În 1989, cercetătorii de la Institutul Salk din California au publicat o lucrare în care detaliau modul în care au dezvoltat un sistem de transfecție cu ARN care putea „introduce în mod direct ARN în țesuturi și embrioni întregi”.
Conceptul de utilizare a ARN-ului ca medicament este descris pentru prima dată în această lucrare, devenind, astfel, lucrarea fundamentală pentru decenii de cercetări ulterioare în acest domeniu. În secțiunea „Discuții” a lucrării se afirmă că:
„Metoda ARN/lipofectamină poate fi utilizată pentru a introduce în mod direct ARN în țesuturi întregi și embrioni (R.W.M., C. Holt și I.M.V., rezultate nepublicate), ceea ce sugerează posibilitatea ca transfecția ARNm mediată de lipozomi să ofere încă o opțiune în tehnologia tot mai avansată a transferului de gene eucariote, una bazată pe conceptul de utilizare a ARN-ului ca medicament.”
Unul dintre cercetătorii Institutului Salk menționați în lucrare este Dr. Robert W. Malone, un om de știință care a fost recent cenzurat pe rețelele de socializare pentru că a avertizat cu privire la posibilele pericole ale „vaccinurilor” Covid-19. S-ar putea argumenta că nu există un expert mai calificat să ne avertizeze cu privire la pericolele injecțiilor cu ARN mesager decât omul care a contribuit la pionieratul tehnologiei, cu toate acestea, Big Tech a decis că el a lansat „dezinformări”, pentru că, aparent, ei se pricep mai bine.
Cercetările lui Malone, care au dus la elaborarea unei proceduri ce ar putea fi folosită pentru „transfectarea eficientă a ARN-ului în celulele umane” folosind o „lipidă cationică sintetică” au fost finanțate prin granturi acordate de Societatea Americană pentru Controlul Cancerului și de Institutul Național de Sănătate (care are în prezent o participație la vaccinul ModeRNA, arătându-și astfel loialitatea față de această tehnologie.)
[...]
Institutul Salk, numit după Jonas Salk, creatorul vaccinului Salk împotriva poliomielitei, a fost construit în 1962 mulțumită finanțării din partea Fundației Naționale pentru Paralizie Infantilă, cunoscută astăzi sub numele de March of the Dimes.
March of the Dimes (MOD) a fost înființată în 1937 cu misiunea de a eradica poliomielita și într-o perioadă în care instituția eugeniei era deja proeminentă, dar nu încă populară, pe scena americană a sănătății. Teoria eugeniei se bazează pe ideea că procrearea selectivă poate duce la „îmbunătățirea” treptată a rasei umane și că anumite familii sunt potrivite pentru a conduce societatea, în virtutea genelor lor „superioare”.
La acea vreme, principalele organizații naționale de eugenie includeau Societatea Americană de Eugenie (AES) și Societatea Americană de Eugenie Umană (ASHE), finanțate de familiile Rockefeller, Carnegie și Harriman, precum și de Institutul Rockefeller pentru Cercetare Medicală. Trebuie remarcat faptul că familia Rockefeller a avut un rol esențial în finanțarea și promovarea eugeniei în întreaga lume. Mișcarea eugenică a promovat împerecherea selectivă, inseminarea artificială și sterilizarea obligatorie și eutanasia ca mijloace importante de eliminare a așa-numitelor ființe umane „inferioare”.
Prima lege privind sterilizarea din SUA a fost adoptată în 1907, în statul Indiana, iar până în 1931, multe alte state i-au urmat exemplul, adoptând legi similare.
Persoanele sterilizate în conformitate cu legea eugeniei erau considerate „indezirabile” din cauza unor deficiențe mintale sau fizice, cum ar fi epilepsia, orbirea și dizabilitățile fizice, precum și a unor „neajunsuri sociale”, cum ar fi dependența de droguri sau infracționalitatea. Potrivit estimărilor, aproximativ 60.000 de persoane au fost sterilizate în temeiul acestor legi, fiind private de dreptul de a avea copii și etichetate pentru totdeauna ca fiind „slabe de minte”.
[...]
Chiar înainte de înființarea Institutului Salk, MOD a anunțat că va renunța treptat la programele de combatere a poliomielitei și își va concentra resursele asupra „malformațiilor congenitale”.
În 1959, MOD a finanțat cursuri de „genetică medicală” la Laboratorul Jackson din Maine, un institut de genetică fondat în 1929 de Clarence Cook Little, care, „la un moment dat”, a fost președintele Societății americane de eugenie, al Ligii americane de control al nașterilor și al Societății americane de eutanasie.
Misiunea declarată a Laboratorului Jackson este aceea de „a descoperi soluții genomice precise pentru boli și de a sprijini comunitatea biomedicală globală în încercarea comună de a îmbunătăți sănătatea umană”. Trebuie remarcat faptul că laboratorul a primit o finanțare sporită în 2020, în mare parte din partea Institutului Național de Sănătate (NIH), inclusiv o subvenție de 10,6 milioane de dolari, pentru a găsi tratamente pentru boli genetice rare prin utilizarea tehnologiilor de editare genetică. Iar la începutul „pandemiei” de coronavirus, laboratorul a încercat să dezvolte șoareci modificați genetic care să fie folosiți în studiile asupra vaccinurilor și în alte cercetări legate de Sars-CoV-2.
MOD a făcut, de asemenea, donații directe către Planned Parenthood (un lanț de clinici specializate în avorturi), ceea ce contrazice în mod vădit misiunea pe care o pretinde, și anume aceea de a „lupta pentru sănătatea tuturor mamelor și bebelușilor”.
[...]
Revenind la Institutul Salk, ar trebui remarcat faptul că relatarea convențională despre epidemia de poliomielită din secolul al XX-lea, și anume noțiunea că boala este cauzată de un virus și că vaccinul miraculos al doctorului Salk a fost singurul care a reușit să pună capăt epidemiei, este îndoielnică și probabil complet falsă.
Poliomielita paralitică a apărut brusc în SUA la începutul anilor 1900, cu fluctuații continue și dramatice ale numărului de cazuri - un model care a continuat până la sfârșitul anilor 1950. Introducerea vaccinului Salk în 1954 pare să coincidă cu scăderea aproape instantanee a cazurilor, care au continuat timp de mai bine de două decenii.
Dar înainte de a fi denumite „poliomielită”, afecțiunile care implicau o infirmitate a membrelor erau cunoscute sub diverse alte denumiri, inclusiv apoplexie, pareză și paralizie. Multe scrieri istorice fac referire la paralizia rezultată în urma expunerii la substanțe toxice, iar multe dintre aceste relatări au fost documentate de Dr. Ralph Scobey în declarația sa din 1952 în fața Comitetului specializat pentru investigarea utilizării substanțelor chimice în produsele alimentare, intitulată „Cauza otrăvitoare a poliomielitei și obstacolele în calea investigării acesteia”.
Lucrarea lui Scobey include referințe la mai multe investigații care păreau să indice o legătură între focarele de poliomielită din secolul XX și consumul de fructe proaspete, oferind o legătură între poliomielită și expunerea la pesticide toxice.
[...]
