Proces colectiv, proiect demarat de Av. Gheorghe Piperea și Asociații
Cei interesați de procesul colectiv pentru stoparea experimentelor medicale pe oameni și a practicilor eugenice (insidioase, dar din ce în ce mai evidente), pot scrie la secretariat@piperea.ro
Pentru ușurința organizării, vă rog să precizați motivația asumării semnăturii pentru un astfel de proces, care poate fi, de exemplu:
- protecția copiilor împotriva consecințelor nefaste ale acestor experimente;
- temerea față de interacțiunile periculoase cu alte medicamente sau pentru declanșarea unor reacții grave în raport de afecțiuni pre-existente, cronice sau acute (tromboză, reacții auto-imune, anafilaxii etc.);
- principiul liberului arbitru și cerința consimțământului informat la o ingerință sau intervenție medicală;
- defectele și lipsurile calitative ale serului exprimental (deși injectați cu doza completă, nu ați obținut efectele scontate, pentru că nu aveți anticorpi, pentru că v-ați infectat, pentru că ați transmis mai departe agentul patogen, pentru că urmează să fiți din nou izolați etc.);
- segregarea socială și apartheidul sanitar care vin odată cu codul QR;
- pierderea locului de muncă (sau riscul de pierdere) ca urmare a alegerii de a nu vă supune acestui epxeriment.
PS: Că sunteți supuși sau nu new-normalismului, că v-ați injectat sau nu, nu are relevanță - în fața resetării ființei umane, în fața amenințării cu extincția speciei homo sapiens, suntem toți în aceeași barcă.
Toți în pericol de naufragiu.
Foto: Prof. Univ. Av. Gheorghe Piperea
Text preluat și publicat: 19.11.2021
Prezentarea planului diabolic, al "bolnavilor" planetei.
Într-un DOCUMENT REAL al Fundației Rockefeller (găsit pe web site-ul lor) se arată PLANUL lor -> al OCULTEI, Bill Gates, Fauci, George Soros, etc:
⚠️ MANIPULAREA ȘI VACCINAREA POPULATIEI prin SIMULAREA unei EPIDEMII GLOBALE cu un VIRUS SLAB și care NU E MORTAL;
⚠️ Prezentând NUMĂR de CAZURI INEXISTENTE, PLANIFICAREA DECESELOR de Covid chiar dacă oamenii NU AU AVUT covid și NU AU MURIT de covid;
⚠️ Să se exagereze indicele de mortalitate până la CAZURI de MOARTE care NU AU NICIO LEGĂTURĂ cu VIRUSUL pentru a menține FRICA și ASCULTAREA până la maxim;
⚠️ MENȚINEREA OAMENILOR în CARANTINĂ CÂT de MULT pentru a DISTRUGE ECONOMIA din acea regiune, a CREA TULBURĂRI SOCIALE, a RUPE lanțul ALIMENTAR, a CREA ÎNCEPUTUL unei LIPSE de HRANĂ, DETERIORAREA SISTEMULUI IMUNITAR prin LIPSA de INTERACȚIUNE cu alți oameni, bacterii și alte lucruri ce țin sistemul nostru imunologic în alerta și activ;
⚠️ CA SĂ AJUNGEM SUSCEPTIBILI de ÎMBOLNĂVIRI căci DEBILITEAZA sistemul nostru imunitar, apoi MINȚINDU-NE că NUMAI VACCINUL OBLIGATORIU poate lupta cu virusul;
⚠️ CONTINUAREA EXTINDERII CARANTINEI făcând ca LUMEA să PROTESTEZE și să se RĂZVRĂTEASCĂ;
⚠️ SĂ se continue cu EXAGERAREA CAZURILOR cât mai mult, folosindu-se de MORȚILE din BOLI OBIȘNUITE;
⚠️ URMÂND o NOUĂ FAZĂ de CARANTINARE la începutul anului 2022 la un nivel MULT mai EXTREM și MAI MULT decât PRIMA FAZA (prima stare de urgență) și a INVINUI PROTESTATARII pt. “creșterea cazurilor”;
⚠️ PEDEPSE cu ÎNCHISOAREA pt. “neascultători” (cei NESUPUSI);
⚠️ DUPA 6 LUNI sau MAI MULT să se facă un PLAN de VACCINARE OBLIGATORIE a POPULAȚIEI;
⚠️ URMEAZĂ și o FAZĂ a 3-a DACĂ MAJORITATEA SE OPUNE agendei ocultei;
⚠️ INSTITUIREA unui NOU SISTEM de ECONOMIE Patent Microsoft 060606 (666-semnul diavolului) - sistem Criptomoneda care UTILIZEAZĂ DATE ale ACTIVITĂȚII CORPORALE și care este bazat pe COMPORTAMENTUL UMAN și pentru SUPUNERE.
-> Text preluat <-
PS: Dacă ne vom opune cu adevărat și cu tărie așa cum se întâmplă în alte state, putem evita intrarea României în cursa infernală a "noii ordini mondiale".
Imagine sugestivă
Articol publicat: 22.11.2021
Teorie conspiraționistă sau crunta realitate, "Germanizarea României" ?
După cunoscuta lovitură de stat din decembrie 1989, "imperialiștii" din vestul Europei au început invadarea României sub diverse pretexte și forme, multe din ele fiind aparent credibile.
Încă din 1990 România a devenit piața de desfacere a producătorilor occidentali, absorția de mărfuri a românilor a salvat occidentul de la o imensă criză economică.
La numai 10 ani distanță, sub conducerea guvernamentală a lui Adrian Năstase (PDSR) își fac apariția primele companii străine, în mod surprinzător multe cu capital majoritar german.
Klaus Werner Iohannis, omul de bază al Germaniei în România, ajuns chiar președintele statului din 21 decembrie 2014 și până în prezent.
"Plantat" din timp să conducă echipa "ariană" aleasă cu care va înfăptui "Germanizarea României", după expirarea celor două mandate de președinte va deveni Cancelar pe ceea ce va fi colonia Germaniei.
Nu întâmplător România este invadată de însemne și activități germane, așa cum puteți deja observa: centre, magazine, cluburi, muzee, statui, etichete, benere, afișe.
Cea mai vizibilă și revoltătoare schimbare o putem observa la instituția de pază și ordine publică Poliția Română, fapt ce arată clar că există planuri în derulare.
Iată câteva fapte ale "viteazului" Klaus Werner Iohannis:
- anularea datoriei Germaniei față de România, reprezentând daune de război;
- cedarea către Germania sub diverse forme bunuri cum sunt: terenuri, clădiri, resurse, etc;
- îndatorarea românilor peste capacitatea de a returna împrumuturile, ca la un momentdat să fie executați silit;
- implementarea de legi, convenții și tratate în defavoarea României și românilor;
- este premiantul organizațiilor răufăcătoare României, așa cum sunt Kalergi, Brukenthal, etc;
- aplicarea planurilor de ștergere a identității, suveranității, creștinismului, a valorilor morale și materiale.
