Un text (magistral) al lui Alexandra Roseanu:. "Nazism? Nu, nici pomeneală, nu este vorba despre niciun nazism, este doar despre "noua normalitate", care nici nu seamănă cu nazismul sau orice alt sistem totalitar. Dacă chiar suntem cârcotași, putem observa că s-a inaugurat un sistem de segregare socială care interzice tuturor celor care refuză să se conformeze oficial la noul normal, la ideologia care-ti permite să faci parte din societate. Dar doar dacă suntem rău intenționați. Nicidecum altfel.
Cât de curând (în Austria se întâmplă deja....ce ironie...Austria, auzi tu!), doar cei înțepați sau cu test PCR negativ au voie să meargă și să mănânce la restaurant, să facă cumpărături în magazine, să meargă la bar, la cinema, peste tot. Deocamdată este ilegal să apară afișe pe care să stea scris cu majuscule: nu vindeți neîntepaților, negaționiștilor, netestaților. Au nevoie de o lege pentru asta. Nu au făcut nimic în afară stării de urgență sau în afara legalității.
Ușurința cu care autoritatile au implementat noua ideologie oficială și cu cât fanatism a fost împărtășit de majoritatea oamenilor, a fost șocantă. Credeam cu naivitate că în lumina istoriei, fostele popoare naziste, fasciste, comuniste vor fi primele care vor recunoaște o mișcare totalitară goebbelistă bazată pe minciuni (statisticile manipulate ale cazurilor și deceselor de boala lu calache) și că s-ar opune în masă sau măcar că ar reflecta și ar pune la îndoială minciunile pe care liderii lor le spuneau isteric. Cred că aici am comis una dintre cele mai mari greșeli... pentru că am crezut...
Dar iată-ne un an și jumătate mai târziu, cu diverși ospătari sau rupători de bilete verificând actele pentru a impune noua ideologie, noua normalitate, noul sistem totalitar. Dar nu, nu este nazism, este normal... chiar și abuzul asupra adjectivului "normal" are o însemnătate în sine. Îți induce ideea firescului. Dar asta este o altă poveste, pentru un alt episod.
Și da, noua normalitate este ideoligia oficială când transformi ideea unei ciume apocaliptice într-un sistem de dominație, nu există altă descriere.
Oamenii perfect sănătoși care poartă mască și se aliniază în stradă pentru a fi injectați experimental. Guvernul discută despre injecție obligatorie pentru copiii preșcolari. Oameni care se iau la bătaie în metrou sau pe stradă din cauza nepurtării regulamentare a cârpei. Și tot așa. În acest moment, stau aici și aștept vestea că se înființează "tabere de dezinfecție în masă" pentru a rezolva "problema neinjectată."
Hoooopa! Mi se pare mie sau o luăm de la capăt și relocăm Holocaustul în zilele putrezitului prezent?
Chiar exagerez. Nu există nicio legătură între nazism și noul normal. Nu știu ce-i în mintea mea.
Bine, ambele sisteme au suspendat constituția, au declarat "stare de urgență" la nivel național, care a permis guvernului s-o legifereze prin decret, au inundat masele cu propagandă dementă și "fapte științifice" manipulate, au protestat împotriva legii, au incriminat disidența, au implementat o varietate de ritualuri și simboluri publice și un sistem de segregare socială pentru a impune adaptarea la ideologiile oficiale și au demonizat pe oricine a refuzat să se conformeze... dar în afară de asta, nu există asemănare și oricine sugerează altceva, este un extremist socio-deviant periculos care probabil trebuie să fie în carantină undeva sau poate să fie tratat într-un mod "special"...
În plus, cele două ideologii sunt complet diferite. Una a fost o ideologie totalitară fanatică bazată pe superioritate rasială imaginară iar cealaltă este o ideologie fanatică totalitară bazată pe o ciumă apocaliptică imaginară, deci despre ce naiba vorbesc? În plus, fără svastici, nu? Fără zvastici, fără totalitarism! Și nimeni nu omoară în masă evrei, din câte știu eu, și ăsta e cel mai important lucru până la urmă!
Deci, nu contează! Ignorați toate nebuniile pe care vi le-am spus despre ideologia "New Normal." Nici nu vă faceți griji pentru "Noua Americă Normală." Sau "Noul Normal" din Marea Britanie. Sau "Noua Normalitate" din Australia, sau Noua Zeelandă, sau de peste tot. Înțepați-vă experimental. Injectați-vă experimental și copiii. Dovedește-ți loialitatea față de Reich... scuze, am vrut să spun capitalismul global. Ignoră rapoartele despre oameni care mor și suferă de efecte adverse oribile. Purtați-vă cârpișoara pe fățucă. Să o porți mereu, da? Dumnezeu știe ce alți viruși sunt acolo, care așteaptă doar să-ți contamineze fluidele corporale și să-ți provoace o boală asemănătoare gripei sau te dărâmă în floarea vârstei sau la bătrânețe... și, Iisuse, aproape că am uitat de câte și câte variante au apărut, nici nu-i mai zice C@V@I@D. Tulpinile astea sunt cu siguranță suficiente pentru a justifica o restructurare radicală a societății, pentru a face să arate ca un parc tematic al spitalului de nebuni condus de fasciști paranoici zâmbitori în costume Hazmat semnate de branduri de lux.
Aaaaaaa, încă ceva și m-am dus. Țineți-vă actele de înțepare "curate". Nu știi niciodată când va trebui să le arăți unor oficiali de la aeroport sau într-un magazin, sau restaurant, sau șefului tău, sau poliției, sau băncii unde ești dator vândut, sau furnizorului tău de internet, sau vreunei partide negociate pe Tinder... sau altora. New Normal. Figură autoritară. La o adică, nu vrei sa fii confundat cu un negaționist, cu un anti vaxxer, cu vreun Ionel de pe facebook care-i prost de împunge, sau cu un teoretician conspirationist, sau cu un alt tip de deviant ideologic si interzis în societate, nu?
Ești liber pentru că ai ales să fii curat, iar pentru asta sistemul te va pune la panoul de onoare, te va înscrie într-un sistem de punctaj chinezesc și curând vei fi tu (!) cel care le vei cere actele sceleraților care se opun. Vei fi mândru să faci orice mișcare care te-ar scoate din anonimat și te-ar propulsa în fruntea celor mai bravi cetățeni. Iar cândva nu vei avea de spus decât o singură frază: Eu n-am făcut nimic, am executat ordine."
Doamne ajutÄ?!
Dragii mei, fra??i ??i surori, oameni fÄ?cu??i dupÄ? chipul ??i asemÄ?narea lui Dumnezeu, oameni bl??nzi ??i frumo??i.
VÄ? doresc libertate ??i iubire.
