Coperta lui Silvius Banica
Imagine de coperta de profil.
#pursisimplu
Voi știți care este povestea lui Louis Braille? Dar cum a ajuns el să inventeze alfabetul pentru nevăzători, știți?
A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Louis. Louis Braille mai exact, a fost un pedagog francez care a inventat și dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători.
Într-o zi Louis privea fascinat la mâinile tatălui său, din care ieșeau tot felul de forme și de obiecte frumoase. Nu știa ce planuri avea în minte tatăl pentru viitorul lui, el doar își dorea, cu simplitatea candidă a celor trei ani ai săi, să facă și el obiecte frumoase ca ale tatălui său.
S-a uitat pe jos și a găsit o bucată de piele suficient de mare ca să-i atragă atenţia. Apoi Louis a început să caute din ochi un cuţit/sula cu care să o poată tăia. Ţipătul lui ascuţit a spart monotonia zgomotelor obișnuite din atelierul tatălui său. Cuţitul ricoșase din pielea tăbăcită direct în ochiul drept al micuţului meșter.
Câteva clipe mai târziu, în timp ce alerga pe uliţele satului cu Louis în braţe, Simon-René nu putea să-și stăpânească disperarea și sentimentul de vinovăţie. Îl pierduse din ochi preţ de câteva clipe. Dacă ar fi putut da timpul înapoi cu doar câteva zeci de secunde… Își scutură capul și lacrimile de pe obraji căzură pe jos... Iuţi pasul, hotărât să facă tot ce era omenește posibil pentru a salva ochiul lui Louis. A ajuns într-un suflet la casa bătrânei care oferea leacuri tuturor celor ce veneau la ea. A privit-o pe femeie cum scoate din dulapul ei o sticluţă și pune ceva pe ochii copilului. Dacă exista acea sticluţă, sigur în ea era un remediu bun pentru Louis, și-a spus în gând Simon.
Simon se înșelase... extractul de nufăr îi făcuse micuţului mai mult rău decât bine... la scurt timp, și ochiul stâng s-a inflamat. Corneea ochiului drept a devenit opacă, în timp ce ochiul stâng mai păstra câteva striaţii ce aminteau de cei doi ochi mari, albaștri, ai băieţelului cu păr blond și cârlionţat...☹
Louis Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. A fost al patrulea urmaş al şelarului Simon-René Braille si al lui Monique, având două surori și un frate mai mare.
Totuși... tragedia micuţului Louis păruse anunţată încă de când se născuse... Atât de mic și de neputincios fusese, încât cu greu reușise să se hrănească la pieptul mamei lui. Părinţii îl botezaseră chiar din a doua zi după naștere, de teamă că ar putea muri. Louis supravieţuise și, din pricina emoţiilor trăite, sufletele părinţilor s-au legat în mod special de el. Devenise pentru ei micul „Beniamin“, mezinul favorit, după modelul biblic al familiei patriarhului Iacov.
Dar tragedia care îi ocolise la naștere cerea o compensaţie sumbră după numai trei ani. Până la vârsta de cinci ani, Louis era complet orb și părea condamnat la viaţa mizeră rezervată nevăzătorilor din satele franceze ale începutului de secol XIX. Părinţii lui Louis au refuzat să accepte însă un astfel de deznodământ. Aveau o altă viziune. Băiatul lor avea să meargă la școală și să capete șansa unei vieţi normale. Astfel, încă de mic, l-au ajutat pe Louis să înveţe literele alfabetului, sculptate în lemn, ca degetele lui să le poată simţi diferenţele.
Oamenii nu îi priveau cu ochi buni pe cei cu diverse neputinţe. Plutea mereu în aer bănuiala că e ceva necurat la ei, că doar nu li se întâmplă degeaba să fie surzi, muţi sau orbi. Inteligenţa și curiozitatea fără margini a lui Louis trebuiau să înfrunte prejudecăţi pentru a ajunge să fie remarcate. Din fericire însă, un nou părinte paroh a sosit în sat.
Părintele Jacques Palluy era un fost călugăr învăţat, care a descoperit repede potenţialul micuţului Braille. Sub umbra copacilor de lângă biserică sau în casa parohială în zilele cu vreme urâtă, părintele Jacques l-a introdus pe Louis în fascinanta lume a cunoașterii. Acel an minunat petrecut alături de părinte i-a întipărit adânc în suflet dorinţa de a manifesta faţă de toţi oamenii dragoste, bunătate și smerenie.
La vârsta de șapte ani, a mers la școala din sat. Un alt copil îl conducea de mână până la școală și înapoi acasă. După trei ani amărâţi din pricina sărăciei și a războiului, i s-a oferit o șansă. Părinţii au profitat de ea, și-au învins amărăciunea de a-și vedea cuibul rămas gol și l-au trimis pe Louis la singura școală pentru nevăzători din Paris.
Clădirea veche, situată pe strada Saint-Victor, era construită cu mai bine de 200 de ani în urmă, insalubră în cel mai înalt grad, totuși era cea mai bună variantă pentru Louis. Valentin Haüy, fondatorul școlii, era un om învăţat, care cunoștea zece limbi și slujise ca traducător al regelui Ludovic al XIV-lea.
Louis s-a dovedit la Paris un elev strălucit la toate materiile. În plus, și-a descoperit pasiunea pentru muzică și a devenit un pianist și un organist atât de bun, încât la 16 ani i s-a propus slujba plătită de organist al bisericii de lângă școală. Pentru tot restul vieţii, avea să lucreze ca organist al mai multor biserici din Paris. Iar spiritul său de sacrificiu se dezvolta și el, așa cum s-a văzut când, a renunţat la slujba de organist al unei biserici în favoarea unui alt nevăzător, care avea mai multă nevoie de ea decât el.
Când a fost introdusă în școala sa scrierea tactilă, a lui Charles Barbier, un sistem inventat pentru ca soldaţii lui Napoleon să poată citi ordinele pe întuneric,Louis a simţit că poate crea un sistem mai bun...
Louis a studiat cu atenție sistemul ofițeului Barbier și a dezvoltat un sistem mai simplu folosind un cod de șase puncte pentru ca persoanele nevăzătoare să folosească doar un deget arătător pentru a simți și citi. De atunci înainte, Louis Braille a petrecut fiecare clipă din afara clasei înțepând găuri în ziar, în mod ironic, cu o sulă ca cea care l-a orbit pe el. A completat astfel sistemul Braille, care conține per total 64 de simboluri. Avea numai 15 ani când a finalizat propriul alfabet pentru nevăzători.
Dar pentru că Louis era pasionat de muzică, și-a adaptat sistemul de puncte ieșite în relief pentru a putea transcrie partituri. Rezultatele cercetărilor sale și noul alfabet au fost publicate în anul 1829.
La doar 19 ani, Braille a devenit ajutor de profesor în școala unde învăţase, urmând ca după cinci ani să devină profesor plin. Din această postură, a predat gramatică, ortografie, citire, geografie, istorie, aritmetică și algebră.
Era un profesor atât de iubit, încât elevii „concurau nu doar pentru a se egala sau a se depăși unul pe altul, ci făceau un efort constant și sincer ca să-și mulţumească profesorul, pe care îl iubeau și îl respectau ca pe un prieten înţelept, luminat și superior lor, plin de sfaturi bune.“
Toate acestea, în condiţiile în care Louis era cunoscut pentru seriozitatea și promptitudinea cu care îi disciplina pe elevii care nu se purtau cuviincios. Era hotărât, principial, perseverent, perfecţionist și dispreţuia deopotrivă excentricitatea sau pretenţiile.
Louis Braille nu a căutat gloria. Nu a ezitat niciodată să declare cât de îndatorat îi este lui Charles Barbier și invenţiei sale, care l-a inspirat să-și dezvolte propriul alfabet. Și a continuat să facă la fel chiar și după ce Barbier a început să lupte împotriva alfabetului Braille, în încercarea de a-și impune propria invenţie ca instrument de lucru oficial în procesul de instruire a nevăzătorilor.
Boala infamă a Europei secolului al XIX-lea, tuberculoza, i-a curmat prematur viaţa. Cel mai probabil, îmbolnăvirea i-a fost cauzată de teribila insalubritate a școlii din Paris, unde Louis își petrecuse 24 din cei 43 de ani ai vieţii, învăţând și apoi predând. A murit cu doi ani înainte ca alfabetul Braille să fie oficial recunoscut și adoptat în Franţa.
Dar peste timp, contribuţia unică a acestui geniu modest și altruist a crescut în influenţă până acolo încât, la 100 de ani de la moartea sa, guvernul francez a recunoscut că Louis Braille și-a câștigat pe drept un loc în Panteonul francez. Doar alte 74 de personalităţi marcante ale Franţei sunt înmormântate acolo până în prezent.
Deși nici măcar o singură știre nu a apărut în vreunul dintre ziarele franceze la moartea sa, din 6 ianuarie 1852, un secol mai târziu demnitari din întreaga lume au sosit la Paris pentru a-și aduce omagiul.
Hellen Keller, scriitoarea americană nevăzătoare și fără auz, a ţinut cu acea ocazie un discurs impresionant, în care afirma: „Noi, nevăzătorii, îi suntem îndatoraţi lui Louis Braille așa cum omenirea îi este îndatorată lui Gutenberg.“
Pe 15 decembrie 1851, simţind că viaţa sa se apropie de încheiere, Louis chemase un preot catolic să îl împărtășească. A doua zi, Louis s-a simţit mai bine, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească prietenului său, Hippolyte Coltat: „Ieri a fost una dintre cele mai frumoase și măreţe zile din viaţa mea. Când trăiești așa ceva, înţelegi maiestatea și puterea religiei. Sunt convins că misiunea mea pe pământ s-a încheiat. Este adevărat, I-am cerut lui Dumnezeu să mă ia din lumea aceasta, dar am simţit că nu I-am cerut suficient de hotărât.“
Cu puţin înainte să închidă ochii, avea să completeze: „Lui Dumnezeu I-a plăcut să le dezvăluie ochilor mei splendorile ameţitoare ale speranţei veșnice. După aceasta, nu vi se pare că nimic nu m-ar mai putea ţine legat de pământ?“
În testamentul său, Braille a avut grijă să menţioneze iertarea tuturor datoriilor pe care alţii le aveau la el, a stabilit o rentă viageră pentru mama lui, ajutoare pentru ceilalţi membri ai familiei, iar restul economiilor le-a donat unor iniţiative caritabile și Bisericii Catolice.
