Ecaterina Lupu

Gheorghe Piperea Reglementarea drepturilor fundamentale ale omului urmărește asigurarea preeminenței drepturilor individuale față de cele colective (1), iar știința poate fi folosită numai cu respectarea demnității, a vieții și a integrității omului, atât ca individ, cât și ca specie de ființe simțitoare. Dată fiind disproporția vădită de forțe dintre societate și individ, legea consacră prioritatea binelui și interesului ființei umane față de interesul societății și al științei. Altfel, ideea de garantare și ocrotire a drepturilor personalității ar fi iluzorie, iar afirmarea sa, ipocrită. Potrivit art. 61 Cciv și art. 22 din Constituție, interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății și al științei, viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane fiind garantate și ocrotite în mod egal de lege. Specia umană este și trebuie să rămână intangibilă, inclusiv în fața provocărilor tot mai frecvente ale științei și tehnologiei – este ceea ce rezultă din art.62 Cciv. Aparent bine intenționate, tehnologiile de hibridare om - animal, de clonare a țesuturilor umane (2) și de manipulare genetică pentru a obține (iluzoria) imunitate față de (corona)viruși, pot afecta iverversibil patrimoniul genetic al umanității. Dincolo de interesul, integritatea și sănătatea individului concret, riscul pe care îl prezintă manipularea genetică depășește interesele inviduale – odată modificate caracterele genetice ale unei persoane, aceste modificări pot fi transmise descendenților și, practic, întregii colectivități umane viitoare. Genetica a mers atât de departe încât a ajuns să creeze, la propriu, ADN artificial, pe baza căruia s-au sintetizat celule de șoarece. S-a întâmplat în 2017, la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie) și la Institutul J. Craig Venter (Maryland, SUA). În același an s-au realizat celule hibrid om-animal, iar anunțul “minunatei” realizări s-a făcut în uralele comunității științifice (3). Recent, s-a realizat chiar un transplant la om a unei inimi de porc, mai precis, a unei inimi de porc manipulat genetic. Porcul a fost „pregătit” anterior, prin tehnici de manipulare genetică, pentru a dezinhiba genele dominante de animal și a permite acțiunea genelor umane, iar pacientul-receptorul a fost supus, de asemenea, unor tratamente genetice, mai ales asupra propriului sistem imunitar, pentru a „convinge” propriul regiment de anticorpi și de celule T să nu confunde celulele din inima de porc transplantată pacientului-receptor cu celulele străine sau bolnave și să le distrugă. De asemenea, receptorului i s-au administrat imunosupresoare, în același scop, ceea ce înseamnă că, temporar, sistemul imunitar i-a fost oprit. Partea și mai întunecată a acestei „mărețe” realizări a medicine modern (care practică frenetic jocul de-a Dumnezeu) este că, anterior, au fost testați rinichi de porc, implantați unui „receptor” aflat în moarte cerebrală (o victimă a unui accident de motocicletă, aflată în comă depășită, de gradul IV), doar cu scopul de a verifica „pe viu” ce s-ar putea întâmpla (4). În această „speță” au existat, desigur, atât acordul scris al persoanelor apropriate „receptorului” rinichilor de porc, cât și acceptul pacientului beneficiar al transplantului de inimă – cu toate acestea, ce anume în această lume care se golește pe zi ce trece de suflet și Dumnezeu ar putea face niște oameni ca rudele decedatului să participe la un astfel de experiment? Calea către clonarea umană este acum larg deschisă – în decurs de 15-20 de ani de la aceste „reușite” ale geneticienilor-magicieni vor putea fi depășite atât dilemele etice ale clonării umane (încă interzisă de Convenția de la Oviedo din 1998, la care, culmea, SUA nu este parte), cât și starea actuală de insuficiență a tehnologiei necesare. Clonele umane vor avea, cel mai probabil, un statut juridic inferior persoanei umane, de vreme ce li se vor putea recolta organe fără consimțământul lor și fără teama de a le răni sau ucide, în interesul “superior” al sănătății publice. Clonarea umană va putea ridica, în plus, probleme insolubile de identitate a genomului uman și de încadrare în istorie a unor ființe rezultate din clonare, nu întru totul diferite de homo sapiens. Pur și simplu, CEDO și celelalte instrumente juridice internaționale referitoare la drepturile omului vor trebui modificate, pentru a declara ca fundamental și inviolabil dreptul la identitatea genomului uman. (1) Lacrima R. Boilă, Cercetarea științifică medicală pe subiecți umani. Actualitatea codului de la Nurenberg, Revista Română de Drept Privat nr.5/2013, p.42. (2) A se vedea: https://www.juridice.ro/.../crearea-adn-ului-artificial.... (3) A se vedea, pentru acest entuziasm nebunesc de magician–genetician, un articol din New York Times, cu ocazia solicitării de autorizare a unuia dintre primele experimente de hibridizare de pe teritoriul SUA, respectiv, celula mixtă om-șoarece. https://www.nytimes.com/.../stem-cell-mixing-may-form-a.... (4) Pentru expunerea în rezumat a tehnicii utilizate în vederea efectuării primului transplant la om a unei inimi de porc, a se vedea https://arstechnica.com/.../the-genetic-engineering.../.