PS: Cu tristețe și durere :( remarc cedarea fraților mei români a tot ce-i definește.
Ne-am lăsat cotropiți de un popor cu un trecut urât, devenind un preș pe care ei se șterg. :(
-> Veți spune, "ce vrei tu băiete, în treburile mari de ce te bagi ?", stai locului că asta-i rânduirea.
Mă tot întreb, oare de ce nu putem fi independenți și suverani ?
Consider că am suferit prea mult, de mii de ani plătim tribut și suntem cotropiți.
Oare unde mereu greșim ? Ce nefericire, ce blestem ?
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 26.11.2021

Furtună în Carpați
O perioadă s-a "rostogolit" în spațiul public prin intermediul presei subiectul unui iminent conflict al Ucrainei cu Rusia, motive mai vechi "dosite la sertar", răscolite din când în când.
Petro Poroshenko, fostul președinte al Ucrainei, denumit și "Regele ciocolatei", a fost în centrul unui scandal pe probleme economice, fiind acuzat de afaceri ilegale cu Hunter Biden, fiul actualului președinte SUA Joe Biden.
În anul 2020, în timpul campaniei electorale din Statele Unite, presa internațională a vorbit despre problemele lui Hunter Biden în Ucraina, unde s-au adus acuzații cu privire la clasarea dosarului de fraudă fiscală de ordinul mild. de $.
Totodată "scânteia" a "aprins focul" unor conflicte mai vechi între Ucraina și Rusia, în această situație Americanii venind în sprijinul Ucrainei prin aliații NATO.
Așa dar, ce avem noi aici ?
Avem aplicarea unor planuri diabolice de "deranjare" a Rusiei de către americani, făcând-o prin întermediarii parteneri NATO așa cum este și România.
Culmea, din toți partenerii NATO de pe flancul est-european, România prin președintele Klaus Iohannis și ministrul de externe Bogdan Aurescu s-a angajat semnând la Washington implicarea în acțiunile ce vor urma în Ucraina.
Conform surselor oficiale Polonia și Ungaria s-au opus și au respins categoric să facă parte din echipa acestor operațiuni diabolice.
Din cele mai vechi timpuri "imperialiștii globaliști" au încercat prin diverse metode destabilizarea și dezintegrarea Rusiei.
Interesant și pare a fi insesizabil faptul că Ucraina nu este partener NATO, cu toate astea americanii îi susțin pe ucrainieni indirect, prin aliați.
În mod suspect România are de curând ca prim-ministru un militar de carieră în persoana generalului Nicolae Ciucă, guvern condus de militar reflectă starea de război în care ne aflăm, așa cum s-a mai întâmplat în anii 40, în perioada celui de al 2-lea război mondial.
Concluzie: "Se pare că americanoizii se vor bate cu rusnacii, dar o vor face până la ultimul român.
imperialiștii globaliști ne sacrificând soldații lor într-un război de uzură în care americanii vor consuma armament produs pe stoc, astfel fabricile producând încontinuare"
PS: Frați români, trebuie să ne opunem și să spunem într-un glas -> Conflictul lor nu ne privește.
Procedând așa cum au făcut-o Polonia și Ungaria.
Ar trebui să fim NEUTRI, plus că noi avem probleme de nu le facem față.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 27.11.2021
BREAKING NEWS: "Butonul de panică la mâna Fiurărului"
Acest articol atinge un subiect sensibil și complex în același timp, nu mai este secret, de aceea a apărut și în spațiul public faptul că în căteva țări din Europa printre care și România sunt antrenați și pregătiți lucrători ai "Poliției Europene".
D-nu general în rezervă Emil Străinu a menționat în spațiul public din presă faptul că pe teritoriul României, în baze militare speciale și cu logistică de generație nouă sunt antrenați soldații noii structuri Europene.
Cun nu iese fum fără foc, nenumărate voci au menționat faptul că mare parte din acești polițiști europeni sunt barbați selectați din refugiații primiți cu "brațele deschise".
Vă amintiți când madame Merkel solicita tuturor țărilor membre UE să primească cotă de refugiați, despre acest subiect am mai vorbit și în alte articole cu referiri asemănătoare.
În această PANdemie guvernul României a impus măsuri aberante prin forțele de pază și ordine publică care sunt: Jandarmeria, Poliția națională și cea locală.
Știm bine, unii cetățeni au simțit pe "pielea lor" abuzurile comise de angajați M.A.I. plătiți din banii noștri, angajați care ar fi trebuit să ne apere drepturile și interesele.
Pentru că o mână de oameni au inițiat demersuri juridice împotriva abuzatorilor, lucrători din M.A.I., polițiști au făcut deja pas înapoi.
În schimb lucrătorii din Jandarmerie continuă să comită abuzuri și să împiedice românii dintr-o anumită categorie să-și desfășoare activitățile cotidiene.
În acest caz, coordonatorul acestei acțiuni PLANdemice a menționat și solicitat înființarea unui departament special de intervenții format din 90.000 de lucrători chiar și aduși din extern.
Actuali "lideri" din aparatul de stat, echipa închegată recent reprezintă "Gestapoul" românesc.
"Fiurărul" suprem este gata să apese "butonul de panică", moment în care își vor face apariția "Volgile negre" și "Gorilele în pardesie".
Cu temele făcute și bine înarmați, m3rc3narii vor aresta, extrage din orice loc, chiar și din locunțe cu forța români pe care îi vor duce în centre special amenajate.
Despre centre/lagăre de tip FEMA am vorbit în două articole, oferind în acest sens exemplu din Australia, unde oameni sunt arestați și aruncați în aceste lagăre.
PS: Patrioți aflați în pozițiile cheie vor împiedica șcelerații să-și pună în aplicare planurile diabolice.
Trebuie împiedicat cu orice preț "Fiurărul" să apese "butonul de panică".
Apăsarea "butonului de panică" care ar genera dezastu de proposrții este similar declanșării unui război.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 03.12.2021
Definiția egalității exprimată în câteva cuvinte
Egalitatea e cel mai mare dușman al libertății... principiul egalitîții, pe care-l vehiculează democrații din lume, funcționează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creștină consideră oamenii egali în fața lui Dumnezeu...
În celebra Déclaration des Droits de l Homme et du Citoyen a revoluției franceze, prima propoziție e o ediție absolută sau, în cel mai bun caz, un sofism: oamenii sunt egali de la natură... asta e ca și cum Kant ar fi egal cu Iliescu... oamenii sunt inegali de la natură...