În vremuri mai recente, cercetătorii Dan Olmstead, co-fondator al Age of Autism, și Mark Blaxil au efectuat două studii remarcabile asupra epidemiilor de poliomielită din secolul XX, ajungând la o concluzie similară cu cea a lui Scobey și Biskind, și anume că boala a fost cauzată de utilizarea pe scară largă a pesticidelor neurotoxice, cum ar fi arsenitul de sodă și DDT.
Deși vaccinul lui Salk a fost considerat un succes, vaccinul în sine a provocat multe cazuri de vătămări și paralizii. Și, deși pare să existe o corelație convingătoare între momentul vaccinării și reducerea numărului de cazuri de poliomielită, după cum știu toți oamenii de știință, cauzalitatea nu este egală cu corelația, mai ales dacă luăm în considerare faptul că DDT a fost eliminat treptat, cel puțin în SUA, în aceeași perioadă.
Interesant este faptul că cercetările doctorului Salk în domeniul poliomielitei au fost finanțate de mama Cordeliei Scaife May, moștenitoarea averii bancare a familiei Mellon, care a idealizat-o pe Margaret Sanger și s-a alăturat mai târziu consiliului de administrație al Fundației Internaționale Planned Parenthood.
May s-a alăturat ulterior consiliului de administrație al Population Council, o organizație fondată de John D. Rockefeller III, axată pe reducerea populației.
În 1995, Population Council a colaborat cu OMS pentru a crea vaccinuri care să reglementeze fertilitatea.
Ar fi o greșeală să credem că epidemia de poliomielită nu a avut legătură cu actuala „eră a vaccinării”. Dimpotrivă, afirmația conform căreia poliomielita a fost „eradicată în Statele Unite” doar datorită vaccinării este o minciună care a atras favorurile publicului pentru vaccinarea copiilor și a contribuit la crearea premiselor pentru încrederea generalizată în siguranța și eficacitatea tuturor vaccinurilor.
Boli precum poliomielita și variola (o altă minciună, care depășește scopul acestui articol), precum și propaganda pro-vaccin care a urmat, au „amorsat” o mare parte a populației să accepte, fără îndoială, o injecție experimentală bazată pe o tehnologie prost înțeleasă.
DISTORSIONAREA ȘTIINȚEI
În 1997, la 8 ani după lucrarea Institutului Salk, FDA a aprobat primul studiu efectuat vreodată cu ARN transfectat, în vederea dezvoltării imunității la pacienții cu cancer. Comitetul consultativ pentru ADN recombinant al Institutului Național de Sănătate a votat apoi pentru continuarea aprobării câteva luni mai târziu, ceea ce a dus la primul vaccin pe bază de ARNm administrat vreodată la oameni.
Deși ARNm este prezentat în mass-media ca fiind următoarea revoluție în domeniul sănătății, cei cu o percepție fină pot fi alarmați când citesc extrase precum acesta, preluat dintr-un articol despre istoria ARNm, scris de Damian Garde, un reporter biotehnologic pentru STATS:
„Conceptul: Prin modificarea precisă a ARNm sintetic și injectarea acestuia în oameni, orice celulă din organism ar putea fi transformată într-o fabrică de medicamente la cerere.”
Discuția despre transformarea celulelor în „fabrici de medicamente la cerere” este exact genul de tehno-retorică lipsită de sens menită să impresioneze și să atragă un public neinformat. Vaccinurile cu ARNm se bazează pe următorul concept: o bucată de ARNm sintetic este transportată în celulele dumneavoastră, unde este folosită ca șablon pentru a crea „proteina virală spike”. Odată ce această proteină părăsește celula, organismul produce anticorpi și „învață” cum să lupte împotriva viitoarelor infecții cu Sars-CoV-2.
Vaccinurile pe bază de ARNm sunt adesea prezentate ca o alternativă mai sigură la vaccinurile pe bază de ADN, care, potrivit experților, „pot declanșa modificări permanente și periculoase în informația genetică a persoanelor tratate”. Cu toate acestea, știm cu siguranță că vaccinurile cu ARNm nu modifică permanent compoziția genetică a celulelor noastre? O lucrare din 2001, intitulată „RNA as a tumor vaccine: a review of the literature” (ARN ca vaccin antitumoral: O analiză a literaturii de specialitate), afirmă că (sublinierea noastră):
„Spre deosebire de vaccinurile pe bază de ADN, există un pericol redus de încorporare a secvențelor de ARN în genomul gazdei”.
Folosirea cuvântului „redus” pare să indice că ar putea exista cel puțin un oarecare pericol de integrare în genom sau, mai probabil, că cercetătorii pur și simplu nu știu.
[...]
Interesant este faptul că terapiile genice Covid-19 pot fi numite „vaccinuri” doar datorită unui aspect tehnic al legislației de reglementare. Acest lucru este explicat într-o lucrare intitulată „The European Regulatory Environment of RNA-Based Vaccines”, în care se afirmă că:
Definiția unui produs medicinal de terapie genică, conform anexei 1 la Directiva 2001/83/CE, este următoarea:
Produs medicinal de terapie genică înseamnă un produs medicinal biologic care are următoarele caracteristici:
(a) conține o substanță activă care conține sau constă dintr-un acid nucleic recombinant utilizat la sau administrat la ființe umane în vederea reglării, reparării, înlocuirii, adăugării sau eliminării unei secvențe genetice;
(b) efectul său terapeutic, profilactic sau de diagnosticare este legat direct de secvența de acid nucleic recombinant pe care o conține sau de produsul de expresie genetică a acestei secvențe.
Produsele medicinale de terapie genică nu includ vaccinurile împotriva bolilor infecțioase.
După cum este evident, simplul fapt de a numi o terapie genică „vaccin împotriva bolilor infecțioase” anulează clasificarea sa ca terapie genică, al cărei proces de aprobare, cel puțin în Europa, implică trecerea prin CAT, care este „Comitetul pentru terapii avansate” al EMA (Agenția Europeană pentru Medicamente).
În mod clar, acest joc de cuvinte pare să constituie un fel de „portiță”, care permite un proces mai simplu de aprobare pentru terapiile genetice bazate pe ARNm planificate pentru uz uman.
[...]
În plus, ideea că „anticorpii” oferă protecție împotriva așa-numitelor infecții virale reprezintă o înțelegere deficitară a organismului și a sistemului imunitar. Faptul că anticorpii joacă un rol redus în infecțiile virale este cunoscut de către oamenii de știință din domeniul medical încă din anii 1950, pe baza unor cercetări care arată că persoanele cu incapacitatea genetică de a produce anticorpi, numită „agammaglobulinemie”, au reacții normale la infecții virale tipice și chiar par să reziste la recidive.
[...]
MODERNA ȘI EUGENIA
Unul dintre producătorii de „vaccinuri” Covid-19 despre care se vorbește cel mai mult în mass-media este ModeRNA, o companie de biotehnologie co-fondată de Robert Langer, cercetător și inventator la MIT.
În 2013, start-up-ul biotehnologic a primit o finanțare de 25 de milioane de dolari de la DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), o ramură de cercetare a Departamentului de Apărare al Statelor Unite și o organizație bine cunoscută pentru eforturile neobosite depuse în vederea dezvoltării unor tehnologii distopice, transumaniste, cum ar fi nanoparticulele implantabile și interfețele bio-cerebrale (mai multe despre acest lucru, mai târziu).
