Nu înțeleg cum câțiva derbedei reușesc să fie uniți să calce în picioare milioane de oameni!
Iar milioane de oameni nu reușesc să riposteze împotriva câtorva derbedei!
Asta este tragedia numărul UNU!
Autor: Sorin Marin
Ultima modă în ceea ce privește netezirea drumului către vaccinarea obligatorie este tentativa de aruncare asupra acelora care se opun demenței a „vinei” de a fi necopți la minte. Spun propagandiștii că „antivacciniștii” se comportă precum copiii, adică pe de o parte refuză vaccinarea, dar, de partea cealaltă, refuză să suporte consecințele. Să punem totuși treburile pe făgașul lor normal și să le scurtăm puțin obrăznicia acestor ticăloși. Vă spun încă de la început că-mi măsor bine cuvintele, iar spun ticălos chiar despre asta e vorba.
În primul rând, nu s-a făcut nicio consultare în ceea ce privește achiziția vaccinurilor. Așa am aflat că această cretină și idioată conducere a țării a contractat peste 120 milioane de doze, pentru o populație de 18 milioane de oameni. Ciudat, nu? Chestiunea are iz penal deoarece, la afacere, se încasează niște comisioane babane. La patru vaccinuri un dolar. Logic, la 120 milioane, 30 milioane reprezintă șpaga. Iată cum iese diavolul din pungă!
Înainte de a trece mai departe vă voi vorbi despre actul medical. Pornesc de la un principiu de bază: în ceea ce privește corpul meu, sunt suveran. Nu există absolut niciun motiv pentru care cineva mi-ar putea spune că eu pot fi scos din dreptul pe care-l am asupra propriului corp. Vă voi spune de asemenea, că libertatea pe care mi-am asumat-o pentru mine, am pretenția să fie respectată. La fel cum eu sunt obligat să-i respect deciziile celuilalt asupra propriului său corp și el e obligat să-mi respecte deciziile mele. Vă voi spune, de asemenea, că am membri ai familiei care s-au vaccinat. Nu-i nicio problemă. Fiecare decide care-i sunt prioritățile și ce strategie alege în lupta cu o boală sau cu amenințarea ei. Din punctul meu de vedere - așa cum de altfel spun și specialiștii nemânjiți - faptul că am trecut prin boală presupune automat dezvoltarea imunității. Imunitate care nu ține 180 de zile așa cum declară imbecilii din Ministerul Sănătății, asmuțiți de stăpânii lor de la nivel mondial, ci mult mai mult. Conform Ministerului Sănătății din Singapore, cei care s-au îmbolnăvit de SARS(mai țineți minte?) încă au imunitate! Acest virus este unul derivat din SARS, astfel încât nu-mi dau seama de ce organismul nu s-ar comporta la fel. De asemenea, chiar dacă n-ar fi așa, am ales riscul de a mă reîmbolnăvi. E alegerea mea, așa cum alții au ales să se vaccineze.
Trăiesc totuși cu impresia că, după ce ți-ai făcut vaccinul, te afli în pericol de a dezvolta o boală mentală gravă. Altfel nu înțeleg atitudinea celor care, după ce s-au vaccinat, se transformă în teroriști ai vaccinării. Simt nevoia să-i oblige pe ceilalți să se vaccineze, sau, în cazurile complet scăpate de sub control, se cred un soi de superiori, de supraoameni care, iată, au ajuns prin vaccinare la un statut de invidiat. Stați liniștiți, dragii mei, sunteți la fel de proști și la fel de săraci ca și înainte de vaccinare. Pun punct aici divagației pentru a reveni la firul narativ principal.
Primul lucru pe care trebui să-l înțeleagă vaccinații este că efortul de achiziție al vaccinurilor este suportat și din banii celor care nu s-au vaccinat și care nu au de gând să se vaccineze. Așadar, dacă tu ca vaccinat ai pretenția că ți s-a mai adăugat o bucată de creier, dă fuga la un nevaccinat și mulțumește-i deoarece doza aia de vaccin e cumpărată și din banii lui. A doua chestiune ține de logică: dacă te-ai vaccinat, adică te consideri imunizat, înseamnă că ai scăpat de perspectiva infectării, astfel încât nu are de ce să-ți fie teamă de un nevaccinat. Teoretic și practic, teama ar trebui să se manifeste de către nevaccinații care stau în proximitatea vaccinaților. Sper din tot sufletul că s-a înțeles povestea. Să trecem acum la „teoria nevaccinaților infantili”.
