Gabriel - Iulian Dumbrava

Trăim zilele acestea un nou act al aceleiași drame. Echipele de regie și scenariu ne fac părtași unei noi lupte. În acest act ne este prezentată o altă scenă, iar lupta este între eroi, buni și răi. Acum, inamicul nu mai este mic și invizibil, ci cunoscut și ușor de identificat. Un personaj cu pregătire militară, fost ofițer de securitate, trecut prin multe bătălii, atât psihologice cât și militare. Ne este prezentat ca un om fără scrupule, dispus să calce în picioare opozanții pentru a-și atinge scopurile. De partea binelui se luptă o echipă pestriță, îi știm din în primul act. Răului i se opun un actor, un profesor de arte teatrale, un filozof, un avocat, chiar un profesor de fizică, și cel mai puternic dintre ei, un bătrânel ce cu greu își găsește cuvintele și își conduce pașii, care în ultimii patruzeci de ani a încălzit diverse scaune politice dând dovadă de cumplite capacități de leadership. Dar spre deosebire de eroii Marvel, aceștia nu au abilități speciale, singura lor pricepere, comună de altfel, este capacitatea de a îmbrăca costumul de super-erou până la identificare cu el și de a urma dumnezeiește indicațiile Regizorului. De efecte speciale se ocupă tot băieții de la media. Doar ce au învățat noul soft, iar acum degetele le merg mai ușor pe butoane. De la balcoane, aceiași actori de mâna a doua, plătiți sau doar creduli, ne îndeamnă înarmați fiind cu haștaguri să sărim pe scenă, să ne sacrificăm, să luptăm, să salvăm câte ceva; orașul, o țară, sau chiar lumea, orice, mai puțin pe noi înșine. Altfel, suntem de partea răului, condamnabili la oprobiu public și lapidare socială. Poate spectacolul ar fi fost mai credibil dacă Regizorul nu s-ar fi lăudat de curând că toți protagoniștii au fost elevi la școala lui de actorie, atât cei buni cât și cel rău. La finalul actului, după cele „două săptămâni” de război, nu va mai conta că unii dintre noi nu vom mai avea familii, case la care să ne întoarcem sau slujbe unde să muncim. Vom fi fericiți. Fericiți că s-a terminat. De la spectacol ne vom duce în închisorile pe care ni le vom fi construit singuri și de unde, cu o privire tâmpă știind că ceva nu pare în regulă, dar neputând să realizăm ce datorită conștiinței amorțite, vom aștepta ca Regizorul să ne dea indicații; și mâncare, și speranță. Speranța că actul trei va fi diferit, că eroii vor lupta în alte bătălii, și că binele va învinge cu adevărat.