Este important de menționat faptul că guvernul SUA, prin intermediul Institutului Național de Sănătate, pare să aibă o participație financiară la „vaccinul” ModeRNA, grație unui contract semnat de ambele părți, care conferă NIH proprietatea comună asupra vaccinurilor ARNm ale ModeRNA.
[...]
Cofondatorul ModeRNA, Robert Langer, a cărui avere netă a ajuns, de asemenea, la miliarde de dolari, este unul dintre cei mai citați cercetători din lume. Om de știință la MIT, Langer deține peste 1.400 de brevete și este specializat în biotehnologie, nanotehnologie, inginerie tisulară și livrarea de medicamente.
Mai mult, Langer deține un rol administrativ la MIT Media Lab, același institut care a fost în centrul unui scandal după ce s-a aflat că laboratorul a acceptat fonduri de la infractorul sexual condamnat, Jefferey Epstein. Epstein a avut, de asemenea, o fascinație îngrijorătoare pentru transumanism, o versiune modernă a eugeniei.
[...]
UN VIITOR TRANSUMANIST
Pe lângă faptul că sunt terapii genetice, o tehnologie asociată cu eugenia și transumanismul, potrivit oamenilor de știință, tehnologia ARNm „permite dezvoltarea rapidă a unor vaccinuri noi într-un interval de timp foarte scurt - de săptămâni, mai degrabă decât de luni”. Prin urmare, s-ar putea să ne confruntăm cu posibilitatea unui viitor plin de vaccinuri la cerere, create pentru a „proteja” populația împotriva unor amenințări noi și invizibile.
Într-adevăr, având în vedere că vaccinologii vorbesc deja despre „variante” ale SARS-CoV-2, doze de rapel și suplimente periodice de vaccinuri Covid-19, se pare că lucrurile se îndreaptă cu siguranță în această direcție. Și, bineînțeles, din cauza conglomeratelor Big Tech afiliate serviciilor de informații, toate aceste date vor fi înregistrate pe un „pașaport de vaccinare” conectat la telefonul d-voastră. inteligent (smartphone), care va sta, fără îndoială, la baza unui nou tip de legitimație digitală asociată contului bancar și, în cele din urmă, creditului dvs. social.
Citiți aici articolul integral:
Testele P.C.R. pot fi un vacsin? Sau vacsinul poate fi varianta delta? Vorbește lumea de frica, pt că nu au încredere în guvern. Și "Politicienii dau lecții de medicina medicilor"!!!
REVOLUTIA MASONILOR: Dan Puric, Calin Georgescu, Emil Strainu
ADEVARUL IN PRIMUL RAND
Am trei canale eliminate si unul la care nu mai am acces ( Viorel Ghica BLOCAT 2 ). ACEST CANAL nu este monetizat datorita cenzurii YOUTUBE. Cine doreste sa ajute acest can
COMUNICAT REVENDICARI PROTEST 2 OCTOMBRIE
Noi, CetÄ???enii Rom??ni, grupurile civice ??i asocia??iile din societatea civilÄ? care am organizat mitingul de protest care a avut loc ??n data de 2 Octombrie 2021 ??n Pia??a Victoriei, dorim sÄ? transmitem public lista cu revendicarile principale pe care le-am sus??inut prin acest protest, revendicÄ?ri care au fost citite public, aprobate ??i legitimate de cÄ?tre adunarea publicÄ? a peste 30.000 de rom??ni, reprezent??nd toate categoriile sociale ??i profesionale, din toate regiunile ??Ä?rii.
RevendicÄ?rile principale pe care le sus??inem prin acest protest sunt:
1) SolicitÄ?m autoritÄ???ilor renun??area urgentÄ? ??i definitivÄ? la folosirea â??certificatului verdeâ? Covid pe teritoriul Rom??niei.
2) Cerem ridicarea imediatÄ? a stÄ?rii de alertÄ?, care a fost prelungitÄ? ??n mod nejustificat ??i nefundamentat din luna mai 2020 p??nÄ? ??n prezent, asigur??nd un cadru propice pentru numeroase abuzuri ale autoritÄ???ilor ??i ??ncÄ?lcÄ?ri de drepturi ale cetÄ???enilor, care trebuie sÄ? ??nceteze.
3) SolicitÄ?m autoritÄ???ilor oprirea tuturor mÄ?surilor de segregare a popula??iei Rom??niei pe criterii medico-sanitare.
4) SolicitÄ?m autoritÄ???ilor renuntarea la orice formÄ? de impunere directÄ? sau indirectÄ? a vaccinarii obligatorii de orice tip.
5) SolicitÄ?m autoritÄ???ilor sÄ? promoveze ??i sÄ? permitÄ? utilizarea tratamentelor medicamentoase dovedite eficiente ??n stadiile timpurii ale infec??iei cu Sars-Cov2, pentru evitarea supraaglomerÄ?rii spitalelor.
6) SolicitÄ?m autoritÄ???ilor oprirea tuturor mÄ?surilor abuzive ??i discrimitatorii la adresa unor categorii profesionale (cadre medicale, personal MAI, personal ISU, cadre didactice, studen??i, etc).
7) SolicitÄ?m men??inerea deschise, cu prezen??Ä? fizicÄ?, a tuturor unitÄ???ilor de ??nvÄ???Ä?m??nt, de la cel pre??colar p??nÄ? la cel universitar, fÄ?rÄ? mascÄ? obligatorie, fÄ?rÄ? constr??ngeri de niciun fel (testare obligatorie pentru elevi ??i studen??i, certificat verde pentru profesori, etc).
8. SolicitÄ?m autoritÄ???ilor renun??area imediatÄ? la mÄ?surile restrictive, dovedite inutile ??i ineficiente, care afecteazÄ? activitatea unor sectoare ??ntregi din economie, at??t la nivelul angajatorilor, c??t ??i al angaja??ilor.
9) SolicitÄ?m autoritÄ???ilor sÄ? asigure accesul nediscriminatoriu la servicii de sÄ?nÄ?tate al tuturor cetÄ???enilor, fÄ?rÄ? a transforma spitale ??ntregi ??n unitÄ???i dedicate covid - mÄ?sura care duce la cre??terea dramatica a mortalitÄ???ii ??n r??ndul pacien??ilor care suferÄ? de alte afec??iuni grave, acute sau cronice.
10) SolicitÄ?m autoritÄ???ilor reglementarea strictÄ? ??i plafonarea urgentÄ? a pre??urilor la energie ??i gaze, a cÄ?ror cre??tere explozivÄ? poate afecta serios nivelul de trai al multor cetÄ???eni Rom??ni, pe fondul infla??iei, crizei economice, ??i apropierii sezonului friguros.
11) SolicitÄ?m Guvernului Rom??niei ??i tuturor autoritÄ???ilor statului Rom??n sa ??nceteze adoptarea ??i aplicarea unor mÄ?suri ??i restric??ii abuzive ??i nelegale, care, sub pretextul pandemiei, ??ncalcÄ? Constitu??ia Rom??niei si drepturile ??i libertÄ???ile fundamentale ale cetÄ???enilor Rom??ni.