Trimit o rugÄ? la Bunul Dumnezeu pentru iubita mea ??arÄ? Rom??nia ??i pentru voi oameni minuna??i rom??ni de pretutindeni, sÄ? ave??i libertate, demnitate ??i multÄ? credin??Ä?.
SÄ? trÄ?im liberi, sÄ? ne iubim unii pe al??ii, sa trÄ?im ??n unire, ??n familiile tradi??ionale.
Pentru rugÄ?ciunile Maicii prea curate ??i ale tuturor sfin??ilor, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru miluie??te ??i m??ntuie??te poporul rom??n ??i ??ara rom??neascÄ?!

MÄ?rturii zguduitoare din via??a muceni??ei Daniela din Bucure??ti
AceastÄ? floare aleasÄ? a rÄ?sÄ?rit pe pÄ?m??ntul rom??nesc ??n anul 1967. De micu??Ä? era foarte apropiatÄ? de Dumnezeu. C??nd ie??ea de la ??coalÄ? trecea totdeauna pe la bisericÄ?. Pentru aceasta era mustratÄ? foarte aspru de tatÄ?l ei: â?žUnde ai fost? Toata ziua la bisericÄ?? La popii tÄ?i? Ce ??i-a dat ??ie Dumnezeu?â? Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile ??i curgeau pe obraji.
Era evlavioasÄ? ??i stÄ?tea mult timp la rugÄ?ciune. La banchetul de la sf??r??itul liceului n-a vrut sÄ? se ducÄ?. Diriginta ei o ruga: â?žHai, DÄ?nu??a, vino ??i tu cu noi!â?, ??nsÄ? ea a zis: â?žNu pot, dar sÄ? ??ti??i cÄ? eu vÄ? iubesc foarte mult pe to??i, ??nsÄ? la banchet nu pot veniâ??ierta??i-mÄ?â??â?. Era foarte bl??ndÄ? ??i foarte bunÄ? cu to??i. ?Ži ajuta pe colegi la lec??ii; stÄ?tea ??i noaptea sÄ? scrie pentru ei. ?ŽnvÄ???a foarte bine, at??t la ??coalÄ?, c??t ??i la facultate. ?Ži plÄ?cea foarte mult sÄ? lucreze. Toate hÄ?inu??ele ei erau fÄ?cute de ea.
A fost fiicÄ? duhovniceascÄ? a Cuviosului PÄ?rinte Sofian de la Sf??nta MÄ?nÄ?stire Antim.
StudentÄ? fiind, avea ??n grijÄ? o bÄ?tr??nÄ? paralizatÄ?, uitatÄ? de to??i â?? mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: diminea??a, ??nainte de facultate ??i seara. Era drum destul ??i ostenealÄ? multÄ?. O spÄ?la, o ??ngrijea, ??i fÄ?cea cumpÄ?rÄ?turile. Din bursa ei punea deoparte ??i pentru mama Ioana. ?Ži spÄ?la hainele, ??i citea, ??i c??nta ??i aducea bucurie ??n sufletul bÄ?tr??nei.
Era foarte bl??ndÄ? ??i foarte milostivÄ?. Se vedea ??n ea bl??nde??ea PÄ?rintelui Sofian. N-a fost niciodatÄ? supÄ?ratÄ? pe cineva. Se acuza ??ntotdeauna pe sine, iar pe ceilal??i ??i scuza.
OdatÄ?, cineva a bÄ?tut-o tare pe cuvioasa Daniela, de??i aceasta nu era vinovatÄ?. DupÄ? ce a rÄ?bdat ??n tÄ?cere bÄ?taia, s-a aplecat p??nÄ? la pÄ?m??nt, a ??ngenunchiat ??i a sÄ?rutat piciorul care o lovise cu sÄ?lbÄ?ticie.
Anumite persoane din familie ??ncercau sÄ? o convingÄ? sÄ? se mÄ?rite, iar ea spunea: â?žNu, nu. Eu vreau sÄ? rÄ?m??n cu Dumnezeuâ?. â?žDar po??i sÄ? fii cu Dumnezeu ??i mÄ?ritatÄ?â? â?? i se spunea. â?žDa, dar dacÄ? mÄ? mÄ?rit, ??nseamnÄ? cÄ?-L dau pu??in pe Dumnezeu la o parte, ??i eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau sÄ?-I dau totul lui Dumnezeuâ?.
StÄ?tea multe ore noaptea sÄ?-??i facÄ? pravila. NiciodatÄ? nu s-a culcat fÄ?rÄ? sÄ?-??i facÄ? pravila. Iar fra??ii ei strigau la ea: â?žCe ??i-a dat ??ie Dumnezeu? CÄ? ne-ai acrit cu popii tÄ?i. Ce-??i face credin??a ta? CÄ? tata ????i dÄ? de m??ncareâ?? De ce ai fÄ?cut facultatea, ca sÄ? te duci la mÄ?nÄ?stireâ??
C??nd a terminat facultatea a fugit la mÄ?nÄ?stire. TatÄ?l ei a cÄ?utat-o mult timp, a gÄ?sit-o, a bÄ?tut-o ??i a adus-o acasÄ?. A fugit de mai multe ori. De fiecare datÄ? a fost adusÄ? cu for??a acasÄ? ??i bÄ?tutÄ? cumplit.
OdatÄ?, ??n noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la mÄ?nÄ?stire, a pl??ns ??i s-a rugat fÄ?rÄ? ??ncetare. A fÄ?cut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cer??nd luminare de la Maica Domnului. Spre ziuÄ? a adormit. C??nd s-a trezit, a luat iconi??a cu Maica Domnului pe care o primise de la PÄ?rintele Sofian. A fÄ?cut cruce, a sÄ?rutat iconi??a ??i foarte hotÄ?r??tÄ? ??i-a str??ns lucrurile pentru plecare. Apoi a lÄ?sat unei prietene o scrisoare pentru PÄ?rintele Sofian. IatÄ? con??inutul:
Am visat, PÄ?rinte, icoana Maicii Domnului. ?ži am vÄ?zut cÄ? icoana prinde via??Ä?, ??i Maica Domnului mÄ? privea atent ??i eu mÄ? rugam ??n fa??a ei ??i o ??ntrebam: â?žCe sÄ? facâ??. ?ži am vÄ?zut cum mÄ? privea cu multÄ? durere. ?ži am vÄ?zut lacrimi pe obrazul Ei. ?ži, deodatÄ?, ??i-a ??ntins m??inile la rugÄ?ciune ??i o lacrimÄ? din ochii ei a picurat pe m??na mea. ?ži ea, cu m??inile ridicate ??n sus, se ruga ??i pl??ngea. C??nd m-a atins lacrima Ei m-am trezit. ?ži m-am hotÄ?r??t sÄ? plec.
?ži a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele M??ntuitorului Hristos.