Sunt inegali inșiși membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru și altul imbecil... substanța ereditară e un mister...
Petre Țuțea
Text preluat
Foto: Petre Țuțea
Articol publicat: 04.12.2021
-> GRATIS <-
Plătim ca să avem gratuități,
Și vindem pe degeaba la străini,
Ne bucurăm de cușca aurită,
Suntem stăpânii sclavilor ce azi ne sunt stăpâni.
Mâncam mâncarea celor din străinătate,
Plătind-o azi cu bani munciți din greu,
Dar dăm degeaba rodul muncii noastre,
Căci țara e condusă de evrei.
Deși cu toții știm povestea,
Și știm cu toții că suntem furați,
Alegem azi să închidem ochii,
Și continuăm să îi votăm pe criminali.
Dar nu ne mai trezim odată?
Spunea un mare Om… român,
Căci a venit iar timpul astăzi,
Cu sânge viitorul să-l plătim.
Autor: Marian Motocu (Un Oltean Încăpățânat)
Foto: Marian Motocu
PS: În numele românilor adevărați îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci frate drag patriot și naționalist.
Preluare și publicare: 12.12.2021
Codurile armelor pentru război - "in dă securitate"
-> Pe placul unora, dușman altora;
Știu și mai ales sunt conștient că nu sunt pe placul tuturor, nici nu aș putea fi dacă iau în calcul cât de diferiți suntem.
Din istoria creștină se știe că nici Iisus Hristos nu a fost pe placul tutruror, drept urmare știm cu toții ce s-a întâmplat.
Și iată cum de peste 2000 de ani omenirea trăiește într-un mare haos și relativitate.
Nu sunt excepție, nici nu aș putea, nu sunt pe placul tuturor atunci când vorbesc, scriu și acționez.
-> Ce, cum, și de ce;
Cu acest articol lansez un serial intitulat "Codurile armelor", pregătiri pentru războiul ce "bate la ușă".
Puțini au citit, și mai puțini au înțeles ideea articolului intitulat "Dosar din naștere", a cărei publicare s-a făcut pe 22.03.2021
"Uraaa, securitatea a murit, trăiască securitatea".
Dânsa, securitatea a fost desființată în 30 decembrie 1989 prin decret nr. 33, articol unic, semnat de președintele CFSN Ion Iliescu.
În realitate securitatea a fost pitită sub "mantaua armatei", puterea nou instalată având și ea nevoie de "liniște".
La ceva timp "ea" reapare cu "straie noi", sub un nume franțuzesc cu aer de occident, structură menită să apere demnitarii statului și să reprime orice formă de manifestație.
Rapid MAI s-a apucat să facă investiții în această structură de forță oferindu-le lucrătorilor terenuri, clădiri, logistică, cursuri de specializare și perfecționare.
-> "Nas-în-nas cu securitatea";
Un individ din "garnizoana" locală mă tot hărțuiește de un an în timpul serviciului cât și în timpul liber.
Când este în uniformă se dă zmeu, comite fără priceapă fapte grave, abuz în serviciu, se poartă abuziv și hărțuiește.
Să-și facă motiv să se apropie de mine superiorii lui i-au oferit pretextul "masca de protecție".
Individul s-a străduit să mă sancționeze pentru nepurtarea "măștii de protecție", scopul fiind să mă provoace, gândind că mă voi revolta încât să intervină în forță.
Ce a omis să-i spună superiorii, este faptul că sunt calm, mă documentez pe legi și pot acționa.
-> Justiția legată la ochi și mâini;
Balanța e stricată atunci când ar deranja securitatea și alte interese, domnița legată la ochi este acum legată și la mâini.
Parcă eram cu toți egali în fața legii! Acum totul s-a schimbat.
Și totuși mai sunt magistrați conștiincioși, pe care îi voi căuta, cu siguranță problemele ce le am se vor rezolva.
Va urma...
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 18.12.2021
Despre datoria de a nu te supune
(H.D. Thoreau, Resistance to Civil Government)
Ideea contractului social în care oamenii s-ar angaja de bunăvoie pentru a stabili o societate în care să se simtă apărați de vicisitudinile stării de natură este o pură ficțiune, în măsura în care nici unul din cetățenii existenți astăzi oriunde pe glob nu și-a dat un consimțământ explicit, odată cu intrarea în această lume – sau măcar odată cu vârsta majoratului, față de sistemul constituțional, față de ansamblul legilor pe care va fi ținut să le respecte, sau față de politicile pe care guvernul le pune în practică.
Nu există, de fapt, o „intrare” în contractul social, pentru că omul este aruncat în lume, el se naște direct parte a acestui contract fără să fi consimțit vreodată la el, ca individ.
Cu toate acestea, întreaga filosofie constituțională a statelor democratice se bazează pe ideea de contract social și pe acel „consimțământ de a fi guvernați”.
Acest consimțământ se consideră a fi implicit, atâta timp cât cetățenii acceptă să se supună legilor; ei au posibilitatea legală de a schimba guvernanții prin vot și de a aproba modificările constituționale prin referendum.
Democrațiile contemporane se confruntă însă cu o vidare de sens a acestor gesturi electorale.
În condițiile în care impactul votului este din ce în ce mai mic asupra unei clase politice oligarhice, iar posibilitatea reală a cetățenilor de a schimba ceva prin vot pare din ce în ce mai iluzorie, nivelurile de absenteism ating cotele istorice maxime.
Constatăm o „oboseală” (fatigue) generală a modelului democrațiilor occidentale, care par să-și fi atins limitele posibilităților lor de a menține consensul social fondator.
Există o prăpastie între elitele politice și mase; pe de o parte, elitele politice răspund din ce în ce mai puțin la cerințele cetățenilor și sunt din ce în ce mai greu de înlocuit, din lipsă de alternative (în context românesc, sloganul Pieței Universității PDL, USL, aceeași mizerie este revelator).
Pe de altă parte, gradul de contestare al modurilor de guvernare este în creștere peste tot în lume, contestarea tinzând să capete aspecte violente și anti-sistem: spre deosebire de grevele și mișcările tradiționale care contestau anumite politici sau anumite forțe politice aflate la putere, contestarea din zilele noastre este mai degrabă îndreptată împotriva sistemului politic ca atare.
În contrapartidă, elitele politice care administrază Statul recurg la mijloace din ce în ce mai violente pentru a limita și a reprima aceste mișcări, mijloace care se află adesea la limita legalității.
Dar legile, făcute tot de aceste elite politice, evoluează odată cu atmosfera timpului: din ce în ce mai mult, ele permit supravegherea cetățenilor astfel încât orice tentativă de contestare organizată să fie înăbușită încă din fașă.
