Eu am suspectat inca de la inceput, ca pentru anumite natii, grupuri, “vaccinul” dedicat lor, nu are acelasi continut. Poate ca, rostul introducerii analizei de sange, este chiar depistarea si demascarea escrocilor planetari. Zic si eu!??♀️...ca poate n-oi fi singura care s-a gandit la asta.
Asta stiam si eu de acum 3 luni am facut altfel eu am tocat usturoiul mărunt 10 căței și am pus apa fierbinte peste ei într-un borcan si dupa aceia mi-am băgat cura si nasul în borcan si inspira si dupa aia respirăm afara si tot așa de vreo 20 x si a doua zi eram fres. Dar se poate face asta timp de 3 zile o dată pe zi si eu zic că e sută la sută bun si eficient
Text preluat. Cât de proști sunt românii că să- l mai rabde?
„Trebuie oprit microfonul tuturor celor care îndeamnă lumea să nu se vaccineze. Măcar pentru trei luni”, a declarat sâmbătă Yasser Arafat, șeful DSU.
„Acum, cu tot dreptul de liberă exprimare, aș tăia microfonul. (..) Trebuie oprit microfonul tuturor celor care îndeamnă lumea să NU se vaccineze”, a spus Arafat.
În opinia sa, „suntem la momentul în care să facem așa”, conform Agerpres (maghiară / română). „Măcar două - trei luni, după care putem să continuăm cum vrem, dar în acest moment trebuie oprit microfonul, cel puțin cel oficial, de la televiziuni, de la radiouri.”
Vuvuzelele sistemului, Hotnews și Digi 24 (captură foto), care altfel se pretind deontoloage și apărătoare ale drepturilor tuturor, mai puțin, probabil, a drepturilor majorităților, nu au comentat derapajul anti-constituțional al funcționarului public. Nici alte organizații pretins neguvernamentale, care se agită pentru libertățile oricui dar numai ale românilor nu, nu s-au grăbit să reacționeze, darămite să se revolte, pe potriva incitării fără precedent - din 1989 și până azi - la încălcarea legii supreme a statului român dar și a convențiilor europene și internaționale la care România este parte.
Arafat este deja la a doua violare verbală a Constituției României. În urmă cu mai puțin de 10 zile, într-un răspuns către Avocatul Poporului, secretarul de stat a declarat că „nu mă oprește pe mine Constituția”, document fundamental al statului român care prevede și că „Nimeni nu este mai presus de lege”.
Pentru plandemie, cel mai important act de dresaj social este vaxxinarea, de aceea este atâta disperare în impunerea acesteia.
Nu are importanță modalitatea, dacă este prin convingere, frică, șantaj și chiar urmare a obligativității.
Am o veste proastă pentru cei care cred că totul s-a terminat odată cu acceptarea vaxxinarii și a certificatului digital.
Oh, nu, de abia acum începe totul, fiindcă minunatul cod QR dă startul unei sclavii (digitale) care nu a mai existat vreodată pe pământ.
Să exemplificam puțin: cam peste un an, doi sau trei, așa dintr-o dată, fericitul posesor al green pass-ului merge la teatru, dar magnificul cod QR nu este acceptat de cititorul de coduri.
Și mergând din instituție în instituție află că nu și-a plătit o amendă de circulație sau un impozit ori că nu si-a achitat o rată la bancă și de aceea i-a fost blocat green pass-ul.
De abia acum află "salvatorul omenirii" (a fost un cetățean responsabil și s-a fascinat) că a fost tras pe sfoară de cei care îi voiau binele și că de fapt, green pass-ul nu are legătură cu sănătatea.
Acum, la nivel planetar se întâmplă cea mai mare SCAMATORIE din istoria umanității.
Spectatorii se uită la show și discuta despre ceea ce ține în mână scamatorul, adica o boală și ceea ce este legat de ea (urmări, prevenție și tratament), însă câțiva spectatori observă cum le sunt luate si băgate în joben drepturile și libertățile și le atrag atenția celorlalți.