Spun vaccinații că dacă nu te vaccinezi ar trebui să nu mai beneficiezi de serviciile medicale. Zău? Aflu chestii extrem de interesante. Ceea ce nu spun acești imbecili răspândaci de idioțenii propagandistice este că eu, ca nevaccinat, sunt asigurat medical. Așadar, eu plătesc pentru serviciile care mi se oferă, ele nu-mi vin de undeva din cer. Există într-adevăr și posibilitatea ca cineva să-mi spună că dacă nu mă vaccinez nu mai beneficiez de asigurare. E foarte corect. Însă, în acest caz, ar trebui să nu-mi mai oprească banii pe asigurarea de sănătate. Ia să vedem, are statul curajul să dea o asemenea reglementare? Vă spun eu: nu! Dacă oamenii ar vedea câți bani cheltuiesc lunar cu gaura neagră numită „asigurarea de sănătate” s-ar putea să considere că e mai ieftin să strângă banii și să-i folosească atunci când or avea nevoie de ei! În concluzie: oligofreni nu sunt nevaccinații, ci cei care lansează la modul imbecil aceste teme false.
Nu în ultimul rând, vă voi aduce în atenție isteria cu care se pune de reglementarea vaccinării obligatorii. Aflat la New York într-o călătorie de lux pe banii statului, Plăvanul a dat semnalul începerii campaniei de vaccinare obligatorie. Mai țineți minte că v-am spus de astă vară de când Plăvanul se declara împotriva vaccinării obligatorii că o va întoarce? Nu știu dacă deplasarea la New York a fost pentru a-și încasa partea sa de șpagă sau dacă l-a chemat stăpânirea la raport dat fiind numărul mic de vaccinați din România. Cert este că de acolo vine cu o foaie de parcurs pentru impunerea vaccinării obligatorii. Și nu doar la adulți ci, în special, la copii. Să vă explic.
În 30 august, prin a ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Învățământului, se statutează că în interiorul cabinetelor medicale școlare elevilor și studenților li se poate face „imunizarea în condiții epidemiologice speciale”. Este vorba de Ordinul nr. 438/4.629/2021, iar paragraful incriminat îl găsiți, între altele, la punctul 5.2. Ticăloșia vine din două direcții. Părintelui sau tutorului i se dă spre semnare o anexă incompletă(Anexa nr. 18) în care nu se spune nimic despre „imunizări”, ci se spune că „se inițiază măsuri antiepidemice în focar de boli infecțioase conform metodologiilor în vigoare”. Asta implică și vaccinarea. De asemenea, în aceeași anexă se specifică faptul că „în cabinetul medical școlar se efectuează acțiuni de educație pentru sănătate a preșcolarilor și elevilor”. Știți ce-i asta? Acceptul dumneavoastră pentru participarea copiilor la orele de educație sexuală, conform actualei legi care, în mod ticălos, a înlocuit denumirea de educație sexuală cu cea de educație sanitară! Tipic securisto-uSeRIst!
Partea și mai ticăloasă este că întreaga anexă maschează cele incriminate printr-un aparent acord de procesare a datelor personale. Însă, odată semnat, v-ați dat acceptul atât pentru vaccinarea copilului cât și pentru participarea sa la orele de educație sexuală(citiți pagina 2 a Anexei nr. 18 la Ordinul 438 )! După cum puteți lesne înțelege, ticăloșia e de mult timp pregătită. Aveți grijă dacă ați semnat respectiva hârtie: o puteți revoca prin intermediul unei notificări înregistrate la respectiva instituție de învățământ(păstrați copia actului cu numărul de înregistrare!).
Pe moment retorica impusă este cea a vaccinării obligatorii a adulților, însă ținta principală sunt copiii, mai ales că din decembrie se va da verde vaccinării începând cu vârsta de 5 ani! După cum puteți vedea trăim timpuri de-a dreptul apocaliptice, în care ți se impun proceduri medicale cât se poate de ciudate. Se încalcă întreaga legislație și practică judiciară din domeniu pentru a se face loc acestei practici medicale care nu doar că nu și-a dovedit eficacitatea ci, din contră, se dovedește mult mai păguboasă. În Israel ultimul vârf înregistrat a avut o medie de peste 11 000 infectări pe zi față de maxim 8000 cât a avut în perioada anterioară(fără vaccin). În Anglia, maximul recent a fost de 46 000, dar acolo părerea mea e că suntem într-o perioadă de „acumulare” urmând a se depăși vârful anterior de 60 000 de infectări zilnice.
Așadar, cu toate că nu există nicio rațiune logică pentru care ar trebui să-ți faci acest vaccin, se merge pe tirania vaccinării. Vă întreb sincer CE FACEȚI? Aceeași întrebare mi-o adresez în oglindă! Ce facem, oameni buni, așteptăm să fim călcați în picioare de acești ticăloși? Suntem mai bine de 60% cei care nu ne-am vaccinat din rațiunile anterior expuse. Vă întreb încă odată: CE FACEM???
