Un text (magistral) al lui Alexandra Roseanu:. "Nazism? Nu, nici pomeneală, nu este vorba despre niciun nazism, este doar despre "noua normalitate", care nici nu seamănă cu nazismul sau orice alt sistem totalitar. Dacă chiar suntem cârcotași, putem observa că s-a inaugurat un sistem de segregare socială care interzice tuturor celor care refuză să se conformeze oficial la noul normal, la ideologia care-ti permite să faci parte din societate. Dar doar dacă suntem rău intenționați. Nicidecum altfel.
Cât de curând (în Austria se întâmplă deja....ce ironie...Austria, auzi tu!), doar cei înțepați sau cu test PCR negativ au voie să meargă și să mănânce la restaurant, să facă cumpărături în magazine, să meargă la bar, la cinema, peste tot. Deocamdată este ilegal să apară afișe pe care să stea scris cu majuscule: nu vindeți neîntepaților, negaționiștilor, netestaților. Au nevoie de o lege pentru asta. Nu au făcut nimic în afară stării de urgență sau în afara legalității.
Ușurința cu care autoritatile au implementat noua ideologie oficială și cu cât fanatism a fost împărtășit de majoritatea oamenilor, a fost șocantă. Credeam cu naivitate că în lumina istoriei, fostele popoare naziste, fasciste, comuniste vor fi primele care vor recunoaște o mișcare totalitară goebbelistă bazată pe minciuni (statisticile manipulate ale cazurilor și deceselor de boala lu calache) și că s-ar opune în masă sau măcar că ar reflecta și ar pune la îndoială minciunile pe care liderii lor le spuneau isteric. Cred că aici am comis una dintre cele mai mari greșeli... pentru că am crezut...
Dar iată-ne un an și jumătate mai târziu, cu diverși ospătari sau rupători de bilete verificând actele pentru a impune noua ideologie, noua normalitate, noul sistem totalitar. Dar nu, nu este nazism, este normal... chiar și abuzul asupra adjectivului "normal" are o însemnătate în sine. Îți induce ideea firescului. Dar asta este o altă poveste, pentru un alt episod.
Și da, noua normalitate este ideoligia oficială când transformi ideea unei ciume apocaliptice într-un sistem de dominație, nu există altă descriere.
Oamenii perfect sănătoși care poartă mască și se aliniază în stradă pentru a fi injectați experimental. Guvernul discută despre injecție obligatorie pentru copiii preșcolari. Oameni care se iau la bătaie în metrou sau pe stradă din cauza nepurtării regulamentare a cârpei. Și tot așa. În acest moment, stau aici și aștept vestea că se înființează "tabere de dezinfecție în masă" pentru a rezolva "problema neinjectată."
Hoooopa! Mi se pare mie sau o luăm de la capăt și relocăm Holocaustul în zilele putrezitului prezent?
Chiar exagerez. Nu există nicio legătură între nazism și noul normal. Nu știu ce-i în mintea mea.
Bine, ambele sisteme au suspendat constituția, au declarat "stare de urgență" la nivel național, care a permis guvernului s-o legifereze prin decret, au inundat masele cu propagandă dementă și "fapte științifice" manipulate, au protestat împotriva legii, au incriminat disidența, au implementat o varietate de ritualuri și simboluri publice și un sistem de segregare socială pentru a impune adaptarea la ideologiile oficiale și au demonizat pe oricine a refuzat să se conformeze... dar în afară de asta, nu există asemănare și oricine sugerează altceva, este un extremist socio-deviant periculos care probabil trebuie să fie în carantină undeva sau poate să fie tratat într-un mod "special"...
În plus, cele două ideologii sunt complet diferite. Una a fost o ideologie totalitară fanatică bazată pe superioritate rasială imaginară iar cealaltă este o ideologie fanatică totalitară bazată pe o ciumă apocaliptică imaginară, deci despre ce naiba vorbesc? În plus, fără svastici, nu? Fără zvastici, fără totalitarism! Și nimeni nu omoară în masă evrei, din câte știu eu, și ăsta e cel mai important lucru până la urmă!
Deci, nu contează! Ignorați toate nebuniile pe care vi le-am spus despre ideologia "New Normal." Nici nu vă faceți griji pentru "Noua Americă Normală." Sau "Noul Normal" din Marea Britanie. Sau "Noua Normalitate" din Australia, sau Noua Zeelandă, sau de peste tot. Înțepați-vă experimental. Injectați-vă experimental și copiii. Dovedește-ți loialitatea față de Reich... scuze, am vrut să spun capitalismul global. Ignoră rapoartele despre oameni care mor și suferă de efecte adverse oribile. Purtați-vă cârpișoara pe fățucă. Să o porți mereu, da? Dumnezeu știe ce alți viruși sunt acolo, care așteaptă doar să-ți contamineze fluidele corporale și să-ți provoace o boală asemănătoare gripei sau te dărâmă în floarea vârstei sau la bătrânețe... și, Iisuse, aproape că am uitat de câte și câte variante au apărut, nici nu-i mai zice C@V@I@D. Tulpinile astea sunt cu siguranță suficiente pentru a justifica o restructurare radicală a societății, pentru a face să arate ca un parc tematic al spitalului de nebuni condus de fasciști paranoici zâmbitori în costume Hazmat semnate de branduri de lux.
