Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
#pursisimplu
62 de ani de la moartea poetului Radu Stanca (1920-1962), dramaturg român și unul dintre inițiatorii Cercului literar de la Sibiu. A scris una dintre cele mai frumoase scrisori de dragoste din literatura română.
În acest fel pot iubi unii bărbați.
„Eşti, de acum înainte, înţelesul meu cel mai intim.
Eşti sensul meu adevărat – şi dincolo de orice graniţe terestre eşti îndumnezeirea mea; mântuirea mea. Cu tine dobândesc nu numai un rost, dar şi un loc printre binecuvântaţii lumii – căci tu îmi aduci fericirea. Şi eşti frumoasă, iubito, pentru că eşti toată numai suflet; suflet e privirea ta, suflet e mersul tău de pasăre măiastră, suflet e zâmbetul tău, suflet sunt degetele tale şi strângerea ta de mână. Între sufletul tău şi trupul tău au căzut toate obstacolele – divina lor contopire e desăvârşită. Şi te iubesc pentru că eşti deplină. Şi te chem. pentru că vreau să mă împlineşti; te chem, te chem neîncetat, tu, lumina mea, viaţa mea, împlinirea mea. Al tău, Radu”
Radu către Doti | Fragment dintr-o scrisoare (6 martie 1951), înainte de căsătoria lor.
#sazambimzic
Pe autostradă, un control radar înregistrează un Ferrari cu 19 Km/h.
Exact, 19 Km/h. Polițistul care făcea controlul oprește uimit autovehiculul și cere explicații. De la volan, o blondă răspunde zâmbind:
- Respect limita de viteză indicată pe panouri. Scrie A 19, atunci conduc cu 19 Km/h.
Polițistul îi răspunde amuzat:
- Dar A 19 este numărul autostrăzii, nu este limita de viteza. Puteți rula cu cel mult 130 km/h, doar vă permite mașina!
Dar, aplecându-se cât mai mult spre blondă, o vede și pe pasagera de pe scaunul din dreapta și devine brusc îngrijorat.
- Chiar ar trebui să vă grăbiți, prietena dumneavoastră este albă ca varul și pare să fie grav bolnavă!
La care blonda răspunde:
- Aveți dreptate, am văzut și eu când am ieșit de pe A 313...
#sazambimzic
Sau, cum zice un amic al meu " Fereste-ma Doamne de măicuțe, ca de curve ma feresc eu !"
Silvius Banica
1 an în urmă
Ai dreptul să greșești, iar dacă ceilalți nu pot accepta asta, e problema lor, nu a ta. Te-ai născut pentru a fi fericit, nu perfect.
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Fericirea este atunci când sufletul încetează să ceară ce-i lipseşte şi începe să se bucure de ce are.
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Oferă-ți timp să-ți bucuri sufletul. Pune-ți urechea aproape de suflet și ascultă cu foarte mare atenție. Anne Sexton
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Salvarea...
#pursisimplu
Silvius Banica
1 an în urmă
Nu exista fericire de care sa-ti amintesti fara tristete. Octavian Paler
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Orice paradis nu poate fi decât o mare simplitate. Octavian Paler
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El. Michelangelo
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Ne naștem singuri, trăim singuri, murim singuri. Numai prin dragostea și prietenia noastră putem crea iluzia pentru moment că nu suntem singuri. Orson Welles
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Omul primește întotdeauna prea mult de la soartă că să fie fericit și destul ca să nu fie. Alexander Dumas
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Inițial a fost o lume a bărbaților. Apoi, a apărut Eva. R. Armour
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Timpul nu vindeca totul asa cum se spune. De fapt el nu vindeca deloc doar acopera.
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
1 an în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
1 an în urmă
Iubesc ce-mi dăruiește timpul, și nu ce-mi fură el. Marguerite Yourcenar
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing ruleaza doar daca alegi sa le accepti. Poti schimba oricand alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePastreaza optiuni de afisare si personalizare care nu sunt esentiale pentru functionarea de baza.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite masurarea campaniilor si continut personalizat de promovare, daca va fi activat.