La moartea sa, chipul îi purta urmele suferinţei îndelungate. Dar, după cum își amintea Hyppolite, nici suferinţa cronicizată nu i-a putut șterge zâmbetul plăcut care îi lumina mereu chipul.
În 1873 a avut loc prima conferință paneuropeana pentru profesorii nevazatorilor, iar medicul britanic orb Thomas Rhodes Armitage a susținut metoda Braille, care a devenit din ce în ce mai populara în lume. Directorul Școlii Californiene din California, Richard Slating French, a spus că acest alfabet „poartă sigiliul unui geniu, ca alfabetul roman”.
În prezent, la aproape două secole după ce Louis Braille a început sa unească punctele, sistemul Braille continuă să fie un mijloc important de comunicare. Acesta poate fi găsit pe butoanele sau tastele din ascensoare și pe panourile de informații și semnalari publice. A intrat chiar și în tehnologie, cu e-mailul RoboBraille și cu Codul Nemeth Braille pentru matematică.
Când vă uitați la un semn în Braille, ganditi-va la omul care a creat acest alfabet, transformând tragedia care l-a lovit în copilarie într-o binecuvântare pentru milioane de oameni pentru care este „mereu întuneric”.
#pursisimplu
Voi știți care este povestea lui Louis Braille? Dar cum a ajuns el să inventeze alfabetul pentru nevăzători, știți?
A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Louis. Louis Braille mai exact, a fost un pedagog francez care a inventat și dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători.
Într-o zi Louis privea fascinat la mâinile tatălui său, din care ieșeau tot felul de forme și de obiecte frumoase. Nu știa ce planuri avea în minte tatăl pentru viitorul lui, el doar își dorea, cu simplitatea candidă a celor trei ani ai săi, să facă și el obiecte frumoase ca ale tatălui său.
S-a uitat pe jos și a găsit o bucată de piele suficient de mare ca să-i atragă atenţia. Apoi Louis a început să caute din ochi un cuţit/sula cu care să o poată tăia. Ţipătul lui ascuţit a spart monotonia zgomotelor obișnuite din atelierul tatălui său. Cuţitul ricoșase din pielea tăbăcită direct în ochiul drept al micuţului meșter.
Câteva clipe mai târziu, în timp ce alerga pe uliţele satului cu Louis în braţe, Simon-René nu putea să-și stăpânească disperarea și sentimentul de vinovăţie. Îl pierduse din ochi preţ de câteva clipe. Dacă ar fi putut da timpul înapoi cu doar câteva zeci de secunde… Își scutură capul și lacrimile de pe obraji căzură pe jos... Iuţi pasul, hotărât să facă tot ce era omenește posibil pentru a salva ochiul lui Louis. A ajuns într-un suflet la casa bătrânei care oferea leacuri tuturor celor ce veneau la ea. A privit-o pe femeie cum scoate din dulapul ei o sticluţă și pune ceva pe ochii copilului. Dacă exista acea sticluţă, sigur în ea era un remediu bun pentru Louis, și-a spus în gând Simon.
Simon se înșelase... extractul de nufăr îi făcuse micuţului mai mult rău decât bine... la scurt timp, și ochiul stâng s-a inflamat. Corneea ochiului drept a devenit opacă, în timp ce ochiul stâng mai păstra câteva striaţii ce aminteau de cei doi ochi mari, albaștri, ai băieţelului cu păr blond și cârlionţat...☹
Louis Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. A fost al patrulea urmaş al şelarului Simon-René Braille si al lui Monique, având două surori și un frate mai mare.
Totuși... tragedia micuţului Louis păruse anunţată încă de când se născuse... Atât de mic și de neputincios fusese, încât cu greu reușise să se hrănească la pieptul mamei lui. Părinţii îl botezaseră chiar din a doua zi după naștere, de teamă că ar putea muri. Louis supravieţuise și, din pricina emoţiilor trăite, sufletele părinţilor s-au legat în mod special de el. Devenise pentru ei micul „Beniamin“, mezinul favorit, după modelul biblic al familiei patriarhului Iacov.
Dar tragedia care îi ocolise la naștere cerea o compensaţie sumbră după numai trei ani. Până la vârsta de cinci ani, Louis era complet orb și părea condamnat la viaţa mizeră rezervată nevăzătorilor din satele franceze ale începutului de secol XIX. Părinţii lui Louis au refuzat să accepte însă un astfel de deznodământ. Aveau o altă viziune. Băiatul lor avea să meargă la școală și să capete șansa unei vieţi normale. Astfel, încă de mic, l-au ajutat pe Louis să înveţe literele alfabetului, sculptate în lemn, ca degetele lui să le poată simţi diferenţele.
Oamenii nu îi priveau cu ochi buni pe cei cu diverse neputinţe. Plutea mereu în aer bănuiala că e ceva necurat la ei, că doar nu li se întâmplă degeaba să fie surzi, muţi sau orbi. Inteligenţa și curiozitatea fără margini a lui Louis trebuiau să înfrunte prejudecăţi pentru a ajunge să fie remarcate. Din fericire însă, un nou părinte paroh a sosit în sat.
Părintele Jacques Palluy era un fost călugăr învăţat, care a descoperit repede potenţialul micuţului Braille. Sub umbra copacilor de lângă biserică sau în casa parohială în zilele cu vreme urâtă, părintele Jacques l-a introdus pe Louis în fascinanta lume a cunoașterii. Acel an minunat petrecut alături de părinte i-a întipărit adânc în suflet dorinţa de a manifesta faţă de toţi oamenii dragoste, bunătate și smerenie.
La vârsta de șapte ani, a mers la școala din sat. Un alt copil îl conducea de mână până la școală și înapoi acasă. După trei ani amărâţi din pricina sărăciei și a războiului, i s-a oferit o șansă. Părinţii au profitat de ea, și-au învins amărăciunea de a-și vedea cuibul rămas gol și l-au trimis pe Louis la singura școală pentru nevăzători din Paris.
Clădirea veche, situată pe strada Saint-Victor, era construită cu mai bine de 200 de ani în urmă, insalubră în cel mai înalt grad, totuși era cea mai bună variantă pentru Louis. Valentin Haüy, fondatorul școlii, era un om învăţat, care cunoștea zece limbi și slujise ca traducător al regelui Ludovic al XIV-lea.
Louis s-a dovedit la Paris un elev strălucit la toate materiile. În plus, și-a descoperit pasiunea pentru muzică și a devenit un pianist și un organist atât de bun, încât la 16 ani i s-a propus slujba plătită de organist al bisericii de lângă școală. Pentru tot restul vieţii, avea să lucreze ca organist al mai multor biserici din Paris. Iar spiritul său de sacrificiu se dezvolta și el, așa cum s-a văzut când, a renunţat la slujba de organist al unei biserici în favoarea unui alt nevăzător, care avea mai multă nevoie de ea decât el.
Când a fost introdusă în școala sa scrierea tactilă, a lui Charles Barbier, un sistem inventat pentru ca soldaţii lui Napoleon să poată citi ordinele pe întuneric,Louis a simţit că poate crea un sistem mai bun...
Louis a studiat cu atenție sistemul ofițeului Barbier și a dezvoltat un sistem mai simplu folosind un cod de șase puncte pentru ca persoanele nevăzătoare să folosească doar un deget arătător pentru a simți și citi. De atunci înainte, Louis Braille a petrecut fiecare clipă din afara clasei înțepând găuri în ziar, în mod ironic, cu o sulă ca cea care l-a orbit pe el. A completat astfel sistemul Braille, care conține per total 64 de simboluri. Avea numai 15 ani când a finalizat propriul alfabet pentru nevăzători.
Dar pentru că Louis era pasionat de muzică, și-a adaptat sistemul de puncte ieșite în relief pentru a putea transcrie partituri. Rezultatele cercetărilor sale și noul alfabet au fost publicate în anul 1829.
La doar 19 ani, Braille a devenit ajutor de profesor în școala unde învăţase, urmând ca după cinci ani să devină profesor plin. Din această postură, a predat gramatică, ortografie, citire, geografie, istorie, aritmetică și algebră.
Era un profesor atât de iubit, încât elevii „concurau nu doar pentru a se egala sau a se depăși unul pe altul, ci făceau un efort constant și sincer ca să-și mulţumească profesorul, pe care îl iubeau și îl respectau ca pe un prieten înţelept, luminat și superior lor, plin de sfaturi bune.“
Toate acestea, în condiţiile în care Louis era cunoscut pentru seriozitatea și promptitudinea cu care îi disciplina pe elevii care nu se purtau cuviincios. Era hotărât, principial, perseverent, perfecţionist și dispreţuia deopotrivă excentricitatea sau pretenţiile.
Louis Braille nu a căutat gloria. Nu a ezitat niciodată să declare cât de îndatorat îi este lui Charles Barbier și invenţiei sale, care l-a inspirat să-și dezvolte propriul alfabet. Și a continuat să facă la fel chiar și după ce Barbier a început să lupte împotriva alfabetului Braille, în încercarea de a-și impune propria invenţie ca instrument de lucru oficial în procesul de instruire a nevăzătorilor.
Boala infamă a Europei secolului al XIX-lea, tuberculoza, i-a curmat prematur viaţa. Cel mai probabil, îmbolnăvirea i-a fost cauzată de teribila insalubritate a școlii din Paris, unde Louis își petrecuse 24 din cei 43 de ani ai vieţii, învăţând și apoi predând. A murit cu doi ani înainte ca alfabetul Braille să fie oficial recunoscut și adoptat în Franţa.
Dar peste timp, contribuţia unică a acestui geniu modest și altruist a crescut în influenţă până acolo încât, la 100 de ani de la moartea sa, guvernul francez a recunoscut că Louis Braille și-a câștigat pe drept un loc în Panteonul francez. Doar alte 74 de personalităţi marcante ale Franţei sunt înmormântate acolo până în prezent.
Deși nici măcar o singură știre nu a apărut în vreunul dintre ziarele franceze la moartea sa, din 6 ianuarie 1852, un secol mai târziu demnitari din întreaga lume au sosit la Paris pentru a-și aduce omagiul.
