Nu înțeleg cum câțiva derbedei reușesc să fie uniți să calce în picioare milioane de oameni!
Iar milioane de oameni nu reușesc să riposteze împotriva câtorva derbedei!
Asta este tragedia numărul UNU!
Autor: Sorin Marin
Ultima modă în ceea ce privește netezirea drumului către vaccinarea obligatorie este tentativa de aruncare asupra acelora care se opun demenței a „vinei” de a fi necopți la minte. Spun propagandiștii că „antivacciniștii” se comportă precum copiii, adică pe de o parte refuză vaccinarea, dar, de partea cealaltă, refuză să suporte consecințele. Să punem totuși treburile pe făgașul lor normal și să le scurtăm puțin obrăznicia acestor ticăloși. Vă spun încă de la început că-mi măsor bine cuvintele, iar spun ticălos chiar despre asta e vorba.
În primul rând, nu s-a făcut nicio consultare în ceea ce privește achiziția vaccinurilor. Așa am aflat că această cretină și idioată conducere a țării a contractat peste 120 milioane de doze, pentru o populație de 18 milioane de oameni. Ciudat, nu? Chestiunea are iz penal deoarece, la afacere, se încasează niște comisioane babane. La patru vaccinuri un dolar. Logic, la 120 milioane, 30 milioane reprezintă șpaga. Iată cum iese diavolul din pungă!
Înainte de a trece mai departe vă voi vorbi despre actul medical. Pornesc de la un principiu de bază: în ceea ce privește corpul meu, sunt suveran. Nu există absolut niciun motiv pentru care cineva mi-ar putea spune că eu pot fi scos din dreptul pe care-l am asupra propriului corp. Vă voi spune de asemenea, că libertatea pe care mi-am asumat-o pentru mine, am pretenția să fie respectată. La fel cum eu sunt obligat să-i respect deciziile celuilalt asupra propriului său corp și el e obligat să-mi respecte deciziile mele. Vă voi spune, de asemenea, că am membri ai familiei care s-au vaccinat. Nu-i nicio problemă. Fiecare decide care-i sunt prioritățile și ce strategie alege în lupta cu o boală sau cu amenințarea ei. Din punctul meu de vedere - așa cum de altfel spun și specialiștii nemânjiți - faptul că am trecut prin boală presupune automat dezvoltarea imunității. Imunitate care nu ține 180 de zile așa cum declară imbecilii din Ministerul Sănătății, asmuțiți de stăpânii lor de la nivel mondial, ci mult mai mult. Conform Ministerului Sănătății din Singapore, cei care s-au îmbolnăvit de SARS(mai țineți minte?) încă au imunitate! Acest virus este unul derivat din SARS, astfel încât nu-mi dau seama de ce organismul nu s-ar comporta la fel. De asemenea, chiar dacă n-ar fi așa, am ales riscul de a mă reîmbolnăvi. E alegerea mea, așa cum alții au ales să se vaccineze.
Trăiesc totuși cu impresia că, după ce ți-ai făcut vaccinul, te afli în pericol de a dezvolta o boală mentală gravă. Altfel nu înțeleg atitudinea celor care, după ce s-au vaccinat, se transformă în teroriști ai vaccinării. Simt nevoia să-i oblige pe ceilalți să se vaccineze, sau, în cazurile complet scăpate de sub control, se cred un soi de superiori, de supraoameni care, iată, au ajuns prin vaccinare la un statut de invidiat. Stați liniștiți, dragii mei, sunteți la fel de proști și la fel de săraci ca și înainte de vaccinare. Pun punct aici divagației pentru a reveni la firul narativ principal.
