Rugăciunea stareților de la Optina împotriva pecetluirii cu semnul lui Antihrist.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-ne de înșelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, și ne izbăvește de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe noi și pe toți dreptmăritorii creștini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica lui Dumnezeu și să ne depărtăm de Tine și de Biserica Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, mai bine să pătimim și să murim pentru sfânt Numele Tău și Credința cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine și să primim semnul mârșavului Antihrist și să ne închinăm lui. Dă-ne nouă, zi și noapte, lacrimi să plângem greșalele noastre și îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoșătoarei Tale Judecăți. Amin
ATENȚIE MARE!
VREMURILE CARE VIN ȘI PAȘAPORTUL MONDIAL SAU GREEN-PASS!!!
Vaccinul nu este pecetea, dar este premergătoare peceții. Cei vaccinați, vor fi ca niște marionete care vor asculta de oculte. Toți cei vaccinați, vor primi și pecetea.
În curând va apărea iarăși pandemia și vor introduce în locul certificatului de vaccinare un card biometric, care se va numi Green Pass. Acest card va fi eliberat de un dispozitiv electronic tip bancomat, care va fi interactiv. Acolo se va elibera pe loc acest card și nu va fi nevoie de nici o altă intervenție. Cel care se va duce să ridice acel card, i se va explica că acest card este securizat pentru a nu fi fraudat prelevandu-se date biometrice. Așa că fiecare persoană se va pozitiona în fața dispozitivului și va urma pașii pe care aparatul îi va parcurge. La început, aparatul te va ghida cum să-ți poziționezi fața în dreptul ecranului pentru a scana retina, până ce acesta îți va confirma că a fost "ok" , scanandu-se datele biometrice ale retinei. Între timp când persoana se apropie cu fața de dispozitiv, un imprimator va pune semnul cu 666 pe frunte, astfel încât nici nu vei simți.
Lângă aparat, sau în cadrul acestuia, este un locaș pentru a preleva datele biometrice de pe amprente. Locașul va fi adaptat pentru mâna dreaptă, astfel încât atunci când ai introdus mâna în dispozitiv se va imprima 666 la încheietura mâinii astfel încât când vei obține acel Green Pass persoană va fi pecetluita.
Aparatul va fi autonom și va folosi tehnologie AI pentru că oamenii să nu poată influența funcționarea acestui aparat.
Pe viitor nimeni nu va mai putea circula fără acest Green Pass. Cei care îl vor deține, vor fi privilegiați și vor face tot ceea ce făceau și înainte, iar cei care nu vor deține acest card, vor fi excluși din societate. Aceștia vor fi un "paria" și nu va avea acces la nimic.
La început va fi opțional, dar curând acest card va fi nelipsit, mai ales pe fondul dispariției banilor cash și a controlului digital și climatic. Atunci acest card va deveni actul internațional de identitate și va deveni obligatoriu. Pentru impunerea acestui card se va trece la echipe de intervenție pe străzi, unde dacă cineva care nu va avea asupra sa acest card, va fi supus cu forța la a-și face unul. Aceste echipe de intervenție vor avea autospeciale care va face posibil punerea semnului pe loc. Aceștia vor scana toate persoanele în filtrele pe care le vor face. Toți indivizii care vor forma aceste echipe, nu vor fi oameni, aceștia vor fi "zombi" (din cei transformați).
Aparatul nu va emite cardul celor nevaccinati! Dar există posibilitatea vaccinării, totodată cu introducerea mâinii drepte în dispozitivul alăturat, astfel că persoana va primi și vaccinul odată cu cardul.
Semnul nu va fi vizibil de la inceput, dar cu timpul acesta va lumina ca un ceas cu cifre verzi luminiscente.
La început cei însemnați vor purta șepci, ori breton, iar mâinile le vor acoperi cu mânecile de la îmbrăcăminte. După o vreme văzând că aproape toți vor avea semnul, oamenii nu se vor mai rușina și vor purta semnul la vedere. Acești însemnați, la început vor mai fi oameni, până ce tehnologia vaccinului se va cupla cu semnul, dar când se va întâmpla ca această tehnologie să fie conectată în stadiul final, atunci corpul transformat va exorciza sufletul din corp și persoana însemnată va fi un simplu recipient, care va aștepta un suflet pereche să preia acest corp.
Toată tehnologia implantată în corpul oamenilor, va fi demonica. Ea va transforma corpul uman într-un corp hibrid, care se va potrivi sufletului de demon. Astfel că demonii vor ieși din iad și vor prelua corpurile oamenilor.