Aaaaaaa, încă ceva și m-am dus. Țineți-vă actele de înțepare "curate". Nu știi niciodată când va trebui să le arăți unor oficiali de la aeroport sau într-un magazin, sau restaurant, sau șefului tău, sau poliției, sau băncii unde ești dator vândut, sau furnizorului tău de internet, sau vreunei partide negociate pe Tinder... sau altora. New Normal. Figură autoritară. La o adică, nu vrei sa fii confundat cu un negaționist, cu un anti vaxxer, cu vreun Ionel de pe facebook care-i prost de împunge, sau cu un teoretician conspirationist, sau cu un alt tip de deviant ideologic si interzis în societate, nu?
Ești liber pentru că ai ales să fii curat, iar pentru asta sistemul te va pune la panoul de onoare, te va înscrie într-un sistem de punctaj chinezesc și curând vei fi tu (!) cel care le vei cere actele sceleraților care se opun. Vei fi mândru să faci orice mișcare care te-ar scoate din anonimat și te-ar propulsa în fruntea celor mai bravi cetățeni. Iar cândva nu vei avea de spus decât o singură frază: Eu n-am făcut nimic, am executat ordine."
Doamne ajutÄ?!
Dragii mei, fra??i ??i surori, oameni fÄ?cu??i dupÄ? chipul ??i asemÄ?narea lui Dumnezeu, oameni bl??nzi ??i frumo??i.
VÄ? doresc libertate ??i iubire.
Trimit o rugÄ? la Bunul Dumnezeu pentru iubita mea ??arÄ? Rom??nia ??i pentru voi oameni minuna??i rom??ni de pretutindeni, sÄ? ave??i libertate, demnitate ??i multÄ? credin??Ä?.
SÄ? trÄ?im liberi, sÄ? ne iubim unii pe al??ii, sa trÄ?im ??n unire, ??n familiile tradi??ionale.
Pentru rugÄ?ciunile Maicii prea curate ??i ale tuturor sfin??ilor, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru miluie??te ??i m??ntuie??te poporul rom??n ??i ??ara rom??neascÄ?!
Doamne ajutÄ?!
Dragii mei, fra??i ??i surori, oameni fÄ?cu??i dupÄ? chipul ??i asemÄ?narea lui Dumnezeu, oameni bl??nzi ??i frumo??i.
VÄ? doresc libertate ??i iubire.
Trimit o rugÄ? la Bunul Dumnezeu pentru iubita mea ??arÄ? Rom??nia ??i pentru voi oameni minuna??i rom??ni de pretutindeni, sÄ? ave??i libertate, demnitate ??i multÄ? credin??Ä?.
SÄ? trÄ?im liberi, sÄ? ne iubim unii pe al??ii, sa trÄ?im ??n unire, ??n familiile tradi??ionale.
Pentru rugÄ?ciunile Maicii prea curate ??i ale tuturor sfin??ilor, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru miluie??te ??i m??ntuie??te poporul rom??n ??i ??ara rom??neascÄ?!
Doamne ajutÄ?!
Dragii mei, fra??i ??i surori, oameni fÄ?cu??i dupÄ? chipul ??i asemÄ?narea lui Dumnezeu, oameni bl??nzi ??i frumo??i.
VÄ? doresc libertate ??i iubire.
Trimit o rugÄ? la Bunul Dumnezeu pentru iubita mea ??arÄ? Rom??nia ??i pentru voi oameni minuna??i rom??ni de pretutindeni, sÄ? ave??i libertate, demnitate ??i multÄ? credin??Ä?.
SÄ? trÄ?im liberi, sÄ? ne iubim unii pe al??ii, sa trÄ?im ??n unire, ??n familiile tradi??ionale.
Pentru rugÄ?ciunile Maicii prea curate ??i ale tuturor sfin??ilor, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru miluie??te ??i m??ntuie??te poporul rom??n ??i ??ara rom??neascÄ?!
Doamne ajutÄ?!
Dragii mei, fra??i ??i surori, oameni fÄ?cu??i dupÄ? chipul ??i asemÄ?narea lui Dumnezeu, oameni bl??nzi ??i frumo??i.
VÄ? doresc libertate ??i iubire.
Trimit o rugÄ? la Bunul Dumnezeu pentru iubita mea ??arÄ? Rom??nia ??i pentru voi oameni minuna??i rom??ni de pretutindeni, sÄ? ave??i libertate, demnitate ??i multÄ? credin??Ä?.
SÄ? trÄ?im liberi, sÄ? ne iubim unii pe al??ii, sa trÄ?im ??n unire, ??n familiile tradi??ionale.
Pentru rugÄ?ciunile Maicii prea curate ??i ale tuturor sfin??ilor, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru miluie??te ??i m??ntuie??te poporul rom??n ??i ??ara rom??neascÄ?!
MÄ?rturii zguduitoare din via??a muceni??ei Daniela din Bucure??ti
AceastÄ? floare aleasÄ? a rÄ?sÄ?rit pe pÄ?m??ntul rom??nesc ??n anul 1967. De micu??Ä? era foarte apropiatÄ? de Dumnezeu. C??nd ie??ea de la ??coalÄ? trecea totdeauna pe la bisericÄ?. Pentru aceasta era mustratÄ? foarte aspru de tatÄ?l ei: â?žUnde ai fost? Toata ziua la bisericÄ?? La popii tÄ?i? Ce ??i-a dat ??ie Dumnezeu?â? Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile ??i curgeau pe obraji.