Primul lucru pe care trebui să-l înțeleagă vaccinații este că efortul de achiziție al vaccinurilor este suportat și din banii celor care nu s-au vaccinat și care nu au de gând să se vaccineze. Așadar, dacă tu ca vaccinat ai pretenția că ți s-a mai adăugat o bucată de creier, dă fuga la un nevaccinat și mulțumește-i deoarece doza aia de vaccin e cumpărată și din banii lui. A doua chestiune ține de logică: dacă te-ai vaccinat, adică te consideri imunizat, înseamnă că ai scăpat de perspectiva infectării, astfel încât nu are de ce să-ți fie teamă de un nevaccinat. Teoretic și practic, teama ar trebui să se manifeste de către nevaccinații care stau în proximitatea vaccinaților. Sper din tot sufletul că s-a înțeles povestea. Să trecem acum la „teoria nevaccinaților infantili”.
Spun vaccinații că dacă nu te vaccinezi ar trebui să nu mai beneficiezi de serviciile medicale. Zău? Aflu chestii extrem de interesante. Ceea ce nu spun acești imbecili răspândaci de idioțenii propagandistice este că eu, ca nevaccinat, sunt asigurat medical. Așadar, eu plătesc pentru serviciile care mi se oferă, ele nu-mi vin de undeva din cer. Există într-adevăr și posibilitatea ca cineva să-mi spună că dacă nu mă vaccinez nu mai beneficiez de asigurare. E foarte corect. Însă, în acest caz, ar trebui să nu-mi mai oprească banii pe asigurarea de sănătate. Ia să vedem, are statul curajul să dea o asemenea reglementare? Vă spun eu: nu! Dacă oamenii ar vedea câți bani cheltuiesc lunar cu gaura neagră numită „asigurarea de sănătate” s-ar putea să considere că e mai ieftin să strângă banii și să-i folosească atunci când or avea nevoie de ei! În concluzie: oligofreni nu sunt nevaccinații, ci cei care lansează la modul imbecil aceste teme false.
Nu în ultimul rând, vă voi aduce în atenție isteria cu care se pune de reglementarea vaccinării obligatorii. Aflat la New York într-o călătorie de lux pe banii statului, Plăvanul a dat semnalul începerii campaniei de vaccinare obligatorie. Mai țineți minte că v-am spus de astă vară de când Plăvanul se declara împotriva vaccinării obligatorii că o va întoarce? Nu știu dacă deplasarea la New York a fost pentru a-și încasa partea sa de șpagă sau dacă l-a chemat stăpânirea la raport dat fiind numărul mic de vaccinați din România. Cert este că de acolo vine cu o foaie de parcurs pentru impunerea vaccinării obligatorii. Și nu doar la adulți ci, în special, la copii. Să vă explic.
În 30 august, prin a ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Învățământului, se statutează că în interiorul cabinetelor medicale școlare elevilor și studenților li se poate face „imunizarea în condiții epidemiologice speciale”. Este vorba de Ordinul nr. 438/4.629/2021, iar paragraful incriminat îl găsiți, între altele, la punctul 5.2. Ticăloșia vine din două direcții. Părintelui sau tutorului i se dă spre semnare o anexă incompletă(Anexa nr. 18) în care nu se spune nimic despre „imunizări”, ci se spune că „se inițiază măsuri antiepidemice în focar de boli infecțioase conform metodologiilor în vigoare”. Asta implică și vaccinarea. De asemenea, în aceeași anexă se specifică faptul că „în cabinetul medical școlar se efectuează acțiuni de educație pentru sănătate a preșcolarilor și elevilor”. Știți ce-i asta? Acceptul dumneavoastră pentru participarea copiilor la orele de educație sexuală, conform actualei legi care, în mod ticălos, a înlocuit denumirea de educație sexuală cu cea de educație sanitară! Tipic securisto-uSeRIst!
Partea și mai ticăloasă este că întreaga anexă maschează cele incriminate printr-un aparent acord de procesare a datelor personale. Însă, odată semnat, v-ați dat acceptul atât pentru vaccinarea copilului cât și pentru participarea sa la orele de educație sexuală(citiți pagina 2 a Anexei nr. 18 la Ordinul 438 )! După cum puteți lesne înțelege, ticăloșia e de mult timp pregătită. Aveți grijă dacă ați semnat respectiva hârtie: o puteți revoca prin intermediul unei notificări înregistrate la respectiva instituție de învățământ(păstrați copia actului cu numărul de înregistrare!).