Din ce în ce mai mult, Statele își tratează cetățenii ca pe niște supuși sau, și mai rău, ca pe niște simple obiecte ale guvernării, și nu ca pe părțile constituente ale unui contract social de la care, totuși, se revendică (în acest sens, este simptomatică terminologia discursului public în care se vorbește de „populație” și nu de „cetățeni”).
Așadar, presupunem că un cetățean X se află în următoarea situație (prea puțin ipotetică, să recunoaștem): votul său nu are nici un impact asupra politicilor guvernamentale; mecanismele de asociere la luarea deciziei sunt din ce în ce mai îndoielnice (acest lucru este în primul rând valabil pentru România); nu și-a exprimat consimțământul de a fi guvernat, dar dacă declară retragerea acestui consimțământ, organele Statului vor considera, în cel mai bun caz, că subminează ordinea de drept.
Care sunt mijloacele care-i rămân cetățeanului prin care să poată să-și afirme caracterul politic (în sensul în care el este membru al corpului politic constitutiv al Statului, și în opoziție cu un caracter pur obiectual)?
Asocierea pentru crearea de contra-puteri, nesupunerea civică, și revoluția.
Nu vom trata aici fenomenul asociativ, dificultățile coagulării sale și impactul pe care îl poate avea asupra sistemului politic; nu vom trata nici revoluția, fenomen politic radical și oarecum desuet, dar în orice caz îndelung dezbătut în teoria politică.
Ne vom opri asupra conceptului de nesupunere civică, foarte puțin cunoscut la noi până în timpuri recente, și mai puțin teoretizat decât alte forme de reconstituire a politicului de către cei fără de putere.
Ce este nesupunerea civică? În linii mari, ea constă în actul de a încălca o lege în vigoare în virtutea unei convingeri morale personale (dar presupusă a avea un caracter universal) și pentru a atrage atenția opiniei publice și a guvernului asupra caracterului imoral al anumitor legi sau politici guvernamentale. Diferitele definiții care au fost schițate în literatura de specialitate converg în a spune că nesupunerea civică are următoarele caracteristici:
- implică încălcarea deliberată a legii.
Cazurile în care anumite gesturi de protest nu sunt însoțite de încălcarea niciunei legi nu pot fi clasificate, din punct de vedere tehnic, ca nesupunere civică.
- implică acceptarea – și chiar solicitarea – sancțiunii penale. Un act de nesupunere civică este un act public și asumat; autorul său nu caută să ascundă faptul că a încălcat o lege, și de aceea el nu este un infractor.
Dimpotrivă, el caută să atragă atenția asupra injusteții unei legi sau politici, deci interesul său este ca fapta sa să fie cât mai cunoscută de opinia publică și de guvernanți.
- este nonviolentă, pentru că este „civică”, adică se înscrie în limitele conviețuirii civile în societate, respectând principiul fundamental de a nu încălca libertatea celorlalți și de a nu le dăuna în niciun fel.
- nu este fapta unui individ izolat, ci se manifestă printre membrii unui grup; ea este mai degrabă un mijloc de acțiune folosit de minorități organizate.
Hannah Arendt susține că nu poate exista nesupunere civică izolată, ca faptă a unui singur individ, pentru că demersul are în mod necesar o latură socială – este vorba de o acțiune întreprinsă ca rezultat al unor convingeri care circulă în rândul unui grup care, fiind minoritar, nu are la dispoziție alte mijloace de a-și face cunoscută opoziția față de anumite legi sau politici guvernamentale.
- nu trebuie confundată sau asimilată nici cu delincvența de drept comun, nici cu acțiunea revoluționară.
Din punct de vedere juridic, nu se face nici o diferență între un act de nesupunere civică și o faptă penală ce poate fi încadrată ca delict de drept comun: în ambele cazuri este vorba de încălcarea legii.
Din punct de vedere moral însă, cele două sunt fundamental diferite: cel care comite un act de nesupunere civică nu o face în propriul său interes, ci pentru o cauză mai înaltă care, în viziunea sa, poate fi echivalată cu interesul întregii umanități.
În plus, distincția între încălcarea legii în public și cea clandestină este foarte importantă.
În ceea ce privește acțiunea revoluționară, diferența principală este aceea că nesupunerea civică nu este o formă de contestare a sistemului ca întreg și a principiilor sale de bază, ca în cazul luptei revoluționare.
Nesupunerea civică încearcă să atragă atenția asupra unor „scăpări” ale sistemului, pe care îl consideră în cele din urmă legitim, iar consecințele penale ale nesupunerii sunt și ele acceptate.
- O altă distincție necesară este cea între nesupunerea civică și obiecția de conștiință.
Cineva care refuză serviciul militar obligatoriu aduce o obiecție de conștiință, dar nu comite un act de nesupunere civică.
Acesta din urmă trebuie să fie public și să vizeze, ca finalitate, modificarea unei legi sau a unei politici în folosul unui grup mai mare de oameni.
Dacă avem în vedere fundamentele sale filosofice, conceptul de „nesupunere civică” este profund liberal, înscriindu-se în tradiția filosofică iluministă.
La baza lui stă subiectul politic modern, individul autonom în a cărui conștiință rezidă fundamentul moralei universale și care are capacitatea înnăscută de a discerne între bine și rău.
Această conștiință suverană, și nu puterea politică, este instanța supremă căreia trebuie să i se supună individul.
Loialitatea datorată Statului sau națiunii este pusă pe locul doi față de loialitatea datorată umanității în întregul său: cel care comite un act de nesupunere civică o face în vitrutea unui bine superior celui promis de guvernarea vremelnică.
Iar loialitatea față de umanitate se judecă doar în forul propriei conștiințe.
Epoca de glorie a practicii nesupunerii civice este deceniul al șaptelea american, o perioadă în care înfloresc atât actele de nesupunere, cât și dezbaterile academice din jurul conceptului.
Această proliferare este legată de contextul legilor rasiale din Sud, precum și de opoziția față de războiul din Vietnam, aflat în plină desfășurare.
Hannah Arendt crede că nesupunerea civică este o expresie a tradiției asociative americane, și că, prin urmare, ea este puțin compatibilă cu alte tipuri de tradiție politică.
Însă, deși născută în Statele Unite ale Americii, practica nesupunerii civice și-a câștigat adepți și în alte spații culturale.
Vom expune mai jos cele mai celebre exemple de nesupunere civică.
Henry David Thoreau (1817-1862), inventatorul conceptului, este un original al timpurilor sale. La 28 de ani a luat decizia să petreacă o vreme izolat de lume, retrăgându-se pe o proprietate dintr-o pădure, pe malul lacului Walden din Massachusetts, unde a trăit timp de doi ani într-o casă din lemn construită de el însuși.
