Să vă spun ceva minunat, căci, așa de mult, mă bucur, când vă spun...
Valoarea noastră crește când dăm și nu când primim, iar, eu, vreau să fiu primul care dă, că voi primi ceva, mai puțin contează...
Vreau să muncesc, iar valoarea muncii mele, mi-am propus să o împart cu voi...
Cum...
Dumnezeu mă va îndruma, ca mereu și alegerile pe care le voi face și separat dar și împreună cu voi frații mei, vor bucura multe suflete care nu-și pot permite, haine, un telefon mobil nou mai performant, un loc de muncă, bun, vă aduc să munciți alături de mine și vă voi și îndruma pentru inceput...
Dar nu uitați după ce veți avea locul de muncă asigurat, veți fi, coleg de serviciu, de muncă, cu mine, și grupul nostru din ce în ce mai mare, pun +valoare lunara, să vedem ce putem face împreună pentru noi, grupul nostru din ce în ce mai mare, precum și ne vom da sfaturi reciproc, ca să facem lucruri minunate, la oameni care chiar au nevoie, și care sunt în afara grupului nostru de familie sufletească de ajutor reciproc...
Nu știu dacă m-am făcut înțeles, căci se vor găsi multi care să zică neștiind sufletul nostru bun cu ajutorul lui Dumnezeu, ceia ce ne propunem să facem...
Vom extinde ușor, ușor, ajutorul nostru reciproc, atît în cadrul grupului nostru de frați și surori în Hristos Isus, Dumnezeu, dar vom extinde ajutorul și afara grupului nostru, extins cu fiecare zi...
Și cum să-mi dau seama că este chiar pe bune, ceva, serios, așa ceva....
Uite cum...
Dovada cea mai bună sunt chiar eu, neînsemnatul, frați dragi....
După care odată cu mine, ca să extindem și să mărim ajutorul de +valoare, vă invit și pe voi să punem împreună să ne ajutăm reciproc, pentru următoarele, lună de lună, pe viață, iar dacă, eu, nu voi mai fi, cu timpul...
Așa ceva, să continuați, voi, cât mai mulți...
Cum ne vom organiza +valoarea muncii noastre lunare, cu frații și surorile noastre de pretutindeni...
Să ne ajutăm unii cu alții cu un loc de muncă
Haideți să fim și colegi de munca unii cu alții
Dar ce sa facem cu +valoarea muncii noastre lunare, puse împreună și creată o sumă de bani gata de a schimba viețile noastre unii cu alții când nici numai speram așa ceva...
Spre exemplu...
Să ne acoperim unii altora, diverse datorii lunare,
Reparația caselor noastre
Vacanțe împreună
Bani pentru copii noștri
Închiriem mașini, autocare și mergem împreună în diverse excursii, vacanțe și pelerinaje...
Acoperim și pentru alții din grupul nostru comun care se extinde cu fiecare zi
Sunt un bun organizator de diverse evenimente naționale, dar numai timp și sănătate să avem numai împreună ?
Tot și toate...
Numai împreună...
Cum sa gândim ca să putem reuși
NICI NU MĂ UIT LUNAR CÂND POT CONTRIBUI CU O SUMĂ DE BANI, ATÎTA TIMP, CÂT SUNT CU FRAȚII ȘI SURORILE MELE DE SUFLET ORTODOX ȘI ATÎTA TIMP CÎT POT SĂ AJUT LA FERICIREA CELOR DIN JUR
ASEMENEA ȘI EU... GÂNDESC....
MERITĂ ATÎTA TIMP CÎT NE SUSȚINEM DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE UNII CU ALȚII...
SPRE EXEMPLU...
Unii n-au puterea singuri să-și renoveze casele lor...
Alții nu știu ce înseamnă o vacanță, un pelerinaj, mersul la munte, sfinx, etc...
Alții din grupul nostru și din afară, nu-și pot plăti anumite datorii la timp și au poate, restanțe...
Alții au nevoie de susținere și ajutor să-și cumpere haine mai bune, schimbare mobilă din casă etc,
Alții vor susținere să aibă și ei, un telefon mobil mai performant s-au un laptop mai performant...