Nimeni până acum nu și-a pus întrebarea de ce au nevoie demonii de corpurile oamenilor, pentru ca până acum nu realiza că este posibil așa ceva, dar demonii au creat o tehnologie unică prin care vor transforma " înălțarea " în trup a omului și o va produce tehnologic. Astfel corpurile celor însemnați se vor transforma devenind nemuritoare și vor fi folosite de demoni în lupta cu Hristos, de la Armaghedon. Demonii nu pot lupta cu Hristos în duh, dar în corpuri de oameni transformați, vor forma o armată de temut.
Cei care credeți că vaccinații nu au comis un mare păcat, vă înșelați amarnic! Vaccinații și-au lepădat liberul arbitru odată cu acceptare vaccinului. Toate acele hârtii semnate, de acord cu vaccinul, au fost, renunțarea la liberul arbitru. Nu numai atât! Cei vaccinați, prin serul introdus au pierdut și controlul de a refuza semnul, iar prin tehnologie vor pute fi controlați. Așa că toți vaccinații vor fi primii la cozile acestor aparate de eliberat carduri. Ei vor primi comenzi de la Stăpânul lor ( Satan) ca să se ducă la aceste aparate.
De aceea Dumnezeu a urât atât de mult semnul Fiarei, pentru că cel care renunță la corpul său și-l va da demonilor, va ajuta la construirea armatei demonilor.
Cei nevaccinati și nepecetluiți vor avea persecuții inimaginabile.
Toți cei însemnați vor porni împotriva lor. Aceștia la început va face tot posibilul ca să-şi convingă apropiații să accepte vaccinul și cardul, după un timp, mulți se vor lepăda de tot și vor fugi prin păduri și prin pustiități, aceștia se vor constitui în grupuri mici, formând comunități. Toți aceia care vor pleca, vor fi protejați de îngeri, ei vor fi nevăzuți pentru ochii celor însemnați. În aceste timpuri se vor desfășura cei șapte ani de pedepse apocaliptice, care se pare, că deja au început.
Venirea așa-zișilor extratereștrii va juca un rol decisiv în aceste timpuri. Aceștia nu sunt decât demoni, care vor veni în fața oamenilor ca salvatorii Pământului. Ei se vor da drept apărătorii pământului și vor spune că au venit într-un moment crucial pentru a salva Pământul de o invazie a unui extraterestru rău, prezentând pe Hristos și armatele de îngeri ca fiind extratereștrii invadatori. Ei vor purta război în Cer și pe pământ cu aceștia și Arhanghelii Mihail și Gavril îi va învinge și îi va trimite pe pământ.
Toate aceste înșelari au fost posibile cu ajutorul educației din școli, mass-media și toate filmele. Ne-au educat să credem că trăim pe un pământ sferic care se plimbă printr-un univers plin de planete cu civilizații extraterestre care pot fi ...și rele. De aceea prin educarea noastră s-a clădit un concept futuristic neadevărat, dar care îi va ajuta ca să ascundă venirea lui Hristos ca fiind a unor extratereștrii. Pământul nu este nici sferic și nici nu se plimbă bezmetic prin așa-zisul "univers", el este static și este un habitat construit de Dumnezeu, ca noi oamenii să ne dezvoltăm spiritual și nu material până ce evoluția noastră va atinge un apogeu care va transforma corpul muritor, într-unul nemuritor. Suntem prima etapă de dezvoltare și dacă nu alegem corect, sufletul nostru nu va putea fi indumnezeit și va fi atras de focul veșnic care se află în interiorul acestui habitat, numit Pământ.
Așa că aveți grijă! Dacă doriți să evoluați, nu vă vaccinați! Nu primiți cardul Green Pass și nici un act biometric. Fiți stăpânii voștrii și Dumnezeu vă v-a răsplăti înmiit.
Aceste vremuri sunt foarte speciale! Acum se alege grâul de neghină. Dumnezeu a urât atât de mult acest semn încât cei care nu-l vor lua și vor fi sacrificați, vor primi imediat ce Hristos va veni, viața veșnică. Aceștia vor fi inviați și vor fi făcuți mari preoți ai lui Hristos și ai lui Dumnezeu. Ei vor locui cu Hristos și cu Dumnezeu și vor fi mai sfinți decât sfinții din ceruri. Cei care ați înțeles aceste lucruri, transmiteți-le tuturor fraților voștrii.
