Sunt mulți medici de familie care gândesc astfel. O individă cu această profesie (e din județul Arad) și-a făcut publică, nu de mult, intenția de a-i târî prin tribunale pe sătenii din comuna în care prestează servicii care nu-i acceptă testările sistematice și îndemnurile la va((inare. Mai mult, individa în cauză, înregimentată într-un partid politic extrem de vocal, a afirmat că de 25 de ani (de când e medic de familie acolo) e sătulă de ei și de, vezi-Doamne, pretențiile lor. E înfiorător că există asemenea specimene în medicină, domeniu în care ar trebui să primeze empatia și deferența. Text preluat.
Tribunalul Bucuresti - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, prin sentința din 2.11.2021 pronuntata in dosarul nr. 6257/2/2021 a anulat toate dispozițiile din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 61/02.10.2021 prin care se condiționa participarea bucurestenilor de testare/vaccinare sau trecere prin boala (certificatul verde) la diverse activitati.
Sentinta nu este definitiva. Este supusa recursului.
Felicitari lui Adrian-Cristian Secu (a prins experienta si ii place sa atace toate Hotararile aberante. Pacat ca nu avem procedura sa ne judecam rapid).
Solutia pronunțată de Tribunalul Bucuresti:
”Respinge cererea de intervenţie forţată formulată de reclamant în contradictoriu cu intervenientul forţat Avocatul Poporului, ca inadmisibilă.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Instituţia Prefecturii Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.
Respinge excepţia de inadmisibilitate a capetelor 5 şi 6, ca neîntemeiată.
Respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.
Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamant.
Anulează în parte art. 4, art. 5 al. 2, art. 6, art. 7 al. 1 şi 2 şi art. 9 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”.
Anulează în parte art. 10, art. 11, art. 12 al. 2, art. 15, art. 16 al. 1, art. 19, art. 20 al. 1, art. 21 al. 1, art. 22 şi art. 23 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”.
Anulează în parte art. 16 al. 3 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Accesul în zonele de consum astfel delimitate şi amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”.
Admite în parte cererea subsidiară a petitului 5 din acţiune.
Anulează pct. 5 şi 6 al art. 26 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021.
Respinge petitul 4 referitor la anularea integrală a art. 27, respinge lit. a şi b din cadrul petitului 5 referitoare la anularea art. 26, respinge în totalitate petitul 6 referitor la anularea art. 17, din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021, ca neîntemeiate.
Obligă pârâtele, în solidar, să achite reclamantului suma de 50 lei cheltuieli de judecată reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată în dosar.
Cu recurs care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Contencios Administrativ şi Fiscal în termen de 15 zile de la comunicare.”
Hotararea CMBSU nr. 61/02.10.2021 anulata partial: https://b.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/2/2021/10/Hotararea-CMBSU-nr.-61-din-02.10.2021.pdf?fbclid=IwAR1p5RN08gSxl5_614y6uVgHxfMO_AY1DWmExLsESXR8blbhkqHhXJA5Fmo
Dosarul (apare mai tarziu solutia pe portal, gasiti atasat foto cu solutia din dosarul electronic): http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000400179&id_inst=3
„SFINȚENIA” VACCINULUI, GENOCIDUL, PORNOGRAFIA FRICII ȘI REPRESIUNEA.
În timp ce Pr. Patriciu Vlaicu face apel, de la Bruxelles, la vaccinare, insuflând creștinilor ideea că serul experimental este sigur, iar Pr. Visarion Alexa face primul podcast la Trinitas TV cu colonelul Valeriu Gheorghiță, asta după ce-i face pe toți cei ce se împotrivesc narațiunii oficiale covid, unii dintre ei somități mondiale în domeniul medicinei, al cercetării virusologice sau în bioetică - menționez doar pe nobelizatul Luc Montagnier, prof. Sucharit Bhakdi, prof. Ghert Vaanden Bossche, Robert Malone (inventatorul tehnologiei medicale mARN, care a atras atenția că proteină spike dezvoltată de vaccin „este foarte periculoasă”), Michael Yeadon (fost vicepreședinte Pfizer) sau prof. Vasile Astărăstoae – ca fiind „coate goale”, deci în acest timp în care este preluată la modul religios raportarea la vaccinare, apar informații care duc spre concluzia că asupra poporului român s-a produs un genocid planificat.
