Text preluat. Preoții sa ia atitudine!
A spune: fiecare face ce vrea, este doar lepadare si frică de a mărturisii!
Învățați credincioșii despre adevăr, despre vremurile pe care le trăim, vremuri proorocite acum 2000 de ani!
"Si ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
Incât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei." (Apocalipsă 13; vers. 16-17)
Text preluat.
Iată cum să învingi pașapoartele de "vaxxinare". Pas cu pas.
1. Mergeți pentru a fi respins sau expulzat dintr-o unitate, restaurant, școală etc. si documentați faptul.(cel mai usor, cu video)
2. Apelați institutul pentru drepturile omului: 021 311 4921 sau 0783 247 990
3. Faceți o reclamație și obțineți un număr de inregistrare.
4. Folosiți acel număr de inregistrare și faceți o declarație.
5. Comisia pentru drepturile omului le va transmite documentele.
6. Locul care te-a respins va crede că pot câștiga în instanță.
7. Judecătorul îi va obliga să plătească, deoarece institutul pentru drepturile omului le va reaminti ca nici o afacere, privată sau publică, nu poate discrimina pe nimeni pe motive de religie, rasă și $#120316;$#120319;$#120310;$#120304;$#120306; $#120314;$#120316;$#120321;$#120310;$#120323;$#120306; $#120305;$#120306; $#120320;$#120302;$#120315;$#120302;$#120321;$#120302;$#120321;$#120306;, deoarece este ilegal.
8. Toată lumea va copleși afacerile/institutiile cu aceste plangeri, iar in aceasta lupta si afacerile se vor alatura, permitand tuturor accesul.
Ei vor trebui să plătească pentru încălcarea legii și nu vor putea rezolva mai mult de 1 caz la rând.
Nu este nevoie de protest. Fără boicotare. Există multe sisteme în vigoare, care ne ajuta in lupta, dar nu informeaza pe nimeni despre ele.
Dacă vrei cu adevărat să fii liber și să nu te simți ca o victimă, fă acești pași și distribuie acest lucru.
ANUNȚ IMPORTANT
Institutul Român pentru Drepturile Omului a stabilit, din motive de siguranță medicală legate de epidemia de Coronavirus, ca pe toată durata stării de alertă, activitatea de relaţii cu publicul să se desfăşoare numai prin telefon la nr. 0783 247 990 şi corespondenţă poştală (Piața C. A. Rosetti, nr. 4, Sector 2, București, cod poștal 021051) sau electronică (office@irdo.ro).
Veste mare.. s-a aprobat injecția (care se doreste a fi obligatorie)de către F.D.A.
Totodată aș dori să le multumesc celor de la F.D.A. și pentru produsele toxice si cancerigene de la McDonalds, Kfc si cate altele.. Practic F.D.A. e responsabil pentru întreaga mâncare alterată ca niciodată, plină de aditivi, vopsele, potentiatoare de arome false, etc..
Clar pentru mine F.D.A. înseamnă foarte mult și nu glumesc. Zilnic aceștia aprobă si “supervizează” produsele pline de stimuli artificiali, extrem de adictivi și după cum spuneam toxici, alergenici si cancerigeni..
Pentru cei care cunosc piata alimentară “supervizata” de F.D.A. aceasta veste nu oficializează nimic..
Veni??i cu noi ??n r??nd pentru Libertate! Legitima Aparare, Calea Neamului, Starea de Libertate
Bucure??ti, 2 octombrie, ora 16, Pia??a Victoriei. Miting ??mpotriva domina??iei strÄ?ine din Rom??nia. Spunem lucrurilor pe nume: ocupa??ia ??nseamnÄ? impunerea pasaportului c@wwid, umilirea si fr??ngerea libertÄ???ii noastre prin restric??iile preconizate, odatÄ? cu falimentarea ??ntreprinzÄ?torilor rom??ni si sÄ?rÄ?cirea cruntÄ? a oamenilor simpli. Domina??ia strÄ?inÄ? ??nseamnÄ? atacul ??mpotriva familiei tradi??ionale, prin impunerea de sanc??iuni Rom??niei, dacÄ? nu se adoptÄ? legea cÄ?sÄ?toriilor ??ntre persoane de acela??i sex, educa??ia sexualÄ? ??n ??coli, mascatÄ? ??n forma educa??iei sanitare; ??nseamnÄ? continuarea rÄ?pirii resurselor na??ionale, domina??ia multina??ionalelor, legea v??nzÄ?rii pÄ?m??nturilor cÄ?tre strÄ?ini ce va intra la vot parlamentar, ??nseamnÄ? cenzura pe libertatea de expresie ??i faptÄ? rom??neascÄ?, interzicerea Memoriei Sfin??ilor, Martirilor ??i LuptÄ?torilor acestui pÄ?m??nt. Domina??ia strÄ?inÄ? ??nseamnÄ? ofensiva economicÄ?, educa??ionalÄ? ??i socialÄ? a Ungariei ??n Transilvania, care atenteazÄ? la siguran??a na??ionalÄ? a Rom??niei.
Este cred primul miting care ????i asumÄ? aceastÄ? temÄ?, cu tot ceea ce presupune ea. Primul miting care spune clar, cÄ? din cauza trÄ?dÄ?rii politicienilor care s-au perindat pe la putere ??n ultimii 31 de ani, ??ara este sub ocupa??ie strÄ?inÄ?.
Ridica??i-vÄ?, oameni buni!

