Nu înțeleg cum câțiva derbedei reușesc să fie uniți să calce în picioare milioane de oameni!
Iar milioane de oameni nu reușesc să riposteze împotriva câtorva derbedei!
Asta este tragedia numărul UNU!
Autor: Sorin Marin
Ultima modă în ceea ce privește netezirea drumului către vaccinarea obligatorie este tentativa de aruncare asupra acelora care se opun demenței a „vinei” de a fi necopți la minte. Spun propagandiștii că „antivacciniștii” se comportă precum copiii, adică pe de o parte refuză vaccinarea, dar, de partea cealaltă, refuză să suporte consecințele. Să punem totuși treburile pe făgașul lor normal și să le scurtăm puțin obrăznicia acestor ticăloși. Vă spun încă de la început că-mi măsor bine cuvintele, iar spun ticălos chiar despre asta e vorba.
În primul rând, nu s-a făcut nicio consultare în ceea ce privește achiziția vaccinurilor. Așa am aflat că această cretină și idioată conducere a țării a contractat peste 120 milioane de doze, pentru o populație de 18 milioane de oameni. Ciudat, nu? Chestiunea are iz penal deoarece, la afacere, se încasează niște comisioane babane. La patru vaccinuri un dolar. Logic, la 120 milioane, 30 milioane reprezintă șpaga. Iată cum iese diavolul din pungă!
Înainte de a trece mai departe vă voi vorbi despre actul medical. Pornesc de la un principiu de bază: în ceea ce privește corpul meu, sunt suveran. Nu există absolut niciun motiv pentru care cineva mi-ar putea spune că eu pot fi scos din dreptul pe care-l am asupra propriului corp. Vă voi spune de asemenea, că libertatea pe care mi-am asumat-o pentru mine, am pretenția să fie respectată. La fel cum eu sunt obligat să-i respect deciziile celuilalt asupra propriului său corp și el e obligat să-mi respecte deciziile mele. Vă voi spune, de asemenea, că am membri ai familiei care s-au vaccinat. Nu-i nicio problemă. Fiecare decide care-i sunt prioritățile și ce strategie alege în lupta cu o boală sau cu amenințarea ei. Din punctul meu de vedere - așa cum de altfel spun și specialiștii nemânjiți - faptul că am trecut prin boală presupune automat dezvoltarea imunității. Imunitate care nu ține 180 de zile așa cum declară imbecilii din Ministerul Sănătății, asmuțiți de stăpânii lor de la nivel mondial, ci mult mai mult. Conform Ministerului Sănătății din Singapore, cei care s-au îmbolnăvit de SARS(mai țineți minte?) încă au imunitate! Acest virus este unul derivat din SARS, astfel încât nu-mi dau seama de ce organismul nu s-ar comporta la fel. De asemenea, chiar dacă n-ar fi așa, am ales riscul de a mă reîmbolnăvi. E alegerea mea, așa cum alții au ales să se vaccineze.
Trăiesc totuși cu impresia că, după ce ți-ai făcut vaccinul, te afli în pericol de a dezvolta o boală mentală gravă. Altfel nu înțeleg atitudinea celor care, după ce s-au vaccinat, se transformă în teroriști ai vaccinării. Simt nevoia să-i oblige pe ceilalți să se vaccineze, sau, în cazurile complet scăpate de sub control, se cred un soi de superiori, de supraoameni care, iată, au ajuns prin vaccinare la un statut de invidiat. Stați liniștiți, dragii mei, sunteți la fel de proști și la fel de săraci ca și înainte de vaccinare. Pun punct aici divagației pentru a reveni la firul narativ principal.
Primul lucru pe care trebui să-l înțeleagă vaccinații este că efortul de achiziție al vaccinurilor este suportat și din banii celor care nu s-au vaccinat și care nu au de gând să se vaccineze. Așadar, dacă tu ca vaccinat ai pretenția că ți s-a mai adăugat o bucată de creier, dă fuga la un nevaccinat și mulțumește-i deoarece doza aia de vaccin e cumpărată și din banii lui. A doua chestiune ține de logică: dacă te-ai vaccinat, adică te consideri imunizat, înseamnă că ai scăpat de perspectiva infectării, astfel încât nu are de ce să-ți fie teamă de un nevaccinat. Teoretic și practic, teama ar trebui să se manifeste de către nevaccinații care stau în proximitatea vaccinaților. Sper din tot sufletul că s-a înțeles povestea. Să trecem acum la „teoria nevaccinaților infantili”.
Spun vaccinații că dacă nu te vaccinezi ar trebui să nu mai beneficiezi de serviciile medicale. Zău? Aflu chestii extrem de interesante. Ceea ce nu spun acești imbecili răspândaci de idioțenii propagandistice este că eu, ca nevaccinat, sunt asigurat medical. Așadar, eu plătesc pentru serviciile care mi se oferă, ele nu-mi vin de undeva din cer. Există într-adevăr și posibilitatea ca cineva să-mi spună că dacă nu mă vaccinez nu mai beneficiez de asigurare. E foarte corect. Însă, în acest caz, ar trebui să nu-mi mai oprească banii pe asigurarea de sănătate. Ia să vedem, are statul curajul să dea o asemenea reglementare? Vă spun eu: nu! Dacă oamenii ar vedea câți bani cheltuiesc lunar cu gaura neagră numită „asigurarea de sănătate” s-ar putea să considere că e mai ieftin să strângă banii și să-i folosească atunci când or avea nevoie de ei! În concluzie: oligofreni nu sunt nevaccinații, ci cei care lansează la modul imbecil aceste teme false.
Nu în ultimul rând, vă voi aduce în atenție isteria cu care se pune de reglementarea vaccinării obligatorii. Aflat la New York într-o călătorie de lux pe banii statului, Plăvanul a dat semnalul începerii campaniei de vaccinare obligatorie. Mai țineți minte că v-am spus de astă vară de când Plăvanul se declara împotriva vaccinării obligatorii că o va întoarce? Nu știu dacă deplasarea la New York a fost pentru a-și încasa partea sa de șpagă sau dacă l-a chemat stăpânirea la raport dat fiind numărul mic de vaccinați din România. Cert este că de acolo vine cu o foaie de parcurs pentru impunerea vaccinării obligatorii. Și nu doar la adulți ci, în special, la copii. Să vă explic.