Practic, bolnavii au fost privați de tratamentele antivirale (Favipiravir, Arbidol, dar și Ivermectina) vreme de aproape doi ani, pentru ca să explodeze numărul de decese. Apoi toată această orgie a morții a fost folosită de presa mainstream pentru inspaimantarea populației, într-o operațiune de psy-ops (război psihologic) împotriva propriului popor.
Țării, câți mai mulți vaccinați. Chiar dacă bolnavii mor în spitale pe capete, întrucât nici chiar acolo nu există tratamente, iar alte zeci au murit arși în propriile paturi.
Ca sa ajunga la rezultatele scontate, este folosită abundent pornografia fricii.
Faptul că în România asistăm la un genocid programatic este demonstrat de cifrele de ieri, 31 octombrie 2021, din alte țări care au cazuri sensibil egale cu România (sursă: Worldometers.info).
Deci în timp ce în România lui Johannis, Arafat, Cîtu, Gheorghiță, Vlad Voiculescu, Tătaru, Cseke șamd, la 7424 cazuri avem 394 decese, în Polonia, la 7155 cazuri sunt doar 9 decese, în Olanda la 8172 cazuri sunt 14 decese, iar în Brazilia, o țară cu peste 200 de milioane de locuitori, în care președintele Jair Bolsonaro este hăituit de presa globalistă ca „negationist” al pandemiei, la 6329 cazuri sunt „doar” 96 decese.
Este evident că diferența uriașă de morți dintre noi și restul țărilor menționate, care ar trebui multiplicată de sute de ori în acești ani de „pandemie”, vine dintr-o gestionare medicală vecină cu crima premeditată, de care va trebui să dea socoteală guvernul Cîtu în mod special, Comandantul Arafat și miniștri USR, care au avut luni de zile de acalmie în care ar fi putut să se pregătească pentru acest nou val al pandemiei, dar și directorii de spitale care au tăcut și nu au tras din timp semnale publice de alarmă asupra lipsei tratamentelor adecvate.
Cea mai mare parte au cântat, ca și unii dintre reprezentanții clerului pe care i-am amintit, Aria Vacinarii. Vaccinare care ar trebui să ne redea „libertatea” condiționată de certificatul covid, ce transformă oamenii în produse scanabile, posesoare de cod QR.
Despre ofertele de a aduce în mod gratuit sau la prețuri de fabricație, în farmacii și în spitale, încă de anul trecut, a medicamentelor antivirale, de către directorul „Terapia”- Cluj Dragoș Damian sau ale lui G. Becali, care produce Arbidol pentru piața rusă și pentru propria clinică într-o fabrică din Otopeni, s-a vorbit inclusiv în ultimele zile, iar aceasta este încă o pagină de acuzare în procesul de crimă împotriva poporului român.
Ca să justifice genocidul bazat, în cel mai bun caz, pe incompetență, dacă nu pe o intenție criminală evidentă, Sistemul se bazează (și) pe represiune. Nu se mai ascund deloc intențiile totalitare; sunt citite în public și puse la răscruci, ca să înspăimânte pe cei care denunță această imensă minciună.
De la amenzile colosale date de globalista CNA emisiunilor realizate de Răzvan Dumitrescu sau Victor Ciutacu, la amenzile primite de contestatarii din stradă a tiraniei medicale, la abuzul asupra angajaților care au imunitate în urma bolii și nu vor să se vaccineze, la amenințările cu suspendarea asupra medicilor care nu exaltă miracolul vaccinării cu un ser experimental și, nu în ultimul rând, asupra Vlădicii Ambrozie, asupra căruia i s-a deschis dosar penal pentru infracțiunea de a spune ceea ce este evident, că termenele serurilor au fost depășite (informație publică) și pentru îndemnul făcut românilor de a nu se grăbi ca să se vaccineze cu acest modificator genetic.
Divizia de diversiuni a presei cu epoleți de la Realitatea TV a scos în public „informația” că Gigi Becali și senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă ar avea certificat covid în urma vaccinării, iar un Rică Venturiano îmbătrânit ca o mască de Halloween uitată în podul plin de păianjeni, a preluat aceste „știri”, adăugând în plus că are acces la aceste date secretizate (pe care am înțeles că va trebui să le probeze în instanță), iar datorită augustei sale prestații de investigator eu (I.C.) m-aș fi eschivat de la poziția de „antivaccinist” la cea de „anti-obligativitate”.
De ce e o diversiune ordinară? Am susținut continuu consimțământul informat al cetățeanului, mai ales al părinților, și am fost permanent împotriva obligativității unui act medical, pe care o consider un abuz totalitar intolerabil în viața persoanei.
Avea Rică Venturiano o vorbă nemuritoare, care vine ca turnată în cortexul ideologilor Covid de azi, adepti ai cimentului turnat peste societate: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!“
