Si acum un punct de vedere legat de miscarea dumnealui.
Nu stiu daca stiti, dar pe aceste meleaguri au trait geto-dacii.
"Herodot arată că „înainte de a ajunge la Istru, biruie mai întâi pe geți care s-au crezut nemuritori”, iar despre faptul că au pierdut lupta spune: „ei (geții) au fost cei mai viteji și cei mai neînfricați dintre traci”.
Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă până în partea superioară a Dunării iar geții stăpâneau partea de la cataracte până la vărsarea acesteia în Marea Neagră. Tot el spune că „dacii au aceeași limbă cu geții” și că „elenii i-au socotit pe geți de neam tracic”. De asemenea, Dio Cassius ce spune că regele getic Burebista i-a zdrobit pe boii și tauriscii conduși de regele Critasir, afirmă că Critasir a fost învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor armatei de geți sau daci pentru a denumi popoarele de la Nord."
Suntem urmasii lor si ei sunt stramosii nostrii. Ei sunt in noi.
Nu romanii. Acestia din urma au venit, au cucerit si au ocupat o parte a Daciei, au carat cat au putut si apoi s-au retras dupa o suta si ceva de ani. Cei care au iubit acest popor au ramas iar restul au plecat... deci nu dacii s-au romanizat ci romanii s-au dacizat. De ce credeti ca istoria nu consemneaza revoltele dacilor din aceasta perioada? Poate... pentru ca istoria o fac invingatorii? Da... au construit diverse si au facut schimburi de obiceiuri, indeletniciri, samd dar valorile geto-dacice au ramas. Nu cele romane. Tocmai de aceea noi suntem atat de toleranti si rabdatori. Nu ati observat ca noi nu suntem un neam de cotropitori, de cuceritori si ca nu ne dorim decat sa fim lasati sa traim in pace? Nu v-ati intrebat de ce? Pentru ca suntem romani? Nu. Pentru ca suntem geto-daci pana-n strafundul sufletului.
Ne place sau nu, asta e adevarul istoric. Nu vreau sa intru prea mult in amanunte caci va veni si vremea in care istoricii adevarati vor vorbi despre aceste lucruri dar ceea ce vreau sa spun este faptul ca stramosii nostri au fost conectati la/cu natura, vibrau impreuna cu ea si isi traiau vietile in armonie cu ea. Totul si toate le faceau doar in acord cu natura si doar atunci cand pamantul si intreg universul le permiteau asta. Nu faceau nimic de capul lor. Deci... trebuie doar sa-i redescoperim...
Acum sa-l iertam, zic, pentru lipsa de respect pe care a aratat-o crestinilor in saptamana mare si sa-l onoram pentru ceea ce este.
Mesajul asta e chiar frumos, adevarat si... actual.
DESIGUR SE VISEAZĂ A RĂSĂRI IISUS, PE UNDEVA, DAR ÎN MOD SIGUR DOAR ÎN AMERICA, MDA ÎN LOCUL UNUI HOLOCAUST, CHIAR ACOLO ESTE SIGUR IISUS. PERFECT CLAR. *AICI* LA NOI, DOAR ZAMOLCSE POATE❗❗❗ NIMENI ȘI NIMIC ALTCEVA.
Ce de treaba au baietii astia.
Toate, una peste alta, acum in timp de pandemie, razboi, samd.
Situatia e grava, crize peste crize (zic ei) si uita-te la ei cu se se ocupa de 2 ani: cu identitatea de gen, cu 5ge, cu educatia sexuala fara acordul parintilor, digitalizarea pana in dinti a copiilor (nu a proceselor si procedurilor care lasa de dorit), cu legea de mai jos....
Buna China.
De ce desparti mamele de copii? Nu tu esti cea care ne arati cat de contagios e virusul? Pai daca e contagios de ce desparti mama de copilul ei?
De ce? Care e logica? Doar e super contagios, nu-i asa? Atat de contagios incat copilul e virusat si mama nu.
Ca sa instaurezi teroarea, nu-i asa?
La ce-ti foloseste?
