"O poveste pe care o spun de fiecare data când am ocazia: am cunoscut un om care a rămas cu pământul lui în plină zonă cooperativizată. Cinci hectare, în jurul lor numai ceapeu şi ceapeu. Le-a muncit cu vitele, a vândut şi n-a mai murit. Secretul este foarte simplu: nu a vrut niciodată să semneze. Nu a fost de acord. L-au batut, fireşte, a făcut şi puşcărie. În urma lui a lucrat familia şi când s-au săturat să-l ţină s-a întors acasă. A fost refuzat accesul copiilor lui la facultate. Şi-a făcut fântână în casă, fiindu-i teamă să nu fie otrăvit. Dar tot n-a semnat. Comuniştii cereau să semnezi, nu-ţi confiscau bunul decât cu acordul tău, după munca de convingere. Ăsta a zis NU toată viaţa lui, nici nu-l mai saluta nimeni de teamă să nu le răspundă răspicat: „Nu”. A fost considerat nebun, l-au izolat în sat, şi-a trăit zilele în tăcere, ocolit de la distanţă. Dar nu a cedat niciodata. De fapt, cred că asta l-a scăpat, când lumea îţi lipeşte eticheta de nebun nu se mai oboseşte să-ţi impună regulile ei.
Toate dictaturile sunt aşa: trebuie să semnezi ca să fii asuprit. Să-ţi dai acordul. Să fii convins că doar sub cizma moale a dictaturii îţi va fi şi ţie bine. Să-ţi montezi lanţurile singur. Şi, chiar dacă într-o zi istoria va spune că n-ai avut de ales, că ai fost fost asuprit, că ai fost presat dincolo de limitele suportabilului, tu vei şti că ai fi putut continua să rezişti, pentru că unul din toţi a spus NU. Pe acela nu-l vei ierta, pentru ca simpla lui apariţie pe drum, sau într-o carte, sau la Judecata de Apoi va fi o palmă pentru tine, care-ai fost raţional, adică te-ai dus de bunăvoie la abator. Şi-l vei urî din toată puterea ta vlăguită pe cel care nu s-a curvit. Pentru că e imposibil să nu te bată din vreme în vreme gândul: „Auzi, dar dacă, de fapt, nu era deloc nebun?”.
Autor: Radu Iliescu
Alexandria Librarii
Programul elevilor din România anului 1934 (învățământul secundar, clasele V-XII).
Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu!
(Sursă foto: Claudiu D. Tufis)
www.librariilealexandria.ro
Alexandria Librarii
Programul elevilor din România anului 1934 (învățământul secundar, clasele V-XII).
Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu!
(Sursă foto: Claudiu D. Tufis)
www.librariilealexandria.ro
Iata ce cuprindea o foaie matricola a unei eleve de clasa a 7-a de-acu' 80 de ani (1939-1940) in afara de situatia scolara. Deci ... nu pot sa cred.
STAREA SOCIALA - daca i-a murit vreun frate, cu cati doarme in camera sau in pat, cum ii este somnul si alimentatia, etc.
PREORIENTAREA SI INDRUMAREA PROFESIONALA:
-preocupari extrascolare
-talente deosebite
-inclinatii
-profesia dorita de catre elev
-dorinta parintilor
-indrumarea educatorului.
PROFILUL PSIHOLOGIC:
-intelect (inteligenta, atentia, memoria, imaginatia)
-temperament (viteza de reactie, sensibilitatea, puterea de munca, sarguinta, voiosia)
-personalitate si caracter (neinfluentabilitatea, sociabilitatea, camaraderia, onestitatea, bunatatea, simtul dreptatii, spiritul de conducator, starea sufleteasca)
SITUATIA SCOLARA impartita in categorii:
-educatia sanatatii,
-educatia mintii,
-educatia artistica,
-educatia moral-religioasa.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Untitled
Deci imaginati-va, dragii mei, ca acest prezentator nu e real ci e creat de inteligenta artificiala.
Va rog sa-mi spuneti daca veti mai crede in viitor ca ceea ce vedeti sau auziti e real?