?ŽnsÄ? tatÄ?l ei a gÄ?sit-o ??i de data aceasta. C??nd a adus-o de la mÄ?nÄ?stire, a bÄ?tut-o cumplit. Apoi i-a tÄ?iat ve??mintele monahale cu foarfeca ??i i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la g??t cruciuli??a ??i a strigat la ea: â?žPopii, popii ??i bisericaâ??â?. Atunci ea a le??inat. ?ži c??nd s-a trezit, a??a se ruga de tatÄ?l ei: â?žTe rog, lasÄ?-mi icoanele. Eu nu pot trÄ?i fÄ?rÄ? ele. Te rogâ??â?. ?ži el le-a pus sub picior, a cÄ?lcat pe ele ??i apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: â?žBine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu po??i sÄ? mi-l iei, aici e totulâ?.
?ži de atunci numai a??a se ruga: â?žMaica Domnului, ajutÄ?-mÄ?, nu mÄ? pÄ?rÄ?si! Doamne Iisuse Hristoaseâ??â?.
VÄ?z??nd tatÄ?l ei cÄ? nu o poate abate de la calea vie??uirii ortodoxe, a nÄ?scocit o rezolvare diabolicÄ?. A gÄ?sit ni??te medici asemenea lui ??i i-au stabilit diagnosticul de â?žschizofrenie paranoidÄ? cu delir misticâ?. P??nÄ? la sf??r??itul vie??ii sale pÄ?m??nte??ti a fost obligatÄ? sÄ? ia medicamente â?žcare s-o lini??teascÄ?â?. Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul incon??tientÄ?. TatÄ?l ei o pÄ?zea de la prima orÄ? p??nÄ? noaptea la orele 22 â?? 23, ca sÄ? nu poatÄ? lua legÄ?tura cu persoane binecredincioase.
Imobilizarea ??n pat ??i medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completÄ? ??i un ileus paralitic (pseudoobstruc??ie intestinalÄ?). ?Žn aceste chinuri a trecut cÄ?tre Domnul, mar??i 6 aprilie 2004, ??n SÄ?ptÄ?m??na Mare. Aceasta s-a ??nt??mplat la ora 10. ?ži pentru cÄ? tatÄ?l ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a r??nduit Dumnezeu ??n chip minunat sÄ? afle despre ea PÄ?rintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a fÄ?cut slujba de ??nmorm??ntare. Pentru prima datÄ?, tatÄ?l ei lipsea, de??i diminea??a fusese vÄ?zut ??n spitalâ??
La cinstitul sÄ?u morm??nt au ??nceput sÄ? se facÄ? minuni.
Prima minune cunoscutÄ? este vindecarea unui t??nÄ?r care suferea de opt ani de pseudoobstruc??ie intestinalÄ? cu crize repetate. Acesta a dob??ndit tÄ?mÄ?duire ??n ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vie??uirea ??i pÄ?timirea muceniceascÄ? a surorii lor, au dob??ndit ??i mai multÄ? evlavie ??i r??vnÄ? duhovniceascÄ? pentru cinstirea ??i pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afec??iune vascularÄ? (2004), iar a treia este vindecarea unui t??nÄ?r care venise cu crizÄ? de apendicitÄ? (2005).
Pentru rugÄ?ciunile Sfintei Cuvioase Muceni??e Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ??ntÄ?re??te-ne ??i pe noi pe calea Ortodoxiei ??i ne m??ntuie??te pe noi. Amin.
Mormantul sfintei Daniela se gaseste in cimitirul Andronache,
cartierul Colentina din Bucuresti.
Un articol de Ioan Vladuca,
Extras din revista Atitudini, nr. 6
Text preluat. Se vede ca nu ati studiat istoria la timpul potrivit.Ati auzit probabil de domnul tarii Romanestl Alexandru Lapusneanu care avea un vornic Motoc un om crud si lacom care a luoat birul de doua ori de pa poporul insaracit.si sau rasculat si au cerut capul lui Motoc(poporul il credea cel mai mare rau si vinovat de toate relele ce ise inampla?)Sa revoltat si aù cerut "Capul lui Motoc"si in discutie cu domnul tari Alexandru Lapusneanu;Motoc a negociat viata lui si a spus Ca sunt prostî si domnul a raspuns da dar sunt multii si ei tine tara acceasta muncind si platind taxe si biruri si merge la oaste si de pe urma lor traest tu in huzur si la dat poporului sa il judece etc...Nu aveti dvs sa judecatii poporul nu a facuto nici inpatatul Frantei Napoleon Bonaparte cu atat mai putin dvs etc..
Medic de top: NU mi-aş vaccina copiii niciodată împotriva COVID!
Fostul şef al Casei Naţionale de Sănătate, chirurgul Lucian Duţă publică pe pagina lui de Facebook o analiză şocantă a actualei crize sanitare şi susţine că ni se ascunde adevăratul trat
Atenție mare la această înșelătorie, întrebările din chestionar nu au legătură cu recensământul în sine și cu viața voastră privată. Nu cedați șantajului cu amenda,nu este prevăzut nicăieri că este obligatoriu. Datele voastre personale care țin de sănătate,consum casnic,avere, pregătire,etc nu este permis nimănui să le cunoască. Protecția datelor personale este prevăzută de lege. Cereți recenzorului baza legală pentru obligativitate,ea nu există și se merge pe frică și șantaj.
Ce se pregătește Românilor prin Recesămantul Populației și imobilelor care începe din 14.03. 2022 ! Atenție mare ! Marea resetare e in planul Recesamântului ! The Great Reset ! "Și nu vei mai deține nimic și vei fi fericit" Klaus Schwab . Am avut ocazia sa studiez formularele pt Recesământul populație pt anul acesta 2022 , să știți că 80% din zecile de întrebări întinse pe 5 pagini , nu au absolut nici o legătură cu Recesamântul ci cu viața ta privată și personală , întrebări de la cea ce deții în casa sau apartamentul tău la utilitățile care sunt în casa ta în consum de kw și wați și consum termic gigacalorii ( pt a va putea calcula amprenta de carbon , după care veți fi impozitați la sânge ) până la sănătatea ta personala dacă sau nu ai avut covid și cum ai trecut prin boala cum este situația ta materială în prezent !