În 30 august, prin a ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Învățământului, se statutează că în interiorul cabinetelor medicale școlare elevilor și studenților li se poate face „imunizarea în condiții epidemiologice speciale”. Este vorba de Ordinul nr. 438/4.629/2021, iar paragraful incriminat îl găsiți, între altele, la punctul 5.2. Ticăloșia vine din două direcții. Părintelui sau tutorului i se dă spre semnare o anexă incompletă(Anexa nr. 18) în care nu se spune nimic despre „imunizări”, ci se spune că „se inițiază măsuri antiepidemice în focar de boli infecțioase conform metodologiilor în vigoare”. Asta implică și vaccinarea. De asemenea, în aceeași anexă se specifică faptul că „în cabinetul medical școlar se efectuează acțiuni de educație pentru sănătate a preșcolarilor și elevilor”. Știți ce-i asta? Acceptul dumneavoastră pentru participarea copiilor la orele de educație sexuală, conform actualei legi care, în mod ticălos, a înlocuit denumirea de educație sexuală cu cea de educație sanitară! Tipic securisto-uSeRIst!
Partea și mai ticăloasă este că întreaga anexă maschează cele incriminate printr-un aparent acord de procesare a datelor personale. Însă, odată semnat, v-ați dat acceptul atât pentru vaccinarea copilului cât și pentru participarea sa la orele de educație sexuală(citiți pagina 2 a Anexei nr. 18 la Ordinul 438 )! După cum puteți lesne înțelege, ticăloșia e de mult timp pregătită. Aveți grijă dacă ați semnat respectiva hârtie: o puteți revoca prin intermediul unei notificări înregistrate la respectiva instituție de învățământ(păstrați copia actului cu numărul de înregistrare!).
Pe moment retorica impusă este cea a vaccinării obligatorii a adulților, însă ținta principală sunt copiii, mai ales că din decembrie se va da verde vaccinării începând cu vârsta de 5 ani! După cum puteți vedea trăim timpuri de-a dreptul apocaliptice, în care ți se impun proceduri medicale cât se poate de ciudate. Se încalcă întreaga legislație și practică judiciară din domeniu pentru a se face loc acestei practici medicale care nu doar că nu și-a dovedit eficacitatea ci, din contră, se dovedește mult mai păguboasă. În Israel ultimul vârf înregistrat a avut o medie de peste 11 000 infectări pe zi față de maxim 8000 cât a avut în perioada anterioară(fără vaccin). În Anglia, maximul recent a fost de 46 000, dar acolo părerea mea e că suntem într-o perioadă de „acumulare” urmând a se depăși vârful anterior de 60 000 de infectări zilnice.
Așadar, cu toate că nu există nicio rațiune logică pentru care ar trebui să-ți faci acest vaccin, se merge pe tirania vaccinării. Vă întreb sincer CE FACEȚI? Aceeași întrebare mi-o adresez în oglindă! Ce facem, oameni buni, așteptăm să fim călcați în picioare de acești ticăloși? Suntem mai bine de 60% cei care nu ne-am vaccinat din rațiunile anterior expuse. Vă întreb încă odată: CE FACEM???
Știu, sunt o căruță de ticăloși care vor să se ridice pe valul acesta de nemulțumire. O să vedem o groază de apeluri patetice. Deja mi-e scârbă când știu câte jigodii abia așteaptă se se urce pe un val de nemulțumire pentru a-l deturna. Vă întreb totuși, noi, oamenii simpli,
CE FACEM?
Asistăm neputincioși la acțiunile ticăloase ale unei minorități absolute care, pe banii noștri, caută să ne impună o procedură medicală dubioasă?
CE FACEM?
Stăm precum oile? Înjurăm din fotolii cu telecomanda în mână?
Întrebați-vă prietenii, rudele, pe cei apropiați. Ce-i de făcut? Noi suntem majoritatea, chiar ne lăsăm călcați în picioare de-o minoritate insignifiantă? Porniți de la ideea că, din punct de vedere legal, totul e împotriva noastră. Porniți de la ideea că absolut toate partidele politice participă la blatul vaccinării obligatorii. Porniți de la ideea că absolut toate instituțiile statului forțează vaccinarea obligatorie. Asta în condițiile în care:
majoritatea cadrelor medicale nu-și doresc vaccinarea
majoritatea cadrelor din armată, poliție, servicii de forță nu-și doresc vaccinarea
majoritatea profesorilor nu-și doresc vaccinarea
majoritatea covârșitoare a angajaților nu-și doresc vaccinarea.
Atunci cine-o dorește? O vor niște jogodii din industria producătoare de medicamente care, după cum se observă, recurg inclusiv la mită pentru aceasta. Sunt sprijiniți de tot ce înseamnă Big Tech și structuri oculte de putere. Întrebarea e simplă: DE CE? De ce toată această nebunie? E ceva ciudat, dubios, irațional, ceva cu care efectiv NU MĂ POT ÎMPĂCA. De aceea vă întreb cât se poate de sincer: v-ați întrebat DE CE TOATE ACESTEA?
N-am răspuns. Sunt la fel de simplu ca și voi. Caut însă o soluție de ieșire. Și singurul lucru pe care cred că-l putem face este acela de a ne face simțită prezența. Nu știu cum, dar trebuie făcut ceva!
P.S. Cei de la Project Veritas au început dezvăluirile în ceea ce privește vaccinurile. Probabil de aceea e nebunia cu accelerarea cu orice preț a campaniilor la nivel mondial.