Era evlavioasÄ? ??i stÄ?tea mult timp la rugÄ?ciune. La banchetul de la sf??r??itul liceului n-a vrut sÄ? se ducÄ?. Diriginta ei o ruga: â?žHai, DÄ?nu??a, vino ??i tu cu noi!â?, ??nsÄ? ea a zis: â?žNu pot, dar sÄ? ??ti??i cÄ? eu vÄ? iubesc foarte mult pe to??i, ??nsÄ? la banchet nu pot veniâ??ierta??i-mÄ?â??â?. Era foarte bl??ndÄ? ??i foarte bunÄ? cu to??i. ?Ži ajuta pe colegi la lec??ii; stÄ?tea ??i noaptea sÄ? scrie pentru ei. ?ŽnvÄ???a foarte bine, at??t la ??coalÄ?, c??t ??i la facultate. ?Ži plÄ?cea foarte mult sÄ? lucreze. Toate hÄ?inu??ele ei erau fÄ?cute de ea.
A fost fiicÄ? duhovniceascÄ? a Cuviosului PÄ?rinte Sofian de la Sf??nta MÄ?nÄ?stire Antim.
StudentÄ? fiind, avea ??n grijÄ? o bÄ?tr??nÄ? paralizatÄ?, uitatÄ? de to??i â?? mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: diminea??a, ??nainte de facultate ??i seara. Era drum destul ??i ostenealÄ? multÄ?. O spÄ?la, o ??ngrijea, ??i fÄ?cea cumpÄ?rÄ?turile. Din bursa ei punea deoparte ??i pentru mama Ioana. ?Ži spÄ?la hainele, ??i citea, ??i c??nta ??i aducea bucurie ??n sufletul bÄ?tr??nei.
Era foarte bl??ndÄ? ??i foarte milostivÄ?. Se vedea ??n ea bl??nde??ea PÄ?rintelui Sofian. N-a fost niciodatÄ? supÄ?ratÄ? pe cineva. Se acuza ??ntotdeauna pe sine, iar pe ceilal??i ??i scuza.
OdatÄ?, cineva a bÄ?tut-o tare pe cuvioasa Daniela, de??i aceasta nu era vinovatÄ?. DupÄ? ce a rÄ?bdat ??n tÄ?cere bÄ?taia, s-a aplecat p??nÄ? la pÄ?m??nt, a ??ngenunchiat ??i a sÄ?rutat piciorul care o lovise cu sÄ?lbÄ?ticie.
Anumite persoane din familie ??ncercau sÄ? o convingÄ? sÄ? se mÄ?rite, iar ea spunea: â?žNu, nu. Eu vreau sÄ? rÄ?m??n cu Dumnezeuâ?. â?žDar po??i sÄ? fii cu Dumnezeu ??i mÄ?ritatÄ?â? â?? i se spunea. â?žDa, dar dacÄ? mÄ? mÄ?rit, ??nseamnÄ? cÄ?-L dau pu??in pe Dumnezeu la o parte, ??i eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau sÄ?-I dau totul lui Dumnezeuâ?.
StÄ?tea multe ore noaptea sÄ?-??i facÄ? pravila. NiciodatÄ? nu s-a culcat fÄ?rÄ? sÄ?-??i facÄ? pravila. Iar fra??ii ei strigau la ea: â?žCe ??i-a dat ??ie Dumnezeu? CÄ? ne-ai acrit cu popii tÄ?i. Ce-??i face credin??a ta? CÄ? tata ????i dÄ? de m??ncareâ?? De ce ai fÄ?cut facultatea, ca sÄ? te duci la mÄ?nÄ?stireâ??
C??nd a terminat facultatea a fugit la mÄ?nÄ?stire. TatÄ?l ei a cÄ?utat-o mult timp, a gÄ?sit-o, a bÄ?tut-o ??i a adus-o acasÄ?. A fugit de mai multe ori. De fiecare datÄ? a fost adusÄ? cu for??a acasÄ? ??i bÄ?tutÄ? cumplit.
OdatÄ?, ??n noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la mÄ?nÄ?stire, a pl??ns ??i s-a rugat fÄ?rÄ? ??ncetare. A fÄ?cut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cer??nd luminare de la Maica Domnului. Spre ziuÄ? a adormit. C??nd s-a trezit, a luat iconi??a cu Maica Domnului pe care o primise de la PÄ?rintele Sofian. A fÄ?cut cruce, a sÄ?rutat iconi??a ??i foarte hotÄ?r??tÄ? ??i-a str??ns lucrurile pentru plecare. Apoi a lÄ?sat unei prietene o scrisoare pentru PÄ?rintele Sofian. IatÄ? con??inutul:
Am visat, PÄ?rinte, icoana Maicii Domnului. ?ži am vÄ?zut cÄ? icoana prinde via??Ä?, ??i Maica Domnului mÄ? privea atent ??i eu mÄ? rugam ??n fa??a ei ??i o ??ntrebam: â?žCe sÄ? facâ??. ?ži am vÄ?zut cum mÄ? privea cu multÄ? durere. ?ži am vÄ?zut lacrimi pe obrazul Ei. ?ži, deodatÄ?, ??i-a ??ntins m??inile la rugÄ?ciune ??i o lacrimÄ? din ochii ei a picurat pe m??na mea. ?ži ea, cu m??inile ridicate ??n sus, se ruga ??i pl??ngea. C??nd m-a atins lacrima Ei m-am trezit. ?ži m-am hotÄ?r??t sÄ? plec.
?ži a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele M??ntuitorului Hristos.
?ŽnsÄ? tatÄ?l ei a gÄ?sit-o ??i de data aceasta. C??nd a adus-o de la mÄ?nÄ?stire, a bÄ?tut-o cumplit. Apoi i-a tÄ?iat ve??mintele monahale cu foarfeca ??i i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la g??t cruciuli??a ??i a strigat la ea: â?žPopii, popii ??i bisericaâ??â?. Atunci ea a le??inat. ?ži c??nd s-a trezit, a??a se ruga de tatÄ?l ei: â?žTe rog, lasÄ?-mi icoanele. Eu nu pot trÄ?i fÄ?rÄ? ele. Te rogâ??â?. ?ži el le-a pus sub picior, a cÄ?lcat pe ele ??i apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: â?žBine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu po??i sÄ? mi-l iei, aici e totulâ?.
