Text preluat de la
ANCA LAZAR.
Autor:
MAGDALENA RADU
Ma gandesc ca distribuirea asta ar putea sa-mi aduca, din nou, vreo 30 de zile de suspendare.
Daca nu chiar stergerea contului.
Îmi asum riscul!
XXXXXXXXXXXXXXXXXXX
Una din primele chestii care m-au șocat la intrarea in multinaționala a fost despre testele de inteligență. Astfel, in mod logic candidații care scoteau punctaj sub un anumit prag erau excluși. Mă rog, să zicem că e de înțeles. Dar ce a fost neobisnuit sa aflu era ca și cei care scoteau rezultate excepționale, peste un anumit prag, erau aruncați in decor. Șocant, nu? Ai avea senzația ca succesul e direct proporțional cu IQ-ul și ca organizațiile astea uriașe cauta sa atragă tot felul de oameni hiperinteligenti pe care sa ii pună la treaba.
Ntz. Explicația pe care am primit-o a fost năucitoare: ce sare peste un anumit punctaj la IQ ne poate ridica probleme pe care nu le putem controla. Ăștia sunt oameni care ne dau de furca, care ridica întrebări, care sunt mai greu de aliniat și disciplinat. Sunt creativi, sunt curioși, descoperă, creează. Noi avem nevoie de oameni care se pot adapta la sistemele noastre nu de unii capabili să creeze sisteme. Dacă ăștia se apuca sa creeze sisteme, mecanisme și proceduri rezulta un haos greu de controlat pana și de aia de la headquarter care abia știu unde e România pe harta. Deci pas.
Mi-am amintit de povestea asta după ce o prietena a fost blocată aici pentru 30 de zile pentru publicarea unor citate ( Platon, Aristotel, chestii inteligente și profunde). Sistemul a tras-o pe dreapta. Așa cum de la o vreme încoace sistemul ne trage pe toți pe dreapta. Toți care avem idei, care observam lucruri in profunzime, care suntem capabili să analizăm, să facem previziuni, toți cei care gândim împotriva curentului propagandistic din ce in ce mai evident, care punem întrebări incomode și avem abilitatea de a vedea limpede care sunt intențiile sistemului și încotro ne îndreptam.
Propagandistii sau securiștii plantați prin presa ar spune ca e salutar ce ni se întâmpla, ca noi suntem conspiraționiștii care propaga fake news și e foarte bine ca suntem marginalizați. Propagandiștii și securiștii care își fac veacul pe aici încearcă sa acrediteze și ideea ca avem clase cât trenul și scoala puțină, asta fiind motivul pentru care nu mâncam gogoșile lor sleite.
Este cu atât mai contrariant cu cât noi cei cu idei crețe nu suntem nici influensari, nu apărem la televizor, nu suntem cantăreți, actori, nu avem vizibilitate. Suntem niște oameni care știm niște lucruri, altele decât balivernele plătite la greu de guvern. Deci persoane fizice cum ar veni, insignifiante in economia lucrurilor. Cu toate astea sistemul propagandistic global are treaba cu noi.
De ce așa? Pentru ca noi suntem aia care ne-am prins de mișcările lor, pentru ca suntem greu de manipulat, pentru ca încurcăm sistemele și procedurile, pentru ca suntem inteligenți, o forma de inteligenta care ne ajuta sa vedem profunzimea lucrurilor și sa combinam planuri și perspective. Suntem aia respinși la interviu care nu au loc pentru că încurcă. De asta sistemul se opintește să ne închidă gura, pentru ca ceea ce știm și ne-am prins ca se face cu noi e periculos sa fie aflat și de alții.