Hellen Keller, scriitoarea americană nevăzătoare și fără auz, a ţinut cu acea ocazie un discurs impresionant, în care afirma: „Noi, nevăzătorii, îi suntem îndatoraţi lui Louis Braille așa cum omenirea îi este îndatorată lui Gutenberg.“
Pe 15 decembrie 1851, simţind că viaţa sa se apropie de încheiere, Louis chemase un preot catolic să îl împărtășească. A doua zi, Louis s-a simţit mai bine, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească prietenului său, Hippolyte Coltat: „Ieri a fost una dintre cele mai frumoase și măreţe zile din viaţa mea. Când trăiești așa ceva, înţelegi maiestatea și puterea religiei. Sunt convins că misiunea mea pe pământ s-a încheiat. Este adevărat, I-am cerut lui Dumnezeu să mă ia din lumea aceasta, dar am simţit că nu I-am cerut suficient de hotărât.“
Cu puţin înainte să închidă ochii, avea să completeze: „Lui Dumnezeu I-a plăcut să le dezvăluie ochilor mei splendorile ameţitoare ale speranţei veșnice. După aceasta, nu vi se pare că nimic nu m-ar mai putea ţine legat de pământ?“
În testamentul său, Braille a avut grijă să menţioneze iertarea tuturor datoriilor pe care alţii le aveau la el, a stabilit o rentă viageră pentru mama lui, ajutoare pentru ceilalţi membri ai familiei, iar restul economiilor le-a donat unor iniţiative caritabile și Bisericii Catolice.
La moartea sa, chipul îi purta urmele suferinţei îndelungate. Dar, după cum își amintea Hyppolite, nici suferinţa cronicizată nu i-a putut șterge zâmbetul plăcut care îi lumina mereu chipul.
În 1873 a avut loc prima conferință paneuropeana pentru profesorii nevazatorilor, iar medicul britanic orb Thomas Rhodes Armitage a susținut metoda Braille, care a devenit din ce în ce mai populara în lume. Directorul Școlii Californiene din California, Richard Slating French, a spus că acest alfabet „poartă sigiliul unui geniu, ca alfabetul roman”.
În prezent, la aproape două secole după ce Louis Braille a început sa unească punctele, sistemul Braille continuă să fie un mijloc important de comunicare. Acesta poate fi găsit pe butoanele sau tastele din ascensoare și pe panourile de informații și semnalari publice. A intrat chiar și în tehnologie, cu e-mailul RoboBraille și cu Codul Nemeth Braille pentru matematică.
Când vă uitați la un semn în Braille, ganditi-va la omul care a creat acest alfabet, transformând tragedia care l-a lovit în copilarie într-o binecuvântare pentru milioane de oameni pentru care este „mereu întuneric”.
#pursisimplu
Voi știți care este povestea lui Louis Braille? Dar cum a ajuns el să inventeze alfabetul pentru nevăzători, știți?
A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Louis. Louis Braille mai exact, a fost un pedagog francez care a inventat și dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători.
Într-o zi Louis privea fascinat la mâinile tatălui său, din care ieșeau tot felul de forme și de obiecte frumoase. Nu știa ce planuri avea în minte tatăl pentru viitorul lui, el doar își dorea, cu simplitatea candidă a celor trei ani ai săi, să facă și el obiecte frumoase ca ale tatălui său.
S-a uitat pe jos și a găsit o bucată de piele suficient de mare ca să-i atragă atenţia. Apoi Louis a început să caute din ochi un cuţit/sula cu care să o poată tăia. Ţipătul lui ascuţit a spart monotonia zgomotelor obișnuite din atelierul tatălui său. Cuţitul ricoșase din pielea tăbăcită direct în ochiul drept al micuţului meșter.
Câteva clipe mai târziu, în timp ce alerga pe uliţele satului cu Louis în braţe, Simon-René nu putea să-și stăpânească disperarea și sentimentul de vinovăţie. Îl pierduse din ochi preţ de câteva clipe. Dacă ar fi putut da timpul înapoi cu doar câteva zeci de secunde… Își scutură capul și lacrimile de pe obraji căzură pe jos... Iuţi pasul, hotărât să facă tot ce era omenește posibil pentru a salva ochiul lui Louis. A ajuns într-un suflet la casa bătrânei care oferea leacuri tuturor celor ce veneau la ea. A privit-o pe femeie cum scoate din dulapul ei o sticluţă și pune ceva pe ochii copilului. Dacă exista acea sticluţă, sigur în ea era un remediu bun pentru Louis, și-a spus în gând Simon.
Simon se înșelase... extractul de nufăr îi făcuse micuţului mai mult rău decât bine... la scurt timp, și ochiul stâng s-a inflamat. Corneea ochiului drept a devenit opacă, în timp ce ochiul stâng mai păstra câteva striaţii ce aminteau de cei doi ochi mari, albaștri, ai băieţelului cu păr blond și cârlionţat...☹
Louis Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. A fost al patrulea urmaş al şelarului Simon-René Braille si al lui Monique, având două surori și un frate mai mare.
Totuși... tragedia micuţului Louis păruse anunţată încă de când se născuse... Atât de mic și de neputincios fusese, încât cu greu reușise să se hrănească la pieptul mamei lui. Părinţii îl botezaseră chiar din a doua zi după naștere, de teamă că ar putea muri. Louis supravieţuise și, din pricina emoţiilor trăite, sufletele părinţilor s-au legat în mod special de el. Devenise pentru ei micul „Beniamin“, mezinul favorit, după modelul biblic al familiei patriarhului Iacov.
Dar tragedia care îi ocolise la naștere cerea o compensaţie sumbră după numai trei ani. Până la vârsta de cinci ani, Louis era complet orb și părea condamnat la viaţa mizeră rezervată nevăzătorilor din satele franceze ale începutului de secol XIX. Părinţii lui Louis au refuzat să accepte însă un astfel de deznodământ. Aveau o altă viziune. Băiatul lor avea să meargă la școală și să capete șansa unei vieţi normale. Astfel, încă de mic, l-au ajutat pe Louis să înveţe literele alfabetului, sculptate în lemn, ca degetele lui să le poată simţi diferenţele.
Oamenii nu îi priveau cu ochi buni pe cei cu diverse neputinţe. Plutea mereu în aer bănuiala că e ceva necurat la ei, că doar nu li se întâmplă degeaba să fie surzi, muţi sau orbi. Inteligenţa și curiozitatea fără margini a lui Louis trebuiau să înfrunte prejudecăţi pentru a ajunge să fie remarcate. Din fericire însă, un nou părinte paroh a sosit în sat.
Părintele Jacques Palluy era un fost călugăr învăţat, care a descoperit repede potenţialul micuţului Braille. Sub umbra copacilor de lângă biserică sau în casa parohială în zilele cu vreme urâtă, părintele Jacques l-a introdus pe Louis în fascinanta lume a cunoașterii. Acel an minunat petrecut alături de părinte i-a întipărit adânc în suflet dorinţa de a manifesta faţă de toţi oamenii dragoste, bunătate și smerenie.
La vârsta de șapte ani, a mers la școala din sat. Un alt copil îl conducea de mână până la școală și înapoi acasă. După trei ani amărâţi din pricina sărăciei și a războiului, i s-a oferit o șansă. Părinţii au profitat de ea, și-au învins amărăciunea de a-și vedea cuibul rămas gol și l-au trimis pe Louis la singura școală pentru nevăzători din Paris.
Clădirea veche, situată pe strada Saint-Victor, era construită cu mai bine de 200 de ani în urmă, insalubră în cel mai înalt grad, totuși era cea mai bună variantă pentru Louis. Valentin Haüy, fondatorul școlii, era un om învăţat, care cunoștea zece limbi și slujise ca traducător al regelui Ludovic al XIV-lea.
Louis s-a dovedit la Paris un elev strălucit la toate materiile. În plus, și-a descoperit pasiunea pentru muzică și a devenit un pianist și un organist atât de bun, încât la 16 ani i s-a propus slujba plătită de organist al bisericii de lângă școală. Pentru tot restul vieţii, avea să lucreze ca organist al mai multor biserici din Paris. Iar spiritul său de sacrificiu se dezvolta și el, așa cum s-a văzut când, a renunţat la slujba de organist al unei biserici în favoarea unui alt nevăzător, care avea mai multă nevoie de ea decât el.
Când a fost introdusă în școala sa scrierea tactilă, a lui Charles Barbier, un sistem inventat pentru ca soldaţii lui Napoleon să poată citi ordinele pe întuneric,Louis a simţit că poate crea un sistem mai bun...
Louis a studiat cu atenție sistemul ofițeului Barbier și a dezvoltat un sistem mai simplu folosind un cod de șase puncte pentru ca persoanele nevăzătoare să folosească doar un deget arătător pentru a simți și citi. De atunci înainte, Louis Braille a petrecut fiecare clipă din afara clasei înțepând găuri în ziar, în mod ironic, cu o sulă ca cea care l-a orbit pe el. A completat astfel sistemul Braille, care conține per total 64 de simboluri. Avea numai 15 ani când a finalizat propriul alfabet pentru nevăzători.
Dar pentru că Louis era pasionat de muzică, și-a adaptat sistemul de puncte ieșite în relief pentru a putea transcrie partituri. Rezultatele cercetărilor sale și noul alfabet au fost publicate în anul 1829.
La doar 19 ani, Braille a devenit ajutor de profesor în școala unde învăţase, urmând ca după cinci ani să devină profesor plin. Din această postură, a predat gramatică, ortografie, citire, geografie, istorie, aritmetică și algebră.
Era un profesor atât de iubit, încât elevii „concurau nu doar pentru a se egala sau a se depăși unul pe altul, ci făceau un efort constant și sincer ca să-și mulţumească profesorul, pe care îl iubeau și îl respectau ca pe un prieten înţelept, luminat și superior lor, plin de sfaturi bune.“
Toate acestea, în condiţiile în care Louis era cunoscut pentru seriozitatea și promptitudinea cu care îi disciplina pe elevii care nu se purtau cuviincios. Era hotărât, principial, perseverent, perfecţionist și dispreţuia deopotrivă excentricitatea sau pretenţiile.
Louis Braille nu a căutat gloria. Nu a ezitat niciodată să declare cât de îndatorat îi este lui Charles Barbier și invenţiei sale, care l-a inspirat să-și dezvolte propriul alfabet. Și a continuat să facă la fel chiar și după ce Barbier a început să lupte împotriva alfabetului Braille, în încercarea de a-și impune propria invenţie ca instrument de lucru oficial în procesul de instruire a nevăzătorilor.
