Comunism plus inteligența artificială. Lecția coronavirusului...
Când vorbesc despre comunism și inteligența artificială nu mă refer la partea represivă a acestuia. Securitatea lui Ceausescu ar fi fost deosebit de încântată dacă cei supravegheați ar fi fost obligați să poarte un dispozitiv care să-i localizeze și să-i asculte precum telefonul mobil de astăzi, dar să nu ne mințim singuri.
Comunismul n-a căzut în Est prin Revoluție și prin supraveghere deficitară, ci prin consens al marilor puteri. Rușii și-au dat seama că sistemul nu funcționează, au vrut să se reformeze și pornind de la asta au lăsat mână liberă țărilor-surori din Estul Europei (mai puțin României, poate și din cauza distanței mici față de Moscova, poate și din cauza existenței unui nucleu pro-rus, cu care s-a încercat menținerea în sfera sa de influență prin impunerea unui regim-prieten, legitimat prin lupta cu „teroriștii”).
Unde greșea sistemul comunist? Egalitarismul promovat forțat a scos sute de milioane de oameni din foame efectiv. Țărani care trăiau într-o mizerie cruntă au fost transformați prin industrializare forțată în orășeni, muncitori la fabrică, cu apartament, televizor și frigider în casă. Față de bordeiele de pământ era un mare salt înainte.
Numai că, de la a doua generație, țăranii scoși din foame și-au pierdut motivația odata ajunși orășeni. Aveau casă, aveau principalele instrumente ale civilizației, apare golul motivațional repede. Asta pentru că sistemul nu permitea acumularea astfel încât nu prea merita să muncești suplimentar ca să te diferențiezi de altul.
În plus, nu munceai pentru tine, munceai pentru toți, deci pentru nimeni concret. Așa că a început să apară furtul de la stat - nu furai de la cineva anume, furai de la toți, deci de la nimeni. Chiulul, lenea au acompaniat furtul de la stat, oamenii nu ajunseseră în stadiul în care egoul să fie sublimat și pus la treabă în folosul comunității, așa că dacă tot nu puteau acumula mai mult decât altul încercau să acumuleze pe partea de nemuncă de la altul (prin furt, chiul, pile și relații).
În contrapartidă, capitalismul care se simțise amenințat în primele decenii ale comunismului, se reformase, muncitorii nu mai erau exploatați, ci încurajați să devină clasa mijlocie printr-un sistem de impozitare progresivă. În capitalismul devenit mult mai social puteai să acumulezi pentru a te diferenția de alții prin propria muncă, dar dacă o făceai la modul irațional venea impozitul progresiv și te punea cu botul pe labe, dădeai la stat din prea plinul tău.
Dupa cum vedeți în aceste zile, lipsa concurenței din partea comunismului n-a fost de bun augur, capitalismul occidental începe să își piardă în ultimii ani valențele sociale, impozitul progresiv există pentru persoanele fizice, dar acumularea irațională pentru corporații nu e descurajată, astfel încât clasa medie se tot subțiază în multe locuri din Occident.
Iar China a observat la rândul său că fără un comunism de piață nu se poate vorbi de un sistem viabil, așa că acum sistemul din China nu seamănă deloc cu Rusia lui Hrușciov sau cu România lui Ceaușescu. Ba mai mult, se pregătește să ne fie model și în ceea ce privește organizarea socială, după cum veți vedea mai jos.
Ajungem acum și la coronavirus. Plecat din China, virusul face acum ravagii în toata lumea, mai ales în Europa și SUA, fiind între timp aproape eradicat din China. Ciudat pentru un virus cu rata mare de contagiune și o populație atât de densa ca în China, nu? De fapt, nu chiar, dacă ne uităm la sistemul pus la punct de chinezi.
La inceput a fost scoringul social. Ideea pare simplă - pentru fapte antisociale ești penalizat, pentru fapte de bun cetățean ești recompensat cu puncte de credit social. La limită, când acumulezi prea multe bile negre ți se poate refuza accesul în mijloacele de transport în comun, când ești cetățean model poți lua un credit bancar mai ieftin.
Pentru a funcționa impecabil, scoringul este implementat prin inteligența artificială. Cetățenii sunt obligați să își ia la ei telefoanele pe care sunt instalate anumite aplicații. Camerele de supraveghere stochează fizionomii și ajung să te recunoască oriunde comunicând și cu telefoanele mobile. Iar cine trișează ori se comportă necorespunzator este imediat identificat și sancționat.
Cum funcționează asta în materie de pandemie? Cine se prezintă la un centru medical cu simptome de coronavirus și este confirmat la testare, are ancheta epidemiologică gata făcută. Sistemul care i-a stocat interacțiunile știe cu cine s-a întâlnit, a stat de vorbă de aproape, știe contacții săi din ultimele două săptămâni, iar respectivii pot fi chemați la teste.
Dacă sunt depistați mai multi pozitivi într-o zonă, se bagă în carantină doar strada sau blocul unde sunt aceștia. Și uite așa contagiunea e ținută în frâu.
Cum e posibil să stochezi și să prelucrezi atâtea date în timp real? 5G!...
Nu prea ne descurcăm bine in6 Occident cu virusul chinezesc. Sperăm la un vaccin, dar dacă nu e prea eficient, iar imunizarea ține prea puțin încât trebuie repetat des? Și poate apar și efecte secundare...
În acest timp economiile, din carantină în carantină, se fac praf, se pierd multe locuri de muncă. Lumea e disperată, cere soluții. Iar soluțiile vin, sunt la îndemână, le au prietenii din China.
De ce să ne temem de o banală aplicație în telefon, de o cameră de supraveghere de pe stâlp dacă astfel boala poate fi controlată și fără vaccin și în felul ăsta ne reluăm viețile dinainte? Nici nu trebuie să fim cipați ca să fim controlați, avem cipul la purtător.
Daca în felul ăsta ar putea fi controlată pandemia, de ce nu? Și uite cum AI își dă mâna cu 5G-ul și pandemia pentru victoria finală a globalizării. O lume supravegheată tropăind veselă spre binele tehnologic comun, o distopie cu final fericit.
Probleme? Una singură: odată instituit acest sistem de supracontrol, revenirea la starea inițială nu mai e posibilă, revoluțiile nu mai au sens, orice act de frondă fiind imediat detectat. 1984 la pătrat.
Nu ne rămâne decât să sperăm că noua dictatură globală va fi una cu față umană, asta dacă nu preia la un moment dat AI-ul frâiele... (AI - Inteligența Artificială - n.n.)
(Cristian Dogaru)