Totuși imensa majoritate nu da doi bani pe libertate, pe morala, pe principii. Deci noi, o minoritate exotica, facem gălăgie degeaba. Majoritatea se preocupa de cu totul altceva. Când omul nu vrea sa vadă sau e orbit de lacomie sau beat de putere și in delir de grandoare trebuie lăsat in pace. In sensul asta e un caz-scoala ce i se întâmpla doctorului Răzvan Constantinescu sau judecătoarei Mădălina Afrasinie. Faptul ca e împiedicat sa își mai exercite meseria sau doamna este chemată la ordin pentru ca ambii au avut opinii care nu au plăcut sistemului globalist este regretabil și neplăcut. Dar ce este infricosator și nimeni nu pare sa observe e altceva: nimeni din corpurile profesionale din care fac parte nu scoate o vorbuliță despre ce li se întâmpla. Toți așa-zișii profesioniști, eroii in halate albe tac ca kct-ul in iarba la ce i se întâmpla unui coleg pentru ca a avut curaj sa exprime niște dubii. Toți eroii in halate albe nu au nicio problema cu impunerea unui act medical împotriva voinței pacientului. Oamenii au alte probleme serioase: mai putine excursii și călătorii cu sponsorizări de la big farma, mai putini bănișori din studii, din sponsorizări de conferințe, avioane si toate cele, nada șpaga ca nema pacienți. Amenințările cu pierderea locului de munca nu sunt de colea, in fond și la urma urmei mulți au încasat sute de milioane pe luna cu zero pacienți pentru ca s-a închis spitalul...
Dar per total dintr-o comunitate profesională care numără zeci de mii de profesioniști numai unul se ridica și zbiară pentru ca restul sunt ascunși sub pat iar asta e infricosator și ne arata unde stăm. Dacă in sistemul medical problema s-a rezolvat cu bani, in mass-media cu niște zeci de milioane i-au cumpărat pe majoritatea cu tot cu ambalaj ce faci cu ăștia neadunati care s-au prins cum merge treaba? Înfigi in ei un red flag și pentru orice îi reduci la tăcere?!!?
Nu știu câtă lume se mai uită la tv, dar pe mine mă mai sună sau invită din când în când în spectacolele lor de știri, iar eu încerc să vin cu soluții și abordări decente, raționale, la distanță de propaganda fricii și de rățoiala sau flecăreala cu care ne-au obișnuit „formatorii de opinie” și influensării.
De exemplu, acum o oră am fost întrebat cum cred că se poate rezolva juridic, politic sau administrativ enorma problemă a majorării facturilor la utilități, o bombă cu ceas socială care va putea exploda în mâinile pricepute ale lui Cîțu, le fantastique.
Din punct de vedere juridic, oricine poate sesiza ANPC și instanțele judecătorești pentru a obține echilibrarea contractelor de furnizare de utilități, prin reducerea rezonabilă a poverii pentru consumator. Aceste contracte au fost modificate de curând, pentru a forța așa-numita „liberalizare a prețurilor” - o sintagmă cinică sub care se ascundeau creșteri de tarife cu cca 25%. Aceste tarife, deja majorate prin ianuarie - ferbuarie 2021, sunt dublate sau chiar triplate acum, prin nu știu ce regularizări din anii anteriori și prin nu știu ce previziuni pe anii viitori, ca și când costurile plandemiei, trecute, prezente și viitoare, ar fi trecute în totalitate pe capul consumatorului. Am mai întâlnit acest gen de practici comerciale incorecte, vătămătoare pentru consumatori și auto-destructive pentru comercianți, în perioada ante-plandemică, la bănci - dobânzi ascunse, majorate unilateral, comisioane ilegale, curs de schimb al valutei creditului întotdeauna pus în seama consumatorului, reclamă înșelătoare, vânzarea la colectorii de creanțe a debitorilor neperformanți etc. E cam același lucru și aici - dacă aceste practici au putut fi calmate (oarecum) prin procese și intervenții ale ANPC, probabil că și practicile furnizorilor de utilități vor putea avea același parcurs. Dar durează, iar procesele costă (ca să nu mai vorbim că sunt, oarecum, o loterie).
