Cunoștințe de astronomie la daci. Câteva considerații despre Sarmizegetusa Regia
Instrumente de calcul: „Soarele de andezit”
Pe terasa a XI-a, între zidul de susținere a terasei X și templul mare circular, se află un monument unic în lumea dacică. Interpretat inițial drept un „pavaj circular”, monumentul s-a dovedit a fi compus dintr-un disc de andezit așezat pe o temelie din blocuri de calcar.
Discul este alcătuit, la rândul său, dintr-un disc central cu diametrul de 1,46 m și 10 sectoare de cerc („raze”) cu lungimea de 2,76 cm. Diametrul total al monumentului este de 6,98 m. Grosimea discului este de 30 cm. La o distanță de 45 cm de marginea exterioară există o serie de scobituri dreptunghiulare dispuse în cerc, în care au fost amplasate piese din marmură în forma literei T, dintre care unele aveau gravate câte un semn (Figura 6). Este singurul monument cunoscut de la Sarmizegetusa Regia la care s-a utilizat marmura.
Discul a fost așezat pe un cilindru alcătuit din blocuri de calcar, iar sub disc, în marginea estică a acestuia, a existat un bloc de calcar scobit, în forma unui jgheab cu cioc, care colecta lichidele scurse de pe suprafața discului și le deversa în canalul care trecea pe sub marginea discului.
Sursa: Aurora Petan - Cunoștințe de astronomie la daci. Câteva considerații despre Sarmizegetusa Regia
Articolul face parte din cartea: "Astronomia străbunilor. Arheoastronomie și etnoastronomie pe teritoriul României"
Foto: Sarmizegetusa Regia, discul de andezit. Reconstituire virtuală după Mihai Stancu (romaniadevis(.ro))
Detalii pe site!
"Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit."
18-19 august? De ce s-a schimbat calendarul bisericesc cand "unele lucruri" arata altceva?
https://www.crestinortodox.ro/liturgica/calendarul/calendarul-bisericile-ortodoxe-70734.html.
Exact la fel se intampla si in cazul intoarcerii cursului raului Iordan.
Toate cele 3 minuni au loc dupa calendarul pe stil vechi.
"Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit."
18-19 august? De ce s-a schimbat calendarul bisericesc cand "unele lucruri" arata altceva?
https://www.crestinortodox.ro/liturgica/calendarul/calendarul-bisericile-ortodoxe-70734.html.
Exact la fel se intampla si in cazul intoarcerii cursului raului Iordan.
Toate cele 3 minuni au loc pe stil vechi.
La ora 7 si ceva... dâre groase pe cer iar la 8 deja cerul e tulburel ca-n a treia foto.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Foto
La ora 7 si ceva... dâre groase pe cer iar la 8 deja cerul e tulburel ca-n a treia foto.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Foto
La ora 7 si ceva... dâre groase pe cer iar la 8 deja cerul e tulburel ca-n cea de-a treia foto.
De data asta s-au împrastiat mai repede dârele (o ora). În alte dăți rămân pe cer ore întregi.
O sa afisez mai clar imaginile ca sa intelegeti despre ce e vorba in postarea anterioara.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Untitled8
O sa afisez mai clar imaginile ca sa intelegeti despre ce e vorba in postarea anterioara.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Untitled9
O sa afisez mai clar imaginile ca sa intelegeti despre ce e vorba in postarea anterioara.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Untitled6
„Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.” Pitagora (580 î.H – 495 î.H)

Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Foto
Ce de treaba au baietii astia.
Toate, una peste alta, acum in timp de pandemie, razboi, samd.
Situatia e grava, crize peste crize (zic ei) si uita-te la ei cu se se ocupa de 2 ani: cu identitatea de gen, cu 5ge, cu educatia sexuala fara acordul parintilor, digitalizarea pana in dinti a copiilor (nu a proceselor si procedurilor care lasa de dorit), cu legea de mai jos....
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Foto
Au inceput de dimineata baietii. Deja cerul e acoperit de un strat albicios.

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.