Pe moment retorica impusă este cea a vaccinării obligatorii a adulților, însă ținta principală sunt copiii, mai ales că din decembrie se va da verde vaccinării începând cu vârsta de 5 ani! După cum puteți vedea trăim timpuri de-a dreptul apocaliptice, în care ți se impun proceduri medicale cât se poate de ciudate. Se încalcă întreaga legislație și practică judiciară din domeniu pentru a se face loc acestei practici medicale care nu doar că nu și-a dovedit eficacitatea ci, din contră, se dovedește mult mai păguboasă. În Israel ultimul vârf înregistrat a avut o medie de peste 11 000 infectări pe zi față de maxim 8000 cât a avut în perioada anterioară(fără vaccin). În Anglia, maximul recent a fost de 46 000, dar acolo părerea mea e că suntem într-o perioadă de „acumulare” urmând a se depăși vârful anterior de 60 000 de infectări zilnice.
Așadar, cu toate că nu există nicio rațiune logică pentru care ar trebui să-ți faci acest vaccin, se merge pe tirania vaccinării. Vă întreb sincer CE FACEȚI? Aceeași întrebare mi-o adresez în oglindă! Ce facem, oameni buni, așteptăm să fim călcați în picioare de acești ticăloși? Suntem mai bine de 60% cei care nu ne-am vaccinat din rațiunile anterior expuse. Vă întreb încă odată: CE FACEM???
Știu, sunt o căruță de ticăloși care vor să se ridice pe valul acesta de nemulțumire. O să vedem o groază de apeluri patetice. Deja mi-e scârbă când știu câte jigodii abia așteaptă se se urce pe un val de nemulțumire pentru a-l deturna. Vă întreb totuși, noi, oamenii simpli,
CE FACEM?
Asistăm neputincioși la acțiunile ticăloase ale unei minorități absolute care, pe banii noștri, caută să ne impună o procedură medicală dubioasă?
CE FACEM?
Stăm precum oile? Înjurăm din fotolii cu telecomanda în mână?
Întrebați-vă prietenii, rudele, pe cei apropiați. Ce-i de făcut? Noi suntem majoritatea, chiar ne lăsăm călcați în picioare de-o minoritate insignifiantă? Porniți de la ideea că, din punct de vedere legal, totul e împotriva noastră. Porniți de la ideea că absolut toate partidele politice participă la blatul vaccinării obligatorii. Porniți de la ideea că absolut toate instituțiile statului forțează vaccinarea obligatorie. Asta în condițiile în care:
majoritatea cadrelor medicale nu-și doresc vaccinarea
majoritatea cadrelor din armată, poliție, servicii de forță nu-și doresc vaccinarea
majoritatea profesorilor nu-și doresc vaccinarea
majoritatea covârșitoare a angajaților nu-și doresc vaccinarea.
Atunci cine-o dorește? O vor niște jogodii din industria producătoare de medicamente care, după cum se observă, recurg inclusiv la mită pentru aceasta. Sunt sprijiniți de tot ce înseamnă Big Tech și structuri oculte de putere. Întrebarea e simplă: DE CE? De ce toată această nebunie? E ceva ciudat, dubios, irațional, ceva cu care efectiv NU MĂ POT ÎMPĂCA. De aceea vă întreb cât se poate de sincer: v-ați întrebat DE CE TOATE ACESTEA?
N-am răspuns. Sunt la fel de simplu ca și voi. Caut însă o soluție de ieșire. Și singurul lucru pe care cred că-l putem face este acela de a ne face simțită prezența. Nu știu cum, dar trebuie făcut ceva!
P.S. Cei de la Project Veritas au început dezvăluirile în ceea ce privește vaccinurile. Probabil de aceea e nebunia cu accelerarea cu orice preț a campaniilor la nivel mondial.
