Ecaterina Lupu

Documente din Arhivele Iaşiului dezvăluie comploturile masonice din preajma Unirii Principatelor România era trecută, sub pretextul eliberării de sub dominaţia străină, sub o nouă dominaţie, mult mai periculoasă, cea a masoneriei. Descoperirea în Arhivele Iaşiului a două scrisori din 1858 semnate de William Solioms, medic şi mason englez care locuia în Moldova, dezvăluie manevrele de culise ale francmasoneriei post-paşoptiste. Încă de atunci deciziile politice se luau în cadrul lojilor masonice, iar România era trecută, sub pretextul eliberării de sub dominaţia străină, sub o nouă dominaţie, mult mai periculoasă, cea a masoneriei. Anul 1848 şi intrarea sub jugul unui nou stăpân În anul 1848, în mai multe ţări din Europa izbucnesc aproape simultan o serie de revoluţii, cunoscute în istorie drept „paşoptiste”. Moldova şi Ţara Românească, aflate în acel moment sub controlul Imperiului Otoman, nu fac excepţie. Prezentată ca o expresie a eliberării naţiunii de sub dominaţia străină, revoluţia de la 1848 din Ţările Române a reprezentat în realitate încheierea unui pact cu un alt stăpân, prin înscrierea în curentul masonic european. Cu alte cuvinte, înlocuirea unei dominaţii făţişe, cu una voalată, perversă şi periculoasă. Anii ce au urmat au fost marcaţi de lupte între exponenţii diferitelor masonerii europene, care doreau să dobândească puterea asupra teritoriului românesc. Revoluţionarii paşoptişti au fost francmasoni În acel moment în Moldova era domnitor prinţul Mihail Sturza, el însuşi un fervent propagator al ideilor masonice paşoptiste. Totodată, strânsele sale relaţii cu Imperiul Otoman, şi implicit cu masoneria turcă, i-au permis ca în 1849, când în celelalte ţări europene revoluţiile au fost înăbuşite sângeros, să rezolve această problemă în Moldova într-un mod paşnic, dar favorabil intereselor masonice. Astfel că el le-a oferit prilejul agenţilor masoni paşoptişti din Moldova să îşi salveze viaţa, refugiindu-se în exil, de unde şi-au continuat activitatea. Printre ei se aflau toţi cei care la 24 ianuarie 1859 au înfăptuit Unirea Principatelor. Toţi erau masoni. Alexandru Ioan Cuza a fost mason Data de 24 ianuarie a intrat în istorie ca ziua Unirii. Ea este însă şi ziua Masoneriei române, aleasă intenţionat pentru a marca victoria acesteia în cucerirea teritoriului României. Înainte de a ajunge domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza a fost Venerabil (conducător) al lojei Steaua Dunării din Galaţi. La acel moment mai existau încă două aripi ale aceleaişi loji, una în Muntenia, la Bucureşti şi alta în Moldova, la Iaşi. Unirea Principatelor a fost deci precedată de o unire masonică simbolică a acestor trei loji sub o conducere unică, cea a lui Alexandru Ioan Cuza. În 1862, Alexandru Ioan Cuza intră în conflict cu masoneria şi din acest moment devine personă non-grata. În cele din urmă el este înlăturat de la putere prin lovitura de stat din 1866, fiind înlocuit cu Carol I de Hohenzollern. Lupte între diferitele facţiuni masonice În perioada de dinaintea înfăptuirii Unirii pe teritoriului României activau o multitudine de loji, care reprezentau interesele diferitelor masonerii europene. Fiecare dintre ele dorea să profite de acest moment de răscruce pentru a obţine controlul asupra unor teritorii cu o poziţie strategică între Occident şi Orient cum erau cele româneşti. În această cursă, Alexandru Ioan Cuza, exponentul lojilor franceze era favoritul numărul unu. Cu o lună înainte de Unire, în decembrie 1858, Poliţia află de existenţa unui complot organizat împotriva lui de lojile rivale. Principalul actor în acest complot a fost chiar Grigorie Sturdza, fiul fostului principe al Moldovei, Mihail Sturza, care aspira la tronul Moldovei. El însuşi mason, Grigorie Sturdza era susţinut atât de lojile engleze (de care ţineau şi cele turceşti), cât şi de lojile ruseşti (de care ţineau şi cele poloneze) care nu vedeau cu ochi buni influenţa tot mai mare pe care o exercita asupra Moldovei masoneria franceză. Un complot împotriva lui Cuza dezvăluie acţiunile subterane ale masoneriei Pentru a-l îndepărta pe Alexandru Ioan Cuza, Grigorie Sturdza s-a aliat cu o serie de masoni străini care fuseseră infiltraţi pe teritoriul Moldovei. Printre aceştia, se afla polonezul Wirzbicki, cunoscut drept Murat Bei pe vremea când lupta în armata otomană. Aflând despre acest complot, poliţia începe să îi interogheze pe toţi străinii care se aflau în Moldova. Descoperă astfel că au de-a face cu o adevărată reţea de agenţi ai diferitelor masonerii, care au misiunea de a atrage de partea lor cât mai mulţi boieri moldoveni. Printre aceşti agenţi se află şi William Solioms, un mason englez, care se afla în Moldova sub pretextul practicării medicinei şi avea strânse relaţii cu polonezii. Scrisorile sale către polonezul Tokarski, şi el anchetat cu prilejul descoperii complotului, au fost păstrate în Arhivele Iaşiului şi dezvăluie câteva din acţiunile subterane ale masoneriei din acea