P.S. În timp ce scriu aceste rânduri, am fost sunat de un foarte bun prieten ca să-mi spună că tatăl lui, vaccinat și îmbolnăvit de covid ulterior, are simptome evidente de AVC. Ceea ce nu veți afla din presa globalistă este faptul că Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni”, unitate specializată în astfel de accidente cerebrale, nu a putut să-l primească din cauza exploziei de cazuri în urma vaccinării cu mARN, inclusiv la oameni tineri.
Și mai pun încă o dată întrebarea: DE CE TAC MEDICII? De ce nu fac publice aceste realități teribile?
Iulian Capsali
Text preluat. Lăsatine in pace să trăim cu copii noștri cum stim si cum am fost invătati din tată in fiu criminalilor de neam si tară Arafat tu nai treabă cu romănia ai so distrugi total si ai să pleci de unde te tragi cu sutele de milioane care le cistigi dar Procuroriii Armata Politia vati băut mintile pentru bani??? Ginditivă la copiii voștri nepotii voștri ceo să urmeze! Va veni distrugerea lumiii in masă dacă nu suntem stăpini pe tară si Scoasă tara din UE urgent că sintem terminati!!!!! In biserica ortodoxă u mai avem nici o bază suntem a nimănui O colonie a ajuns Romănia!!! Unde sunt jerfele la strămosiii noștriiii????? Păcattt va inegrit sufletele baniiii si averile dar le veti pierde intro ziii pe toate in fata lui Dumnrzeu Autotputernicul Amin
Jack Leningrad
Reactiunea (FB)
Din primăvara lui 2020, în supermarketuri rulează obsesivele mesaje cu instrucțiuni cum să respiri, pe unde să calci și cum ar fi bine să plătești cu cardul, ca să nu te atingi de bani. E genul de virus căruia îi plac banii. Nu-i plac ambalajele. E și foarte bănos pentru unii, de altfel.
În toamna lui 2021, de la întâlnirea G20 ni se șoptește că trebuie să scăpăm de cash, ca să salvăm planeta. Copacilor le place să plătești cu plasticul. Ba chiar mai bine cu aplicația din telefon. Virusul fuge când ai aplicații în telefon, care pot fi scanate. La ușă, la casă, acasă...
De fiecare dată când plătești cu bancnote, o vacă scapă un pârț plin de metan, care sufocă planeta. Când dai și monede, vaca scapă și-o balegă biodegradabilă. Valentin Lazea de la BNR a și zis să nu mai mâncăm vită, că tot bălegarul monetar se adună la Isărescu în vie la Drăgășani și s-a săturat să rânească după noi.
Mai duceți -va...... cu digitalizarea!,... trăiți pe altă planetă!,..oamenii Mor din cauza Trădătorilor si a Interzicerii medicamentelor care pot opri Crima!,...
#Stop_pa??aportului_verde
#Fapte_nu_vorbe
Azi am depus cu numere de ??nregistrare peti??iile colective semnate fizic, ??n stradÄ? la :
???? Pre??edintele Camerei Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar PSD din Camera Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar PNL din Camera Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar USR-PLUS din Camera Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar UDMR din Camera Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar al MinoritÄ???ilor din Camera Deputa??ilor
???? Parlamentarii neafiliati din Camera Deputa??ilor
???? Comisia pentru sÄ?nÄ?tate ??i familie
???? Comisia pentru apÄ?rare, ordine publicÄ? ??i siguran??Ä? na??ionalÄ?
???? Comisia pentru tehnologia informa??iei ??i comunica??iilor
???? Comisia pentru drepturile omului, culte ??i problemele minoritÄ???ilor na??ionale
???? Comisia pentru administra??ie publicÄ? ??i amenajarea teritoriului
???? Comisia juridicÄ?, de disciplinÄ? ??i imunitÄ???i
Propun sÄ? a??teptÄ?m cu to??ii rezultatul votului ??n fa??a Parlamentului ??n ziua ??n care vÄ? intra la vot Plx 393/2021 !
Ce zice??i ?
Prin intermediul acestor peti??ii le cerem deputa??ilor imperativ sÄ? organizeze dezbateri publice la care sÄ? poatÄ? participa toate persoanele/asocia??iile doritoare at??t cu prezen??Ä? fizicÄ? c??t ??i online ??i sÄ? se ??i transmitÄ? ??n direct at??t online c??t ??i de posturile TV interesate , sÄ? se dea avize ??i raport negativ ??i sÄ? se voteze "?ŽmpotrivÄ?" Plx 393/2021 - "Legea sclavagismului sanitar" - prin care se dore??te obligativitatea prezentÄ?rii "Pa??aportului verde" unde dore??te "Comitetul mor??ii" ??i anularea tuturor drepturilor ??i libertÄ???ilor constitu??ionale pentru TOATE persoanele care nu fac dovada cÄ? au deja celebrul "certificat digital" c??t ??i sÄ? ne rÄ?spundÄ? punctual la o serie de ??ntrebÄ?ri.
Trimite??i urgent tuturor deputa??ilor petitii/mesaje pe mail, WatsApp, Signal, Telegram, Facebook,... prin care sÄ? le cere??i imperativ sÄ? voteze ??mpotriva Plx 393/2021 legate de aceastÄ? mascaradÄ? pandemicÄ? !
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1634056465397