SCAMATORUL le spune tuturor că nu este cazul să se discute acum despre drepturi și libertăți fiindcă mor oameni (este imoral) și le cere tuturor să nu se alarmeze și să aibă încredere în el fiindcă el le vrea tot binele din lume.
La un moment dat, cand spectatorii se uită doar la boală și ceea ce implica ea (urmări, prevenție, tratament), scamatorul scoate din joben o hârtie verde pe care le-o oferă spectatorilor spunându-le că, acea hârtie este pentru siguranța lor și că își pot primi înapoi drepturile și libertățile doar dacă acceptă hârtia verde.
Cătălin Dinulescu(FB)
Se face o mare eroare ca nu se pune punctul pe “I” in discursurile civice. Anume faptul ca acestea NU SUNT VACCINURI!
Este demonstrat din iunie 2021 ca orice mRNA, inclusiv injectat si deci directionat si in cantitati mari, chiar cu rapeluri, este copiat in DNA-ul celui injectat.
INJECTARILE FALS NUMITE VACX-COV SUNT DE FAPT PROCEDURI GENETICE EXPEIRMENTALE SI NEOMOLOGATE care NU AU REUSIT NICIODATA PE ANIMALE!!!
NU EXISTA TERAPII GENETICE DE SUCCES IN CIUDA A 40-50 DE ANI DE CERCETARE, EXPERIMENTARE PE ANIMALE SI A ZECI-SUTE DE MILIARDE IUSD INVESTITE. O TERAPIE GENETICA ESTE PUNCTIFORMA, ADRESAND DOAR 1-2-3, PUTINE GENE, IN GENERAL UNA SINGURA. SI TOT NU REUSESC SI NU AU REUSIT NICIODATA. MAI MULT, DPDV STIINTICIF NU POT REUSI NICIODATA. Am explicat de ce si intr-o emisiune din 14 iunie la Cenaclul Lumina Lina Sibiu (vezi Facebook).
Cu atat mai mult injectarile de acum sunt CRIME PE FATA, IN VAZUL TUTUROR! Sunt experimente RUDIMENTARE care DEFORMEAZA, MUTILEAZA pe dinauntru si genetic pe cei injectati si pe TOTI URMASII LOR, PENTRU TOTDEAUNA SI IREVERSIBIL!
Nu am cuvinte sa spun mai clar cat de imensa este aceasta abominatie! Dar torturile vazute in filme horror sau in Pitesti-Auschwitz sunt nimic comparativ cu TORTURA fiecarei celule umane in parte, in cei injectati si in toti urmasii pe care ii proceaza dupa injectare.
Am detaliat stiinta implicata in aceste "mRNA vaccines" si in ultima mea emisiune de pe 12 iunie to la acest Cenaclu din Sibiu (vezi pagina FB). Lucrarea publicata in iunie 2021 A SCHIMBAT TOTAL GENETICA!!! Inclusiv genetica moleculara si ingineria genetica!
Ca sa se vada amploarea CRIMEI inflictate in cei injectati acum covid, este cutremuratoare analogia cu HIV care isi pune informatia genetica in DNA-ul celui infectat si NU MAI POATE FI NICIODATA VINDECATA! Faptul ca si HIV distruge sistemul imunitar precum se stie ca fac si aceste criminale "vacx-cov", este doar un corolar. Mentionez doar ca HIV foloseste si Reverse Transcriptaza ca sa se insereze in DNA-ul gazda, insa probabil e mult mai complex mecanismul, dar fiind ca TOATA cercetarea HIV din ultimii 40-50 de ani si zecile-sutele de miliarde USD investite NU AU REUSIT NIMIC, nici meds si nici vacx. Faptul ca HIV si "terapiile genetice" merg in TANDEM de jumatate de secol, este el insusi relevant.
SCHIMBATI DISCURSUL SI INCORPORATI ACESTE INFORMATII CARE SUNT SOLIDE DPDV STIINTIFIC. Eu le spun de un an intreg pe masura ce apar in strainatate si stiu sa le sortez din noianul de non-sense general pe tema covid. Doar ca NU LE AUDE NIMENI chit ca le primesc, le asculta, le citesc, le inteleg si atat - apoi, BLOCAJ TOTAL.