Trenduri Economice - Dan Diaconu
Text preluat. E vorba despre TOATE drepturile și libertățile din Constituție, este practic vorba despre Constituția a cărei aplicare pentru anumite categorii de persoane poate fi condiționată, la dorința administrației publice, de existența și prezentarea certificatului verde!
Nu ți se recunosc drepturile și libertățile fundamentale dacă nu ai certificat verde!
Nici dreptul la muncă, nici dreptul la liberă circulație, nici dreptul la învățătură, nici libertatea individuală, nici dreptul la proprietate privată, nici dreptul la inviolabilitatea domiciliului, nici dreptul la viața privată, nici libertatea de exprimare, nici dreptul la vot, nici dreptul de a fi ales, nici dreptul la ocrotirea sănătății, nici dreptul de asociere, nici libertatea economică, nici dreptul la moștenire, absolut nici un drept!!!! Ești apatrid în propria ta țară, deși aceștia tot au o protecție internațională și stau mai bine.
Premierul, secondat de Arafat, devine Dumnezeu, practic cu drept de viață sau de moarte asupra noastră!!!
?Žn toiul unui miting, la un sfat cu Bratu Luis ??i Pompiliu Diplan. Uneori vedem lucrurile diferit, dar lÄ?sÄ?m orgoliile deoparte ??i ne unim pentru Libertate.
Legitima Aparare, Calea Neamului, Starea de Libertate, 2 octombrie ora 16, Pia??a VICTORIEI, la Guvern, mitingul societÄ???ii civile.
Pia??a VICTORIEI, la GUVERN. Mitingul pentru Libertate, ??mpotriva ocupa??iei strÄ?ine, a fost anun??at ??ncÄ? din 9 septembrie de Legitima Aparare.
#Înaltă_tradare de care au dat dovadă majoritatea parlamentarilor prin votarea "Legilor Justiției" poate fi anulată de către Curtea Constituţională.
Controlul constituționalității legilor înainte ca acestea să fie promulgate de Iohannis :
#Sediul_materiei
Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare sau controlul de constituţionalitate "a priori" este reglementat de dispoziţiile art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie şi de art.15-18 din Legea nr.47/1992. Este un control abstract şi direct, exercitat numai la sesizarea unor autori calificaţi.
#Autorii_sesizării (cine poate sesiza CCR) :
Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, numai la sesizarea:
?– Preşedintelui României;
?– a unuia din preşedinţii celor două Camere;
?– a Guvernului;
?– a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [potrivit art.25 lit.c) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare];
?– a Avocatului Poporului (acesta a devenit titular al dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare în urma revizuirii Constituţiei din anul 2003);
?– a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi;
?– a unui număr de cel puţin 25 de senatori.
Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că nu sunt legale sesizările semnate de un număr mai mic de deputaţi, respectiv senatori. În aces sens sunt Decizia nr.73/1995 şi Decizia nr. 35/1996).
#Obiectul_sesizării
Obiect al controlului de constituţionalitate a priori îl pot constitui legile ordinare şi legile organice, înainte de a fi promulgate.
Nu pot face obiect al controlului de constituţionalitate reglementat de dispoziţiile art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie legile în vigoare, proiectele sau propunerile legislative şi nici amendamentele.
Sesizarea Curţii Constituţionale
Sesizarea făcută de parlamentari se trimite Curţii Constituţionale în ziua primirii ei, de către secretarul general al Camerei respective.
#Procedura
În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului, iar în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de 2 zile.
Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţă în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen.
După primirea actului de sesizare, preşedintele Curţii desemnează,printr-o rezoluţie datată, judecătorul-raportor şi magistratul-asistent şi stabileşte data la care vor avea loc dezbaterile.
În cazul sesizării Curţii Constituţionale de unul dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, de parlamentari, de Guvern, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea va comunica Preşedintelui României sesizarea primită, în ziua înregistrării.
Dacă sesizarea s-a făcut de Preşedintele României, de parlamentari, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 24 de ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, precizând şi data când vor avea loc dezbaterile.