?ži de atunci numai a??a se ruga: â?žMaica Domnului, ajutÄ?-mÄ?, nu mÄ? pÄ?rÄ?si! Doamne Iisuse Hristoaseâ??â?.
VÄ?z??nd tatÄ?l ei cÄ? nu o poate abate de la calea vie??uirii ortodoxe, a nÄ?scocit o rezolvare diabolicÄ?. A gÄ?sit ni??te medici asemenea lui ??i i-au stabilit diagnosticul de â?žschizofrenie paranoidÄ? cu delir misticâ?. P??nÄ? la sf??r??itul vie??ii sale pÄ?m??nte??ti a fost obligatÄ? sÄ? ia medicamente â?žcare s-o lini??teascÄ?â?. Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul incon??tientÄ?. TatÄ?l ei o pÄ?zea de la prima orÄ? p??nÄ? noaptea la orele 22 â?? 23, ca sÄ? nu poatÄ? lua legÄ?tura cu persoane binecredincioase.
Imobilizarea ??n pat ??i medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completÄ? ??i un ileus paralitic (pseudoobstruc??ie intestinalÄ?). ?Žn aceste chinuri a trecut cÄ?tre Domnul, mar??i 6 aprilie 2004, ??n SÄ?ptÄ?m??na Mare. Aceasta s-a ??nt??mplat la ora 10. ?ži pentru cÄ? tatÄ?l ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a r??nduit Dumnezeu ??n chip minunat sÄ? afle despre ea PÄ?rintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a fÄ?cut slujba de ??nmorm??ntare. Pentru prima datÄ?, tatÄ?l ei lipsea, de??i diminea??a fusese vÄ?zut ??n spitalâ??
La cinstitul sÄ?u morm??nt au ??nceput sÄ? se facÄ? minuni.
Prima minune cunoscutÄ? este vindecarea unui t??nÄ?r care suferea de opt ani de pseudoobstruc??ie intestinalÄ? cu crize repetate. Acesta a dob??ndit tÄ?mÄ?duire ??n ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vie??uirea ??i pÄ?timirea muceniceascÄ? a surorii lor, au dob??ndit ??i mai multÄ? evlavie ??i r??vnÄ? duhovniceascÄ? pentru cinstirea ??i pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afec??iune vascularÄ? (2004), iar a treia este vindecarea unui t??nÄ?r care venise cu crizÄ? de apendicitÄ? (2005).
Pentru rugÄ?ciunile Sfintei Cuvioase Muceni??e Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ??ntÄ?re??te-ne ??i pe noi pe calea Ortodoxiei ??i ne m??ntuie??te pe noi. Amin.
Mormantul sfintei Daniela se gaseste in cimitirul Andronache,
cartierul Colentina din Bucuresti.
Un articol de Ioan Vladuca,
Extras din revista Atitudini, nr. 6
Text preluat. Se vede ca nu ati studiat istoria la timpul potrivit.Ati auzit probabil de domnul tarii Romanestl Alexandru Lapusneanu care avea un vornic Motoc un om crud si lacom care a luoat birul de doua ori de pa poporul insaracit.si sau rasculat si au cerut capul lui Motoc(poporul il credea cel mai mare rau si vinovat de toate relele ce ise inampla?)Sa revoltat si aù cerut "Capul lui Motoc"si in discutie cu domnul tari Alexandru Lapusneanu;Motoc a negociat viata lui si a spus Ca sunt prostî si domnul a raspuns da dar sunt multii si ei tine tara acceasta muncind si platind taxe si biruri si merge la oaste si de pe urma lor traest tu in huzur si la dat poporului sa il judece etc...Nu aveti dvs sa judecatii poporul nu a facuto nici inpatatul Frantei Napoleon Bonaparte cu atat mai putin dvs etc..
Medic de top: NU mi-aş vaccina copiii niciodată împotriva COVID!
Fostul şef al Casei Naţionale de Sănătate, chirurgul Lucian Duţă publică pe pagina lui de Facebook o analiză şocantă a actualei crize sanitare şi susţine că ni se ascunde adevăratul trat
#Cu_noi_este_Dumnezeu !
"Criza va trece ?i Dumnezeu îi va ru?ina pe cei ce ne vor r?ul..Luptati pân? la cap?t pentru c? vom învinge.Exist? boli,dar se profit? mult de ele pentru a ?ine lumea în robie.Oamenii sunt speria?i pentru c? toat? ziua stau la televizor ?i ascult? ?tirile lor.Trebuie s? ne spovedim ?i s? ne cuminecam cât mai des..Sfin?ia voastr? face?i bine ceea ce face?i ?i ceea ce spune?i,pentru c? luptati pentru adev?r.Nu avem nimic cu str?inii..dar un turc s? zicem,nu poate sim?i niciodata ceea ce simte un român..S? fi?i liberi în biserici..c? nu se îmboln?ve?te nimeni acolo.M??tile sunt doar a?a de ochii lumii..ca s? dea ?i ei o m?sur?.Dar nu prea ajut?..Fi?i a?a cum sunte?i..Nu v? teme?i..Eu zic c? pân? la urm? criza va trece ?i Dumnezeu îi va ru?ina pe cei ce ne vor r?ul.
V? BINECUVANTEZ pe to?i cei ce sunte?i în lupt?!''