FB_IMG_1634056463192

FB_IMG_1634056460753

FB_IMG_1634056453864

FB_IMG_1634056456043

FB_IMG_1634056458079

FB_IMG_1634056451645

FB_IMG_1634056448641

400317500123_25816

19:30:12 GMT+0300
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
19:22:36 GMT+0300
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
19:16:36 GMT+0300
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
19:11:46 GMT+0300
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1634042466152
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1634042300721
#Victorie_de_etapÄ?
#Stop_pa??aportului_verde
La presiunea noastrÄ?, a celor care am ie??it ??n stradÄ? ??i le-am trimis peti??ii, le-am scris pe mail, WatsApp, sms, pe paginile lor de socializare sau/??i am depus fizic peti??ii cu numÄ?r de ??nregistrare la sediile partidelor ??i la cabinetele parlamentare din teritoriu , "Legea sclavagusmului sanitar" - Plx 393/2021 a fost scos de pe ordinea de zi a Camerei Deputa??ilor.
Pentru victoria finalÄ? este nevoie ca to??i rom??nii de bunÄ? credin??Ä? (vaccina??i ??i nevaccina??ii) care nu doresc sÄ? se anuleze de facto Constitu??ia ??i sÄ? se instaureze DICTATURA ??n Rom??nia trebuie sÄ? ??i "bombardeze" pe deputa??i cu peti??ii ??n care sÄ? le cearÄ? imperativ sÄ? voteze ??mpotriva plx393/2021 - ??mpotriva Pa??aportului verde care nu are nici cea mai micÄ? legÄ?turÄ? cu sÄ?nÄ?tatea noastrÄ? ci cu restr??ngerea ??i anularea drepturilor ??i libertÄ???ilor noastre constitu??ionale !
Aici ave??i ordinea de zi a Camerei Deputa??ilor ??n care NU mai apare "Legea sclavagismului sanitar". ????????????????????????????
http://cdep.ro/pls/caseta/eCaseta2015.OrdineZi?oid=2219
Pute??i trimite deputa??ilor un text scurt de genul :
"Subsemnatul/a ....., domiciliat ??n ....., ??n calitate de cetÄ???ean rom??n cu drepturi depline, ??mpreunÄ? cu ceilal??i cetÄ???eni rom??ni, v-am trimis ??n Parlament cu votul nostru pentru a reprezenta interesele noastre cetÄ???ene??ti , pentru a ne apÄ?ra drepturile ??i libertÄ???ile constitu??ionale, vÄ? plÄ?tim cu banii din taxele ??i impozitele pe care noi le plÄ?tim la Bugetul de Stat ??i pe cale de consecin??Ä? vÄ? cerem imperativ sÄ? vota??i ?ŽMPOTRIVA pa??aportului verde !
Data ...
Semnatura ... "
Parlamentarii sunt angaja??ii no??tri ??i trebuie sÄ? facÄ? ce le cerem noi, poporul suveran !
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1634036335402
Alta echipa "castigatoare" de tradatori si vanzatori ce vin buluc la praduirea catre tara lui Napoleon,a tot ce a mai ramas bun si de valoare din tara asta !!
Un popor chinuit si sacrificat sa construiasca timp de 50 ani ,iar aceste jigodii revenite la putere vor vinde tot la straini si adanci,sclavia saracia,analfabetismul ducand la prabusirea totala in datorii colosale ,ce le vom plati multe,multe generatii! RahaCatzu pleaca linistit desi locul lui e la Rahova,dupa risipirea a zeci de miliarde euro,si masacrarea populatiei in tandem cu Arahat!!
TREZIREA SI PUNETI MANA PE "CROSELE DE GOLF" PE EI!!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633970186998
?Žn timp ce copiii ??i oamenii de r??nd sunt chinu??i cu tot felul de restric??ii ??i reguli aberante, apare â?pre??edinteleâ? ??n Sibiu, unde inciden??a e de 8,5/1000, fÄ?rÄ? mascÄ? ??i cu o durere ad??ncÄ? acolo unde nu bate soarele privitor la propriile reguli impuse de â?guvernul meuâ?.
Sfidare ??i batjocurÄ? pe fa??Ä?.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633970234720