În schimb, o soluție urgentă, dar care necesită voință politică și atenție și compasiune pentru popor ar putea fi întemeiată pe două texte legale, uitate de lume, de prin 1996, respectiv, 2000 - este vorba de Legea concurenței nr.21/1996 și de OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
Legea concurenței nr.21/1996 dispune, la art. 4 alin.2-3, următoarele:
„(2) În sectoarele economice sau pe piețele unde concurența este exclusă sau substanțial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenței unei poziții de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al prețurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.
(3) Pentru sectoare economice determinate și în împrejurări excepționale, precum: situații de criză, dezechilibru major între cerere și ofertă și disfuncționalitate evidentă a pieței, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri”.
Iată ce dispune, la rândul său, art. 72 din OG nr.99/2000 - „Pentru unele categorii de produse/servicii, în scopul asigurării unui echilibru între obligațiile și drepturile părților contractante și pentru a promova un mediu concurențial normal, Guvernul poate stabili contracte-tip cu caracter obligatoriu”.
Într-un astfel de contract-tip obligatoriu, Guvernul ar putea include o plafonare a tarifelor la utilități, cel puțin temporar, pînă la echilibrarea pieței. Mai precis, un tarif maximal, adaptat situației fiecărei familii de consumatori.
Așadar, guvernul poate.
Mai trebuie să și vrea.
O să vrea guvernul Câțu?
Nțț.
O să vrea usere?
Nicidecum. Ei sunt cu progresismul de drepta și cu corporțiile unde e cald, bine, diversitate și curcubeu.
Ce pot face în acest caz cetățenii?
-să demareze o inițiativă legislativă cetățenească menită a impune ceea ce Guvernul, explicit sau implicit, refuză, adică plafonarea tarifelor la utilități - sunt necesare 100 de mii de semnături (puțin probabil ca lumea să se înhame la așa ceva)
-să notifice furnizorii asupra realității că sunt în stare de impreviziune (nu pot achita facturile, întrucât acestea depășesc cu mult posibilitățile lor financiare și, în plus, reprezintă expresia unui terorism contractual al furnizorilor) și să ceară instanțelor înghețarea plăților; până la hotărârea instanței, să suspende unilateral plățile - niciun furnizor de utilități nu poate debranșa și executa silit milioane de gospodării;
-să ceara ANPC să dispună de urgență încetarea practicii comerciale incorecte și agresive a dublării facturilor la utilități.
PS Aseară, tot la tv, un reprezentan al opoziției a pus problema urgentării legii protecției consumatorului vulnerabil, la care Câțu se opune de ani de zile. Am sugerat ca, în loc să se concentreze exclusiv pe această lege (importantă, desigur), opoziția ar face bine să contribuie la accelerarea adoptării legilor anti-cămătărie, scrise de mine, promovate de senatorul Dan Zamfir și torpilate mereu de actuala putere și de CCR - mă refer la legea protecției contra dobânzilor abuzive, la legea protecției contra executărilor silite abuzive și contra evacuării debitorilor din locuința familială, la legea protecției contra colectorilor abuzivi de creanțe (retractul litigios) și la legea privind consolidarea leului ca monedă de plată în cadrul facturilor la utilități (care interzice exprimarea sau consolidarea în valută a tarifelor).
BUNA DIMINEATA!
ARAFAT, NIMENILÃ, CÎMPEANU!
GUVERNATORUL STATULUI FLORIDA (CU O POPULATIE DE ZECI DE MILIOANE, CU SOLUTII PÃ PANDEMIE DOVEDITE SI DEMONSTRATE, NU CA ALE NOASTRE)!!!
POFTITI STUDII SI STATISTICI, DOMNULE ARAFAT! STUDIATI, CA EU O FAC DE LA INCEPUTUL MASCARADEI!
V AM ZIS ACUM UN AN, JOS LABELE DE PE COPII! V AM ZIS CA DACA NU VA DESCURCATI, SUNATI L PE DESANTIS SA VA INVETE CUM SA FACETI!!!!!!! SUNATI IN SUEDIA SA VA INVETE!!!! TOT CEEA CE AM SPUS ASA A FOST!