Alții vor un frate și/sau sora de suflet și ajutor...
Alții poate își doresc să fie coleg de muncă cu tine...
Alții poate vor un loc de muncă să poată să-și schimbe și ei, viața lor și să fie independenți...
Ca mai apoi să-și dea acordul lor să mărim grupul celor care vor să extindem ajutorul grupului nostru de frați și surori, cu o mică parte din valoarea lunară realizată prin efortul fizic al muncii lor la locul de muncă....
Să ajutăm bolnavii din grupul nostru s-au aparte, lunar, din afara grupului nostru de frați și surori în Hristos Isus Dumnezeu...
Cu alte cuvinte...
Orice vis poate deveni realitate, dacă ai frați și surori care ne unim forțele proprii unii cu alții pentru binele nostru comun...
Voi, munci cu drag în fiecare lună știind că grupul nostru național și internațional de frați și surori, doresc împreună la unison, să-și unească zi de zi forțele proprii împreună, încă neexplorate, la adevăratul lor, potențial și mare va fi slava lui Dumnezeu peste noi și prin noi, văzând acest lucru minunat și dintotdeauna de mult, dorit, lucru pe pămînt, între noi, oamenii...
Iată, un exemplu, iarăși...
Frate, lucrez și vreau să mă asociez cu voi și grupul vostru, și să pun și eu, partea mea la acest proiect de suflet cu ajutorul lui Dumnezeu....
Îți vom arata contul nostru, IBAN cu BIC pentru cei din străinătate.........
Ce este cu acest cont...
Este contul familiei noastre, România, extinsă, unde puterea noastră sufletească, unită la unison, într-o singură inimă și suflet, capătă valori naționale și internaționale de neimaginat....
Puteri nelimitate de a face bine în fiecare zi...
Cum putem ști noi familia România, familia extinsă la nivel național și internațional România, cât sa strîns lunar în cont de la noi toți oamenii la nivel național și internațional...
Vă ofer dovezi video și foto, lunar, sau de fiecare dată când este nevoie să știm toți și să ne bucurăm împreună...
Cum știm că dacă tot contribuim lunar din resursa umană a muncii noastre, nu care cumva vreți să faceți vreo fraudă, ceva...
Întrebați pe frații și surorile noastre comune de aici, dacă, inițiatorul acestui proiect de suflet, avind în vedere că ne știm aici de 14 ani, ce păreri și-au făcut...
Tu, cât vrei să pui în contul acestui proiect de suflet, național și internațional, numit, Familia România...
Voi, pune, lunar, că salariat, sume de bani, între 250 și 500 RON...
Când va începe să se strînga sume de bani între 5 mii și pină s-au peste 10 mii de lei...
Vom începe să facem conferințe video publice national și internaționale via transmisiuni LIVE pe Facebook, și vom începe să dezbatem diverse priorități...
Eu, vă propun cu dragoste de Dumnezeu, voi, neapărat trebuie să vă spuneți părerile și propunerile voastre...
După un timp de ajutor între noi, vă propun să-mi acordați voie să scot, suma X, din cont pentru renovare casă și gard, spre exemplu...
Tot așa lunar, facem ședințe publice, și ne dăm dragostea noastră pentru frații și surorile noastre comune să vedem ce să facem prioritar, pe luna, următoare, in funcție de cât sa adunat
Casele noastre, vacantele noastre împreună, pelerinaje împreună s-au la locurile sfinte din Ierusalim s-au Sfântul Munte Athos,
Nu avem casa noastră, proprietate personală, nu-i nimic, ajutăm, cumpărăm case și apartamente pentru fiecare, apsolut orice este posibil, dacă noi peste tot, punem din inima și munca noastră să schimbăm viețile noastre ale tuturor, lună de lună pe viață, numai împreună...
De ce numai împreună...
Împreună suntem o forță care mută și munții din loc...
Împreună, numai există niciodată, nu pot, nu am, ci, va fi, pot tot ce vreau că numai sunt eu, ci, noi, lăsăm pe Dumnezeu prin mica noastră jertfă lunară a muncii noastre să schimbăm vieți în fiecare zi.....
Și ține minte...