Cel ce mărturiseşte acestea zice Amin! Vino, Doamne Iisuse!
Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin.
Bună dimineața în Zori de Zi
Ieri și Astăzi avem Mari Sărbători și Praznice Împărătești
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Rectificare - Luni, este 19 Mai
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Cumpăna Vieții
Luni după-amiază, 19 Mai - nu 18 mai, am greșit în fotografie - în jurul orei 14:30
Coseam la verdeața care în urma timpului favorabil cu multe ploi a făcut abundență de verdeață care trebuia cosită tip gazon
Într-o clipă de neatenție, am tras brusc aparatul de cosit iarba din față spre piciorul drept care încă funcționa pe bază de baterie acumulator
Am tras prea brusc și într-o scurtă clipă de neatenție ( cumpăna vieții omului ) am atins ușor la piciorul drept, degetul mare
Doamne ferește de așa ceva la toată lumea
Și m-am rănit destul de bine la degetul mare de la piciorul drept
Mi-a curs o grămadă de sânge
Aproape eram gata să leșin
M-am încredințat imediat lui Hristos Dumnezeu, indiferent ce urma să se întâmple
Am ajuns cam greu în casă unde am pus un prosop de baie sub piciorul care sangera destul de bine, că era să leșin imediat
M-am lăsat pe spate, pe pat la mine în cameră
Ușor, ușor, mi-am mai revenit
Dumnezeu mi-a luat durerea ascuțită
Mi-a fost adus un tratament de la farmacie de către ai mei, însă situația este cel puțin momentan, destul de complicata neașteptat că să pot avea curajul să pun in aplicare tratamentul cu comprese sterile și unguente etc
De mai multe ori pe zi stau cu picioarele în apă rece, un fel de compresă cu apă rece la picioare pentru a îndepărta căldura puternică din zona rănită
Numai pot ăștia să mă ia la război
Am în vedere că imediat ce rana din zona afectată neașteptat se lipește bine și pot să încep ușor, ușor să folosesc și tratamentul de la farmacie care mi-a fost adus, deși nu am încredere, v-am spus mereu, decât în Doctorul Suprem, Hristos Dumnezeu
Probabil că voi folosi și acele comprese, unguente și mai este ceva de curățare am văzut acolo...
Nu-i pentru prima dată în toată viața mea când pățesc așa ceva
În două momente diferite din viața mea, odată când eram plecat prin vecini și odată când participam activ la reconstruirea Bisericii Ortodoxe de care aparțin, mi-au intrat accidental in picior, câte un cui din ăla mare tip piron mare și tot așa ceva am făcut, procedat...
Comprese cu apă rece la locul afectat și unde caldura puternică datorita incidentului avut era destul de mare......
Și de fiecare dată așa am rezolvat situația în fapt...
Acum este a treia oară după multă vreme și oricum mult mai diferit...
Recuperarea totală probabil că va fi între o lună de zile pină la maxim, probabil că, trei luni de zile, nu știu sigur, aproximativ...
Am comprese sterile, rivanol pentru dezinfectarea zonei afectate, ungurnt special pentru așa ceva și tifon steril pentru legarea zonei afectate...
Sunt destul de bine, stați liniștiți cu toții
Căci m-am încrezut în voia lui Dumnezeu din prima clipa...
Așa fac mereu in astfel de cazuri și pe fiecare dintre voi, asemenea vă îndrum
Mă deplasez destul de binișor să spun așa...
Însă șchiopătez puțin fapt care poate fi observat într-o oarecare care măsură și nu-mi place deloc...
Vă țin la curent

Este sfârșitul pentru ei
Și începutul pentru poporul român
Ziua națională și internațională a alegerilor prezidențiale
Ziua decisivă de bine s-au rău totalitar pentru întregul poporul român și întreaga țara noastră
Se votează masiv peste tot
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Incredibil dar adevărat
Este clară povestea
Feriți-vă de asemenea oameni
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Hristos a Înviat
Frați dragi
Bună dimineața tuturor
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Seară binecuvântată tuturor
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Moartea nu vine să-i faci o cafea
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Hristos a Înviat
Faceți click pe fotografie pentru a vedea toate detaliile
Ionel Bumbaru
1 an în urmă
Foto
Ești un împătimit radio amator
Plănuiești să-ți deschizi un post de radio
Aici vei găsi puterile necesare și distanța până la care acestea sunt necesare pentru o acoperire cât mai bună
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.