ALOOOOO SCOLILE DIN ROMANIA, RIDICATI VA PENTRU DREPTURILE COPIILOR! ASCULTATI SI INVATATI!!!!!
COPIII MEI NU VOR PURTA NIMIC! NU AU DE CE!!!!
NU VA ESTE RUSINE SA VA BATETI JOC DE OAMENI? TUTUROR!
SCOLILE, PARINTII, AUTORITATILE?!!!! NU VA ESTE RUSINE?!!! PROFESORII? RUSINE!
POFTITI DOMNULE ARAFAT, CÎMPEANU!
IN BAZA CAROR STUDII LUATI MASURI?
Pasii urmati de neomarxisti pentru a li se lua europenilor si romanilor inclusiv dreptul fundamental la viata
Explic si arat concret, de circa un an, cum neomarxistii promoveaza la nivel european si in Romania, prin PNL si USR, fel si fel de initiative legislative care efectiv ii deposedeaza pe oameni de drepturi si libertati fundamentale, transformandu-i in sclavi si iobagi fara drepturi si libertati, ce sunt buni pentru stat sau corporatii doar atata vreme cat muncesc si platesc taxe. Cresterea varstei de pensionare sau a preturilor, ceea ce-i va face pe oameni sa munceasca mai mult, face parte din acest plan.
Ce se intampla insa cu indivizii care ajung la o varsta si, nu doar ca nu mai produc pentru stat si corporatii, dar devin o cheltuiala/povara pentru stat sau companiile de asigurari? Vor fi ajutati sa se sinucida sau sa fie omorati prin eutanasiere.
Poate vi se pare exagerat ceea ce spun, insa, daca cititi istoria terorii marxiste si fasciste din secolul XX, puteti usor identifica aceleasi tendinte si azi. Diferenta acum e ca se actioneaza pas cu pas in timp, si nu dintr-o data, ca inainte. Pentru a va convinge, va arat cativa pasi doar din ultima perioada:
PASUL 1. Prin certificatul digital si conditionarea exercitarii libertatii de circulatie de vaccin li s-a luat oamenilor dreptul de a dispune asupra propriului lor corp
Tratatele si conventiile internationale de dupa al Doilea Razboi Mondial garanteaza tuturor oamenilor dreptul absolut asupra propriului corp si dreptul la integritatea corporala. Adica, nimeni din afara ta nu poate decide ce sa ingerezi sau cu ce sa fii injectat, daca tu nu vrei sa o faci. Statele care au ratificat aceste documente s-au obligat sa garanteze pozitiv acest drept fundamental al omului.
S-a prevazut acest lucru in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia de la Oviedo si altele tocmai pentru a evita situatia din al Doilea Razboi Mondial, cand nazistii au facut efectiv teste medicale pe cei inchisi in lagare.
Odata cu aprobarea de catre institutiile europene a Regulamentului privind certificatul verde digital si, implicit, conditionarea exercitarii libertatii de circulatie de vaccin, s-a ajuns in Europa, azi, ca oamenii, pe baza votului unei majoritati politice vremelnice, sa nu mai poata dispune absolut asupra propriului lor corp.
De la nazisti pana in prezent e fara precedent acest lucru in Europa.
PASUL 2: Prin Raportul Matic dreptul la viata a devenit un drept relativ, avand prioritate dreptul altuia de a alege sa ia viata unei alte persoane
Am explicat in postarile si live-urile referitoare la Raportul Matic ca, prin considerarea in acel raport a avortului ca un "drept fundamental al omului", inseamna a rasturna piramida valorilor drepturilor si libertatilor fundamentale, a carei baza sta pe dreptul la viata.