Text preluat:
Covidul are o vibrație de 5,5 ghz si moare la 25,5Hz.
Pentru ființele umane cu vibrații mai mari, virusul este o gripă simplă.
Motivele pentru a avea vibrații scăzute pot fi:
-oboseală.
-frica.
-tensiunea nervoasă.
-furie.
-Ură.
De aceea trebuie să stam pe vibratie înaltă și sa nu analizăm constant știrile;
Frecvența de astăzi este de 27,4Hz.
Dar există locuri care vibrează la frecvente foarte scăzute la:
spitale.
Centre de asistenta.
Baruri.
Închisori.
Subterane. etc.
În cazul acestora vibrația scade la 20hz sau mai jos.
Pentru oameni cu vibrații scăzute, virusul devine periculos.
Durere de 0,1 la 2Hz.
Frica de 0,2 la 2,2z.
Iritație 0.9-6,8Hz.
Zgomot 0,6 până la 2,2Hz.
Mândria 0,8 Hz.
Abandon 1.5Hz.
Superioritate 1.9 Hz.
În contrast:
Generozitate 95Hz
Gandire reala 150 Hz
Compasiune 150 Hz sau mai mult.
Iubeste pe vecinul tău și toate ființele vii 150 Hz și multe altele.
Dragoste Universala de la 205Hz
Deci... Să vibrăm
Aloo!!!
Ce ne ajută să vibram înalt?
Dragoste.
Zâmbet.
Binecuvântari.
Joaca,
Desen,
Cântat,
Dans,
Bucurați-vă de viață,
Reiki,
Meditate,
Yoga,
Taichi,
Plimbare,
Fa exercițiul soarelui,
Bucurați-vă de natură.
Hrănirea cu alimente care ne oferă terenul:
semințe-cereale-cereale - legume-fructe și legume.
Beți apă.
Vibrația rugăciunii merge de la 120 la 350Hz... Trebuie să te rogi, să cânți, să râzi, să iubești, să trăiești...
Sa Vibrăm la înălțime....!
Sursa originală a acestor informații este din "Putere versus Forța", pe baza tezei de doctorat a lui David R Hawkins.
Îmbrățișări de lumină pentru tine, credeți și acționați pozitiv din dragoste.?❤️?
(Leticia Rodríguez.)
Buna ziua!
Avand in vedere campania acerba pentru introducerea certificatului verde in toate domeniile si conditionarea drepturilor de detinerea unui asemenea certificat de testare/va.../trecere prin boala este necesar sa luam atitudine.
Pana acum nu a fost emis niciun act normativ cu putere de lege.
Insa, toate declaratiile publice ale tuturor partidelor, inclusiv declaratia avocatului poporului dau de inteles ca se va introduce prin lege data de Parlament obligativitatea certificatului verde si nu va ataca nimeni legea (parlamentari sau avocatul poporului).
Va rog sa ne oferiti sprijinul in demersurile pentru stoparea legiferarii Certificatului verde in Romania.
Am pornit o petitie: stopati segregația!
Ea vizeaza toate domeniile de activitate.
Este necesar sa strangem cat mai multe semnaturi pe aceasta petitie, pentru a arata ca cetatenii romani nu sunt de acord nici cu Certificatul verde si nici cu va... obligatorie.
Va rog, semnati petitia: https://casd.ro/stopati-segregarea/
PS: Chiar nu suntem minim 100.000 persoane să vedem mesajul si sa semnam petitia?
Trimiteti si pe whatsapp, telegram, Instagram si ce o mai fi (Copy/paste).
#Stop_pa??aportului_verde
#Fapte_nu_vorbe
Azi am depus cu numere de ??nregistrare peti??iile colective semnate fizic, ??n stradÄ? la :
???? Pre??edintele Camerei Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar PSD din Camera Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar PNL din Camera Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar USR-PLUS din Camera Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar UDMR din Camera Deputa??ilor
???? Grupul Parlamentar al MinoritÄ???ilor din Camera Deputa??ilor
???? Parlamentarii neafiliati din Camera Deputa??ilor
???? Comisia pentru sÄ?nÄ?tate ??i familie
???? Comisia pentru apÄ?rare, ordine publicÄ? ??i siguran??Ä? na??ionalÄ?
???? Comisia pentru tehnologia informa??iei ??i comunica??iilor
???? Comisia pentru drepturile omului, culte ??i problemele minoritÄ???ilor na??ionale
???? Comisia pentru administra??ie publicÄ? ??i amenajarea teritoriului
???? Comisia juridicÄ?, de disciplinÄ? ??i imunitÄ???i
Propun sÄ? a??teptÄ?m cu to??ii rezultatul votului ??n fa??a Parlamentului ??n ziua ??n care vÄ? intra la vot Plx 393/2021 !
Ce zice??i ?
Prin intermediul acestor peti??ii le cerem deputa??ilor imperativ sÄ? organizeze dezbateri publice la care sÄ? poatÄ? participa toate persoanele/asocia??iile doritoare at??t cu prezen??Ä? fizicÄ? c??t ??i online ??i sÄ? se ??i transmitÄ? ??n direct at??t online c??t ??i de posturile TV interesate , sÄ? se dea avize ??i raport negativ ??i sÄ? se voteze "?ŽmpotrivÄ?" Plx 393/2021 - "Legea sclavagismului sanitar" - prin care se dore??te obligativitatea prezentÄ?rii "Pa??aportului verde" unde dore??te "Comitetul mor??ii" ??i anularea tuturor drepturilor ??i libertÄ???ilor constitu??ionale pentru TOATE persoanele care nu fac dovada cÄ? au deja celebrul "certificat digital" c??t ??i sÄ? ne rÄ?spundÄ? punctual la o serie de ??ntrebÄ?ri.
Trimite??i urgent tuturor deputa??ilor petitii/mesaje pe mail, WatsApp, Signal, Telegram, Facebook,... prin care sÄ? le cere??i imperativ sÄ? voteze ??mpotriva Plx 393/2021 legate de aceastÄ? mascaradÄ? pandemicÄ? !
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1634056465397

