"...vremurile grele, ele sunt un dat. Dar nu vor dura la nesfârșit. Dacă veți trece prin ele – și unii dintre voi nu vor reuși – vom vedea ce posibilități, până acum literalmente de neimaginat, ar putea exista atunci. Dar va trebui să fiți personal apți pentru a profita de ele. De asemenea, va trebui să faceți parte dintr-un fel de comunitate sustenabilă de oameni cu aceleași preocupări."
https://reactionarii.home.blog/2022/09/11/e-mai-tarziu-decat-credeti/
Patrick Moore, unul dintre fondatorii Greenpeace, a afirmat, conform unui email obținut de The Epoch Times, că motivul pentru care a părăsit organizația a fost foarte clar:
„Greenpeace a fost deturnat de stânga politică în momentul în care și-a dat seama că în mișcarea ecologistă pot face rost de bani și putere. Activiștii politici din Occident au schimbat Greenpeace dintr-o organizație bazată pe știință într-o bazată pe strângere de fonduri”....
Mulți dintre așa-zișii lideri ecologiști susțin că oamenii sunt dușmanii Pământului și ai Naturii. E prea mult păcat originar în această filosofie, că oamenii sunt răi, iar alte specii sunt bune, chiar ploșnițele, țânțarii și bacteriile.”
El afirmă că noua filosofie dominantă susține că lumea ar fi un loc mai bun dacă ar exista mai puțini oameni.
„Cei care susțin asta nu se oferă voluntari pentru a dispărea. Se comportă de parcă ar fi superiori celorlalți.” (…)
Moore are un doctorat în ecologie obținut la University of British Columbia în 1974 și un doctorat în științe la North Carolina State University în 2005. El este unul dintre cei peste 1.000 de oameni de știință care au semnat o scrisoare publică afirmând că nu există nicio urgență climatică.
Întrebat cum își folosește Greenpeace resursele financiare uriașe, Moore a afirmat că ele se duc spre salariile angajaților, „foarte mulți”, peste 2000, reclame scumpe și programe de strângere de fonduri. Și practic toate reclamele se bazează pe povești false, unul dintre exemple fiind urșii polari....
În opinia lui Moore, energia solară și eoliană sunt foarte scumpe și inconstante. E aproape ca o boală mentală astfel încât mulți oameni au ajuns să creadă că țări întregi pot fi susținute prin aceste tehnologii, afirmă fostul ecologist.
„Cred că energia solară și eoliană sunt niște paraziți ai economiei. Cu alte cuvinte, fac țările mai sărace față de situația în care s-ar folosi tehnologii mai constante și mai puțin costisitoare.”
În opinia sa, furnizorii de energie solară și eoliană se bazează foarte mult pe subvențiile de la guvern, pe scutiri de taxe și pe obligativități, cetățenii fiind forțați să cumpere energie „verde”, chiar dacă este mai scumpă, sub pretextul că e prietenoasă cu mediul.
„Milioane de oameni plătesc această energie în timp ce alții, foarte puțini, fac milioane. E ca o schemă Ponzi.”
„Aceste tehnologii au nevoie de suprafețe mari de teren, nu sunt disponibile tot timpul, și au nevoie de energie nucleară, hidroelectrică, cărbune și gaz, în cazul în care nu bate vântul sau soarele.”
Construcția parcurilor eoliene și solare necesită cantități uriașe de hidrocarburi pentru minerit, transport și construcție. Iar în multe locuri nu produc suficientă energie în ciclul lor de viață, câtă este necesară pentru construcția și mentenanța lor.
„De ce să nu folosim energie de încredere ca sursă primară?”, se întreabă Moore care adaugă că dacă așa ar sta lucrurile „vântul și soarele ar deveni inutile pentru generarea energiei” (…)
Mi-a spus cineva, dar nu mai știu cine,
Că vremea va sta și-apoi VA FI BINE,
Mi-a spus cineva de tine, de mine,
Că nu știu ce stea la cină ne vine.
S-avem pentru ea paharele pline,
Că nu știi ce vrea și nu știi când vine,
Mi-a spus cineva, dar nu mai știu cine,
O stea va cădea...De mine, de tine?
#AdrianPăunescu#prevestire#28iulie1987
www.librariilealexandria.ro/ana-vaida
#AdrianOnciu
INTERVIUL / Mircea Geoană, nr. 2 în NATO, la Gigi24 (puteți ignora poza, deși mie mi-a fost greu; nu vi se pare că seamănă cu un personaj cunoscut?)
"ALO, 112? / Este iureș mare. Mare necaz. Băieții deștepți din energie au apăsat pe butoanele din mass-media. Au sărit ca arși după ce guvernul Ciucă, așa impotent cum pare, le-a dat peste nas cu ordonanța legată de compensarea prețurilor din energie."
#AdrianOnciu
Iata ce cuprindea o foaie matricola a unei eleve de clasa a 7-a de-acu' 80 de ani (1939-1940) in afara de situatia scolara. Deci ... nu pot sa cred.
STAREA SOCIALA - daca i-a murit vreun frate, cu cati doarme in camera sau in pat, cum ii este somnul si alimentatia, etc.
