Proces colectiv, proiect demarat de Av. Gheorghe Piperea și Asociații
Cei interesați de procesul colectiv pentru stoparea experimentelor medicale pe oameni și a practicilor eugenice (insidioase, dar din ce în ce mai evidente), pot scrie la secretariat@piperea.ro
Pentru ușurința organizării, vă rog să precizați motivația asumării semnăturii pentru un astfel de proces, care poate fi, de exemplu:
- protecția copiilor împotriva consecințelor nefaste ale acestor experimente;
- temerea față de interacțiunile periculoase cu alte medicamente sau pentru declanșarea unor reacții grave în raport de afecțiuni pre-existente, cronice sau acute (tromboză, reacții auto-imune, anafilaxii etc.);
- principiul liberului arbitru și cerința consimțământului informat la o ingerință sau intervenție medicală;
- defectele și lipsurile calitative ale serului exprimental (deși injectați cu doza completă, nu ați obținut efectele scontate, pentru că nu aveți anticorpi, pentru că v-ați infectat, pentru că ați transmis mai departe agentul patogen, pentru că urmează să fiți din nou izolați etc.);
- segregarea socială și apartheidul sanitar care vin odată cu codul QR;
- pierderea locului de muncă (sau riscul de pierdere) ca urmare a alegerii de a nu vă supune acestui epxeriment.
PS: Că sunteți supuși sau nu new-normalismului, că v-ați injectat sau nu, nu are relevanță - în fața resetării ființei umane, în fața amenințării cu extincția speciei homo sapiens, suntem toți în aceeași barcă.
Toți în pericol de naufragiu.
Foto: Prof. Univ. Av. Gheorghe Piperea
Text preluat și publicat: 19.11.2021
Prezentarea planului diabolic, al "bolnavilor" planetei.
Într-un DOCUMENT REAL al Fundației Rockefeller (găsit pe web site-ul lor) se arată PLANUL lor -> al OCULTEI, Bill Gates, Fauci, George Soros, etc:
⚠️ MANIPULAREA ȘI VACCINAREA POPULATIEI prin SIMULAREA unei EPIDEMII GLOBALE cu un VIRUS SLAB și care NU E MORTAL;
⚠️ Prezentând NUMĂR de CAZURI INEXISTENTE, PLANIFICAREA DECESELOR de Covid chiar dacă oamenii NU AU AVUT covid și NU AU MURIT de covid;
⚠️ Să se exagereze indicele de mortalitate până la CAZURI de MOARTE care NU AU NICIO LEGĂTURĂ cu VIRUSUL pentru a menține FRICA și ASCULTAREA până la maxim;
⚠️ MENȚINEREA OAMENILOR în CARANTINĂ CÂT de MULT pentru a DISTRUGE ECONOMIA din acea regiune, a CREA TULBURĂRI SOCIALE, a RUPE lanțul ALIMENTAR, a CREA ÎNCEPUTUL unei LIPSE de HRANĂ, DETERIORAREA SISTEMULUI IMUNITAR prin LIPSA de INTERACȚIUNE cu alți oameni, bacterii și alte lucruri ce țin sistemul nostru imunologic în alerta și activ;
⚠️ CA SĂ AJUNGEM SUSCEPTIBILI de ÎMBOLNĂVIRI căci DEBILITEAZA sistemul nostru imunitar, apoi MINȚINDU-NE că NUMAI VACCINUL OBLIGATORIU poate lupta cu virusul;
⚠️ CONTINUAREA EXTINDERII CARANTINEI făcând ca LUMEA să PROTESTEZE și să se RĂZVRĂTEASCĂ;
⚠️ SĂ se continue cu EXAGERAREA CAZURILOR cât mai mult, folosindu-se de MORȚILE din BOLI OBIȘNUITE;
⚠️ URMÂND o NOUĂ FAZĂ de CARANTINARE la începutul anului 2022 la un nivel MULT mai EXTREM și MAI MULT decât PRIMA FAZA (prima stare de urgență) și a INVINUI PROTESTATARII pt. “creșterea cazurilor”;
⚠️ PEDEPSE cu ÎNCHISOAREA pt. “neascultători” (cei NESUPUSI);
⚠️ DUPA 6 LUNI sau MAI MULT să se facă un PLAN de VACCINARE OBLIGATORIE a POPULAȚIEI;
⚠️ URMEAZĂ și o FAZĂ a 3-a DACĂ MAJORITATEA SE OPUNE agendei ocultei;
⚠️ INSTITUIREA unui NOU SISTEM de ECONOMIE Patent Microsoft 060606 (666-semnul diavolului) - sistem Criptomoneda care UTILIZEAZĂ DATE ale ACTIVITĂȚII CORPORALE și care este bazat pe COMPORTAMENTUL UMAN și pentru SUPUNERE.
-> Text preluat <-
PS: Dacă ne vom opune cu adevărat și cu tărie așa cum se întâmplă în alte state, putem evita intrarea României în cursa infernală a "noii ordini mondiale".
Imagine sugestivă
Articol publicat: 22.11.2021
Teorie conspiraționistă sau crunta realitate, "Germanizarea României" ?
După cunoscuta lovitură de stat din decembrie 1989, "imperialiștii" din vestul Europei au început invadarea României sub diverse pretexte și forme, multe din ele fiind aparent credibile.
Încă din 1990 România a devenit piața de desfacere a producătorilor occidentali, absorția de mărfuri a românilor a salvat occidentul de la o imensă criză economică.
La numai 10 ani distanță, sub conducerea guvernamentală a lui Adrian Năstase (PDSR) își fac apariția primele companii străine, în mod surprinzător multe cu capital majoritar german.
Klaus Werner Iohannis, omul de bază al Germaniei în România, ajuns chiar președintele statului din 21 decembrie 2014 și până în prezent.
"Plantat" din timp să conducă echipa "ariană" aleasă cu care va înfăptui "Germanizarea României", după expirarea celor două mandate de președinte va deveni Cancelar pe ceea ce va fi colonia Germaniei.
Nu întâmplător România este invadată de însemne și activități germane, așa cum puteți deja observa: centre, magazine, cluburi, muzee, statui, etichete, benere, afișe.
Cea mai vizibilă și revoltătoare schimbare o putem observa la instituția de pază și ordine publică Poliția Română, fapt ce arată clar că există planuri în derulare.
Iată câteva fapte ale "viteazului" Klaus Werner Iohannis:
- anularea datoriei Germaniei față de România, reprezentând daune de război;
- cedarea către Germania sub diverse forme bunuri cum sunt: terenuri, clădiri, resurse, etc;
- îndatorarea românilor peste capacitatea de a returna împrumuturile, ca la un momentdat să fie executați silit;
- implementarea de legi, convenții și tratate în defavoarea României și românilor;
- este premiantul organizațiilor răufăcătoare României, așa cum sunt Kalergi, Brukenthal, etc;
- aplicarea planurilor de ștergere a identității, suveranității, creștinismului, a valorilor morale și materiale.
PS: Cu tristețe și durere :( remarc cedarea fraților mei români a tot ce-i definește.
Ne-am lăsat cotropiți de un popor cu un trecut urât, devenind un preș pe care ei se șterg. :(
-> Veți spune, "ce vrei tu băiete, în treburile mari de ce te bagi ?", stai locului că asta-i rânduirea.
Mă tot întreb, oare de ce nu putem fi independenți și suverani ?
Consider că am suferit prea mult, de mii de ani plătim tribut și suntem cotropiți.
Oare unde mereu greșim ? Ce nefericire, ce blestem ?
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 26.11.2021
Teorie conspiraționistă sau crunta realitate, "Germanizarea României" ?
După cunoscuta lovitură de stat din decembrie 1989, "imperialiștii" din vestul Europei au început invadarea României sub diverse pretexte și forme, multe din ele fiind aparent credibile.
Încă din 1990 România a devenit piața de desfacere a producătorilor occidentali, absorția de mărfuri a românilor a salvat occidentul de la o imensă criză economică.
La numai 10 ani distanță, sub conducerea guvernamentală a lui Adrian Năstase (PDSR) își fac apariția primele companii străine, în mod surprinzător multe cu capital majoritar german.
Klaus Werner Iohannis, omul de bază al Germaniei în România, ajuns chiar președintele statului din 21 decembrie 2014 și până în prezent.
