naţională. România a mai schimbat două astfel de sărbători în trecut.
Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziua naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.
În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României.
După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română.
Astfel, ziua de 23 august a fost adoptată drept ziua naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
-> Morala vremurilor noastre
La 106 ani de la marea unire românii trăiesc vremuri tulburi atât în România cât și în afara granițelor.
De-a lungul istoriei români pe această așezare minunată au adăpostit și hrănit nenumărați străini de toate naționalitățile.
Oferind ospitalitate și atenție străinilor veniți în România, la schimb am primit dușmănie și viclenie.
-> Uniți pentru tricolor
1 Decembrie este despre unitate, despre oameni demni și viteji ce au luptat pentru mărețul ideal.
Pentru această înfăptuire mulți români au plătit cel mai scump preț, al vieții.
De pe front, cei rămași în viață, români demni, cu conștiință și rațiune au scris istorie la Alba Iulia.
De atunci se spune: PE-AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE.
La mulți ani România!
La mulți ani frați români!
Dumnezeu să binecuvinteze România și poporul român!
Imagine istorică
Redactor: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Articol dedicat Zilei Naționale a României, 1 Decembrie
Publicare: 1 Decembrie 2024
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
1 decembrie 1918

Anghel Rugină
Anghel Rugină - FOAIA DE DRUM către N.W.O.
*In urma cu ceva ani în cadrul unei emisiuni "Marius Tucă Show" (Antena 1) a fost invitat Anghel Rugină care a spus de catre cine este condusa această lume.
"Marius Tucă l-a întrebat;
*Cum este de fapt preşedintele american "în privat"?
Au început dezvăluirile
AR:
*George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..." MT
*Cum, adică, nu face ce vrea el?
*Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă?
*Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?" a întrebat, Tucă.
AR:
*Păi, nu prea... a răspuns domnul profesor.
*Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări, ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine!...
*"Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc "ca în sânul lui Avram"!
*Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă.
*În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei.
*Acestea le indică personajele politice cele mai "potrivite" pentru a "câştiga alegerile", în mod "democratic" în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.
*Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt "aleşi"cu "binecuvântarea" acestui "GRUP" şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică "directivele" trasate de acesta..."
***Întrebare telefonică de la un telespectator:
*Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de "GRUP"?"
AR:
*Da.
*Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită "privată" în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru.
Au fost amândoi să-şi ia "foaia de drum"...
***Replică telefonică:
*Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?
AR:
*Nu o spun eu.
*Aşa este.
*Numai că nu americanii, ci "GRUPUL" care conduce.
*În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.
*Replică:
*Să vă fie ruşine domnule, Rugină...
*Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta...
*Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi!
*Să vă fie clar: aşa am vrut noi!
*Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele...
*Sunteţi un mincinos! *Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia...
*Bună seara!...
AR:
*Dragă domnule, te felicit!...
Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai tot părul alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere!
*Că votul tău contează!
*Poţi să mori fericit în cazul ăsta!
*Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale.
*Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!...
*În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile!
*Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă...
*Îmi spui că nu ştii ce interes am...
*Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE...
*Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!...
*Să înţeleagă că la nivel global "cărţile sunt făcute"!
*Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!..."
***Alt telespectator întreabă:
*Dar cine sunt oamenii ăştia?
*Este vorba de Franc-masonerie?"
AR:
*Sunt şi masoni în "grup"... dar nu sunt majoritari!
***Telespectator:
*Atunci, despre cine este vorba?
*E sultanul Bruneiului? *Bill Gates?
*Sau cine altcineva?
AR:
*Mai, băieţi...
*Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni...
*Adică nimeni dintre "muritorii de rând"!
*Ce, sultan?
*Ce, Bill Gates?
*Trebuie să înţelegeţi că aceşti "adevăraţii bogaţi" ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste...
*Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare.
*Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane "alese", cunosc pe altele, şi tot aşa.
*Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună...
*Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii.
*Directivele ajung la ei prin interpuşi.
*V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!...
***Telespectator:
*Atunci sunt evreii?
AR:
*Sunt şi evrei multi, dar nu numai.
TS:
Arabii?
AR:
*Sunt şi arabi?
*Că ăştia au petrol...
AR:
*Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată.