PREORIENTAREA SI INDRUMAREA PROFESIONALA:
-preocupari extrascolare
-talente deosebite
-inclinatii
-profesia dorita de catre elev
-dorinta parintilor
-indrumarea educatorului.
PROFILUL PSIHOLOGIC:
-intelect (inteligenta, atentia, memoria, imaginatia)
-temperament (viteza de reactie, sensibilitatea, puterea de munca, sarguinta, voiosia)
-personalitate si caracter (neinfluentabilitatea, sociabilitatea, camaraderia, onestitatea, bunatatea, simtul dreptatii, spiritul de conducator, starea sufleteasca)
SITUATIA SCOLARA impartita in categorii:
-educatia sanatatii,
-educatia mintii,
-educatia artistica,
-educatia moral-religioasa.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Untitled
Deci imaginati-va, dragii mei, ca acest prezentator nu e real ci e creat de inteligenta artificiala.
Va rog sa-mi spuneti daca veti mai crede in viitor ca ceea ce vedeti sau auziti e real?
Unde ne va duce aceasta digitalizare?
Va spun eu: la autodistrugere.
Atata timp cat nu va mai exista adevar sau incredere, cand nici macar ceea ce vezi sau auzi nu va mai fi real, nici macar cat negru sub unghie, nu va mai exista nimic.
Realizati dragi conducatori si IT-isti inspre ce impingeti aceasta lume?
Sau nici macar acum nu pricepeti?
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Deci imaginati-va, dragii mei, ca acest prezentator nu e real ci e creat de inteligenta artificiala.
Va rog sa-mi spuneti daca veti mai crede in viitor ca ceea ce vedeti sau auziti e real?
Unde ne va duce aceasta digitalizare?
Va spun eu: la autodistrugere.
Atata timp cat nu va mai exista adevar sau incredere, cand nici macar ceea ce vezi sau auzi nu va mai fi real, nici macar cat negru sub unghie, nu va mai exista nimic.
Realizati dragi conducatori si IT-isti inspre ce impingeti aceasta lume?
Sau nici macar acum nu pricepeti?
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Ia uitati care e unul din multele razboaie care se duc azi.
Ati inteles?
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Ia uitati care e unul din multele razboaie care se duc azi.
Ati inteles?
Gheorghe Piperea este cu Iulica Paște
3 iulie 2020
·
"Ministerul Sănătății a confirmat oficial că NU a declarat nIciodată epidemie pe teritoriul național. Motivația : nu se întruneau condițiile epidemiologice pentru asta, adică nu s-a întrunit numărul de îmbolvnăviri/decese care să justifice declararea epidemiei. Din punct de vedete epidemiologic, în România nu exista un pericol real.
Culmea sarcasmului este că se susține oficial că starea de urgență s-a instaurat pentru că OMS a declarat pandemie în 11 martie 2020. Dacă ne reamintim bine, România încă se pregătea de anticipate atunci, iar autoritățile încă bagatelizau boala (la fel și experții vieții). Johannis desemnase în batjocură un premier, care a fugit rușinos din Parlament atunci când a auzit că s-ar putea să fie votat.
În plus, dacă ne luăm după recomandările OMS și le punem în practică inclusiv în cazul în care nu sunt necesare, de ce mai avem nevoie de guvern? Și care recomandări ale OMS sunt “obligatorii”? Toate, inclusiv cele care se contrazic și cele care sunt deosebit de incoerente și ambigui? Sau numai alea care ne convin, ca să stăm la putere un secol și să facem cât mai mulți îmbigățiți de război?
PS Precizez că am acordul celor care au primit acest răspuns să îl fac public și să îl utilizez în procesul de azi."
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Untitled
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
2 ani în urmă
Foto
???
"VASILE BĂNESCU ANUNȚĂ CĂ BOR-UL LUI DANIEL AȘTEAPTĂ DEMISIA LUI TEODOSIE, ALTFEL VA FI ORICUM SUSPENDAT
Textele citate de noi mai sus descriu o realitate pe care ÎPS Teodosie nu o înțelege pentru că dumnealui pune mai presus principiile în care crede și care îi spun că nu se poate întîmpla ce credem noi. Din păcate, se va convinge că lucrurile sînt deja decise și naivitatea sau superficialitatea nu sînt armele potrivite cu care să lupte în astfel de situații.
Pentru cei mai lucizi, declarațiile și actele normative citate de noi mai sus spun că BOR îi lasă, deocamdată, lui Teodosie decizia de a se retrage acum din funcție, altfel va fi suspendat după ce DNA l-a transformat în inculpat, urmînd ca apoi chiar să fie condamnat la închisoare!
Fără îndoiala, și decizia DNA de inculpare, dar și reacția BOR, care, în loc să-l apere pe Teodosie, îl acuză pe față, arată complicități ce seamănă cu perioada binomului Kovesi-Coldea, cînd, dacă intrai pe „culoarul” descris de generalul SRI Dumbravă, nu aveai nici o șansă să scapi, oricît de nevinovat te simțeai!"
(Aurelian Popa)
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.