După ce statul va avea acces la toate datele tale private , personale si tot cea ce deții în proprietate va urma dezpropietarirea ta și a familiei tale , în baza unei HG în stare de urgență sau de așa zisă criză , dacă deții de exemplu o casa sau un apartament cu 5 camere și sunteți 2 persoane in casa sau apartamentul vostru proprietate ,celelalte 4 camere veți fi obligați forțat în baza legii să le cedați unor refugiați de război , unor imigranți din Asia , Africa sau țările orientale arabe sau unor corporatiști Neomarxisti care nu au unde locui sau nu își permit o chirie ! Dacă aveți mai multe proprietăți, celelalte vor fi cedate altor familii și nu va vor mai aparține ! Deci acesta este scopul final și agenda recesamântului ! Decizia de a va supune unor astfel de legi aberante va aparține... In caz că sunteți agasați la ușa sau la poarta de persoane cu Recesamântul , arătațile legea
Doar să fii nebun total să-i lași să între în curtea casei s-au în apartamentul tău proprietate privată ☑️
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647510361008
Timpul trece repede, este scump. A trecut o clipă, au trecut două, ai făcut paşi spre mormânt. Cu timpul care a trecut nu te mai întâlneşti. Folosiţi timpul în folosul sufletului vostru, pentru viaţa de dincolo, nu-l pierdeţi cu lucruri care nu ajută sufletul. Nu vă irosiţi viaţa. Ea ne este dată spre desăvârşirea sufletului pentru veşnicie. Şi chiar cele necesare pentru trup, ori de mâncaţi, ori de beţi, în Domnul să le faceţi, după cuvântul Sf. Ap. Pavel.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647498010836
Doar Tricolorul Românesc, întotdeauna!
Afișarea steagului Ucrainei pe stâlpi sau diferite clădiri oficiale mi se pare o mare prostie și bineînteles o ilegalitate, așa cum a fost si arborarea steagului Ungariei fără respectarea legislației în vigoare.
Una este să condamni războiul din Ucraina și să-i ajuți pe refugiați, mare parte femei, copii si bătrâni și alta este să faci apologia unei țări care vorba aceea, nici măcar nu ne-a fost prietenă.
Oficialii români nici acum nu înteleg că interesele României, inclusiv teritoriului național, nu se apără prin naționalismul ucrainean, nici prin sloganuri sterpe globaliste luate cu copy paste de la Bruxelles și nici prin formele fără fond de aiurea, ci prin naționalismul românesc. Vă dați de ceasul morții acum și vreți să combateți propaganda rusă prin cenzură și legi de-a dreptul putiniste (iar dați copy paste), care nu fac altceva, decât să o potențeze și mai mult, dar ce ați făcut domnilor-tovarăși cu Educația Națională în ultimii 32 de ani? Vă spun eu, ați dat cu ea de pământ! Nici măcar acum nu vă dumiriți pe ce lume și în ce țară vă aflați, sunteți probabil iremediabil înstrăinați. Se împlinesc în această perioadă 30 de ani de la războiul ruso-român de pe Nistru, dus de Armata 14 a Federației Ruse si de forțele rusofone din Transnistria împotriva Republicii Moldova cu scopul de a opri reunirea Basarabiei cu Țara Mamă. Pe televiziunile voastre nu am văzut niciun film documentar din acel război, nicio știre. Nu am văzut nicio rememorare a procesului Grupului Ilașcu, români judecați într-o cușcă de autoritățile rusofone. Nu am văzut nicio mărturie a luptătorilor noștri de pe Nistru. În schimb v-ați dat în stambă cu tot felul de jocuri video pe calculator și alte tâmpenii, menite tocmai să potențeze și mai mult războiul atipic desfășurat de Rusia în România. Și vreți să-i băgați acum în pușcărie pe cei care vă critică? Mă înscriu primul la arest! Ii puneți pe Arafat și Mândruță șefi la cenzură? Activați #rezist să facă contrapropagandă rusă? Aș râde cu hohote de n-ar fi de plâns, bănuiesc că urmăriți ca Vladimir Putin să ajungă în România la același nivel procent simpatie cu Ion Iliescu în 1990, iar în cazul în care Doamne ferește Rusia ar arunca cu ceva pe aici, trei sferturi dintre români să plece dincolo, doar că din păcate nu prea știu cine ar primi refugiați români... poate Ungaria? Greșesc, fărăîndoială Serbia, care si ea ne-a fost dintotdeauna prietenă și unde au loc manifestații pro-Rusia. Mai bine ne bazăm pe bulgari. În caz de "ceva" sunteți în stare pe aceeași linie să-l faceți și pe vecinul Viktor Orban la fel de popular precum bunul său prieten din Est.
Soluția, care este soluția? E simplă, doar forțe politice românești să existe: educație, educație, educație, educație Națională, exploatarea la maximum a resurselor proprii care au mai rămas ale noastre, recuperarea măcar parțială a celor înstrăinate, dublarea bugetului pentru Armată, relansarea industriei militare proprii. Un stat românesc întărit cu atâtea avantaje geografice, o economie proprie cât de cât funcțională, pusă pe picioare prin diferite măsuri protectioniste, dublat de inimi de leu în piepturi românești, nu va putea fi supus niciodată. Altfel, rămânem cu gleznele goale pe ”trotineta” Flower power, prin excelență globalistă până în măduva oaselor moi.
Fraților, în noi sunt oasele strămoșilor, tari, precum Istoria noastră, căci de nu ar fi fost așa, acum n-am mai fi vorbit românește aici. Am rezistat și ne-am ridicat întotdeauna, călcând în picioare de mii de ani, cenușa tuturor imperiilor de pământ sau de ideologie străină.
Cu noi este Dumnezeu!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647497901548
Deși nu are specializare de epidemiolog sau virusolog medicul Arafat a condus ostilitățile în timpul pandemiei.
Deși nu are pregătire de jurnalist medicul Arafat ne recomandă ochelarul pentru a vedea feicniusurile pe care le promovează prin intermediul Ministerului Adevărului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647465036455
Pentru o informare corectă !
Rușii tocmai au spart în două locuri frontul în Donețk-Lugansk amenințând cu încercuirea completă elita armatei ucrainiene. E vorba de ce-a mai rămas din cei 150.000 dintre cei mai bine instruiți și echipați militari ucranieni. Cei care erau masați acolo pentru a ataca republicile separatiste și cărora Putin le-a luat-o înainte. Și care au rezistat în trei pungi izolate de unde au bombardat cu sălbăticie localitățile cu etnici ruși. Tot ei au lansat și proiectilul ăla cu fragmentație care a tocmai a ucis copii nevinovați la Donețk. Apropos de arme cu fragmentație, au fost folosite masiv de către americani împotriva orașului sârbesc Niș. Acolo unde nici măcar pisicile vagaboande n-au scăpat cu viață.
Din momentul ăsta, lucrurile încep să se precipite. Eroii lui Zelenski rămași fără muniție și provizii, au rupt-o la fugă pentru a nu fi încercuiți complet și distruși. Iar cleștele ăla de care vă vorbeam se va strânge mult mai repede de-acum încolo.
Harta via Vasilescu Valentin.