Pr. Ioanichie Popescu - Stare? la Manastirea Frasinei, jud.Valcea
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636700611345
*Binele se face foarte greu ??n ziua de astÄ?zi, rÄ?ul ??l gÄ?sim sau se practicÄ? la orice pas. Raportarea noastrÄ? sÄ? fie mereu la Hristos, pentru cÄ? ??ntr-un final ??n fa??a Tronului de judecatÄ? a Lui vom ajunge to??i. Haide??i sÄ? fim buni, cÄ?ci zace lumea de rÄ?utate! Lovi??i cu iubire ??n dreapta ??i st??nga ??i atunci bucuria va stÄ?p??ni inima noastrÄ?!
*SÄ? nu-??i fie teamÄ?, omule, de oamenii rÄ?i, teamÄ? sÄ?-??i fie ca sÄ? nu ajungi ??i tu ca ei! Ura va exista p??nÄ? la sf??r??itul lumii, conteazÄ? ca tu, omule, oricare ai fi, sÄ? nu ai de a face cu...???? https://cutt.ly/jTw23Ih ????
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636665797556
Steagurile lui Amariei Iustin, de la Valea Uzului p??nÄ? ??n Pia??a UniversitÄ???ii!
Mama lui a cusut 150 de steaguri ??n trei zile, Iustin le-a pus pe lance, lemnul l-a ??lefuit cu m??na lui, ??i a venit tocmai din FÄ?lticeni cu ele la Valea Uzului de Ziua Armatei. Ni le-a dÄ?ruit acolo, iar noi le-am purtat mai apoi ??n Pia??a UniversitÄ???ii la protestele care au urmat, ??n aceea??i luptÄ? pentru Libertatea de a fi Rom??n, de a ne orandui singuri destinele ??n ??ara noastrÄ?. Sunt c????iva care spun cÄ? "fluturÄ?m" steaguri pe strÄ?zi. Ii ??ndemn sÄ? facÄ? altceva mai "productiv", dec??t sÄ? preia cli??eele unor lideri politici si primari UDMR. Steagul Tricolor este "fluturat" de o ??ntreagÄ? Istorie de luptÄ?, noi doar ??ncercÄ?m sÄ? o continuÄ?m. Este pÄ?cat ca unii prin mica lor ??n??elegere duc ??n derizoriu acest simbol al identitÄ???ii ??i libertÄ???ii noastre. Dar dincolo de toate, sunt m??ndru cÄ? tin acest Drapel ??n m??ini, alÄ?turi de fra??ii ??i surorile mele. Sunt onorat ca tin acest steag, cusut de mama unui rom??n care munceste pentru o via??Ä? putin mai bunÄ? ??n altÄ? ??arÄ? din cauza ticalosilor care conduc aceastÄ? ??arÄ?. Cele 150 de steaguri au fÄ?cut la Valea Uzului legÄ?tura ??ntre noi si Eroi, au fÄ?cut la Universitate continuitatea luptei pentru Libertate, cÄ?ci ??i ??n 1990, tinerii aveau steagurile Rom??niei ??n m??ini. Iar cine nu ??n??elege ??ncÄ? ce ??nseamnÄ? Tricolorul este chemat ??n Covasna sau Harghita sau ??n casa lui Iustin, sa-i sÄ?rute m??na doamnei Amariei!
Doamne ajutÄ? fra??i ??i surori cu Steagul ??i Crucea ??n m??ini!
PS. la "schimb", i-am dÄ?ruit fratelui meu un steag primit ??n dar de un rom??n deosebit cu ocazia sÄ?rbÄ?toririi Trianonului la Sf??ntu Gheorghe, anul acesta. Lancea lui este fÄ?cutÄ? din douÄ? bucati de lemn unite ??ntre ele printr-o parte metalicÄ?. Cand rom??nii ??ncep sÄ?-??i faca steaguri cu propriile m??ini e semn bun! Semn ca suntem vii!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636655987737
IatÄ? cum Raed Arafat este decorat de evreii Mossad ce nu iubesc palestinienii, aarabii dec??t dacÄ? sunt de-ai lor!
De-aia mor rom??nii, pentru a face loc altora sÄ? ne ia tot boga??ii ??i via??a, sÄ? le fim sclavi?
L-am prins pe Raed Arafat cÄ? nu e arab sau mÄ? rog e arab evreu pentru cÄ? sunt mul??i.
IatÄ?-l aici la Mossad cu ??efii evrei ai Mossad? Acum ??n??elege??i de ce nimeni nu se ia de el? ?Ži supÄ?rÄ?m pe ovreii ce ne conduc! Ce cautÄ? Raed Arafat acolo?
Mai ??ine??i minte pozele cu Raed Arafat ??mbrÄ?cat ??n uniforma altui stat = evreu Mossad, el fiind ??n structurile de siguran??Ä? ale Rom??niei la Interne?
Daca era palestinian cu adevÄ?rat, nu-l primea Mossad acolo, ci doar dacÄ? era Mossad...
Metin Cerchez, pe Facebook
O recunoaștere a lui că, de fapt, insistențele lui nu au legătură cu sănătatea populației , ci cu atingerea unui target cu un scop de el știut.
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
16:55:14 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
16:49:01 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
16:47:22 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
16:42:48 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
16:39:28 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
15:40:56 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
15:38:04 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636637612055
Azi ne vedem la ora 16:00 la Universitate ??i la 18:00 la Ministerul SÄ?nÄ?tÄ???ii pentru a semna Peti??ia ??mpotriva genocidului din spitale ??i pentru a cere abrogarea tuturor actelor normative plandemice abuzive du respingerea la vot a celor aflate ??n Parlament !