*În asta şi constă succesul "GRUPULUI", deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest "GRUP" se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens...
***Telespectator:
*Bun şi cam de când se întâmplă chestiile astea?
AR:
*Se zice că acest "GRUP" a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii.
*Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848.
*Apoi "GRUPUL" a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.
***Telespectator:
*Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului?
*Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor?
*Nu înţeleg... puteţi să ne explicaţi?
AR:
*O.K. Să raţionăm un pic... Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal.
*Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui.
*Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi "administrate" de cineva.
*Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un "GRUP", de administratori la nivel mondial de, să zicem... 250-300 de persoane?!
*Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui "GRUP".
*Totul bine studiat. *Totul cu un scop precis.
*Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute.
*La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control.
*Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul.
*Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial... *Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul "independent", a fost nevoie de un "război rece", care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria "GRUPULUI", asupra copilului rebel - comunismul!
*Acum suntem în faza în care "GRUPUL" se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume "GLOBALIZAREA"/N.W.O. *Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc... *Trebuie să recunoaştem că acest "GRUP" a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial.
*În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de "GRUP".
*De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens.
"Drepturile omului" sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului.
*În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar...
*V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente. *E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!...
***Marius Tucă:
*Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit!
*De unde ştiţi toate astea?
AR:
*În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!
*Marius Tucă:
*Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?
AR:
*În primul rând, am o vârstă: "mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul" şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!...
***Telespectator:
*Şi noi ce trebuie să facem?"
AR:
*Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!...
*Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.
*Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute!
*Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt.
*Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi..."
Text preluat: (Sursa internet)
Fotografie: Anghel Rugină
Publicare: 21 Noiembrie 2024
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
Pavel Coruț
Cine are ochi să citească și minte să înțeleagă!
Iată ce scria Pavel Coruț în 1993:
„O altă metodă folosită pentru lovirea Credinței noastre constă în ștergerea memoriei naționale, falsificarea istoriei, ascunderea dovezilor privind destinul național al dacilor.
De secole se cunoaște de Hiperboreea, de Varanha, de Dacia liberă.
Dar noi, cei de aici, dacii, am aflat ceva?
Teoriile lui Roesler și ale lui Roller?
Să trecem în revistă numai câteva date recunoscute de marii istorici ai lumii.
Cea mai veche scriere din lume a fost descoperită la Tărtăria.
E mai veche cu câteva secole decât cea sumeriană.
Centrul de roire al Hiperboreei se află în Carpați.
Întreaga Europă este locuită de un singur neam; oaspeții veniți ulterior sunt puțini și nesemnificativi.
Normanzii își declarau ascendența dacică.
Letonii și lituanienii sunt daci.
Germanii sunt geți.
Francezii vorbeau în primele secole după Cristos limba românească.
Zamolxe - Omul este pomenit în scrierile grecești și latine de dinainte de Cristos.
La fel Dromihete, Burebista, Decebal, Deceneu, Vezina, Oroles, Dapyx, Acornion... Strămoșii noștri...
Gelu, Glad, Menumorut au intrat în cronicile maghiare, probând ceea ce unii contestă acum.
Domnul Ramunc din Vlahia apare în Cântecul Nibelungilor.
Dacii de la sud de Dunăre își spun și acum vlahi...
Basarab I a zdrobit oștile lui Carol Robert de Anjou.
Ar fi putut-o face dacă ar fi fost un mărunt feudal?
Nu!
Mircea cel Bătrân a ridicat un sultan la Înalta Poartă.
Putea s-o facă dacă n-ar fi fost puternic?
Faptele Măriei Sale Ștefan cel Mare și Sfânt au răsunat din Persia până la Roma.
Mai trebuie oare să continui?
Hiperboreea, Varanha și Dacia nu sunt cunoscute de noi.
Sunt încă ascunse.
Le vom scoate la lumină!
Pentru a ști exact cine suntem.
Pentru a ne cunoaște Destinul de Neam.
Și a-l îndeplini.
Căci este măreț!"
Acesta este doar o mică parte din adevărul pe care îl spune și care ne este ascuns de zeci de ani!
PS: Gândiți că nu doare, cât încă se mai poate!