"Plantat" din timp să conducă echipa "ariană" aleasă cu care va înfăptui "Germanizarea României", după expirarea celor două mandate de președinte va deveni Cancelar pe ceea ce va fi colonia Germaniei.
Nu întâmplător România este invadată de însemne și activități germane, așa cum puteți deja observa: centre, magazine, cluburi, muzee, statui, etichete, benere, afișe.
Cea mai vizibilă și revoltătoare schimbare o putem observa la instituția de pază și ordine publică Poliția Română, fapt ce arată clar că există planuri în derulare.
Iată câteva fapte ale "viteazului" Klaus Werner Iohannis:
- anularea datoriei Germaniei față de România, reprezentând daune de război;
- cedarea către Germania sub diverse forme bunuri cum sunt: terenuri, clădiri, resurse, etc;
- îndatorarea românilor peste capacitatea de a returna împrumuturile, ca la un momentdat să fie executați silit;
- implementarea de legi, convenții și tratate în defavoarea României și românilor;
- este premiantul organizațiilor răufăcătoare României, așa cum sunt Kalergi, Brukenthal, etc;
- aplicarea planurilor de ștergere a identității, suveranității, creștinismului, a valorilor morale și materiale.
PS: Cu tristețe și durere :( remarc cedarea fraților mei români a tot ce-i definește.
Ne-am lăsat cotropiți de un popor cu un trecut urât, devenind un preș pe care ei se șterg. :(
-> Veți spune, "ce vrei tu băiete, în treburile mari de ce te bagi ?", stai locului că asta-i rânduirea.
Mă tot întreb, oare de ce nu putem fi independenți și suverani ?
Consider că am suferit prea mult, de mii de ani plătim tribut și suntem cotropiți.
Oare unde mereu greșim ? Ce nefericire, ce blestem ?
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 26.11.2021
Teorie conspiraționistă sau crunta realitate, "Germanizarea României" ?
După cunoscuta lovitură de stat din decembrie 1989, "imperialiștii" din vestul Europei au început invadarea României sub diverse pretexte și forme, multe din ele fiind aparent credibile.
Încă din 1990 România a devenit piața de desfacere a producătorilor occidentali, absorția de mărfuri a românilor a salvat occidentul de la o imensă criză economică.
La numai 10 ani distanță, sub conducerea guvernamentală a lui Adrian Năstase (PDSR) își fac apariția primele companii străine, în mod surprinzător multe cu capital majoritar german.
Klaus Werner Iohannis, omul de bază al Germaniei în România, ajuns chiar președintele statului din 21 decembrie 2014 și până în prezent.
"Plantat" din timp să conducă echipa "ariană" aleasă cu care va înfăptui "Germanizarea României", după expirarea celor două mandate de președinte va deveni Cancelar pe ceea ce va fi colonia Germaniei.
Nu întâmplător România este invadată de însemne și activități germane, așa cum puteți deja observa: centre, magazine, cluburi, muzee, statui, etichete, benere, afișe.
Cea mai vizibilă și revoltătoare schimbare o putem observa la instituția de pază și ordine publică Poliția Română, fapt ce arată clar că există planuri în derulare.
Iată câteva fapte ale "viteazului" Klaus Werner Iohannis:
- anularea datoriei Germaniei față de România, reprezentând daune de război;
- cedarea către Germania sub diverse forme bunuri cum sunt: terenuri, clădiri, resurse, etc;
- îndatorarea românilor peste capacitatea de a returna împrumuturile, ca la un momentdat să fie executați silit;
- implementarea de legi, convenții și tratate în defavoarea României și românilor;
- este premiantul organizațiilor răufăcătoare României, așa cum sunt Kalergi, Brukenthal, etc;
- aplicarea planurilor de ștergere a identității, suveranității, creștinismului, a valorilor morale și materiale.
PS: Cu tristețe și durere :( remarc cedarea fraților mei români a tot ce-i definește.
Ne-am lăsat cotropiți de un popor cu un trecut urât, devenind un preș pe care ei se șterg. :(
-> Veți spune, "ce vrei tu băiete, în treburile mari de ce te bagi ?", stai locului că asta-i rânduirea.
Mă tot întreb, oare de ce nu putem fi independenți și suverani ?
Consider că am suferit prea mult, de mii de ani plătim tribut și suntem cotropiți.
Oare unde mereu greșim ? Ce nefericire, ce blestem ?
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 26.11.2021
Teorie conspiraționistă sau crunta realitate, "Germanizarea României" ?
După cunoscuta lovitură de stat din decembrie 1989, "imperialiștii" din vestul Europei au început invadarea României sub diverse pretexte și forme, multe din ele fiind aparent credibile.
Încă din 1990 România a devenit piața de desfacere a producătorilor occidentali, absorția de mărfuri a românilor a salvat occidentul de la o imensă criză economică.
La numai 10 ani distanță, sub conducerea guvernamentală a lui Adrian Năstase (PDSR) își fac apariția primele companii străine, în mod surprinzător multe cu capital majoritar german.
Klaus Werner Iohannis, omul de bază al Germaniei în România, ajuns chiar președintele statului din 21 decembrie 2014 și până în prezent.
"Plantat" din timp să conducă echipa "ariană" aleasă cu care va înfăptui "Germanizarea României", după expirarea celor două mandate de președinte va deveni Cancelar pe ceea ce va fi colonia Germaniei.
Nu întâmplător România este invadată de însemne și activități germane, așa cum puteți deja observa: centre, magazine, cluburi, muzee, statui, etichete, benere, afișe.
Cea mai vizibilă și revoltătoare schimbare o putem observa la instituția de pază și ordine publică Poliția Română, fapt ce arată clar că există planuri în derulare.
Iată câteva fapte ale "viteazului" Klaus Werner Iohannis:
- anularea datoriei Germaniei față de România, reprezentând daune de război;
- cedarea către Germania sub diverse forme bunuri cum sunt: terenuri, clădiri, resurse, etc;
- îndatorarea românilor peste capacitatea de a returna împrumuturile, ca la un momentdat să fie executați silit;
- implementarea de legi, convenții și tratate în defavoarea României și românilor;
- este premiantul organizațiilor răufăcătoare României, așa cum sunt Kalergi, Brukenthal, etc;
- aplicarea planurilor de ștergere a identității, suveranității, creștinismului, a valorilor morale și materiale.
PS: Cu tristețe și durere :( remarc cedarea fraților mei români a tot ce-i definește.
Ne-am lăsat cotropiți de un popor cu un trecut urât, devenind un preș pe care ei se șterg. :(
-> Veți spune, "ce vrei tu băiete, în treburile mari de ce te bagi ?", stai locului că asta-i rânduirea.
Mă tot întreb, oare de ce nu putem fi independenți și suverani ?
Consider că am suferit prea mult, de mii de ani plătim tribut și suntem cotropiți.
Oare unde mereu greșim ? Ce nefericire, ce blestem ?
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 26.11.2021
Furtună în Carpați
O perioadă s-a "rostogolit" în spațiul public prin intermediul presei subiectul unui iminent conflict al Ucrainei cu Rusia, motive mai vechi "dosite la sertar", răscolite din când în când.
Petro Poroshenko, fostul președinte al Ucrainei, denumit și "Regele ciocolatei", a fost în centrul unui scandal pe probleme economice, fiind acuzat de afaceri ilegale cu Hunter Biden, fiul actualului președinte SUA Joe Biden.
În anul 2020, în timpul campaniei electorale din Statele Unite, presa internațională a vorbit despre problemele lui Hunter Biden în Ucraina, unde s-au adus acuzații cu privire la clasarea dosarului de fraudă fiscală de ordinul mild. de $.
Totodată "scânteia" a "aprins focul" unor conflicte mai vechi între Ucraina și Rusia, în această situație Americanii venind în sprijinul Ucrainei prin aliații NATO.
Așa dar, ce avem noi aici ?
Avem aplicarea unor planuri diabolice de "deranjare" a Rusiei de către americani, făcând-o prin întermediarii parteneri NATO așa cum este și România.
Culmea, din toți partenerii NATO de pe flancul est-european, România prin președintele Klaus Iohannis și ministrul de externe Bogdan Aurescu s-a angajat semnând la Washington implicarea în acțiunile ce vor urma în Ucraina.