Boala infamă a Europei secolului al XIX-lea, tuberculoza, i-a curmat prematur viaţa. Cel mai probabil, îmbolnăvirea i-a fost cauzată de teribila insalubritate a școlii din Paris, unde Louis își petrecuse 24 din cei 43 de ani ai vieţii, învăţând și apoi predând. A murit cu doi ani înainte ca alfabetul Braille să fie oficial recunoscut și adoptat în Franţa.
Dar peste timp, contribuţia unică a acestui geniu modest și altruist a crescut în influenţă până acolo încât, la 100 de ani de la moartea sa, guvernul francez a recunoscut că Louis Braille și-a câștigat pe drept un loc în Panteonul francez. Doar alte 74 de personalităţi marcante ale Franţei sunt înmormântate acolo până în prezent.
Deși nici măcar o singură știre nu a apărut în vreunul dintre ziarele franceze la moartea sa, din 6 ianuarie 1852, un secol mai târziu demnitari din întreaga lume au sosit la Paris pentru a-și aduce omagiul.
Hellen Keller, scriitoarea americană nevăzătoare și fără auz, a ţinut cu acea ocazie un discurs impresionant, în care afirma: „Noi, nevăzătorii, îi suntem îndatoraţi lui Louis Braille așa cum omenirea îi este îndatorată lui Gutenberg.“
Pe 15 decembrie 1851, simţind că viaţa sa se apropie de încheiere, Louis chemase un preot catolic să îl împărtășească. A doua zi, Louis s-a simţit mai bine, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească prietenului său, Hippolyte Coltat: „Ieri a fost una dintre cele mai frumoase și măreţe zile din viaţa mea. Când trăiești așa ceva, înţelegi maiestatea și puterea religiei. Sunt convins că misiunea mea pe pământ s-a încheiat. Este adevărat, I-am cerut lui Dumnezeu să mă ia din lumea aceasta, dar am simţit că nu I-am cerut suficient de hotărât.“
Cu puţin înainte să închidă ochii, avea să completeze: „Lui Dumnezeu I-a plăcut să le dezvăluie ochilor mei splendorile ameţitoare ale speranţei veșnice. După aceasta, nu vi se pare că nimic nu m-ar mai putea ţine legat de pământ?“
În testamentul său, Braille a avut grijă să menţioneze iertarea tuturor datoriilor pe care alţii le aveau la el, a stabilit o rentă viageră pentru mama lui, ajutoare pentru ceilalţi membri ai familiei, iar restul economiilor le-a donat unor iniţiative caritabile și Bisericii Catolice.
La moartea sa, chipul îi purta urmele suferinţei îndelungate. Dar, după cum își amintea Hyppolite, nici suferinţa cronicizată nu i-a putut șterge zâmbetul plăcut care îi lumina mereu chipul.
În 1873 a avut loc prima conferință paneuropeana pentru profesorii nevazatorilor, iar medicul britanic orb Thomas Rhodes Armitage a susținut metoda Braille, care a devenit din ce în ce mai populara în lume. Directorul Școlii Californiene din California, Richard Slating French, a spus că acest alfabet „poartă sigiliul unui geniu, ca alfabetul roman”.
În prezent, la aproape două secole după ce Louis Braille a început sa unească punctele, sistemul Braille continuă să fie un mijloc important de comunicare. Acesta poate fi găsit pe butoanele sau tastele din ascensoare și pe panourile de informații și semnalari publice. A intrat chiar și în tehnologie, cu e-mailul RoboBraille și cu Codul Nemeth Braille pentru matematică.
Când vă uitați la un semn în Braille, ganditi-va la omul care a creat acest alfabet, transformând tragedia care l-a lovit în copilarie într-o binecuvântare pentru milioane de oameni pentru care este „mereu întuneric”.
#pursisimplu
Voi știți care este povestea lui Louis Braille? Dar cum a ajuns el să inventeze alfabetul pentru nevăzători, știți?
A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Louis. Louis Braille mai exact, a fost un pedagog francez care a inventat și dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători.
Într-o zi Louis privea fascinat la mâinile tatălui său, din care ieșeau tot felul de forme și de obiecte frumoase. Nu știa ce planuri avea în minte tatăl pentru viitorul lui, el doar își dorea, cu simplitatea candidă a celor trei ani ai săi, să facă și el obiecte frumoase ca ale tatălui său.
S-a uitat pe jos și a găsit o bucată de piele suficient de mare ca să-i atragă atenţia. Apoi Louis a început să caute din ochi un cuţit/sula cu care să o poată tăia. Ţipătul lui ascuţit a spart monotonia zgomotelor obișnuite din atelierul tatălui său. Cuţitul ricoșase din pielea tăbăcită direct în ochiul drept al micuţului meșter.
Câteva clipe mai târziu, în timp ce alerga pe uliţele satului cu Louis în braţe, Simon-René nu putea să-și stăpânească disperarea și sentimentul de vinovăţie. Îl pierduse din ochi preţ de câteva clipe. Dacă ar fi putut da timpul înapoi cu doar câteva zeci de secunde… Își scutură capul și lacrimile de pe obraji căzură pe jos... Iuţi pasul, hotărât să facă tot ce era omenește posibil pentru a salva ochiul lui Louis. A ajuns într-un suflet la casa bătrânei care oferea leacuri tuturor celor ce veneau la ea. A privit-o pe femeie cum scoate din dulapul ei o sticluţă și pune ceva pe ochii copilului. Dacă exista acea sticluţă, sigur în ea era un remediu bun pentru Louis, și-a spus în gând Simon.
Simon se înșelase... extractul de nufăr îi făcuse micuţului mai mult rău decât bine... la scurt timp, și ochiul stâng s-a inflamat. Corneea ochiului drept a devenit opacă, în timp ce ochiul stâng mai păstra câteva striaţii ce aminteau de cei doi ochi mari, albaștri, ai băieţelului cu păr blond și cârlionţat...☹
Louis Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. A fost al patrulea urmaş al şelarului Simon-René Braille si al lui Monique, având două surori și un frate mai mare.
Totuși... tragedia micuţului Louis păruse anunţată încă de când se născuse... Atât de mic și de neputincios fusese, încât cu greu reușise să se hrănească la pieptul mamei lui. Părinţii îl botezaseră chiar din a doua zi după naștere, de teamă că ar putea muri. Louis supravieţuise și, din pricina emoţiilor trăite, sufletele părinţilor s-au legat în mod special de el. Devenise pentru ei micul „Beniamin“, mezinul favorit, după modelul biblic al familiei patriarhului Iacov.
Dar tragedia care îi ocolise la naștere cerea o compensaţie sumbră după numai trei ani. Până la vârsta de cinci ani, Louis era complet orb și părea condamnat la viaţa mizeră rezervată nevăzătorilor din satele franceze ale începutului de secol XIX. Părinţii lui Louis au refuzat să accepte însă un astfel de deznodământ. Aveau o altă viziune. Băiatul lor avea să meargă la școală și să capete șansa unei vieţi normale. Astfel, încă de mic, l-au ajutat pe Louis să înveţe literele alfabetului, sculptate în lemn, ca degetele lui să le poată simţi diferenţele.
Oamenii nu îi priveau cu ochi buni pe cei cu diverse neputinţe. Plutea mereu în aer bănuiala că e ceva necurat la ei, că doar nu li se întâmplă degeaba să fie surzi, muţi sau orbi. Inteligenţa și curiozitatea fără margini a lui Louis trebuiau să înfrunte prejudecăţi pentru a ajunge să fie remarcate. Din fericire însă, un nou părinte paroh a sosit în sat.
Părintele Jacques Palluy era un fost călugăr învăţat, care a descoperit repede potenţialul micuţului Braille. Sub umbra copacilor de lângă biserică sau în casa parohială în zilele cu vreme urâtă, părintele Jacques l-a introdus pe Louis în fascinanta lume a cunoașterii. Acel an minunat petrecut alături de părinte i-a întipărit adânc în suflet dorinţa de a manifesta faţă de toţi oamenii dragoste, bunătate și smerenie.
La vârsta de șapte ani, a mers la școala din sat. Un alt copil îl conducea de mână până la școală și înapoi acasă. După trei ani amărâţi din pricina sărăciei și a războiului, i s-a oferit o șansă. Părinţii au profitat de ea, și-au învins amărăciunea de a-și vedea cuibul rămas gol și l-au trimis pe Louis la singura școală pentru nevăzători din Paris.
Clădirea veche, situată pe strada Saint-Victor, era construită cu mai bine de 200 de ani în urmă, insalubră în cel mai înalt grad, totuși era cea mai bună variantă pentru Louis. Valentin Haüy, fondatorul școlii, era un om învăţat, care cunoștea zece limbi și slujise ca traducător al regelui Ludovic al XIV-lea.
Louis s-a dovedit la Paris un elev strălucit la toate materiile. În plus, și-a descoperit pasiunea pentru muzică și a devenit un pianist și un organist atât de bun, încât la 16 ani i s-a propus slujba plătită de organist al bisericii de lângă școală. Pentru tot restul vieţii, avea să lucreze ca organist al mai multor biserici din Paris. Iar spiritul său de sacrificiu se dezvolta și el, așa cum s-a văzut când, a renunţat la slujba de organist al unei biserici în favoarea unui alt nevăzător, care avea mai multă nevoie de ea decât el.
Când a fost introdusă în școala sa scrierea tactilă, a lui Charles Barbier, un sistem inventat pentru ca soldaţii lui Napoleon să poată citi ordinele pe întuneric,Louis a simţit că poate crea un sistem mai bun...
Louis a studiat cu atenție sistemul ofițeului Barbier și a dezvoltat un sistem mai simplu folosind un cod de șase puncte pentru ca persoanele nevăzătoare să folosească doar un deget arătător pentru a simți și citi. De atunci înainte, Louis Braille a petrecut fiecare clipă din afara clasei înțepând găuri în ziar, în mod ironic, cu o sulă ca cea care l-a orbit pe el. A completat astfel sistemul Braille, care conține per total 64 de simboluri. Avea numai 15 ani când a finalizat propriul alfabet pentru nevăzători.
Dar pentru că Louis era pasionat de muzică, și-a adaptat sistemul de puncte ieșite în relief pentru a putea transcrie partituri. Rezultatele cercetărilor sale și noul alfabet au fost publicate în anul 1829.
La doar 19 ani, Braille a devenit ajutor de profesor în școala unde învăţase, urmând ca după cinci ani să devină profesor plin. Din această postură, a predat gramatică, ortografie, citire, geografie, istorie, aritmetică și algebră.