FB_IMG_1633953944006
VÄ? informez cÄ? punctul 7 de pe Ordinea de zi pentru ??edin??ele Camerei Deputa??ilor din zilele de luni 11 ??i miercuri 13 octombrie 2021, adicÄ? PLx 393/2021 - certificatul digital (verde )... a fost exclus de la vot sÄ?ptam??na aceasta!!!
Asta ??nseamÄ? sÄ? fim cu to??ii UNI?šI ??n DUH la RUGÄ?CIUNE ??i ??n FAPTÄ? pentru NEAM ??i ?šARÄ?....
Demersurile noastre, ale tuturor, ??i ale fiecÄ?ruia ??n parte dintre cei care ??i-au asumat lupta pentru APÄ?RAREA LIBERTÄ??šII, nu sunt ??n zadar....
?ŽNAINTEEE .... FRA?šILOR!!!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633805500878
Va rog mult sa tastati pe YouTube: SOCIETY IS INSANITY. DISL Automatic, manifestul nationalistilor din Statele Unite. Nu pot posta clipul, pentru ca imi blocheaza contul.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633804833410
Noapte bunÄ? tuturor... asimptomaticilor!??????????´
Libertatea a fost c????tigatÄ? prin vÄ?rsare de s??nge ??i cedatÄ? pentru o banalÄ? gripÄ? ridicatÄ? de satani??ti cu sus??inerea trÄ?dÄ?torilor la rang de 'pandemie'!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633793459629
Doamna avocat Marina-Ioana Alexandru
este de ani buni eroul cÄ?ruia ii datorÄ?m multe, ??ntre care faptul cÄ? legea obligativitÄ???ii vakcinÄ?rii este ??ncÄ? blocatÄ? ??n Parlament ??i cÄ?, zilele trecute, ??n Comisia pentru Drepturi ??i libertÄ???i, a primit vot negativ, zisul certificat verde, ??n esen??Ä?, aceea??i stea galbenÄ? de tristÄ? amintire..
C??nd reu??im, arareori, sÄ? vorbim, ??mi place sÄ? ??ncep cu.. "draga mea dragÄ? Marina"..
O luptÄ?toare p??nÄ? ??n p??nzele albe, ??n fa??a cÄ?reia mÄ? ??nclin cu admira??ie ??i respect, ??i de la care, ??n aceste vremuri de ??ncercÄ?ri fÄ?rÄ? precedent ??i de examen al maturitÄ???ii nu doar intelectuale, ci ??i suflete??ti ??i spirituale, to??i rom??nii ??i mai ales, bÄ?rba??ii, au un model de rom??n, de patriot ??i de cre??tin, de excep??ie, de urmat..
Dignus est! ???°????
Cu Marina Alexandru la c??rma ??Ä?rii, Rom??nia ar fi cu adevÄ?rat, o binecuv??ntatÄ? "GrÄ?dina Maicii Domnului".. ???°????
Doamne ajutÄ?! ????
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633793457374

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?