Știu, sunt o căruță de ticăloși care vor să se ridice pe valul acesta de nemulțumire. O să vedem o groază de apeluri patetice. Deja mi-e scârbă când știu câte jigodii abia așteaptă se se urce pe un val de nemulțumire pentru a-l deturna. Vă întreb totuși, noi, oamenii simpli,
CE FACEM?
Asistăm neputincioși la acțiunile ticăloase ale unei minorități absolute care, pe banii noștri, caută să ne impună o procedură medicală dubioasă?
CE FACEM?
Stăm precum oile? Înjurăm din fotolii cu telecomanda în mână?
Întrebați-vă prietenii, rudele, pe cei apropiați. Ce-i de făcut? Noi suntem majoritatea, chiar ne lăsăm călcați în picioare de-o minoritate insignifiantă? Porniți de la ideea că, din punct de vedere legal, totul e împotriva noastră. Porniți de la ideea că absolut toate partidele politice participă la blatul vaccinării obligatorii. Porniți de la ideea că absolut toate instituțiile statului forțează vaccinarea obligatorie. Asta în condițiile în care:
majoritatea cadrelor medicale nu-și doresc vaccinarea
majoritatea cadrelor din armată, poliție, servicii de forță nu-și doresc vaccinarea
majoritatea profesorilor nu-și doresc vaccinarea
majoritatea covârșitoare a angajaților nu-și doresc vaccinarea.
Atunci cine-o dorește? O vor niște jogodii din industria producătoare de medicamente care, după cum se observă, recurg inclusiv la mită pentru aceasta. Sunt sprijiniți de tot ce înseamnă Big Tech și structuri oculte de putere. Întrebarea e simplă: DE CE? De ce toată această nebunie? E ceva ciudat, dubios, irațional, ceva cu care efectiv NU MĂ POT ÎMPĂCA. De aceea vă întreb cât se poate de sincer: v-ați întrebat DE CE TOATE ACESTEA?
N-am răspuns. Sunt la fel de simplu ca și voi. Caut însă o soluție de ieșire. Și singurul lucru pe care cred că-l putem face este acela de a ne face simțită prezența. Nu știu cum, dar trebuie făcut ceva!
P.S. Cei de la Project Veritas au început dezvăluirile în ceea ce privește vaccinurile. Probabil de aceea e nebunia cu accelerarea cu orice preț a campaniilor la nivel mondial.
Trenduri Economice - Dan Diaconu
Text preluat. E vorba despre TOATE drepturile și libertățile din Constituție, este practic vorba despre Constituția a cărei aplicare pentru anumite categorii de persoane poate fi condiționată, la dorința administrației publice, de existența și prezentarea certificatului verde!
Nu ți se recunosc drepturile și libertățile fundamentale dacă nu ai certificat verde!
Nici dreptul la muncă, nici dreptul la liberă circulație, nici dreptul la învățătură, nici libertatea individuală, nici dreptul la proprietate privată, nici dreptul la inviolabilitatea domiciliului, nici dreptul la viața privată, nici libertatea de exprimare, nici dreptul la vot, nici dreptul de a fi ales, nici dreptul la ocrotirea sănătății, nici dreptul de asociere, nici libertatea economică, nici dreptul la moștenire, absolut nici un drept!!!! Ești apatrid în propria ta țară, deși aceștia tot au o protecție internațională și stau mai bine.
Premierul, secondat de Arafat, devine Dumnezeu, practic cu drept de viață sau de moarte asupra noastră!!!
?Žn toiul unui miting, la un sfat cu Bratu Luis ??i Pompiliu Diplan. Uneori vedem lucrurile diferit, dar lÄ?sÄ?m orgoliile deoparte ??i ne unim pentru Libertate.
Legitima Aparare, Calea Neamului, Starea de Libertate, 2 octombrie ora 16, Pia??a VICTORIEI, la Guvern, mitingul societÄ???ii civile.
Pia??a VICTORIEI, la GUVERN. Mitingul pentru Libertate, ??mpotriva ocupa??iei strÄ?ine, a fost anun??at ??ncÄ? din 9 septembrie de Legitima Aparare.
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647071153431
În 2005-2006 am dus o adevărată campanie pentru elucidarea mizelor integrării în UE și aruncării în gol, în golul ideologiilor de import. Puțini aveau urechi de auzit. Cei mai mulți își frecau mâinile așteptând să intre în mallul UE, unde mântuirea era la super-ofertă. Așa anunțau experții și analiștii de pe ecranele patriei.
Iată un text publicat în toamna lui 2006 în Convorbiri literare..
Adaug si unul din decembrie 2005.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
IMG_20220312_095053_182
INSIST: PĂRINȚII CARE AU PERMIS AȘA CEVA, TREBUIE DECĂZUȚI DIN DREPTURI URGENT
Așa arată coșurile de gunoi ale unei școali din Germania după introducerea testării obligatorii.