Dacă sesizarea s-a făcut de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului, Curtea Constituţională o va comunica preşedintelui celeilalte Camere, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, iar dacă sesizarea s-a făcut de către Guvern, Curtea o va comunica preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, precizând şi data când vor avea loc dezbaterile.
Până la data dezbaterilor, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului pot prezenta, în scris, punctele lor de vedere. Punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub semnătura primului-ministru.
Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite şi poartă atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate.
#Tipul_actului_emis
În cadrul acestei atribuţii, Curtea Constituţională pronunţă, în conformitate cu prevederile art.11 alin.(1) lit. A. a) din Legea nr.47/1992, o decizie. Aceasta se ia cu votul majorităţii judecătorilor Curţii.
#Comunicarea_deciziei
Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea legii se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.
Decizia pronunţată de către Curte se comunică în mod obligatoriu Preşedintelui României pentru a se evita promulgarea unei legi declarate neconstituţionale, iar în cazul în care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, pentru ca Preşedintele să poată promulga legea în termen de 10 zile de la data la care i-a fost comunicată decizia Curţii.
#Efectele_deciziei
În caz de constatare a neconstituţionalităţii legii, potrivit art.147 alin.(2) din Constituţie, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Toate deciziile pronunţate în cadrul acestei atribuţii pot fi accesate în pagina de căutare.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
⛔#Stop_5G⛔#Viața_are_prioritate⛔
Președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaților, Steluța Cătăniciu, vrea să comită abuz în serviciu și să claseze astfel petițiile noastre înainte de a le soluționa. Cu alte cuvinte, vrea să de șteargă undeva cu ele.
Dl. Deputat Dumitru Viorel Focșa refuză să semneze clasarea solicitărilor noastre și cere organizarea unei ședințe în care să fim invitați pentru a ne spune punctul de vedere in legătură cu criminala implementare a tehnologiei militare invazive radiative #5G pe teritoriul României.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
⛔#Stop_5G⛔#Viața_are_prioritate⛔
Președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaților, Steluța Cătăniciu, vrea să comită abuz în serviciu și să claseze astfel petițiile noastre înainte de a le soluționa. Cu alte cuvinte, vrea să de șteargă undeva cu ele.
Dl. Deputat Dumitru Viorel Focșa refuză să semneze clasarea solicitărilor noastre și cere organizarea unei ședințe în care să fim invitați pentru a ne spune punctul de vedere in legătură cu criminala implementare a tehnologiei militare invazive radiative #5G pe teritoriul României.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
⛔#Stop_5G⛔#Viața_are_prioritate⛔
Președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaților, Steluța Cătăniciu, vrea să comită abuz în serviciu și să claseze astfel petițiile noastre înainte de a le soluționa. Cu alte cuvinte, vrea să de șteargă undeva cu ele.
Dl. Deputat Dumitru Viorel Focșa refuză să semneze clasarea solicitărilor noastre și cere organizarea unei ședințe în care să fim invitați pentru a ne spune punctul de vedere in legătură cu criminala implementare a tehnologiei militare invazive radiative #5G pe teritoriul României.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
⛔#Stop_5G⛔#Viața_are_prioritate⛔
Președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaților, Steluța Cătăniciu, vrea să comită abuz în serviciu și să claseze astfel petițiile noastre înainte de a le soluționa. Cu alte cuvinte, vrea să de șteargă undeva cu ele.
Dl. Deputat Dumitru Viorel Focșa refuză să semneze clasarea solicitărilor noastre și cere organizarea unei ședințe în care să fim invitați pentru a ne spune punctul de vedere in legătură cu criminala implementare a tehnologiei militare invazive radiative #5G pe teritoriul României.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
⛔#Stop_5G⛔#Viața_are_prioritate⛔
Președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaților, Steluța Cătăniciu, vrea să comită abuz în serviciu și să claseze astfel petițiile noastre înainte de a le soluționa. Cu alte cuvinte, vrea să de șteargă undeva cu ele.