Voi veni în casa ta și viața ta se va schimba, odată pentru totdeauna
Nu ai avut niciodată, nimic, dar nu ți-ai pierdut speranța...
Acum, adică, cât de curând, vei putea avea totul și asta numai pentru faptul că nu ți-ai pierdut speranța....
Unii vor contribui cu banii, alții cu forța fizică, alții cred în Dumnezeu......
Sfârșitul nu-i aici....
Sunt foarte multe de spus și făcut ....
Să crezi în Dumnezeu și nu în bani....
Banii săi faci tu, nu, ei, să te facă pe tine...
Vino și tu în Familia România, un fenomen unic și inedit, care coboară pe Dumnezeu pe pământ prin sufletele noastre pline de dragoste și multă jertfă, unii pentru alții...
Dar ce sa fac pentru început....
Voi veți urma mie, numai să vreți...
Startul îl voi da, eu...
Voi înființa un cont bancar, vedem noi, unde, aștept părerile voastre......
Și voi depune lunar între 250 și 500 RON...
Vă voi anunța prin intermediul diverse postări cu foto + video, suma de bani depusă...
Prima depunere, eu, o voi face și odată cu acest lucru, începe oficial, proiectul national și internațional, Familia România...
După anunțul oficial făcut public despre prima depunere de bani, abia atunci, puteți avea posibilitatea, oricine va putea...
Voi conduce proiectul în diverse etape de creștere și dezvoltare națională, în folos comun reciproc...
Voi reveni cu amănunte și alte detalii suplimentare, în mai multe postări....
Atît la suma strânsă lună de lună, se va da fraților și surorilor noștri comuni, dovezi clare, cu foto video despre cât sa adunat, suma de bani, la momentul respectiv și ceia ce urmează să realizăm în cadrul comunității noastre după o ședință frățească publică LIVE via Facebook....
Cu timpul vom extinde proiectul nostru comun frățesc în cam toate domeniile de activitate ale vieții de zi cu zi a fraților noștri comuni...
Dăm locuri de muncă
Reparăm case și apartamente
Plătim datorii restante
Cumpărăm case și apartamente pentru frații sufletului nostru
Le ușurăm traiul zilnic
Acoperim împreună oriunde și oricând costul datoriilor vieții și activității de vacanță s-au pelerinaje...
Toți vor avea parte de lucruri noi și scumpe pe care niciodată nu și le-au putut permite, dar noua, fraților ne pasă și le vom schimba pas cu pas viața personală și de familie la câți mai mulți pină la ultimul om....
Apoi, vă promit, nu numai că nu veți mai fi singuri, ai nimănui, ne vom înfrăți pe viață și vom fi împreună mereu, ne vom vizita, mereu, reciproc, unii cu alții și ură și disprețul s-au invidia s-au furtul va dispărea treptat, pas cu pas, la nivelul national, căci vom avea grijă ca binele făcut să meargă mai departe din om în om pină la ultimul om, și orice om va putea avea acces la orice fel de resursă naturală pe pământ national, căci, acest proiect va fi ca un virus care ne va îmbolnăvi pe toți pe viață ca să ne ajutăm cu toții ca resursele pământului românesc național să fie accesibile tuturor pentru totdeauna pe viață și nimeni nu-și va mai putea face grijii într-o familie așa de extinsă precum, Familia Romania, căci vom fi învățați pururea să putem câte ceva departe să trăim Cu toții fericiți și când careva întâmpină orice problema, apsolut orice, Familia Națională România, imediat rezolvă orice pentru ca frații și surorile să uite pentru totdeauna, coșmarul din trecut, lipsa, singurătate etc
Căci, iubirea nu caută pe ale ei, ci numai pe cele ale aproapelui său și numai așa se va pastra ca IUBIRE...
Hristos a Înviat ?
Bună Dimineața Tuturor ??
Și Bună să vă fie vouă inima ?
Fiți binecuvântați pretutindeni ??
O nouă zi a început cu ajutorul lui Dumnezeu ?
Salutări din Bârlad Vaslui ??