Trenduri Economice - Dan Diaconu
Text preluat. E vorba despre TOATE drepturile și libertățile din Constituție, este practic vorba despre Constituția a cărei aplicare pentru anumite categorii de persoane poate fi condiționată, la dorința administrației publice, de existența și prezentarea certificatului verde!
Nu ți se recunosc drepturile și libertățile fundamentale dacă nu ai certificat verde!
Nici dreptul la muncă, nici dreptul la liberă circulație, nici dreptul la învățătură, nici libertatea individuală, nici dreptul la proprietate privată, nici dreptul la inviolabilitatea domiciliului, nici dreptul la viața privată, nici libertatea de exprimare, nici dreptul la vot, nici dreptul de a fi ales, nici dreptul la ocrotirea sănătății, nici dreptul de asociere, nici libertatea economică, nici dreptul la moștenire, absolut nici un drept!!!! Ești apatrid în propria ta țară, deși aceștia tot au o protecție internațională și stau mai bine.
Premierul, secondat de Arafat, devine Dumnezeu, practic cu drept de viață sau de moarte asupra noastră!!!
?Žn toiul unui miting, la un sfat cu Bratu Luis ??i Pompiliu Diplan. Uneori vedem lucrurile diferit, dar lÄ?sÄ?m orgoliile deoparte ??i ne unim pentru Libertate.
Legitima Aparare, Calea Neamului, Starea de Libertate, 2 octombrie ora 16, Pia??a VICTORIEI, la Guvern, mitingul societÄ???ii civile.
Pia??a VICTORIEI, la GUVERN. Mitingul pentru Libertate, ??mpotriva ocupa??iei strÄ?ine, a fost anun??at ??ncÄ? din 9 septembrie de Legitima Aparare.
Doamne ajutÄ? dragii mei, eu ??i atunci c??nd rÄ?cesc, mÄ? pÄ?strez ??n modul â?tradi??ionalâ?, ??n sensul cÄ? m-am ales cu o gripÄ? de toatÄ? frumuse??ea ce mÄ? tine prin preajma patului de c??teva zile. MÄ? rog lui Dumnezeu sÄ? mÄ? punÄ? pe picioare p??nÄ? duminicÄ?, 7 noiembrie, pentru a fi prezent pe Baricada Vie a LibertÄ???ii de la Universitate. Nu am c@wid (2 teste negative, lipsÄ? simptome specifice), ??n schimb avem douÄ? autocare ??nchiriate ??i vrem sÄ? cumpÄ?rÄ?m trei porta-voci mari (dacÄ? pute??i, dati-ne o m??nÄ? a ajutor si trimite??i orice bÄ?nu?? ??n contul Asocia??iei Calea Neamului, RO62BRDE080SV52855930800, care ??n urma ultimelor deplasÄ?ri la Bucure??ti si Valea Uzului, a rÄ?mas cam gol). Protestul de duminicÄ? nu va avea scenÄ?, va fi ??inut viu de c??t mai multe porta-voci ??i de scandÄ?rile voastre. Nu se vor ??ine discursuri clasice, cÄ?ci bine??n??eles ??ti??i cu to??ii despre ce e vorba: NU Certificat c@wid, NU restric??ii aberante, DA medicamente eficiente ??n spitale ??i farmacii ??i un mesaj clar, cÄ?tre to??i ticÄ?lo??ii care ne-au umilit si au dus de r??pÄ? economia ??n ultimii ani: pleca??i acasÄ?, pleca??i oriunde, cÄ?ci nu vrem sÄ? vÄ? mai vedem ??n fa??a ochilor cu toate minciunile ??i ipocrizia voastrÄ?! DacÄ? Dumnezeu va r??ndui ca duminicÄ?, cu o zi ??nainte de SÄ?rbÄ?toarea Sfin??ilor Arhangheli Mihail ??i Gavriil, sÄ? iasÄ? ??n stradÄ? zece mii de oameni ce vor bloca timp ??ndelungat circula??ia ??n Pia??a UniversitÄ???ii, atunci acesta va fi un semnal puternic pentru to??i parlamentarii care se vor afla luna aceasta ??n fa??a votului pentru introducerea certificatelor verzi inclusiv la locurile de muncÄ?. ?ŽncercÄ?m sÄ? lungim protestul nostru ??i ??n data SÄ?rbÄ?torii Sfin??ilor Arhangheli. Acest lucru depinde numai de voi, de hotÄ?r??rea voastrÄ? de a refuza sÄ? fi??i scana??i cu un Cod QR pentru a putea circula liber, munci sau cumpÄ?ra o bucatÄ? de p??ine.
De mobilizarea ??n zona Bra??ov-Covasna se ocupÄ? pe teren, Gicu, Irina ??i Anita, listele fiind deschise, ??n acest sens, put??ndu-se lua legÄ?tura ??i cu mine pe mesaj Fb.
Mergem ??mpreunÄ? cu Dumnezeu ??nainte oameni buni, oric??t de greu ne-ar fi! Libertatea si demnitatea noastrÄ? nu se cedeazÄ?!
M??ine sper sÄ? pot scrie mai bine, sÄ? vÄ? conving cumva, cÄ? este nevoie de voi to??i, de eforturile ??i determinarea voastrÄ?.
Acum, mai tare ca niciodatÄ?, strig:
???????´DE??TEPTAREA ROM??NIE!???????´
"Voi ce sta??i ??n adormire, voi ce sta??i ??n nemi??care,
N-auzi??i prin somnul vostru acel glas triumfÄ?tor,
Ce se-nal??Ä? p??nâ?? la ceruri din a lumei de??teptare,
Ca o lungÄ? salutare
CÄ?tr-un falnic viitor?
Nu sim??i??i inima voastrÄ? cÄ? tresare ??i se bate?
Nu sim??i??i ??n peptul vostru un dor sf??nt ??i rom??nesc
La cel glas de ??nviere, la cel glas de libertate
Ce pÄ?trunde ??i rÄ?zbate
Orice suflet omenesc?
IatÄ?! lumea se de??teaptÄ? din ad??nca-i letargie!