Unde ne va duce aceasta digitalizare?
Va spun eu: la autodistrugere.
Atata timp cat nu va mai exista adevar sau incredere, cand nici macar ceea ce vezi sau auzi nu va mai fi real, nici macar cat negru sub unghie, nu va mai exista nimic.
Realizati dragi conducatori si IT-isti inspre ce impingeti aceasta lume?
Sau nici macar acum nu pricepeti?
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Deci imaginati-va, dragii mei, ca acest prezentator nu e real ci e creat de inteligenta artificiala.
Va rog sa-mi spuneti daca veti mai crede in viitor ca ceea ce vedeti sau auziti e real?
Unde ne va duce aceasta digitalizare?
Va spun eu: la autodistrugere.
Atata timp cat nu va mai exista adevar sau incredere, cand nici macar ceea ce vezi sau auzi nu va mai fi real, nici macar cat negru sub unghie, nu va mai exista nimic.
Realizati dragi conducatori si IT-isti inspre ce impingeti aceasta lume?
Sau nici macar acum nu pricepeti?
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Ia uitati care e unul din multele razboaie care se duc azi.
Ati inteles?
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Ia uitati care e unul din multele razboaie care se duc azi.
Ati inteles?
Gheorghe Piperea este cu Iulica Paște
3 iulie 2020
·
"Ministerul Sănătății a confirmat oficial că NU a declarat nIciodată epidemie pe teritoriul național. Motivația : nu se întruneau condițiile epidemiologice pentru asta, adică nu s-a întrunit numărul de îmbolvnăviri/decese care să justifice declararea epidemiei. Din punct de vedete epidemiologic, în România nu exista un pericol real.
Culmea sarcasmului este că se susține oficial că starea de urgență s-a instaurat pentru că OMS a declarat pandemie în 11 martie 2020. Dacă ne reamintim bine, România încă se pregătea de anticipate atunci, iar autoritățile încă bagatelizau boala (la fel și experții vieții). Johannis desemnase în batjocură un premier, care a fugit rușinos din Parlament atunci când a auzit că s-ar putea să fie votat.
În plus, dacă ne luăm după recomandările OMS și le punem în practică inclusiv în cazul în care nu sunt necesare, de ce mai avem nevoie de guvern? Și care recomandări ale OMS sunt “obligatorii”? Toate, inclusiv cele care se contrazic și cele care sunt deosebit de incoerente și ambigui? Sau numai alea care ne convin, ca să stăm la putere un secol și să facem cât mai mulți îmbigățiți de război?
PS Precizez că am acordul celor care au primit acest răspuns să îl fac public și să îl utilizez în procesul de azi."
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Untitled
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
???
"VASILE BĂNESCU ANUNȚĂ CĂ BOR-UL LUI DANIEL AȘTEAPTĂ DEMISIA LUI TEODOSIE, ALTFEL VA FI ORICUM SUSPENDAT
Textele citate de noi mai sus descriu o realitate pe care ÎPS Teodosie nu o înțelege pentru că dumnealui pune mai presus principiile în care crede și care îi spun că nu se poate întîmpla ce credem noi. Din păcate, se va convinge că lucrurile sînt deja decise și naivitatea sau superficialitatea nu sînt armele potrivite cu care să lupte în astfel de situații.
Pentru cei mai lucizi, declarațiile și actele normative citate de noi mai sus spun că BOR îi lasă, deocamdată, lui Teodosie decizia de a se retrage acum din funcție, altfel va fi suspendat după ce DNA l-a transformat în inculpat, urmînd ca apoi chiar să fie condamnat la închisoare!
Fără îndoiala, și decizia DNA de inculpare, dar și reacția BOR, care, în loc să-l apere pe Teodosie, îl acuză pe față, arată complicități ce seamănă cu perioada binomului Kovesi-Coldea, cînd, dacă intrai pe „culoarul” descris de generalul SRI Dumbravă, nu aveai nici o șansă să scapi, oricît de nevinovat te simțeai!"
(Aurelian Popa)
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.