Ieri am fost la Partide pentru a le cere sÄ? opreascÄ? genocidul din spitale ??i sÄ? asigure medicamente eficiente ??ntregii popula??ii , sÄ? voteze ??mpotriva Certificatului mor??ii ??i ??mpotriva tuturor actelor normative emise cu ??ncÄ?lcarea Constitu??iei, ??mpotriva vaccinÄ?rii obligatorii ??i o implementÄ?rii #5G, sÄ? abroge toate actele normative abuzive emise p??nÄ? ??n prezent, inclusiv cele care ??ngrÄ?desc accesul copiilor ??n ??coli.
Lua??i-vÄ? copiii, pÄ?rin??ii, prietenii, vecinii ??i cunoscu??ii ??i veni??i ??i voi !
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636637602562
Azi ne vedem la ora 16:00 la Universitate ??i la 18:00 la Ministerul SÄ?nÄ?tÄ???ii pentru a semna Peti??ia ??mpotriva genocidului din spitale ??i pentru a cere abrogarea tuturor actelor normative plandemice abuzive du respingerea la vot a celor aflate ??n Parlament !
Ieri am fost la Partide pentru a le cere sÄ? opreascÄ? genocidul din spitale ??i sÄ? asigure medicamente eficiente ??ntregii popula??ii , sÄ? voteze ??mpotriva Certificatului mor??ii ??i ??mpotriva tuturor actelor normative emise cu ??ncÄ?lcarea Constitu??iei, ??mpotriva vaccinÄ?rii obligatorii ??i o implementÄ?rii #5G, sÄ? abroge toate actele normative abuzive emise p??nÄ? ??n prezent, inclusiv cele care ??ngrÄ?desc accesul copiilor ??n ??coli.
Lua??i-vÄ? copiii, pÄ?rin??ii, prietenii, vecinii ??i cunoscu??ii ??i veni??i ??i voi !
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636637590044
Azi ne vedem la ora 16:00 la Universitate ??i la 18:00 la Ministerul SÄ?nÄ?tÄ???ii pentru a semna Peti??ia ??mpotriva genocidului din spitale ??i pentru a cere abrogarea tuturor actelor normative plandemice abuzive du respingerea la vot a celor aflate ??n Parlament !
Ieri am fost la Partide pentru a le cere sÄ? opreascÄ? genocidul din spitale ??i sÄ? asigure medicamente eficiente ??ntregii popula??ii , sÄ? voteze ??mpotriva Certificatului mor??ii ??i ??mpotriva tuturor actelor normative emise cu ??ncÄ?lcarea Constitu??iei, ??mpotriva vaccinÄ?rii obligatorii ??i o implementÄ?rii #5G, sÄ? abroge toate actele normative abuzive emise p??nÄ? ??n prezent, inclusiv cele care ??ngrÄ?desc accesul copiilor ??n ??coli.
Lua??i-vÄ? copiii, pÄ?rin??ii, prietenii, vecinii ??i cunoscu??ii ??i veni??i ??i voi !
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636637607169
Azi ne vedem la ora 16:00 la Universitate ??i la 18:00 la Ministerul SÄ?nÄ?tÄ???ii pentru a semna Peti??ia ??mpotriva genocidului din spitale ??i pentru a cere abrogarea tuturor actelor normative plandemice abuzive du respingerea la vot a celor aflate ??n Parlament !
Ieri am fost la Partide pentru a le cere sÄ? opreascÄ? genocidul din spitale ??i sÄ? asigure medicamente eficiente ??ntregii popula??ii , sÄ? voteze ??mpotriva Certificatului mor??ii ??i ??mpotriva tuturor actelor normative emise cu ??ncÄ?lcarea Constitu??iei, ??mpotriva vaccinÄ?rii obligatorii ??i o implementÄ?rii #5G, sÄ? abroge toate actele normative abuzive emise p??nÄ? ??n prezent, inclusiv cele care ??ngrÄ?desc accesul copiilor ??n ??coli.
Lua??i-vÄ? copiii, pÄ?rin??ii, prietenii, vecinii ??i cunoscu??ii ??i veni??i ??i voi !
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636637584056
Azi ne vedem la ora 16:00 la Universitate ??i la 18:00 la Ministerul SÄ?nÄ?tÄ???ii pentru a semna Peti??ia ??mpotriva genocidului din spitale ??i pentru a cere abrogarea tuturor actelor normative plandemice abuzive du respingerea la vot a celor aflate ??n Parlament !
Ieri am fost la Partide pentru a le cere sÄ? opreascÄ? genocidul din spitale ??i sÄ? asigure medicamente eficiente ??ntregii popula??ii , sÄ? voteze ??mpotriva Certificatului mor??ii ??i ??mpotriva tuturor actelor normative emise cu ??ncÄ?lcarea Constitu??iei, ??mpotriva vaccinÄ?rii obligatorii ??i o implementÄ?rii #5G, sÄ? abroge toate actele normative abuzive emise p??nÄ? ??n prezent, inclusiv cele care ??ngrÄ?desc accesul copiilor ??n ??coli.
Lua??i-vÄ? copiii, pÄ?rin??ii, prietenii, vecinii ??i cunoscu??ii ??i veni??i ??i voi !
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636626890599
â???¸ A ?ŽNCEPUT PRIGOANA...â???¸ #PÄ?rintele #AlinCristian
Prigoana nu va mai fi cum a fost ??n veacurile de persecu??ii: capete tÄ?iate, crucificÄ?ri, bice ??i s??nge; suntem totu??i ??n sec. 21...