12) SolicitÄ?m cu fermitate ca cele trei puteri din stat (ExecutivÄ?, LegislativÄ? ??i JudecÄ?toreascÄ?) sÄ? respecte Constitu??ia Rom??niei ??i sÄ? ????i respecte cu stricte??e toate atribu??iile, responsabilitÄ???ile ??i regulamentele specifice de func??ionare.
13) SolicitÄ?m demiterea imediatÄ? a domnului Raed Arafat din toate func??iile publice pe care le de??ine.
?Žn cel mai scurt timp, vom depune ??i oficial adrese cu listele de solicitÄ?ri detaliate, fundamentate juridic, ??ntocmite cu sprijinul unor grupuri de avoca??i din societatea civilÄ?, cÄ?tre toate puterile principale din stat: cÄ?tre Guvernul Rom??niei, cÄ?tre Parlamentul Rom??niei, cÄ?tre ?Žnalta Curte de Casa??ie ??i Justi??ie ??i cÄ?tre Curtea Constitu??ionalÄ? a Rom??niei.
?Žn ??ncheiere, dorim sÄ? subliniem din nou faptul cÄ?, ??n calitate de cetÄ???eni ai Rom??niei ??i reprezentanti ai societÄ???ii civile din Rom??nia:
- Nu vom accepta folosirea â??certificatului verdeâ? Covid ??i nici ??ncercÄ?rile de a impune vaccinarea obligatorie a Rom??nilor
- Nu vom accepta discriminarea anumitor categorii de cetÄ???eni ??i segregarea pe criterii medico-sanitare a popula??iei
- Nu vom accepta distrugerea statului de drept ??i alunecarea spre o formÄ? de dictatura sanitarÄ?, sub pretextul pandemiei.
Semnatari:
CetÄ???enii Rom??ni participan??i la protestul din 2 Octombrie 2021
Asocia??ia Calea Neamului
Asocia??ia NEAMUNIT
Asocia??ia Alian??a PÄ?rin??ilor
Grupul Civic Starea de Libertate
Grupul Civic LegitimÄ? ApÄ?rare
Asocia??ia Juri??tilor pentru ApÄ?rarea Drepturilor ??i LibertÄ???ilor
Data: 3 Octombrie 2021 - Bucure??ti
Fără mască pe stradă!!!
Români.treziți -vă!!!
Oculta vă vor morți dar sănătoși???!
De mâine toată România TREBUIE să iasă în stradă!!!
Dați-le votul de blam pentru...totdeauna!!! VOM MURI ȘI VOM FI LIBERI??????!!!
Text preluat. Că a picat guvernul Cîțu știți. Că primului jucător de golf i se rupe de români - știți și asta.
Adevărata știre e alta: DE DUMINICĂ NU MAI SUNTEM ÎN STAREA DE ALERTĂ.
Ultima prelungire a stării de alertă a fost începând cu 10 septembrie pentru 30 de zile. Ceea ce înseamnă că aceasta expiră sâmbătă 9 octombrie 2021. Un guvern interimar nu piate prelungi o stare excepțională (și neconstituțională) cum este starea de alertă. În plus, de vineri 15 octombrie guvernul nu mai poate emite niciun fel de act juridic deoarece se împlinesc cele 45 de zile de interimat ale unui minister, în speță fiind vorba de Ministerul Justiției care a rămas fără ministru (Stelian Ion). Iar cum toate actele juridice emise de guvern au nevoie de avizul Ministerului Justiției de vinerea viitoare guvernul va mai avea doar un rol decorativ.
Mai are sens să amintesc și de interimatele de la ministerele deținute de USR?
Un aspect neluat în calcul este că demiterea guvernului prin moțiune de cenzură provoacă interimatul și în cazul secretarilor de stat. Și ghici ce funcție are Raed Arafat? Secretar de stat. Deci și "comandantul acțiunii" e pe făraș.
Iar toate astea se întâmplă în valul 4 care pare că aduce Apocalipsa în sistemul medical din România. Dar cum întreținerea statisticilor apocaliptice necesită doar mină de pix în următoarea perioadă vom avea niște cifre umflate care ar corespunde realității doar dacă populația Chinei și a Indiei s-ar reloca în spațiul mioritic cu cățel și purcel, cu liliac și pangolin.
Deci să nu uitați! SÂMBĂTĂ EXPIRĂ STAREA DE ALERTĂ! Deci duminică vom arunca măștile, vom micționa pe pașapoartele verzi, vom merge la nunți și proteste fără limită de număr.
HAI LIBERARE!
Două victorii...am ajuns ca normalitatea sa fie considerată victorie.
Curtea de Apel Brașov a anulat una dintre amenzile pe care mi le-a aplicat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în cuantum de 3000 lei, iar Procuratura, în urma declarațiilor date de mine la Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției și a cercetărilor acestuia, mi-a clasat un dosar de incitare la ură, cauză disjunsă tot dintr-un dosar CNCD. Mai sunt pe rol în contestare încă două amenzi, una de 2000, cealaltă tot de 3000 lei, precum si alte cauze disjunse către Poliție. Plicurile din imagine arată că vor mai urma și alte decizii ale CNCD, în urma reclamațiilor sau autosesizărilor instituției respective. Doar trei plicuri maro din foto s-au închis aproape definitiv, CNCD, fiind ”generos” si acordându-mi avertismente, dar si acestea sunt contestate de partea adversă. E o întreagă ”nebunie” ce se va desfășura și de acum încolo. Indiferent de rezultate, mergem mai departe. Cert este că de-a lungul timpului m-am împrietenit bine de tot cu doamna de la Poșta Română, dar si cu domnul avocat care m-a scăpat de această amendă, sper să le rezolve si pe celelalte, inclusiv pe cea primită pentru lozincile care l-au ”jignit” pe domnul baron Brukenthal de la Sibiu.
Amenda pe care le-a acordăm noi, tuturor, este continuarea luptei pentru Libertatea de a fi Român, de a scrie si acționa după cum ne dictează propria noastră conștiință, nu după cum de dictează corectitudinea politică. Dictatura minorităților care se predă de la tribunele oficiale printr-o politică de stat, dar și în școli, trebuie combătută cu mult curaj si determinare. În mare se mizează pe uzura mea psihologică, financiară și de timp. În ceea ce priveste timpul de redactare a răspunsurilor către CNCD, am decis ca la ultimele reclamații, să dau un răspuns aproape identic, de câteva rânduri, care se se încheie cam astfel: ,,Vă rog să mă înștiințați oficial, dacă în România s-a instaurat o dictatură care nu-mi dă voie să mă exprim liber”. Cert este că efectiv m-am săturat să le înșir pagini întregi prin care-mi explic atitudinea. Ei cred că într-un fel sau în altul, voi ceda. Se înșeală amarnic. Nu voi da niciun pas înapoi, dimpotrivă. Nu voi da niciun pas înapoi pentru că merg pe acest drum de pe la 17 ani, pentru că acest drum este viața mea, pentru că am credință, ajută-mă Doamne să am și mai multă, pentru că am prieteni care nu mă lasă la greu și sunt umăr lângă umăr cu mine. Fără ei nu știu cum aș rezista. Mulțumirile sunt de prisos, nu am destule cuvinte si destulă pricepere să le mulțumesc așa cum ar trebui. Suntem în aceeași luptă pentru Libertatea Identitară și oricât de departe am fi fizic, suntem atât de aproape în mulțumirea sufletească de a ne face datoria de români, încât inimile noastre se ating în marele piept al neamului nostru.