perioadă. În prima sa scrisoare, pe care o redăm mai jos, Solioms vorbeşte despre faptul că se află în Moldova pentru a „face bine Marelui Monarh”, o formă codată de a spune că a venit să racoleze noi membrii pentru masonerie. Prima scrisoare a lui William Solioms către Tokarski, 4 decembrie 1858 Domnule Tokarski Din scrisoarea dumitale m-am încredinţat că eşti sănătos, lucru de care m-am bucurat foarte. Te înştiinţez că Grigorie Sturdza va fi ales Domn, prin urmare fi sigur că vei avea şi dumneata o bucată de pâine, pentru că, precum ştii, ei protejează pe Leşi (polonezi). Wierzbicki e foarte ocupat şi în puţin timp îţi va scrie. După cum l-am cunoscut, am o bună impresie despre el şi gândesc că nu va uita să-ţi facă bine. Wierzbicki este prieten cu Grigorie şi în puţină vreme el va avea mare somă (va ajunge un om important) şi sigur că va ajuta. Eu aştept aici până la Anul Nou şi de va vrea Dumnezeu să izbutească planurile mele, atunci te voi sluji şi făgăduiesc că îmi voi ţine cuvântul. Îţi voi scrie mai mult când voi avea informaţii sigure despre ceea ce poate îmbunătăţi soarta noastră şi voi şti ceva clar despre ceea ce se va face în scurtă vreme cu Wierzbicki, pe care putem conta. Cu ajutorul prinţului el are de-a face cu boierimea, aceasta poţi înţelege, de aceea am încă bună nădejde. Voi aştepta încă puţin, şi, dacă până la Anul Nou nu va fi nimic, fie voia lui Dumnezeu, nu vreau să mă pierd (să mor) aici, şi atunci îţi voi cere ajutorul spre a dobândi actele pentru plecarea mea din ţara aceasta neplăcută mie, în care am venit doar ca să fac bine Marelui Monarc. Pentru aceasta voi opri pe femeia mea şi pe copii să nu mai spună în veci adevărul, mai ales unor oameni care merită a fi spânzuraţi de o creangă, căci pentru aceasta m-am pierdut pentru totodeauna, ruinându-mi sănătatea şi tot ce-mi ajungea să trăiesc în linişte în ţara aceasta. Dar voi aştepta şi voi mai vedea. Te îmbrăţişez. Wiliams Solioms Boierii moldoveni erau deja membrii ai masoneriei Scrisoarea de mai sus este cu siguranţă codată, pentru că din interogatoriile poliţiei a reieşit că Solioms nu era căsătorit, nu avea copii şi nici medic nu era în realitate. Dintr-o scrisoare ulterioară aflăm că demersurile englezului de a atrage în masonerie pe boierii vremii nu prea au avut sorţi de izbândă. Solioms se teme pentru viaţa sa şi este gata să fugă din Moldova, chiar de ar fi să plece pe jos. Ea arată de asemenea şi faptul că în cercurile masonice se ştia din decembrie 1858 că Grigorie Sturdza, urmaşul de drept la tronul Moldovei, nu va obţine puterea. A doua scrisoare a lui William Solioms către Tokarski, 11 Decembrie 1858. Iubite Domnule Tokarski, Nu i-am vizitat de mult nici măcar pe aceia care merită prietenia mea. Dar ce este de făcut, scumpul meu domn? Dumnezeu îmi este martor că am fost foarte bolnav. De vreo câteva zile mă aflu mai bine şi cunoscându-te drept un adevărat prieten, îţi scriu câteva cuvinte. Închipuie-ţi că până acum nu mi-am sfârşit interesele, afară decât că domnul ministru mi-a trimis 100 de galbeni, pe care nici nu i-am văzut, pentru că consulul mi-a plătit datoriile la Iliii Armanu, şi trebuie încă să aştept şi să sufăr. Dar nu vreau să mor în Moldova, ci să fug din ţara aceasta şi pe jos de ar fi, fiindcă văd că aristocraţii de aici erau să mă piardă şi, vreau să-mi scap viaţa. Te întreb, ai bunătatea, putea-voi căpăta acel lucru ce ţi-am cerut? Când îl voi putea avea, ca să mă pot duce de aici? Îl voi sluji pe acel domn ce-mi va da actul trebuitor pentru plecarea mea, şi după ce voi primi hotărârea d-tale, voi putea veni la Botoşani pentru vreo câteva zile spre a sfârşi treaba aceasta. Sunt al domniei tale, Williams Solioms P.S. Avem multe noutăţi. Îţi voi spune numai aceasta că Grigorie Sturdza n-are să fie Domn şi până la Anul Nou se va sfârşi tot. Murad-Bei au venit şi el la Iaşi, şi Dumnezeu ştie cum îi merg treburile; el şade la Binder. Pe urmă îţi voi scrie mai mult şi acuma îţi trimit adresa me. D-sale… (sic) în casa bisericii catolice, la profesorul de dans Corvin. Te rog să-mi răspunzi. Motivul principal pentru care demersurile masonului englez Solioms nu au avut sorţi de izbândă nu era nici pe departe faptul că „noblesa” moldoveană nu vroia să intre în masonerie, ci tocmai faptul că aceasta făcea deja parte dintr-o altă masonerie. Toate personajele cheie ale vremii: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, boierii Manolache Costache Epureanu, Costache Negri, etc. erau masoni, dar slujeau interesele Franţei, în timp ce trâmbiţau că luptă pentru interesele naţionale. Scrisorile lui Solioms dezvăluie un crunt adevăr: jocurile politice s-au făcut mereu în culisele lojilor masonice, iar România a fost şi atunci, ca şi acum, teatrul unor lupte pentru putere între diferitele obedienţe masonice. Bibliografie: Prof. G. Pascu: „Revista Critică”, Iaşi, 1939 conform Arhivelor statului Iaşi, Tr. 1758 O. I. , 2006. Mss. 435.f. 563-564 şi f. 564, 567.

La multi ani ,Romania !