Ea se va manifesta ??n plan social-profesional, politic ??i spiritual... Vei fi repudiat, considerat nebun, vei fi blamat, defÄ?imat, discreditat public, se vor ??ntocmi dosare penale, amenzi pentru predici, acuza??ii pentru delict de opinie, pentru atitudine de "zÄ?dÄ?rnicirea combaterii covidului...", apoi restr??ngeri de drepturi ??i libertÄ???i, ostracizare ??n anturaj, marginalizare socialÄ?, privare de libertate, privarea dreptului la muncÄ?, la exprimare, la liber arbitru, torturÄ? psihicÄ?, ??antaj, ...
?Žntr-un cuv??nt: PRIGOANÄ?...
Este regretabilÄ? ??i mizerabilÄ? campania ??ndreptatÄ? ??mpotriva unor ierarhi ??i preo??i(vezi cazul episcopului Ambrozie sau a IPS Teodosie) ??i atitudinea anticlericalÄ? din partea unor mireni, care se mai pretind cre??tini, consider??ndu-se fii ai Bisericii...de??i nu dovedesc altceva, prin aceastÄ? atitudine de tupeu ??i obrÄ?znicie, dec??t cÄ? sunt doar ni??te iude care s-au raliat ideologic unei campanii de denigrare ??i subminare a autoritÄ???ii sacerdotale, a demnitÄ???ii ecleziale a unor ierarhi curajo??i, demni ??i mÄ?rturisitori...??i care ar fi trebuit apÄ?ra??i cu solidaritate de breaslÄ? de to??i cei care sunt ??n ??i din BisericÄ? ...
Gesturile ??i reac??iile lor fa??Ä? de clericii care sunt de altÄ? opinie, dec??t cea mainstream, seamÄ?nÄ? perfect cu cele ale fariseilor din vremea M??ntuitorului, care cÄ?utau pricinÄ? de ??nvinovÄ???ire a lui Hristos, intervenind pe l??ngÄ? Pilat ??i ??n Sinedriu pentru a fi judecat...
De la cei care sunt necredincio??i ??i sunt pe dinafarÄ? cu Biserica, nu po??i avea a??teptÄ?ri dec??t de hulÄ? ??i necuviin??Ä?, dar sÄ? vezi la unii, care se pretind credincio??i, luÄ?ri de pozi??ie ??n rÄ?spÄ?r, devenind judecÄ?tori ai fe??elor biserice??ti, jumulindu-i prin cuvinte zoioase, defÄ?imÄ?toare ??i cu reac??ii asemÄ?nÄ?toare necredincio??ilor, mi se pare cu totul nepotrivitÄ?, chiar m??rlÄ?neascÄ? atitudinea, ??n condi??iile ??n care ar fi mai cuvenit sÄ?-??i vadÄ? fiecare b??rnele, pÄ?cÄ?to??enia, sÄ? fie mai unitÄ? cre??tinÄ?tatea ??n rugÄ?ciune, compÄ?timire ??i pocÄ?in??Ä?...
TrÄ?darea lui Hristos ??i vrÄ?jmÄ???ia acestora constÄ? ??n faptul cÄ? ace??ti lupi ??mbrÄ?ca??i ??n piei de oaie se alÄ?turÄ? vrÄ?jma??ilor Bisericii din afarÄ?, ca vrÄ?jma??i ai Bisericii dinÄ?untru...
Ce fel de cre??tin te mai po??i pretinde atunci c??nd ajungi sÄ? te ??mpotrive??ti unor clerici sau judec??nd al??i cre??tini ai Bisericii pentru divergen??e de opinie?
Cum ????i ??nchipuie un "cre??tin" cÄ? mai este locuit de Duh ??i de binecuv??ntare, dacÄ? se face judecÄ?tor u??ilor Domnului, cei care-L ??in pe Hristos ??n palme la fiecare Sf. Liturghie, peste care se coboarÄ? de la hirotonie, zi de zi, slujbÄ? de slujbÄ?, Duhul Sf??nt, peste suflet, peste cuv??nt ??i peste lucrare?
Sau poate a ajuns mamona, nu Dumnezeu, stÄ?p??n peste altare ??i suflÄ? Duhul Sf??nt peste iude ??i lepÄ?da??i?
Este clar cÄ? a ??nceput v??nÄ?toarea, ??i acum ca ??i atunci, a ucenicilor lui Hristos, a??a cum au pÄ???it ??i apostolii; e cazul bine cunoscut a lui Petru, c??nd sluga arhiereului l-a interpelat pe Apostol cu cuvintele: "??i tu e??ti ucenicul lui Hristos, graiul tÄ?u te dÄ? pe fa??Ä?..."
Ce este absolut injust ??i ticÄ?los e faptul cÄ?
??n timp ce oricine poate sÄ? spunÄ? aproape orice pe televiziuni ??i ??n general ??n media ??i oriunde, s-au gÄ?sit gardienii propagandei sÄ? punÄ? pumnul ??n gurÄ? unor clerici, care au acelea??i drepturi la liberÄ? exprimare ca ??i ei, ca ??i oricare alt cetÄ???ean din ??ara asta...
Eu cred cÄ? a venit vremea sÄ? apÄ?rÄ?m credin??a, pe preo??ii ??i pe ierarhii no??tri, nu sÄ? punem ??i noi umÄ?rul la ac??iunile antiecleziale din societate...care se manifestÄ? cu at??ta recrudescen??Ä? bol??evicÄ? din partea mi??cÄ?rilor progresiste...
?Žntr-adevÄ?r este vreme de ??ncercare, de lepÄ?dare ??i de cernere...