Această fotografie este făcută de către o femeie de serviciu a unei scoli care s-a adresat într-o scrisoare avocatei Beate Bahner specializă în dreptul medicinei.
— fanpage messenger
PS. A scris și o carte doamna avocat:
https://www.osiander.de/shop/home/artikeldetails/A1061815845
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
22:28:46 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647021423899
Breaking News:
România nu a cedat presiunilor SUA!
Ceva s-a schimbat de aseară pana azi la prânz.
Dacă ieri seara Dîncu, adică ministrul apărării, a agreat cu Pentagonul acordarea inclusiv a unui ajutor logistic militar Ucrainei,
Azi, Iohannis a vorbit doar despre ajutor umanitar și art. 5 din Tratat. Și de ceva chestii de “afaceri”… adică suntem gata sa plătim pentru refuzul implicării in furnizarea armamentului necesar Ucrainei.
Ce s-a întâmplat?!?
Nici nu contează…
Important e că România a refuzat să devină pionul de sacrificiu al SUA din cadrul NATO, a refuzat sa fie “calul troian” prin care SUA încerca sa intre in războiul din Ucraina.
E absolut… uluitor, e wtf!
Nu știu ce s-a întâmplat… dar dincolo de cuvintele frumoase, SUA nu a obținut ce voia de la Romania!
E o premiera!
E istorie!
Propaganda de război va fi in lacrimi.
Noi avem motive sa răsuflăm ușurați.
Și pentru prima dată voi spune ceva ce nu credeam ca voi spune vreodată: felicitări Ioha! (Și știți ca nu sunt vreun admirator…)
Nu știu cine te-a sfătuit, dar a făcut-o bine! Și tu ai fost suficient de isteț sa asculți!
Bravo!
Post script: se mută laboratoarele secrete la noi? Nu știu. Sper ca nu!
Rezolvam după!
Important e ca am scăpat la mustață de război!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647021421647
Breaking News:
România nu a cedat presiunilor SUA!
Ceva s-a schimbat de aseară pana azi la prânz.
Dacă ieri seara Dîncu, adică ministrul apărării, a agreat cu Pentagonul acordarea inclusiv a unui ajutor logistic militar Ucrainei,
Azi, Iohannis a vorbit doar despre ajutor umanitar și art. 5 din Tratat. Și de ceva chestii de “afaceri”… adică suntem gata sa plătim pentru refuzul implicării in furnizarea armamentului necesar Ucrainei.
Ce s-a întâmplat?!?
Nici nu contează…
Important e că România a refuzat să devină pionul de sacrificiu al SUA din cadrul NATO, a refuzat sa fie “calul troian” prin care SUA încerca sa intre in războiul din Ucraina.
E absolut… uluitor, e wtf!
Nu știu ce s-a întâmplat… dar dincolo de cuvintele frumoase, SUA nu a obținut ce voia de la Romania!
E o premiera!
E istorie!
Propaganda de război va fi in lacrimi.
Noi avem motive sa răsuflăm ușurați.
Și pentru prima dată voi spune ceva ce nu credeam ca voi spune vreodată: felicitări Ioha! (Și știți ca nu sunt vreun admirator…)
Nu știu cine te-a sfătuit, dar a făcut-o bine! Și tu ai fost suficient de isteț sa asculți!
Bravo!
Post script: se mută laboratoarele secrete la noi? Nu știu. Sper ca nu!
Rezolvam după!
Important e ca am scăpat la mustață de război!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1647016953870
Unde se gaseste si cum activezi organul FERICIRII
"Această glandă este organul central al sistemului imunitar. Timusul este foarte bine dezvoltat la nou-născuţi şi copii, iar odată cu procesul de creştere şi de dezvoltare a organismului, în special după pubertate, involuează şi se transformă în grăsime corporală. Este, aşadar, primul organ din corp care îmbătrâneşte.
Poţi identifica cu mare uşurinţă locul unde se află organul fericirii. La baza gâtului, chiar deasupra sternului, se află o scobitură. Atinge cu două degete această scobitură. Gata, ai identificat poziţia timusului, deci ai descoperit organul fericirii.
Cum ne face acesta fericiţi? Păi, întâi de toate, neutralizează energiile negative din jurul nostru. Apoi întăreşte sistemul imunitar. Trebuie să mai ştii că în timpul perioadelor stresante, glanda îşi reduce dimensiunile, antrenând astfel şi diminuarea nivelului de energie pe care această o produce, potrivit avantaje.ro. Poţi stimula acest organ şi beneficia de funcţiile lui masându-l uşor. Timusul conservă energia din corp, iar rolul acestui masaj este de a intensifica vibraţia energiei. Astfel, atunci când se produc dezechilibre la nivel energetic, când te simţi vlăguită, nu ai de făcut decât să stimulezi acest organ masându-l.