Doar un om viu are drepturi si libertati fundamentale, pentru ca doar el are si capacitate de folosinta, adica aptitudinea de a avea drepturi si obligatii. Un om mort nu are nici drepturi si nici obligatii.
Dupa ce s-a creat precedentul ca, in urma unui vot politic, oamenii nu mai pot ei insisi dispune cum doresc asupra propriului lor corp, acum, tot prin vot politic, s-a decis ca dreptul de a alege al cuiva sa ia viata unei alte persoane are intaietate in fata dreptului persoanei din urma de a trai.
PASUL 3: Legalizarea peste tot a eutanasiei si sinuciderii asistate
Sinuciderea asistata este procedeul prin care o persoana este ajutata sa se sinucida.
Eutanasia este procedura prin care viata unei persoane este curmata in urma dorintei persoanei eutanasiate sau al deciziilor altor persoane (judecatori, doctori, familie etc).
Posibilitatea legala de a curma viata unui om s-a introdus initial sub pretextul "salvarii" omului de suferinta sa, daca nu mai avea posibilitatea de vindecare. Odata creata posibilitatea, aceasta s-a extins si se tot extinde si la alte situatii, in timp ce conditiile scad.
De la cei suferinzi fara posibilitatea de vindecare s-a mers la cei suferinzi, apoi la cei mai saraci, care nu mai au bani de tratament medical, apoi la cei batrani. Toate datele statistice arata ca cea mai mare cheltuiala a statului si a firmelor de asigurari de sanatate este cu cei batrani (deoarece acestia consuma resurse dar nu mai produc), prin urmare sunt tot mai multe cazuri de curmari de vieti pe motiv ca persoanele respective sunt o povara.
O astfel de extindere a eutanasiei si sinuciderii asistate la tot mai multe cazuri se poate vedea in Olanda.
Olanda a fost prima tara care a introdus in lege eutanasia si sinuciderea asistata in 2001, care au intrat in efect in 2002. Initial conditiile erau foarte stricte, doar la cazurile de suferinzi fara posibilitatea de vindecare. De atunci conditiile s-au diminuat si situatiile s-au extins, ajungandu-se sa se practice tot mai mult.
In 2016, de exemplu, 4% din cazurile de deces din Olanda erau in urma eutanasiei si/sau sinuciderii asistate.
In octombrie 2016, intr-o scrisoare adresata Parlamentului, ministrul sanatatii olandez de atunci a cerut ca situatiile in care sa se faca eutanasie sau sinucidere asistata sa se extinda si la cei care considera ca "si-au implinit viata".
Cei care "considera ca si-au implinit viata, trebuie, sub criterii stricte, sa li se permita sa-si incheie viata intr-o maniera care sa fie demna pentru ei", a scris ministerul sanatatii olandez. [1]
In 2020 un deputat olandez a depus un proiect de lege prin care sa se permita eutanasierea sau sinuciderea asistata a celor care considera ca "si-au implinit viata". [2] Cei mai multi dintre acestia sunt batrani.
Doua partide crestine, insa, care sunt parte a coalitiei de guvernare din Olanda se opun acestei initiative, astfel ca aceasta e blocata, insa propunerea exista. Unul dintre cele doua partide e si ChristenUnie, care e afiliat ECPM, unde este membru si PNTCD.
In 2020 guvernul olandez a mers mai departe, sustinand eutanasierea si a copiilor sub 12 ani.
Odata precedentul creat prin cele expuse in PASUL 1 si PASUL 2, directia promovata de neomarxisti de sustinere a eutanasiei si sinuciderii asistate, cum vedem ca se intampla in Olanda, se va impune si la nivelul Uniunii Europene.
Avand deja precedentul creat, de a nu mai putea dispune asupra propriului tau corp, se va ajunge sa nu mai poti dispune nici asupra propriei vieti.
Credeti ca e exagerat ceea ce va spun? Meditati la ce se intampla si priviti in perspectiva. Va spun ca in Parlamentul European a fost un vot pe un amendament privind protejarea vietii pana la moartea naturala si a cazut la vot, inclusiv cu votul multor romani.