Vor avea, desigur, ace??tia, soarta slugilor lui veliar, ??n timp ce mÄ?rturisitorii acestui veac ????i vor primi cununa...
"Ferici??i ve??i fi c??nd vÄ? vor ocÄ?r?? pre voi ??i vÄ? vor prigoni pre voi ??i vor zice tot cuv??ntul rÄ?u ??mpotriva voastrÄ?, min??ind pentru Mine!"
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1636626890599
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
400299100051_25478
"RUGÄ?CIUNE PENTRU NEAMUL ROM??NESC
StÄ?p??ne Doamne, Dumnezeul nostru, PÄ?rinte, Fiule ??i Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocÄ?in??Ä? ??i durere ??n inimi, sÄ? ne rugÄ?m pentru poporul nostru rom??nesc.
IntrÄ?, Doamne, ca un ??mpÄ?rat ceresc ??n ??ara noastrÄ? ??i ??n neamul nostru ??i-l scapÄ?, Iisuse de uneltirile vrÄ?jma??ilor vÄ?zu??i ??i nevÄ?zu??i. CÄ? prigone??te vrÄ?jma??ul sufletul neamului rom??nesc ??i via??a lui o calcÄ? ??n picioare.
FÄ?cutu-l-a sÄ? locuiascÄ? ??n ??ntuneric ca mor??ii cei din veacuri ??i sufletul lui este m??hnit de moarte. CÄ? l-au tradat cei pu??i de Tine sÄ?-l conducÄ? ??i au uitat cÄ? Tu ai spus cÄ? cel ce vrea sÄ? fie ??nt??iul, sÄ? slujeascÄ? tuturor. ?ži ei au ??tiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul TÄ?u, l-au asuprit ??i l-au jefuit, l-au v??ndut altor neamuri ??i au cÄ?lcat poruncile Tale, iar pÄ?m??ntul acesta, pe care l-ai dat neamului rom??nesc pe veci, l-au instrÄ?inat. Dar poporul acesta Te slÄ?veste, Doamne, nu numai cu buzele, ci si cu inima.
Adu-??i aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii ??i monahiile care zilnic se roagÄ? pentru el ??i pentru rugÄ?ciunea noastrÄ? de astÄ?zi, chiar dacÄ? suntem nevrednici de mila Ta. Pentru cÄ? to??i ne-am abÄ?tut, to??i am fÄ?cut nelegiuire, ??i ierarhii, ??i preo??ii ??i credincio??ii. Nu mai este nici unul care sÄ? facÄ? dreptate, nu mai este nici unul! Ci ??nceteazÄ?, Doamne, bÄ?taia Ta ??mpotriva poporului rom??nesc. Adu-??i aminte de bunÄ?tatea Ta ??i-l miluie??te pe el. Adu-??i aminte, Iisuse Hristoase, de fra??ii no??tri care sunt ??n afara ??Ä?rii, ??n exil sau v??ndu??i o datÄ? cu teritoriile cedate, ??i-l miluie??te pe el.
ReunificÄ? poporul TÄ?u. Repune-l ??n cinstea pe care a avut-o la Tine mai ??nainte, iartÄ?-i pÄ?catele sÄ?v??r??ite, apostaziile, rÄ?utÄ???ile, ??ndemnurile la desfr??nare, la neiertare ??i la rÄ?zvrÄ?tire ??mpotriva Ta. RugÄ?tori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sf??ntÄ?, Pururea Fecioara Maria, Puterile cere??ti, pe Sfin??ii TÄ?i Apostoli, pe mucenicii neamului nostru ??i pe to??i mucenicii, sfin??ii ??i cuvio??ii care au slujit ??ie cu credin??Ä? curatÄ?. Adu-??i aminte, StÄ?p??ne, de to??i cei care s-au jertfit pentru Cruce, BisericÄ?, ??arÄ? ??i Neam; adu-??i aminte de s??ngele lor care s-a vÄ?rsat ??i pune-l pe acesta ??n balan??a iertÄ?rii noastre.
RedÄ? poporului nostru pÄ?m??ntul pe care l-a pÄ?zit cu grijÄ? ??i credin??Ä? prin veacuri, redÄ?-i bisericile ??i m??nÄ?stirile v??ndute, redÄ?-i pacea vÄ?zduhului ??i ??mbel??ugarea roadelor pÄ?m??ntului, stÄ?p??nirea de sine, demnitatea lui cre??tinÄ? ??i na??ionalÄ? de altÄ?datÄ?, conducÄ?tori buni ??i cinsti??i, neasupritori, nemincino??i ??i nelacomi, redÄ?-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preo??i dÄ?rui??i Bisericii ??i Neamului, credincio??i misiunii lor, adevÄ?ra??i secerÄ?tori, a??a cum ii vrei Tu, Milostive. Auzi-ne, Doamne, ??ntru ??ndurarea Ta!
Nu intra, StÄ?p??ne, la judecatÄ? cu robii TÄ?i, ci ??ntoarce-??i iar privirea spre noi ??i ne ridicÄ? din pÄ?cat cu dreapta Ta cea m??ntuitoare. ?ži trec??nd prin patimile toate, cura??a??i prin suferin??Ä?, sÄ? ajungem ??i la Sf??nta Ta ??nviere, Iisuse Hristoase, slÄ?vindu-Te pe Tine ??mpreunÄ? cu TatÄ?l ??i cu Duhul Sf??nt, acum ??i pururea ??i ??n vecii vecilor. Amin!
ROMANIA TE IUBESC! DOAMNE OCROTESTE PE ROMANI! AMIN!"
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?