Rezultatul este ca oamenii de rand, poporul, se "vaccineaza" in continuare si mor si ei si copiii lor pe capete! Ii aud cum vorbesc pe strada, in magazine, pe langa blocuri si sunt convinsi ca acestea sunt intr-adevar vaccinuri, si deci le considera la fel de sigure ca si cele pimite acum si de copiii lor! Pe unii ii mai lamuresc, altii sunt agresivi si implacabili in ignoranta lor hranita zilnic din TVs si alte media.
Si exact aici trebuie sa lucrati, atacand faptul ca aceste injectii criminale NU SUNT DELOC VACCINURI! Nu mai merge cu discursul simplu, uzat, repetat de ani de zile de cand se dezbate problema. Pentru simplul motiv ca metodele lor sunt EXTREM DE NOCIVE SI IN ACEST MOMENT NE RAD CU TOTUL CA NEAM SI POPOR!!! Cu fiecare injectat in parte, moare poporul de maine, fiindca NU SE VOR MAI NASTE COPII SANATOSI, acum purtatori de mutatii distrugatoare. Iar daca injectatii sunt si CONTAGIOSI prin toate secretiile, atingerea lor, atunci TOTI SUNT IN EXACT ACEIASI SITUATIE!!!
Evident ca pot da detalii, va pot retrimite materialele necesare, pot discuta, pot da lamuriri. Aceste materiale scrise si audio le aveti insa cu totii, aici, pe whatsup, prin email, de doi ani de zile. Inclusiv cele legate de DESCOPERIREA CRUCIALA DE GENETICA DIN IUNIE 2021. Anca le are pe toate de la mine, Pompiliu, la fel, Marina, Aciu, tu, TOTI de la AP etc. Emisiunile mele indicate si aici, sunt clare si explicative, cu toate referintele si linkurile enuntate si pe litere ca sa le gaseasca toti.
TREBUIE SCHIMBAT DISCURSUL PRECUM AM REPETAT SI ACUM AICI! Este singura sansa pentru a salva pe cat mai multi romani. Pana nu devenim un sanatoriu de bonavi care traiesc doar ca sobolani umani pentru industriile pharma si biotech, precum si oricine plateste "conducatorilor" acestei turme umane. Oricum cam asta este Romania din '89 incoace, atat prin romanii din tara cat si prin cei fugariti sau fugarind pierduti prin strainatate.
SA FIE DE FOLOS TOATE ACESTEA!
Stiti cu totii care a fost cazul NasulTV si raportul Cantacuzino la inceputul lui iunie 2021. Ei bine, iata ca NU este nevoie ca NasulTV sa isi asume aceste riscuri, deoarece nu este deloc nevoie de expertiza Cantacuzino! Exact in iunie 2021 s-a publicat lucrarea seminala a lui Pomerantz et al. care arata ca si mRNA-ul injectat este COPIAT GENETIC IN DNA-ul CELUI INJECTAT!!! Deci NU sunt vaccinuri aceste vacx-cov, ci sunt MODIFICATORI GENETICI, aka MUTILATORI GENETICI deoarece nu se stie exact ce vor produce. Cu explicatiile de mai sus si din emisiunea mea din 12 octombrie 2021 pe pagina FB a Cenaclului Lumina Lina Sibiu. Indicat sa vizionati integral si emsiunea noastra de pe 14 iunie 2021, tot pe aceasta pagina si pe acelasi subiect. O alta emisiune exista ca mp4 si o pot din nou tirmite daca doriti (a fost stearsa de FB).