Adrian Adi Pieptu
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647464018612

FB_IMG_1647464015340

Am senzatia ca ne-a ocupat Ukraina :( Steagul Romaniei dat jos si puc cel al Ukrainei. Statul Roman Criminal Terorist actioneaza pe fata impotriva romanilor, dar face orice, evident din banii nostri, pentru regugiatii ukraineni si pentru Ukraina.
Nu spune nimeni sa nu ajutam refugiatii ukraineni care se refugiaza la noi din calea razboiului, dar una-i una si alta-i alta. Vad ca romanii milosi si ipocriti, dar mai ales Statul Roman Mafiot au uitat cu totul de copiii romani orfani, infometati, de batranii nostri abandonati etc.
Una e sa-i ajuti pe refugiati si alta e sa-ti distrugi tara si propriul popor de grija altora! Toate astea mi se par crime umanitare pe fata! FFngura de jigodii cu mascarada voastra sponsorizata de ocu.ta! Din nou televiziunile au primit bani si pentru asta!

FB_IMG_1647464011459

FB_IMG_1647462739705
Acesta este Drapelul Sfânt al țării mele, România Aeterna!
Acesta este unicul Drapel pe care am jurat cu mâna pe inimă, militar fiind, să îl apăr și implicit să apăr România chiar cu prețul vieții, de va fi nevoie.
Nu am jurat pe alte drapele, nu am jurat să apăr alte țări, vecine nouă, care în decursul istoriei noastre zbuciumate ne-au făcut atât de mult rău.
"Sunt român și punctum!", parafrazându-l pe cel mai mare poet al nostru, al românilor, nemuritorul Eminescu.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647461499143
Vă vorbeam în urmă cu câteva zile despre pericolul ascuns din produsele de îngrijire corporală care conțin aluminiu. Vă spuneam că aluminiu reprezintă o toxină pentru organism și acumularea acestuia în corpul nostru poate duce la boli grave, mutilante.
Dintre toate produsele de igienă corporală, parcă am putea renunța la mai toate, cu câteva excepții, una dintre acestea o reprezintă deodorantul care este practic nelipsit, mai ales în zilele toride de vară. Chiar dacă este bio sau nu, dacă este spray, roll-on, pudră, sau cremă, deodorantul ne-a produs și produce constant probleme la locul aplicării, de la adenită și furunculoză până la cancer de sâni deopotrivă la femei și bărbați pentru că “mecanismul de acțiune “ al deodorantului presupune blocarea porilor cu substanțe diverse, pori prin care, în mod normal, se elimină transpirația. Căile de evacuare ale glandelor sudoripare fiind astupate, transpirația se acumulează în piele și produce inflamații și/sau infecții locale frecvente, iar în timp, acest blocaj permanet, zi de zi, poate determina apariția fenomenelor neoplazice regionale.
Deodorantul se poate înlocui, începând chiar de mâine, pentru totdeauna, cu piatra de alaun. Da, ați auzit bine. Un mineral care se extrage din zăcămintele miniere și care se poate utiliza fără nicio reținere, chiar de către persoanele alergice, de gravide, de copii sau bebeluși pentru că utilizarea ei este foarte sigură și eficientă. Nu are miros, este astringent, antibacterian, nu blochează porii. Se umezește ușor și se masează zona care transpiră. Poate fi utilizata ori de câte ori doriți în perioada unei zile. Există însă o condiție, zonele pe care doriți să o aplicați, trebuie să fie perfect curățite în prealabil.
?
Ce alte proprietăți are acest mineral:
- permite pielii să respire, lăsând porii liberi;
- hemostatic ușor, util pentru a reduce sângerarea în cazul tăieturilor minore;
- blochează proliferarea bacteriană responsabilă pentru mirosul neplăcut în zonele cu transpirație;
- calmează pielea în caz de pișcături, înțepături, iritații la copii și adulți;
- calmează pruritul;
- are rol cicatrizant;
- are rol astringent, restrânge porii și tonifică pielea;
- este inodor și incolor la aplicare;
- este foarte economic, ține mult timp (circa 12 luni) deoarece se uzează extrem de puțin la o aplicare;
- nu împiedică eliminarea transpirației și nu blochează eliminarea toxinelor din organism;
- poate fi folosit pe orice zona a pielii, axile, față, gât, decolteu, palme, tălpi, etc. Nu lasă urme, nu miroase, nu pătează. Nu uitați de efectul astringent atât de dorit pe chipul nostru în zilele de vară…Se poate masa fața înainte de machiaj.
?
Pont.
Un remediu naturist pentru a scădea considerabil cantitatea de transpirație pe care o produceți în zilele de vară, ar putea fi următorul amestec: un castravete de gradină, o legătură de pătrunjel, zeama de la o jumătate de lămâie plus 100 ml de apă. Blenduiți-le și beți un astfel de amestecul în fiecare zi de vară. Pe lângă efectele extraordinare asupra sănătății dvs, scăderea cantității de transpirație produsă zilnic va fi mai mult decât mulțumitoare.
#SanatateaTAPrioritateaMEA
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647457824227
Livia Rada
Favorite · 17h ·
Daniel Ghita
·
,,Diversiunea cu benzina, uleiul, a fost bine organizata, pentru a distrage atenția de la adevăratele probleme ale țării : trebuie instaurată FRICA!
Se instalează cenzura și dictatura.
Serviciile secrete nu știu nimic ? Oare?
Nimeni nu mai vorbește despre prețurile exagerate la energie și gaz. Sărăcie peste tot, salarii și pensii mizerabile , dar
cu facturi aberante! Nimeni nu mai vorbește despre PNRR! De ce nu renegociem PNRR ? De ce?
Nimeni nu mai vorbește despre frauda electorală #ClotildeArmand. De ce ? Corupția de la Unifarm? Uitati tot! Si achizițiile de sute de milioane de euro, izolete, abuzurile criminalilor Vlăduț si Nimenilă. Gata . Diversiunea este perfectă!
SRI mai există? Petru ce ii plătim?
A fost excelentă diversiunea cu benzina, uleiul, etc. Frică să fie!
Se vorbește numai de război! Toti experții de Covid , sunt acum experți de război! nimeni nu-i trage la răspundere pe criminalii și incompetenții care au răspândit doi ani Fake News despre vaccin și mască, cei care au furat.
De la stare de alerta, inventam starea de criza. Sunteți liberi? Vă este frică?
Indolenta ucide, nu uitați asta!"