Era un profesor atât de iubit, încât elevii „concurau nu doar pentru a se egala sau a se depăși unul pe altul, ci făceau un efort constant și sincer ca să-și mulţumească profesorul, pe care îl iubeau și îl respectau ca pe un prieten înţelept, luminat și superior lor, plin de sfaturi bune.“
Toate acestea, în condiţiile în care Louis era cunoscut pentru seriozitatea și promptitudinea cu care îi disciplina pe elevii care nu se purtau cuviincios. Era hotărât, principial, perseverent, perfecţionist și dispreţuia deopotrivă excentricitatea sau pretenţiile.
Louis Braille nu a căutat gloria. Nu a ezitat niciodată să declare cât de îndatorat îi este lui Charles Barbier și invenţiei sale, care l-a inspirat să-și dezvolte propriul alfabet. Și a continuat să facă la fel chiar și după ce Barbier a început să lupte împotriva alfabetului Braille, în încercarea de a-și impune propria invenţie ca instrument de lucru oficial în procesul de instruire a nevăzătorilor.
Boala infamă a Europei secolului al XIX-lea, tuberculoza, i-a curmat prematur viaţa. Cel mai probabil, îmbolnăvirea i-a fost cauzată de teribila insalubritate a școlii din Paris, unde Louis își petrecuse 24 din cei 43 de ani ai vieţii, învăţând și apoi predând. A murit cu doi ani înainte ca alfabetul Braille să fie oficial recunoscut și adoptat în Franţa.
Dar peste timp, contribuţia unică a acestui geniu modest și altruist a crescut în influenţă până acolo încât, la 100 de ani de la moartea sa, guvernul francez a recunoscut că Louis Braille și-a câștigat pe drept un loc în Panteonul francez. Doar alte 74 de personalităţi marcante ale Franţei sunt înmormântate acolo până în prezent.
Deși nici măcar o singură știre nu a apărut în vreunul dintre ziarele franceze la moartea sa, din 6 ianuarie 1852, un secol mai târziu demnitari din întreaga lume au sosit la Paris pentru a-și aduce omagiul.
Hellen Keller, scriitoarea americană nevăzătoare și fără auz, a ţinut cu acea ocazie un discurs impresionant, în care afirma: „Noi, nevăzătorii, îi suntem îndatoraţi lui Louis Braille așa cum omenirea îi este îndatorată lui Gutenberg.“
Pe 15 decembrie 1851, simţind că viaţa sa se apropie de încheiere, Louis chemase un preot catolic să îl împărtășească. A doua zi, Louis s-a simţit mai bine, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească prietenului său, Hippolyte Coltat: „Ieri a fost una dintre cele mai frumoase și măreţe zile din viaţa mea. Când trăiești așa ceva, înţelegi maiestatea și puterea religiei. Sunt convins că misiunea mea pe pământ s-a încheiat. Este adevărat, I-am cerut lui Dumnezeu să mă ia din lumea aceasta, dar am simţit că nu I-am cerut suficient de hotărât.“
Cu puţin înainte să închidă ochii, avea să completeze: „Lui Dumnezeu I-a plăcut să le dezvăluie ochilor mei splendorile ameţitoare ale speranţei veșnice. După aceasta, nu vi se pare că nimic nu m-ar mai putea ţine legat de pământ?“
În testamentul său, Braille a avut grijă să menţioneze iertarea tuturor datoriilor pe care alţii le aveau la el, a stabilit o rentă viageră pentru mama lui, ajutoare pentru ceilalţi membri ai familiei, iar restul economiilor le-a donat unor iniţiative caritabile și Bisericii Catolice.
La moartea sa, chipul îi purta urmele suferinţei îndelungate. Dar, după cum își amintea Hyppolite, nici suferinţa cronicizată nu i-a putut șterge zâmbetul plăcut care îi lumina mereu chipul.
În 1873 a avut loc prima conferință paneuropeana pentru profesorii nevazatorilor, iar medicul britanic orb Thomas Rhodes Armitage a susținut metoda Braille, care a devenit din ce în ce mai populara în lume. Directorul Școlii Californiene din California, Richard Slating French, a spus că acest alfabet „poartă sigiliul unui geniu, ca alfabetul roman”.
În prezent, la aproape două secole după ce Louis Braille a început sa unească punctele, sistemul Braille continuă să fie un mijloc important de comunicare. Acesta poate fi găsit pe butoanele sau tastele din ascensoare și pe panourile de informații și semnalari publice. A intrat chiar și în tehnologie, cu e-mailul RoboBraille și cu Codul Nemeth Braille pentru matematică.
Când vă uitați la un semn în Braille, ganditi-va la omul care a creat acest alfabet, transformând tragedia care l-a lovit în copilarie într-o binecuvântare pentru milioane de oameni pentru care este „mereu întuneric”.
#pursisimplu
Voi știți care este povestea lui Louis Braille? Dar cum a ajuns el să inventeze alfabetul pentru nevăzători, știți?
A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Louis. Louis Braille mai exact, a fost un pedagog francez care a inventat și dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători.
Într-o zi Louis privea fascinat la mâinile tatălui său, din care ieșeau tot felul de forme și de obiecte frumoase. Nu știa ce planuri avea în minte tatăl pentru viitorul lui, el doar își dorea, cu simplitatea candidă a celor trei ani ai săi, să facă și el obiecte frumoase ca ale tatălui său.
S-a uitat pe jos și a găsit o bucată de piele suficient de mare ca să-i atragă atenţia. Apoi Louis a început să caute din ochi un cuţit/sula cu care să o poată tăia. Ţipătul lui ascuţit a spart monotonia zgomotelor obișnuite din atelierul tatălui său. Cuţitul ricoșase din pielea tăbăcită direct în ochiul drept al micuţului meșter.
Câteva clipe mai târziu, în timp ce alerga pe uliţele satului cu Louis în braţe, Simon-René nu putea să-și stăpânească disperarea și sentimentul de vinovăţie. Îl pierduse din ochi preţ de câteva clipe. Dacă ar fi putut da timpul înapoi cu doar câteva zeci de secunde… Își scutură capul și lacrimile de pe obraji căzură pe jos... Iuţi pasul, hotărât să facă tot ce era omenește posibil pentru a salva ochiul lui Louis. A ajuns într-un suflet la casa bătrânei care oferea leacuri tuturor celor ce veneau la ea. A privit-o pe femeie cum scoate din dulapul ei o sticluţă și pune ceva pe ochii copilului. Dacă exista acea sticluţă, sigur în ea era un remediu bun pentru Louis, și-a spus în gând Simon.
Simon se înșelase... extractul de nufăr îi făcuse micuţului mai mult rău decât bine... la scurt timp, și ochiul stâng s-a inflamat. Corneea ochiului drept a devenit opacă, în timp ce ochiul stâng mai păstra câteva striaţii ce aminteau de cei doi ochi mari, albaștri, ai băieţelului cu păr blond și cârlionţat...☹
Louis Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. A fost al patrulea urmaş al şelarului Simon-René Braille si al lui Monique, având două surori și un frate mai mare.
Totuși... tragedia micuţului Louis păruse anunţată încă de când se născuse... Atât de mic și de neputincios fusese, încât cu greu reușise să se hrănească la pieptul mamei lui. Părinţii îl botezaseră chiar din a doua zi după naștere, de teamă că ar putea muri. Louis supravieţuise și, din pricina emoţiilor trăite, sufletele părinţilor s-au legat în mod special de el. Devenise pentru ei micul „Beniamin“, mezinul favorit, după modelul biblic al familiei patriarhului Iacov.
Dar tragedia care îi ocolise la naștere cerea o compensaţie sumbră după numai trei ani. Până la vârsta de cinci ani, Louis era complet orb și părea condamnat la viaţa mizeră rezervată nevăzătorilor din satele franceze ale începutului de secol XIX. Părinţii lui Louis au refuzat să accepte însă un astfel de deznodământ. Aveau o altă viziune. Băiatul lor avea să meargă la școală și să capete șansa unei vieţi normale. Astfel, încă de mic, l-au ajutat pe Louis să înveţe literele alfabetului, sculptate în lemn, ca degetele lui să le poată simţi diferenţele.
Oamenii nu îi priveau cu ochi buni pe cei cu diverse neputinţe. Plutea mereu în aer bănuiala că e ceva necurat la ei, că doar nu li se întâmplă degeaba să fie surzi, muţi sau orbi. Inteligenţa și curiozitatea fără margini a lui Louis trebuiau să înfrunte prejudecăţi pentru a ajunge să fie remarcate. Din fericire însă, un nou părinte paroh a sosit în sat.
Părintele Jacques Palluy era un fost călugăr învăţat, care a descoperit repede potenţialul micuţului Braille. Sub umbra copacilor de lângă biserică sau în casa parohială în zilele cu vreme urâtă, părintele Jacques l-a introdus pe Louis în fascinanta lume a cunoașterii. Acel an minunat petrecut alături de părinte i-a întipărit adânc în suflet dorinţa de a manifesta faţă de toţi oamenii dragoste, bunătate și smerenie.
La vârsta de șapte ani, a mers la școala din sat. Un alt copil îl conducea de mână până la școală și înapoi acasă. După trei ani amărâţi din pricina sărăciei și a războiului, i s-a oferit o șansă. Părinţii au profitat de ea, și-au învins amărăciunea de a-și vedea cuibul rămas gol și l-au trimis pe Louis la singura școală pentru nevăzători din Paris.
Clădirea veche, situată pe strada Saint-Victor, era construită cu mai bine de 200 de ani în urmă, insalubră în cel mai înalt grad, totuși era cea mai bună variantă pentru Louis. Valentin Haüy, fondatorul școlii, era un om învăţat, care cunoștea zece limbi și slujise ca traducător al regelui Ludovic al XIV-lea.
Louis s-a dovedit la Paris un elev strălucit la toate materiile. În plus, și-a descoperit pasiunea pentru muzică și a devenit un pianist și un organist atât de bun, încât la 16 ani i s-a propus slujba plătită de organist al bisericii de lângă școală. Pentru tot restul vieţii, avea să lucreze ca organist al mai multor biserici din Paris. Iar spiritul său de sacrificiu se dezvolta și el, așa cum s-a văzut când, a renunţat la slujba de organist al unei biserici în favoarea unui alt nevăzător, care avea mai multă nevoie de ea decât el.