Ti-am pus integral acest text scris dintr-una acum. Sper sa poti browse quickly to see the point. Este gresita abordarea civica a adevaratelor probleme "vacx-cov". Si cu fiecare clipa numarul victimelor si a mutilatilor genetici, adulti si copii, creste vazand cu ochii. Stiu asta de un an de zile, insa azi m-a izbit dialogul unor concetateni care vorbeau de vacx-cov ca un simplu ALT vaccin pentru copiii lor! Cata vreme nici militantii civici nu vor sa spuna lucrurilor pe nume, cand evidenta stiintifica este zdrobitoare, acesti bieti oameni se distrug pe ei insisi si pe copiii lor. Om de om am mai salvat pe cativa, prin emisiuni am mai ajuns la altii, inclusiv la factori decidenti (via Sibiu, se ajunge usor), dar nu reuseste totdeauna si nu pot ajunge la atatia care aleg acum tortura genetica si moartea. In masura in care crezi de cuviinta, sper sa poti atinge si acest subiect. Orice referinta o pot oferi, si, la fel, orice clarificari. Aici trimit lucrarea de genetica publicata in iunie 2021, de care amintesc. Este o schimbare totala de paradigma in genetica asa cum o stim! Si arata direct si indubitabil ca vacx-cov sunt PROCEDURI GENETICE IREVERSIBILE! Cam atat acum. Multumesc.
Cele 12 reguli ale comertului si ajutorului legionar. Anul 1937. In duhul Capitanului.????????????????????????
â? 1. Fii corect, p??nÄ? la s??nge. FÄ? ca sÄ?-mi c????tig ??ncrederea ??n tine chiar dacÄ? ar fi sÄ?-??i dau sute de mii de lei. Nu p??ngÄ?ri, prin necinste, comer??ul legionar. Nu vei fura un pol, ci vei prÄ?bu??i o ??coalÄ?.
2. Nu min??i niciodatÄ?. Nu ??n??ela niciodatÄ? pe nimeni.
3. PoartÄ?-te cu bunÄ? cuviin??Ä?, politicos, binevoitor ??i curtenilor, cu toatÄ? lumea.
4. Ocole??te orice conflict, orice discu??ie contradictorie. Dintr-o mare polite??e, ??n casa ta, clientul are totdeauna dreptate.
5. O ne??n??elegere asupra mÄ?rfii, pre??ului, banilor etc., totdeauna se rezolvÄ? ??n favoarea clientului.
6. Fii foarte politicos ??i foarte rezervat cu doamnele ??i cu orice femeie.
7. Cine se enerveazÄ?, cine nu-??i poate stÄ?p??ni nervii, nu e bun pentru batalionul comer??ului.
8. Nu discuta ??n contradictoriu cu camarazii ??n fa??a clientului.
9. Nu fuma, nu sta ??n pozi??ii necuviincioase, nu fi murdar, nu umbla nebÄ?rbierit ??i nepieptÄ?nat. Totdeauna curat, ??ngrijit, elegant.
10. UitÄ?-te totdeauna ??n jurul tÄ?u ??i ??nva??Ä?-te a fi gospodar: a??eazÄ? un lucru la locul sÄ?u, chiar dacÄ? nu e ??n sarcina ta a o face, ridicÄ? o h??rtie, pune m??na pe mÄ?turÄ?, ??terge o masÄ?, ajutÄ? unui camarad. Imediat ce ai terminat un lucru, ochii ??ntr-o mie de pÄ?r??i ??i unde vezi cea mai micÄ? nevoie pune m??na. Nu zice ca lene??ul: â??asta nu-i treaba meaâ?. FÄ? c??t po??i, fÄ? tot, fÄ? mereu, observÄ? tot din jurul tÄ?u, judecÄ? tot, ac??ioneazÄ? cu repeziciune ??i cu neast??mpÄ?r, nu sta nici o clipÄ?. Inteligent ??i viu ca un ??arpe.
