#pursisimplu
In tinerete, plecam în Vamă cu un cort, un Tico și o tigaie pentru cartofi prăjiți. Nu era autostradă și nici bani nu erau. Duceam cu noi doar visuri și amprente pe parbriz.
"Si iar e vant afara si marea o sa ma doara
Si-un val o sa ma arunce in cortul ei...
O sa innebunim si sarea o s-o topim
Intr-un sarut..."
Anii au trecut, marea s-a spart în mii de pelicule voalate. Speri ca măcar sufletul să-ți rămană tanăr. Clișeu de rahat, paravan pentru durerile de genunchi și facturile la utilități. Indiferența se transformă în invidie și invidia devine ură. Urăști timpul, blamandu-i pe cei cărora nu le pasă cand apusul se transformă în răsărit.
Untold-2023! Brusc, apare Gheboasă și piesa lui care a inflamat Romania. Gheolbănia a existat mereu. Fiecare generație a avut analfabeții ei, doar că nu îi promova nimeni. Marlanii aveau locul lor. Acum, au migrat din fundul clasei spre primele bănci, devenind idolii unei generații pe care, oricat aș incerca, nu reușesc să o înțeleg.
O plajă înțesată de fete frumoase pe care versurile analfabete, gheolbănești le transformă în animale. Frumusețea inocentă, specifică adolescenței, s-a pierdut în vulgaritatea idolilor. O plajă de copii schimonosiți, urați, respingători. Tineri care nu se mai țin de mană, pentru care primul sarut s-a volatizat in umbra unor idoli care îi învață să miște din fund.
"Cum dă din g..ză
Filme de groază
Vărule, vărule, vărule"
Oare Gheboasă a înțeles, vreodată, răsăritul de soare reflectat în imaginea primei iubiri?