Care e solutia? Sa votati partide care promoveaza valorile crestine si socotesc viata ca cel mai mare dar dat de Dumnezeu.
Link-uri in comentarii.
După ce aseară am auzit live că cea mai mare amenințare a lumii o reprezintă „nevaccinații”, azi aud doctori care spun că, pentru „succesul” campaniei de așa-zisă imunizare, trebuie ca viața „nevaccinaților” să fie făcută cât mai grea și mai complicată. Trăiască jurământul lui Hypocrat.
Pe de altă parte, după ce Barna spunea în mod direct și cu cinism că „nevaccinații” trebuie închiși cu lacătul în case până se supun, azi aud că Cioloș ar fi pretins ca la congresul USR din septembrie să fie lăsați în sală atât cei vaccinați, cât și cei nevaccinați (nu că nu ar fi ceva normal ceea ce pretinde Cioloș, dar parcă sună a doagă spartă o astfel de pretenție de la liderului unui partid care ne vrea imunizați cu forța). Aveți încredere în politicienii de la putere, că se bazează pe știință de numa-numa.
PS Mă scuzați că abuzez de ghilimele, dar trăim într-o lume cu fundul în sus, în care cuvintele normale nu mai au sensuri obișnuite, iar valorile sunt inversate.
Dragilor, observ o mare furtuna pe fb referitoare la Halepa :) :( Va rog eu mult, nu va mai certati si nu va mai contraziceti degeaba pro, contra sau neutru in legatura cu ea. Si-a facut-o cu mana ei cand s-a vaxat pe bune sau la chiuveta, s-a pozat si filmat si mai ales cand a facut reclama la vaxuri.
Nu noi am pus-o sa faca toate acele nebunii, ci si-a facut-o singura sau a fost obligata/amenintata daca mai vroia sa mai participe la competitii pe multi bani. Sau a facut-o pe bani.
Dar oricum nu avem de unde sa stim nimic sigur de ce, cum si ince conditii a ales sa faca toate acele nebunii. E strict problema ei. E fata mare si are destui bani, nu e cazul sa-i purtam noi de grija.
E treaba ei daca a avut efecte adverse in cazul ub care s-ar fi vaxat pe bune, si in urma carora i s-a recomandat de catre medicii ei ce anume sa ia ca sa evite sau sa inlature efectele adverse ale vaxurilor injectate pt a da randament mai departe in competitiile pe bani multi.
In schimb, noi oamenii normali si de rand avem probleme uriase cu toti ticalosii-criminali din varful tarii, constitutia si unele legi le-au facut praf, razboiul bate la usa si acesti criminali vor sa ne bage in razboi cu Rusia.
Inca putin si vor veni acele geruri normale iarna si vom vedea atunci cum vom razbate pana la primavara, cine va supravietui. Plus multe alte probleme uriase.
Asa ca haideti sa ne concentram ce avem de facut pt vietile noastre, nu ale Halepei, Deliei si altor ratacite si rataciti de duzina. Nu ne intereseaza vietile lor la fel cum nu-i intereseaza pe acestia de vietile noastre, pe care unii suspusi chiar vor sa ni le distruga.
Relaxati-va si apoi reveniti-va in fire! Ca daca n-o faceti voi n-o poate face nimeni in locul vostru. Si avem de ales in tre a ne descurca fiecare pe cont propriu pe principiul 'scapa cine poate' ori ne solidarizam si actionam impreuna.
Dar cum cu solidaritatea noi romanii stam ft prost spre deloc, ramane sa ne descurcam fiecare pe cont propriu. Eu voi fi printre supravietuiitori si e treaba fiecaruia daca va fi printre acestia sau printre ceilalti peste 1, 2 sau 3-5 ani. E strict o chestiune de alegere ;) Sa auzim numai de bine :)
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Ne opunem vehement introducerii Certificatului verde care nu este despre sănătate ci despre îngrădirea drepturilor și libertăților noastre constituționale !