Text și fotografie preluate: sursa VK
Fotografie: Pavel Coruț
Publicare: 11 Noiembrie 2024
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
Alegeri Romania
CUM SĂ MANIPULĂM PROȘTII FOARTE PROȘTI
"Prof. Dr. Popescu
Preluare
DECIZIILE VOR FI LUATE DOAR DE CĂTRE CEI CARE RĂSPUND ”PREZENT”.
În România din ce în ce mai puțini votează.
Iată cine suntem cu adevărat în arena civică și politică:
Prezența la vot:
1990 - 86%
1992 - 76%
1996 - 76%
2000 - 65%
2004 - 58%
2008 - 39%
2012 - 41%
2016 - 39%
2020 - 33%
Absenteism:
1990 - 14%
1992 - 24%
1996 - 24%
2000 - 35%
2004 - 42%
2008 - 61%
2012 - 59%
2016 - 61%
2020 - 67%
Legitimitatea celor care au ”câștigat” alegerile:
1990 - FSN obține 66% din cei 86% care au votat deci real 56% din cei cu drept de vot.
1992 - FDSN 34% din cei 76% deci real 25%
1996 - CDR 30% din cei 76% deci real 22%
2000 - PDSR (PSD) 36% din cei 65% deci real 23%
2004 - PNL/PD 31% din cei 58% deci real 18%
2008 - PDL 35% din cei 39% deci real 13%
2012 - USL 68% din cei 41% deci real 27%
2016 - PSD 45% din cei 39% deci real 17%
2020 - PNL 25% din cei 33% deci real 8%
Concluzii:
1. De peste douăzeci de ani partidele care ”câștigă” alegerile guvernează în realitate prin votul a mai puțin de 25% din popor adică exact ELITA care întotdeauna votează.
2. În prezent cei de la putere guvernează prin votul a doar 8% din popor.
3. Nouă din zece cetățeni nu au votat pe cei de la guvernare.
Ce putem învăța din acest jalnic tablou al civismului românesc?
Dacă vreți să fiți stăpâni la voi în țară atunci trebuie să fiți prezenți pentru că cei absenți nu au voce iar cei neinteresați nu contează.
2024 poate fi anul vostru sau tot anul lor ca și până acum.
Voi decideți."
AȘA ARATĂ MANIPULAREA.
ORi Ei, ORi NOi.
Text preluat, sursa: Telegram, Adrian Robertin Dinu
Imagine sugestivă
Publicare: 30 Septembrie 2024
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
Tânăr soldat - imagine sugestivă
Definiția războiului într-o singură frază
„Războiul este un loc în care tineri care nu se cunosc și nu se urăsc, se omoară între ei, pe baza unor decizii luate de oameni în vârstă care se cunosc și se urăsc, dar nu se omoară...“
- Paul Valéry
Text și imagine preluate
Imagine sugestivă
Sursa: VK, Raluca Dumitrescu
Publicare: 25 Septembrie 2024
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
Afiș - 3
Campania mincinoasă A.N.S.V.S.A.
De curând în municipiul Slobozia, județul Ialomița au apărut aceste afișe informative cu privire la infestarea ovinelor și caprinelor.
Să pară credibilă, această campanie este prezentată într-un mod „apocaliptic” și denumită „VARIOLA OVINĂ ȘI CAPRINĂ”.
După câteva explicații făcute „la mișto și la vrăjeală”, dacă au suspiciuni în acest sens oamenii sunt îndemnați să anunțe urgent instituția D.S.V.S.A. din județ, urmând ca „hingherii” să acționeze ridicând animalele din gospodării și să le facă de petrecanie, astfel considerând ei că vor eradica molima de origine animală.
După cum observați se dau atacuri sistematice asupra tuturor resurselor alimentare, astfel făcându-ne dependenți de produsele importate din occident și nu numai.
În acest sens, curând am realizat un scurt clip în care am menționat situația zootehniei românești, gravele probleme și scopurile acestora.
Pe platformele: Facebook, Youtube, VK și TikTok am publicat clipul intitulat „Se dau atacuri sistematice asupra zootehniei românești”.
Totodată vă recomant să vizionați și clipul intitulat „Comisia europeană va interzice prin lege agricultura”.
Pastila Civică - Rubrica „Știați că ?” - 15 septembrie 2024
PS: Gândiți că nu doare, cât încă se mai poate.
