Gabriela Pop

Ar fi util sa intrati chiar pe postare ca sa cititi comentariile.

"În Midcoast, directorii, profesorii spun că problema este în toată țara, dacă nu în întreaga lume... În cazul în care obișnuiam să avem un elev al cărui comportament a ajuns la un nivel extrem, acum sunt 10-15 elevi”... Articolul asta este din februarie 2020 deci...

"-...si daca in acea zi, cand esti liber, iti dai seama ca nu esti pregatit si apoi te uiti in jur si nu iti place cum este lumea. Daca lumea e doar o mare dezamagire? - Suntem terminati, spune un elev. -......"

Sa ne amintim de Ioan Gyuri Pascu si altfel. Cred ca cel mai greu lucru era sa fii (in locul lui) Toni Grecu.?

In sfarsit o luminita. Dpmdv sunt mult mai multe si nu cred ca datele sunt transferate doar in sua dar e un inceput.

"În această lume, eu le distrag atenția, nu telefoanele lor, profilurile lor de social media sau rețelele lor. Totuși, pentru ce presupun că voi face - educarea și cultivarea inimilor și minților tinere - consecințele sunt destul de întunecate." ------------------------------------------------------------ "Acum câțiva ani, am efectuat un experiment într-o clasă la ora de filozofie pe care o predau. Studenții mei au eșuat destul de rau la un test de nivel mediu. Am avut o idee că utilizarea in exces a telefoanelor mobile și laptopurilor în clasă a fost parțial responsabilă. Așa că i-am întrebat de ce cred ei că au greșit. După câteva momente de liniște, o tânără a ridicat mâna și a spus: „Nu înțelegem ce spun cărțile, domnule. Nu înțelegem cuvintele." M-am uitat în jurul clasei și am văzut capete nevinovate dând din cap în semn de acord." Am improvizat o soluție: le-am oferit un credit suplimentar dacă mi-ar da telefoanele lor timp de nouă zile și să scrie despre cum e sa traiasca fără ele. Doisprezece studenți - aproximativ o treime din clasă - mi-au acceptat oferta. Ceea ce au scris a fost remarcabil și remarcabil de consistent." Am realizat prima dată acest exercițiu în 2014. L-am repetat anul trecut într-o instituție mai mare, unde predau acum... Vreau să fiu clar aici - acest lucru nu este personal. Am o adevărată dragoste pentru studenții mei ca oameni. Dar sunt studenți abisali; sau mai bine zis, nu sunt deloc studenți, cel puțin nu în clasa mea. În orice zi, 70% dintre ei stau în fața mea la cumpărături, trimiterea de mesaje, completarea sarcinilor, vizionarea videoclipurilor... Chiar și elevii „buni” fac asta. Nimeni nu încearcă nici măcar să se fereasca, așa cum o făceau elevii înainte. Doar asta fac. Ce s-a schimbat?... Au fost două diferențe notabile. În primul rând, pentru acești studenți, chiar și pentru cele mai simple activități - urcarea în autobuz sau tren, comanda cina... - își cereau telefoanele mobile. Pe măsură ce telefonul devenea din ce în ce mai omniprezent în viața lor, frica lor de a fi fără parea să crească în ritm alert. Erau anxioxi si pierduti fără ele. Acest lucru poate ajuta la explicarea celei de-a doua diferențe: în comparație cu primul lot, acest al doilea grup a afișat un fatalism legat de telefoane. Observațiile finale ale Tinei l-a descris bine: „Fără telefoane mobile viața ar fi simplă și reală, dar este posibil să nu putem face față lumii și societății noastre. După câteva zile m-am simțit bine fără telefon, așa cum m-am obișnuit. Dar cred că este în regulă numai dacă este pentru o perioadă scurtă de timp. Nu se poate spera să concuram eficient în viață fără o sursă convenabilă de comunicare cum sunt telefoanele noastre." Comparați această marturisire cu reacția lui Peter, care la câteva luni după ecperimentul din 2014 și-a aruncat smartphone-ul într-un râu. Cred că elevii mei sunt complet raționali atunci când se „distrag” în clasa mea cu telefoanele lor. Ei înțeleg lumea în care sunt pregătiți să intre mult mai bine decât mine. În această lume, eu sunt distragerea atenției, nu telefoanele lor, profilurile lor de social media sau rețelele lor. Totuși, pentru ce presupun că voi face - educarea și cultivarea inimilor și minților tinere - consecințele sunt destul de întunecate. Paula avea aproximativ 28 de ani, ceva mai în vârstă decât majoritatea studenților din clasă. S-a întors la facultate cu o dorință reală de a învăța după ce a lucrat aproape un deceniu după liceu. Nu voi uita niciodată dimineața în care a făcut o prezentare unei clase care a fost chiar mai angajată decât de obicei. După ce s-a terminat, s-a uitat la mine în disperare și mi-a spus, simplu: „Cum faci asta in lume?”