Când a fost introdusă în școala sa scrierea tactilă, a lui Charles Barbier, un sistem inventat pentru ca soldaţii lui Napoleon să poată citi ordinele pe întuneric,Louis a simţit că poate crea un sistem mai bun...
Louis a studiat cu atenție sistemul ofițeului Barbier și a dezvoltat un sistem mai simplu folosind un cod de șase puncte pentru ca persoanele nevăzătoare să folosească doar un deget arătător pentru a simți și citi. De atunci înainte, Louis Braille a petrecut fiecare clipă din afara clasei înțepând găuri în ziar, în mod ironic, cu o sulă ca cea care l-a orbit pe el. A completat astfel sistemul Braille, care conține per total 64 de simboluri. Avea numai 15 ani când a finalizat propriul alfabet pentru nevăzători.
Dar pentru că Louis era pasionat de muzică, și-a adaptat sistemul de puncte ieșite în relief pentru a putea transcrie partituri. Rezultatele cercetărilor sale și noul alfabet au fost publicate în anul 1829.
La doar 19 ani, Braille a devenit ajutor de profesor în școala unde învăţase, urmând ca după cinci ani să devină profesor plin. Din această postură, a predat gramatică, ortografie, citire, geografie, istorie, aritmetică și algebră.
Era un profesor atât de iubit, încât elevii „concurau nu doar pentru a se egala sau a se depăși unul pe altul, ci făceau un efort constant și sincer ca să-și mulţumească profesorul, pe care îl iubeau și îl respectau ca pe un prieten înţelept, luminat și superior lor, plin de sfaturi bune.“
Toate acestea, în condiţiile în care Louis era cunoscut pentru seriozitatea și promptitudinea cu care îi disciplina pe elevii care nu se purtau cuviincios. Era hotărât, principial, perseverent, perfecţionist și dispreţuia deopotrivă excentricitatea sau pretenţiile.
Louis Braille nu a căutat gloria. Nu a ezitat niciodată să declare cât de îndatorat îi este lui Charles Barbier și invenţiei sale, care l-a inspirat să-și dezvolte propriul alfabet. Și a continuat să facă la fel chiar și după ce Barbier a început să lupte împotriva alfabetului Braille, în încercarea de a-și impune propria invenţie ca instrument de lucru oficial în procesul de instruire a nevăzătorilor.
Boala infamă a Europei secolului al XIX-lea, tuberculoza, i-a curmat prematur viaţa. Cel mai probabil, îmbolnăvirea i-a fost cauzată de teribila insalubritate a școlii din Paris, unde Louis își petrecuse 24 din cei 43 de ani ai vieţii, învăţând și apoi predând. A murit cu doi ani înainte ca alfabetul Braille să fie oficial recunoscut și adoptat în Franţa.
Dar peste timp, contribuţia unică a acestui geniu modest și altruist a crescut în influenţă până acolo încât, la 100 de ani de la moartea sa, guvernul francez a recunoscut că Louis Braille și-a câștigat pe drept un loc în Panteonul francez. Doar alte 74 de personalităţi marcante ale Franţei sunt înmormântate acolo până în prezent.
Deși nici măcar o singură știre nu a apărut în vreunul dintre ziarele franceze la moartea sa, din 6 ianuarie 1852, un secol mai târziu demnitari din întreaga lume au sosit la Paris pentru a-și aduce omagiul.
Hellen Keller, scriitoarea americană nevăzătoare și fără auz, a ţinut cu acea ocazie un discurs impresionant, în care afirma: „Noi, nevăzătorii, îi suntem îndatoraţi lui Louis Braille așa cum omenirea îi este îndatorată lui Gutenberg.“
Pe 15 decembrie 1851, simţind că viaţa sa se apropie de încheiere, Louis chemase un preot catolic să îl împărtășească. A doua zi, Louis s-a simţit mai bine, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească prietenului său, Hippolyte Coltat: „Ieri a fost una dintre cele mai frumoase și măreţe zile din viaţa mea. Când trăiești așa ceva, înţelegi maiestatea și puterea religiei. Sunt convins că misiunea mea pe pământ s-a încheiat. Este adevărat, I-am cerut lui Dumnezeu să mă ia din lumea aceasta, dar am simţit că nu I-am cerut suficient de hotărât.“
Cu puţin înainte să închidă ochii, avea să completeze: „Lui Dumnezeu I-a plăcut să le dezvăluie ochilor mei splendorile ameţitoare ale speranţei veșnice. După aceasta, nu vi se pare că nimic nu m-ar mai putea ţine legat de pământ?“
În testamentul său, Braille a avut grijă să menţioneze iertarea tuturor datoriilor pe care alţii le aveau la el, a stabilit o rentă viageră pentru mama lui, ajutoare pentru ceilalţi membri ai familiei, iar restul economiilor le-a donat unor iniţiative caritabile și Bisericii Catolice.
La moartea sa, chipul îi purta urmele suferinţei îndelungate. Dar, după cum își amintea Hyppolite, nici suferinţa cronicizată nu i-a putut șterge zâmbetul plăcut care îi lumina mereu chipul.
În 1873 a avut loc prima conferință paneuropeana pentru profesorii nevazatorilor, iar medicul britanic orb Thomas Rhodes Armitage a susținut metoda Braille, care a devenit din ce în ce mai populara în lume. Directorul Școlii Californiene din California, Richard Slating French, a spus că acest alfabet „poartă sigiliul unui geniu, ca alfabetul roman”.
În prezent, la aproape două secole după ce Louis Braille a început sa unească punctele, sistemul Braille continuă să fie un mijloc important de comunicare. Acesta poate fi găsit pe butoanele sau tastele din ascensoare și pe panourile de informații și semnalari publice. A intrat chiar și în tehnologie, cu e-mailul RoboBraille și cu Codul Nemeth Braille pentru matematică.
Când vă uitați la un semn în Braille, ganditi-va la omul care a creat acest alfabet, transformând tragedia care l-a lovit în copilarie într-o binecuvântare pentru milioane de oameni pentru care este „mereu întuneric”.
#pursisimplu
Voi știți care este povestea lui Louis Braille? Dar cum a ajuns el să inventeze alfabetul pentru nevăzători, știți?
A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Louis. Louis Braille mai exact, a fost un pedagog francez care a inventat și dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători.
Într-o zi Louis privea fascinat la mâinile tatălui său, din care ieșeau tot felul de forme și de obiecte frumoase. Nu știa ce planuri avea în minte tatăl pentru viitorul lui, el doar își dorea, cu simplitatea candidă a celor trei ani ai săi, să facă și el obiecte frumoase ca ale tatălui său.
S-a uitat pe jos și a găsit o bucată de piele suficient de mare ca să-i atragă atenţia. Apoi Louis a început să caute din ochi un cuţit/sula cu care să o poată tăia. Ţipătul lui ascuţit a spart monotonia zgomotelor obișnuite din atelierul tatălui său. Cuţitul ricoșase din pielea tăbăcită direct în ochiul drept al micuţului meșter.
Câteva clipe mai târziu, în timp ce alerga pe uliţele satului cu Louis în braţe, Simon-René nu putea să-și stăpânească disperarea și sentimentul de vinovăţie. Îl pierduse din ochi preţ de câteva clipe. Dacă ar fi putut da timpul înapoi cu doar câteva zeci de secunde… Își scutură capul și lacrimile de pe obraji căzură pe jos... Iuţi pasul, hotărât să facă tot ce era omenește posibil pentru a salva ochiul lui Louis. A ajuns într-un suflet la casa bătrânei care oferea leacuri tuturor celor ce veneau la ea. A privit-o pe femeie cum scoate din dulapul ei o sticluţă și pune ceva pe ochii copilului. Dacă exista acea sticluţă, sigur în ea era un remediu bun pentru Louis, și-a spus în gând Simon.
Simon se înșelase... extractul de nufăr îi făcuse micuţului mai mult rău decât bine... la scurt timp, și ochiul stâng s-a inflamat. Corneea ochiului drept a devenit opacă, în timp ce ochiul stâng mai păstra câteva striaţii ce aminteau de cei doi ochi mari, albaștri, ai băieţelului cu păr blond și cârlionţat...☹
Louis Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. A fost al patrulea urmaş al şelarului Simon-René Braille si al lui Monique, având două surori și un frate mai mare.
Totuși... tragedia micuţului Louis păruse anunţată încă de când se născuse... Atât de mic și de neputincios fusese, încât cu greu reușise să se hrănească la pieptul mamei lui. Părinţii îl botezaseră chiar din a doua zi după naștere, de teamă că ar putea muri. Louis supravieţuise și, din pricina emoţiilor trăite, sufletele părinţilor s-au legat în mod special de el. Devenise pentru ei micul „Beniamin“, mezinul favorit, după modelul biblic al familiei patriarhului Iacov.
Dar tragedia care îi ocolise la naștere cerea o compensaţie sumbră după numai trei ani. Până la vârsta de cinci ani, Louis era complet orb și părea condamnat la viaţa mizeră rezervată nevăzătorilor din satele franceze ale începutului de secol XIX. Părinţii lui Louis au refuzat să accepte însă un astfel de deznodământ. Aveau o altă viziune. Băiatul lor avea să meargă la școală și să capete șansa unei vieţi normale. Astfel, încă de mic, l-au ajutat pe Louis să înveţe literele alfabetului, sculptate în lemn, ca degetele lui să le poată simţi diferenţele.
Oamenii nu îi priveau cu ochi buni pe cei cu diverse neputinţe. Plutea mereu în aer bănuiala că e ceva necurat la ei, că doar nu li se întâmplă degeaba să fie surzi, muţi sau orbi. Inteligenţa și curiozitatea fără margini a lui Louis trebuiau să înfrunte prejudecăţi pentru a ajunge să fie remarcate. Din fericire însă, un nou părinte paroh a sosit în sat.
Părintele Jacques Palluy era un fost călugăr învăţat, care a descoperit repede potenţialul micuţului Braille. Sub umbra copacilor de lângă biserică sau în casa parohială în zilele cu vreme urâtă, părintele Jacques l-a introdus pe Louis în fascinanta lume a cunoașterii. Acel an minunat petrecut alături de părinte i-a întipărit adânc în suflet dorinţa de a manifesta faţă de toţi oamenii dragoste, bunătate și smerenie.
La vârsta de șapte ani, a mers la școala din sat. Un alt copil îl conducea de mână până la școală și înapoi acasă. După trei ani amărâţi din pricina sărăciei și a războiului, i s-a oferit o șansă. Părinţii au profitat de ea, și-au învins amărăciunea de a-și vedea cuibul rămas gol și l-au trimis pe Louis la singura școală pentru nevăzători din Paris.