11. Nu uita cÄ? orice func??iune vei ??ndeplini, mÄ?turÄ?tor, picolo, chelner, bucÄ?tar, la tejghea, la pivni??Ä? etc., te bucuri de aceea??i dragoste ??i de aceea??i onoare. Nici o func??iune bine ??ndeplinitÄ? nu este inferioarÄ? alteia. In locul ??n care e??ti pus, afarÄ? sau sub pÄ?m??nt, ??n pivni??Ä?, tu e??ti Legiunea, tu o reprezin??i. Legiunea te vede. DupÄ? cum stÄ?p??nei unei case nu i se cuvine mai multÄ? onoare atunci c??nd stÄ? ??n salon ??i prime??te musafiri, dec??t atunci c??nd stÄ? la bucÄ?tÄ?rie, sau dec??t atunci c??nd mÄ?turÄ? sau spalÄ? pe jos. Totul este ca ceea ce faci sÄ? fie bine fÄ?cut. Datoria bine ??ndeplinitÄ?. In Legiune ??i se dÄ? onoarea nu dupÄ? ceea ce faci, ci dupÄ? cum faci ceea ce ??i s-a ??ncredin??at sÄ? faci.
12. Nu uita cÄ? noi, legionarii, ne vom ??ncle??ta ??ntr-un mare rÄ?zboi cu rasa nÄ?vÄ?litoare ??i numai cu aceste calitÄ???i vom putea birui. ConsiderÄ?-te deci pe front ??n fiece minut. Inva??Ä?-te cu via??a asprÄ? legionarÄ?. ?ži nu uita cÄ? dacÄ? tu nu vei fi a??a, atunci noi rom??nii vom pierde rÄ?zboiul, iar Legiunea va fi compromisÄ? ??n ochii lumii, cu toate jertfele fÄ?cute p??nÄ? aziâ?.
MARȘ DUMINICĂ PRO LIBERTATE CU NEUTRALITATE!
MARATONUL TREZIRII, 13 MARTIE, ORA 15.30-PIAȚA UNIVERSITĂȚII ( ZONA BCR-STATUIA SPIRU HARET)
VOM STRIGA PENTRU NEUTRALITATEA ROMÂNIEI, ÎMPOTRIVA CREȘTERII PREȚURILOR LA CARBURANȚI ȘI PENTRU ANCHETAREA CIOCLILOR PLANDEMIEI!
ÎN FINAL, VOM MĂRȘĂLUI PE MARILE BULEVARDE PENTRU A TREZI TOȚI ROMÂNII.
NE-AM SALVAT, NU NE-AM INJECTAT!?❌
TRASEUL MARȘULUI: PIAȚA UNIVERSITĂȚII-GUVERNUL ROMÂNIEI-PALATUL COTROCENI
LIBERTATE CU NEUTRALITATE!
VREM ENERGIE, NU HOȚIE!
VINOVAȚII ANCHETAȚI, JUDECAȚI ȘI CONDAMNAȚI!
Pentru că ni s-a blocat pagina Actiune pentru Natiune ( o pagină care avea 38000 urmăritori), aceasta este noua pagină a MIȘCĂRII CIVICE ACȚIUNE PENTRU NAȚIUNE:
https://m.facebook.com/Ac%C8%9Biune-Pentru-Na%C8%9Biune-103518022297123
Intrați și pe grupul de Telegram:
https://t.me/actiunepentrunatiunegrup
Sau pe MeWe:
https://mewe.com/join/copiiisuferinzidedermatitealergiiintoleranțe
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647191121888
VICTORIE MARE: Avocatul Poporului a sesizat Legea antenelor 5G la CCR! L532 fusese votată la Senat în urmă cu o săptămână!?
Uite că luni NU am protestat degeaba în fața Avocatului Poporului și se văd de la o poștă rezultatele muncii noastre din stradă!????
Sperăm să fie bine, dar încă mai este nevoie și de implicarea parlamentarilor ca să o conteste și ei!
Ne vedem duminică în Piața Universității ( zona BCR-Statuia Spiru Haret) de la ora 15.30!
Avem multe de rezolvat!
PS: Vă recomand tuturor să intrați pe pagina Acțiune pentru Națiune din rețeaua MeWe, Dumitru Bălan fiind blocat din nou pe toate conturile de pe Facebook. Cenzura este la putere și noi trebuie să ne luptăm în mod constant cu ea!
Linkul de acces în noul Grup este aici!
https://mewe.com/join/copiiisuferinzidedermatitealergiiintoleranțe
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647116568485
"Eroul" narcotic al unora dintre voi tocmai a dat drumul la ucis!