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647457391437
Această PAGINĂ OFICIALĂ există pentru că există Ștefan. Un prieten apropiat care crede în mine și care acum doi ani mi-a zis: ,,Sergiu, tu nu trebuie să stai doar pe un profil personal!” L-am rugat să facă el o Pagină, căci nu eram preocupat de cum se face o pagină. Azi am depăsit 80.000 de urmăritori! Începând de la zero. Vă mulțumesc pentru faptul că în ultimele 7 zile doar, au fost vizionate peste 1 milion 144 de mii de minute de video postate aici. Aș vrea să vă mai mărturisesc ceva. Am făcut doctoratul în filosofie pentru că există un om care mi-a zis: ,,Sergiule, tu ascultă-mă! Fă un master că te pricepi în filosofie!” L-am făcut de dragul acelui om. Apoi am făcut de dragul ideii de studiu; și doctoratul! L-am luat magna cum laude, tot de drag. Am făcut ,,Colegiul de Apărare” pentru că a existat și există un Gabriel care mi-a zis la un simplu pahar de suc, la Romană, pe o terasă: ,,Sergiu, ție ti-ar prinde bine să cunoști ceea ce îți poate oferi colegiul de apărare!” Am urmat nu doar unul, ci două module complete.
Proiectul social total apolitic ,,Civism și Conștiință” este aproape gata de a fi oficializat pentru beneficiul oricui, pentru că un om Ioan mi-a zis: ,,Sergiu, îți ofer eu tot sprijinul meu ca viziunea ta să prindă viață!”
Azi vreau să le mulțumesc LOR!
Iar dvs. vreau să vă spun ceva. Iar cine are de înțeles va înțelege!
Este atât de important în viață să nu te crezi deșteptul pământului. Este atât de important în viață să fii deschis la sfaturile și sprijinul oamenilor care îți ies în cale pentru a face bine. Cei mai mulți, prin autosuficiență, își îndepărtează chiar șansele destinale.
Iar restul oamenilor, sărmanii, cred în conspirații și își risipesc viața în frustrări și anxități! Nu, prietenii mei: MUNCA ȘI PERSEVERENȚA, IDEALUL TĂU ȘI CE VREI SĂ FACI PRIN VIAȚA ASTA! Atât!
În plus, să știți că și eu merg cu trotineta prin București, în timpul zilei, să fac economie la benzina care este foarte scumpă! Și eu plătesc adesea chiria cu emotii că poate luna e mai dificilă.
Vă dau un simplu sfat: fiți vă rog cu capul pe lumea asta, nu pe lumea Facebook!
Vă mulțumesc pentru că urmăriți MUNCA ȘI EFORUL MEU!
Ps. Sunt foarte multe momente când mă cred un tâmpit și apreciez că nu am gândit bine lucrurile!!!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647457312617
Știți ce-am mai observat?! Că ne paște un pericol imens :( Observ o politică de stat, de teroare, împotriva românilor și în avantajul ukrajnei și ukrainenilor! Nimic pt români, totul pt ukrainenj. Am așa o senzație de invazie a României de către Ukraina și ukraineni :(
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647453079439
UCRAINENII DESPRE UCRAINA: STATUL NOSTRU ESTE CAPTURAT DE EVREI, DE AICI TOATA MIZERIA! https://blagin--anton-livejournal-com.translate.goog/305377.html?_x_tr_sl=ru&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=wapp https://www.facebook.com/monitorulapararii/posts/3108372196044179?comment_id=3108395879375144
Prima dovadă sunt statisticile oficiale.
Rada Supremă a Ucrainei:
evrei - 43% (evrei)
ruși - 34%
ucraineni - 22%
alții - 1%
Cabinetul de miniștri al Ucrainei:
evrei - 62% (evrei)
ruși - 15%
ucraineni - 15%
alții - 8%
național componența populației Ucrainei :
evrei - 0,2% (evrei)
ruși - 17%
ucraineni - 78%
alții - 5%
Potrivit experților, procentul real de evrei din Ucraina nu este de 0,2%, după cum arată statisticile oficiale, ci de un ordin de mărime sau două în plus. De fapt, aproximativ 2-3 milioane de evrei trăiesc în Ucraina, dacă luăm în considerare așa-zișii evrei de rasă născuți în căsătorii mixte, care au fost înregistrați de părinți drept „ruși”, „ucraineni”, „moldoveni”, „ tătari”, etc.
Cifrele exacte despre evreii care trăiesc în Ucraina, desigur, sunt cunoscute de angajații sinagogilor centrale. Dar nu le vor publica niciodată. Acesta este cel mai mare secret al ocupației liniștite a tuturor țărilor lumii (inclusiv a Ucrainei) de către evreii din lume .
A doua dovadă sunt diverse materiale video. Vă sugerez să urmăriți videoclipul „Ne vom strădui să ne asigurăm că în guvernele țărilor slave există cât mai puțini reprezentanți ai popoarelor indigene, care vor fi înlocuiți de elita noastră evreiască...”
A treia dovadă este istorică.
În perioada postrevoluționară care a urmat revoluției din 1917, care a divizat Imperiul Rus în bucăți și a făcut din periferia de sud a Rusiei „Ucraina independentă și independentă” , evreii s-au dovedit a fi cei mai îngrozitori chinuitori ai slavilor din sud. - ucraineni. Ceea ce făceau evreii atunci în Ucraina se numește GENOCID în limbajul dreptului internațional. Detalii în articolul „Israelul - călăul Ucrainei” .
A patra dovadă.
Discurs al deputatului Radei ucrainene Oleg Țarev, care anunță la o ședință a Radei Supreme din 20.11. Informații din 2013 despre o situație fără precedent - pregătirea de către Statele Unite a unei revoluții în Ucraina. Calculul, ca întotdeauna, se face pe evreii din orașele mici, care au fost forța motrice din spatele tuturor revoluțiilor de pe planetă.
A cincea dovadă - publicarea lui Eduard Hodos dezvăluie diavolismul sectei evreiești Chabad . https://bastyon.com/hodos?v=a34184ed1a9295917b7109212116e13ed72ae09b6acdee0ea406a1be8519ca8a
Aceste materiale sunt furnizate doar în scop informativ. Trageți propriile concluzii, domnilor!
23 noiembrie 2013 Murmansk. Anton Blagin http://blagin-anton.livejournal.com/305377.html
Renumitului regizor/actor rus Nikita Mihalkov i-a fost pusă întrebarea: ce trebuie făcut pentru ca în viaţă să fie mai bine? min 18:25 la care a răspuns: „Oamenii trebuie să ştie ceea ce construiesc; ei trebuie să înţeleagă unde merg; ei trebuie să înţeleagă conştient că dacă vor primi calea pe care ei merg ei vor putea să îndure acele decizii care pe această cale le vor întîmpina.” min 18 45 https://vk.com/video453852601_456239239
De la mintul 22:10 spune că, "pe pământ este 99% bine şi 1 % rău, dar acest rău este foarte bine organizat!”