În această perioadă, a fost căutat de fisc, cerându-i-se să-și plătească taxele restante de mai mulți ani.
Ca urmare a refuzului său, a trebuit să petreacă o noapte la închisoare; a doua zi dimineață, mătușa lui a plătit restanța către Stat (după câte se pare, împotriva voinței lui Thoreau), și acesta a fost eliberat.
Ne interesează aici mai cu seamă motivul pentru care Thoreau a refuzat să plătească taxele: este vorba de opoziția sa față de sclavie și de războiul dus de Statele Unite împotriva Mexicului, pe care le consideră imorale.
Ca urmare a acestei experiențe, care pare să-l fi marcat decisiv, Thoreau publică în 1849 eseul Resistance to Civil Government, or Civil Disobedience, în care justifică teoretic refuzul individului de a se supune legilor unei guvernări pe care o consideră, conform propriei sale conștiințe, imorală.
Martin Luther King este un alt caz celebru citat îndeobște pentru a exemplifica nesupunerea civică.
În semn de protest împotriva segregării rasiale din Statele Unite, care impunea spații separate pentru albi și negri în restaurante, autobuze, instituții publice etc., Martin Luther King organizează în 1955-56 un boicot al autobuzelor, determinându-i pe susținătorii abolirii segregației să refuze să mai meargă cu mijloacele de transport în comun.
Acest lucru punea o problemă serioasă companiei de transport, în condițiile în care cca 75% din clienții săi erau persoane de culoare.
Trebuie menționat că acest boicot nu a fost gândit ca încălcare a vreunei legi, ci a fost doar o modalitate de a protesta ocolind legea.
Cu toate acestea, Luther King a fost condamnat ulterior în justiție pe baza unei legi anti-boicot.
Boicotul a luat sfârșit, însă, doar după ce Cureta Supremă a afirmat neconstituționalitatea legilor rasiale aflate în vigoare în mai multe state din Sud.
Ultimul exemplu la care ne vom referi este la fel de cunoscut ca și celelalte două: Mahatma Ghandi.
El practică această formă de protest de-a lungul mai multor decenii, sub diferite forme.
În anii 20, îi organizează pe țăranii care protestează împotriva impozitelor agricole prea mari.
În 1930, organizează un marș de 400 de km împotriva taxei naționale pe sare.
Dar cea mai cunoscută acțiune a sa este mișcarea Quit India, împotriva dominației coloniale britanice, începută în 1942 printr-un celebru discurs al lui Ghandi.
Mișcarea cheamă la nesupunere civică non-violentă pe toți cei care consideră imorală stăpânirea britanică și obligația supușilor din colonii de a contribui la efortul de război.
Reacția britanică la această mișcare este foarte dură: în jur de 60 000 de oameni, participanți la mișcare, sunt pedepsiți cu închisoarea.
Problemele legate de practica nesupunerii civice sunt destul de numeroase, dar ne vom opri asupa câtorva care prezintă mai multă relevanță.
Prima dintre ele, care pare o aporie imposibil de depășit, este cea a justificării legale – sau teoretice, în general, a acestei forme de protest.
Cum trebuie să trateze justiția un act de nesupunere civică în cazul în care acesta este perfect justificat din punct de vedere moral, dar contravine legilor în vigoare?
O a doua întrebare relevantă pentru discuția noastră ar fi: în ce măsură nesupunerea civică este un instrument eficient de influență asupra politicilor guvernamentale și în ce măsură este un mijloc de subminare a ordinii de drept?
În sfârșit, având în vedere condițiile istorice din spațiul românesc, coordonatele culturale, o tradiție politică oarecum diferită de cea americană, ce șanse există ca nesupunerea civică să devină o practică politică asumată în societatea românească?
Este acest lucru de dorit?
Un aspect interesant al practicii nesupunerii civice este acela că ea a fost folosită în mod strategic de asociații civice americane pentru a testa constituționalitatea, la nivel federal, a unor legi ale Statelor din federație.
Acest lucru a fost posibil datorită dualității sistemului juridic american.
Teoretic, această strategie este posibilă și în România, în măsura în care există cel puțin două Curți superioare curților naționale, și anume Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Este posibil pentru anumite organizații civice din România să practice nesupunerea civică tocmai în scopul strategic de a aduce în fața justiției naționale cazuri care, în cazul unei soluții nefavorabile, să fie înaintate către aceste curți superioare, unde ar putea avea mai multe șanse.
O altă utilizare posibilă a nesupunerii civice poate avea drept scop aducerea în prim-planul dezbaterii publice anumite legi sau politici considerate nedrepte.
Atunci când instituțiile statului nu mai funcționează, ca în imaginea pe care am încercat să o zugrăvim în prima parte a expunerii noastre, soluțiile la criza politică nu pot veni decât din societate.
Prin practica nesupunerii civice este posibilă o campanie de aducere în conștiința publică a unor teme pe care publicul amenințat de dispariția politicului și mult prea preocupat de îngrijorările vieții de zi cu zi le poate da uitării.
Este vorba, în cele din urmă, de asumarea calității de cetățean, de asumarea responsabilității de a participa la deciziile politice, și de afirmarea unei conștiințe morale aflată deasupra simplei dorințe de prezervare biologică.
Text preluat
Imagine sugestivă
Articol publicat: 29.12.2021
Lumina e în oameni!
Sărbătoarea pascală este despre patimi, suferință și jertfă.
Totodată acest mare eveniment este despre credință, recunoaștere și iertare.
Credința omului generează lumină, fi și tu lumină pentru aproapele tau.
O lume întreagă trebuie să știe, El a înviat cu adevărat.
Hristos a înviat din morți,
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le.
Alexandru Coțarcă vă urează să fiți fericiți de Paște alături de cei dragi.
E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Hristos a înviat!
O producție Civic Slobozia
Imagine sugestivă, sursa internet
Publicare: 4 Mai 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Av. Elena Radu - foto 1
Av. Elena Radu - Voința Poporului: Mai există democrație în România?
După 1989, cea mai ”mare democrație” pe care au perceput-o românii a fost aceea că pot să critice public președintele în funcție, fără să le fie teamă că opinia pe care o exprimă va atrage consecințe negative asupra propriei persoane sau represalii.
Practic, libertatea de exprimare garantată de art. 30 din Constituția României a reprezentat pentru români ”esența democrației” pe care și-au dorit-o și au crezut că au și obținut-o.
Cu toate acestea, de prea mulți ani, s-a instaurat în societatea românească o temere care a determinat cetățenii României, conștient sau inconștient, să nu își mai exercite libertatea de exprimare.