Bună dimineața în Zori de Zi
Ieri și Astăzi avem Mari Sărbători și Praznice Împărătești
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Rectificare - Luni, este 19 Mai
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Cumpăna Vieții
Luni după-amiază, 19 Mai - nu 18 mai, am greșit în fotografie - în jurul orei 14:30
Coseam la verdeața care în urma timpului favorabil cu multe ploi a făcut abundență de verdeață care trebuia cosită tip gazon
Într-o clipă de neatenție, am tras brusc aparatul de cosit iarba din față spre piciorul drept care încă funcționa pe bază de baterie acumulator
Am tras prea brusc și într-o scurtă clipă de neatenție ( cumpăna vieții omului ) am atins ușor la piciorul drept, degetul mare
Doamne ferește de așa ceva la toată lumea
Și m-am rănit destul de bine la degetul mare de la piciorul drept
Mi-a curs o grămadă de sânge
Aproape eram gata să leșin
M-am încredințat imediat lui Hristos Dumnezeu, indiferent ce urma să se întâmple
Am ajuns cam greu în casă unde am pus un prosop de baie sub piciorul care sangera destul de bine, că era să leșin imediat
M-am lăsat pe spate, pe pat la mine în cameră
Ușor, ușor, mi-am mai revenit
Dumnezeu mi-a luat durerea ascuțită
Mi-a fost adus un tratament de la farmacie de către ai mei, însă situația este cel puțin momentan, destul de complicata neașteptat că să pot avea curajul să pun in aplicare tratamentul cu comprese sterile și unguente etc
De mai multe ori pe zi stau cu picioarele în apă rece, un fel de compresă cu apă rece la picioare pentru a îndepărta căldura puternică din zona rănită
Numai pot ăștia să mă ia la război
Am în vedere că imediat ce rana din zona afectată neașteptat se lipește bine și pot să încep ușor, ușor să folosesc și tratamentul de la farmacie care mi-a fost adus, deși nu am încredere, v-am spus mereu, decât în Doctorul Suprem, Hristos Dumnezeu
Probabil că voi folosi și acele comprese, unguente și mai este ceva de curățare am văzut acolo...
Nu-i pentru prima dată în toată viața mea când pățesc așa ceva
În două momente diferite din viața mea, odată când eram plecat prin vecini și odată când participam activ la reconstruirea Bisericii Ortodoxe de care aparțin, mi-au intrat accidental in picior, câte un cui din ăla mare tip piron mare și tot așa ceva am făcut, procedat...
Comprese cu apă rece la locul afectat și unde caldura puternică datorita incidentului avut era destul de mare......
Și de fiecare dată așa am rezolvat situația în fapt...
Acum este a treia oară după multă vreme și oricum mult mai diferit...
Recuperarea totală probabil că va fi între o lună de zile pină la maxim, probabil că, trei luni de zile, nu știu sigur, aproximativ...
Am comprese sterile, rivanol pentru dezinfectarea zonei afectate, ungurnt special pentru așa ceva și tifon steril pentru legarea zonei afectate...
Sunt destul de bine, stați liniștiți cu toții
Căci m-am încrezut în voia lui Dumnezeu din prima clipa...
Așa fac mereu in astfel de cazuri și pe fiecare dintre voi, asemenea vă îndrum
Mă deplasez destul de binișor să spun așa...
Însă șchiopătez puțin fapt care poate fi observat într-o oarecare care măsură și nu-mi place deloc...
Vă țin la curent

Este sfârșitul pentru ei
Și începutul pentru poporul român
Ziua națională și internațională a alegerilor prezidențiale
Ziua decisivă de bine s-au rău totalitar pentru întregul poporul român și întreaga țara noastră
Se votează masiv peste tot
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Incredibil dar adevărat
Este clară povestea
Feriți-vă de asemenea oameni
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Hristos a Înviat
Frați dragi
Bună dimineața tuturor
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Seară binecuvântată tuturor
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Moartea nu vine să-i faci o cafea
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Hristos a Înviat
Faceți click pe fotografie pentru a vedea toate detaliile
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Ești un împătimit radio amator
Plănuiești să-ți deschizi un post de radio
Aici vei găsi puterile necesare și distanța până la care acestea sunt necesare pentru o acoperire cât mai bună
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.