Petru Sebastian

Perioada Neoliticului (cu ambele sale etape: Neoliticul timpuriu, alături de Neoliticul dezvoltat) a jucat un rol hotărâtor în evoluția istorică, economică, organizatorică și demografică a lumii. În acest roman, narațiunea se formează pe fundamentul unor cercetări științifice bine-cunoscute. James Peoples și Garrick Alan Bailey, în lucrarea lor, Humanity: An Introduction to Cultural Anthropology, afirmă faptul că „matriarhatul este dominarea femeilor”. Una dintre definițiile formale ale acestei organizări este regăsită în English Oxford Dictionary: „matriarhatul este o formă de organizare socială în care mama sau cea mai în vârstă femeie este capul familiei”. Petru Sebastian Pleșa reușește să contureze o întreagă lume, completând într-un mod firesc descoperirile antropologilor cu privire la Epoca Străveche. Sacrilegiul introduce cititorul in lumea matriarhatului existent și către finalul erei mai sus menționată, unde triburile (denumite „sate”) erau conduse de femei, bărbații reprezentând doar „instrumentele” folosite pentru a duce la bun sfârșit atribuțiile fiecărei așezări. Primele pasaje sunt dătătoare de o fascinație combinată cu o stare de curiozitate, sentimente provenite ca o consecință a identificării cu descoperirea subiectului abordat. Astfel, locuitorii se ocupau cu diferite sarcini, în funcție de nevoile comunității respective: În fiecare anotimp, Mama fiecărui Sat se întâlnea cu celelalte mame, ale celorlalte sate. Împreună împărțeau surplusul de mâncare, repartizau bărbații în satul în care erau mai puțini, ca să nu lipsească forța de muncă. Tot acolo se dezbăteau și alte probleme apărute, precum animalele sălbatice, lipsurile, dar și alte dificultăți comune. Se ghidau după Legea Mamei Gaia, ceea ce presupunea că toate vietățile sunt copiii Naturii, iar acțiunile tuturor trebuie să fie ghidate după principiul grijii pentru ceilalți semeni. Descrierile folosite de autor au menirea de a transpune cititorul în acele vremuri extrem de atent creionate, care frapează prin complexitatea evoluției acțiunii. Femeile erau, de asemenea, maestre în arta mânuirii diverselor arme (rudimentar confecționate, bineînțeles), pe care doar ele aveau dreptul de a le utiliza, în cazul în care fiare precum canini imenși sau mamuți fioroși îndrăzneau să le pună viața în pericol. În prim-planul acțiunii se află satul condus de Mama Alei, o ființă cu un suflet cât un munte plin de bunătate care, deși se îndreaptă către momentul în care va fi înlocuită de către o altă mamă, încă se bucură de respectul tuturor celor aflați în subordinea ei. Din organigrama fiecărui grup făcea parte șamana, vindecătoarea cu puteri ezoterice. Ajutându-se de plante, dar și de harul parapsihologic, era un membru important al fiecărui așezământ, chiar dacă nu avea putere decizională. „ [...] învăța căile plantelor, să citească în foc, semnele pământului, secretele viselor, limba animalelor [...] Cu alte cuvinte, cunoașterea Mamei Gaia.” „Cu toate că nu avea niciun rang, era ascultată de toate mamele.” Locurile, obiceiurile, dar și comportamentul băștinașilor acelor vremuri, sunt aduse în atenția publicului cititor de un autor ce știe să îmbine descrieri nemaipomenite ale unor decoruri ce pot fi ușor vizualizate cu ochii minții. Liniștea locurilor a fost tulburată de apariția surprinzătoarea a unui personaj ce s-a dovedit a avea un rol decisiv în turnura evolutivă a desfășurării evenimentelor. Șan, cel întruchipat sub forma bărbatului a cărui apariție sfidează Legea Sfântă a Mamei Gaia, reușește să se metamorfozeze, din proscrisul hulit de toți cei din jurul lui, în personajul în jurul căruia gravitează narațiunea. Modul în care rulează întâmplările, face ca acest roman să fie demn de un scenariu cinematografic: abordarea unui subiect inedit, personaje puternice ce au parte de evoluții uimitoare, dar și întâmplări ce oferă dependență. Introducând elemente pline de suspans, Petru Sebastian Pleșa, deși creează senzații contradictorii, consolidează fiecare cărămidă pe care o așază în drumul către oferirea deznodământului pentru acest prim volum dintr-o serie ce se preconizează a fi o reușită a literaturii contemporane românești. Finalul este construit pentru a marca un suspans ce atinge cote maxime, construit cu multă abilitate de imaginația infinită a autorului. Sacrilegiul nu este, cu siguranță, o poveste cu iz de contemporaneitate, însă conține o morală puternică, general valabilă, aplicabilă oricărei perioade de timp. Adresez un îndemn final devoratorilor de cărți bune, prin care îi invit să savureze această aventură literară, care îi va face să aștepte cu nerăbdare volumul 2. Geanina Soare

La editura Bestseller