Conform surselor oficiale Polonia și Ungaria s-au opus și au respins categoric să facă parte din echipa acestor operațiuni diabolice.
Din cele mai vechi timpuri "imperialiștii globaliști" au încercat prin diverse metode destabilizarea și dezintegrarea Rusiei.
Interesant și pare a fi insesizabil faptul că Ucraina nu este partener NATO, cu toate astea americanii îi susțin pe ucrainieni indirect, prin aliați.
În mod suspect România are de curând ca prim-ministru un militar de carieră în persoana generalului Nicolae Ciucă, guvern condus de militar reflectă starea de război în care ne aflăm, așa cum s-a mai întâmplat în anii 40, în perioada celui de al 2-lea război mondial.
Concluzie: "Se pare că americanoizii se vor bate cu rusnacii, dar o vor face până la ultimul român.
imperialiștii globaliști ne sacrificând soldații lor într-un război de uzură în care americanii vor consuma armament produs pe stoc, astfel fabricile producând încontinuare"
PS: Frați români, trebuie să ne opunem și să spunem într-un glas -> Conflictul lor nu ne privește.
Procedând așa cum au făcut-o Polonia și Ungaria.
Ar trebui să fim NEUTRI, plus că noi avem probleme de nu le facem față.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 27.11.2021
BREAKING NEWS: "Butonul de panică la mâna Fiurărului"
Acest articol atinge un subiect sensibil și complex în același timp, nu mai este secret, de aceea a apărut și în spațiul public faptul că în căteva țări din Europa printre care și România sunt antrenați și pregătiți lucrători ai "Poliției Europene".
D-nu general în rezervă Emil Străinu a menționat în spațiul public din presă faptul că pe teritoriul României, în baze militare speciale și cu logistică de generație nouă sunt antrenați soldații noii structuri Europene.
Cun nu iese fum fără foc, nenumărate voci au menționat faptul că mare parte din acești polițiști europeni sunt barbați selectați din refugiații primiți cu "brațele deschise".
Vă amintiți când madame Merkel solicita tuturor țărilor membre UE să primească cotă de refugiați, despre acest subiect am mai vorbit și în alte articole cu referiri asemănătoare.
În această PANdemie guvernul României a impus măsuri aberante prin forțele de pază și ordine publică care sunt: Jandarmeria, Poliția națională și cea locală.
Știm bine, unii cetățeni au simțit pe "pielea lor" abuzurile comise de angajați M.A.I. plătiți din banii noștri, angajați care ar fi trebuit să ne apere drepturile și interesele.
Pentru că o mână de oameni au inițiat demersuri juridice împotriva abuzatorilor, lucrători din M.A.I., polițiști au făcut deja pas înapoi.
În schimb lucrătorii din Jandarmerie continuă să comită abuzuri și să împiedice românii dintr-o anumită categorie să-și desfășoare activitățile cotidiene.
În acest caz, coordonatorul acestei acțiuni PLANdemice a menționat și solicitat înființarea unui departament special de intervenții format din 90.000 de lucrători chiar și aduși din extern.
Actuali "lideri" din aparatul de stat, echipa închegată recent reprezintă "Gestapoul" românesc.
"Fiurărul" suprem este gata să apese "butonul de panică", moment în care își vor face apariția "Volgile negre" și "Gorilele în pardesie".
Cu temele făcute și bine înarmați, m3rc3narii vor aresta, extrage din orice loc, chiar și din locunțe cu forța români pe care îi vor duce în centre special amenajate.
Despre centre/lagăre de tip FEMA am vorbit în două articole, oferind în acest sens exemplu din Australia, unde oameni sunt arestați și aruncați în aceste lagăre.
PS: Patrioți aflați în pozițiile cheie vor împiedica șcelerații să-și pună în aplicare planurile diabolice.
Trebuie împiedicat cu orice preț "Fiurărul" să apese "butonul de panică".
Apăsarea "butonului de panică" care ar genera dezastu de proposrții este similar declanșării unui război.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 03.12.2021
Definiția egalității exprimată în câteva cuvinte
Egalitatea e cel mai mare dușman al libertății... principiul egalitîții, pe care-l vehiculează democrații din lume, funcționează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creștină consideră oamenii egali în fața lui Dumnezeu...
În celebra Déclaration des Droits de l Homme et du Citoyen a revoluției franceze, prima propoziție e o ediție absolută sau, în cel mai bun caz, un sofism: oamenii sunt egali de la natură... asta e ca și cum Kant ar fi egal cu Iliescu... oamenii sunt inegali de la natură...
Sunt inegali inșiși membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru și altul imbecil... substanța ereditară e un mister...
Petre Țuțea
Text preluat
Foto: Petre Țuțea
Articol publicat: 04.12.2021
-> GRATIS <-
Plătim ca să avem gratuități,
Și vindem pe degeaba la străini,
Ne bucurăm de cușca aurită,
Suntem stăpânii sclavilor ce azi ne sunt stăpâni.
Mâncam mâncarea celor din străinătate,
Plătind-o azi cu bani munciți din greu,
Dar dăm degeaba rodul muncii noastre,
Căci țara e condusă de evrei.
Deși cu toții știm povestea,
Și știm cu toții că suntem furați,
Alegem azi să închidem ochii,
Și continuăm să îi votăm pe criminali.
Dar nu ne mai trezim odată?
Spunea un mare Om… român,
Căci a venit iar timpul astăzi,
Cu sânge viitorul să-l plătim.
Autor: Marian Motocu (Un Oltean Încăpățânat)
Foto: Marian Motocu
PS: În numele românilor adevărați îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci frate drag patriot și naționalist.
Preluare și publicare: 12.12.2021
Codurile armelor pentru război - "in dă securitate"
-> Pe placul unora, dușman altora;
Știu și mai ales sunt conștient că nu sunt pe placul tuturor, nici nu aș putea fi dacă iau în calcul cât de diferiți suntem.
Din istoria creștină se știe că nici Iisus Hristos nu a fost pe placul tutruror, drept urmare știm cu toții ce s-a întâmplat.
Și iată cum de peste 2000 de ani omenirea trăiește într-un mare haos și relativitate.
Nu sunt excepție, nici nu aș putea, nu sunt pe placul tuturor atunci când vorbesc, scriu și acționez.
-> Ce, cum, și de ce;
Cu acest articol lansez un serial intitulat "Codurile armelor", pregătiri pentru războiul ce "bate la ușă".
Puțini au citit, și mai puțini au înțeles ideea articolului intitulat "Dosar din naștere", a cărei publicare s-a făcut pe 22.03.2021
"Uraaa, securitatea a murit, trăiască securitatea".
Dânsa, securitatea a fost desființată în 30 decembrie 1989 prin decret nr. 33, articol unic, semnat de președintele CFSN Ion Iliescu.
În realitate securitatea a fost pitită sub "mantaua armatei", puterea nou instalată având și ea nevoie de "liniște".
La ceva timp "ea" reapare cu "straie noi", sub un nume franțuzesc cu aer de occident, structură menită să apere demnitarii statului și să reprime orice formă de manifestație.
Rapid MAI s-a apucat să facă investiții în această structură de forță oferindu-le lucrătorilor terenuri, clădiri, logistică, cursuri de specializare și perfecționare.
-> "Nas-în-nas cu securitatea";
Un individ din "garnizoana" locală mă tot hărțuiește de un an în timpul serviciului cât și în timpul liber.
Când este în uniformă se dă zmeu, comite fără priceapă fapte grave, abuz în serviciu, se poartă abuziv și hărțuiește.
Să-și facă motiv să se apropie de mine superiorii lui i-au oferit pretextul "masca de protecție".
Individul s-a străduit să mă sancționeze pentru nepurtarea "măștii de protecție", scopul fiind să mă provoace, gândind că mă voi revolta încât să intervină în forță.
Ce a omis să-i spună superiorii, este faptul că sunt calm, mă documentez pe legi și pot acționa.
-> Justiția legată la ochi și mâini;
Balanța e stricată atunci când ar deranja securitatea și alte interese, domnița legată la ochi este acum legată și la mâini.
Parcă eram cu toți egali în fața legii! Acum totul s-a schimbat.
Și totuși mai sunt magistrați conștiincioși, pe care îi voi căuta, cu siguranță problemele ce le am se vor rezolva.
Va urma...