Despre sănătate sunt :
- profilaxia în cazul celor sănătoși ;
- tratamentul adecvat în cazul celor bolnavi.
Mâine se va protesta din nou împotriva dictaturii sanitare la Universitate, la Fântână, începând cu ora 15:00 !
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Ne opunem vehement introducerii Certificatului verde care nu este despre sănătate ci despre îngrădirea drepturilor și libertăților noastre constituționale !
Despre sănătate sunt :
- profilaxia în cazul celor sănătoși ;
- tratamentul adecvat în cazul celor bolnavi.
Mâine se va protesta din nou împotriva dictaturii sanitare la Universitate, la Fântână, începând cu ora 15:00 !
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Ne opunem vehement introducerii Certificatului verde care nu este despre sănătate ci despre îngrădirea drepturilor și libertăților noastre constituționale !
Despre sănătate sunt :
- profilaxia în cazul celor sănătoși ;
- tratamentul adecvat în cazul celor bolnavi.
Mâine se va protesta din nou împotriva dictaturii sanitare la Universitate, la Fântână, începând cu ora 15:00 !
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Ne opunem vehement introducerii Certificatului verde care nu este despre sănătate ci despre îngrădirea drepturilor și libertăților noastre constituționale !
Despre sănătate sunt :
- profilaxia în cazul celor sănătoși ;
- tratamentul adecvat în cazul celor bolnavi.
Mâine se va protesta din nou împotriva dictaturii sanitare la Universitate, la Fântână, începând cu ora 15:00 !
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Ne opunem vehement introducerii Certificatului verde care nu este despre sănătate ci despre îngrădirea drepturilor și libertăților noastre constituționale !
Despre sănătate sunt :
- profilaxia în cazul celor sănătoși ;
- tratamentul adecvat în cazul celor bolnavi.
Mâine se va protesta din nou împotriva dictaturii sanitare la Universitate, la Fântână, începând cu ora 15:00 !
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Ne opunem vehement introducerii Certificatului verde care nu este despre sănătate ci despre îngrădirea drepturilor și libertăților noastre constituționale !
Despre sănătate sunt :
- profilaxia în cazul celor sănătoși ;
- tratamentul adecvat în cazul celor bolnavi.
Mâine se va protesta din nou împotriva dictaturii sanitare la Universitate, la Fântână, începând cu ora 15:00 !
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Despre "Teoria Conspiratiei" care ne loveste direct în față. Nu-i așa că nu-i adevărat!?
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Întreb și eu dacă "uni " medici din ziua de astăzi mai sunt rase umane? . Cum sa ieși din spital în halul asta.. Sper ca Dumnezeu sa va răsplătească "bunătatea" de care ați dat dovada.. Și ați avut grija de un bătrân ... Oamenii buni în ce zile trăim?! spitalele ajung abatoare ??? îți este frica sa mai mergi la medic.. Treziți-vă Dragi medici nu ne mai tratați mai rău ca animalele.. va veni ziua când va trebui sa răspundeți pentru faptele voastre și va fi vai și amar de voi.... Mulțumesc dragi Doctori din spitalul Roman ce ați avut grija de bunicul meu.. Așa să vă ajute Dumnezeu
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Mulți s-au bucurat că am scăpat de Cîmpeanu. Eu le-am spus de la început să aștepte cu șampania până vedem ce vine în loc și le-am evocat proverbul cu ? și cu tac-su.
REZULTATUL A FOST: ?♂️?♀️?
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Iulian Brotaru
3 ani în urmă
Foto
Operațiunea globalistă "Pământul fără Soare". Casa Albă ratifică propunerea lui Bill Gates. Casa Albă anunță că Biroul de politici științifice și tehnologice va lansa un plan de cercetare pe cinci ani care își propune să dezvolte metode de reflectare a luminii solare înapoi în spațiu pentru a „răci" Terra și a o salva de pericolul „încălzirii globale". Mai pe înțelesul tuturor, SUA declară război Soarelui!