Când sună poștașul la usă și-mi spune, domnul Mihai, ați mai primit un plic, îi răspund cu un zâmbet amar, nu-i nimic, alții înaintea mea au primit ani grei de pușcărie, ce contează acum un plic...
Mergem cu Dumnezeu Înainte!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1639209946338

FB_IMG_1639199240277
NU ACCEPTA,NU SE VA SFIRSII DE VEI CEDA LIBERTATEA TA,ASTA VOR ESTE UN EXPERIMENT LA NIVEL GLOBAL,NE PUNE RABDAREA LA INCERCARE.NU CEDATII!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1639130888072
Pentru cei cărora le tună prin minte REVIZUIREA CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI....în caz că nu știați, vă spunem NOI, AVOCAȚII și cetățenii României ce scrie la art.152 din LEGEA FUNDAMENTALĂ - CONSTITUȚIA...."Limitele revizuirii :
(1)Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2)De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
(3)Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război."..... pe de o parte....iar pe de altă parte, vă învederez și notific totodată următoarele, astfel încât să nu puteți spune vreodată că nu știți ce scrie în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI..... adică la Art.54 : "Fidelitatea faţă de ţară
(1)Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2)Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege."......
La Art.55(1): "Apărarea ţării
(1)Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România."... coroborat cu Art.118(1): "Forţele armate
(1)Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale....." raportat la Legea Securității naționale nr.51/1991, Art. 2
"(1)Securitatea naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1.
(2)Cetăţenii români, ca expresie a fidelităţii lor faţă de ţară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea securităţii naţionale."
și Art. 3 "Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele:
a)planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;....", IAR la "știrbirea suveranității" se atentează în primul rând și implicit la POPORUL ROMÂN care, conform Art.2(1) din Constituția României, este TITULARUL NATURAL și DE DREPT al PUTERII POLITICE, pentru că SUVERANITATEA ROMÂNIEI este dată de SUVERANITATEA FIECĂRUI CETĂȚEAN ÎN PARTE....
NOI SUNTEM SUVERANI, pentru că DUMNEZEU ne-a făcut așa, nu vreo instituție sau salariat-funcționar public al poporului român!!!...
SUVERANITATEA și LIBERTATEA SUNT și punct. Asta pentru că SUNT UN DAT și UN DAR DIVIN !!!...
Ca să fie CLAR pentru absolut TOATĂ lumea, fără excepție!!!
Avocat Marina-Ioana Alexandru
Cine Dumnezeu face graficele astea cu roșul deasupra în drapel?
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1639130220030
CONDIȚIONAREA COLECTIVĂ
În 1956, filozoful evreu german Günther Anders a scris această reflecție, nu știm dacă a fost premonitorie sau programatică:
„Pentru a înăbuși orice revoltă în avans, este important să nu o faceți violent. Metodele arhaice precum cea a lui Hitler sunt în mod clar depășite. Este suficient să creați o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă să nu existe. Vor veni și mai multe pentru mintea oamenilor. Ideal ar fi formarea indivizilor de la naștere prin limitarea aptitudinilor lor biologice înnăscute...
Apoi, am continua să condiționăm prin reducerea drastică a nivelului și calității educației, pentru a o readuce la o formă de integrare profesională. Un individ needucat are doar un orizont de gândire limitat și cu cât gândul lui se limitează mai mult la preocupări materiale, mediocre, cu atât se poate revolta mai puțin. Trebuie să ne asigurăm că accesul la cunoaștere devine din ce în ce mai dificil și mai elitist... ...că decalajul se mărește între oameni și știință, că informațiile destinate publicului larg sunt anesteziate de orice conținut subversiv. Mai ales fără filozofie. Din nou, este necesar să folosim persuasiunea și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, divertisment uluitor, mereu măgulind emoționalul, instinctivul.
Vom ocupa spiritele cu ceea ce este zadarnic și jucăuș. Este bine cu vorbărie neîncetată și muzică, pentru a împiedica mintea să se întrebe, să gândească, să reflecteze.
Vom pune sexualitatea pe primul plan al intereselor umane. Ca anestezic social, nu există nimic mai bun. În general, vom avea grijă să alungăm seriozitatea din existență, să ne batem joc de tot ce are o valoare ridicată, să menținem o apologie constantă pentru lejeritate; astfel încât euforia reclamei, a consumului să devină standardul fericirii umane și modelul libertății.
Condiționarea va produce astfel o astfel de integrare a sinelui, încât singura teamă (care va trebui menținută) va fi aceea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accesa condițiile materiale necesare fericirii. Omul de masă, astfel produs, trebuie tratat ca ceea ce este: un produs, un vițel și trebuie să fie supravegheat așa cum ar trebui să fie o turmă. Orice lucru care îi permite lucidității să adoarmă, mintea lui critică este bună din punct de vedere social, ceea ce ar risca să-l trezească trebuie combătut, ridiculizat, înăbușit...
Orice doctrină care contestă sistemul trebuie mai întâi catalogată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin trebuie apoi tratați ca atare”.
Günther Anders
Obsolescența omului, 1956

FB_IMG_1639125216762
CTIVENEWS: Certificatul Covid la locul de muncă INCLUSIV pentru PREOȚI.
Reuniunea de la Sinagogă a fost O ABUREALĂ.
Certificatul PSD-PNL-UDMR va fi obligatoriu pentru toți angajații.
Premierul, vicepremierul și ministrul Sănătății AU MINȚIT! DOCUMENT
După ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a anunțat, miercuri, că o versiune preliminară a noii legi a certificatului Covid se află în lucru la angajați ai INSP și parlamentari, în „speranța” de a fi adoptat de Parlament în această lună, Antena 3 și avocata Elena Radu au obținut și publicat proiectul noii legi care ar urma să impună certificatele covidiene inclusiv la locul de muncă. Potrivit acestuia, 3 categorii vor fi eligibile: persoanele cu test negativ (antigen sau RT-PCR), persoanele vaccinate sau cele care au trecut prin boală.
Potrivit formei actuale a proiectului de lege, certificatul Covid le va fi impus tuturor angajaților, inclusiv preoților și lucrătorilor din domeniul cultelor religioase. Iar asta în ciuda întâlnirii avute săptămâna trecută la templul Coral (sinagoga) din București de toți reprezentanții Cultelor cu membrii guvernului, când s-au dat asigurări că lăcașurile de cult nu vor fi condiționate în nici un fel de certificatul Covid.
Inclusiv vicepremierul Kelemen Hunor (UDMR), care în septembrie afirma că, dacă ar fi după el, ar impune vaccinarea tuturor românilor, mințea în declarații publice pe 2 decembrie, când spunea că „nu există o astfel de intenție, categoric nu” în ceea ce privește introducerea certificatului Covid pentru biserici. De asemenea, premierul Nicolae Ciucă (PNL) și ministrul Sănătății Alexandru Rafila (PSD) au avut declarații asemănătoare, încercând să câștige Biserica în campania de vaccinare cu seruri experimentale.