De prea mulți ani:
– cetățenii României atunci când se întâlnesc și doresc să discute și să exprime opinii cu privire la diverse aspecte privind mediul economic și social din România (care nu au legătură cu activități infracționale), își pun telefoanele mobile ”la distanță”, având impresia că așa nu vor fi ”ascultați” sau în mod inconștient reduc tonalitatea vocii atunci când critică o politică publică a statului român;
– în discuțiile telefonice, dacă vor să își exprime o nemulțumire cu privire la ceea ce se întâmplă în România, nu îndrăznesc să o verbalizeze, spunând ”lăsă că îți povestesc eu mai multe când ne întâlnim”;
– cetățenii României, cu toate că în discuțiile private își exprimă nemulțumirea cu privire la ”mersul lucrurilor” în România, nu îndrăznesc să își exprime respectiva nemulțumire în mod public prin exprimarea unei opinii pe propriile pagini de pe rețelele de socializare, semnarea unei petiții, pornirea unui demers legal împotriva unor acte normative neconstituționale, etc, invocând că le este teamă să nu își piardă locul de muncă sau să fie supuși unor represalii ”din chiar partea statului”, etc.
Această temere instaurată în rândul cetățenilor României este efectul unor ”demersuri” ale reprezentanților autorităților publice din România (discursuri publice ale înalților demnitari în stat, abuzurile exercitate de către o parte din judecători și procurori, polițiști și alte forțe de represiune, ”intervenția” directă sau indirectă a structurilor de securitate ale statului etc).
În perioada pandemiei Covid-19 unul dintre prim-miniștrii în funcție a declarat publică că pentru el campaniile cetățenilor care nu erau de acord cu măsurile și politicile aplicate de stat în privința pandemiei ”aceste acțiuni sunt similare cu acțiunile unor teroriști”.
Într-o reală democrație, o asemenea, declarație publică a unui prim-ministru nu ar fi rămas nesancționată, ”demisia de onoare” trebuia să fie depusă imediat.
Mai mult, politica aplicată pe rețelele de socializare și în mass-media, potrivit căreia cine avea o opinie contrară narativei oficiale era ”blocat”, criticat sau acuzat public, fără o intervenție din partea autorităților statului român pentru stoparea acestor practici abuzive împotriva libertății de exprimare, ne-a arătat că, în fapt, această libertate a început să fie ”anihilată” chiar cu concursul autorităților publice.
Chiar dacă ”pandemia” a trecut, anihilarea libertății de exprimare a rămas.
Pe de altă parte, normele neclare, imprecise și neprevizibile din legile adoptate în ultimii ani, prin care sub pretextul combaterii a diverse infracțiuni și fake news-ului, s-au introdus pârghii pentru restrângerea libertății de exprimare, inclusiv de către structurile de securitate națională ale statului român, permit exercitarea de abuzuri în contra cetățenilor.
S-a ajuns în situația în care critica adusă reprezentanților autorităților publice raportat la încălcarea de către aceștia în exercitarea mandatului a prevederilor legii fundamentale – Constituția României să fie mediatizată ca fiind extremism.
Analizând obiectiv realitatea din România, putem constata că ”marea democrație” percepută de români după 1989 a cam dispărut, libertatea de exprimare ”neîngrădită” și fără temere devenind un lux, sub acest aspect România îndepărtându-se de la principiile democrației.
Cu toate acestea, reprezentanți ai statului român critică cu patos conducătorii altor state sau regimurile din alte state, invocând că cetățenilor respectivelor state le este îngrădită libertatea de exprimare.
Însă, pun sub tăcere ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă sub propria ”conducere” în România, trâmbițând că în România ar exista democrație.
În condițiile în care îți este teamă să îți exprimi public liber opinia cu privire la politici, legi, reguli care se stabilesc în România și care te afectează sau opinia ta este ștearsă/ascunsă, crezi că trăiești într-o Românie democratică?
Sau crezi că prevederile art 1 alin. 3 din Constituția României (singura lege votată direct de poporul român) au fost golite de conținut, voința poporului fiind anihilată de diverse grupuri de interese care s-au infiltrat in structurile și autoritățile statului român?
(Art 1 alin. 3 din Constituție: ”România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”)
Dacă vocea poporului este ”astupată”, cum își poate exprima acesta voința?
Articol preluat, sursa: active news
Fotografie: Avocat - Elena Radu
Publicare: 30 Aprilie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Boicot vot, pro sau contra
Boicot vot, pro sau contra
De câțiva ani există un „curent” ideologic de boicotare a alegerilor politice, oamenii fiind îndemnați să nu voteze din diverse motive.
Cel mai cunoscut motiv de boicot este faptul că organizatorii alegerilor „fac jocurile” încât tot ei să câștige.
Din anul 2008 numărătoarea și centralizarea voturilor este făcută de STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale), o ramură a unui serviciu secret din România.
Totodată legislația alegerilor a fost modificată favorizându-i pe cei aflați în pozițiile cheie și pe cei noi veniți îndeplinind obligatoriu condiția „originilor sănătoase”.
O modificare puțin discutată în spațiul public este prezența oamenilor la procesul de votare, aici fac referire la numărul celor ce se prezintă la urne raportat la numărul celor cu drept de vot înscriși pe liste.
Flexibilitatea legislației electorale permite validarea candidaturilor aleși de un procent foarte scăzut al algeătorilor prezenți la urne.
Pe de altă parte „aparatul” administrativ a fost extins în baza unui număr artificial de locuitori, astfel în România sunt cei mai mulți funcționari publici din lume raportat la numărul real de locuitori.
Formațiunile politice aflate deja la „conducere” și-au asigurat prin lege victoria cu prezența la urne a funcționalilor aflați în activitate și alți colaboratori, cu alte cuvinte se votează între ei.
PSD și PNL câștigă alegerile prin metode perfide de 34 de ani, pentru a înșela alegătorii și oferind senzația de diversitate în numele așa zisei democrații s-au creat alternative așa cum sunt USR, PMP, ALDE, Pro România, AUR, ETC.
Prin intermediul presei și nu numai au fost descurajate și uneori interzise candidaturile independenților și formațiunilor politice aflate în „afara sistemului”, astfel a fost încălcat dreptul de a fi ales, ART. 37 din Constituția României.
Prin procesul strângerilor de semnături necesare depunerii candidaturilor la AEP se practică mascat și campanie electorală, în terorie acțiune ilegală, însă, în practică se fac diverse „artificii”.
Campaniile electorale sunt de cele mai multe ori spectacole de circ și mascaradă, alegătorilor li se oferă diverse bunuri, o mită electorală mascată, fapte permise prin „breșele” legislației.
