Ana Nicolae

Cu Domnul la masă de Vasile Voiculescu Mâncând, crezui că te supăr cu lăcomia Şi-mi pedepsii în ajunări păcătosul pântec. Pe urmă, că nu-ţi place jocul, bucuria: M-am cernit şi-am sugrumat orice cântec. Tu însă, neîntreruptă Bucurie şi Festine, Tu, Domnul marelui praznic al vietii, ne dai povaţă: Cine nu ospătează singur, ci necontenit împreună cu Tine, Transfigurează orice îmbucătură în adevărata viaţă!

„Nimeni dintre oameni nu îţi va putea spune de ce exişti, dar dacă tot eşti aici, străduieşte-te să dai un sens existenţei tale.” ― Kierkegaard

Să observăm că nu întâlnind vreun bogat a rostit Mântuitorul pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, ci după discuția cu un om simplu („cineva din mulțime”), care-i ceruse ajutorul la împărțirea unei moșteniri între el și fratele său. Și ce mare moștenire putea să aibă acel gură-cască? Era vorba poate de o casă, poate de o bucată de pământ, lucruri pentru care se ceartă de obicei frații după ce-și duc părinții la groapă. Să nu ne mirăm că în mințile multor săraci se găsesc gândurile bogaților. Săracul care gândește cu gândurile bogatului e doar un bogat căruia nu i-a rodit încă țarina. Limita dintre bogăție și sărăcie este destul de fluidă în conștiința oamenilor, dar întotdeauna în jos: nimeni nu se consideră bogat atâta vreme cât există alții mai bogați cu care să se compare. Așa se face că nu doar săracii gândesc cu gândurile bogaților, dar și bogații gândesc la fel de des cu gândurile săracilor. Nu este nimic nou în gândurile oamenilor despre îmbogățire: toate se trag din reflexele ancestrale ale omului, iar cel mai puternic dintre toate este acesta: frica de moarte. Pr. Ioan Florin Florescu