Pentru stimularea timusului poţi folosi şi pumnul, cu care vei lovi uşor în regiunea glandei. Menţine loviturile timp de 20-30 de secunde, în timp ce respiri adânc. Ideal ar fi ca în acele momente să te gândeşti şi la lucruri pozitive, care-ţi fac o reală plăcere.
Atunci când punctul fericirii este activat, vei simţi furnicături în tot corpul şi, în plus, vei avea conştiinţa unei stări de fericire deplină. În funcţie de persoană, aceste senzaţii este foarte posibil să nu apară imediat. Cu timpul, însă, prin exerciţiu zilnic sau chiar de mai multe pri pe zi, aceste senzaţii se vor instala aproape instantaneu. Stimulează-ţi organul fericirii ori de câte ori eşti cuprinsă de atacuri de panică, anxietate sau stres. În scurt timp, vei reuşi să-ţi regăseşti echilibrul în viaţă.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646995935958
Astăzi , Vineri 11 martie, ora 13:00 mergem la Cotroceni !
(Str. Gh Marinescu, în capătul Bd. Eroilor Sanitari la 500 m de Facultatea de Medicină Carol Davila)
Vom transmite și Vicepreședintelui S.U.A. (Kamala Harris) mesajul nostru ferm și categoric:
ROMÂNII VOR NEUTRALITATE!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646982526970
Poate ati uitat ce prevede Art 83 al 3 din Constitutie:
“Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.”
De sesizat ca textul constitutional nu prevede cu cat anume ar putea fi prelungit mandatul presedintelui.
…deci, pe Johannis nu vad de ce l-ar deranja declansarea unui razboi, ba chiar s-ar putea sa-i convina. Mai ales in conditiile in care actualul partid majoritar in Parlament, compus din marionetele care au votat mizeria de lege 55, precum si alte mizerii, l-ar mentine in functie fara probleme.
Bună observație.
Constituția este respectată și aplicată doar dacă lor, mizeriilor din conducere le este favorabilă.
Când este vorba de popor, autoritățile încalcă Constituția și legile ca și cum nu ar exista.
Mai mult de atât, odată cu revizuirea Constituției din 2003 România a mai pierdut un set din valorile identitare și suverane, devenind astfel o Colonie a globaliștilor, un teren de joacă.
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646944845541
RUGĂCIUNE PENTRU ROMÂNIA
Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească, în primul rând, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne.
Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.
Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.
Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.
Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.
Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.
Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646937472462
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646936069002
Desi s-a terminat cu carpa de pe fatza, lumea inca sta mascata !!! Si o poarta "CORECT, ATAT PE NAS CAT SI PE GURA !!!
De la Pandemie la Razboi!
Ucraina trece printr-o dramă ce putea fi evitată dacă actuala civilizație ar fi fost una bazată pe meritocrație, dacă la conducerea statelor, si dacă destinele a miliarde de oameni nu ar ajunge la mâna unor imbecili corupți, bolnavi mintal, lipsiți de înțelepciune, inteligență, educație și empatie. Milioane de morți din cauza orgoliilor și ambițiilor tâmpite ale unor conducători proști și de cele mai multe ori doar niște slugi umile, niște marionete puse să danseze după cum le cântă niște păpușari diabolici din umbră ! De ce s-a ajuns aici ? Era de la început evident, inclusiv pentru occidentali, că Ucraina nu are cum să devină membru NATO. Rusia lui Putin nu putea accepta așa ceva la fel cum SUA nu ar putea accepta ca Rusia să formeze o alianță militară cu Mexic sau Canada și să își aducă bazele militare, rachetele, la granița SUA ! Acest lucru era foarte bine înțeles de către SUA și conducătorii ei... cel puțin a celor din umbră... De la senilul Biden nu te poți aștepta la prea multe, dar el oricum nici nu prea contează în ecuație... doar ca pată de culoare, eventual... și ca iluzie de democrație, pentru a masca realitatea PLUTOCRAȚIEI din SUA Și atunci de ce s-a pornit toată această nebunie cu aderarea Ucrainei la NATO ? Pentru că adevărații conducători ai SUA aveau nevoie să atragă Rusia într-o cursă, într-un conflict care să o slăbească, să o facă vulnerabilă și în final o pradă ușoară pentru marii rechini universali. În anii '90 Rusia ca si Romania, devenise o bătaie de joc a SUA... Rusia era umilită, jefuită și batjocorită de