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 18.12.2021
Despre datoria de a nu te supune
(H.D. Thoreau, Resistance to Civil Government)
Ideea contractului social în care oamenii s-ar angaja de bunăvoie pentru a stabili o societate în care să se simtă apărați de vicisitudinile stării de natură este o pură ficțiune, în măsura în care nici unul din cetățenii existenți astăzi oriunde pe glob nu și-a dat un consimțământ explicit, odată cu intrarea în această lume – sau măcar odată cu vârsta majoratului, față de sistemul constituțional, față de ansamblul legilor pe care va fi ținut să le respecte, sau față de politicile pe care guvernul le pune în practică.
Nu există, de fapt, o „intrare” în contractul social, pentru că omul este aruncat în lume, el se naște direct parte a acestui contract fără să fi consimțit vreodată la el, ca individ.
Cu toate acestea, întreaga filosofie constituțională a statelor democratice se bazează pe ideea de contract social și pe acel „consimțământ de a fi guvernați”.
Acest consimțământ se consideră a fi implicit, atâta timp cât cetățenii acceptă să se supună legilor; ei au posibilitatea legală de a schimba guvernanții prin vot și de a aproba modificările constituționale prin referendum.
Democrațiile contemporane se confruntă însă cu o vidare de sens a acestor gesturi electorale.
În condițiile în care impactul votului este din ce în ce mai mic asupra unei clase politice oligarhice, iar posibilitatea reală a cetățenilor de a schimba ceva prin vot pare din ce în ce mai iluzorie, nivelurile de absenteism ating cotele istorice maxime.
Constatăm o „oboseală” (fatigue) generală a modelului democrațiilor occidentale, care par să-și fi atins limitele posibilităților lor de a menține consensul social fondator.
Există o prăpastie între elitele politice și mase; pe de o parte, elitele politice răspund din ce în ce mai puțin la cerințele cetățenilor și sunt din ce în ce mai greu de înlocuit, din lipsă de alternative (în context românesc, sloganul Pieței Universității PDL, USL, aceeași mizerie este revelator).
Pe de altă parte, gradul de contestare al modurilor de guvernare este în creștere peste tot în lume, contestarea tinzând să capete aspecte violente și anti-sistem: spre deosebire de grevele și mișcările tradiționale care contestau anumite politici sau anumite forțe politice aflate la putere, contestarea din zilele noastre este mai degrabă îndreptată împotriva sistemului politic ca atare.
În contrapartidă, elitele politice care administrază Statul recurg la mijloace din ce în ce mai violente pentru a limita și a reprima aceste mișcări, mijloace care se află adesea la limita legalității.
Dar legile, făcute tot de aceste elite politice, evoluează odată cu atmosfera timpului: din ce în ce mai mult, ele permit supravegherea cetățenilor astfel încât orice tentativă de contestare organizată să fie înăbușită încă din fașă.
Din ce în ce mai mult, Statele își tratează cetățenii ca pe niște supuși sau, și mai rău, ca pe niște simple obiecte ale guvernării, și nu ca pe părțile constituente ale unui contract social de la care, totuși, se revendică (în acest sens, este simptomatică terminologia discursului public în care se vorbește de „populație” și nu de „cetățeni”).
Așadar, presupunem că un cetățean X se află în următoarea situație (prea puțin ipotetică, să recunoaștem): votul său nu are nici un impact asupra politicilor guvernamentale; mecanismele de asociere la luarea deciziei sunt din ce în ce mai îndoielnice (acest lucru este în primul rând valabil pentru România); nu și-a exprimat consimțământul de a fi guvernat, dar dacă declară retragerea acestui consimțământ, organele Statului vor considera, în cel mai bun caz, că subminează ordinea de drept.
Care sunt mijloacele care-i rămân cetățeanului prin care să poată să-și afirme caracterul politic (în sensul în care el este membru al corpului politic constitutiv al Statului, și în opoziție cu un caracter pur obiectual)?
Asocierea pentru crearea de contra-puteri, nesupunerea civică, și revoluția.
Nu vom trata aici fenomenul asociativ, dificultățile coagulării sale și impactul pe care îl poate avea asupra sistemului politic; nu vom trata nici revoluția, fenomen politic radical și oarecum desuet, dar în orice caz îndelung dezbătut în teoria politică.
Ne vom opri asupra conceptului de nesupunere civică, foarte puțin cunoscut la noi până în timpuri recente, și mai puțin teoretizat decât alte forme de reconstituire a politicului de către cei fără de putere.
Ce este nesupunerea civică? În linii mari, ea constă în actul de a încălca o lege în vigoare în virtutea unei convingeri morale personale (dar presupusă a avea un caracter universal) și pentru a atrage atenția opiniei publice și a guvernului asupra caracterului imoral al anumitor legi sau politici guvernamentale. Diferitele definiții care au fost schițate în literatura de specialitate converg în a spune că nesupunerea civică are următoarele caracteristici:
- implică încălcarea deliberată a legii.
Cazurile în care anumite gesturi de protest nu sunt însoțite de încălcarea niciunei legi nu pot fi clasificate, din punct de vedere tehnic, ca nesupunere civică.
- implică acceptarea – și chiar solicitarea – sancțiunii penale. Un act de nesupunere civică este un act public și asumat; autorul său nu caută să ascundă faptul că a încălcat o lege, și de aceea el nu este un infractor.
Dimpotrivă, el caută să atragă atenția asupra injusteții unei legi sau politici, deci interesul său este ca fapta sa să fie cât mai cunoscută de opinia publică și de guvernanți.
- este nonviolentă, pentru că este „civică”, adică se înscrie în limitele conviețuirii civile în societate, respectând principiul fundamental de a nu încălca libertatea celorlalți și de a nu le dăuna în niciun fel.
- nu este fapta unui individ izolat, ci se manifestă printre membrii unui grup; ea este mai degrabă un mijloc de acțiune folosit de minorități organizate.
Hannah Arendt susține că nu poate exista nesupunere civică izolată, ca faptă a unui singur individ, pentru că demersul are în mod necesar o latură socială – este vorba de o acțiune întreprinsă ca rezultat al unor convingeri care circulă în rândul unui grup care, fiind minoritar, nu are la dispoziție alte mijloace de a-și face cunoscută opoziția față de anumite legi sau politici guvernamentale.
- nu trebuie confundată sau asimilată nici cu delincvența de drept comun, nici cu acțiunea revoluționară.
Din punct de vedere juridic, nu se face nici o diferență între un act de nesupunere civică și o faptă penală ce poate fi încadrată ca delict de drept comun: în ambele cazuri este vorba de încălcarea legii.
Din punct de vedere moral însă, cele două sunt fundamental diferite: cel care comite un act de nesupunere civică nu o face în propriul său interes, ci pentru o cauză mai înaltă care, în viziunea sa, poate fi echivalată cu interesul întregii umanități.
În plus, distincția între încălcarea legii în public și cea clandestină este foarte importantă.
În ceea ce privește acțiunea revoluționară, diferența principală este aceea că nesupunerea civică nu este o formă de contestare a sistemului ca întreg și a principiilor sale de bază, ca în cazul luptei revoluționare.
Nesupunerea civică încearcă să atragă atenția asupra unor „scăpări” ale sistemului, pe care îl consideră în cele din urmă legitim, iar consecințele penale ale nesupunerii sunt și ele acceptate.
- O altă distincție necesară este cea între nesupunerea civică și obiecția de conștiință.
Cineva care refuză serviciul militar obligatoriu aduce o obiecție de conștiință, dar nu comite un act de nesupunere civică.
Acesta din urmă trebuie să fie public și să vizeze, ca finalitate, modificarea unei legi sau a unei politici în folosul unui grup mai mare de oameni.
Dacă avem în vedere fundamentele sale filosofice, conceptul de „nesupunere civică” este profund liberal, înscriindu-se în tradiția filosofică iluministă.
La baza lui stă subiectul politic modern, individul autonom în a cărui conștiință rezidă fundamentul moralei universale și care are capacitatea înnăscută de a discerne între bine și rău.
Această conștiință suverană, și nu puterea politică, este instanța supremă căreia trebuie să i se supună individul.
Loialitatea datorată Statului sau națiunii este pusă pe locul doi față de loialitatea datorată umanității în întregul său: cel care comite un act de nesupunere civică o face în vitrutea unui bine superior celui promis de guvernarea vremelnică.