Iată ce spune cabalistul Mihail laitman în video intitulat: ”evreii conduc lumea?,” https://www.youtube.com/watch?v=lYmNvTa69_Y
unul dintre cei care face parte din răul 1% care este și foarte bine organizat: ”eu ca omul care studiază cabala aproape 40 de ani, eu aflu motivul pentru toate cele care se întîmplă; noi trebuie să aducem lumii echilibru, egalitate; noi, evreii, trebuie să aducem lumii deschiderea de fapt a întregii lumi, sistemul conducerii; ei ne invinuiesc pe bună dreptate că noi învîrtim lumea, noi conducem rău lumea; dar de fapt, prin intermediul nostru trece sistemul conducerii lumii; această conducere deocamdată este rea; ea merge cu ajutorul suferințelor; de aceea ei ne acuză; ei ne acuză deoarece prin intermediul nostru ei primesc o energie negativă; noi putem face ca prin intermediul nostru ei să primească o energie pozitivă; dar cabala vorbește despre asta foarte simplu, ”PENTRU ASTA TREBUIE SĂ NE UNIM” (într-un guvern mondial).
Răul care reprezintă 1% și este foarte bine organizat a hotîrît, hotărăște și va hotărî cu ajutorul cifrelor precum scrie: "în fond, totul (a fost, este şi) va fi hotărât cu ajutorul cifrelor." (AL VIII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC) https://deconspirareafrancmasoneriei.wordpress.com/conspiratii-si-manipulare/protocoalele-inteleptilor-sionului/
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647348546783
Incă mai poți sa nu fii de acord cu mine
Motto: ''Când ai totul nu apreciezi nimic, dar când pierzi totul, apreciezi orice!''
din cartea în lucru ''Născut pentru a fi alt(cineva)'' autor Mihaela CD
Chiar dacă unii dintre noi, cei plecați în lumea mare, ne-am născut în perioada comunismului, am învățat lecția libertății foarte rapid căci la bine omul se adaptează mult mai repede decât la rău. Iar cei care s-au născut și au trăit toată viata lor liberi, habar nu au ce ar înseamna sa își piardă libertatea garantată de constituție.A-ți cere libertatea nu înseamnă că faci politică pentru că libertatea este un drept cetățenesc și totodată reprezintă o obligație morală fată de înaintașii care au plătit-o cu sângele lor.
Libertatea pare a fi un cuvânt uzat și decolorat la fel ca și cuvântul democrație care și-au pierdut din esența lor adevărată pe parcursul timpului. Libertatea înseamnă zbor liber și neînfrânat al cuvântului, înseamnă gândire, exprimare, decizie și manifestare liberă, înseamnă trăire în armonia sufletului, în pace și iubire, înseamnă vânt și soare, ploi și zăpezi necernite de umbra totalitarismului a dictaturii sau a cenzurii. Acest cuvânt înseamnă multe alte lucruri la un loc, care, împreună contraataca îngrădirea, cenzura și controlul totalitarist asupra ființei și spiritului uman.
Libertatea și dictatura joaca șah pe tabla mondiala iar miza este atât de mare și jocul este atât de mocirlos încât nu vă puteți imagina! De ani și ani am fost cu toții ''programați'' și ''educați'' de către media vândută și coruptă, ziare, televiziuni, oficialități etc să vedem și să credem doar ceea ce ni se spune ''oficial'' și să nu bănuim nicidecum că adevărul ar putea fi altul.
Celor care venim din comunism mirosul ne-a rămas însă extrem de fin și simțim imediat dacă apare vreo mireasma sau un iz de ''dictatură''! Asa că, încrezându-ne în simțul olfactiv n-am stat pe gânduri și am început să studiem, să fim mai atenți și să cercetăm ce se întâmplă căci prea mirosea totul a minciună gogonată! Primele lucruri ciudate au apărut chiar de la începutul pandemiei când niște legi canadiene extrem de importante și stricte privind urmărirea și supravegherea populației apăreau trecute cu litere mici în ziare precum ceva neimportant. Am început sa ne punem întrebări de ce și pentru ce se iau anumite decizii și măsuri drastice împotriva populației, să fim urmăriți, să ne fie ascultate telefoanele ca unor infractori, de ce nu avem voie să circulăm noaptea de parcă atunci ies virușii la plimbare , reguli stupide și bizare care nu aveau nicio legătură cu asa zisa ''pandemie''
Rând pe rând am fost contracarați de cei care ne numeau '' complotiști '' dar noi am continuat să cautăm, iar ca și noi mai erau zeci de alte persoane trezite și extrem de conștiente care simțeau că nu este în regulă și că se întâmplă ceva bizar. Am aflat mai târziu că aveam să fim sute, mii , zeci de mii și sute de mii cei care gândim dincolo de cortina murdară care ne cade în fată la finalul unui teatru ieftin și perfid.
Am trecut prin toate etapele de la neîncredere pană la soc și disperare, căci oricât ieșeau la iveala zi de zi noi dovezi și oricât de evident era că ni se pregătește ceva grotesc tot nu ne venea parcă să credem pentru că mintea noastră înregistra dar sufletul refuza să accepte. Am trăit asa într-un voal de incertitudine și nedumerire o vară și apoi încă o vara, încercând sa rămânem cât putem de normali, să socializam și să ne întâlnim totuși cu prieteni, în spatii deschise în aer liber dar departe de ochii lumii.
Neîncrederea și grija au crescut gradual, ca și frica dealtfel , care înmugurea în mintea celor care credeau în ''statistica morților''. Ceea ce se întâmpla nu avea nicidecum să semene cu ceea ce bunicii ne povestiseră despre gripa spaniolă când oamenii cădeau și mureau pe stradă în văzul lumii.
Si iată cum după 2 ani de restricții și ciudățenii servite pe tavă de cei care ne conduc am ajuns ă fim ''educați'' în spiritul obeisant al cetățeanului încadrat în tiparele unei societăți bolnave de o boală mult mai gravă decât una gripală. Acoperiți la gură ne priveam unii altora ochii tot mai înlăcrimați care nu mai găseau ieșirea fiind obligați să participam într-un experiment mondial , uman, social și medical fără voia noastră!
Normalul logicii lipsite de logică și frustrarea care se acumula cu fiecare zi precum și carcotelile prin ușa din spate au scos la iveală neputința generalizată a oamenilor și convingerea că noi nu avem ce face că suntem prea mici pentru cât de mare este balaurul cu multe capete.
Zeci de manifestații au avut loc în toată Canada dar și în lume , manifestații care au fost raportate de media criminală ca fiind niște evenimente minore deci nimic nu s-a schimbat. Zicala ''conduce poporul cu televizorul'' s-a adeverit a fi cât se poate de adevărată și de actuală!