Ea pÄ???e??te cu pas mare cÄ?tr-un ??el de mult dorit.
Ah! trezi??i-vÄ? ca d??nsa, fra??ii mei de Rom??nie!
Scula??i to??i cu bÄ?rbÄ???ie,
Ziua vie??ei a sosit!
Libertatea-n fa??a lumei a aprins un m??ndru soare,
??-acum neamurile toate cÄ?trÄ? d??nsul a??intesc
Ca un c??rd de vulturi ageri ce cu-aripi m??ntuitoare
Se cerc vesel ca sÄ? zboare
CÄ?trÄ? soarele ceresc!
Numai tu, popor rom??ne, sÄ? zaci vecinic ??n orbire?
Numai tu sÄ? fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu sÄ? nu iei parte la ob??teasca ??nfrÄ???ire,
La ob??teasca fericire,
La ob??tescul viitor?
P??nÄ? c??nd sÄ? creadÄ? lumea, o! copii de Rom??nie!
C-orice dor de libertate a perit, s-a stins din voi?
P??nÄ? c??nd sÄ? ne tot plece cruda, oarba tiranie
??i la caru-i de trufie
SÄ? ne-njuge ea pe noi?
P??nÄ? c??nd ??n ??ara noastrÄ? tot strÄ?inul sÄ? domneascÄ??
Nu sunte??i sÄ?tui de rele, n-a??i avut destui stÄ?p??ni?
La arme, viteji, la arme! face??i lumea sÄ? priveascÄ?
Pe c??mpia rom??neascÄ?
Cete m??ndre de rom??ni!
Scula??i, fra??i de-acela??i nume, iatÄ? timpul de frÄ???ie!
Peste Moina, peste Milcov, peste Prut, peste Carpa??i
Arunca??i bra??ele voastre cu-o puternicÄ? m??ndrie
?ži de-acum pe vecinicie
Cu to??i m??nile vÄ? da??i!
Hai, copii de-acela??i s??nge! hai cu to??i ??ntr-o unire
Libertate-acum sau moarte sÄ? cÄ?tÄ?m, sÄ? dob??ndim.
Pas, rom??ni! lumea ne vedeâ?? Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei desrobire
Via??a noastrÄ? sÄ? jertfim!
Fericit acel ce calcÄ? tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ??arÄ? libertatea renviind,
Fericit, mÄ?re?? acela care sub un falnic soare
Pentru patria sa moare,
Nemurire mo??tenind".
De Vasile Alecsandri
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635959490880
ULTIMA ORÄ?! LoviturÄ? pentru CNSU. Interdic??iile privind certificatul verde, ANULATE de Tribunalul Bucure??ti
AflÄ? din primul comentariu ce se ??nt??mplÄ? acum pentru to??i rom??nii â???¸â???¸â???¸ Text preluat.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
IMG_20211103_185051_048
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635947533590
BOMBA ZILEI: Certificatul verde de vaccinare impus ??n Bucure??ti acum o lunÄ? a fost anulat astÄ?zi de Tribunalul Bucure??ti, iar instan??a a apreciat cÄ? persoanele vaccinate trebuie sÄ? stea ??n case dupa ora 22.00,la fel ca ??i persoanele nevaccinate!
Cu alte cuvinte, a dat de pÄ?m??nt cu privilegiile pentru vaccina??i, iar dacÄ? se pÄ?streazÄ? decizia ??i la recurs, atunci to??i bucure??tenii vor trÄ?i ??n libertate fÄ?rÄ? certificate, a??a cum e ??i firesc sÄ? fie.
Eroul nostru este Adrian-Cristian Secu , cel mai cunoscut student al FacultÄ???ii de Drept!
Respect pentru aceastÄ? reu??itÄ?!
Punct ochit, Punct lovit!??????
"Respinge cererea de interven??ie for??atÄ? formulatÄ? de reclamant ??n contradictoriu cu intervenientul for??at Avocatul Poporului, ca inadmisibilÄ?. Respinge excep??ia lipsei calitÄ???ii procesuale pasive a p??r??tei Institu??ia Prefecturii Municipiului Bucure??ti, ca ne??ntemeiatÄ?. Respinge excep??ia de inadmisibilitate a capetelor 5 ??i 6, ca ne??ntemeiatÄ?. Respinge excep??ia lipsei de interes, ca ne??ntemeiatÄ?. Admite ??n parte ac??iunea formulatÄ? ??i precizatÄ? de reclamant. AnuleazÄ? ??n parte art. 4, art. 5 al. 2, art. 6, art. 7 al. 1 ??i 2 ??i art. 9 din HotÄ?r??rea CMBSU nr. 61/02.10.2021 ??n limita sintagmei â?žParticiparea este permisÄ? doar pentru persoanele care sunt vaccinate ??mpotriva virusului SARS-CoV-2 ??i pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se aflÄ? ??n perioada cuprinsÄ? ??ntre a 15- a zi ??i a 180-a zi ulterioarÄ? confirmÄ?rii infectÄ?rii cu virusul SARS-Co V-2â?. AnuleazÄ? ??n parte art. 10, art. 11, art. 12 al. 2, art. 15, art. 16 al. 1, art. 19, art. 20 al. 1, art. 21 al. 1, art. 22 ??i art. 23 din HotÄ?r??rea CMBSU nr. 61/02.10.2021 ??n limita sintagmei â?žParticiparea este permisÄ? doar pentru persoanele care sunt vaccinate ??mpotriva virusului SARS-CoV-2 ??i pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se aflÄ? ??n perioada cuprinsÄ? ??ntre a 15- a zi ??i a 180-a zi ulterioarÄ? confirmÄ?rii infectÄ?rii cu virusul SARS-Co V-2â?. AnuleazÄ? ??n parte art. 16 al. 3 din HotÄ?r??rea CMBSU nr. 61/02.10.2021 ??n limita sintagmei â?žAccesul ??n zonele de consum astfel delimitate ??i amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate ??mpotriva virusului SARS-CoV-2 ??i pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se aflÄ? ??n perioada cuprinsÄ? ??ntre a 15- a zi ??i a 180-a zi ulterioarÄ? confirmÄ?rii infectÄ?rii cu virusul SARS-Co V-2â?. Admite ??n parte cererea subsidiarÄ? a petitului 5 din ac??iune. AnuleazÄ? pct. 5 ??i 6 al art. 26 din HotÄ?r??rea CMBSU nr. 61/02.10.2021. Respinge petitul 4 referitor la anularea integralÄ? a art. 27, respinge lit. a ??i b din cadrul petitului 5 referitoare la anularea art. 26, respinge ??n totalitate petitul 6 referitor la anularea art. 17, din HotÄ?r??rea CMBSU nr. 61/02.10.2021, ca ne??ntemeiate. ObligÄ? p??r??tele, ??n solidar, sÄ? achite reclamantului suma de 50 lei cheltuieli de judecatÄ? reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru achitatÄ? ??n dosar. Cu recurs care se depune la Tribunalul Bucure??ti â?? Sec??ia a II a Contencios Administrativ ??i Fiscal ??n termen de 15 zile de la comunicare."
