,,Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis, prin vocea reprezentantului Mike Ryan, că este prioritar „să fie găsite toate persoanele care încă nu s-au vaccinat pentru a încerca să le convingem să se vaccineze”. Găsite? În ce sens? Sunt dispărute sau cum? Dacă nu s-au vaccinat până acum, acestă situație este, cel mai probabil, pentru că NU au dorit, nu au considerat necesar, riscul vaccinului li se pare mai mare decât al bolii și multe alte motive. Nu trebuie "găsite", că nu se ascund în păduri. Cât despre "convins", nu îmi sună bine. Îmi aduce aminte, ce chestie!, de convertiri forțate sau de practici comuniste.
Dacă vi se pare că îl știți de undeva pe tovarășul specialist Mike Ryan, nu vă înșelați! Domnul Mike Ryan are antecedente. La începutul anului trecut, așa frumos zicea acest domn:"Să mergem și să-i căutăm în familii pe oamenii care ar putea fi bolnavi, să-i îndepărtăm, să-i izolăm…”.
Vedeți, omul are acest fetiș:să caute oamenii. Ba să îi izoleze, ba să îi convingă, ba să îi alerge cu injecția. Poate că acestea sunt calitățile lui cele mai bune. Ceva o avea dacă, înainte de a fi director OMS, a lucrat pentru Fundația lui Bill și a Melindei. Nu știți cine e Melinda? Chuckie, cum o știm noi. Știu, coincidențe..
Cetățeni, vine taica Mike să ne caute. Măi, să ne caute la ouă așa cum a zis Adrian Năstase.. Nu pot scrie așa ceva. Absolut nu."
“Tulpina B.1.1.529” – mai puteţi, mă’?: ))))))) Cred că şi ei se prăpădesc de râs când le dau titlurile, probabil le iau de pe cutii de scobitori fabricate în Panama."?
“SE POATE GLUMI?
Da şi nu.
Se poate - când ai de-a face cu oameni sănătoşi.
Nu se poate - cu oameni bolnavi.
Se poate - cu oameni veseli şi bine dispuşi.
Nu se poate - cu oameni posaci si mâhniţi.
Se poate - cu oameni de spirit.
Nu se poate - cu oameni proşti."
I.L.Caragiale
,,?tii c? tocmai ai terminat de citit o carte bun? dac? dup? ce ai întors ultima pagin? sim?i ca ?i cum ai fi pierdut un bun prieten."?
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636880472883
Când dormi prea mult, se zice c? e?ti trist, când dormi prea pu?in, se zice c? e?ti m?cinat de gânduri.
Dormi?i cât vre?i, c? oricât a?i face-o tot nu e bine! ?
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636561161010
?
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
Foto
Buna dimineata!
Va doresc o zi minunata, plina de bucurie si energie pozitiva!
E weekend, deci e momentul de ragaz pentru a face lucruri pe placul inimii!
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636877644555
,,Nu sunt mereu rea, uneori sunt sarcastic? pentru c? e ilegal s? strang pe cineva de gât..."
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
Foto
To?i anii sunt banali. Abia dup? ce trec devin interesan?i.
-Cesare Pavese-
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636728799342
Fotografie din galeria profilului.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636086316711
#stareadevineri????
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636458215003
"Umorul face parte din fiin??a rom??nului. Este o bogÄ???ie na??ionalÄ?. Predispozi??ia aceasta naturalÄ? de a glumi, capacitatea de a reac??iona spontan ??i puternic la o vorbÄ? de duh, disponibilitatea proverbialÄ? de a r??de din toatÄ? inima, fÄ?c??ndu-i ??i pe al??ii sÄ? r??dÄ?, reprezintÄ? adaptarea de ordin sufletesc ??n fa??a tragicului existen??ial.De ce avem nevoie de umor? Simplu. Ca sÄ? trÄ?im!â?
Mihai Fotino
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
f05a1a8656824a07375bbf906ffca7d6
DacÄ? nu a?? vedea at??ta lume vaccinatÄ? ??i care se comportÄ? normal, jur cÄ? a?? crede cÄ? Ä?ia au bÄ?gat ceva substan??e ??n vaccinul Ä?la, cÄ? prea unii zici cÄ?-s apuca??i de streche, de boala lu calache, de boala vacii nebune la dovleac ??i alte bole??ni??e.????
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1635970758740
????????????
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636086236239
????????
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
59fad5dadb5a6bdd6a98aa3ab8bc82e0
,,ToamnÄ?. Oameni rÄ?tÄ?ci??i prin g??nduri... oameni ce par mult prea mici pentru ??nt??mplÄ?ri at??t de mari. PlouÄ?. SÄ? ne rugÄ?m ??i sÄ? iubim. "
Bună și frumoasă dimineață!☕
Marți cu clipe minunate!!?
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636409574136
"?Žn via??Ä? suntem mereu ??n cÄ?utarea de culori. Culori de z??mbete, de bucurie, de g??ndire pozitivÄ?, de speran??Ä?. Toate lucrurile strÄ?lucesc acolo unde este culoare."??§?
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636409596816
"?Žn via??Ä? suntem mereu ??n cÄ?utarea de culori. Culori de z??mbete, de bucurie, de g??ndire pozitivÄ?, de speran??Ä?. Toate lucrurile strÄ?lucesc acolo unde este culoare."??§?
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636383983915
????????
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636359805690
Mihai, Mihaela, Gabriel, Gabriela,vÄ? doresc tuturor sÄ? ave??i permanent l??ngÄ? voi oameni care vÄ? iubesc ??i vÄ? pre??uiesc cu adevÄ?rat.
La mul??i ani!??Ž???????Ž?
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636041645652
,,Stand on your feet!
Especially if sometime you have to stand alone."
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
20211107_171928
,,Respira??i ad??nc, ??mbrÄ???i??a??i-l seara ??nainte de culcare chiar dacÄ? are 2 metri. Iubi??i-i, copiii trebuie iubi??i, trebuie sÄ? fie ??ncuraja??i, trebuie sÄ? li se spunÄ?: indiferent de ce ??i se ??nt??mplÄ?, eu sunt l??ngÄ? tine.â?
(Pr. Constantin Necula)
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
20211107_171838
,,Respira??i ad??nc, ??mbrÄ???i??a??i-l seara ??nainte de culcare chiar dacÄ? are 2 metri. Iubi??i-i, copiii trebuie iubi??i, trebuie sÄ? fie ??ncuraja??i, trebuie sÄ? li se spunÄ?: indiferent de ce ??i se ??nt??mplÄ?, eu sunt l??ngÄ? tine.â?
(Pr. Constantin Necula)
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636261677176
??¤???¤?
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1636263489460
O diminea??Ä? frumoasÄ? miroase a speran??Ä?,a via??Ä? ??i.....a cafea !â??
Bucurie po??i gÄ?si ??n orice, doar sÄ?-??i la??i por??ile speran??ei nezÄ?vor??te.
Sus inimile! ????
... bunÄ? diminea??a ...
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.