Asta urmaresc baietii. Si in stare de urgenta fac ce vor. Tocmai de aceea au slabit putin surubul... Ne amagesc ca sa o lălăie si sa mai castige timp. Ne detensionam si avem impresia ca totul e ok cand de fapt ei pregatesc altceva. E aceeasi metoda: strag surubul, desfac surubul...
Gabriela Pop
4 ani în urmă
14:18:10 GMT+0200
Pai guvernantii nu dorm... stati linistiti. Noi suntem cei care dormim.
[user=1170]George Urdea[/user] Intrebarea e pertinenta. Imaginea nu-si cam avea rostul dar am omis sa o sterg. Eu am citit doar textul care are la sfarsit semnul intrebarii. Acu' vad ca in imagine nu l-a mai pus.
[user=1170]George Urdea[/user] Da, o fi o vedeta dar de cand "a fi o vedeta" e ceva rau? In alta ordine de idei, problema este ca e plin de vedete si din ele trebuie sa le alegem pe cele "curate". Nu spun ca ea ar fi una dintre ele. Habar nu am. Nici nu ma intereseaza. E problema ei. Eu privesc cuvintele si faptele nu oamenii. Daca m-as lua dupa oameni... niciunul de pe fata pamantului nu e curat.
Din nefericire ne...vedetele tac si se ascund. Putine iau atitudine. Ati urmarit de exemplu intelectualii Romaniei? Ati vazut vreunul care sa reactioneze sau sa spuna ceva pertinent. Orice?... Nimeni, nimic. Ar trebui sa nu uitam lucrurile astea cand se va sfarsi totul.
[user=1170]George Urdea[/user] Toti sunt niste vedete intr-un fel sau in altul. Important e ce spun si fac iar cand fac si spun prostii trebuie trasi de maneca. Asta ar trebui sa facem si cu politicienii.
[user=1170]George Urdea[/user] Nici eu nu prea mai urmaresc posturil tv. Filme in niciun caz. Cred ca e cea mai mare manipulare mintala si pierdere de timp. Exact ca jocurile, retelele si multe alte chestii dar nu deschid discutia pentru ca e interminabila, etc. Poate gresesc dar asa cred.
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Gabriela Pop
4 ani în urmă
FB_IMG_1646130512594
See?
Gabriela Pop
4 ani în urmă
11:24:59 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
11:23:19 GMT+0200
I-auziti-l pe Trudeau.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
09:29:52 GMT+0200
Ati observat ca nimeni nu mai vorbeste de pandemie, epidemie, virusi, masti, carantina, vinovati... vinovati...?
Ca nimeni nu mai poarta masca, nimeni nu mai e carantinat si nimeni nu mai moare sau nu mai e interesat de mortii de 0vid?
Ati observat diversiunea, da?
Bine.
PS. De acord ca diversiunea e oribila dar tot diversiune se cheama si sa nu credeti ca ceilalti sunt straini de evenimentele care se petrec azi. Cand spun 'ceilalti' ma refer la toti, nu doar la cei direct implicati: institutii internationale (Șvab&comp, ue, onu, oms), guverne nationale... inclusiv la chinezi si la arabi.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
16:29:18 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
16:29:18 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
14:21:12 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
22:29:18 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
16:14:06 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
16:14:06 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
16:10:21 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
16:10:21 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
22:13:59 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Untitled1
Chiar?
De Kary Mullis stiam dar ceilalti?
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Untitled
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Gabriela Pop
4 ani în urmă
11:13:14 GMT+0200
#AncaRadu
TREABA MERGE BRICI!
Exercițiul raportărilor privind elevii care poartă mască, respectiv care nu poartă mască, despre care vă povesteam ieri, a debutat excelent! Recomandăm modelul și altor școli conduse de idioți slugarnici! (Doamna secretară, rezistați, merită, este pentru "binele comun"!) Pentru cine nu știe despre ce este vorba: https://www.facebook.com/anca.radu.cj/posts/10226632347016138
P.S.: "Trend-ul" face toți banii, ăștia mici prind repede, au spiritul libertății în ei. :D
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.