Inițiativa camionorilor de a realiza un convoi al libertății ne-a adus însă cu adevărat celor treziți, speranța în inimile noastre îndurerate de atâta nedreptate . Camioanelor li s-au alăturat mașini mici, furgonete, utilaje agricole și tractoare, realizându-se convoaie pe sute de kilometri din toate colțurile Canadei. De la vest la est timp de o săptămână s-au adunat cascade de oameni cu drapele și pancarte pe toate pasarelele, podurile și viaductele de pe traseu.Pe marginea auto-rutelor oamenii scandau libertate, așteptând cu mâncare ceaiuri calde și cafea pe toți cei care se îndreptau în convoi spre capitala tării.
Cele trei săptămâni de manifestări pașnice neîntrerupte de la Ottawa în plină iarnă, la temperaturi ce ajungeau pană la -35 C au fost îmbrăcate în gesturi nobile și îmbrățișări calde, pline de iubire. Oamenii erau atât de fericiți și de încrezători că prin manifestația lor vor reuși să miște ceva în inimile înghețate ale guvernanților încât li se citea speranța și bucuria pe fete. Am trăit la Ottawa, momente unice de istorie încărcate de patriotism de o înaltă vibrație umană. Ne-am umplut cu o energie pozitivă luminată de dorința de a fi împreună de a fi liberi și a lupta pană la capăt împreună.
Nu am fost niciodată mai mandră că sunt cetățean canadian și nu am știut că poate exista atâta comuniune în spirit și în trăire intre canadienii de atâtea origini, rase și culturi. Zeci de pancarte cu mesaje clare împotriva restricțiilor și a îngrădirilor au fost așezate pe gardurile de câteva sute de metri care înconjoară Parlamentul canadian. Răsunetul claxoanelor precum și ecoul imnului național cantat în fiecare zi de milioane de oameni nu a reușit să trezească patriotismul guvernanților neavând loc nici măcar o singură întâlnire cu protestatarii. Ignorarea și ironizarea maselor de către guvern s-a transformat încet în intimidări, amenințări, amendări și represiuni.
Manifestațiile pașnice și pline de muzică și de bucurie au fost înecate într-o tăbăceală cu bate, cu polițiști călare care au călcat oamenii în picioare, în atacuri cu arme sonice, cu gloanțe de cauciuc, gaze lacrimogene și arestări. Cruzimea cu care au fost bătuți oamenii sub ochii noștri și arestarea oamenilor nevinovați , legați la mâini și bătuți cu picioarele precum și măsurile abuzive luate asupra celor care au făcut donații pentru mâncare și combustibil camionorilor ne-au făcut să înțelegem că nu mai avem drepturi și că trăim sub o dictatură. Conturi bancare blocate, oameni urmăriți, hartuiți, mașini sparte și confiscate, amenzi și amenințări de tot felul au fost făcute fără pic de umanitate doar pentru că acei oameni au îndrăznit să ceară libertatea.
In tot acest timp alte proiecte de legi care fac parte din planul Noii resetări al World Economic Forum au răsărit precum ciupercile după ploaie fără ca să știe populația. Nimic nu ne mai miră căci guvernanții și-au dat arama pe fată și au arătat cât sunt de corupți și cât de putin le pasă de popor. Șocați de tot ce s-a întâmplat sub ochii noștri și sleiți de puteri ne-am retras să ne oblojim rănile dar nu am renunțat la luptă, pentru că nu putem să ne permitem să renunțăm la un drept garantat prin constituție, dreptul de a fi liberi!
Armele scriitorului și ale jurnalistului sunt condeiul si glasul, arme pe care le-am folosit în spiritul dreptății și al adevărului cât am putut mai bine pentru a trezi pe cei adormiți încă. Din păcate foarte multă lume mai are încă o pâclă groasă așezată peste ochi și minte. Acești oameni care nu citesc și nu ascultă decât știrile de la televizor și care nu au fost prezenți la manifestații, nu au cum să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat. Este extrem de greu să-și elibereze gândirea din prizonieratul convingerilor falsificate, care le-au fost cimentate în creier și memorie prin comoditatea fotoliului călduț din fata ecranului.Mai mult de atât, noi, cei care luptăm și pentru libertatea lor suntem uneori numiți ''răzvrătiți'' și chiar asaltați cu jigniri și cuvinte tăioase. Am avut și eu parte de un astfel de episod și nu-mi rămâne de spus decât atât : noi luptăm și pentru libertatea de a avea o opinie diferită și atâta timp cât încă nu s-a votat legea cenzurii opiniei liber exprimate, (proiect de lege care se află în lucru) cel putin teoretic trăim ÎNCĂ într-o democrație deci ÎNCĂ mai poți sa nu fii de acord cu mine. ÎNCĂ MAI POȚI!
Cu Dumnezeu înainte spre democrație și libertate!
Mihaela CD
Uniunea scriitorilor din Canada TWUC
Montreal, 14 martie 2022
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647348544628

FB_IMG_1647348542417

FB_IMG_1647348539296

FB_IMG_1647325750659
Tot felul de neni și nene își dau cu părerea despre cine din Rusia l-ar putea înlătura pe Putin ?
Bai cretinilor, mai bine v-ați gândi cine din SUA l-ar putea îndepărta și ar scăpa planeta de Bideul, Momâia asta Senila pusa-n geam de Criminalii Internaționali.
Acești Criminali îl încurajează pe Zelenski să-și distrugă țara și poporul cu speranța că nebunul de Putin (atras in capcana) își va rupe dinții în Ukraina asa cum Napoleon și Hitler și-au rupt dinții în Rusia.
Amerlocii vor sa vanda gaz lichefiat Europei de 2-3x mai scump decât gazul rusesc! Și asta nu se poate decât printr-un război între Europa și Rusia. De aceea l-au atacat pe Putin la punctul cel mai sensibil, ukraina, pe care au asmutit-o împotriva Rusiei.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647325387745
?? Zelenski NU este președintele Ucrainei! Zelenski este o marionetă care slujește exclusiv interesele obscure americane! Să NU uitam că datoriile externe ale Ucrainei au fost preluate de familia Rot@@child! Despre ce vorbim? Ucraina este o COLONIE americană exact ca și România unde NU există un Stat de Drept cum pretind cei aflați la putere,mai precis
Un personaj care duce la pieire neamul ucrainean, sacrifică o țară întreagă pt ca șefi lui am nevoie de jertfe umane , trezireaaaa
Ucraina se identifică clar cu un STAT în disoluție în care domnesc corupția și fărădelegile! În Ucraina haosul și ura sunt la ele acasă,patronate fiind de batalioanele naționaliste cu iz nazist denumite Азов!
Astăzi Ucraina prin prisma a tot ceea ce a întreprins S.U.A. pe teritoriul ei,reprezintă un real pericol la adresa Federației Ruse! ?
? Preşedintele Ucrainei a declarat,într-un interviu că ţara sa nu poate opri singură războiul cu RUSIA! ?
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647324841597
Retardații care donează sînt niște animale care ne bagă dușmanul in casă.
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?