FB_IMG_1634056463192

FB_IMG_1634056460753

FB_IMG_1634056453864

FB_IMG_1634056456043

FB_IMG_1634056458079

FB_IMG_1634056451645

FB_IMG_1634056448641

400317500123_25816

19:30:12 GMT+0300
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
19:22:36 GMT+0300
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
19:16:36 GMT+0300
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
19:11:46 GMT+0300
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1634042466152
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1634042300721
#Victorie_de_etapÄ?
#Stop_pa??aportului_verde
La presiunea noastrÄ?, a celor care am ie??it ??n stradÄ? ??i le-am trimis peti??ii, le-am scris pe mail, WatsApp, sms, pe paginile lor de socializare sau/??i am depus fizic peti??ii cu numÄ?r de ??nregistrare la sediile partidelor ??i la cabinetele parlamentare din teritoriu , "Legea sclavagusmului sanitar" - Plx 393/2021 a fost scos de pe ordinea de zi a Camerei Deputa??ilor.
Pentru victoria finalÄ? este nevoie ca to??i rom??nii de bunÄ? credin??Ä? (vaccina??i ??i nevaccina??ii) care nu doresc sÄ? se anuleze de facto Constitu??ia ??i sÄ? se instaureze DICTATURA ??n Rom??nia trebuie sÄ? ??i "bombardeze" pe deputa??i cu peti??ii ??n care sÄ? le cearÄ? imperativ sÄ? voteze ??mpotriva plx393/2021 - ??mpotriva Pa??aportului verde care nu are nici cea mai micÄ? legÄ?turÄ? cu sÄ?nÄ?tatea noastrÄ? ci cu restr??ngerea ??i anularea drepturilor ??i libertÄ???ilor noastre constitu??ionale !
Aici ave??i ordinea de zi a Camerei Deputa??ilor ??n care NU mai apare "Legea sclavagismului sanitar". ????????????????????????????
http://cdep.ro/pls/caseta/eCaseta2015.OrdineZi?oid=2219
Pute??i trimite deputa??ilor un text scurt de genul :
"Subsemnatul/a ....., domiciliat ??n ....., ??n calitate de cetÄ???ean rom??n cu drepturi depline, ??mpreunÄ? cu ceilal??i cetÄ???eni rom??ni, v-am trimis ??n Parlament cu votul nostru pentru a reprezenta interesele noastre cetÄ???ene??ti , pentru a ne apÄ?ra drepturile ??i libertÄ???ile constitu??ionale, vÄ? plÄ?tim cu banii din taxele ??i impozitele pe care noi le plÄ?tim la Bugetul de Stat ??i pe cale de consecin??Ä? vÄ? cerem imperativ sÄ? vota??i ?ŽMPOTRIVA pa??aportului verde !
Data ...
Semnatura ... "
Parlamentarii sunt angaja??ii no??tri ??i trebuie sÄ? facÄ? ce le cerem noi, poporul suveran !
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1634036335402
Alta echipa "castigatoare" de tradatori si vanzatori ce vin buluc la praduirea catre tara lui Napoleon,a tot ce a mai ramas bun si de valoare din tara asta !!
Un popor chinuit si sacrificat sa construiasca timp de 50 ani ,iar aceste jigodii revenite la putere vor vinde tot la straini si adanci,sclavia saracia,analfabetismul ducand la prabusirea totala in datorii colosale ,ce le vom plati multe,multe generatii! RahaCatzu pleaca linistit desi locul lui e la Rahova,dupa risipirea a zeci de miliarde euro,si masacrarea populatiei in tandem cu Arahat!!
TREZIREA SI PUNETI MANA PE "CROSELE DE GOLF" PE EI!!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633970186998
?Žn timp ce copiii ??i oamenii de r??nd sunt chinu??i cu tot felul de restric??ii ??i reguli aberante, apare â?pre??edinteleâ? ??n Sibiu, unde inciden??a e de 8,5/1000, fÄ?rÄ? mascÄ? ??i cu o durere ad??ncÄ? acolo unde nu bate soarele privitor la propriile reguli impuse de â?guvernul meuâ?.
Sfidare ??i batjocurÄ? pe fa??Ä?.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633970234720