Text redactat și fotografii: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Publicare: 21 Septembrie 2024
Alexandru Coţarcă
1 an în urmă
Afiș - 2

Afiș - 1

Arta manipulării
„A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici "un timp pentru gândire” scrie Chomsky.
In timp ce multimea jubilează la meciurile de fotbal, îmbuibându-se ca mamiferele bipede cu mici și bere rece, două proiecte de lege sunt trecute prin parlament, pe șest, fără dezbatere publică.
Nimeni nu vorbește nimic!
Este vorba de un proiect prin care TOATE Regiile Autonome se vor privatiza!
Spun despre Hidroelectrica, Romsilva, Salrom (regia sarii) etc, 240, în total.
AL doilea proiect, modifică legea executorului judecatoresc, permițând ca această funcție să fie îndeplinită și de cetățeni ai UE, Spațiul Ec European și din Confederația Elvețiană.
Mai mult, toate actele emise de aceștia vor fi semnate electronic!
Întelegeți mârșăvia?
Tot ce înseamnă facturi de utilități au titlu executoriu.
Cedând toate resursele corporațiilor străine, prețurile vor crește atât de mult, încât ne vor lua proprietățile cu ajutorul factorului extern (austrieci - ca ei au gazul, germani, elvețieni, etc) și executori, care vor fi străini.
Mai mult, au adoptat Legile Justiției, prin care Legile UE au întaietate asupra Constituției României.
Si uite așa, până la urmatoarele alegeri Regimul Iohanis va termina ce a facut Năstase cu Petromul, Ciorbea și Radu Vasile cu minele, Băsescu cu flota, Ciucă, acum, cu pădurile, sarea și energia electrică.
Astfel vom ajunge în 5-6 ani să nu mai avem nimic, nici măcar casa în care locuim.
PS: Cât de greu le este francezilor să își păstreze drepturile ?
Cifra oficială este 1 milion de demonstranți, neoficial 3,5 milioane!
Noi ce facem ?
Rog distribuiți, poate se întâmplă ceva, poate înțelege majoritatea oamenilor și se ridică la luptă pentru viitorul lor, al copiilor și nepoților lor.
Text preluat, sursa: Telegram
Imagine sugestivă
Publicare: 30 Iunie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Mihai Eminescu - foto 1869 si 1878
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor articol: Alexandru Coțarcă, Civic Slobozia
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
Publicare: 15 Iunie 2024
https://vk.com/wall658991544_916
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
2 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Importul și exportul din România
Importul și exportul din România
Această imagine poate înlocui cu mare ușurința mii de cuvinte.
Și totuși vă scriu câteva rânduri prin care vă reamintesc despre planul malefic denumit Kalergi, planul de metisare a popoarelor europene.
Astfel realizându-se rasa metisă, fără: identitate, cultură, educație, valori morale și creștine, ETC
În altă ordine de idei, printre acești refugiați s-au putut introduce persoane pregătite militar gata să se „activeze” la un semn, pricepeți voi la ce fac referire.
Un alt aspect referitor la acești refugiați este faptul că executivul românesc oferă acestor „invadatori” facilități consistente în baza tratatului internațional privind statutul refugiaților.
Din bugetul statului român o parte din acești refugiați trăiesc „regește”.
Așa cum vă spuneam în alte intervenții, au apărut tensiuni sociale, cauzele fiind multiple, aș putea enumera câteva: economice, educaționale, morale și creștine.
Momentan sunt pașnici străinii din România cu statut de refugiați, dar imaginați-vă că unii dintre ei ar putea fi infiltrați la comandă în rândul maselor de români nemulțumițți care se vor revolta din cauze economice și politice, ETC.
În acest sens vedeți exemple din alte state europene „copleșite” de acest fenomen.
După lovitura de stat din decembrie 1989 a luat calea exportului cea mai de preț resursă, cea umană, oameni educați și formați profesional au plecat în străinătate din cauza lipsei locurilor de muncă.
Românii plecați în străinătate „injectează” sume de bani considerabile în economia statului, cu toate acestea românii din străinătate nu sunt protejați și reprezentați de instituțiile competente.
Din nefericifre mulți români aflați peste hotare s-au stabilit în statele ce i-au „adoptat” și nu au planuri de a revenii în țara de origine.