către marile familii ale Imperiului plutocrat americanoid. Se ajunsese cu batjocura până într-acolo că americanii se distrau îmbătându-l pe porcul Eltin și apoi îl aruncau în mijlocul hoardelor flămânde de hiene (jurnaliști) care îl devorau făcându-l de rușine pe el, dar mai ales Rusia și poporul rus. A fost prea mult... rușii nu puteau îndura la nesfârșit umilința și în 1999 au scăpat de bețivul penibil și corupt punând în locul lui un tânăr ambițios și dornic de răzbunare - Putin. Erau multe de făcut, de reparat, de îndreptat, de recuperat... În primul rand, Rusia nu putea redeveni o putere mondială fără a recupera decalajul militar ce crescuse foarte mult în cei 10 ani de "criză - dezastru", post era sovietică. Apoi, trebuiau alungați din Rusia prăduitorii, trebuiau readuse bogățiile Rusiei în posesia statului, trebuia pusă cu botul pe labe oligarhia capitalistă nou creată, trebuiau rezolvate problemele de politică externă care aduseseră trupele și rachetele NATO în proximitatea Rusiei. Încet, încet, cu răbdare și înțelepciune, în 20 de ani, Rusia a recuperat pe toate fronturile și azi se vede capabilă economic și militar să revină acolo unde a fost - o putere economică și militară care cere să fie tratată cu respect. (Romania a pierdut totul, neavand parte de conducatori gen Putin) Ucraina este doar o victimă... victima intereselor marilor derbedei galactici și a nebuniei unui conducător cu grave probleme psihice. Era evident pentru orice om sănătos mintal că Rusia nu are cum să accepte o Ucraină membră a NATO și că în ultimă instanță va reacționa militar pentru a opri o astfel de evoluție ! Zelensky a ales să își distrugă țara, să provoace o mare tragedie națională, să își piardă funcția de președinte, poate chiar și viața doar pentru a le face pe plac satanelor americanoide ce sunt singurii beneficiari ai acestui război. Ar fi fost suficient ca Zelensky să declare că e gata să semneze un acord de neutralitate a Ucrainei pe termen nelimitat în schimbul unor garanții de securitate și toată această nebunie ar fi fost evitată. Dar el avea altă misiune... pentru stăpânii lui, soarta Ucrainei nu contează, iar destinul, viața a milioane de oameni, nici atât... așa cum pentru stăpânii lui Zelensky nu au contat în trecutul apropiat nici viețile a milioane de civili vietnamezi, coreeni, iugoslavi, irakieni, afgani, libieni, sirieni, palestinieni, etc... Ucraina va fi distrusă, Europa va fi ruinată economic, Franta si Germania îngenuncheate și dependente de SUA, iar marii păpușari își vor vedea întinse tentaculele asupra Rusiei, stăpâni pe marile ei bogății și la butoanele imensului arsenal militar rus ce le vor permite o abordare de pe o poziție superioară în ceea ce va deveni adevărata bătălie pentru stăpânirea planetei - confruntarea cu China ! Ce urmează? Căderea lui Putin, înlocuirea lui cu o marionetă gen Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis, și preluarea Rusiei în sfera de influență a plutocrației americanoide. China se va vedea înconjurată și supusă unei presiuni uriașe - va cădea ca și Rusia...fără luptă... printr-o revoluție soroșisto - neomarxistă. E doar o chestiune de timp, maxim 10 ani până când întreaga planetă va fi îngenuncheată și Noua Ordine Mondială planetară, instaurată deplin.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646935588462
Baze NATO/AMERICANE în jurul Rusiei. N-am vazut baze Ruse încercuind alte state. CINE-I ATACATOR SI CINE-I VICTIMĂ. PUTIN A SPUS CLAR NU VĂ MAI APROPIATI AGRESIV DE NOI. NU VREM NIMIC NU INVADĂM NIMIC STĂM LA NOI ACASĂ. Vă dăm gaze, petrol, metale, voi ne-ați dat embargouri. E normal să mușcăm dacă suntem strânși la colț. Însă iată că puțin câte puțin "Ei" strâng lațul și încearcă acapararea Ucrainei pentru a o transforma în ceea ce au transformat România azi. Un stat sclavagizat plin de oameni obedienți care plătesc cum li se spune, fară drept la replică și consumă scursurile occidentului. Ce vor marile puteri de fapt? Resursele naturale e firesc și forța umană care face ce i se spune. Ucraina este statul ăla constituit din teritoriile țărilor din jur, anexate Ucrainei chiar de ruși. Plus alte teritorii ruse, date Ukrainei, când țara era un stat tampon. Ucraina este vechea populație Kazară cu trecut negru, istoria o spune nu eu. E normal să acționeze Rusia astfel. Dacă tot se vrea o Ucraină globalistă, rușii vor să-și recupereze măcar cadourile oferite iubitei sale Ucraina la un moment