FB_IMG_1633953944006
VÄ? informez cÄ? punctul 7 de pe Ordinea de zi pentru ??edin??ele Camerei Deputa??ilor din zilele de luni 11 ??i miercuri 13 octombrie 2021, adicÄ? PLx 393/2021 - certificatul digital (verde )... a fost exclus de la vot sÄ?ptam??na aceasta!!!
Asta ??nseamÄ? sÄ? fim cu to??ii UNI?šI ??n DUH la RUGÄ?CIUNE ??i ??n FAPTÄ? pentru NEAM ??i ?šARÄ?....
Demersurile noastre, ale tuturor, ??i ale fiecÄ?ruia ??n parte dintre cei care ??i-au asumat lupta pentru APÄ?RAREA LIBERTÄ??šII, nu sunt ??n zadar....
?ŽNAINTEEE .... FRA?šILOR!!!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633805500878
Va rog mult sa tastati pe YouTube: SOCIETY IS INSANITY. DISL Automatic, manifestul nationalistilor din Statele Unite. Nu pot posta clipul, pentru ca imi blocheaza contul.
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633804833410
Noapte bunÄ? tuturor... asimptomaticilor!??????????´
Libertatea a fost c????tigatÄ? prin vÄ?rsare de s??nge ??i cedatÄ? pentru o banalÄ? gripÄ? ridicatÄ? de satani??ti cu sus??inerea trÄ?dÄ?torilor la rang de 'pandemie'!
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633793459629
Doamna avocat Marina-Ioana Alexandru
este de ani buni eroul cÄ?ruia ii datorÄ?m multe, ??ntre care faptul cÄ? legea obligativitÄ???ii vakcinÄ?rii este ??ncÄ? blocatÄ? ??n Parlament ??i cÄ?, zilele trecute, ??n Comisia pentru Drepturi ??i libertÄ???i, a primit vot negativ, zisul certificat verde, ??n esen??Ä?, aceea??i stea galbenÄ? de tristÄ? amintire..
C??nd reu??im, arareori, sÄ? vorbim, ??mi place sÄ? ??ncep cu.. "draga mea dragÄ? Marina"..
O luptÄ?toare p??nÄ? ??n p??nzele albe, ??n fa??a cÄ?reia mÄ? ??nclin cu admira??ie ??i respect, ??i de la care, ??n aceste vremuri de ??ncercÄ?ri fÄ?rÄ? precedent ??i de examen al maturitÄ???ii nu doar intelectuale, ci ??i suflete??ti ??i spirituale, to??i rom??nii ??i mai ales, bÄ?rba??ii, au un model de rom??n, de patriot ??i de cre??tin, de excep??ie, de urmat..
Dignus est! ???°????
Cu Marina Alexandru la c??rma ??Ä?rii, Rom??nia ar fi cu adevÄ?rat, o binecuv??ntatÄ? "GrÄ?dina Maicii Domnului".. ???°????
Doamne ajutÄ?! ????
Iulian Brotaru
4 ani în urmă
FB_IMG_1633793457374

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?