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635947052862
Adrian-Cristian Secu , eroul nostru a ochit din nou ??inta, fiindcÄ? decizia de ??ncuviin??are a stÄ?rii de alertÄ? a fost declaratÄ? NECONSTITU?šIONALÄ? de judecÄ?torii Cur??ii Constitu??ionale!??????
Decizia este DEFINITIVÄ?!
De sute de ori am spus ??n public ??n ultimul an ??i jumÄ?tate cÄ? tot ceea ce se ??nt??mplÄ? ??n acest moment este ILEGAL, ABUZIV ??i NECONSTITU?šIONAL ??i uite cÄ? aveam dreptate de fiecare datÄ? c??nd spuneam acest adevÄ?r.
Lupta noastrÄ? pentru rec????tigarea tuturor drepturilor ??i libertÄ???ilor noastre continuÄ? ??i ne vom vedea m??ine de la ora 10.00 pentru a protesta ??n fa??a partidelor ??mpotriva adoptÄ?rii certificatelor verzi de vaccinare!
Vom ??ncepe protestul ??n fa??a sediului USR ( Sos Kiseleff, Nr 55)!
Nu trebuie sÄ? lÄ?sam deputa??ii sÄ? le voteze!
NU cedÄ?m, NU vrem certificate, Avem Libertate!
CCR a statuat la 20.10.2021 cÄ? HotÄ?r??rea Parlamentului nr 5/2020 pentru ??ncuviin??area stÄ?rii de alertÄ? ??i a mÄ?surilor instituite prin HotÄ?r??rea de Guvern Nr 394/2020 privind declararea stÄ?rii de alertÄ? ??i mÄ?surile care se aplicÄ? pe durata acesteia pentru prevenirea ??i combaterea efectelor pandemiei de C(o)vid 19 este NECONSTITU?šIONALÄ?.
Imprima??i decizia CCR nr 672/20.10.2021 ??i c??nd jandarmii ??i poli??i??tii vin sÄ? vÄ? amendeze ilegal ??n timpul protestelor pe motiv cÄ? NU respecta??i restric??iile ??i mÄ?surile pLandemice, atunci le ve??i arÄ?ta aceastÄ? decizie ??i le pute??i spune cÄ? ve??i depune pl??ngeri penale pentru abuz ??n serviciu dacÄ? ei vÄ? vor amenda, invoc??nd ??ncÄ?lcarea dispozi??iilor regÄ?site ??n decizia CCR.
Contesta??i ??n instan??Ä? toate amenzile pe care le primi??i prin Po??tÄ? ??i apoi face??i pl??ngeri penale agen??ilor care vÄ? amendeazÄ? ilegal, abuziv, neconstitu??ional.
Pl??ngerile penale depuse pe numele agen??ilor constatatori care vÄ? trimit amenzile acasÄ? vor stopa abuzurile la care am fost supu??i ??n ultimul an ??i jumÄ?tate, dreptul nostru la exprimare ??i libertatea ??ntrunirilor fiind ??ngradite de jandarmii ??i de poli??i??tii care ne-au v??nat non-stop, amend??ndu-ne abuziv.
?Žn prezent, poli??i??tii se feresc sÄ? mai aplice amenzi pentru nerespectarea restric??iilor pLandemice dupÄ? publicarea ??n Monitorul Oficial a deciziei CCR nr 672/20.10.2021, fiindcÄ? ????i dau seama cÄ? ??ncalcÄ? legea dacÄ? NU respectÄ? deciziile CCR.
Respect pentru Adrian Secu, geniul nostru de la Facultatea de Drept care a redactat aceastÄ? sesizare de neconstitu??ionalitate a HotÄ?r??rii Parlamentului nr 5/2020, c??t ??i pentru deputatul Mihai Lasca ??i parlamentarii AUR care au str??ns 50 semnÄ?turi pentru a o depune la CCR.
Lupta??i ??mpreunÄ? cu noi pentru a lÄ?sa o ??arÄ? liberÄ? copiilor no??tri!
Suntem pe drumul cel bun, vÄ? asigur!???????´
PS: S-a admis excep??ia, dar trebuie anulatÄ? HotÄ?r??rea de Guvern 394/2020 ??n contencios administrativ!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635947049871

09:47:16 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
15:19:56 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635858552213
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635858040980
NiciodatÄ? sÄ? nu ??ndrÄ?zne??ti sa superi pe Dumnezeu!!!!
Repet
Barca Titanic â???¸ proprietarul a spus: nici Dumnezeu nu poate scufunda
barca asta â??â?? ??i ??tii ce s-a ??nt??mplat.
Marilyn Monroe a spus: Nu am nevoie de ISUS, 3 zile mai t??rziu a fost gÄ?sitÄ? moartÄ?.
O mamÄ? i-a spus fiicei sale, Dumnezeu sÄ? fie cu tine.