dat. Populatia, strămutată și sacrificată e nevinovată ca de fiecare dată în astfel de conflicte, o populație care de fapt este betegită și suferă astfel de schimbări fără să intereseze pe nimeni. Războiul are un nume si pentru ei "victime colaterale", din păcate este o denumire funestă. Sunt făra să-și dea seama asmuțiți cu ură împotriva celorlalti și luptă până la moarte pentru nimic. Ba nu de fapt e un paradox aici, luptă pentru nefericirea lor care va veni după si se va instala ca la noi. Pentru cine luptă? pentru "cei din umbră" care profită și fac mișcari la nivel global ca pe o tablă de șah. Și Zelenski cred, are un scaun promis la masa globalistă, prea dansează bine.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646935590720
Baze NATO/AMERICANE în jurul Rusiei. N-am vazut baze Ruse încercuind alte state. CINE-I ATACATOR SI CINE-I VICTIMĂ. PUTIN A SPUS CLAR NU VĂ MAI APROPIATI AGRESIV DE NOI. NU VREM NIMIC NU INVADĂM NIMIC STĂM LA NOI ACASĂ. Vă dăm gaze, petrol, metale, voi ne-ați dat embargouri. E normal să mușcăm dacă suntem strânși la colț. Însă iată că puțin câte puțin "Ei" strâng lațul și încearcă acapararea Ucrainei pentru a o transforma în ceea ce au transformat România azi. Un stat sclavagizat plin de oameni obedienți care plătesc cum li se spune, fară drept la replică și consumă scursurile occidentului. Ce vor marile puteri de fapt? Resursele naturale e firesc și forța umană care face ce i se spune. Ucraina este statul ăla constituit din teritoriile țărilor din jur, anexate Ucrainei chiar de ruși. Plus alte teritorii ruse, date Ukrainei, când țara era un stat tampon. Ucraina este vechea populație Kazară cu trecut negru, istoria o spune nu eu. E normal să acționeze Rusia astfel. Dacă tot se vrea o Ucraină globalistă, rușii vor să-și recupereze măcar cadourile oferite iubitei sale Ucraina la un moment dat. Populatia, strămutată și sacrificată e nevinovată ca de fiecare dată în astfel de conflicte, o populație care de fapt este betegită și suferă astfel de schimbări fără să intereseze pe nimeni. Războiul are un nume si pentru ei "victime colaterale", din păcate este o denumire funestă. Sunt făra să-și dea seama asmuțiți cu ură împotriva celorlalti și luptă până la moarte pentru nimic. Ba nu de fapt e un paradox aici, luptă pentru nefericirea lor care va veni după si se va instala ca la noi. Pentru cine luptă? pentru "cei din umbră" care profită și fac mișcari la nivel global ca pe o tablă de șah. Și Zelenski cred, are un scaun promis la masa globalistă, prea dansează bine.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646934851907
Război sau dragoste
Autor
Paul Matei
03.03.2022
Nu vreau miros de praf de pușcă
Nici moartea să vină de la gloanțe,
Nu vreau o libertate-n cușcă,
Nu arme, vreau s-ascult romanțe.
Vreau să fac dragoste în lan de maci
Nu un război fără speranță,
De arme, vreau să fim săraci
De un război, o maximă distanță.
Azi vreau iubito, trupul tău
Prin univers să îl iubesc candid
Tu, să mă duci în al iubirii hău,
Nu vreau războiul lor morbid.
Nu vreau să citesc știre de război
Nici să ascult cum moartea cântă,
Vreau poezia noastră-n doi
Și- o primăvară ce ne 'ncântă.
Haideți, să facem dragoste la frontiere
Să ne iubim, nu ură să simțim,
Să facem dragoste pe mortiere
Și prin iubire, o lume 'ntreagă cucerim.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
IMG_20220310_110918_076
În urma acelui protest din seara zilei de 4 februarie 2022, am scos art 12.2 din oug 68, CU TOTUL.
Acel articol, dacă ar fi rămas în varianta publicată în Monitorul Oficial, ar fi legiferat folosirea kurpapirului maro pe teritoriul național chiar ȘI ÎN AFARA STĂRII DE ALERTĂ!!!
Libertatea se câștigă în stradă, zi de zi!
Știți ce urmează, nu?
***
Detalii donații :
⭕️ Revolut : https://revolut.me/aurelianro
⭕️ Paypal : https://www.paypal.me/AurelianRO
⭕️ IBAN ING: RO48INGB0000999902672009
⭕️ IBAN BT: RO40BTRLRONVGLD371359201
(merge si bt-pay pe 0722212101 si homebank friend transfer, nr de tel la fel)
Titular: Popa Ioan-Aurelian
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
IMG_20220310_110913_974
În urma acelui protest din seara zilei de 4 februarie 2022, am scos art 12.2 din oug 68, CU TOTUL.
Acel articol, dacă ar fi rămas în varianta publicată în Monitorul Oficial, ar fi legiferat folosirea kurpapirului maro pe teritoriul național chiar ȘI ÎN AFARA STĂRII DE ALERTĂ!!!
Libertatea se câștigă în stradă, zi de zi!
Știți ce urmează, nu?