Iar loialitatea față de umanitate se judecă doar în forul propriei conștiințe.
Epoca de glorie a practicii nesupunerii civice este deceniul al șaptelea american, o perioadă în care înfloresc atât actele de nesupunere, cât și dezbaterile academice din jurul conceptului.
Această proliferare este legată de contextul legilor rasiale din Sud, precum și de opoziția față de războiul din Vietnam, aflat în plină desfășurare.
Hannah Arendt crede că nesupunerea civică este o expresie a tradiției asociative americane, și că, prin urmare, ea este puțin compatibilă cu alte tipuri de tradiție politică.
Însă, deși născută în Statele Unite ale Americii, practica nesupunerii civice și-a câștigat adepți și în alte spații culturale.
Vom expune mai jos cele mai celebre exemple de nesupunere civică.
Henry David Thoreau (1817-1862), inventatorul conceptului, este un original al timpurilor sale. La 28 de ani a luat decizia să petreacă o vreme izolat de lume, retrăgându-se pe o proprietate dintr-o pădure, pe malul lacului Walden din Massachusetts, unde a trăit timp de doi ani într-o casă din lemn construită de el însuși.
În această perioadă, a fost căutat de fisc, cerându-i-se să-și plătească taxele restante de mai mulți ani.
Ca urmare a refuzului său, a trebuit să petreacă o noapte la închisoare; a doua zi dimineață, mătușa lui a plătit restanța către Stat (după câte se pare, împotriva voinței lui Thoreau), și acesta a fost eliberat.
Ne interesează aici mai cu seamă motivul pentru care Thoreau a refuzat să plătească taxele: este vorba de opoziția sa față de sclavie și de războiul dus de Statele Unite împotriva Mexicului, pe care le consideră imorale.
Ca urmare a acestei experiențe, care pare să-l fi marcat decisiv, Thoreau publică în 1849 eseul Resistance to Civil Government, or Civil Disobedience, în care justifică teoretic refuzul individului de a se supune legilor unei guvernări pe care o consideră, conform propriei sale conștiințe, imorală.
Martin Luther King este un alt caz celebru citat îndeobște pentru a exemplifica nesupunerea civică.
În semn de protest împotriva segregării rasiale din Statele Unite, care impunea spații separate pentru albi și negri în restaurante, autobuze, instituții publice etc., Martin Luther King organizează în 1955-56 un boicot al autobuzelor, determinându-i pe susținătorii abolirii segregației să refuze să mai meargă cu mijloacele de transport în comun.
Acest lucru punea o problemă serioasă companiei de transport, în condițiile în care cca 75% din clienții săi erau persoane de culoare.
Trebuie menționat că acest boicot nu a fost gândit ca încălcare a vreunei legi, ci a fost doar o modalitate de a protesta ocolind legea.
Cu toate acestea, Luther King a fost condamnat ulterior în justiție pe baza unei legi anti-boicot.
Boicotul a luat sfârșit, însă, doar după ce Cureta Supremă a afirmat neconstituționalitatea legilor rasiale aflate în vigoare în mai multe state din Sud.
Ultimul exemplu la care ne vom referi este la fel de cunoscut ca și celelalte două: Mahatma Ghandi.
El practică această formă de protest de-a lungul mai multor decenii, sub diferite forme.
În anii 20, îi organizează pe țăranii care protestează împotriva impozitelor agricole prea mari.
În 1930, organizează un marș de 400 de km împotriva taxei naționale pe sare.
Dar cea mai cunoscută acțiune a sa este mișcarea Quit India, împotriva dominației coloniale britanice, începută în 1942 printr-un celebru discurs al lui Ghandi.
Mișcarea cheamă la nesupunere civică non-violentă pe toți cei care consideră imorală stăpânirea britanică și obligația supușilor din colonii de a contribui la efortul de război.
Reacția britanică la această mișcare este foarte dură: în jur de 60 000 de oameni, participanți la mișcare, sunt pedepsiți cu închisoarea.
Problemele legate de practica nesupunerii civice sunt destul de numeroase, dar ne vom opri asupa câtorva care prezintă mai multă relevanță.
Prima dintre ele, care pare o aporie imposibil de depășit, este cea a justificării legale – sau teoretice, în general, a acestei forme de protest.
Cum trebuie să trateze justiția un act de nesupunere civică în cazul în care acesta este perfect justificat din punct de vedere moral, dar contravine legilor în vigoare?
O a doua întrebare relevantă pentru discuția noastră ar fi: în ce măsură nesupunerea civică este un instrument eficient de influență asupra politicilor guvernamentale și în ce măsură este un mijloc de subminare a ordinii de drept?
În sfârșit, având în vedere condițiile istorice din spațiul românesc, coordonatele culturale, o tradiție politică oarecum diferită de cea americană, ce șanse există ca nesupunerea civică să devină o practică politică asumată în societatea românească?
Este acest lucru de dorit?
Un aspect interesant al practicii nesupunerii civice este acela că ea a fost folosită în mod strategic de asociații civice americane pentru a testa constituționalitatea, la nivel federal, a unor legi ale Statelor din federație.
Acest lucru a fost posibil datorită dualității sistemului juridic american.
Teoretic, această strategie este posibilă și în România, în măsura în care există cel puțin două Curți superioare curților naționale, și anume Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Este posibil pentru anumite organizații civice din România să practice nesupunerea civică tocmai în scopul strategic de a aduce în fața justiției naționale cazuri care, în cazul unei soluții nefavorabile, să fie înaintate către aceste curți superioare, unde ar putea avea mai multe șanse.
O altă utilizare posibilă a nesupunerii civice poate avea drept scop aducerea în prim-planul dezbaterii publice anumite legi sau politici considerate nedrepte.
Atunci când instituțiile statului nu mai funcționează, ca în imaginea pe care am încercat să o zugrăvim în prima parte a expunerii noastre, soluțiile la criza politică nu pot veni decât din societate.
Prin practica nesupunerii civice este posibilă o campanie de aducere în conștiința publică a unor teme pe care publicul amenințat de dispariția politicului și mult prea preocupat de îngrijorările vieții de zi cu zi le poate da uitării.
Este vorba, în cele din urmă, de asumarea calității de cetățean, de asumarea responsabilității de a participa la deciziile politice, și de afirmarea unei conștiințe morale aflată deasupra simplei dorințe de prezervare biologică.
Text preluat
Imagine sugestivă
Articol publicat: 29.12.2021
CONDIȚIONAREA COLECTIVĂ
În 1956, filozoful evreu german Günther Anders a scris această reflecție, nu știm dacă a fost premonitorie sau programatică:
„Pentru a înăbuși orice revoltă în avans, este important să nu o faceți violent.
Metodele arhaice precum cea a lui Hitler sunt în mod clar depășite.
Este suficient să creați o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă să nu existe.
Vor veni și mai multe.
Pentru mintea oamenilor.
Ideal ar fi formarea indivizilor de la naștere prin limitarea aptitudinilor lor biologice înnăscute…
Apoi, am continua să condiționăm prin reducerea drastică a nivelului și calității educației, pentru a o readuce la o formă de integrare profesională.
Un individ needucat are doar un orizont de gândire limitat și cu cât gândul lui se limitează mai mult la preocupări materiale, mediocre, cu atât se poate revolta mai puțin.
Trebuie să ne asigurăm că accesul la cunoaștere devine din ce în ce mai dificil și mai elitist… …că decalajul se mărește între oameni și știință, că informațiile destinate publicului larg sunt anesteziate de orice conținut subversiv.
Mai ales fără filozofie.
Din nou, este necesar să folosim persuasiunea și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, divertisment uluitor, mereu măgulind emoționalul, instinctivul.
Vom ocupa spiritele cu ceea ce este zadarnic și jucăuș.
Este bine cu vorbărie neîncetată și muzică, pentru a împiedica mintea să se întrebe, să gândească, să reflecteze.
Vom pune sexualitatea pe primul plan al intereselor umane.
Ca anestezic social, nu există nimic mai bun.
În general, vom avea grijă să alungăm seriozitatea din existență, să ne batem joc de tot ce are o valoare ridicată, să menținem o apologie constantă pentru lejeritate; astfel încât euforia reclamei, a consumului să devină standardul fericirii umane și modelul libertății...
