Si acum un punct de vedere legat de miscarea dumnealui.
Nu stiu daca stiti, dar pe aceste meleaguri au trait geto-dacii.
"Herodot arată că „înainte de a ajunge la Istru, biruie mai întâi pe geți care s-au crezut nemuritori”, iar despre faptul că au pierdut lupta spune: „ei (geții) au fost cei mai viteji și cei mai neînfricați dintre traci”.
Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă până în partea superioară a Dunării iar geții stăpâneau partea de la cataracte până la vărsarea acesteia în Marea Neagră. Tot el spune că „dacii au aceeași limbă cu geții” și că „elenii i-au socotit pe geți de neam tracic”. De asemenea, Dio Cassius ce spune că regele getic Burebista i-a zdrobit pe boii și tauriscii conduși de regele Critasir, afirmă că Critasir a fost învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor armatei de geți sau daci pentru a denumi popoarele de la Nord."
Suntem urmasii lor si ei sunt stramosii nostrii. Ei sunt in noi.
Nu romanii. Acestia din urma au venit, au cucerit si au ocupat o parte a Daciei, au carat cat au putut si apoi s-au retras dupa o suta si ceva de ani. Cei care au iubit acest popor au ramas iar restul au plecat... deci nu dacii s-au romanizat ci romanii s-au dacizat. De ce credeti ca istoria nu consemneaza revoltele dacilor din aceasta perioada? Poate... pentru ca istoria o fac invingatorii? Da... au construit diverse si au facut schimburi de obiceiuri, indeletniciri, samd dar valorile geto-dacice au ramas. Nu cele romane. Tocmai de aceea noi suntem atat de toleranti si rabdatori. Nu ati observat ca noi nu suntem un neam de cotropitori, de cuceritori si ca nu ne dorim decat sa fim lasati sa traim in pace? Nu v-ati intrebat de ce? Pentru ca suntem romani? Nu. Pentru ca suntem geto-daci pana-n strafundul sufletului.
Ne place sau nu, asta e adevarul istoric. Nu vreau sa intru prea mult in amanunte caci va veni si vremea in care istoricii adevarati vor vorbi despre aceste lucruri dar ceea ce vreau sa spun este faptul ca stramosii nostri au fost conectati la/cu natura, vibrau impreuna cu ea si isi traiau vietile in armonie cu ea. Totul si toate le faceau doar in acord cu natura si doar atunci cand pamantul si intreg universul le permiteau asta. Nu faceau nimic de capul lor. Deci... trebuie doar sa-i redescoperim...
Acum sa-l iertam, zic, pentru lipsa de respect pe care a aratat-o crestinilor in saptamana mare si sa-l onoram pentru ceea ce este.
Mesajul asta e chiar frumos, adevarat si... actual.
DESIGUR SE VISEAZĂ A RĂSĂRI IISUS, PE UNDEVA, DAR ÎN MOD SIGUR DOAR ÎN AMERICA, MDA ÎN LOCUL UNUI HOLOCAUST, CHIAR ACOLO ESTE SIGUR IISUS. PERFECT CLAR. *AICI* LA NOI, DOAR ZAMOLCSE POATE❗❗❗ NIMENI ȘI NIMIC ALTCEVA.
Ce de treaba au baietii astia.
Toate, una peste alta, acum in timp de pandemie, razboi, samd.
Situatia e grava, crize peste crize (zic ei) si uita-te la ei cu se se ocupa de 2 ani: cu identitatea de gen, cu 5ge, cu educatia sexuala fara acordul parintilor, digitalizarea pana in dinti a copiilor (nu a proceselor si procedurilor care lasa de dorit), cu legea de mai jos....
Buna China.
De ce desparti mamele de copii? Nu tu esti cea care ne arati cat de contagios e virusul? Pai daca e contagios de ce desparti mama de copilul ei?
De ce? Care e logica? Doar e super contagios, nu-i asa? Atat de contagios incat copilul e virusat si mama nu.
Ca sa instaurezi teroarea, nu-i asa?
La ce-ti foloseste?
In timp ce "politicile verzi/ecologiste" ale Ursulei von der Leyen au adus UE in actuala criza energetica pe care o resimtim cu totii, Germania demoleaza o ferma de eoliene pentru a deschide o mina de lignit! In acelasi timp Romania, sub conducerea Guvernului Ciuca, inchide mine si Termocentrala Mintia din supunere slugarnica pentru implementarea cotelor utopice de "decarbonizare" stabilite de Comisia Europeana.
"Turbinele eoliene din apropierea minei Garzweiler din statul Renania de Nord-Westfalia, conduse de gigantul energetic german RWE, sunt indepartate pentru a face loc unei mai multe exploatari de lignit", arata Balkan Green Energy News intr-un articol din data de 25 octombrie 2022.
Turbinele erau in folosinta din 2001, insa subventiile de la stat pentru ele au expirat. Demontarea turbinelor eoliene a fost atacata in instanta, insa contestatorii au pierdut, judecatorii decidand in favoarea extinderii minei, mai arata articolul.
https://balkangreenenergynews.com/wind-farm-in-germany.../
Pe data de 27 februarie 2021 aratam ca Germania a deschis o termocentrala noua in 2020 si explicam efectul in Romania al inchiderii minelor si al termocentralelor. Acum cu totii simtim la buzunar efectul.
https://www.facebook.com/.../pfbid02JuxGRsqZsujX66pt41EFY...
Aceasta e diferenta dintre o tara condusa de guvernanti care pun in prim-plan interesul propriilor cetateni, cum e Germania, si o tara condusa de slugi tradatoare, care saboteaza bunastarea propriilor cetateni pentru a primi vorbe goale de la straini.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Untitled
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
1
Pai nu prea pentru ca ei stiu ca nu mai citeste nimeni nimic in afara de titlu.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
1
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
1
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Si smartfonul, si tableta, si...
Asta e ca si aia cu dioxidul de carbon care e prezent în atmosferă în concentrație de circa 0,04%, 99,96 sunt alte gaze.
Desi se cunoaste ciclul biologic al carbonului (este preluat de plante alge, etc.) padurile de la noi sunt taiate si date disparute desi exista sateliti, 5g, instrumente de urmarire si control, samd.
Dom'le... pe astia nu-i urmareste nimeni desi distrug principala sursa de captare, absorbtie a co2.
So, vreti sa va credem ca e mare nivelul de dioxid de carbon? Pai atunci... jos labele de pe paduri.
Vreti sa va credem ca e mare consumul de curent electric si ca trebuie sa stingem lumina? Pai cand o sa opriti vanzarile de tehnologie (cea mai mare consumatoare de curent), cand o sa ne recomandati sa inchidem tv-urile si sa ne aruncam smartfoanele, ecranele in general, principala unealta prin care va imprastiati minciunile si propaganda si prin care mentineti starea de teroare si de frica?
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Anuntase cam multe lucruri 'deranjante' in ultima vreme. Ceva pute. Daca a plagiat, asa cum spun ei, de ce-au scos asul din maneca abia acum?
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
3 ani în urmă
Foto
Raspunsurile sunt pe masura.
https://www.facebook.com/groups/400301973384731/posts/5437323726349172/
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.