***
Detalii donații :
⭕️ Revolut : https://revolut.me/aurelianro
⭕️ Paypal : https://www.paypal.me/AurelianRO
⭕️ IBAN ING: RO48INGB0000999902672009
⭕️ IBAN BT: RO40BTRLRONVGLD371359201
(merge si bt-pay pe 0722212101 si homebank friend transfer, nr de tel la fel)
Titular: Popa Ioan-Aurelian
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646891073847
❤️??
♥️Stați calmi că nu s-a SCUMPIT nimic❗️
♥️Cel mai SCUMP, din tot Universul, este VIAȚA voastră și mai SCUMP de atât este VIAȚA copiiilor voștri, pentru care nu faceti NIMIC, doar sunteți ocupați de VIEȚILE altora, care nu dau nici măcar 2 Bani pe VIAȚA voastră❗️
♥️Faceți orice, dpdv MORAL, să schimbați CALEA NENOROCIRII, care duce către DEZASTRU NAȚIONAL și mergeți pe DRUMUL EVOLUȚIEI NECONTENITE, pentru că mai este puțin TIMP și aveți și cu CINE și cu CE❗️
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646848229244
9 martie: Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, în România. Sfinții 40 de mucenici din Sevastia
În România, 9 martie este Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 în România.
Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști în Ziua Sfinților 40 de Mucenici a fost fixată de Parlamentul României în 2011, prin legea 247/05.12.2011.
Între cei pomeniți se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1800 de preoți ortodocși, care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia pentru acuzații total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat.
„Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos au exprimat rezistența activă a Bisericii, alături de o rezistență camuflată sau diplomatică, împotriva ateismului militant, dincolo de unele discursuri și compromisuri «oficiale»”, spune Patriarhul României cu privire la apărătorii Ortodoxiei din perioada comunistă.
Pe 9 martie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții 40 de mucenici din Sevastia, soldați romani care, pentru credința lor, au fost omorâți în vremea împăratului Licinius.
Originari din Capadocia (Asia Mică), cei 40 de mucenici erau ostași în Legiunea a XII-a Fulminata, staționată la Melitene (Armenia) și condusă de guvernatorul Agricola. În anul 320, aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei.
Astfel, soldați au fost obligați, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul lacului. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieșind din lac, a fost băgat în apă caldă și a murit. Văzând în noapte pe sfinți înconjurați de lumină și cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostașii care erau de pază acolo a intrat cu sfinții în lac și l-a înlocuit pe cel plecat.
În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul ortodox.
Numele celor 40 de Sfinți Mucenici sunt Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
Potrivit tradiției, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiți ca o prăjitură cu miez de nucă și miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii și nucă. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morți.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646836459635
Nicoleta Crenguta Ciocea
4h ·
Paștele ortodox, 1999, Iugoslavia și urarea "PAȘTE FERICIT!" scrisă pe bombele NATO...
Operațiunea "Îngerul milostiv" : 78 de zile de teroare, 2.000 de civili uciși,.....
Lumea civilizată a luat, fără exceptie, partea atacatorului! Nu a suferit pentru victime și refugiați, nu a dispus sancțiuni economice împotriva celor care aruncau cu bombe și rachete, nu i-a ajutat pe sârbi cu arme sau mâncare!
Potaile de la București au oferit aeroporturile noastre pentru ca avioanele NATO să ii bombardeze pe vecinii sârbi...
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646836302987
Nicoleta Crenguta Ciocea
4h ·
Paștele ortodox, 1999, Iugoslavia și urarea "PAȘTE FERICIT!" scrisă pe bombele NATO...
Operațiunea "Îngerul milostiv" : 78 de zile de teroare, 2.000 de civili uciși,.....
Lumea civilizată a luat, fără exceptie, partea atacatorului! Nu a suferit pentru victime și refugiați, nu a dispus sancțiuni economice împotriva celor care aruncau cu bombe și rachete, nu i-a ajutat pe sârbi cu arme sau mâncare!
Potaile de la București au oferit aeroporturile noastre pentru ca avioanele NATO să ii bombardeze pe vecinii sârbi...
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1646836300225
Nicoleta Crenguta Ciocea
4h ·
Paștele ortodox, 1999, Iugoslavia și urarea "PAȘTE FERICIT!" scrisă pe bombele NATO...
Operațiunea "Îngerul milostiv" : 78 de zile de teroare, 2.000 de civili uciși,.....
Lumea civilizată a luat, fără exceptie, partea atacatorului! Nu a suferit pentru victime și refugiați, nu a dispus sancțiuni economice împotriva celor care aruncau cu bombe și rachete, nu i-a ajutat pe sârbi cu arme sau mâncare!
Potaile de la București au oferit aeroporturile noastre pentru ca avioanele NATO să ii bombardeze pe vecinii sârbi...
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?