Dl. Deputat Dumitru Viorel Focșa refuză să semneze clasarea solicitărilor noastre și cere organizarea unei ședințe în care să fim invitați pentru a ne spune punctul de vedere in legătură cu criminala implementare a tehnologiei militare invazive radiative #5G pe teritoriul României.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
⛔#Stop_5G⛔#Viața_are_prioritate⛔
Președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaților, Steluța Cătăniciu, vrea să comită abuz în serviciu și să claseze astfel petițiile noastre înainte de a le soluționa. Cu alte cuvinte, vrea să de șteargă undeva cu ele.
Dl. Deputat Dumitru Viorel Focșa refuză să semneze clasarea solicitărilor noastre și cere organizarea unei ședințe în care să fim invitați pentru a ne spune punctul de vedere in legătură cu criminala implementare a tehnologiei militare invazive radiative #5G pe teritoriul României.
Cică pentru a scăpa de MCV și a fi primiți în Schengen, prin Parlamentul României "legile justiției" au trecut așa cum a vrut Comisia Europeană, de la care, fără să fie nevoie, ministrul Predoiu a cerut îndrumare și dezlegare cu căciula în mînă.
Pentru acest obiectiv, a fost acceptată inclusiv golirea de conținut a Constituției, a deciziilor CCR și ale Curții Supreme ale României.
După nici o săptămînă de la acest (auto)asasinat jalnic, Olanda anunță că nici Schengen, nici ridicarea MCV, chiar dacă mecanismul n-are nevoie de aprobarea sau dezaprobarea Olandei.
Asta este, înainte de orice, o umilință. Una meritată nu de poporul român, ci de toată șleahta de prichindei politici românești fără pic de demnitate și coloană vertebrală, care se pun singuri în condiția de slugi penibile.
Dacă acesta va fi cu adevărat rezultatul acestei scremeri stînjenitoare, alegerile anticipate ar fi obligatorii într-o democrație. Doar că democrația e un concept pe cît de perimat, pe-atît periculos.
Text: Sorin Faur
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
DOAMNE ajută!
Vă informăm că a fost înregistrat la Secretariatul General al Camerei Deputaților, pentru a fi trimis la Curtea Constituțională documentul "Cerere de extindere din oficiu a controlului de constituționalitate determinat de obiecțiile de neconstituționalitate formulate față de Plx nr.440/2022 - L612/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor”.
Acest document însumează munca elaborată și voluntară a trei avocați : av. Adrian Toni Neacsu , av. Marina-Ioana Alexandru , av. Elena Radu și un justițiabil, psiholog Adrian Aciu , care poate face de multe ori cât un Barou de avocați întreg ?!
Noi 4, pe această speță, ne-am aflat într-o „împreună lucrare” de colaborare cu 38 de DEPUTAȚI INDEPENDENȚI și din Grupul Parlamentar AUR, care și-au asumat să semneze acest document, prin diligențele susținute ale domnilor deputați Dumitru Coarnă și Mihai Lasca (care s-au implicat pentru strângerea semnăturilor de la colegii lor).
Nădăjduim ca judecătorii de la CCR să își facă datoria de onoare și de serviciu, admițând absolut tot ce li s-a semnalat prin aceste obiecții de neconstituționalitate ridicate de Instituția Avocatul Poporului și nu numai.
Slavă LUI DUMNEZEU TATĂL și recunoștință LUI HRISTOS, PREACURATEI MAICII SALE, PURUREA FECIOARA MARIA și la toți ai LOR!!!
Avocatul Poporului a atacat la CCR Legea privind Statutul judecătorilor și procurorilor - articolele care va spuneam ca ne fac rău.
Mulțumim Avocatului Poporului!
Multumim Renate Weber!
Felicitări tuturor romanilor care s-au implicat sa facă demersuri pentru a stopa nebunia!
#Apărăm_Constituția
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?