Clădirea veche, situată pe strada Saint-Victor, era construită cu mai bine de 200 de ani în urmă, insalubră în cel mai înalt grad, totuși era cea mai bună variantă pentru Louis. Valentin Haüy, fondatorul școlii, era un om învăţat, care cunoștea zece limbi și slujise ca traducător al regelui Ludovic al XIV-lea.
Louis s-a dovedit la Paris un elev strălucit la toate materiile. În plus, și-a descoperit pasiunea pentru muzică și a devenit un pianist și un organist atât de bun, încât la 16 ani i s-a propus slujba plătită de organist al bisericii de lângă școală. Pentru tot restul vieţii, avea să lucreze ca organist al mai multor biserici din Paris. Iar spiritul său de sacrificiu se dezvolta și el, așa cum s-a văzut când, a renunţat la slujba de organist al unei biserici în favoarea unui alt nevăzător, care avea mai multă nevoie de ea decât el.
Când a fost introdusă în școala sa scrierea tactilă, a lui Charles Barbier, un sistem inventat pentru ca soldaţii lui Napoleon să poată citi ordinele pe întuneric,Louis a simţit că poate crea un sistem mai bun...
Louis a studiat cu atenție sistemul ofițeului Barbier și a dezvoltat un sistem mai simplu folosind un cod de șase puncte pentru ca persoanele nevăzătoare să folosească doar un deget arătător pentru a simți și citi. De atunci înainte, Louis Braille a petrecut fiecare clipă din afara clasei înțepând găuri în ziar, în mod ironic, cu o sulă ca cea care l-a orbit pe el. A completat astfel sistemul Braille, care conține per total 64 de simboluri. Avea numai 15 ani când a finalizat propriul alfabet pentru nevăzători.
Dar pentru că Louis era pasionat de muzică, și-a adaptat sistemul de puncte ieșite în relief pentru a putea transcrie partituri. Rezultatele cercetărilor sale și noul alfabet au fost publicate în anul 1829.
La doar 19 ani, Braille a devenit ajutor de profesor în școala unde învăţase, urmând ca după cinci ani să devină profesor plin. Din această postură, a predat gramatică, ortografie, citire, geografie, istorie, aritmetică și algebră.
Era un profesor atât de iubit, încât elevii „concurau nu doar pentru a se egala sau a se depăși unul pe altul, ci făceau un efort constant și sincer ca să-și mulţumească profesorul, pe care îl iubeau și îl respectau ca pe un prieten înţelept, luminat și superior lor, plin de sfaturi bune.“
Toate acestea, în condiţiile în care Louis era cunoscut pentru seriozitatea și promptitudinea cu care îi disciplina pe elevii care nu se purtau cuviincios. Era hotărât, principial, perseverent, perfecţionist și dispreţuia deopotrivă excentricitatea sau pretenţiile.
Louis Braille nu a căutat gloria. Nu a ezitat niciodată să declare cât de îndatorat îi este lui Charles Barbier și invenţiei sale, care l-a inspirat să-și dezvolte propriul alfabet. Și a continuat să facă la fel chiar și după ce Barbier a început să lupte împotriva alfabetului Braille, în încercarea de a-și impune propria invenţie ca instrument de lucru oficial în procesul de instruire a nevăzătorilor.
Boala infamă a Europei secolului al XIX-lea, tuberculoza, i-a curmat prematur viaţa. Cel mai probabil, îmbolnăvirea i-a fost cauzată de teribila insalubritate a școlii din Paris, unde Louis își petrecuse 24 din cei 43 de ani ai vieţii, învăţând și apoi predând. A murit cu doi ani înainte ca alfabetul Braille să fie oficial recunoscut și adoptat în Franţa.
Dar peste timp, contribuţia unică a acestui geniu modest și altruist a crescut în influenţă până acolo încât, la 100 de ani de la moartea sa, guvernul francez a recunoscut că Louis Braille și-a câștigat pe drept un loc în Panteonul francez. Doar alte 74 de personalităţi marcante ale Franţei sunt înmormântate acolo până în prezent.
Deși nici măcar o singură știre nu a apărut în vreunul dintre ziarele franceze la moartea sa, din 6 ianuarie 1852, un secol mai târziu demnitari din întreaga lume au sosit la Paris pentru a-și aduce omagiul.
Hellen Keller, scriitoarea americană nevăzătoare și fără auz, a ţinut cu acea ocazie un discurs impresionant, în care afirma: „Noi, nevăzătorii, îi suntem îndatoraţi lui Louis Braille așa cum omenirea îi este îndatorată lui Gutenberg.“
Pe 15 decembrie 1851, simţind că viaţa sa se apropie de încheiere, Louis chemase un preot catolic să îl împărtășească. A doua zi, Louis s-a simţit mai bine, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească prietenului său, Hippolyte Coltat: „Ieri a fost una dintre cele mai frumoase și măreţe zile din viaţa mea. Când trăiești așa ceva, înţelegi maiestatea și puterea religiei. Sunt convins că misiunea mea pe pământ s-a încheiat. Este adevărat, I-am cerut lui Dumnezeu să mă ia din lumea aceasta, dar am simţit că nu I-am cerut suficient de hotărât.“
Cu puţin înainte să închidă ochii, avea să completeze: „Lui Dumnezeu I-a plăcut să le dezvăluie ochilor mei splendorile ameţitoare ale speranţei veșnice. După aceasta, nu vi se pare că nimic nu m-ar mai putea ţine legat de pământ?“
În testamentul său, Braille a avut grijă să menţioneze iertarea tuturor datoriilor pe care alţii le aveau la el, a stabilit o rentă viageră pentru mama lui, ajutoare pentru ceilalţi membri ai familiei, iar restul economiilor le-a donat unor iniţiative caritabile și Bisericii Catolice.
La moartea sa, chipul îi purta urmele suferinţei îndelungate. Dar, după cum își amintea Hyppolite, nici suferinţa cronicizată nu i-a putut șterge zâmbetul plăcut care îi lumina mereu chipul.
În 1873 a avut loc prima conferință paneuropeana pentru profesorii nevazatorilor, iar medicul britanic orb Thomas Rhodes Armitage a susținut metoda Braille, care a devenit din ce în ce mai populara în lume. Directorul Școlii Californiene din California, Richard Slating French, a spus că acest alfabet „poartă sigiliul unui geniu, ca alfabetul roman”.
În prezent, la aproape două secole după ce Louis Braille a început sa unească punctele, sistemul Braille continuă să fie un mijloc important de comunicare. Acesta poate fi găsit pe butoanele sau tastele din ascensoare și pe panourile de informații și semnalari publice. A intrat chiar și în tehnologie, cu e-mailul RoboBraille și cu Codul Nemeth Braille pentru matematică.
Când vă uitați la un semn în Braille, ganditi-va la omul care a creat acest alfabet, transformând tragedia care l-a lovit în copilarie într-o binecuvântare pentru milioane de oameni pentru care este „mereu întuneric”.
#pursisimplu
Alain Delon: ”Doar nu am înnebunit chiar cu toții ca să luăm lumină din SUA, țara lui Antihrist, această lume scrântită, sărită de pe axul firescului și normalității!”
#pursisimplu
STIATI CĂ...
Chiar și când erau săraci, românii mâncau bine și sănătos. Azi, mulți ar strâmba din nas dar, bunicii și străbunicii noștri știau să prepare ștevia, urzicile și mâncau carne doar la zile mari.
Mămăliga era mâncarea de bază a ţăranului român, acum un secol. O mâncau caldă sau rece, în combinaţie cu aproape orice, de la brânză până la magiun de prune.
Țăranii români mancau vara de trei ori pe zi. Iarna, se consumau proviziile strânse peste vară. Numai copiii aveau patru sau chiar cinci mese pe zi. Din cauza sărăciei, ţăranii erau mai mult vegetarieni, decât carnivori.
Locuitorii de la sate respectau cu sfinţenie zilele de post şi astfel mesele cu carne se rezumau doar la patru zile pe săptămână.
Ţăranii cu dare de mână mâncau mămăliga combinată cu carne, peşte unt, lapte, brânză, ouă. Cei săraci o mâncau „cu ceapă şi sare, usturoi verde, praz, udătură de mujdei, chiseliţă de prune verzi sau uscate, magiun de prune, poşircă adică terci rămas din prunele fierte la facerea ţuicii.
Pâine se mânca la zile mari de Sărbătoare. Era un lux pentru ţăranii săraci.
Lăptuci, ştir, păpădie, urzici, ştevie, ştir, lobodă, ridichii, varză erau ierburile care completau hrana de zi cu zi a ţăranilor.
Ouăle se mănâncau gătite în mai multe feluri, fierte cu zeamă, coapte, prăjite cu unt sau cu untură, cu puţină făină, făcute scrob, jumări şi altele.
Laptele pe care îl luau de la vaci, capre sau oi era considerat un aliment sănătos, indiferent de forma sub care era consumat... dulce, acru, bătut sau covăsit (închegat).
Sătenii mâncau cartofi, fasole şi mazăre în zilele de post şi se considera că aceste legume sunt aproape la fel de hrănitoare ca şi carnea.
Ciorbele, făcute de regulă din ierburi, erau acrite cu borş, zeamă de varză, aguridă (struguri necopţi) sau chiseliţă de prune verzi.
Porcul era vedeta familiei...
Porcul („râmătorul”) era considerat animalul cel mai preţios din gospodărie iar, carnea de porc era socotită belşugul casei.
Din carnea de porc, sătenii făceau friptură, sarmale, mâncare scăzută cu varză sau jumări.
Carnea de vacă, oaie sau capră se gătea rasol, ciorbă ghiveci.Ţăranii consumau vin, rachiu, ţuică, rom şi bere, toate făcute în propria gospodărie.
Rachiul de cartofi, ţuica de prune, rachiul de tescovină, romul, erau tăriile cu care se încălzeau ţăranii români acum o 100 de ani.
#pursisimplu
Nu lăsați să moară satul,
Că va dispărea , săracul ...
Nu dați banii la străini,
Cumpărați de la vecini
Lapte , brânză și magiun .
Natural este mai bun !
Ouăle de la băbuță ,
Pește proaspăt din căruță .
Hai trezește-te române ,
Că ai tu în țară pâine !