În final „călăii” ocupă funcțiile pentru care au candidat și aparent au câștigat prin exercițiul „demodractic” denumit algeri, cu japca și cu sprijinul forțelor polițienești și militare sunt colectați bani de la oamenii din afara sistemului prin așa zisele taxe, impozite și accize.
Intuiți și voi pentru cine sunt colectați banii, o parte necesară bunăstării „călăilor” și plata tributului către imperialiști, acesta din urmă reprezentând dreptul de a mai exista.
Text redactat: Alexandru Coțarcă
Imagine sugestivă, sursa internet
O producție Civic Slobozia
Articol publicat în data: 27 Martie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Răspuns de la C.J. Ialomița - pag. 2
Răspuns de la C.J. Ialomița, „Copy-Paste”
În urma solicitării depuse la registratura Consiliului Județean Ialomița din data de 22 februarie 2024, am primit următoarele răspunsuri punctuale:
1. Oficiali din cadrul Consiliului Județean Ialomița spun că apa furnizată la robinet este POTABILĂ conform analizelor de laborator acreditate RENAR, cu toate acestea oamenii cumpără apă imbuteliată pentru băut și alte întrebuințări.
De apă POTABILĂ „se bucură” și cei din mediul rural, că doar sunt „membri” ai operatorului regional S.C. URBAN S.A. Slobozia.
2. Tariful apei furnizate la robinet este UNIC pe toată aria de operare a S.C. URBAN S.A. Slobozia, așadar, prețul final facturat este de 15 lei m/c.
3. În mediul rural unde nu există canalizare, sau consumatorii nu au fost branșați la rețeaua de canalizare existentă se plătește doar apa furnizată la robinet, în acest caz prețul aproximativ fiind la jumătate.
4. Prețul apei furnizate la robinet și pentru canalizare este staiblit și poate fi modificat în baza unor acte normative. „Deci, unde-i lege nu-i tocmeală”.
5. Se spune că nu este vorba de adăugarea pierderilor, deși mulți consumatori reclamă acest lucru, diferența mare dintre unitățile consumate și cele facturate.
6. Putem sta liniștiți, pierderile de pe rețeaua publică NU sunt adăugate consumatorilor.
7. Consumul de pe domeniul public este contorizat și facturat către D.A.D.P., în baza contractelor încheiate între cele două părți.
8. Nici „pomeneală” că S.C. RAJA S.A. Constanța ar putea prelua pe viitor S.C. URBAN S.A. Slobozia, aceste înformații fiind doar speculațiile unora, „răutăcioși ar spune unii, deranjați de acestă afirmație”.
Cu mici deosebiri, pare să fie o copie a răspunsurilor sosite de la operatorul regional S.C. URBAN S.A. Slobozia.
Acesta este un comentariu ca urmare a răspunsului sosit prin E-mail de la oficiali din cadrul Consiliului Județean Ialomița
Nici-o expunere cu privire la prețul care a devenit pentru mulți consumatori o povară.
Text redactat: Alexandru Coțarcă
Document primit și publicat în format IMG
O producție Civic Slobozia
Publicare: 18 Martie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Răspuns de la C.J. Ialomița - pag. 1

Flyer PSD, față
Campanii electorale „cu tupeu”
Cu tupeu socialiștii de la PSD fac acțiuni cu caracter electoral, că doar își permit.
Joi, 29 februarie 2024 persoane, membri sau simpatizanți au împărțit „fluturași” în municipiul Slobozia, județul Ialomița.
Mesajul scris pe acel „fluturaș” este adresat bătrânilor, celor ce sunt pensionari, arătând că partidul are grijă de fiecare dată de pensionari atunci când sunt la conducere.
Structura politică în cauză profită mereu de această categorie socială, unde de cele mai multe ori pensionarii au venituri cu mult sub nivelul de inflație.
De cealaltă parte sistemul își protejează oamenii pensionari oferindu-le remunerații consistente, un exemplu este „sistemul special” de pensii.
Tot cu tupeu „progresiștii” de la USR au instalat joi 7 martie 2024 corturi personalizate pentru strângere de semnături și împărțire de „fluturași”.
Pentru a devenii mai puternic, USR s-a unit cu PMP, totodată nu cumva „Petrov” cu gașca lui să rămână și de această dată în afara „clasei”.
Mihai Tănăsescu, cel care ocupă o poziție importantă în organizația USR Ialomița se pregătește pentru „fotoliul” de primar.
Ca fost preferct de Ialomița o scurtă perioadă de timp în anul 2021, Mihai Tănăsescu a primit și a semnat acte normative prin care se implementau restricții „draconice” în contextul așa zisei „plandemii”, astfel județul Ialomița a fost o perioadă sub sfera „Noii Ordini Mondiale”.
PS: Aceste partide și nu numai trebuie radiate și scoase în afara legii, iar mulți din „activiști” și oameni „cheie” trimiși în judecată pentru distrugerea României și poporului român timp de 34 de ani.
„Groapa de gunoi a istoriei este goală pentru că românii încă nu sunt în stare să facă cu adevărat curățenie”.
Text redactat și fotografii: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Publicare: 7 martie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Flyer PSD, verso

Cort USR-PMP, 2

Cort USR-PMP, 1

Răspuns de la S.C. URBAN S.A. Slobozia - pag. 2
Răspuns de la S.C. URBAN S.A. Slobozia
În urma solicitării depuse la secretariatul operatorului regional S.C. URBAN S.A. Slobozia din data de 22 februarie 2024, am primit următorul răspuns punctual în scris:
1. Oficiali din cadrul S.C. URBAN S.A. Slobozia spun că apa furnizată la robinet este POTABILĂ conform analizelor de laborator acreditate RENAR, cu toate acestea oamenii cumpără apă imbuteliată pentru băut și alte întrebuințări.
De apă POTABILĂ „se bucură” și cei din mediul rural, că doar sunt „membri” ai operatorului regional S.C. URBAN S.A. Slobozia.
2. Tariful apei furnizate la robinet este UNIC pe toată aria de operare a S.C. URBAN S.A. Slobozia, așadar, prețul final facturat este de 15 lei m/c.
3. În mediul rural unde nu există canalizare, sau consumatorii nu au fost branșați la rețeaua de canalizare existentă se plătește doar apa furnizată la robinet, în acest caz prețul aproximativ fiind la jumătate.
4. Prețul apei furnizate la robinet și pentru canalizare este staiblit și poate fi modificat în baza unor acte normative. „Deci, unde-i lege nu-i tocmeală”.
5. Se spune că nu este vorba de adăugarea pierderilor, deși mulți consumatori reclamă acest lucru, diferența mare dintre unitățile consumate și cele facturate.
