Acum destui ani, Horea și Cloșca erau trași pe roată. Conform legii în vigoare la acel moment. Sentința a fost pusă în aplicare de indivizi plătiți pentru acest lucru. Plătiți din bani publici.
Pentru unii erau eroi. Luptători pentru libertate.
Pentru cei care i-au condamnat... probabil teroriști, dacă ar fi existat acest termen atunci.
Acestea erau vremurile.
Sunt, totuși, curios cum o fi tratat presa vremii acest subiect. Aia mainstream, zic.
Când au venit blindați de banii obținuți din spolierea propriului popor erau cool. Că decartau pe conace, cluburi de fotbal și lux. Și operațiuni financiar-bancare bine comisionate.
#leavempeipocrizie
Păi nu zicea lumea bună, când dădea la gioale vestice, că Anonymous sunt cu rușii?! ?
Ce îți e și cu propaganda asta. Când ne convine e bine/când nu ne convine e de porc. Când ne bubuie emotivitatea e nasol/când habar nu avem cine e Boko Haram nu mai dăm share la texte cu eroi de... TNB.
Eu zic la modul general, nu pe subiectul în cauză.
Încerc să aprind și eu o lumânare în lumea asta cuprinsă de bezna minții.
La cum evoluează lucrurile, până sâmbătă numărul experților epidemiologi va fi depășit de numărul analiștilor militari și de securitate.
Aștept o criză la unt.
Vreau să știu și eu care e mai sănătos: cel de 65% grăsime, sau cel de 80% ?
Frumoasă.
Foarte frumoasă.
Cea mai frumoasă țară.
#Romandru
www.romandru.ro
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Frumoasă.
Foarte frumoasă.
Cea mai frumoasă țară.
#Romandru
www.romandru.ro
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Perete îmbrăcat în lemn și transformat în cuier.
Ingrediente:
Un palet.
Un arzător.
Un pic de imaginație.
Un car de pasiune.
PS. Fără pasiune nimic nu iese bun ?
#passion4wood
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Sport ?
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Voi ce ați făcut azi? ?
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața!... era dacă nu era și coloana ??
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața!!!✌?❤️✌?❤️✌?
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
Reconnect with Nature.
#charging_my_soul
Alex Vilvoi
4 ani în urmă
Foto
www.romandru.ro
Descarcă gratuit aplicația și fă-ți cont. Fii Romândru!
[user=3743]Marian Octavian[/user] , suntem conștienți că mai avem multe de făcut și de îmbunătățit, însă nu trebuie uitat că Romândru este un demers independent care nu beneficiază de susținere financiară de la vreun fond de investiții.
Romândru este o platformă creată de români pentru românii care iubesc libertatea de exprimare, iubesc să gândească liber și care sunt sătui de algoritmi și ecuații matematice. Romândru este uman.
[user=3743]Marian Octavian[/user] Doecamdată o susținem noi financiar, decât să avem reproșuri care sigur ar apărea că te miri ce am făcut noi cu banii lor, în cazul în care am cere donații. Încet încet dacă suntem buni vom putea fi interesanți pentru companii doritoare de publicitate. Până atunci sperăm să aveți răbdare cu noi și să ne spuneți ce nu merge. Cât despre aplicație pe iOS tot așteptăm și noi ca cei de la Apple să ne aprobe actualizarea aplicație care v-a remedia anumite probleme inclusiv viteza.
[user=2]Alex Vilvoi[/user] daca ar face cumva pe actiuni, ca si unii romani sa investeasca, ar fi capital mai mult si lucrurile s-ar misa mai repede. DAca nu merge bine, pur si simplu multi vor renunta, datorita comparatiei cu celelalte platforme mult mai competente.