11 teste gratuite pe lună pentru toți angajații, timp de două luni
După cum arată forma finală a acestui proiect de lege, atât angajații de la stat, cât și cei din domeniul privat vor avea la dispoziție, din bani publici, 11 teste pe lună, astfel încât să poată merge în continuare la muncă. Însă „gratuitatea” decontată de stat nu va fi valabilă mai mult de două luni, după care nevaccinații vor trebui să suporte costul testelor Covid - pe care puțini și le permit cu o asemenea frecvență - din propriul buzunar.
Acest document va deveni obligatoriu pentru toți angajații, iar angajatorul care nu respectă noile norme riscă amenzi cuprinse între 10.000 de lei și 100.000 de lei.
Care sunt condițiile pentru certificatul „Stop Covid”
Certificatul Covid va fi emis ca și până acum, pentru persoanele vaccinate cu ambele doze cu unul dintre vaccinurile care au schema din două doze, respectiv după vaccinarea cu doza unică pentru vaccinurile care au schema dintr-o singură doza, cu valabilitate 30 iunie 2022. Trebuie precizat că vaccinarea va continua cu seruri pe bază de ARN mesager și pentru persoanele care s-au vaccinat cu „doza unică” de la Johnson & Johnson, în caz contrar valabilitatea certificatelor lor se va încheia la termenul indicat și vor fi tratate la fel ca nevaccinații.
Pentru persoanele care au făcut o singură doză din oricare dintre vaccinurile autorizate care au schema formată din două doze, certificatul va fi emis cu valabilitate până la data programării pentru inocularea celei de-a doua doze.
Libertate în doze mici pentru nevaccinați: două sau trei zile, în funcție de tipul testului Covid
Persoanele nevaccinate ar putea obține certificat Covid cu valabilitate de 48 de ore în urma unui test antigen rapid cu rezultat negativ. Dacă aleg metoda de testare RT-PCR, valabilitatea certificatului este de 72 de ore. Dar testul PCR, zic americanii de la CDC, nu va mai fi valabil de la 1 ianuarie. Desigur, în România trebuie probabil să se consume stocurile necunoscute ale acestui produs care, conform CDC al SUA, nu este relevant pentru depistarea virusului SARSCOV.
Când dispare obligativitatea certificatului Covid
Acest document nu va mai fi cerut în momentul în care va exista, CUMULATIV, o scădere continuă timp de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri la nivel național și când incidența cumulată în ultimele 14 zile la nivel național este mai mică de 1 la mie.
Certificatul Covid „va ține cont strict de numărul infectărilor”, afirmă ministrul Sănătății
„O să fie tot un certificat electronic pentru că nu avem cum să-l validăm în alt mod. Principiul este următorul: este un certificat temporar care este introdus după o perioadă de 3 săptămâni de creștere consecutivă cu un indice de 1.5 ori, o creștere medie cu acest indice.
De ce acest indice? Pentru că în vară începând cu data de 5 iulie am avut o astfel de creștere care a continuat timp de 16 săptămâni. Probabil că un astfel de document, probabil, trebuia introdus în luna august și probabil că în relativ scurt timp am fi renunțat la el pentru că nu mai aveam situația nu mai aveam decesele. Din păcate, atunci filozofia a fost puțin diferită și în perioadă de creștere (n.r cazuri infectări) s-au introdus relaxări.
Noi am introdus un anumit tip de relaxări într-o perioadă de scădere la nivelul secțiilor și spitalelor ATI, iar când vom avea o creștere trei săptămâni consecutive vom apela la acest document.
În momentul când avem o perioada de descreștere care nu e condiționată de un anumit coeficient, dar trebuie să fie însoțită de o anumită incidentă cumulată la 14 zile. Deci e clar că nu trebuie să aștepți să ai multe cazuri sau probleme serioase, e bine să acționezi din timp și atunci nu ajungi într-o situație gravă.
Eu cred că din punct de vedere psihologic, starea asta de alertă prelungită nu a făcut bine pentru că lumea nici măcar nu avea o speranță", a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), la emisiunea Subiectiv de la Antena 3.
Av. Elena Radu demonstrează, cu textul legislativ în mână, că una zicem și alta facem:
„Către cultele din Romania:
Ati observat ca ati fost mințite, da?
Vi s-a promis ca nu va fi nicio obligativitate pentru prezentarea unui certificat pentru mersul la biserica.
Momentan, numai pentru enoriași.
Toți angajații cultelor, inclusiv preoții, vor prezenta certificatul când merg la munca”, a scris av. Elena Radu pe Facebook.
Avocata a oferit și o explicație mai detaliată:
„Proiectul de lege al lui PSD pe impunere obligativitate certificat sa mergi la munca este făcut pe principiul: sa fie bine, ca să nu fie rău.
Ne obliga astia sa bagam certificatul la nivel intern? Pai sa il bagam, dar sa facem in asa fel incat sa impacam pe toată lumea.
Ia vedeți art 3: 5 categorii de cetățeni. Ce treaba au dovezile alea cu combaterea transmiterii visurului?
Dar, in schimb vom fi pe culori: doza 1, doza 2, infectat trecut prin boală, test negativ 48 ore, test negativ 72 ore.
De toate pentru toți.
Sesizarati ca pentru a nu isi pune in cap persoanele care s-au vaccinat nu mai vorbesc de schema completa?
Prin alte tari toți vorbesc ca daca ai 2 doze, e pa. Iti trebuie a treia si chiar a 4-a doza.
Asa ca nu are nicio treaba cu virusul, infectarea, transmiterea sau imunizarea.
Are treaba numai cu ce o fi, dar QR sa fie.
Sesizarati ca nu mai folosesc termenul de test PCR?
Sesizarati ca se scoate niciodată pentru ca trebuie indeplinite 2 condiții cumulative?
Adica sa si scadă nr de cazuri 3 săptămâni consecutiv (daca creste in câte 1 zi din alea 3, nu va fi indeplinita niciodată) si sa fie incidența cumulata pe ultimele 2 saptamani mai mica de 1 la mie.
Sesizarati ca e si pentru culte?
Preoții sunt salariați, in mediul public, privat, unde or vrea ei, dar tot salariați sunt .
Asa ca intrarea in biserica o vor face cu certificatul.
Nediscriminatoriu nene, nediscriminatoriu, dar care e scopul legii?
PS : asta cu cultele e nasoala rau.
Dacă ii baga pe peroti, isi pun in cap vreo 80% din populație.
Dacă ii scot, e fără discuție discriminare pentru ca si ei tot la munca merg, ca orice alt angajat. Si cât s-au chinuit ei sa zica ca e indeplinita numai una de la condițiile de la art. 53 din Constituție!”, a scris av. Elena Radu, joi, pe Facebook.
Prezentăm, mai jos, fragmentele de text legislativ pe care și-a întemeiat pledoaria:
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1639125214576

FB_IMG_1639124336001
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1639124387872
Se pregătește o modificare totalitară a Constituției. Drepturile omului și libertățile cetățenești, care sunt individuale, vor fi subordonate drepturilor colective. Ordinea privată, contractuală, va fi supusă ordinii polițienești. Binele comun, stabilit de stat, corporații susținute de stat și tehnocrați, va prima asupra binelului individual.