Condiționarea va produce o astfel de integrare a sinelui, încât singura teamă (care va trebui menținută) va fi aceea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accesa condițiile materiale necesare fericirii.
Omul de masă, astfel produs, trebuie tratat ca ceea ce este: un produs, un vițel și trebuie să fie supravegheat așa cum ar trebui să fie o turmă.
Orice lucru care îi permite lucidității să adoarmă, mintea lui critică este bună din punct de vedere social, ceea ce ar risca să-l trezească trebuie combătut, ridiculizat, înăbușit…
Orice doctrină care contestă sistemul trebuie mai întâi catalogată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin trebuie apoi tratați ca atare”.
Günther Anders –
Învechirea omului, 1956
PS: Astfel de idei puse în planuri datează de foarte mult timp, cum răbdarea are limită, globaliștii au demarat tăvălugul împotriva omenirii.
Și iată de ce oamenii nemulțumiți nu se revoltă, fiind ocupați tot timpul cu lucruri fără însemnătate.
Text preluat, primit de un amic pe WhatsApp
Imagine sugestivă
Articol publicat: 23.08.2022
Dragilor, nu mai distribuiți goange prin internet!
Rândurile citate nu-i aparțin lui Anders ci unui agarici (Serge Carfantan) care pretinde că "producția" amintită a fost inspirată din "Învechirea omului"!
3 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Suveranitatea Romaniei, istorie sau nici macar atat
Devalizarea României, prosperitatea țărilor occidentale și nu numai
Cine controlează din afară PSD, PNL, USR, PMP, ALDE și UDMR? 90% din activitățile comerciale din România aparține azi străinilor.
Iată mai jos cifrele adevărului.
În spatele perdelei groase de fum politic România a devenit Colonie.
Iată cine sunt cu adevărat stăpânii noștri (nu, nu sunt americanii…) și ce trebuie să facem pentru a dăinui ca neam.
Suveranitatea României s-a topit în focul care a ars capitalul privat autohton.
Imperiul Corporatist trece prin foc și sabie Lumea Veche.
Istorie, eroi, legende, culturi și destine, toate se prăbușesc în genunea ciclonului globalist hrănit de zeul BAN.
Pentru cei care încă admiră ”investitorii străini” care ”plătesc bine” am o veste proastă: profiturile nu rămân în țară iar taxele sunt minime sau neplătite cu anii.
Cei care-mi urmăresc analizele și comentariile știu că mă limitez la date concrete, nu polemizez pe teme generale și nu citesc în globul viitorului politic al României.
Iată cine controlează astăzi imensa majoritate a Produsului Intern Brut al Coloniei România:
TOP 10 AUTO (Producție, Distribuție, Comerț)
1. Dacia. Capital Francez
2. Ford. Capital SUA
3. Continental. Capital Germania
4. Autoliv. Capital Suedia
5. Takata. Capital Japonia
6. Renault. Capital Franța
7. Porsche. Capital Austria
8. Hella. Capital Germania
9. Michelin. Capital Franța
10. Mercedes. Capital Germania
TOP 10 COMERȚ (Alimentar și Bricolaj)
1. Kaufland. Capital Germania
2. Carrefour. Capital Franța
3. LIDL. Capital Germania
4. Dedeman. Capital România
5. Auchan. Capital Franța
6. Metro. Capital Germania
7. Mega Image. Capital Olanda/Belgia
8. Profi Rom. Capital fond de investiții
9. Selgros. Capital Elveția
10. Rewe. Capital Germania
TOP 10 ENERGIE (energie, petrol, gaze)
1. OMV Petrom. Capital Austria
2. Rompetrol Rafinare. Capital China
3. E. ON. Capital Germania
4. MOL. Capital Ungaria
5. Engie. Capital Franța
6. Electrica Furnizare. Capital de Stat
7. Electrica. Capital de Stat
8. Romgaz. Capital de Stat
9. Hidroelectrica. Capital de Stat
10. Transelectrica. Capital de Stat
TOP 10 INDUSTRIE (Metalurgie, Siderurgie, Chimie)
1. ArcelorMittal. Capital Marea Britanie
2. ALRO. Capital Rusia
3. Daewoo-Mangalia. Capital Olanda
4. Arctic. Capital Turcia
5. Azomureș. Capital Elveția
6. Silcotub. Capital Luxemburg
7. TMK-Artrom. Capital Rusia
8. Oltchim. Capital majoritar de Stat
9 De Longhi. Capital Italia
10. Astra. Capital Germania
TOP 10 INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI BĂUTURI
1. Coca-Cola HBC. Capital Grecia
2. Ursus. Capital Japonia
3. BUNGE. Capital SUA
4. Heineken. Capital Olanda
5. Expur. Capital Franța
6. Smithfield. Capital China
7. Agrana. Capital Austria
8. Nestle. Capital Elveția
9. Quadrant. Capital SUA
10. Prutul. Capital-antreprenor
TOP 10 TELECOMUNICAȚII ȘI IT
1. Orange. Capital Franța
2. Vodafone. Capital Marea Britanie
3. RCS & RDS. Capital România
4. Telekom. Capital Grecia
5. Oracle. Capital SUA
6. IBM. Capital SUA
7. Ericsson. Capital străin
8. UPC. Capital străin
9. Bitdefender. Capital România
10. Endava. Capital străin
TOP 10 BĂNCI
1. BCR. Capital Austria
2. Transilvania. Capital România
3. BRD. Capital Franța
4. Raiffeisen. Capital Austria
5. Unicredit. Capital Italia
6. CEC. Capital de Stat
7. ING Bank. CAPITAL Olanda
8. Alpha Bank. Capital Grecia
9. BancPost. A fuzionat cu Banca Transilvania. Capital România
10. Garanti Bank. Capital Turcia
Se observă acum clar cum America Republicană a lui Trump sau cea Democrată a lui Clinton nu prea există din punct de vedere al mizei economice de la noi din țară.
În schimb există MASIV capitalul German, Francez, Austriac și Olandez.
Concluziile mele:
– Capitalul privat autohton a dispărut, Românii nu mai au puterea de a-și decide soarta, de a se dezvolta independent și de a supraviețui suveran în hotarele istorice.
– „Partenerul nostru strategic” se stinge.
Imperiul American apune, Dolarul pierde teren și curând nu va mai avea statutul de „Reserve Currency”, secând astfel perena fântână a bunăstării americane.
Preţul combustibilului a explodat, iar sistemul de sănătate – cel care mai există – e privat.
N-ai bani, suferi!
Despre învăţământ nu mai amintesc.
Se face pe unde-apuci, dacă-ţi mai arde întrucât prima luptă care se să e cea cu foametea.
Probabil şi libienii se întreabă acum cu disperare, cum de au fost toate acestea posibile?
Uite-aşa, luând de bun tot ce vine de la criminalii profesionişti.
Naivitatea – ca să nu-i spun prostia – se plăteşte greu.
Dacă faceţi paralele între noi şi ei, sunteţi tentaţi să staţi liniştiţi pe moment.
La noi abia acum se creionează întreg genocidul asupra ţării.
Ne îndatorăm fără nicio justificare, cumpărăm arme nefuncţionale şi depăşite tehnic plătind ca la curve, cu banii înainte, vedem toate aceste abuzuri, dar luăm poziţia ghiocelului.
Tocmai ce s-a statutat că singurul serviciu medical pe care-l veţi primi gratuit este cel de urgenţă.
Adică acolo unde-ţi fac un calmant şi-ţi dau o trimitere. Pentru restul va trebui să plătiţi.
Petrolul nu vă mai aparţine, gazele din Marea Neagră au fosta date pe gratis.
V-a mai rămas şi vouă ceva: lista infinită de taxe pe care trebuie să le plătiţi statului sau monopoliştilor cărora statul le-a dat liber la jaf(societăţi de asigurări, bănci, tutun, etc.).
În timpul ăsta ardelenilor li se suflă dulce în urechi „gând de autonomie”.
De ce?
Ca să stârnească haosul, să declanşeze nebunia.
Deoarece din nebunia popoarelor profită ei.
Ăsta e abia începutul. Nu vă culcaţi pe-o ureche: va fi şi mai rău.
Vă vor introduce taxe insuportabile pe case, în timp ce „din raţiuni sociale” vor proteja marii proprietari de imobile.