Fotografie sugesgtivă preluată, sursa Telegram
Text redactat: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Publicare: 13 Iunie 2024
1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului
1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţă.
Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, conform adoptării Declarației pentru Protecția Copilului.
Ziua Internaţională a Copilului are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei, dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă acest concept, precum şi iniţierea unei acţiuni de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.
Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim.
De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi.
Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului.
Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să se simtă copil şi chiar este necesar ca macăr o dată pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi.
Nu se ştie exact de ce ziua de 1 Iunie a fost aleasă ca Ziua Internaţională a Copilului, însă există o teorie potrivit căreia, consulul general chinez de la San Francisco a strâns un număr de copii orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care s-a întâmplat să fie chiar pe 1 iunie, dată care a coincis, de asemenea, cu Conferinţa de la Geneva.
Text parțial preluat, sursa internet
Imagine sugestivă
O producție Civic Slobozia
Articol dedicat Zilei Internaționale a Copilului
Publicare: 1 Iunie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Ziua Mondială a Albinelor
20 mai, este Ziua Mondială a Albinelor
Merită din plin să aibă o zi a lor pentru că sunt cele mai importante viețuitoare de pe Pământ.
Albert Einstein avertiza, acum aproape 100 de ani că „atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit”.
Albinele polenizeaza mai mult de jumătate dintre speciile de plante existente.
Așadar, am pierde ceaiurile preferate, cafeaua, fructele delicioase și legumele sănătoase.
Fără albine ar dispărea furajele pentru animalele, dar și ecosisteme întregi formate din plante și arbori.
Cu ocazia acestei zile speciale oameni de bine au compus poezii dedicate albinelor.
Iată un din ele:
„Albinele din pătrunjel”
Nu demult tare, un apicultor dibaci si iscusit,
Văzând că-n țara sa albinăritul a cam dispărut,
Cu multă muncă si mult suflet a croit,
Un stup, ce-avea să fie un nou început.
Cu mare grijă, a adus in stup, albine lucrătoare,
Din toate colțurile țării chiar și din străinatate,
Le-a dat ca hrană, adevăr, credință și lumină de la soare,
Cu o gândire sănătoasă le-a-ntrămat pe cele ce erau aproape moarte.
A mai adus vreo trei sau patru mătci și-un trântor lângă ele,
Și le-a lăsat în voie să-și urmeze firea,
Dar trântorul credea că e coborâtor din stele,
Și fără chibzuință și-a uitat încet menirea.
În loc să păstorească stupul înspre câmpuri înflorate,
Cu floarea soarelui, salcâm sau mușețel,
El le ademenea mereu in locurile-ntunecate,
Făcând din ce în ce mai des popas, pe-un strat de pătrunjel.
Și-acolo le hrănea cu vorbe goale și uscate,
Cu bârfe și povești de popă beat,
Încât cu timpul bietele surate,
Care-i menirea stupului ele-au uitat.
Dar într-o seară ușa de la stup a fost închisă,
Stuparul a-nțeles prea bine că sărmanele s-au rătăcit,
Nu știu dacă vreodată pentru ele ușa va mai fi deschisă,
Căci între frunzele de pătrunjel, albinele au amorțit.
Tu Omule, nicicând să nu îți uiți chemarea,
Și niciodată să îți pierzi menirea și lumina,
Când rătăcești și simți că ai pierdut cărarea,
Oprește-te la timp și-ntoarce-te la stup, precum albina.
De multe ori în viață rătăcim pe drumuri înfundate,
Ca și albina ne lăsăm atrași în cursa rea,
Și bâjbâim indiferent dacă e zi sau noapte,
Iar viața asta scurtă ni se pare grea.
E mult prea cruda viața asta uneori,
Orice ai fi, creștin, păgân sau chiar ateu,
Să nu uiți asta , Omule, nici chiar atunci când mori,
Ca-i fost, că ești, și vei rămâne fiu... de Dumnezeu...
Text preluat dintr-un articol dedicat Zilei Mondiale a Albinelor
Imagini sugestive, sursa: internet
O producție Civic Slobozia
Publicare: 20 Mai 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Astăzi este Ziua Mondială a Albinelor

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate drag
Mult Respect