Cumpără de la țărani
Nu mai da la alții bani !
Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...
#pursisimplu
Nu lăsați să moară satul,
Că va dispărea , săracul ...
Nu dați banii la străini,
Cumpărați de la vecini
Lapte , brânză și magiun .
Natural este mai bun !
Ouăle de la băbuță ,
Pește proaspăt din căruță .
Hai trezește-te române ,
Că ai tu în țară pâine !
Cumpără de la țărani
Nu mai da la alții bani !
Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...
#pursisimplu
Nu lăsați să moară satul,
Că va dispărea , săracul ...
Nu dați banii la străini,
Cumpărați de la vecini
Lapte , brânză și magiun .
Natural este mai bun !
Ouăle de la băbuță ,
Pește proaspăt din căruță .
Hai trezește-te române ,
Că ai tu în țară pâine !
Cumpără de la țărani
Nu mai da la alții bani !
Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...
#pursisimplu
Nu lăsați să moară satul,
Că va dispărea , săracul ...
Nu dați banii la străini,
Cumpărați de la vecini
Lapte , brânză și magiun .
Natural este mai bun !
Ouăle de la băbuță ,
Pește proaspăt din căruță .
Hai trezește-te române ,
Că ai tu în țară pâine !
Cumpără de la țărani
Nu mai da la alții bani !
Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...
Se încarcă...
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
1 an în urmă
Prieteni · 364
Admin
Alex Vilvoi
Daniela Stefan
Liviu
Cerasela Popa
Ovidiu Stelian
Alin Mihaita Goga
Mihai Ghita
Claudiu Barna
Gabriel Lupas
Andrada Balan
Razvan Avramescu
Maria Soaita
Ramona Maier
HH
Harry Herberth
Sebastian Popescu
Puiu Bercioiu
Madalin Ruseniuc
Sorin Dragoi
Anca Dobroiu
Mihai Popescu
Adrian Mitranescu
Viorel Sararu
Adrian Barbu
Andreea Calen
Amalia Boteanu
Ioana Ciobanu
Ionut Dumitru
Nicusor Nemes
Tibi Baluta
Theo Photographyx
Florin Hîncu
Radu Sumanaru
Cosmin Dinicu
Sorin Petcu
Alin Cirstocea
Mihai-razvan Jipa
MD
Marius Drinceanu
Ramona-maria Racos
Petre Udrea
Gabriel Lita
Robin'da Hood
Radu Mihai
Dan Bulac
Cristian Gaspar
George Burdusel
Alina Mihaela Istrate
FC
Florin Cat
Dragos Stefan
Bogdan Crefelean
Catalin Calancea
MC
Mihaela-aurelia Camaruta
Daniel Mindru
Florin-vlad Capraru
Alexandru Sztrîmbely
AA
Aura Andrei
Marieta Macelaru
Viorel-marcel Briciu
Andrei Mircea Mocanu
Dana Buzoianu
Maria Sandor
Lora Bar
Doru Florin Bordei
Cami Kamy
Gheorghe Trifu
AC
Andreea Cristea
Constantin Maldan
Gabriela Iuliana
Emma Sparrow
George Liviu Banulescu
Adina Oana Patru
Vali Stoica
Adrian Vaceanu
CC
Cosmina Chira
Florentina Manofu
LC
Liliana Croitoru
DR
Dragos Roban
TT
Tudor Tudose
Liliana Sarikaya
Gabriel Muset
Oana Lovin
Irinel Rapa
George Geo
Calin Alex
Max Sao
Luckas Lucian
Diana Laita
Ana-daniela Stanciu
Marko Tolis
Valter Cojman
Adriana Elena
Stanciu Lucica
Catalina Scarlat
Marius Marin
LL
Lavi Lavi
Maria Niţă
Iulian Brotaru
MA
Mihaela Aroon
AM
Alex Mara
Cristina Cris
Georgiana Ciuca
Adriana Malea
LZ
Liliana Zainea
Angelica Stanescu
AB
Aurel But
Darie Aculov
Adriana Avramescu
Violeta Matei
SD
Spirea Dugala
AV
Ana Valentina Barbalata
Florian Sodolescu
Maria Dumitru
Alina Raileanu
Constantin Lixandru
AA
Aida Anghelescu
Florin Nan
Adriana Grigorescu
Alexandru Varna
Claudiu Benezic
Camelia Răducan
Mihaela Alina Popa
Radu Radu
Marilena Andrei
GB
Georgian Burcea
Bogdan Mandru
Georgiana Dumitru
Eusunteu Eusunteu
Monica-sabina Sandila
Soryn Power
Gabriela Pop
MM
Mariana Munteanu
Ioan-mircea Pop
Cristiana Georgiana
Va Li
Calin Varga
GD
Georgeta Dumitrescu
Iren Savastre
CB
Claudia Basarab
Cosmin Konstantin
Georgiana Zama
Alice Popescu
Euseviu Baies
Mihaela Andreea Gheorghiu
Daniela Molnar
Beniamin Busi
Ilie Patrascu
Ana Sanchez
Maria P
Ramona Doina
LT
Luminita Tabusca
NI
Negoita Iulia Crina
Alexandru Apostol
Antoaneta Zidaru
Sabadus Simona
CR
Catalin Radu
Cristina Cristache
Marioara Bodea
Gabriela Dumitru
Jeni Nicolescu
Vctr Drg
MI
Mihai Ioan
Beatrice Sumedrea
AS
Angelica Serban
Mirella Lazar
Lidia Coroian
Ovidiu Nicolaescu
Daniela Nane
Mariana Calarasu
Marian Moisii
Negru Carmen
Adrian Otea
Ro Român
Daniel Buse
Ioana Stan
Ramona Pralia
CC
Cristi Cristi
Petru Sebastian
Adi R
Lucica Marta
Nevasta Patronului
AB
Anamaria Blaga
Constantin Constantin
Loredana P.
Sorina Nanu
Ecaterina Lupu
Adriana Joltea
Sidonia Ionescu
Adi Bogosel
Fabian Tanczos
Alexandru Coţarcă
Geanina Otilia Ortodox Macoviciuc
SI
Silviu Isari
Adriana Ailincai
AV
Alandala Vld
IV
Iulian Voiculet
Cornelia Gheorghiu
Mihaela Carmen Bumbar
Makk Maria
Cristian Atitiene
Carmen Zr
IB
Ioana Badea
Beniamin Rus
Adina Gliga
Eduard Popa
Costy Ela
Antoniu Capata
Mihail Dafincescu
Radu Alexandroaie
Sergiu Rudean
Alexandra-daniela Niţoiu
Ionel Mirica
Vasile Cristea
M M
Ion Cristian
Irina Margescu
Roxana Duca
Sandu Croitoru
Margian Tudor
Florenţa Guţu
Stelian Gheorghita
Nailui Sanoi
Sorin Stoian
Iulian Gagu
GC
Gheorghe Cojocaru
NR
Nicolae Radu
Dina Patrutu
Viorel Georgescu
Marius Cocan
Besleaga Liviu
Florin Lacatus
Ileana Neagu
Liliana Nicula
Angelica Stefan
Gabriela Fluturas
Andrei Busuioc
Maria Predincea
Florin Serban
Ionel Bumbaru
AN
Alin Neacsu
Doru Piroi
MC
Mariana Cojocea
CB
Corina Basceanu
Ioan Pop
AO
Alina Oprean
Gabriel - Iulian Dumbrava
Margian Tudor
Ana Maria Malanca
LM
Liliana Margineanu
Corneliu Calciu
Nicolae Tică
Adelinne Weiss
Elena Alexandra
Alina ţeican
Maria Anda Bodron
Laurentiu Urban
Ionel-cătălin Diaconu
Emilian Ene
CS
Cristina Simon
Mihai Oktavian Vrabie
Gigi Cucu
Peter White
LC
Luminita Chirea
SL
Semida L
Nelu Craiu
Maria Daniela Gavrila
Gratiela Stefan
Marian Motocu
JC
Jivan Claudiu
Maria-alexandra Niculae
Dumitru Gheţu
Alina Grădinaru
Liviu Cobianu
Ion Laurentiu Bakancsos
Ionuţ Dragoş ştefan
Mircea Alexandru-octavian
Adrian Zisman
Viorel Buruian
Ibolya Hanuleac
Kopanyi Stefan
Silmar Stan
Baicu Mihai Catalin
Stefan Lungu
Sorin Szanto
Viorica Alexandru
VB
Violeta Balog
IN
Iulian Necula
Claudia Mirela Melu
LV
Luminiţa Vieru
Liliana-estera Tomuţ
AD
Alin Dumitru
Marius Daniel Vintila
Elena-nicoleta Popa
Bb Ilie
Cristian Toader
Cristina Mihaela Cheabei
Cristina Roxana
Cătălin Poenaru
Adrian Scurtu
GT
Geirun Tino
Giacomo Ciccone
Liliana Balas
Mihael Moisa
Viorel Mihaescu
Luminita Lupu
Mihai Tanasa
Marian Liscan
Iuliana B.
Mykel Brave
TC
Teodor Clotan
Bogdan Velişcu
Gabriela Rusu
Ionel Tita
Narcis Bobic
Letiţia Aman
Bogdan Nemesis
Ana Nicolae
SP
Suveran Paul
Violeta Constantin
HP
Helga Prundeanu
ştefan Muşat
Bogdan Tilvaru
Nicusor Bacain
Geta Muşat
Andrei Mocanu
Florin Măneanu
BP
Bogdan Pădurariu
Iulian Stancu
Eugen Luca
Adi Codrut
Nibara Bert
AM
Alice Muresan
Genoveva Irimia
Ella Popazu
ML
Marin Lupu
Kitty Petro
Danny Ruru
George Coman
Laura Savin
Adrian Ioniţă
Valentin Stancu
CR
Cristi Rădulescu
EP
Ecaterina Panainte
Marin Dramnescu
Nicuşor Dutu
Marieta-lacramioara Teaca
Ion Marian Bancescu
Ioan Andoni
Marius Tranca
VT
Vasile Tudose
Emil Laurenţiu Drăgoi
Veronica-luminiţa Vîlceanu
Anda Ghiragosian
Marian Octavian
AN
Alina Ninca
Marinela Serban
Dragoş Alin Gheorghe
AP
Amalia Pecsi
Geanina Nastor
CG
Costică Gheorghe
Valentin Stancu
LD
Lore Dana
Cristian Lazar
DA
Dragos Alin
Moise İon Marcel