A abolit Codul Penal ucrainean.
Codul Penal a fost abolit prin decret semnat de Zelensky astăzi!
Oricine poate să ucidă o altă persoană, dacă consideră că aceea reprezintă un pericol pentru statul ucrainean.
Adică liber la crime fară să existe nici o posibilitate sa fie cineva vreodată pedepsit.
Niciodată in Iran, Iraq, Siria, Afganistan nu a fost luată vreo asemenea decizie de către autorități!
Cum e cu "eroul" sprijinit de Occident?
De ce nu sar ambasadele de fund în sus că Legea nu doar că nu se respectă în Ucraina, dar nici măcar nu mai există o parte fundamentală cum e Codul Penal?
Când vă spuneam că Occidentul a întărâtat spiritele pentru a se măcelări ucraininienii între ei nu credeați, drept?
Ucrainieni cu ucrainieni, ucrainieni cu ruși, ce mai contează?
Morți să fie și spaimă în planetă!
Mă întreb doar ce au planificat păpușarii pentru români?
Să ne luăm de cap "bideniști" cu putiniști?
De ce credeți că au cenzurat presa rusească și trompetele securiste din media românească instigă la război cu rușii, sau mai grav, la război fratricid punând eticheta de "Putinist" românilor care susțin neutralitatea în conflict?
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646848229244
" O să se bată cu noi și morți, iar noi vom fi alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi !"( Părintele Gheorghe Calciu- Dumitreasa ). Dumnezeu să îi ierte și să-i odihnească în pace ! Veșnica lor pomenire din neam în neam în neam! Amin!?????❤?
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647070897135
Utopus, avocații și sclavii
(Reproducere fără răstălmăcire după Thomas Morus)
Utopus nu este cunoscut, dar a gândit legile insulei. Atunci când a făcut insula, șanțul despărțitor al insulei, a pus și soldații să lucreze ca să nu aibă învinșii impresia că-i trata ca pe niște sclavi.
Legile lui Utopus sunt puține, clare și sunt cunoscute de toți. „Pentru că ar fi totuna să nu se mai facă nicio lege, decat sa se fie formulate în așa fel încat, fără o minte iute și un studiu aprofundat, omul să nu poată afla adevăratul înțeles al acestora, de vreme ce oamenii sunt, de regulă, greoi la minte și atat de prinși în multele lor ocupații, încat nu au nici răgazul, nici capacitatea cerută pentru o asemenea întreprindere.”
Scopul legilor lui Utopus este ca fiecare supus al statului să-și cunoască datoriile și obligațiile.
În Utopia nu există avocați. Pentru utopieni, avocații sunt un tip de oameni a căror profesiune presupune să ascundă adevărul și, de aceea, ei cred ca fiecare om trebuie sa-si pledeze singur cazul și să se încreadă în judecător. Fără răstălmăcirile pe care le sugerează, de regulă, avocații, „sunt înlăturate multe întârzieri și se află adevărul cu mai multă siguranță.”
Pedeapsa aplicată pentru cele mai multe dintre crime, chiar și pentru cele mai mari dintre ele, este sclavia. Dacă se întâmplă cumva ca sclavii să se răzvrătească și să refuze să-și îndeplinească sarcinile ce le-au fost date, sunt tratați ca niște fiare sălbatice care nu pot fi domesticite nici prin lanțuri, nici prin întemnițare.
Există și vecini ai utopienilor care au reușit, cu ajutorul utopienilor, să se elibereze de tiranie și și-au exprimat dorința ca utopienii să le trimită magistrați pentru a-i guverna.
Magistrații utopienilor sunt aleși în fiecare an și au în subordine 30 de familii. Peste 10 magistrati și familiile aflate în subordinea lor, stăpânește un alt magistrat, traniborul. Prințul este ales de magistrați, pe viață, în afara cazului în care este înlăturat din pricina vreunei suspiciuni că ar vrea sa-și transforme supușii în sclavi.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071174138
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071168124
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071170164
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071176177
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071172159
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071165675
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071163797
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071161793
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071155545
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071157415
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?