?Žn mod ironic ea a rÄ?spuns: â??â?? ??n portbagaj. De cÄ?tre
CÄ? ea a vrut sÄ? spunÄ? cÄ? aici nu se potrive??te â??â?? ??n excursie, a fost un
accident unde au murit to??i tinerii care au plecat
??i portbagajul a rÄ?mas intact... Tata i-a spus lui
Fiule, Dumnezeu sÄ? te aibÄ? ??n pazÄ?, iar fiul a spus cÄ? prietenii mei mÄ? vor proteja mai mult dec??t Dumnezeu, c??nd se ??ntorcea de la
Munca lui, un glon?? rÄ?tÄ?cit l-a ucis.. unde
prietenii nu l-au putut proteja...
Un bÄ?iat s-a dus la bisericÄ? a ??nceput sÄ? urineze pe cruce spun??nd cÄ? nu existÄ? Dumnezeu a doua zi ??i-a pierdut bra??ele ??i a mÄ?rturisit.
Un om a primit acest mesaj ??i l-a ??ters spun??nd ce!! Dumnezeu nu existÄ?, omul suferÄ? timp de 8 de ani, un alt om a primit mesajul Ä?sta ??i distribuie-l multor oameni, a fost promovat ??n slujba lui.
DUMNEZEU deschide u??i pe care nimeni nu le poate ??nchide
Acest mesaj. ??i dacÄ? nu ai nevoie de Dumnezeu ignorÄ? mesajul ??i nu-l rÄ?sp??ndi...
Acest mesaj are ca scop ??ntoarcerea
Lume, pre??edintele Argentinei a primit-o ??i
ignorat ??i la 8 zile i-a murit fiul.
Acest mesaj este sacru ??i miraculos. Distribuie acest mesaj ??n 5 grupuri diferite de Facebook ??i tasteazÄ? Amin ??n 5 zile vei primi o surprizÄ?. Nu ignora.
!!! O binecuv??ntare ????i vine sub formÄ? de casÄ?, cÄ?sÄ?torie sau financiar. Nu rupe??i ??i nu pune??i ??ntrebÄ?ri, acesta este un test. DacÄ? Dumnezeu este pe primul loc ??n via??a ta? DacÄ? da, lÄ?sa??i ceea ce face??i ??i scrie??i amin pentru aceastÄ? minune.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
IMG_20211102_144544_948
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635839828944
Apel cÄ?tre maghiarii care trÄ?iesc ??n Rom??nia: pune??i presiune asupra parlamentarilor UDMR sÄ? NU voteze proiectele de lege referitoare la impunerea Certificatul Verde! Noi, rom??nii liberi, a??a am procedat cu "ai no??tri", le-am trimis zeci de mii de mailuri ??n acest sens ??i am pichetat sediile partidelor lor. Cu siguran??Ä?, vÄ? ??ntreba??i de ce tocmai eu, care sunt perceput de cÄ?tre voi ca un â?inamicâ?, fac acest apel, aceastÄ? scrisoare deschisÄ?. Cu siguran??Ä?, se ??ntreabÄ? asta ??i mul??i dintre rom??ni. Consider cÄ? suntem cu to??ii ??n aceea??i situa??ie, ??n care libertatea ??i demnitatea noastrÄ? de oameni este cÄ?lcatÄ? ??n picioare ??n momentul ??n care, pentru a putea intra ??ntr-o institu??ie publicÄ?, la locul de muncÄ? sau ??n orice alt spa??iu, trebuie sÄ? fim scana??i cu un cod QR ca ni??te â?mÄ?rfuri!â?. Consider cÄ? UDMR nu vÄ? reprezintÄ? ??n totalitate, din momentul ??n care ????i dÄ? m??na cu partidele â?noastreâ? trÄ?dÄ?toare pentru a sluji o agendÄ? globalistÄ? dictatÄ? de corpora??iile ??i organismele interna??ionaliste. Consider cÄ? UDMR vÄ? vinde iluzii autonomiste strict din punct de vedere electoral, cÄ?ci p??nÄ? si liderii UDMR sunt ??n mod real con??tien??i, cÄ? ??n Rom??nia nu va putea exista nicio regiune autonomÄ? ??n centrul ??Ä?rii. Singura â?investi??ieâ? a UDMR, ??n jude??ele Harghita, Covasna, Mure??, care a fost la guvernare ani ??n ??ir alÄ?turi de diferite partide a fost v??nzarea acestei iluzii. UDMR nu este ??n stare sÄ? facÄ? a??a ceva, cu siguran??Ä? este ??n stare ??nsÄ?, sÄ? atragÄ? fonduri pentru conturile proprii din Ungaria pentru acesta iluzie. Pe de altÄ? parte, realitatea este cÄ? at??t voi, maghiarii, c??t ??i noi rom??nii, luptÄ?m pentru identitatea noastrÄ?. Este o luptÄ? veche, o ??tim cu to??ii, o luptÄ? cruntÄ? de-a lungul Istoriei. Aceasta se duce ??i astÄ?zi ??i se va duce p??nÄ? la Judecata de Apoi, suntem pe baricade diferite, dincolo de â?jocurileâ? politicianiste. VÄ? ??ntreb ??nsÄ? un lucru simplu: cum veti duce voi aceastÄ? luptÄ? a voastrÄ? pentru identitate, dupÄ? ce un portar dintr-o primÄ?rie sau dintr-un supermarket vÄ? scaneazÄ? cu un telefon la intrare? Cum ve??i mai avea capul sus? Cum ve??i duce voi aceastÄ? luptÄ? c??nd directorul vostru ungur vÄ? va da afarÄ? de la locul de muncÄ? dacÄ? nu ve??i avea Pa??aport c@wid? Unde va fi atunci libertatea si demnitatea voastrÄ? ? Ce fel de luptÄ? pentru identitatea de unguri ve??i mai avea, c??nd vÄ? ve??i pierde libertatea de oameni? La ce vÄ? va mai folosi ??nvÄ???Ä?m??ntul ??n limba maghiarÄ? daca copiii vo??tri vor ajunge sÄ? fie scanati la intrarea ??n clase? Nu sim??i??i cum vÄ? sufocÄ? acestÄ? umilin??Ä? indiferent ??n ce limbÄ? se pronun??Ä?? Nu sim??i??i cÄ? obligativitatea pentru Certificat vÄ? anuleazÄ? drepturile? Voi, care militati pentru drepturile voastre de unguri, renun??a??i la drepturile voastre de oameni? VouÄ? vi se pare corect ??i logic ca ale??ii vo??tri din UDMR sÄ? voteze acest lucru?