Vă vor zdrobi şi nu se vor opri nici atunci.
Nici când veţi dispărea fizic nu le va fi îndeajuns.
Se vor zbate să vă şteargă şi din memoria omenirii.
Vă reamintesc un lucru simplu: la 1 Decembrie doar un singur om a avut curajul să-i strige Plăvanului ce-a avut de strigat.
Restul s-au limitat la a-l privi bovin.
Dacă nu cumva l-or fi dat pe bietul om pe mâna securiştilor.
Asta e atitudinea care vă inculpă, care vă va condamana până la urmă la fel ca pe libieni.
Treziţi-vă până nu va fi prea târziu!
Text preluat, autor: Dan DIACONU
Imagine sugestivă
Articol publicat: 28.07.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mărășești 24-26 iunie 2022 - Foto 9
Români uniți pentru tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețuiesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți pentru tricolor
Inițiativa organizării evenimentului „Români PENTRU tricoloR" de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mărășești 24-26 iunie 2022 - Foto 8
Români uniți sub tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți sub tricolor
Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mărășești 24-26 iunie 2022 - Foto 7
Români uniți sub tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți sub tricolor
Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mărășești 24-26 iunie 2022 - Foto 6
Români uniți sub tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți sub tricolor
Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mărășești 24-26 iunie 2022 - Foto 5
Români uniți sub tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți sub tricolor
Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mărășești 24-26 iunie 2022 - Foto 4
Români uniți sub tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți sub tricolor
Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mărășești 24-26 iunie 2022 - Foto 3
Români uniți sub tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți sub tricolor
Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mărășești 24-26 iunie 2022 - Foto 2
Români uniți sub tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți sub tricolor
Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mărășești 24-26 iunie 2022 - Foto 1
Români uniți sub tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți sub tricolor
Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mausoleul Eroilor Mărășești
Români uniți sub tricolor la Mărășești
În zilele de 24, 25 și 26 iunie 2022 români patrioți ce au putut fi prezenți la Mărășești au reînprospătat și anul acesta culorile drapelului național.
Pe pământul unde ostași români și-au vărsat sângele pentru apărarea patriei au pășit cu credință și smerenie oameni ce au dat însemnătate sacrificiilor făcute.
Peste drum de Mausoleul Eroilor Mărășești stă de strajă patriei tricolorul de mărime impresionantă vopsit pe o platformă de beton, simbol vizibil chiar de la mare altitudine.
Proeminența culorilor ne arată importanța și semnificația acestora: Albastrul cerului sub care viețesc creațiile lui Dumnezeu în „Grădina Maicii Domnului”, Galbenul spicului de grâu din care pâinea hrănește ființa umană, Roșul sângelui vărsat de ostașii români în luptele pentru apărarea patriei și neamului românesc.
Scurtă prezentare
Prima piatră de temelie a Mausoleului Eroilor Mărășești era așezată în data de 6 august 1923, monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului George Cristinel.
În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, în criptele Mausoleului, iar în septembrie au fost depuse în sarcofagul central rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I Române din timpul bătăliei Mărășeștilor.
Mausoleul adăpostește, în cele 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse radial pe cele 18 culoare, rămășițele pământești a 5.073 ostași și ofițeri, printre care fetița – eroină Măriuca Zaharia, căpitanul Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu.
Pe frontspiciul Mausoleului s-au înscris cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” și numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul Românesc.
Este remarcabilă fraza Măriucăi în care spunea: „vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”.
Români uniți sub tricolor
Inițiativa organizării evenimentului de la Mărășești din zilele 24, 25 și 26 iunie 2022 aparține patriotului și naționalistului Marian Motocu, numit în spațiul public „olteanul încăpățânat”.
Prin mișcarea naționalistă „41 pentru România” s-a făcut strigarea la unitate și implicare, totul pentru țară și neamul românesc.
Discursul emoționant al domnului General Radu Theodoru ne-a reamintit cine și de ce suntem astăzi pe acest pământ, dar mai ales sacrificiile ostașilor români.
Domnul General a mai menționat că fără unitate nu putem avea continuitate și că aceste vremuri tulburi sunt un real pericol pentru națiunea română.
Foto preluate de la: Adrian Robertin Dinu și Marian Motocu
Text redactat, articol publicat: 27.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Ziua drapelului național al României 1
Ziua drapelului național al României
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii"
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc.
Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”.
O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore.
Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.
În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.
Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.
Articol publicat cu prilejul zilei naționale a drapelului României, 26 iunie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Imnul trei culori - Ciprian Porumbescu
Ziua drapelului național al României
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii"
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc.
Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”.
O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore.
Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.
În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.
Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.
Articol publicat cu prilejul zilei naționale a drapelului României, 26 iunie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Drapelul României cu stema
Ziua drapelului național al României
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii"
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc.
Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”.
O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore.
Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.
În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.
Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.
Articol publicat cu prilejul zilei naționale a drapelului României, 26 iunie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Președintele Academiei Române
Academia Română, emblema intelectualității românești
Scurt istoric:
Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale - la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava.
Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România.
Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură.
Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862).
Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române.
Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română - care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română.
Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă.
A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc.
Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).
În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română - „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română.
Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin.
Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist.
Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei.
Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării.
Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989.
În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară.
Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri.
Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.).
În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială.
Sursa: website-ul Academiei Române
Material de arhivă
Caracter de prezentare și informare
Articol preluat și publicat: 23.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Inaugurarea Societăţii Literare Române, 1...13 August 1867
Academia Română, emblema intelectualității românești
Scurt istoric:
Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale - la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava.
Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România.
Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură.
Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862).
Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române.
Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română - care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română.
Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă.
A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc.
Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).
În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română - „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română.
Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin.
Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist.
Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei.
Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării.
Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989.
În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară.
Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri.
Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.).
În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială.
Sursa: website-ul Academiei Române
Material de arhivă
Caracter de prezentare și informare
Articol preluat și publicat: 23.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Academia Română
Academia Română, emblema intelectualității românești
Scurt istoric:
Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale - la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava.
Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România.
Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură.
Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862).
Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române.
Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română - care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română.
Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă.
A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc.
Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).
În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română - „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română.
Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin.
Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist.
Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei.
Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării.
Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989.
În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară.
Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri.
Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.).
În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială.
Sursa: website-ul Academiei Române
Material de arhivă
Caracter de prezentare și informare
Articol preluat și publicat: 23.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Drapelul României - Edit
Români uniți sub tricolor
41 pentru ROMÂNIA este un concept civic, o mișcare cu adevărat a patrioților și naționaliștilor români.
Prima deviză a mișcării este UNITATEA, români laolaltă având ca prioritate patria mamă România.
Această minunată și bogată așezare în care dăinuim de veacuri prin rădăcinile înfipte bine în ogor.
De-a lungul timpului pe la noi au vântuit mii de păgâni, însă am rezistat și am rămas aici pe veci stăpâni.
Nu a fost de ajuns faptul că suntem locuitori de drept în „Grădina Maicii Domnului”, străbunii noștri au trebuit să lupte cu hoardele de vrăjmași.
Cu spirit patriotic și naționalist ostașii români și-au dat cel mai de preț lucru, viața.
Prin jertfa ostașilor români a fost sfințit și mai mult pământul românesc cu sângele lor vărsat.
Din nou se aude strigăt de război și ochi păgâni se-îndreapă către noi.
Fără culoare, cu arme de temut din multe direcții vrăjmași se năpustesc asupra noastră.
Pe toți cei ce vor venii, noi îi vom goni, n-avem pământ a dărui.
Țara noatră e un colț de rai, tricolorul este grai.
Să ne ierți nenea Iancule că ne-am trezit mai greu.
Nu suntem mulți, dar vom lupta până la capăt.
Aveam o țară scumpă și mândră, avem și iarăși vom avea.
Dușmanul care astăzi râde curând va tremura privind la ea.
Articol manifest
Imagine: Drapelul României cu sigla mișcării „41 pentru ROMÂNIA”
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Autor: Alexandru Coțarcă
Text redactat, articol publicat: 23.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece
Români pentru Tricolor! Tabără de Muncă la Mărășești 24-26 Iunie 2022
Marian Motocu anunță o amplă tabără de muncă la Mărașești în perioada 24-26 iunie 2022, cu scopul revopsirii tricolorului profanat în culorile Ucrainei, dar și cu scopul de a consolida rețeaua de naționaliști militanți.