Comuniștii nu au îndrăznit să gândeasă atât de departe. Un întreg război rece s-a derulat, în planul drepturilor și libertăților omului, în jurul dezbaterii, forțate de comuniști, referitoare la drepturile colective, în raport de cele individuale - acestea din urmă erau, pentru comuniști, insignifiante. Victoria ideologică a Vestului democratic a constat, în special, în impunerea primordialității drepturilor și libertăților individuale. De fapt, drepturile colective nici nu au fost acceptate - cel mult, drepturile sociale (muncă, protecție socială, non-discriminare) au fost niște drepturi individuale coafate ca drepturi colective, pentru a închide gura comuniștilor. Iată că acum vestul „democratic” a impus drepturile colective (sănătate publică, ecologie, minorități sexuale și etnice) ca principală discuție în opinia publică. Comuniștii ori se oftică, în timp ce își consumă pensiile enorme, ori se bucură din poziția de putere progresistă, de această neașteptată răsturnare de situație. După 32 de ani, vestul nu doar că este înfrânt cu propriile arme, dar a devenit principalul vector neo-marxist și progresist - comunist - fascist.
Nu veți mai avea nimic, dar veți fi „fericiți”.
Viitorul nu vă mai aparține - e ipotecat deja.
Dacă nu veți fi transformați în „inutili sociali”, veți deveni dependenți de stat - o realitate imaginativă în care aveți atât de mare încredere încât ați accepta orice vi se impune, „pentru siguranța vostră”. Veți accepta inclusiv să faceți foamea sau frigul, pentru că, astfel, veți „salva” Pământul (aproape distrus de corporațiile care dictează statului legi și reguli și contracte cu încredințare directă). Veți accepta inclusiv să luați pilula/serul de contracepție sau sinucidere „etică”, când vă va veni rândul (păpușarilor statului și moștenitorilor lor nu le vine niciodată rândul - numai voi puteți fi sacrificați, nu vă e clar?).
Deciziile care vă privesc direct vor fi luate de medicii care acum îi așteaptă cu lumânări la ATI pe semenii voștri. Sau de veterinari și de repetenți și de delincvenți și de criminali de război - adică, de toți aceia care acum constituie armata primatelor poreclite „elite” birocratice și politice.
Dacă tehnocrații și „specialiștii” pe care i-ați ridicat pe soclu vă vor cere-o, veți merge și în patru labe, pentru că legea va deveni un bici pe spinarea voastră, iar contractul, un ciomag în mâna fuhrerilor digitali globali.
Aparatul de represiune al statului va avea dreptul să intre peste voi în casă ori să vă separe de familie, punându-vă în ghetouri sau aruncându-vă extra muros, dacă binele comun, stabilit de indivizi ca Arafat/Fauci/Tedros/bilgheiț, foarte credibili, de altfel ...
Asta este ceea ce tocmai a anunțat coaliția aflată acum la guvernare - modificarea crucială a Constituției.
Un mic rol în acest proces îl aveți și voi - modificarea Constituției presupune referendumul. Veți fi de acord să deveniți cobai sau oameni de tinichea, goi pe dinăuntru, pentru a pune în practică noul concept de „bine comun”?
Fiți vigilenți, că o Constituție e făcută pentru jumătăți de secole, iar nu pentru 2-3 ani.
Hai Liberare!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
B03F-S79J7g
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
09:27:37 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1639086264910
De asta vor să impună Certificatul de Vaccinare, fiindcă graficul acesta arată prea BINE pentru noi!
Rușine TRĂDĂTORILOR CARE AU ANUNȚAT CĂ ÎL VOR VOTA SIGUR PÂNĂ ÎN 22 DECEMBRIE!?
TOATĂ ȚARA ÎN FAȚA PALATULUI PARLAMENTULUI PE 13 DECEMBRIE DE LA 10.30!
ROMÂNIA, TREZEȘTE-TE, CĂ O SĂ MORI CU FACEBOOK-UL ÎN BRAȚE!
ROMÂNIA este în acest moment CAMPIOANĂ EUROPEANĂ LA IMUNIZAREA NATURALĂ a populației cu un procent de 70% după trecerea prin boală, ceea ce a făcut să avem în prezent cea mai mică incidență a infectărilor raportată la 1 milion de locuitori.
Am ajuns din nou pe ULTIMUL LOC ÎN UE, doar că de data aceasta e de "BINE" pentru NOI!
Dar asta îi deranjează mult pe globaliștii de la Bruxelles, întrucât avem și penultima rată a vaccinării din UE după Bulgaria, ca atare își pun întrebarea cum de românii au ajuns DEȘTEPȚII Europei de s-au imunizat natural într-un număr atât de mare, făcând de râs țările super-vaccinate care au mai multe cazuri de infectări, internări și decese decât anul trecut, deși au constrâns peste 70% din locuitori să se injecteze cu serurile experimentale.
DACĂ TRECE "NOUL" CERTIFICAT DE VACCINARE propus astăzi de Rafila și PSD, atunci vă puteți pregăti în curând pentru VACCINAREA OBLIGATORIE.
Scuza că aveți serviciu luni și că nu puteți veni la un protest AUTORIZAT NU ține, fiindcă veți RĂMÂNE fără SERVICIU dacă trece Certificatul de vaccinare în Parlament, doar testarea va fi gratuită numai 2 luni.
Ulterior, ori VĂ VEȚI VACCINA ORI VEȚI FI DAȚI AFARĂ și ÎN FINAL VEȚI MÂNCA FRUNZE CA SĂ SUPRAVIEȚUIȚI.
ÎNȚELEGEȚI ACUM CE VĂ PAȘTE?
ȘI PROVINCIA TREBUIE SĂ VINĂ ÎN BUCUREȘTI, NU AVEȚI NICIO SCUZĂ DACĂ NU VĂ FACEȚI DATORIA FAȚĂ DE COPIII VOȘTRI.
VĂ VOR BLESTEMA ȘI DE PE LUMEA CEALALTĂ DACĂ LE VEȚI LĂSA MOȘTENIRE ACEASTĂ VIAȚĂ DE SCLAV!
CITIȚI CU MARE ATENȚIE ACESTE RÂNDURI ȘI FACEȚI CEEA CE TREBUIE LUNI.
DACĂ NU VREȚI SĂ LUPTAȚI PENTRU VOI, ATUNCI MĂCAR SĂ O FACEȚI PENTRU COPIII ȘI FAMILIILE VOASTRE!
LIBERTATEA FĂRĂ CERTIFICATE NU SE VA OBȚINE NICIODATĂ APLAUDÂND PE FACEBOOK!
A VENIT TIMPUL SĂ TREZIM TOT POPORUL ADORMIT!
IMPREUNĂ PUTEM ANULA ACEST CERTIFICAT, DAR TREBUIE SĂ LUPTAȚI ȘI VOI!??
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
IAiXP5NjaN0
Eu, judecătorul, mă ridic și pledez cauza românilor
Gânduri amare printre rânduri
Discursul de azi, din CSM, al celui care a fost ales de români să ii conducă vremelnic, mi-a demonstrat că cei aproape 32 de ani de la Revoluție au trecut degeaba iar dumneavoastră, domnule, nu ati înțeles NIMIC din ceea ce înseamnă separația puterilor în stat!