DacÄ? e sÄ? ne ??nt??lnim pe fronturi diferite, diametral opuse, ??n luptÄ?, atunci sÄ? ne vedem ochi ??n ochi ca oameni liberi, nu ca niste amÄ?r????i ce tocmai au fost scana??i un portar. FÄ?rÄ? nicio ??ndoialÄ?, sincer vÄ? spun, ne vom privi din nou ??i din nou, fa??Ä? ??n fa??Ä?, la Valea Uzului, la T??rgu-Secuiesc sau Sf??ntu-Gheorghe, ne vom duce bÄ?tÄ?liile p??nÄ? la capÄ?t, asta nu se va termina niciodatÄ?; dar dacÄ? e sÄ? le ducem, sÄ? le ducem ca oameni liberi, ca rom??ni si unguri, nu ca ni??te coduri ??nscrise pe un amÄ?r??t de certificat, nu ca ni??te sclavi supu??i globalismului dictat de noua Interna??ionalÄ? kominternistÄ?. ?Žn caz contrar, am fi ridicoli, de ambele pÄ?r??i. Am fi ca niste marionete, simple pÄ?pu??i de carton care mimeazÄ? o luptÄ?.
A??adar, un singur ??i simplu mesaj vÄ? ??ndemn, vÄ? rog chiar, sÄ? adresa??i parlamentarilor UDMR, pe mail sau direct la sediile UDMR : NU vota??i Certificatul Verde!
Nu vÄ? lÄ?sa??i ??nvin??i de fricÄ? ??i de propagandÄ?! ?Žn rest, a??a cum am mai spus, ne vedem pe baricade diferite, dar haide??i sÄ? ne privim ??n ochi ca oameni liberi! DacÄ? nu avem libertate, cu siguran??Ä? nu vom avea nici identitate!
Semnat, Mihai T??rnoveanu, pre??edinte Asocia??ia Calea Neamului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635802279482
Da! M-am saturat de UE!
Am curajul sÄ? o spun! Nu mai vreau cu UE!
UE ??i trÄ?dÄ?torii rom??ni se fac vinovati de moartea si batjocorirea pÄ?rintilor nostri, de coruperea copiilor nostri si de batjocorirea Credin??ei Stramo??e??ti! UE ne-a ordonat sa nu importam medicamente din cauza ca veneau din Rusia, sÄ? nu folosim Arbidol sau Ivermectina ??i multe alte anti-virale, ci sa folosim doar otrava care le aduce lor profit!
Stau tratamentele blocate la granita, din cauza ca slugile pnl-usr-psd nu au curaj sa ceara vindecarea poporului rom??n.
Noi chiar nu mai avem bÄ?rba??i ??i femei ??n Rom??nia, care sÄ? ne reprezinte cu demnitate ??n Europa?
Da! M-am saturat de clica pedofilÄ? franco-germano-olandeza care capuseaza statul rom??n de zeci de ani!
Da! Vedem ca zismul rena??te sub ochii no??tri, azi.
Da... mÄ? rog la bunul Dumnezeu sÄ? destrame aceastÄ? alian??Ä? antihristicÄ? a UE, aceastÄ? c??rdÄ???ie a fiarelor care mÄ?n??ncÄ? inima poporului rom??n, aceastÄ? ga??cÄ? a corupÄ?ciunii ??i a ur??ciunii pustiirii.
Da... ??mi doresc din toatÄ? inima ca Rom??nia sÄ? rÄ?m??nÄ? o ??arÄ? suveranÄ? ??i cre??tin-ortodoxÄ? p??nÄ? la sfarsitul veacurilor!
Da! Refuz sÄ? fac parte din "familia" lor neo-marxistÄ?, nu mÄ? fac pÄ?rta?? cu ru??inea desfr??natÄ? ??i cu trÄ?dÄ?torii rom??ni care, ??n loc sÄ?-??i onoreze ??ara, glorificÄ? punga de galbeni a lui Iuda.
Da! Nu mai suport mutra ignoranta a analfabetului Macron care ne da noua lectii de civilizatie! C????i rom??ni pedofili / gerontofili sti??i? Nu mai suport complexul de superioritate german. Am avut de a face cu ei, multi ani. Nu ne sunt cu nimic superiori!
Da! Vom fi 5-6 milioane de nevaccina??i iar voturile noastre nu vor putea fi ignorate.
Da! Ceea ce ne uneste pe noi este incomparabil mai puternic dec??t ceea ce-i une??te pe iude. Pe noi ne uneste curajul, pe ceilalti ??i uneste frica... frica nu poate fi niciodatÄ? baza unitÄ???ii sociale. Iudele vor ajunge sa se ucidÄ? intre ei, vor fi ca animalele, se vor lupta pentru beneficii de care noi nu vom mai avea nevoie...
Da! Fra??ilor, poporul rom??n trebuie sÄ? ??nceteze a-??i idolatriza cÄ?lÄ?ii care-i mÄ?n??ncÄ? inima... e timpul sÄ? ie??im din UE! Sau mÄ?car sÄ? trimitem patrio??i acolo!
Da! Refuz sÄ? fac parte dintr-o uniune a antihri??tilor ??i renun?? bucuros la dreptul a cÄ?lÄ?tori prin ??Ä?rile lor, devenite oaze ale necurÄ???iei! MÄ? dezic de toate beneficiile lor spurcate ??i de to??i banii lor murdari!
