I-auzi, tovarase Ciolacu, de cine depinde mentalitatea de 10 si cum e sa lucrezi cu astfel de copii.
Trebuie sa cunosti materia, sa predai si sa lucrezi suplimentar, nu-i asa?
E-he, pe cand cu ceilalti, stimate domn, profesorul e ultimul lucru de care au nevoie.
Ei, asta-ti doresc eu, tovarase Ciolacu. Sa descoperi pe propria-ti piele abilitatile si competentele de care e nevoie pentru a lucra cu astfel de elevi (care nu au o mentalitate de 10 sau cu ces) si sa mai si scoti olimpici din ei.
Doamne ajuta!
Serios, tovarase? Stii ce iti doresc eu tie? Sa ajungi profesor la un liceu la care s-a intrat cu 2 si sa vad cati olimpici scoti matale.
Doamne ajuta!
Astea sunt prioritatile voastre, stimabililor? Independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei? Dar ale Romaniei cand va intereseaza?
"Preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a început, la Davos, negocierile cu România în vederea încheierii unui acord bilateral de securitate.
La negocieri participă şeful de cabinet al preşedintelui Ucrainei, Andriy Yermak, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Iulian Fota.
Negocierile au început în urma instrucţiunilor preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul Declaraţiei comune a G7 de sprijin pentru Ucraina, se arată în comunicatul de pe site-ul preşedinţiei ucrainene, potrivit News.ro.
Acestea marchează avansarea relaţiilor bilaterale la nivelul de parteneriat strategic. În mod logic, aceasta reprezintă o continuare a acordurilor la care s-a ajuns în urma convorbirii telefonice dintre preşedinţii Ucrainei şi României din 9 ianuarie 2024 şi este un pas spre punerea în aplicare a Declaraţiei comune a celor doi lideri din 10 octombrie 2023, se mai arată pe site-ul president.gov.ua.
„Nu este posibil să ne imaginăm garanţii depline de securitate în Europa, în special în regiunea Mării Negre, fără România”
România a devenit cea de-a 9-a ţară care a iniţiat discuţii bilaterale de securitate cu Ucraina şi a afirmat încă o dată sprijinul său nemijlocit pentru independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, precum şi pentru parcursul său european şi euroatlantic.
Potrivit lui Ihor Zhovkva, şeful adjunct al Biroului preşedintelui Ucrainei, nu este posibil să ne imaginăm garanţii depline de securitate în Europa, în special în regiunea Mării Negre, fără România.
Ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Mykola Tochytskyi, a mulţumit României şi poporului român pentru asistenţa continuă acordată Ucrainei.
Părţile au discutat principalele elemente ale unui viitor acord bilateral de securitate şi au convenit asupra modalităţilor de continuare a negocierilor."
Ferid Constandache
12 ianuarie la 12:39
·
REȚETA DE PÂINE A LUI DUMNEZEU (PENTRU OAMENI)
Scripturile antice ale Vechiului Testament conservă această rețetă de pâine pe care Dumnezeu i-a dat-o profetului Ezechiel:
”Ia-ți niște grâu, orz, fasole, linte, mei și secară, toarnă-le într-un vas și-ți fă din ele atâtea pâini.. Apa să o bei cu măsură și, anume, a șasea parte dintr-un hin; să bei din ea din când în când.” (Ezechiel 4:9-11)
Interesant e că cele 3 cereale, meiul și cele două leguminoase conțin întreaga paletă a substanțelor de care organismul are nevoie: triptofan, metionină, fenilalanină, treonină, lizină, izoleucină, leucină, valină, histadină, respectiv fosfați, zaharuri, azotați. Ceea ce, împreună cu apa, acoperă atât elementele de reglare a funcției, a cele energetice și proteice. E mai mult decât o pâine, este o.. masă completă. Creatorul știa asta cel mai bine.
In timp ce "politicile verzi/ecologiste" ale Ursulei von der Leyen au adus UE in actuala criza energetica pe care o resimtim cu totii, Germania demoleaza o ferma de eoliene pentru a deschide o mina de lignit! In acelasi timp Romania, sub conducerea Guvernului Ciuca, inchide mine si Termocentrala Mintia din supunere slugarnica pentru implementarea cotelor utopice de "decarbonizare" stabilite de Comisia Europeana.
"Turbinele eoliene din apropierea minei Garzweiler din statul Renania de Nord-Westfalia, conduse de gigantul energetic german RWE, sunt indepartate pentru a face loc unei mai multe exploatari de lignit", arata Balkan Green Energy News intr-un articol din data de 25 octombrie 2022.
Turbinele erau in folosinta din 2001, insa subventiile de la stat pentru ele au expirat. Demontarea turbinelor eoliene a fost atacata in instanta, insa contestatorii au pierdut, judecatorii decidand in favoarea extinderii minei, mai arata articolul.
https://balkangreenenergynews.com/wind-farm-in-germany.../
Pe data de 27 februarie 2021 aratam ca Germania a deschis o termocentrala noua in 2020 si explicam efectul in Romania al inchiderii minelor si al termocentralelor. Acum cu totii simtim la buzunar efectul.
https://www.facebook.com/.../pfbid02JuxGRsqZsujX66pt41EFY...
Aceasta e diferenta dintre o tara condusa de guvernanti care pun in prim-plan interesul propriilor cetateni, cum e Germania, si o tara condusa de slugi tradatoare, care saboteaza bunastarea propriilor cetateni pentru a primi vorbe goale de la straini.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Untitled
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
1
Pai nu prea pentru ca ei stiu ca nu mai citeste nimeni nimic in afara de titlu.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
1
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
1
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Si smartfonul, si tableta, si...
Asta e ca si aia cu dioxidul de carbon care e prezent în atmosferă în concentrație de circa 0,04%, 99,96 sunt alte gaze.
Desi se cunoaste ciclul biologic al carbonului (este preluat de plante alge, etc.) padurile de la noi sunt taiate si date disparute desi exista sateliti, 5g, instrumente de urmarire si control, samd.
Dom'le... pe astia nu-i urmareste nimeni desi distrug principala sursa de captare, absorbtie a co2.
So, vreti sa va credem ca e mare nivelul de dioxid de carbon? Pai atunci... jos labele de pe paduri.
Vreti sa va credem ca e mare consumul de curent electric si ca trebuie sa stingem lumina? Pai cand o sa opriti vanzarile de tehnologie (cea mai mare consumatoare de curent), cand o sa ne recomandati sa inchidem tv-urile si sa ne aruncam smartfoanele, ecranele in general, principala unealta prin care va imprastiati minciunile si propaganda si prin care mentineti starea de teroare si de frica?
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Anuntase cam multe lucruri 'deranjante' in ultima vreme. Ceva pute. Daca a plagiat, asa cum spun ei, de ce-au scos asul din maneca abia acum?
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Raspunsurile sunt pe masura.
https://www.facebook.com/groups/400301973384731/posts/5437323726349172/
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.