Știți de am ales profesia aceasta?
Pentru că nu vreau să primesc ordine! De la NIMENI!
Pentru că eu gust LIBERTATEA zi de zi, de zi! Și nu trebuie sa fac niciun compromis pentru aceasta!
Misiunea mea, ca judecator, este să respect Constituția si legile țării, să apăr drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor si să judec cauzele potrivit Legii, fără directive, plicuri galbene sau alte asemenea aberații!
Adică, desi nu-mi place să mă repet, să nu primesc ordine de la NIMENI!
Misiunea mea, ca judecator, este să iau atitudine ori de câte ori niște politicieni încearcă, prin toate metodele și mijloacele, să intre în viata cetățenilor, să intre în profesia mea cu bocancii în numele unei situații extreme...prezentată ca fiind sfârșitul lumii ..
Faptul ca noroiul este mediul lor natural, nu înseamnă că toți trebuie sa fim complicii mizeriei acestora!
Mădălina Elena Dârdeci
Mai există ROMÂNI CORECȚI!!!!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
nEIjeZv6UpM
Scrisoare deschisă doamnei Ursula von der Leyen cu o funcție pasageră la întreprinderea „Uniunea Europeană”
General Maior (rtg) Aviator, veteran de război, Radu Theodoru
R Theodoru catre Ursula Leyen
Scrisoare deschisă doamnei Ursula von der Leyen cu o funcție pasageră la întreprinderea „Uniunea Europeană”, în opinia mea, casă de toleranță a umanoidului contemporan întors în epoca troglodiților.
Dragii mei cititori/ascultători, vă rog să-mi scuzați, sau să-mi adoptați tonul ăsta didactico-pedagogic pentru că lucrurile sunt deosebit de importante, zic eu și fiecare frază trebuie înțeleasă în profunzimea ei. Deci, hai să redefinim această întreprindere - Uniunea Europeană.
Economic, după mine, este un tripou de escrocat estul european. Politic este instrument al plutocrației bancare ajunsă în faza de imperialism paranoic de a anula istoria națiunilor, complexul lor identitar. Demografic, este mașinăria folosită să împuțineze radical populațiile creștine de pe mapamond și prin pandemie, pandemia extinsă prin discretele dâre ale morții (chemtrails) - atenție! - pulverizate din avioanele fără insemnele obligatorii, trecute cu vederea de personalul de veghe la posturile de supraveghere a spațiului aerian și neinterceptabile la ordin de rachetiști, sau aviația de vânătoare - o paranteză, adolescent fiind, mama îmi repeta zicerea indiană: „pe o femeie să nu o atingi nici cu o floare”; pe atunci, femeile își vedeau de treburile lor.
Cum doamna Ursula von der Leyen nu-și vede de treburile ei și se amestecă în treburile românilor, zicerea se anulează de la sine, îngăduindu-mi replica cu atât mai mult cu cât - atenție! -, după definiția pe care o agrează, sunt un recalcitrant la baremurile de longevitate stabilite de F.M.I., adică sufăr zdravăn (fiți vă rog , atenți) de risc de longevitate suplimentară, care mă îndreptățește să-i comunic sus-numitei cucoane următoarele:
- Afacerile dumneavoastră cu vaccinurile, plus mita, sau avantajele oferite slugilor regionale funcție de cantitățile achiziționate pe seama bugetelor locale, vă privește. Treabă de poliție economică.
- Interzicerea sărbătorii Crăciunului, a pomenirii numelui Maicii Domnului, a modestului Iosif, este un amestec brutal și obraznic în conștiința identitară a românilor. Noi, nestimată și impertinentă cucoană, suntem purtătorii unei istorii bimilenare. Strămoșii noștrii au scris cu o mie de ani înaintea celor de pe Eufrat și Nil. Ne-am creștinat de la emanația hristică directă prin apostolul Andrei, cel întâi chemat la apostolat. Și conform moralei creștine, nu ne amestecăm în bordelul sodomist, dezgustător, pe care-l adăpostește întreprinderea dumneavoastră.
- Cum României i se zice și „Grădina Maicii Domnului”, cum noi știm ce este biserica administrativă, cea jertfelnic rugătoare și cea poporan ortodoxă, cum avem o superbă tradiție în a ne-o apăra, cum noi zicem mamă și tată, nu părinte 1 și 2, cum ne-ați poruncit, îndesând în aceste substantive o seamă de imponderabile, cum ar fi: dorul, duioșia, dragostea, smerenia (apropo, astea sunt excluse la clubul vostru bruxellez, deci reiau), recunoștința, grija; imponderabile care din substantive le catapultează în componente dinamice ale românității, ca și pe substantivele: Maria, Iosif și pe obiceiul Crăciun; ca pe tainele sacre: botez, împărtășanie și pe multe altele, de care voi, gangsterii sodomiști vreți să ne tâlhăriți. Vă dau nota zero tăiată în patru la materia „Psihologia poporului român”.
Spre a nu vă pune în dificultate, nu vă întreb unde se află România pe planiglob și ca o scelerație de longevitate suplimentară, semnez: General Maior Aviator veteran de război[1].
Florescu Marilena
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1639031315104
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1638984864461
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1638986803705
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1638970838652
Îi văd pe mulți credincioși creștini cum se tot plâng de această nenorocită pandemie care a cuprins intreaga Omenire. Unii spun ca in realitate este o “plandemie” controlata si gândită cu mult timp inainte de a fi pusa in aplicare, potrivit agendelor lor, Agenda 21&2030. Eu cred ca acum se face trierea si selecția naturala a lumii, adică a mamiferelor numite oameni. Cum ai vrea tu sa vina sfârșitul apocaliptic al lumii profețit si in Biblie? Crezi ca toată lumea vrea sa moară, chiar si cei răi si idioți? Oare nu mulți credincioși așteptau sfârșitul lumii si a doua venire a lui Mesia? In Biblie scrie ca in vremurile sfârșitului nu va scăpa niciun trup de om, dar din pricina celor drepți se vor scurta acele zile. Deci, cum ai vrea tu sa fie, ca acum când lumea poate sa aleagă intre viata sau moarte, sau ca in Biblie când aproape toată lumea va pieri ca in Potopul Biblic? Evreii din Sanhedrin au spus ca Mesia lor va veni in curând, iar de când Ierusalimul a devenit capitala Israelului in anul 2017, s-au apucat de reconstruirea celui de al 3-lea Templu al lui Solomon, dar este in underground intr-o sala subterana. In Biblie scrie clar ca a doua venire a lui Mesia va fi ca pe timpul lui Noe, iar Noe a fost singurul care a scapat de la Potop. In Tablitele sumeriene scrie că Enlil nu va mai distruge lumea prin potop, dar se vor găsi alte “metode” mai subtile pentru reducerea populației. In miturile asiro-babiloniene-sumeriene, principalul motiv al potopului a fost rascularea zeilor Igigi din pricina sclaviei, dar mai ales supra-popularea muritorilor de oameni. Oameni buni, trebuie sa rezistam! "Cel care va rezista pana la sfarsit se va mantui. Cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă."
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1638970836159

FB_IMG_1638970833589

FB_IMG_1638970828047

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?