Da! Fra??ilor, ace??ti antihri??ti creeazÄ? ferestre de oportunitate, una dupÄ? alta, pentru a-??i afirma programul lor de distrugere a Ortodoxiei. SÄ? folosim ??i noi aceste ferestre, pentru a ne mÄ?rturisi Credin??a OrtodoxÄ? ??i pentru a reorienta lumea cÄ?tre AdevÄ?r!
Da! SÄ? dea Dumnezeu ca praful ??i pulberea sÄ? se aleagÄ? de uniunea antihristilor, sÄ? se risipeascÄ? ??i sÄ? se destrame UE precum se risipe??te fumul, sÄ? se ducÄ? to??i cei care-l urÄ?sc pe Dumnezeu, sÄ? disparÄ? to??i cei care-l iubesc pe diavol!
Da! Cine spune cÄ? Rom??nia trebuie sÄ? rÄ?m??nÄ? ??n UE, du??man al Bisericii Ortodoxe Rom??ne ??i du??man al lui Hristos este ??i ucenic al satanei este! Oare nu ne spune psalmistul sÄ? ne ferim de rÄ?u, sÄ? cÄ?utÄ?m Binele ??i sÄ?-l urmÄ?m, sÄ? nu ne ??ntovÄ?rÄ???im cu nelegiui??ii, oare nu ne spun apostolii sÄ? nu ne trebuiascÄ? nici praful din casele lor? UE nu mai este cre??tinÄ?. UE a devenit o oazÄ? ??ndrÄ?citÄ? prin conducÄ?tori antihri??ti, atei, decÄ?zu??i.
DA! CEL care nÄ?dÄ?jduie??te la Dumnezeu nu merge ??mpreunÄ? cu cei care urÄ?sc pe Dumnezeu. El nu cautÄ? sfatul lor. Nu merge pe acela??i drum cu ei. El ??i evitÄ?. Drumul lui este separat de lume. Nu ia aminte la ce spun nelegiui??ii. Nu stÄ? prin apropierea lor. El refuzÄ? sÄ? se ducÄ? la sfatul celor rÄ?i. RefuzÄ? sÄ? adopte filozofia vie??ii lor, a felului lor de a fi ??i de a actiona. RefuzÄ? toate acestea, pentru a nu ajunge sÄ? fie asemeni lor.
DA! A face sau nu parte din UE nu e o dilemÄ? oarecare, nici o dilemÄ? politicÄ?, nici mÄ?car o dilemÄ? existen??ialÄ?, ci un loc de intersec??ie a mor??ii cu via??a, a lepÄ?dÄ?rii de AdevÄ?r cu asumarea AdevÄ?rului, a necredin??ei cu Dreapta Credin??Ä?.
DA! ?Žnainte de a fi european, sunt cre??tin-ortodox!
Unde ne vom ??ndrepta, aia vom avea!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635802273187

FB_IMG_1635802269655

FB_IMG_1635802262722

FB_IMG_1635802266084

FB_IMG_1635800376005
Diaspora, e momentul sÄ? reveni??i acasÄ?! Cur??nd vor ??nchide grani??ele pentru cei neinjecta??i. Canada deja a fÄ?cut asta. UrmeazÄ? Europa de Vest. VENI?šI ACASÄ?!
Acum c??t mai ave??i cum !!!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1635795160264
Tata ??mi spunea: â?žPentru a-??i da seama cine este un prieten bun, organizeazÄ? o petrecere
FÄ? o petrecere minunatÄ?, adu bere ??i vinuri bune de peste 13 ani
Adu m??ncare bunÄ? ??i pune muzicÄ? de fundal,
FÄ? ceva frumos ??i ??nt??mpinÄ?-i pe to??i,
DÄ? volumul mai tare pentru a putea spune â?žCe piesÄ? frumoasÄ?! Ce grup este?
Dar nu prea tare, permite??i-vÄ? dialogurile
SÄ? nu fie acoperite de note. "
â?žInvitÄ?-??i prieteniâ?, mi-a spus: â?žInvitÄ? mul??i,
InvitÄ?-??i to??i prietenii pe care ??i cuno??ti,
??i apoi, dupÄ? petrecere, fiecare sÄ? ia calea pe care o preferÄ?.
Nu obliga niciodatÄ? pe nimeni sÄ? rÄ?m??nÄ?, nu convinge,
Nu prelungi niciodatÄ? petrecerea.
CÄ? sÄ?rbÄ?torile au origini mai vechi dec??t noi
Ele ??tiu c??nd sÄ? termine.
SalutÄ? ??i ureazÄ? Noapte bunÄ? tuturor.
??i observÄ?, observÄ? cu aten??ie cine din propria voin??Ä? rÄ?m??ne sÄ? te ajute.
Cine te va ajuta sÄ? speli vasele,
Cine te va ajuta sÄ? pui lucrurile la punct, sÄ? repari lucrurile.
Ace??tia vor fi prietenii tÄ?i buni.
Cei care nu vor sta alÄ?turi de tine
C??nd muzica ??i vinul sunt bune ??n perioadele tale bune.
Ace??tia sunt prietenii buni, cei care vor rÄ?m??ne
Chiar ??i atunci c??nd via??a ta va avea doar firimituri ??i dezordine de oferit "
- ??i la sf??r??itul tuturor, ??mi spunea tata
â?žAminte??te-??i, la sf??r??itul fiecÄ?rei petreceri frumoase
La sf??r??itul fiecÄ?rui moment epic
Din fiecare mare succes ??i din fiecare afacere de succes
Vei vedea cÄ? ??ntotdeauna vor fi foarte pu??ine persoane l??ngÄ? tine
Dar cei foarte pu??ini, ????i amintesc mereu asta
Ei meritÄ? tot â?
La sf??r??itul petrecerii â?? Gio Evan - https://www.youtube.com/watch?v=SBvFQn13lHs
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?