6. Putem sta liniștiți, pierderile de pe rețeaua publică NU sunt adăugate consumatorilor.
7. Consumul de pe domeniul public este contorizat și facturat către D.A.D.P., în baza contractelor încheiate între cele două părți.
8. Nici „pomeneală” că S.C. RAJA S.A. Constanța ar putea prelua pe viitor S.C. URBAN S.A. Slobozia, aceste înformații fiind doar speculațiile unora, „răutăcioși ar spune unii, deranjați de acestă afirmație”.
Acesta este un comentariu ca urmare a răspunsului sosit prin E-mail de la oficiali din cadrul S.C. URBAN S.A. Slobozia.
Nici-o expunere cu privire la prețul care a devenit pentru mulți consumatori o povară.
Text redactat: Alexandru Coțarcă
Document primit și publicat în format IMG
O producție Civic Slobozia
Publicare: 7 Martie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Răspuns de la S.C. URBAN S.A. Slobozia - pag. 1

Către S.C. URBAN S.A. Slobozia

Sărbătoarea Mărțișorului
Primăvata începe cu tine dragă femeie!
1 martie este prima zi de primăvară din punct de vedere calendaristic, cu această ocazie bărbații oferă femeilor obiecte ce simbolizează anotimpul acesta frumos.
Datorită unor oameni de bine, în România încă se mai păstrează obiceiul Mărțișorului, obiectul confecționat de meșteri florari ce devine accesoriu purtat la piept de femei pe tot parcursul lunii Martie.
Iată cât de frumos începe acest anotimp pe care îl așteptăm cu nerăbdare.
Împreună ne bucurăm de cerul albastru, de soarele ce ne zâmbește și de parfumul florilor timpurii.
Câteva mesaje deosebite, dedicate Mărțișorului și Primăverii:
- Firul alb e sănătate, iar cel roşu prosperitate. Amândouă, împreună, formează o cunună de succes şi voie bună.
- Un mic mărţişor şi un ghiocel îţi dăruiesc, ca să simți că a venit primăvara. E timpul să zâmbeşti mai mult!
- Un buchet de ghiocei şi o primăvară superbă pentru o persoană mai specială decât toate anotimpurile.
- Primăvara să-ţi aducă un mărţişor norocos, raze de iubire şi calde adieri de fericire!
- Bucuraţi-vă de soare, bucuraţi-vă de ghiocei, bucuraţi-vă de frumoasele zile ale primăverii şi primiţi cu drag mărţişorul în sufletele voastre!
PS: Să ne bucurăm de natură, să ne bucurăm de libertate.
Unitatea face puterea, împreună să ridicăm flori Albe în semn de Pace.
Eu, Alexandru Coțarcă dedic tuturor doamnelor și domnișoarelor piesa muzicală:
-> HOLOGRAF - Primăvara începe cu tine...
https://youtu.be/SM5AWZVpdC4
Imagine sugestivă, editată
Articol dedicat zilei de 1 Martie
Text, comentariu: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Publicae: 1 Martie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
29 Februarie
29 Februarie
O filă în calendar odată la 4 ani!
Cu toții știm că odată la 4 ani luna februarie are 29 de zile, o zi specială pentru mulți oameni, fie ziua de sărbătorire a unui eveniment, sau ziua în care sunt semnate acte diverse.
Când luna februarie are 29 de zile, acel an este unul bisect, totodată acest an are 366 de zile.
Azi, joi, 29 februarie 2024 este ultima zi de iarnă din punct de vedere calendaristic, în ciuda perioadei, în această zi vor fi chiar și 15 grade în termomentre.
PS: Bucurați-vă de această zi, așa cum trebuie s-o faceți pentru fiecare zi oferită de Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor văzute și nevăzute.
Comentariu: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Publicare: 29 Februarie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
IMG_20240208_082312
„Pictorii cerului”, un nou episod
Cum putea să înceapă această zi de joi, 8 februarie 2024 fără aceste „picturi” pe cerul României ?
În această zi însorită, cu până la 18 grade în termometre niște unii au zis că nu ar strica câteva dâre persistente lăsate de avioane.
Evident, primele două rănduri sunt ca un pamflet, în realitate slugile bolnavilor planetei iar ne pulverizează cu ce știu ei mai bine.
Cu ușurință putem face diferența între urmele lăsate de carburantul consumat și pulverizarea unor substanțe numai de ei cunoscute.
Acest fenomen este imposibil de combătut de către omul de rând, astfel acțiunile lor sunt eficiente și își ating scopul.
Fotografiile atașate acestui comentariu nu sunt capturi din vre-un film, sunt reale, realizate în dimineața acestei zile.
Gândiți că nu doare, cât încă de mai poate.
Text și fotografii: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Publicare: 8 februarie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
IMG_20240208_081917

IMG_20240208_081849

IMG_20240208_081832

Unirea Principatelor Romane - pag. 2
24 Ianuarie - Unirea Principatelor Române
Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.
Mica Unire de la 1859 – Primul pas spre România
După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un singur Principat.
Vă prezint în acest articol file din frumoasa istorie a României, implicarea lui Alexandru Iona Cuza pentru înfăptuirea Unirii Principatelor Române.
Eveniment ce a avut loc la data de 24 ianuarie 1859, lucru realizat prin unitate, muncă și credință.
Nu uitați, că istoria este cea mai frumoasă poveste.
La Mulți Ani România!
La Mulți Ani dragi români!
Prezentarea evenimentului de mare importanță pentru România în format IMG
Video preluat, sursa: YouTube - Mariana Anghel - Vin români la Alba, iar
Articol dedicat zilei de 24 Ianuarie
O producție Civic Slobozia
Publicare: 24 ianuarie 2024
Alexandru Coţarcă
2 ani în urmă
Unirea Principatelor Romane - pag. 1

Alexandru Ioan Cuza

Felicitare de an nou
A mai trecut un an peste noi
A fost soare, au fost și ploi
Dar important e c-am rezistat
De viață noi ne-am bucurat
Spunem adio anului ce se încheie
Și bun venit noului an
Sănătoși, cu gânduri bune
Vom fi așa cum ne dorim
Sus paharul și ciocniți
Tot anul să vă-nveseliți
Vise să vă împliniți
La mulți ani, să fiți iubiți!
La mulți ani binecuvântați vă urează Alexandru Coțarcă și Civic Slobozia
Cu sufletul curat și gătit cu bunătate întâmpinăm nașterea lui Iisus Hristos
Făcând pace mai întâi cu noi înșine vom reuși să menținem pacea pe pământ.
Bunăstarea se construiște pe fundamentul gândurilor și faptelor noastre.
Crăciun cu lumină și armonie!
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.