La această acțiune sunt bineveniți toți cei care gândesc și simt românește.
Acesta anunță prezența unor nume mari precum Generalul Radu Theodoru, Nicolae Roman, Văduva, Gigă Manole și alții.
Un popor unit, o credință vie, o ocazie istorică.
Suntem ceea ce suntem!
„41 pentru România”
A venit timpul ca cei ce au uitat, să-și aducă aminte că aici este ROMÂNIA și că “PE AICI NU SE (mai) TRECE !!!
Vă invit să vă oferiți două zile la cort, unde străbunii noștrii și-au dat viata că noi să ne putem bucura de liniște, libertate și românism, împreună cu frati români din toate colțurile țării, unde, împreună vom restabili culorile tricolorului.
În data de 26, vom asista la încununarea muncii noastre cu salve de focuri de armă și fanfară militară.
Vor fi corturi și locuri umbroase amenajate, evenimentul este oficial, legal, multă muncă a fost investită în organizare.
Demersul lui Marian urmărește să sfințească țara prin muncă și să-i apropie pe naționaliștii dispuși să facă deplasarea. Invitația este deschisă pentru toată lumea.
La eveniment va fi prezent și un magazin naționalist.
Marian Motocu: Dacă se îndură bunul Dumnezeu, reușim să trezim nația.
Și de-o fi așa, atunci…. voi putea spune că mi-am făcut datoria și mă pot întoarce la munca mea de alpinist și la casa mea de la țară, unde bălăriile au năpădit și pământul așteaptă să fie muncit.
Putem să dăm înainte dacă vrem. Să facem ceva pentru țara asta, nu pentru noi și gloria noastră, ci pentru urmașii noștri și slava lui Dumnezeu.
Sistemul vrea să lase o țară depopulată pentru a fi jefuită și locuită de oameni străini credinței noastre și locului ăstuia.
Noi începem o altă lucrare. O lucrare la sfârșitul căreia să lăsăm în urmă o țară ca soarele sfânt de pe cer.
PS:
Eveniment inițiat și organizat de români patrioți și naționaliști uniți sub tricolor.
Mișcarea naționalistă „41 pentru România”, concept civic. prin reprezentanții săi ne cheamă la Unire.
Străbunii ne strigă din morminte să recuperăm țara din mâinile hoardelor de păgâni, o țară pentru care ei au luptat și și-au dat cel mai de preț lucru, viața.
Nu uita că ești român,
Pe la noi au vântuit mii de păgâni,
Dar am rămas aici pe veci stăpâni,
Rădăcina noastră stă de veacuri înfiptă în ogor.
Imagine: Sigla mișcării naționaliste „41 pentru România”
Foto: Marian Motocu primind binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru
Foto: Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece
Autor text: Sterie Ciumetti, Incorect Politic
Articol preluat și publicat: 20.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
41 pentru România - siglă
Români pentru Tricolor! Tabără de Muncă la Mărășești 24-26 Iunie 2022
Marian Motocu anunță o amplă tabără de muncă la Mărașești în perioada 24-26 iunie 2022, cu scopul revopsirii tricolorului profanat în culorile Ucrainei, dar și cu scopul de a consolida rețeaua de naționaliști militanți.
La această acțiune sunt bineveniți toți cei care gândesc și simt românește.
Acesta anunță prezența unor nume mari precum Generalul Radu Theodoru, Nicolae Roman, Văduva, Gigă Manole și alții.
Un popor unit, o credință vie, o ocazie istorică.
Suntem ceea ce suntem!
„41 pentru România”
A venit timpul ca cei ce au uitat, să-și aducă aminte că aici este ROMÂNIA și că “PE AICI NU SE (mai) TRECE !!!
Vă invit să vă oferiți două zile la cort, unde străbunii noștrii și-au dat viata că noi să ne putem bucura de liniște, libertate și românism, împreună cu frati români din toate colțurile țării, unde, împreună vom restabili culorile tricolorului.
În data de 26, vom asista la încununarea muncii noastre cu salve de focuri de armă și fanfară militară.
Vor fi corturi și locuri umbroase amenajate, evenimentul este oficial, legal, multă muncă a fost investită în organizare.
Demersul lui Marian urmărește să sfințească țara prin muncă și să-i apropie pe naționaliștii dispuși să facă deplasarea. Invitația este deschisă pentru toată lumea.
La eveniment va fi prezent și un magazin naționalist.
Marian Motocu: Dacă se îndură bunul Dumnezeu, reușim să trezim nația.
Și de-o fi așa, atunci…. voi putea spune că mi-am făcut datoria și mă pot întoarce la munca mea de alpinist și la casa mea de la țară, unde bălăriile au năpădit și pământul așteaptă să fie muncit.
Putem să dăm înainte dacă vrem. Să facem ceva pentru țara asta, nu pentru noi și gloria noastră, ci pentru urmașii noștri și slava lui Dumnezeu.
Sistemul vrea să lase o țară depopulată pentru a fi jefuită și locuită de oameni străini credinței noastre și locului ăstuia.
Noi începem o altă lucrare. O lucrare la sfârșitul căreia să lăsăm în urmă o țară ca soarele sfânt de pe cer.
Imagine: Sigla mișcării naționaliste „41 pentru România”
Foto: Marian Motocu primind binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru
Foto: Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece
Autor text: Sterie Ciumetti, Incorect Politic
Articol preluat și publicat: 20.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru
Români pentru Tricolor! Tabără de Muncă la Mărășești 24-26 Iunie 2022
Marian Motocu anunță o amplă tabără de muncă la Mărașești în perioada 24-26 iunie 2022, cu scopul revopsirii tricolorului profanat în culorile Ucrainei, dar și cu scopul de a consolida rețeaua de naționaliști militanți.
La această acțiune sunt bineveniți toți cei care gândesc și simt românește.
Acesta anunță prezența unor nume mari precum Generalul Radu Theodoru, Nicolae Roman, Văduva, Gigă Manole și alții.
Un popor unit, o credință vie, o ocazie istorică.
Suntem ceea ce suntem!
„41 pentru România”
A venit timpul ca cei ce au uitat, să-și aducă aminte că aici este ROMÂNIA și că “PE AICI NU SE (mai) TRECE !!!
Vă invit să vă oferiți două zile la cort, unde străbunii noștrii și-au dat viata că noi să ne putem bucura de liniște, libertate și românism, împreună cu frati români din toate colțurile țării, unde, împreună vom restabili culorile tricolorului.
În data de 26, vom asista la încununarea muncii noastre cu salve de focuri de armă și fanfară militară.
Vor fi corturi și locuri umbroase amenajate, evenimentul este oficial, legal, multă muncă a fost investită în organizare.
Demersul lui Marian urmărește să sfințească țara prin muncă și să-i apropie pe naționaliștii dispuși să facă deplasarea. Invitația este deschisă pentru toată lumea.
La eveniment va fi prezent și un magazin naționalist.
Marian Motocu: Dacă se îndură bunul Dumnezeu, reușim să trezim nația.
Și de-o fi așa, atunci…. voi putea spune că mi-am făcut datoria și mă pot întoarce la munca mea de alpinist și la casa mea de la țară, unde bălăriile au năpădit și pământul așteaptă să fie muncit.
Putem să dăm înainte dacă vrem. Să facem ceva pentru țara asta, nu pentru noi și gloria noastră, ci pentru urmașii noștri și slava lui Dumnezeu.
Sistemul vrea să lase o țară depopulată pentru a fi jefuită și locuită de oameni străini credinței noastre și locului ăstuia.
Noi începem o altă lucrare. O lucrare la sfârșitul căreia să lăsăm în urmă o țară ca soarele sfânt de pe cer.
Imagine: Sigla mișcării naționaliste „41 pentru România”
Foto: Marian Motocu primind binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru
Foto: Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece
Autor text: Sterie Ciumetti, Incorect Politic
Articol preluat și publicat: 20.06.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Pliante - foto prezentare
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor text: Alexandru Coțarcă
Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Pliant - verso
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor text: Alexandru Coțarcă
Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Rândurile citate nu-i aparțin lui Anders ci unui agarici (Serge Carfantan) care pretinde că "producția" amintită a fost inspirată din "Învechirea omului"!