În 2020, mass-media independentă avertiza cu privire la un atac teribil ce se pune la cale împotriva omenirii. Se vorbea atunci despre cum „apostolii mediului", adică Bill Gates, Greta Thunberg & Co, bagă viteză cu implementarea proiectelor „eco" ce privesc si Soarele. Să elimine beneficiile solare din viața noastră. Daca nu va fi caldura, nu va fi nici fotosinteza, atunci vor exploda crizele energetice si cele alimentare.
Ideea din spatele noii scheme de blocare a Soarelui este de a regla nivelul expunerii pe Pământ la raze ultraviolete (UV). Dacă cele mai multe raze UV pot fi blocate și reflectate înapoi în spațiu, atunci poate că temperaturile vor scădea, iar pe Pământ va fi mai rece și asta nu poate decât să ajute calotele polare, prevenind încălzirea globală. Și dacă nu se mai topesc ghețarii, nici proprietățile luxoase din cele mai celebre stațiuni nu vor mai fi inundate în viitor, corect?!
O modalitate prin care globaliștii intenționează să blocheze razele solare este prin injectarea în atmosferă de aerosoli stratosferici. Aceste „injecții" mai sunt cunoscute și sub numele de chemtrails. Mulți își amintesc că la fel se vorbea despre chemtrails, o „teorie a conspirației", înainte de a se confirma ce sunt, de fapt, acele urme uriașe lăsate pe cer de unele avioane.
De asemenea, la Washington a început să se vorbească despre „strălucirea" norului marin și „subțierea" norului cirrus, ceea ce, susțin apologeții cultului climatic, ar putea împiedica Soarele să încălzească prea tare planeta noastră. CNBC anunță că „injecția cu aerosoli stratosferici implică pulverizarea unui aerosol, precum dioxidul de sulf, în stratosferă" și recunoaște că, totuși, pot exista „efecte dăunătoare asupra mediului înconjurător și a sănătății umane". Compania „Climate Tech Investment" deja s-a grăbit să-l laude pe Joe Biden pentru că susține cu tărie lupta împotriva încălzirii globale.
„Reflectarea luminii solare are potențialul de a proteja mijloacele de subzistență a miliarde de oameni și este un semn al conducerii de la Casa Albe că avansează cu cercetarea în acest domeniu, astfel încât orice decizie viitoare să poată fi înrădăcinată în știință, nu în abordarea geopolitică", s-a grăbit cu lauda Chris Sacca, fondatorul fondului de investiții în tehnologie climatică Lowercarbon Capital, un alt ONG care doar profită de pe urma de nebuniei climatice declanșate în lume. În ciuda conflictului evident de interese dintre afacerile sale și agenda Administrației Biden, miliardarul Sacca insistă că are „interese financiare zero dincolo de un simplu act de filantropie".David Keith, profesor la Universitatea Harvard, arată că ideea de a bloca lumina Soarelui pentru a opri încălzirea globală datează „cel puțin din 1965". Doar că astăzi este luată mult mai în serios decât era atunci și asta „probabil pentru că societatea continuă să fie mutată într-o idiocrație absolută controlată de apostoli ai mediului deranjați de orice mișcă pe Pământ". Și ca prof. David Keith mai gândesc și alții. Inclusiv Janos Pasztor, directorul executiv al „Inițiativei de guvernanță climatică Carnegie", un ONG controlat de puternica familie de industriași Carnegie. Pasztor spune că „modificarea radiației solare nu va fi niciodată o soluție la criza climatică".
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Frate Drag ? în Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om ??
Fii Binecuvântat Pretutindeni ??
Mâine, Sâmbătă 25 Iunie este Ziua Mea de Naștere ?
Împlinesc vârsta de 43 Ani ??
Cu Ajutorul lui Dumnezeu ?