Iulian Brotaru

SĂ NU UITĂM! Lucia Hossu-Longin "Un răspuns domnului Alexandru Rafila În 1998 am făcut un interviu cu Alexandru Rafila, fostul șef al Securității din Arad în perioada 1945 – 1949. Practic, răspundeam unui apel al locuitorilor din patru comune de pe Valea Crișului Alb, care făcuseră o plângere la Procuratura Militară (nr. 1316 din 28 decembrie 1990), în care îl denunțau pe Alexandru Rafila ca autor moral al uciderii, în anii 1947-49, a numeroși țărani care s-au opus colectivizării. Interviul a fost difuzat la TVR 2 în anul 2009 și redifuzat în 2012, 2016, în cadrul ”Seriei negre” a Memorialului Durerii, iar acum reprodus într-o carte, ”Cerberii penitenciarelor”, alături de „Reeducarea de la Pitești”. Numele fiind foarte rar, Rafila, mulți s-au întrebat dacă e vreo legătură între Alexandru Rafila tatăl și Alexandru Rafila fiul? Și au descoperit că e. Descoperirea am făcut-o acum, pentru că a fost expus numele dumneavoastră în listele pentru Parlament. Alexandru Rafila fiul se justifică, afirmând că nu sunt obiectivă în Memorialul Durerii. Și rudele țăranilor împușcați în mijlocul uliței sunt tot fără obiectivitate? Documentele de la AFDPR Arad spun limpede că Rafila a fost Șeful Securității între 1945 și 1949. Masacrul condus de el a avut loc în perioada 31 iulie-3 august 1949. Alexandru Rafila mai era Șeful Securității, așa cum arată documentele pe care le-au folosit când au înaintat plângerea către Procuratura Militară. Domnul Rafila n-a fost un simplu medic, ci șef al unei Securități în anii 1945-49, când s-au făcut cele mai teribile represiuni. Filmul nostru există de 20 de ani. Nu este un atac la adresa PSD. Nici acum, nici altădată. Când am publicat cartea, nu știam că dumneavoastră candidați. Este o descoperire care a stat ascunsă mai bine de 20 de ani, dumneavoastră prin candidatură ați produs deconspirarea numelui. Locuitorii din cele patru comune, Apateu, Berecliu, Somoșcheș și Sepreuș, au cerut filmul, au vizionat în lacrimi cele 45 de minute și nimeni n-a contestat adevărul celor scrise. Cei care au scăpat cu viață, au primit în 1949, 340 de ani de muncă silnică și temniță grea. Peste 100 de familii au fost deportate, mulți au fost răniți. Securitatea condusă de Alexandru Rafila a acționat cu o cruzime extraordinară. Unul dintre cei uciși, care avea 20 de ani, le-a spus soldaților „ridicați-mi capul să mai văd o dată biserica și câmpul”. Eu nu am nimic cu dumneavoastră, domnule Rafila, nici cu PSD-ul. Adevărul e acesta pe care l-am scris. El trebuie recunoscut și asumat măcar din compasiune pentru țăranii care au murit acolo. Recunoșterea, chiar dacă se face cu greutate, fiind tatăl dumneavoastră, e absolut necesară. Aceasta mi se pare a fi un semn de obiectivitate și poate de milă creștină" - Lucia Hossu-Longin